Psihologie judiciară

Tema 1

Care credeți că sunt cauzele ce determină vizionarea filmelor ce au drept subiect

crime violente? Ce consecințe produce vizionarea unor astfel de producții cinematografice
asupra spectatorilor? Încercați să identificați ce efect au asupra dumneavoastră vizionarea
unor astfel de filme.

Violența, prin prisma semnificației sociale, este un subiect foarte studiat de către toate
disciplinele cu arie de cuprindere socio-umană. Efectul major al agresivității umane în context
social este determinat în mod deosebit de vizionarea filmelor și emisiunilor violente pe care
televiziunea și internetul le oferă în mod exacerbat. Acestea pot duce la dependență, cu consecințe
grave asupra dezvoltării neuropsihologice a indivizilor, consecințe ce se vor reflecta în
comportamente sociale violente.
Motivul pentru care acest gen de filme și emisiuni sunt tot mai mediatizate de către
televiziuni și internet, este evident, audiența, modul cel mai rapid și eficient de a crește veniturile
financiare.
Pe de altă parte, există e serie de cauze care determină indivizii de orice vârstă la
vizionarea filmelor cu caracter violent. În primul rând, mediul familial are un impact decisiv
asupra formării personalității tinerilor. Tinerii petrec ore întregi în fața televizorului sau a
calculatorului, fiind atrași de informații tot mai dure și șocante. Aceste informații produc efecte
negative asupra minții și comportamentului social, devenint ireversibie în timp. Ignoranța,
incompetența și slăbiciunea părinților lasă amprente negative iremediabile asupra educației
tinerilor. O cauză care poate accentua interesul unui copil față de agresivitate este și violența în

1
familie. Copilul vede și cunoaște violența ca pe un act firesc, manifestând la rândul său aceeași
atitudine, iar curiozitățile video pentru el nu pot fi decât imagini mult mai impresionante , implicit
crime și agresiuni de natură sexuală.
O altă cauză a interesului indivizilor față de violența de la TV și internet este influența
mediului social. Tinerii, în mod special băieții, sunt atrași de un anume comportament ,, de gașcă,,
comun unor cercuri de prieteni. Ei aderă către aventură și respectă cu supremație ,,fantasticul,, ,
după modele pe care le-au văzut în filme sau pe internet, trecând cu ușurință la ,, impresionant,, și
degenerând apoi către comportamente violente.
Trăsăturile de personalitate reprezintă de asemenea o cauză ce influențează curiozitatea
spre violență. Libertatea pe care o au indivizii de a accede la orice tip de informație prin
intermediul TV-ului și a internetului coroborată cu instincul violent al acestora dezvoltă
comportamente antisociale care cu greu mai pot fi remediate de către societate și educatori și care
duc inevitabil la prejudicii grave atât individuale cat și colective.
Nu pot fi neglijate în privința cauzelor ce determină predilecții spre violență, nici aspectele
neurologice ale indivizilor sau influențele hormonale.
Toate studiile in privința violenței prezentate la televizor și internet, dovedesc transpunerea
ei în viața reala, devenind un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor si impunerea
intereselor indivizilor. Filmele și imaginile violente modeleaza mentalități și comportamente
dezvoltând o societate impulsivă, tot mai greu de controlat, în condițiile în care programele
educaționale nu sunt aplicate corespunzător. Părinții sunt cei care trebuie să institutuie un program
de ,, forță majoră,, în cazul copiilor cu tendințe de agresivitate, restricționând accesul la TV și
calculator și implicându-i în activități și sarcini prosociale. Comunicarea în familie este esențială
în menținerea sistemului de valori și dezvoltarea pozitivă a trăsăturilor de personalitate.

2
 Tema 2

La ora actuală răspunderea penală începe odată cu împlinirea vârstei de 14 ani. Ce

credeți dvs. despre acest prag de debut a raspunderii penale, de la ce vârstă credeți că ar fi
indicat să înceapă răspunderea penală? Explicați și motivați punctul dvs. de vedere.

Perioada adolescenței aduce odată cu modificările fiziologice generate de maturizarea

biologică și dorința de autonomie și asumare a răspunderilor generate de dezvoltarea
personalității. Relațiile sociale devin mai complexe prin implicarea psiho-morala a adolescentului
în rolul social. În plan psihologic, adolescenții de 14 ani trec printr-o perioadă de trăiri tensionale
confuze ce-și lasă amprenta asupra comportamentului acestora. Ei adoptă o atitudine opozantă ,
chiar agresivă, de luptă in dobândirea statutului de independență, de personalitate distinctă în
cadrul grupului social și familial. Un fenomen important ce trebuie luat în seamă este aspectul
erotic ce capătă contur major în această perioadă de pubertate, aspect care implică emoții puternice
și atitudini radicale, de la dragoste la violență, ce pot influența iremediabil viața adolescenților. În
dorința nestăvilită de afirmare a identității, în entuziasmul exacerbat de a demonstra competențe
desăvârșite, tinerii fac de cele mai multe ori greșeli. Marea majoritate a greșelilor sunt tipice,
specifice vârstei , aproape ,,obligatorii,, , și în consecință, redresabile, făcând parte în final din
bagajul de ,,peripeții,, ale fiecarui adolescent. Există însă și multe situații în care aceste căi
anevoioase in descoperirea identității, în lupta acerbă de a găsi echilibrul între nevoi și aptitudini,
între realitate și identitate, nu pot fi depășite. Aceste dezechilibre emoționale duc la inadaptarea la
viața socială și la afectarea structurii autoconștiinței ce se reflectă în final prin comportamente
antisociale, de multe ori iremediabile.
Din punct de vedere neuropsihologic, adolescenții începându cu vârsta de 14 ani sunt
responsabili de urmările acțiunilor sale. Sub aspect penal se poate spune ca minorii cu vârste între
14-16 ani au discernământ iar răspunderea penală este condiționată de starea psiho-fizică din
diferite etape ale minorității. Minorul poate executa o pedeapsă numai atunci când, după o
evaluarea psihologică este considerat conștient de consecințele penale ale faptelor sale. Faptele
prevăzute de legea penală nu sunt săvârșite numai de persoane responsabile, cu discernământ ci și

3
de persoane iresponsabile . Din punct de vedere al răspunderii penale nu orice făptuitor devine și
infractor. Pentru a răspunde penal pentru savârșirea unei infracțiuni se cere și vinovăția, ori
vinovăția există acolo unde există și discernământ. Caracterul relativ al discernământului face ca
fapta săvârșită de minor să fie analizată de la caz la caz, și răspunderea penală să fie aplicată
conform situației definite.
Codul nostru penal consacră împărțirea minorilor ce săvârșesc fapte penale, în două
categorii: minori care au capacitate penală și pot răspunde penal pentru faptele săvârșite și minori
care nu au capacitate penală și, în consecință, nu pot raspunde penal asupra faptelor sale. Decizia
în privința discernămantului este data de examene de expertiză efectuate de catre comisii medico-
legale psihiatrice și psihologi autorizați.

4
 Tema 3

Care dintre indicatorii minciunii sunt mai relevanți pentru contextul românesc?
Minte oare, din punct de vedere al indicatorilor verbali și non-verbali, altfel românul decât
americanul?

Psihologia modernă a studiat problematica minciunii începându cu sec. al-XIX-lea,

cercetând toate aspectele sub care ființa umană afișează această atitudine. Din păcate nu s-a
dezvoltat un domeniu distinct al psihologiei minciunii, cercetările actuale dezbătând subiectul prin
prisma mai multor discipline psihologice precum psihofiziologia, psihologia socială, psihologia
dezvoltării, psihologia clinică și psihologia cognitivă.
Minciuna este utilă, ca și comportament social, fiind cel mai comod mod de integrare în
anumite grupuri sociale. Există mulți facori care influențează o persoană să mintă însă ceea ce
contează în esență este frecvența, scopul și gradul în care se minte, făcând diferența între normal și
patologic.
„A minți spre folosul tău e o inșelăciune, a minți spre folosul altcuiva e o fraudă, a minți
pentru a dăuna e calomnie; dintre toate soiurile de minciună, acesta e cel mai josnic. A minți fără
folos nici pagubă pentru tine sau pentru alții nu este a minți: nu e minciună, e ficțiune.”
J.J. Rousseau
Ca și definiție am putea spune că minciuna reprezintă o situație sau o stare de fapt în care o
persoană denaturează adevărul sau face ceva intenționat pentru a produce o credință falsă altei
persoane . Majoritatea cercetărilor psihologice sunt axate pe studierea minciunii ca și
comportament prejudicios in cadrul societății. Criminologia, psihiatria, laboratoarele moderne de
psihologie, utilizează o serie de teste de psihometrice ce masoară constructele psihologice, între
care putem distinge: testul de onestitate, integritate, atitudini, fidelitate, etc. Din perspectiva
psihologiei sociale, investigațiile asupra problematicii minciunii s-au axat pe doua variabile
particulare ale comortamentului uman, respectiv , comportamentul verbal și non-verbal. Există o
serie de indicatori ai acestor comportamente, valabili în funcție de anumite circumstanțe: frica de a
fi descoperit, sentimentul de vină sau ,,personalitate antisocială”.

5
 Ekman și O΄Sullivan (1989) indică o serie de circumstanțe care cresc teama de a nu fi
descoperit:
 persoana pe care o minți are o reputație de a fi greu de înșelat;
 persoana pe care o minți este de la bun început suspicioasă;
 persoana care minte nu prea are experiență în a minți;
 în anumite considerente, persoanei care minte îi este frică în mod special;
 consecințele unei eventuale descoperiri sunt grave;
 frica de a spune adevărul pentru că pedeapsa pentru lucruri tăinuite este gravă;
 nu există beneficii.
Ținând cont de aceste circumstanțe studiile efectuate au pus în evidență anumiți parametri
nonverbali si para-verbali care pot semnala prezența minciunii:
 latența în a raspunde la o întrebare;
 replici scurte;
 încetinirea ritmului vorbirii;
 contactul vizual prelungit;
 atunci când minte, omul zâmbește mai des;
 motricitatea mainilor, mișcări ale corpului, picioarelor, mai puțin ale capului;
 tendința de a clipi mai des
În funcție de paradigmele studiate, cercetătorii din domeniu au prezentat concluzii variate,
uneori contradictorii asupra indicatorilor verbali și nonverbali ai comportamentului minciunii. În
acest sens merită aprofundate studiile efectuate de către Yerkes & Berry (1909) ; Alonso-Quecuty
(1992, 1995) ; Hernandez-Fernaud (1995).
În contextul social din țara noastră, minciuna este asociată cu nevoia de adaptare la
realitatea existențială. Practic nu ar exista nicio diferență de atitudine comparativ cu alte țări, din
acest punct de vedere. Oamenii sunt aceiași, ei mint pentru a-și crea o altă imagine, pentru a-și
apăra propriile interese și nevoi, în același ,,pattern” oriunde în această lume. Contextul social
american diferă de cel românesc doar prin condițiile fizice neconcludente de desfășurare a
situației.
Cercetările efectuate în ultimii ani, în diverse țări ale lumii, deși atenționează că au o slabă
validitate, au dezvoltat concluzii plauzibile în ceea ce privește îndicatorii de detectare a minciunii.

6
 Tema 4

Care sunt indicatorii după care vă ghidați dvs. atunci când suspectați o persoană că
vă minte? Cum procedați în cazul detectării minciunii la adulți? Ce faceți ca să depistați
miniciunile copiilor?

Așa după cum arată datele emprice, oamenii au iscusința de a detecta minciunile celor din
jur, fără a a vea vreo pregătire de specialitate. Relațiile interumane sunt bazate atât pe comunicare
verbala cât și non-verbală. Comunicarea non-verbală ,,vorbește” despre noi în măsură de 90%.
Deși de multe ori ambiguu, comportamentul celor din jur poate fi ușor de interpretat. Astfel, ne
dăm seama doar dintr-o privire, de starea predispozițională a celui cu care comunicăm. Expresiile
faciale, gesturile, postura, elementele paralingvistice ( tonul vocii, ritmul) sunt o serie de
parametri fiziologici care ne ajută să identificăm cu abilitate trăirile emoționale ale celui de langă
noi.
Cel puțin o dată, fiecare dintre noi, am trăit momente în care am simțit că suntem mințiți de
către persoana cu care comunicăm. Există o multitudine de indicatori ai minciunii, atât verbali cât
și nonverbali, care ne pot confirma sentimentul sau convingerea în acest sens.
Indicatorii fiziologici sunt cea mai sigură modalitate de detectare a minciunii. În funcție de
contextul situațional sau de circumstanțe, persoana care minte manifestă gesturi care trădează
emoțiile trăite. Ekman și O΄Sullivan (1989) au elaborat câteva recomandări în identificarea
minciunii prin observarea comportamentală:
 Să luam în calcul existența diferențelor interindividuale;
 Să emitem judecăți doar în baza comportamentelor observate;
 Să ținem cont de propiile noastre preconcepții;
 Să ținem cont de faptul că emoțiile pot fi o urmare nu numai a fricii provocate de minciună
ci și a fricii provocate de o posibilă eroare, atunci când spune adevărul.
Indicatorii de mare însemnătate sunt:
 Inflexiuni ale vocii provocate de emoțiile interne;

7
  latența în a raspunde la o întrebare, mai ales in situații ce implică improvizații de moment;
 replici scurte, care pot semnifica frica de a nu răspunde greșit;
 încetinirea ritmului vorbirii, care cel mai probabil, lasă timp de căutare a cuvintelor
potrivite circumstanțial;
 contactul vizual prelungit, posibil cu intenția de a citi in ochii celuilalt masura în care
minciuna este percepută ca adevăr;
 atunci când minte, omul zâmbește mai des și într-un mod specific, care încearcă să ascundă
o dispoziție emoțională opusă;
 motricitatea mainilor, în cazul unor emoții necontrolate datorate fricii;
 mișcări ale corpului, picioarelor, mai puțin ale capului;
 tendința de a clipi mai des, datorată emoțiilor.
Cercetarile efectuate prin diverse experimente in acest scop au accentuat de asemenea o
serie de indicatori nonverbali care au fost luați în seamă de către persoanele participante ca
,,detectori”în descoperirea celor ce ascundeau ,,minciuni” . Criteriile după care ,, detectorii” s-au
orientat au variat în funcție de aptitudinile profesionale și practice ale acestora. Astfel, indicatorii
care au atras atenția au fost: ținuta vestimentară, mișcările frecvente ale membrelor, anxietatea
socială ridicată, zâmbetul, lipsa de cooperare, nervozitatea, evitarea contactului vizual, schimbarea
posturii, raspunsuri scurte. Este evidentă similaritatea comportamentala a persoanelor, in contexte
sociale variate, pe un fundament tematic comun.
În acest sens putem afirma că și în cazul fiecăruia dintre noi, in situații circumstanțiale
asemănătoare, percepem minciuna după același ,,pattern” și reacționăm ținând cont de împrejurări,
respectând limitele sociale și temperamentale.
O provocare interesantă care de cele mai multe ori ne depășește abilitățile, este detectarea
minciunilor la copii. Distincția între adevăr și fals este confuză în cazul lor, iar atunci cand copilul
este constient de minciună, acesta o folosește cu convingerea unei conduite firești , menite să
satisfacă nevoile acestuia.
Rezultatele cercetării realizate de Chahal și Cassidy (1995) au demonstrat că cei mai
abili ,,detectori” ai copiilor care mint, au fost subiecții care la rândul lor aveau copii. Astfel,
pregătirea teoretică, oricât de complexă ar fi, nu este completă fără experiența practică ce implică
interacțiunea directă cu copiii. Chiar și cu această experiență, este destul de dificil de a detecta
minciunile spuse de copii. Părinții de cele mai multe ori aplică pedepse sau neglijează

8
comportamentul acestora , contribuind astfel la continuitatea situației. O soluție optimă ar fi
comunicarea și menținerea unei relații deschise , bazată pe ințelegere și concesii.