Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bucuresti
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,
Specializarea Psihologie
LUCRARE DE LICENȚĂ
2018
AUTORITAR
Coordonator Științific
Absolvent:
Vlaicu Diana-Mihaela
CUPRINS
REZUMAT ................................................................................................................................... 1
INTRODUCERE ......................................................................................................................... 3
i
CAPITOLUL II. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII ............................................ 27
ii
REZUMAT
Studiul își propune să investigheze în ce măsură corelează între ele stilul parental matern
perceput, tipul de așteptări maritale și nivelul satisfacției maritale. Aceste corelații vor fi studiate
În realizarea studiului au fost luate în considerare trei stiluri parentale: autoritar, permisiv
și competent, trei tipuri de așteptări maritale: pesimiste, idealiste și realiste, precum și trei
Studiul are un design corelațional și folosește trei instrumente de măsurare. Primul se referă
la stilul parental matern perceput, al doilea la așteptările maritale individuale, iar al treilea la
semnificative între indivizii cu stil parental matern perceput autoritar, așteptări pesimiste și
satisfacție maritală scăzută, precum și între indivizii cu stil parental matern perceput permisiv,
așteptări idealiste și satisfacție maritală medie, dar și între indivizii cu stil parental matern perceput
1
SUMMARY
relationship. There are many studies designed to identify determinants of marital satisfaction,
The study aims to investigate correlations between perceived maternal parenting style, type
of marital expectations and marital satisfaction. These correlations will be studied across nine
hypotheses.
The study takes into account three parenting styles: authoritarian, permissive and
competent, three types of marital expectations: pessimistic, idealistic and realistic, and three
The study has a correlational design and uses three measuring instruments. The first refers
to perceived maternal parenting style, the second to individual marital expectations, and the third
The results that we expect to obtain refer to finding significant positive correlations
expectations and low marital satisfaction, between individuals with perceived maternal permissive
parenting style, idealistic expectations and medium marital satisfaction, and between individuals
with perceived maternal competent parenting style, realistic expectations and high marital
satisfaction.
2
INTRODUCERE
Cercetarea psihologică manifestă un interes ridicat față de relația de cuplu, fiind una dintre
cele mai importante relații pe care o persoană o dezvoltă pe parcursul vieții. Relația de cuplu deține
un rol semnificativ cu privire la nivelul perceput al satisfacției/ insatisfacției din viața unei
persoane. Totodată, nivelul perceput al satisfacției în relația de cuplu are un rol relevant în
pleiadă de factori interpersonali sau contextuali relevanți: istoria personală a relațiilor (Johnson &
Denton, 2002); cognițiile (Baucom, Epstein, Sayers, & Sher, 1989); comunicarea intimă (Fowers
& Olson, 1989; Cupach & Comstock, 1990; Byers & Demmons, 1999); timpul acordat relației
(Cavanaugh, 1993); calitatea vieții sexuale (Haavio-Mannila & Kontula, 1997; Purnine & Carey,
dinamica familiei de origine; stadiul din ciclul de viață familial; prezența copiilor; compatibilitatea
sexuală și factori de stres legați de muncă (Halford, Kelly, & Markman, 1997).
satisfacției personale, ci și în luarea unor decizii importante. În ziua de azi, oamenii decid cu mult
mai multă ușurință și rapiditate încheierea unei relații de cuplu nesatisfăcătoare. Acest fapt se
3
202/2010 actualizată cu prevederile Noului Cod Civil, de la 1 octombrie 2011). Astfel că, rămâne
Epstein, Sayers, și Sher (1989) au identificat cinci tipuri de cogniții care contribuie la funcționarea
pozitivă sau negativă a unei relații: asumpțiile, standardele, percepția selectivă, atribuirile și
expectanțele.
relativ stabil pe parcursul întregii vieți și constituie tiparul durabil de raportare la partenerul de
relație (Shulman, Elicker, & Sroufe, 1994). Explicația acestui fenomen constă în faptul că
modelele interne de lucru (despre sine, despre celălalt, despre sine în relație cu celălalt) tind să
nouă (Bowlby, 1988; Bretherton, 1987; Collins & Read 1994; Shaver, Collins, & Clark 1996). Mai
multe cercetări (Bowlby, 1973; Crittenden & Ainsworth, 1989; Egeland & Farber, 1984;
Kochanska, Kuczynski, & Radke-Yarrow, 1989) susțin perspectiva conform căreia modelele
permițându-i acestuia să facă predicții față de modul în care sinele și ceilalți se vor comporta în
cadrul relațiilor.
Deși studiile longitudinale au rezultate mixte și au fost aduse puține dovezi pentru
susținerea continuității directe a stilului de atașament de la copil la adult (Feeney, 1999; Allen &
Land, 1999; Crowell, Fraley, & Shaver, 1999), cercetătorii atașamentului nu au încetat să
4
reciproc în momente de nevoie, oferind sau primind ajutor, asistență, comfort, reasigurare, sprijin
față de activitățile autonome sau de dezvoltare personală ale partenerului (Collins & Feeney, 2000;
Alte cercetări (Hazan & Shaver, 1987; Mikulincer & Florian, 1998) au indicat că există o
reciprocitate între stilul parental perceput și stilul de atașament la adult, fără a reuși să clarifice
perceput în dezvoltarea individului de la naștere până la vârsta adultă (Aunola & Nurmi, 2005;
Baumrind, 1996; Smith, 1988; Hoffman, Levy-Shiff, Sohlberg, & Zarizki, 1992).
investigare a corelațiilor între satisfacția maritală, stilul parental perceput și așteptările individuale.
5
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE
În sens comun, cuplul reprezintă un parteneriat între două persoane, bazat pe o legătură
Din punct de vedere psihologic, cuplul constituie o structură bilopară de tip biopsihosocial,
celuilalt (http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei).
Abordarea teoretică a formării relației de cuplu are ca principale repere teoriile atracției
matching hypothesis), (Hatfield, Aronson, Abrahams, & Rottman, 1966), indivizii tind să formeze
o relație de cuplu cu cineva similar ca dezirabilitate socială, calitățile fizice ale celuilalt fiind un
prim criteriu semnificativ în acest sens. O meta-analiză facută de Kalick și Hamilton (1986) a
fapt. Deși cu puțină susținere experimentală, ipoteza potrivirii afirmă preferința indivizilor pentru
6
propriei persoane, ca urmare a estimării șanselor de a fi acceptat/ respins de celălalt. Cea mai mare
dezirabile cu cele accesibile, optează în final pentru o relație realizabilă, indiferent dacă o preferă
sau nu. Revizuirile aduse teoriei (Hatfield & Sprecher, 2009) au dus la formularea ipotezei
potrivirii complexe, aplicabilă situațiilor în care indivizii pot atrage parteneri mult mai atractivi
fizic decât ei înșiși, prin oferirea de beneficii compensatorii sub formă de caracteristici dezirabile
reward/ need satisfaction model) (Byrne & Clore, 1970) a fost reconfirmată prin cercetările lui
Lott și Lott (1974) (as cited in Brehm, Brehm, Kassin, & Fein, 2005). Rezultatele acestora au
sugerat că indivizii sunt atrași de persoanele a căror prezență le furnizează recompense, prin care
sunt satisfăcute diverse nevoi ale acestora. O persoană ne poate recompensa prin susținerea oferită,
prin atenția acordată, prin trăsăturile sale agreabile – frumusețe, inteligență, umor – sau prin
Modelul condiționării afective sau modelul întărire - afect (the reinforcement affect
model) dezvoltat de Clore și Byrne (1974) (as cited in Martin, Buskist, & Carlson, 2009), propune
eveniment sau o situație specifică creează sentimente pozitive (afect), persoana care este asociată
cu acel eveniment sau situație care recompensează (întărire) va fi plăcută automat, indiferent dacă
este sau nu sursa afectelor. Indivizii sunt atrași și formează relații de cuplu cu persoane a căror
prezență o asociază direct sau indirect cu experiențe pozitive, chiar și în lipsa recompenselor
directe.
7
Teoria echilibrului (the balance theory) propusă de Heider (1958) susține că indivizii
doresc consistența și sunt motivați să mențină echilibrul dintre credințele, gândurile și sentimentele
lor. Formarea unei relații este posibilă dacă între doi parteneri există un schimb de recompense
Cercetările inițiate de Darley și Berscheid (1967) (as cited in Gavreliuc, 2007), au indicat
Deși teoria filtrelor este aplicabilă îndeosebi prieteniilor, cercetători precum Kerckhoff și
Davis (1962) sau Murstein (1970) (as cited in Dwyer, 2000), au încercat prin cercetările inițiate să
explice selectarea partenerului în vederea unei relații de cuplu de lungă durată sau căsnicii, în
termenii unei serii de etape, pe parcursul cărora alegerile se îngustează. În etapa inițială de curtare
și formare a relației similaritatea opiniilor și atitudinilor este filtrul activ, urmând ca în stadiile
familie (the expanded family life cycle) cuprinde experiențele din cadrul familiei de origine (1),
plecarea de acasă (2), stadiul premarital (3), stadiul cuplului fără copii (4), stadiul familiei cu
copii mici (5), stadiul familiei cu adolescenți (6), stadiul lansării copiilor (7) și ultimii ani din
viață (8). Modelul ciclului extins al vieții de familie asumă că dezvoltarea anterioară formării
unei relații de cuplu implică menținerea unor relații cu părinții, frații și colegii, terminarea școlii,
diferențierea sinelui de familia de origine, dezvoltarea unei relații cu părinții ca între adulți,
dezvoltarea unor relații intime, începerea unei cariere. Tiparul formării relației de cuplu îl
primară – stilul de atașament. În acest ciclu, formarea unei relații de cuplu, caracteristică celui
8
de-al treilea stadiu de dezvoltare, constă în selectarea unui partener și decizia de a se căsători sau
cohabita pe termen lung. În viziunea lui Adams (1995) (as cited in Carr, 2006), alegerea
partenerului este un proces complex care implică patru etape. În prima fază, partenerul este ales
dintre cei disponibili pentru interacțiune, pe baza similarității atractivității fizice și a intereselor,
are loc o comparare a valorilor. Mai întâi, sunt revelate identitățile partenerilor, prin intermediul
conversațiilor de auto-dezvăluire. Mai apoi, dacă acestea produc o creștere a atractivității inițiale,
descoperă măsura în care este posibilă empatia reciprocă; se analizează costurile despărțirii,
dificultățile și tensiunile asociate menținerii relației. Relația se consolidează dacă atracția s-a
adâncit suficient și dacă barierele separării sunt suficient de puternice. În faza finală este luată
compatibilitate și angajament este pozitivă, atunci poate să apară cohabitarea pe termen lung sau
În modelul familial sistemic al lui Olson (1991), un rol determinant în formarea relației
de dezvoltare.
Într-o relație de cuplu, partenerii aduc laolaltă două tradiții de familie diferite și stabilesc
9
rutinele lor, într-un nou ritual. Luarea deciziilor cu privire la acest proces este adesea o problemă
complexă, de care depinde menținerea sau terminarea relației de cuplu. (Carr, 2006).
Una dintre teoriile majore care caută să explice dezvoltarea, menținerea și declinul relației
de cuplu este teoria schimbului social (social exchange theory), avansată de Thibaut și Kelley
(1959) (as cited in Nakonezny & Denton, 2008). Explicația oferită de teoria schimbului social este
în termenii echilibrului între recompensele obținute de cei doi parteneri – precum a fi îngrijit,
companie, sex – și între costurile îndurate prin implicarea în relație – precum cheltuirea de bani
sau ratarea unor oportunități. Cadrul teoretic al schimbului social afirmă că indivizii maximizează
recompensele și minimizează costurile, prin urmare obțin un profit din relație, satisfacția. În
cântărirea recompenselor într-o relație, indivizii fac două comparații: prima, între recompensele
așteptate și cele obținute, a doua, între relația actuală și o relație alternativă. Etichetarea
recompenselor și costurilor este urmată de o negociere, în care partenerii stabilesc sursele de profit
și pierdere. Pentru ca o relație de cuplu să se mențină este necesar să fie stabilite rutine, norme și
funcționează optim și se mențin atunci când indivizii percep un schimb echitabil și că ceea ce au
Teoria schimbului social accentuează perspectiva individuală a unei relații mai mult
decât aspectele sale sociale, precum comunicarea dintre parteneri și interpretarea unor evenimente
comune, și este totodată aplicabilă oricărui tip de relație. Complexitatea unei relații depășește
descrierea oferită de teoria schimbului social; atât definirea recompenselor și a costurilor, cât și
măsurarea satisfacției sau a profitului sunt oarecum dificile. (Nakonezny & Denton, 2008)
10
Un alt model teoretic axat pe factorii implicați în menținerea unei relații îl reprezintă
modelul investiției relaționale (the investment model of relationship) (Rusbult, 1980; Rusbult,
Johnson, & Morrow, 1986). Modelul face distincția între satisfacție, prin aceasta înțelegându-se
pozitivitate sau atracție față de propria relație, și angajament, prin acesta fiind definită tendința
de a menține relația și a se simți atașat psihologic de aceasta. Modelul investiției asumă că indivizii
ar trebui să se simtă mai satisfăcuți în propriile relații de cuplu, în măsura în care acestea le oferă
implică costuri scăzute (precum argumente ocazionale, proximitate fizică) și exced propriilor
menține relația ar trebui să fie afectat de trei factori. În primul rând, angajamentul ar trebui să fie
mai puternic în măsura în care relația este satisfăcătoare. În al doilea rând, partenerii ar trebui să
se simtă mai implicați în relație în măsura în care au puține alternative la angajamentul actual. În
al treilea rând, angajamentul ar trebui să fie mai mare în măsura în care individul a investit în
relația de cuplu resurse numeroase, fie intrinsec (timp, efort, auto-dezvăluire), fie extrinsec
factorii care erodează satisfacția maritală. Mai multe cercetări (Halford et al., 1997; Bradbury,
Fincham, & Beach, 2000; Liu, Shono, & Kitamura, 2008) au identificat drept posibili determinanți
11
de educație, statut socioeconomic ridicat, similaritatea partenerilor la nivel de interese, de
inteligență, de personalitate, dinamica familiei de origine, stadiul din ciclul de viață familial,
unor paternuri relaționale diferite. Aceste paternuri sunt consolidate de-a lungul istoriei
personale a relațiilor cu figurile semnificative, când individul dezvoltă modele de lucru interne,
conflict și nemulțumire. Referitor la modelele interne despre sine în relație cu alții, Johnson și
Denton (2002) (as cited in Dattilio, 2010), au remarcat că par a fi tipuri de scheme care afectează
Un alt rol important în funcționalitatea unei relații aparține proceselor cognitive. Baucom
et al. (1989) (as cited in Epstein, Baucom, Hunt, & La Taillade, 2002) au identificat cinci tipuri de
cogniții care contribuie la funcționarea pozitivă sau negativă a unei relații: asumpțiile, standardele,
caracteristicile relațiilor intime și ale partenerilor care le compun. Asumpțiile sunt derivate dintr-
o varietate de experiențe de viață, de observare și participare în relațiile altora. Indivizii care dețin
asumpții nerealiste despre relațiile de cuplu tind să experimenteze mai mult distres într-o relație.
Standardele sunt credințe pe care indivizii le dețin cu privire la ceea ce ar trebui să facă
partenerii dintr-o relație apropiată sau intimă. Eidelson și Epstein (1982) (as cited in Dattilio, 2010;
Epstein et al., 2002) au arătat că, deși este normal ca indivizii să aibă standarde personale, anumite
standarde pot fi asociate cu distresul dintr-o relație, dacă sunt nerealiste sau extreme.
12
Baucom, Epstein, Daiuto, Carels, Rankin și Burnett (1996) (as cited in Dattilio, 2010; Epstein et
al., 2002) au indicat că indivizii care nu sunt satisfăcuți de maniera în care standardele lor personale
sunt atinse într-o relație au un distres mai mare față de relație și se angajează în comunicare mai
negativă.
În modelul cognitiv al lui Beck (1976) (as cited in Dattilio, 2010), asumpțiile și standardele
reprezintă aspecte aflate la baza imaginii despre lume a individului, fiind considerate scheme
cognitive. Multe din schemele despre relații și natura interacțiunilor familiale se învață timpuriu
prin experiențele din familia de origine, tradiții culturale, experiențe din relații de cuplu anterioare.
disponibile într-o situație, în timp ce ignoră sau nu este atent la alte informații. În timpul unei
interacțiuni între membrii unui cuplu, întâmplările se succed rapid, și există un potențial ridicat ca
fiecare persoană să perceapă selectiv doar anumite aspecte specifice ale interacțiunii. Acest lucru
poate fi problematic pentru cuplu atunci când apar biasări perceptive. (as cited in Dattilio, 2010;
Epstein et al., 2002). Cercetările efectuate de Epstein et al. (2002) au indicat că partenerii care
resimt distres remarcă selectiv comportamentul negativ al celuilalt și trec cu vederea actele
Atribuirile sunt inferențe pe care partenerii le fac pentru a-și explica comportamentul
celuilalt și evenimentele care se produc. Deși atribuirile pot varia în exactitatea lor, indivizii asumă
de obicei că inferențele lor sunt valide, fără a căuta informații suplimentare. Când indivizii atribuie
problemele din relație caracteristicilor globale și stabile ale partenerilor, aceștia comunică în
moduri mai negative și sunt mai nemulțumiți de relațiile lor, conform cercetărilor lui Bradbury și
13
Expectanțele sunt predicții pe care indivizii le fac cu privire la întâmplări viitoare în relație
și la comportamentele partenerului. Deși expectanțele pot îndeplini o funcție utilă pentru un cuplu,
ajutând partenerii să anticipeze comportamentele acestora în timp, acestea pot deveni problematice
dacă sunt bazate pe informații sau asumpții inexacte. Pretzer, Epstein și Fleming (1991) (as cited
in Dattilio, 2010; Epstein et al., 2002) au găsit că indivizii cu un nivel scăzut al așteptărilor de
relație.
Atât terapeuții, cât și publicul general văd calitatea relației de cuplu strâns legată de
calitatea vieții sexuale. Multiple cercetări, precum cele efectuate de Haavio-Mannila și Kontula
(1997) sau de Purnine și Carey (1997) (as cited in Byers, 2005), au arătat faptul că există o
puternică asociere pozitivă între satisfacția relației de cuplu în general și satisfacția sexuală, acestea
având o relație bidirecțională. O relație maritală percepută ca ridicată conduce către o relație
sexuală satisfăcătoare. Când calitatea vieții de cuplu este ridicată și percepută ca un beneficiu în
relația de cuplu, este de așteptat ca nivelul perceput de satisfacție sexuală să fie pozitiv și ridicat.
Când calitatea vieții maritale este scăzută și percepută ca un cost, se așteaptă perceperea unui nivel
14
Demmons (1999), Cupach și Comstock (1990), Fowers și Olson (1989) (as cited in Byers, 2005),
au arătat că în satisfacția relației de cuplu un rol important îl deține calitatea comunicării intime.
al. (1997) au identificat ca potențiali determinanți ai satisfacției maritale combinații între factori
procese contextuale mai largi, precum factori legați de familia de origine sau de ciclul familial,
maritală. O cercetare desfășurată de Waite și Lillard (1991) a indicat că cuplurile care au copii tind
să aibă un risc mai mare de nesatisfacție maritală. Cavanaugh (1993) (as cited in Botha, Van de
Berg, & Venter, 2009) a explicat că influența se datorează timpului acordat relației de cuplu,
rezultatele arătând că aceste cupluri au mai puțin timp la dispoziție pentru relație.
exploatat în relație cu satisfacția maritală (Botha et al., 2009). Majoritatea acestor studii au la bază
Modelul McMaster (Epstein, Bishop, & Levin, 1978), care include următoarele șase dimensiuni
Haring (2003) asumă că atunci când un cuplu experimentează o lipsă a satisfacției maritale, adesea
unul sau ambii parteneri se luptă să depășească o problemă originată în familia de origine. De
Wet (1985) și Naude (1990) (as cited in Botha et al. 2009), au raportat studii sud-africane care au
Cercetările lui Larson și Hofman (1994) (as cited in Botha et al. 2009) au confirmat că procesele
15
și interacțiunile din familia de origine sunt un bun predictor pentru satisfacția maritală. Există
multipli factori care influențează satisfacția în relația de cuplu. Doucet și Aseline (2003) (as cited
in Botha et al. 2009) identifică conflictele din familia de origine. Sanders, Halford și Behrens
(1999) (as cited in Botha et al. 2009) indică măsura în care abilitățile de comunicare sunt
achiziționate în familia de origine. Cercetările lui Conger și Conger (2002), Kaslow și Robison
(1996), Sanders et al. (1999) (as cited in Botha et al. 2009) au arătat că în determinarea satisfacției
Rand (1991) (as cited in Botha et al. 2009) se referă la diferențele dintre parteneri raportate la
istoricul personal în cadrul propriei familii de origine, de care depinde capacitatea de adaptare a
(2009) au găsit corelații pozitive între roluri din familia de origine și satisfacția maritală: cu
cât rolurile sunt mai clar definite și cu cât responsivitatea emoțională este mai adecvată în
familia de origine, cu atât mai mare va fi nivelul de satisfacție maritală pe care persoana
respectivă o va experimenta. Epstein și Bishop (1991) (as cited in Botha et al. 2009) au remarcat
familial și achiziția de abilități. Copiii crescuți în familii în care există o clară definire și împărțire
a rolurilor experimentează un mediu sigur, în care nevoile lor sunt îndeplinite și în care dezvoltă
abilități care le vor permite să se orienteze către parteneri maritali adecvați. Acești copii învață
totodată de la o vârstă fragedă că fiecare membru al familiei are anumite responsabilități și funcții
(1983) (as cited in Botha et al. 2009) au validat relația dintre responsivitate
16
emoțională și satisfacție maritală, arătând că dacă individul învață în familia de origine să își
exprime emoțiile într-o manieră adecvată, atunci va raporta o satisfacție maritală ridicată.
continuu iubirea și aprecierea unul față de altul, lucru care facilitează clarificarea
maritală, mai exact caracterisici personale precum personalitatea partenerilor, atitudini, starea de
sănătate fizică și psihică, status socioeconomic, relații de cuplu anterioare, asupra cărora nu vom
insista aici.
Într-o abordare sistemică, familia este văzută ca o entitate dinamică compusă din membri
dezvoltarea copilului, care are loc în contextul relațiilor interpersonale, întâlnite în primul rând
tradițională sau non-tradițională. Relațiile oferă contextul în care copiii își dezvoltă toate funcțiile
psihologice, în care întâlnesc pentru prima dată lumea externă, în care învață ce aspecte sunt
În general, prima experiență a copiilor cu relațiile are loc în familie, care constituie
cadrul de bază în care cei mai mulți copii sunt introduși în viața socială, unde sunt dobândite
17
regulile comportamentului interpersonal. Familia va continua să le servească drept bază de
Strongman, 2003), susține dintr-o perspectivă evolutiv-etologică că, încă de la naștere, copiii sunt
preadaptați să formeze relații cu alți oameni. Relația de atașament este o legătura naturală,
reciprocă, care emerge din primele săptămâni de viață dintr-un proces de interacțiune între copil
și principala persoană care îl îngrijește. Atașamentul este un fenomen întâlnit pe tot parcursul
răspuns foarte selective, planificate și flexibile, și se extinde față de alți îngrijitori, furnizând
maturizează într-un adult autonom. Însă, atât eșecul mecanismului de atașament, cât și eșecul
(Richards, 2009).
Atașamentul este compus dintr-o rețea de acțiuni, cogniții și emoții. În stadiile inițiale,
atașamentul constă în răspunsuri externe activate și terminate de anumite condiții; mai târziu,
devine tot mai ghidat de sentimente și așteptări interne. Bowlby (1969, 1973, 1980) (as cited in
Schaffer, 2007) a atribuit această dezvoltare formării modelelor interne de lucru despre sine,
despre celălalt, despre sine în relație cu celălalt. Aceste modele sunt structuri mentale
18
vor ajuta să își reprezinte intern atributele pertinente ale fiecărei figuri de atașament și tipul relației
dezvoltate cu acea persoană. Odată formate, modelele interne de lucru acționează ca șabloane în
dezvoltarea tuturor viitoarelor relații apropiate ale individului, permițându-i acestuia să facă
predicții față de modul în care sinele și ceilalți se vor comporta în cadrul relațiilor. Cercetările
efectuate de Bowlby (1973), Crittenden și Ainsworth (1989), Egeland și Farber (1984), Kochanska
et al. (1989) (as cited in Liu et al., 2008; Schaffer, 2007) au adus dovezi în susținerea acestei
perspective. Modelul copilului despre sine însuși va reflecta relația construită cu mama. Dacă
relația este trăită ca una satisfăcătoare și mama arată afecțiune, sprijin și înțelegere față de nevoile
lui, atunci copilul se va simți acceptat și în siguranță, având o probabilitate mai mare să își formeze
o imagine de sine pozitivă. Dacă relația este trăită negativ și mama respinge în mod constant
cererile de afecțiune, sprijin și încurajare ale copilului, atunci acesta va tinde să aibă o imagine de
sine negativă. Dacă relația trăită implică un comportament inconsistent și imprevizibil al mamei și
retragerea afecțiunii ca pedeapsă, atunci copilul va dezvolta o imagine de sine negativă, care poate
să aibă repercursiuni negative pentru comportamentul său viitor. Modelele inițiale pot să se
generalizeze apoi la alți oameni și la alte relații: copiii care se văd ca fiind demni de a fi iubiți au
o probabilitate mai mare de a aștepta interacțiuni pozitive cu ceilalți; cei care se consideră respinși
„Situația străină”, au indicat că relația de atașament timpuriu pe care copilul o formează cu mama
19
evitativ, rezistent, dezorganizat. Cele patru paternuri de atașament de bază indică gradul de
securitate inerent modelului intern de lucru format în legătura primară. Aceste paternuri au un rol
predictiv pentru o gamă întreagă de funcții psihologice din anii următori, inclusiv pentru imaginea
de sine și variate aspecte ale dezvoltării emoționale. Acceptarea ideii că experiențele timpurii așază
fundația nu trebuie să omită faptul că evenimentele ulterioare pot modifica cursul dezvoltării
pozitive ale copiilor, ne putem aștepta să formeze relații de încredere cu adulții și cu alți copii, și
(evitativ, rezistent, dezorganizat), nu au acest avantaj: relațiile viitoare ale acestor copii sunt în
pericol, iar adaptarea lor la numeroase sfere ale vieții nu are aceeași bază sigură ca în cazul celor
Thompson (1999) (as cited in Strongman, 2003) aduce în discuție faptul că tipul de atașament
determinanți precum contextul familial și statusul social. Thompson conturează succint influența
de securitate sau insecuritate al copilului ar rezulta din raportarea copilului la răspunsurile pe care
și le-ar da unor întrebări precum: Ce fac ceilalți când exprim emoții negative puternice? Ce trebuie
Cercetarea realizată de Shulman et al. (1994) (as cited in Gavreliuc, 2007) a indicat că
tipare durabile de raportare la partenerul de relație. Studiul lui Hazan și Shaver (1990) (as cited
20
in Gavreliuc, 2007) a relevat că modelul relațional dobândit în copilărie se impregnează adânc în
Cercetarea efectuată de Brennan și Shaver (1996) (as cited in Gavreliuc, 2007) a sugerat că stilul
exprimând preferința pentru partenerul care validează propriul concept despre sine. Studiul
longitudinal desfășurat de Keelan, Dion și Dion (1994) (as cited in Gavreliuc, 2007) a evidențiat
că indivizii cu stil de atașament securizant beneficiază de mai multă satisfacție, se consideră mai
impliniți, se angajează mai intens în relație și au mai multă încredere în partener în relația de cuplu
cited in Liu et al., 2008) au conceptualizat patru stiluri de atașament la adulți și ale așteptărilor pe
care aceștia le construiesc, pornind de la modelele interne de lucru (pozitive vs negative) despre
sine și ceilalți, de la stima de sine și de la respectul față de celălalt. Stilurile de atașament au fost
atașament securizant au modele pozitive despre sine și despre ceilalți; cei cu atașament preocupant
au un model negativ despre sine și unul pozitiv despre ceilalți; cei cu atașament evitativ au un
model pozitiv despre sine și un model negativ despre ceilalți; iar cei cu atașament temător au
21
1.3.3. Paralelă între stiluri de atașament la copii și adulți
paralelă între copiii și partenerii maritali care prezintă stiluri similare de atașament.
parteneri, ca și cum aceștia ar fi o bază sigură de la care să exploreze lumea; sunt caracterizați de
separarea de aceștia, partenerii maritali cu stil de atașament preocupant tind să aibă anxietate
ridicată, fiind prea apropiați de partener și totodată nesatisfăcuți; sunt caracterizați de neevitarea
atașament evitativ tind să fie distanți și nesatisfăcuți față de parteneri; îl evită pe celălalt, ezită în
Atașamentul dezorganizat la copii este frecvent asociat cu abuzul, neglijența, absența sau pierderea
evitare a conflictelor, care aduc un nivel ridicat de anxietate, evitarea celuilalt, ezitarea în
ale adulților, că anumiți indivizi intră în relații de cuplu având un stil de atașament nesigur
dezvoltat mai devreme în viață, constând în expectanțe negative și distres emoțional cu privire la
22
1.4. Stil parental al mamei
De obicei, stilul parental este conceptualizat pe două dimensiuni: cererea parentală (sau
control parental) și răspunsul parental (sau îngrijire parentală) (Elias & Yee, 2009). Stilurile
parentale au fost abordate de cercetători fie prin referire la stilul parental matern sau patern,
generalizat de aici la stil parental, fie prin referire la combinația ambelor stiluri într-o categorie
generalizată. În ultima perioadă, interesul cercetătorilor (Shek, Lee, & Chan, 1998; Milevsky,
Schlechter, Netter, & Keehn, 2006) (as cited in Elias & Yee, 2009) s-a mutat în zona analizei
separate a stilului parental matern, respectiv patern, fără a lua în considerare combinația unică
Această direcție a fost favorizată de faptul că, în general, relația mamă-copil este prima
relație pe care o formează copilul. Semnificația particulară a acestei relații derivă din importanța
pentru starea de bine a individului față de orice altă relație următoare, deoarece determină protecție,
iubire și securitate și se răspândește astfel asupra întregii funcționări, fizice și psihice, a copilului.
În plus, relația mamă-copil este o legătură durabilă, care joacă un rol central de-a lungul copilăriei
și care rămâne o sursă de confort după adolescență. În plus, este considerată ca fiind un prototip
pentru toate celelalte relații apropiate pe care le va forma individul, chiar și în perioada adultă
(Schaffer, 2007).
socializare specifice, Bowlby (1969, 1973, 1980) a semnalat că această relație influențează modul
de interpretare de către copil al stărilor emoționale ale celorlalți. Thompson (1999) consideră că
de aici derivă importanța particulară în dezvoltarea emoțională copilului a unor aspecte precum
23
Impactul stilurilor parentale asupra dezvoltării copiilor și al competențelor acestora în
adaptarea la lume este documentat de numeroase cercetări empirice (Talib, Mohamad, & Mamat,
2011). Cele patru stiluri parentale – stilul autoritar, stilul permisiv, stilul competent (Baumrind,
1967) și stilul neglijent sau neimplicat (Maccoby & Martin, 1983) – au fost asociate cu seturi
stil autoritar încearcă să își determine copiii să se conformeze unui set de conduite și îi pedepsesc
puternic și absolut pentru încălcarea acestuia. Astfel de părinți sunt mai detașați, mai puțin calzi și
mai puțin toleranți față de copiii lor decât alți părinți. Copiii acestora tind să fie mai nemulțumiți,
retrași în sine și neîncrezători. Copiii crescuți de părinți cu stil autoritar sunt controlați atât de strict
încât uneori nu pot face alegeri independente în ceea ce privește propriul comportament. Ginsburg
și Bronstein (1993) arată că, împiedicându-și copiii să exercite control asupra propriilor
comportamente și să învețe din propriile greșeli, părinții cu stil autoritar își împing copiii în mod
provin din familii cu stil parental autoritar tind să aibă abilități sociale slab dezvoltate, stimă de
sine scăzută, sentimente de nemulțumire, motivație extrinsecă și nivele ridicate ale depresiei față
de copiii ai căror părinți au un stil competent. (Marsiglia, Walczyk, Buboltz, & Griffith-Ross,
2007).
autoexprimarea și autoreglarea. Părinții cu stil permisiv solicită puține copiilor, le permit să își
24
controleze propriile activități cât mai mult posibil, explică motivele pentru care impun anumite
reguli, își consultă copiii în luarea deciziilor și îi pedepsesc foarte rar. Acești părinți sunt calzi, nu
comandă și nu sunt exigenți, comportamente prin care eșuează să își învețe copiii să fie
responsabili pentru propriul comportament. Copiii lor tind să fie imaturi – cu cel mai mic
autocontrol și cel mai puțin exploratori – și primesc atât de puțină îndrumare încât pot deveni
nesiguri și anxioși în a decide dacă fac sau nu ce e mai bine. (Papalia et al., 2008; Marsiglia et al.,
2007).
1.4.3. Stilul parental competent (authoritative parenting) aduce o balanță optimă între
Părinții cu stil competent au încredere în abilitățile lor de a ghida copilul; respectă deciziile,
interesele, opiniile și personalitățile independente ale copilului; sunt iubitori și toleranți; solicită
un comportament bun copiilor; sunt fermi în menținerea standardelor; dacă este necesar, sunt
dispuși să impună limite și pedepse judicioase în contextul unei relații calde și încurajatoare; când
apar conflicte, explică motivele atitudinii lor și favorizează compromisurile verbale, arătându-le
Aparent, copiii acestora se simt în siguranță știind că sunt iubiți și îndrumați ferm, tind să fie cei
mai încrezători în sine, cei mai stăpâni pe sine, cei mai exploratori și mulțumiți, caută să se impună
mai mult. Stilul parental competent pare să amplifice competențele sociale ale copiilor, probabil
deoarece părinții stabilesc așteptări și standarde realiste. În aceste familii, copiii știu când se ridică
la așteptări, pot decide dacă merită să își asume riscul de a-și nemulțumi părinții în atingerea unui
25
să își îndeplinească angajamentele, să participe activ la îndatoririle și la distracțiile familiale.
caracterizează părinții care se concentrează mai mult pe nevoile lor personale decât pe ale copiilor,
uneori datorită stresului sau depresiei. Acest stil parental a fost asociat cu o varietate de tulburări
parental. Cercetarea acestora a arătat că tipul familial echilibrat este asociat pozitiv cu stilul
Alte cercetări au indicat că percepția stilului parental al mamei este un bun predictor pentru
stilul de atașament al adultului și pentru funcționalitatea în cadrul familiei (Liu et al., 2008). Pentru
măsurarea percepției în stilul parental al mamei, cel mai folosit instrument este cel dezvoltat de
26
CAPITOLUL II
succes în multiple studii iar importanța experiențelor în cadrul familiei de origine în formarea
relațiilor ulterioare a fost dovedită, studiul de față își propune să investigheze în ce măsură stilul
parental matern perceput al unuia dintre parteneri corelează cu satisfacția în relația de cuplu prin
expectanțele individuale în relația de cuplu. Prin urmare, se va investiga dacă există diferențe la
nivel de așteptări în relația de cuplu între indivizii cu mame al căror stil parental perceput este
autoritar, permisiv sau competent, în raport cu satisfacția maritală. Stilul parental neimplicat va fi
2008).
27
2.2. Ipotezele cercetării
următoarele ipoteze:
scăzută.
medie.
ridicată.
28
CAPITOLUL III
METODOLOGIA CERCETĂRII
Studiul are la bază un design corelațional. Se urmărește determinarea relațiilor dintre cele
Pentru variabila stilul parental matern perceput vor fi luate în considerare trei valori:
autoritar, permisiv și competent. Pentru a măsura aceste valori ale variabilei se utilizează
niveluri: scăzut, mediu și ridicat. Operaționalizarea acestei variabile se realizează prin scorul
3.2. Participanți
Întrucât acest studiu vizează relația dintre stilul parental matern, expectanțele individului
în relația de cuplu și satisfacția maritală, este necesar ca participanții să fie persoane căsătorite.
duratei relației de cuplu, în eșantion vor fi incluse persoane care cohabitează cu partenerul
marital de minim 1 an și 6 luni și maxim 2 ani și 6 luni. Alegerea acestui interval este insipirată
de faptul că se consideră că doar după 6 luni o relație poate fi văzută ca una stabilă, aceasta fiind
29
în general. Vor fi selectare 300 persoane de sex feminim și masculin din rândul persoanelor
nivel minim de educație studii medii și care locuiesc în mediul urban. În plus, pentru a putea
măsura stilul parental matern perceput, se impune condiția ca participanții să fi crescut și alături
Cei 300 de participanți la studiu vor fi selectați din rândul populației nonclinice.
Pentru realizarea studiului se vor utiliza trei scale de autoevaluare standardizate: The
Parental Bonding Instrument – dezvoltat de Parker et al. în 1979 –, The Marriage Expectation
Scale – conceput de Jones și Nelson în 1996 – și The Marital Satisfaction Inventory, Revised –
PBI este o scală scurtă de autoevaluare formată din 25 de itemi, care măsoară stilurile
adultă completează bazat pe modul în care își amintește atitudini și comportamente parentale din
primii 16 ani de viață. Instrumentul este constituit din două dimensiuni: „Îngrijire”, care cuprinde
12 itemi (1, 5, 6, 11, 12, 17, 2, 4, 14, 16, 18, 24) respectiv „Protecție exagerată sau Control”,
alcătuită din 13 itemi (8, 9, 10, 13, 19, 20, 23, 3, 7, 15, 21, 22, 25).
Fiecărui participant i se cere să bifeze un răspuns pentru fiecare item, folosind o scală
ordinală bidirecțională simetrică de 4 puncte. Itemii 1, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 17, 19, 20, 23
30
sunt cotați foarte probabil=3, destul de probabil=2, destul de puțin probabil=1, foarte puțin
probabil=0, în vreme ce itemii 2, 3, 4, 7, 14, 15, 16, 18, 21, 22, 24, 25 sunt cotați invers.
mai bine când eram supărat”, respectiv pentru dimensiunea control: ”Încerca să controleze orice
făceam”, ”Mă lăsa să iau singur decizii”, ”Mă lăsa să mă îmbrac cum îmi plăcea”.
Instrumentul include două formulare cu itemi identici, pentru culegerea separată a datelor
despre ambii părinți. În studiul de față se va folosi doar formularul pentru stilul parental al mamei.
Pe baza scorurilor obținute la cele două dimensiuni, Îngrijire și Protecție Exagerată/ Control, stilul
parental matern poate fi încadrat într-unul din cele patru cadrane. Fiecare din cele patru stiluri
îngrijire (îngrijire scăzută/ îngrijire ridicată) respectiv de control (control scăzut/ control ridicat).
Pe dimensiunea îngrijire, un scor mai mare de 27 va fi încadrat ca îngrijire ridicată, iar un scor mai
mic de 27 va fi încadrat drept îngrijire scăzută. Pe dimensiunea control, scorul de delimitare este
13.5, un scor peste această valoare va indica un control matern ridicat, un scor sub această valoare,
un control scăzut.
Stilul parental matern perceput va fi încadrat pe baza combinației dintre tipul de îngrijire
dintre îngrijire scăzută și control ridicat, aspecte specifice stilului parental autoritar. Cadranul
ridicată și control ridicat, caracteristici definitorii pentru stilul parental competent. Cadranul stil
parental optim (”optimal parenting”) corespunde combinației dintre îngrijire ridicată și control
scăzut, asemenea stilului parental permisiv. Cadranul stil parental neglijent (”neglectful
31
parenting”) cuprinde combinația dintre îngrijire scăzută și control scăzut, asemenea stilului
parental neglijent.
Îngrijire = 0.88, respectiv α cronbach pentru scala Protecție exagerată sau Control = 0.74) și o bună
fundamentale percepute.
3.3.2. The Marriage Expectation Scale – MES (Jones & Nelson, 1996)
scorurilor obținute, indivizii sunt categorizați într-unul din cele trei niveluri distincte: expectanțe
expectanțelor maritale.
satisfacția vizavi de aspecte importante din relația de cuplu. Administrarea și determinarea scorului
final se pot realiza utilizând formularul MSI-R AutoScore™ Answer Form. Determinarea și
32
TEST REPORT. Deși folosit pentru a determina mulțumirea ambilor parteneri, instrumentul poate
Inventarul cuprinde 150 de itemi (129 dacă respectivul cuplu nu are copii), grupați în
creșterea copilului, nemulțumirea sexuală, distresul general. Pentru a răspunde la fiecare item,
Vârsta minimă de la care poate fi aplicat MSI-R este de 18 ani, fără a avea o limită de
discutăm”, ”Sunt destul de mulțumită de modul în care eu și partenerul meu ne petrecem timpul
liber”, ”Partenerul meu răspunde aproape întotdeauna cu înțelegere la starea mea de spirit de la
un moment dat”.
Posibilii participanți vor fi invitați să facă parte dintr-un studiu legat de viața de cuplu. Fiecare
pe parcursul studiului. Într-o primă fază, acestora li se va trimite un link către un chestionar cu
33
întrebările de selecție (vârstă, sex, stare civiă, durată de cohabitare, nivel de studii, mediu de
răspunsurile date la acest chestionar, vor fi eliminate persoanele care nu îndeplinesc criteriile
stabilite, iar indivizii eligibili vor fi invitați în faza următoare pentru a autocompleta formularele
pentru a evita biasarea răspunsurilor care ar putea apărea în momentul în care partenerul
sinceritate, să noteze codul unic pe fiecare formular, să citească cu atenție cerințele și vor fi
asigura că aceștia au trecut corect codul unic pe fiecare formular. La plecare, participanții vor primi
rezultatele acestuia.
34
Se va porni de la o analiză descriptivă a rezultatelor. Paramentrii descriptivi urmăriți în
această etapă sunt media și abaterea standard. Se vor utiliza variabile date pentru a grupa
participanții în numărul de intervale specificate. Variabila ordinală stil parental perceput va include
categoriile: stil autoritar, stil permisiv, stil competent. Variabila ordinală expectanțe în relația de
Variabila binară satisfacție maritală – care prin codificare permite să fie utilizată în proceduri
medie, satisfacție ridicată. Mediile și abaterile standard se vor calcula pentru fiecare categorie a
fiecărei variabile. Se va realiza o distribuție a frecvențelor categoriilor pentru fiecare variabilă dată,
Se va realiza un tabel asemănător cu Tabelul 1., care va conține mediile, abaterile standard
satisfacție maritală, în cele trei grupe aferente fiecărei categorii. Acestea se vor afla utilizând
35
În următoarea etapă se va continua cu inferențele statistice, pentru a stabili dacă între
participanți există corelații semnificative, pozitive sau negative, în ceea ce privește stilul parental
determina coeficientul de corelație, r, Pearson, pentru un prag de încredere mai mic de 0.05.
Pentru a calcula coeficienţii de corelaţie dintre variabile ordinale se dă comanda Analyze >
Correlate > Bivariate. În dialogul afișat, Bivariate Correlations, se fixează variabilele care sunt
analizate, tipul de coeficient de corelaţie calculat (Pearson) precum şi testul de semnificaţie dorit.
Corelaţiile semnificative pot fi marcate automat cu (α=0,05) prin selectarea opţiunii Flag
significant correlations din dialogul principal. Se va obține ca rezultat matricea de corelaţie între
variabilele selectate două câte două pentru analiză. O celulă a tabelului va conţine valoarea
reţinute pentru calcul după tratarea cazurilor lipsă. Conform procedurii de decizie într-un test
statistic, se va respinge ipoteza unei corelaţii nule dacă probabilitatea critică va fi mai mică sau
36
CAPITOLUL IV
REZULTATE AȘTEPTATE
Să existe o asociere pozitivă semnificativă atât între stilul parental matern autoritar
perceput și expectanțele pesimiste în relația de cuplu, cât și între expectanțele pesimiste în relația
de cuplu și satisfacția maritală scăzută percepută în relația de cuplu, precum și între stilul parental
permisiv perceput și expectanțele idealiste în relația de cuplu, cât și între expectanțele idealiste în
relația de cuplu și satisfacția maritală medie percepută în relația de cuplu, precum și între stilul
parental matern permisiv perceput și satisfacția maritală medie percepută în relația de cuplu.
Să rezulte o asociere pozitivă semnificativă atât între stilul parental matern competent
perceput și expectanțele realiste în relația de cuplu, cât și între expectanțele realiste în relația de
cuplu și satisfacția maritală ridicată percepută în relația de cuplu, precum și între stilul parental
37
CAPITOLUL V
CONCLUZII ȘI DISCUȚII
Studiul de față și-a propus investigarea măsurii în care corelează între ele stilul parental
matern perceput, așteptările maritale și satisfacția maritală. Mai precis, prin intermediul a nouă
ipoteze, s-a dorit observarea corelațiilor între indivizii cu stil parental matern perceput autoritar,
cu așteptări maritale pesimiste și cu satisfacție maritală scăzută. În același timp, s-a urmărit
observarea corelațiilor între indivizii cu stil parental matern perceput permisiv, cu așteptări
maritale idealiste și cu satisfacție maritală medie. Totodată, s-a vrut observarea corelațiilor între
indivizii cu stil parental matern perceput competent, cu așteptări maritale realiste și cu satisfacție
maritală ridicată.
Pentru realizarea studiului au fost luate în considerare trei variabile: stilul parental matern
perceput, variabilă reprezentată de trei din cele patru niveluri identificate (autoritar, permisiv și
competent; nivelul neglijent nefiiind luat în considerare), așteptările maritale, variabilă care are
trei niveluri (pesimiste, idealiste, realiste), și satisfacția maritală, variabilă reprezentată de trei
Prin acest studiu se continuă un subiect de analiză și cercetare legat de influența pe termen
Din punct de vedere practic, rezultatele studiului ar putea fi utilizate pentru desfășurarea
unor workshopuri adresate cuplurilor aflate în primii ani de relație. În cadrul acestora, ar putea fi
de familia de origine și așteptările maritale, în vederea facilitării atingerii și menținerii unui nivel
38
5.2. Limitele cercetării și direcții noi de cercetare
O primă limită a studiului ar putea fi faptul că datele sunt colectate doar pe baza unor scale
de autoevaluare, lucru care poate duce la biasări la nivelul completării. Participanții pot fie să nu
răspundă sincer, dând răspunsuri dezirabile, fie să aibă o percepție distorsionată asupra propriei
persoane, asupra partenerului, asupra figurii materne. O altă limită a studiului ar putea fi aspectul
că unitatea de analiză o reprezintă individul. Fiind o cercetare pe marginea relației de cuplu în care
este luată în considerare doar părerea unui partener, participanții pot să nu răspundă sincer, dând
răspunsuri dezirabile sau distorsionate, în măsura în care celălalt partener nu are posibilitatea de a
confirma sau infirma cele declarate. Așadar, într-un studiu viitor ar fi recomandat să se utilizeze și
O altă critică poate fi adusă studiului datorită centrării pe stilul parental perceput al unui
singur părinte, în contextul în care multiplelor cercetări anterioare le-a fost reproșată ignorarea
combinației unice dintre stilul matern și stilul patern. Experiențele în familia de origine includ
interacțiuni frecvente și semnificative cu ambii părinți, iar ignorarea stilului parental al tatălui
poate conduce la biasări la nivelul analizei. În acord cu tendințele actuale de cercetare, într-o
cercetare viitoare ar trebui să se țină cont de combinația stilului matern și patern perceput, mai ales
Într-un viitor studiu ar trebui să se țină cont de o variabilă importantă, și anume dacă
39
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Adams, B. N. (1995). The Family: A Sociological Interpretation (5th ed.), San Diego: Harcourt
Brace.
Allen, J. P., & Land, D. (1999). Attachment in Adolescence. In J. Cassidy & P. Shaver (Eds.),
Aunola, K., & Nurmi, J. E. (2005). The role of parenting styles in children's problem behavior.
Bartholomew, K., & Horowitz, L. M. (1991). Attachment styles among young adults: A test of a
Baucom, D.H., Epstein, N., Sayers, S., & Sher, T.G. (1989). The role of cognitions in marital
Baucom, D.H., Epstein, B.B., Daiuto, A.D., Carels, R.A., Rankin, L., & Burnett, K. (1996).
Baumrind, D. (1996). The discipline controversy revisited. Family Relations, 45, 405-414.
Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy and the emotional disorders, New York , NY:
40
Botha, A., Van de Berg, H.S., & Venter, C.A.V. (2009). The relationship between family-of-origin
Bowlby, J. (1969/1982). Attachment and loss. Vol 1: Attachement (1st and 2nd edns). London:
Hogarth Press.
Bowlby, J. (1973). Attachment and loss. Vol 2: Separation: Anxiety and Anger. London: Hogarth
Press.
Bowlby, J. (1980). Attachment and loss. Vol 3: Loss, sadness and Depression. London: Hogarth
Press.
Bradbury, T.N., & Fincham, F.D. (1990). Attributions in marriage: Review and critique.
Bradbury, T.N., Fincham, F.D., & Beach, S.R.B. (2000). Research on the Nature and Determinants
of Marital Satisfaction: A decade in Review. Journal of Mariage and Family, 62, 964-973.
Brehm, S.S., Kassin, S.M., & Fein, S. (2005). Social psychology (6th ed.), Boston, MA:
Brennan, K.A., & Shaver, P.R. (1995). Dimensions of adult attachment, after regulation, and
romantic relationship functioning. Personality and Social Psychology Bulletin, 21, 267-
283.
Internal Working Models. In J. Osofsky (Ed.), Handbook of Infant Development (2nd ed.)
41
Byers, S. (2005). Relationship satisfaction and sexual satisfaction: a longitudinal study of
http://findarticles.com/p/articles/mi_m2372/is_2_42/ai_n13822487/
Byers, E. S., & Demmons, S. (1999). Sexual satisfaction and sexual self-disclosure within dating
Byng-Hall, J. (1995). Rewriting Family Scripts. Improvisation and Change. New York: Guilford
Press, 41-57.
Byrne, D., & Clore, G.L. (1970). A reinforcement model of evaluative responses. Personality:
Carr, A. (2006). Family Therapy. Concepts, Proccess and Practice (2nd ed.), Chichester: John
Cavanaugh, J.C. (1993). Adult development and aging (2nd ed.), Victoria: Wadsworth, 345. Clore,
G. L., & Byrne, D. (1974). The reinforcement affect model of attraction. In T. L. Huston
Press.
Clore, G.L., Wyer, R.S., Dienes, B., Gasper, K., Gohm, C., & Isbell, L. (2009). Affective Feelings
as Feedback: Some Cognitive Consecquences. In L.L. Martin & G.L. Clore, Theories of
Mood and Cognition: a User`s Guidebook (Eds.) (pp. 29-31). New Jersey: Lawrence
Erlbaum Associates.
Collins, N. L., & Feeney, B. C. (2000). A Safe Haven: An Attachment Theory Perspective on
42
Collins, N. L., & Read, S. J. (1994). Cognitive Representations of Attachment: The Structure and
Kingsley.
Conger, R.D., & Conger, K.J.(2002). Resilience in Midwestern families: Selected findings from
the first decade of a prospective, longitudinal study. Journal of Marriage and the Family,
64(2), 361–373.
Crittenden, P. M., & Ainsworth, M. D. S. (1989). Child maltreatment and attachment theory. In
D. Cicchetti & V. Carlson (Eds.), Clinical maltreatment: Theory and research on the
causes and consequences of child abuse and neglect (pp. 432-463). Cambridge, England:
Crowell, J. A., Fraley, R. C., & Shaver, P. R. (1999). Measurement of Individual Differences in
Attachment: Theory, Research, and Clinical Applications, New York, NY: Guilford Press.
Cupach, W. R., & Comstock, J. (1990). Satisfaction with sexual communication in marriage: Links
to sexual satisfaction and dyadic adjustment. Journal of Social and Personal Relationships,
7, 179-186.
Darley, J.M., & Berscheid, E. (1967). Increased liking as a result of the anticipation of a personal
Dattilio, F. (2010). Cognitive Behavioral Therapy with Couples and Families. A comprehensive
Guide for Clinicians, New York, NY: The Guildford Press, 1-34.
43
De Wet, C.F. (1985). Huweliksterapie met verwysing na gesinne van oorsprong, ongepubliseerde
Doucet, J., & Aseltine, R.H. (2003). Childhood family adversity and the quality of marital
relationships in young adulthood. Journal of Social and Personal Relationships, 20, 818-
842.
Egeland, B., & Farber, E. A. (1984). Infant-mother attachment: Factors related to its development
Eidelson, F.I., & Epstein, N. (1982). Cognition and relationship maladjustment: Development of
Elias, H., & Yee, T.H. (2009). Relationship between Perceived Paternal and Maternal Parenting
Epstein, N.B., Baldwin, L.M. & Bishop, D.S. (1983). The McMaster family assessment device.
Epstein, N.B., Baucom, D.H., Hunt, W., & La Taillade, J.J. (2002). Brief Cognitive-Behavioral
Therapy with Couples. In F.W. Bond & W. Dryden (Eds.), Handbook of brief cognitive
44
Epstein, N. B., Bishop, D. S., & Levin, S. (1978). The McMaster Model of Family Functioning.
0606.1978.tb00537.x
Epstein, N.B., & Bishop, D.S. (1991). Problem-centred systems therapy of the family. In A.S.
Gurman & D.P. Kniskern (Eds.), Handbook of family therapy (pp. 444-482). New York,
Feeney, J. A. (1999). Adult Romantic Attachment and Couple Relationships. In J. Cassidy & P.
Fowers, B. J., & Olson, D. H. (1989). Enrich Marital Inventory: A discriminant validity and cross-
Ginsburg, G.S., & Bronstein, P. (1993). Family factors related to children`s intrinsic/ extrinsic
Haavio-Mannila, E., & Kontula, O. (1997). Correlates of increased sexual satisfaction. Archives
Halford, W. K., Kelly, A., & Markman, H. J. (1997). The concept of a healthy marriage. In W. K.
Halford & H. J. Markman (Eds.), Clinical handbook of marriage and couples interventions
Hatfield, E., Aronson, V., Abrahams, D., & Rottman, L. (1966). The importance of physical
516.
45
Hatfield, E., & Sprecher, S. (2009). Matching Hypothesis. In H.T. Reis & S. Spreacher (Eds.),
Hazan, C., & Shaver, P. R. (1987). Romantic love conceptualized as an attachment process.
Hazan, C., & Shaver, P.R. (1990). Love and work: An attachment-theoretical perspective.
Heider, F. (1958). The psychology of interpersonal relations, New York, NY: Wiley, 180-210.
Hoffman, M. A., Levy-Shiff, R., Sohlberg, S., & Zarizki, J. (1992). The impact of stress
and coping: developmental changes in the transition to adolescence. Journal of Youth and
Johnson, S.M., & Denton, W. (2002). Emotionally focused couple therapy: Creating secure
connections. In A.S. Gurman & N.S. Jacobson (Eds.), Clinical handbook of couple therapy
Jones, G. D., & Nelson, E. S. (1996). Expectations of marriage among college students from intact
Kalick, S. M., & Hamilton, T. E. (1986). The matching hypothesis reexamined. Journal of
Keelan, J.P.R., Dion, K.L., & Dion, K.K. (1994). Attachment style and heterosexual relationships
among young adults: A short-term panel study. Journal of Social and Personal
Kerckhoff, A.C., & Davis, K.E. (1962). Value consensus and needcomplementarity in mate
46
Kochanska, G., Kuczynski, L., & Radke-Yarrow, M. (1989). Correspondence between mothers'
Larson, J.H., & Holman, T.B. (1994). Premarital predictors of marital quality and stability.
Liu, Q., Shono, M., & Kitamura, T. (2008). The Effects of Perceived Parenting and Family
Lott, A.J., & Lott, B.E. (1974). The Role of Reward in the Formation of Positive Interpersonal
MacNeil, S., & Byers, E. S. (2005). Dyadic assessment of sexual self-disclosure and sexual
Maccoby, E., & Martin, J.A. (1983). Socialization in the context of family. Parent-child
interaction. In P.H. Mussen and E.M. Hetherington (Eds.), Handbook of Child Psychology.
Socialisation, Personality, and Social Development (pp. 1-101). New York, NY: Wiley
Marsiglia, C.S., Walczyk, J.J., Buboltz, W.C., & Griffith-Ross, D.A. (2007). Impact of Parenting
Martin, G. N., Buskist, W., & Carlson, N.R. (2009). Psychology (4th ed.), Harlow: Pearson
Education, 716-719.
47
McGoldrick, M., & Carter, B. (2001). Advances in coaching: Family therapy with one person.
Mikulincer, M., & Florian, V. (1998). The relationship between adult attachment styles and
(Eds.), Attachment theory and close relationships (pp. 143–165). New York: Guilford
Publications.
Milevsky, A., Schlechter, M., Netter, S., & Keehn, D. (2006). Maternal and paternal parenting
Murstein, B.I. (1970). Stimulus-value role: a theory of marital choice. Journal of Marriage and
Nakonezny, P.A., & Denton, W.H. (2008). Marital Relationship: A Social Exchange Theory
Naude, A. (1990). Indikatore vir huwelikstevredenheid met die oog op die bevordering van
Universiteit.
Olson, D. H. (1991). Three-dimensional Circumplex Model and revised scoring of FACES III.
Papalia, D.E., Olds, S.W., & Feldman, R.D. (2008). Human Development (10th ed.), New York,
Parker, G., Tupling, H., & Brown, L.B. (1979). A Parental Bonding Instrument. British Journal of
48
Pretzer, J., Epstein, N.B., & Fleming, B. (1991). Marital Attitude Survey: A measure of
Purnine, D. M., & Carey, M. P. (1997). Interpersonal communication and sexual adjustment: The
65(1), 1017-1025.
Richards, G. (2009). Psychology. The key concepts, New York, NY: Routledge, 25-26.
Rusbult, C.E. (1980). Commitment and satisfaction in romantic associations: A test of the
Rusbult, C.E., Johnson, D.J., & Morrow, G.D. (1986). Predicting Satisfaction and Commitment in
Sanders, M.R., Halford, W.K., & Behrens, B.C. (1999). Parental divorce and premarital couple
Schaffer, R.H. (2007). Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca: Editura ASCR, 99-120.
Shaver, P. R.; Collins, N. L.; & Clark, C. L. (1996). Attachment Styles and Internal Working
Models of Self and Relationship Partners. In G. J. O. Fletcher & J. Fitness (Eds.). Knowledge
49
Shek, D. T. L., Lee, T. Y., & Chan, L. K. (1998). Perceptions of parenting styles and
Shulman, S., Elicker, J., & Sroufe, L.A. (1994). Stages of friendship growth in preadolescence as
related to attachment history. Journal of Social and Personal Relationships, 11, 341-361.
Smith, T. E. (1988). Parental control techniques: Relative frequencies and relationships with
Snyder, D.K. (1997). Marital satisfaction inventory, revised. Los Angeles, CA: Western
Psychological Services.
Sperling, M., & Berman, W. (1994). The structure and function of adult attachment. In M. Sperling
& W. Berman (Eds.), Attachment in adults: clinical and developmental perspectives (pp.
Strongman, K.T. (2003). The psychology of emotions (5th ed.), Chichester: John Wiley & Sons,
156-157.
Talib, J., Mohamad, Z., & Mamat, M. (2011). Effects of Parenting Style on Children
Thibaut, J.W., & Kelley, H.H. (1959). The social psychology of groups, New York, NY: John
Thompson, R. A. (1999). Early attachment and later development. In J. Cassidy & P. R. Shaver
(Eds.), Handbook of Attachment Theory and Research (pp. 265-286). New York, NY:
Guilford Press.
Waite, L.J., & Lillard, L.A. (1991). Children and marital disruption. American Journal of
50
Wolfradt, U., Hempel, S., & Miles, J.N.V. (2003). Perceived parenting styles, depersonalisation,
anxiety and coping behaviour in adolescents. Personality and Individual Differences, 34,
521.
http://dexonline.ro/definitie/cuplu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei
http://www.nationmaster.com/graph/peo_div_rat-people-divorce-rate
51