Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem.

II

Curs 03 Modele de analiză a unui grup social restrâns

Cuprins:

 Analiza unui grup social [restrâns]

1. „General System Model”
2. Analiza problemelor cu care se confruntă un grup
3. Ciclurile de dezvoltare a grupului
 Tipuri de grupuri sociale restrânse

Analiza unui grup social [restrâns]

Există mai multe modalităţi de a aborda un grup social restrâns. O analiză globală,
preponderent descriptivă, oferă prilejul de a pătrunde în sufletul unui grup, în filosofia sa.
Care grupuri sociale ar putea atrage atenţia unui cercetător? Atunci când un grup s-a
remarcat prin ceva deosebit, a atins nişte rezultate extraordinare, a cunoscut un progres
fără precedent şi istoricul acestuia ar putea inspira, într-o oarecare măsură, pe cineva care
doreşte să creeze sau să îmbunătăţească performanţa unui grup particular. Se analizează
şi acele grupuri care înregistrează un eşec răsunător, o nereuşită cu consecinţe grave care
ar putea inspira, într-o oarecare măsură, pe cineva care doreşte să preîntâmpine un
parcurs şi un final nefericit pentru un grup. În ambele cazuri metoda de aplicare cea mai
potrivită este studiul de caz. Uneori, studiul de caz nu se poate aplica propriu-zis: grupul
este ermetic, îşi închide graniţele, admiterea este restricţionată care face practic
imposibilă documentarea sau aplicarea observaţiei sau a observaţiei participative. Mai
multe exemple ilustrative pot fi identificate în cartea tradusă în limba română a lui Robert
K. Yin (2005) în care abordează problematica studiului de caz.
Un alt tip de analiză se poate realiza urmărind în ce măsură componentele unei
definiţii se regăsesc la nivelul unui grup. De exemplu, Runcie (1973, p. 189) a aplicat o
grilă de analiză în funcţie de 4 criterii în aprecierea grupului ideal, luând în considerare
reprezentanţii meseriei de tipografi, mineri, poliţişti, muncitori şi maşinişti. Runcie a
constatat că un grup ideal este caracterizat printr-un număr mic de membri, distanţă mică
dintre aceştia, permanenţă ridicată, dacă interacţiunea dintre membri este mai degrabă
sporadică, absentă sau persistentă, şi multe interacţiuni faţă-în-faţă.
În ceea ce urmează vom prezenta 3 modele de analiză aplicabile unui grup social
restrâns, din perspective diferite, în care autorii propun şi se ghidează în funcţie de un
număr prestabilit de categorii şi unităţi de analiză operaţionalizate.

1
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

1. General System Model

Contribuţia lui Kurt Lewin este în strânsă relaţie cu domeniul dinamica de grup,
numele căruia este înscris printre pionierii care s-au axat pe studiului grupurilor restrânse.
Fiind influenţat de curentul Gestalt, Lewin vedea grupul social ca pe un tot unitar iar
membrii angrenaţi într-o complexă constelaţie de relaţii interdependente.
Luând drept reper viziunea structuralistă asupra grupului social restrâns, în 1980
Gerald G. O’Connor propune un model teoretic, denumit A General System Model, care
oferă posibilitatea de a analiza un grup social restrâns la un nivel analitic şi holistic.
Cercetarea unui grup social poate conduce la elaborarea unui plan de cercetare-
intervenţie menit să sporească eficienţa în rezolvarea unei sarcini sau în procesul luării
deciziilor. Autorul propune o „hartă cognitivă” structurată pe categorii şi unităţi de
analiză, care poate fi vizualizată în Tabelul 1:

 motive şi necesităţi
 istoric personal
I. Caracteristici ale membrilor  sine bio-psiho-social
 experienţe fenomenologice în grup
 stil de relaţionare interpersonal
 acţiuni ale indivizilor
II. Comportamente
 scheme de clasificare
 scopuri
 status social / roluri sociale
 norme sociale
III. Caracteristici ale grupului
 menţinerea şi funcţiile sarcinilor
 atmosfera
 procedurile
 scene, evenimente, întâmplări împărtăşite
IV. Episoade
 fenomene de masă
 achiziţii formale
V. Finalităţi
 nevoia de satisfacţie în grup
Tabelul 1. Variabile de analiză a unui grup, conform lui O’Connor, 1980, p. 148.

O’Connor prezintă cinci categorii din care primele două sunt axate mai degrabă pe
analiza individului, iar ultimele trei vizează grupul social. Aşadar, debutăm cu
prezentarea elementelor axate pe investigarea membrilor unui grup social restrâns.
A. Atunci când ne referim la membrii unui grup, analiza va lua în calcul totalitatea
caracteristicilor individuale. Informaţiile de care ar trebui să ţinem cont se referă la
istoricul indivizilor atât dinaintea cât şi în timpul participării la viaţa de grup. Fiecare
membru adaugă bagajului experienţial noi informaţii ce decurg în urma exersării şi
dezvoltării rolurilor sociale. Acestea contribuie la îmbogăţirea identităţii sociale
multifaţetate. În cadrul unui grup social individul tinde să-şi atingă scopurile personale
care, foarte probabil, se suprapun peste scopurile grupului. Atunci când un grup se
formează, membrii împărtăşesc scopurile personale urmărite. Acest fapt permite
identificarea scopurilor individuale comune şi care poate constitui un bun prilej pentru a
defini scopurile de grup specifice.

2
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

O altă unitate de analiză se referă la comportamentele desfăşurate exclusiv în

cadrul grupului social. În cazul în care grupul este orientat pe sarcină, atenţia se va axa
predominant pe cercetarea acţiunilor întreprinse în cadrul rezolvării de probleme sau
luării deciziilor. Cercetătorul va explica aceste comportamente apelând preponderent la
fenomenele şi procesele cognitive. În cazul în care grupul este de orientare terapeutică
sau de dezvoltare/experienţial, comportamentele presupun diverse reacţii afective.
Autorul insistă ca atenţia să fie îndreptată asupra interacţiunilor dintre membri. În lipsa
acestora nu se mai poate vorbi de un grup, ci de un agregat social.
B. Atunci când ne referim la grup [social], trebuie cunoscute mai multe
caracteristici ale acestuia, în primul rând - identificarea scopurilor şi obiectivelor care pot
fi imediate dar şi de lungă durată. Fiecare membru are o anumită contribuţie privind
sarcina grupului şi un anumit stil de relaţionare în grup. În literatura de specialitate există
mai multe taxonomii ale rolurilor sociale de grup care creionează un tipar atitudinal şi
comportamental pe care un individ îl poate manifesta. Un rol social de grup poate fi
dominant, atunci când o persoană în calitate de membru îl manifestă cel mai frecvent sau
acesta îl caracterizează cel mai bine şi un rol secundar, atunci când se exteriorizează mai
rar, din punct de vedere al duratei de manifestare, apare spontan şi depinde mai degrabă
de context. În funcţie de gradul de implicare în rezolvarea unei sarcini sau capacitatea de
a influenţa alţi membri din grup, un individ ocupă poziţii sociale de grup diferite, mai
mult sau mai puţin dezirabile. Altfel spus, putem să ne referim la status-ul social al
persoanei în grup, concept care va fi dezvoltat într-un capitol ulterior.
O’Connor afirmă că, în general, ne putem referi la două dimensiuni în jurul cărora
gravitează rolurile sau status-ul social:
a) dimensiunea instrumentală – indivizii sunt orientaţi spre sarcină;
b) dimensiunea socioemoţională – indivizii sunt orientaţi spre relaţii.

Analiza rolurilor sociale trebuie să clarifice dacă acestea sunt formale sau
informale, asumate sau impuse. Sunt cazuri în care, pentru a eficientiza munca în grup, se
recurge la desemnarea unui rol social pe care un membru să-l manifeste. În baza
experienţelor de interacţiune în grup, un lider sau moderator estimează gradul cel mai
ridicat de compatibilitate dintre un rol social, pe care îl consideră necesar de exercitat
într-o etapă sau eveniment ce-l traversează grupul, şi membrul care să-l exercite. În cazul
în care grupul nu cunoaşte exact semnificaţia şi utilitatea unui rol social, se va proceda la
o clarificare cognitivă în acest sens. De exemplu, pentru a contracara fenomenul gândirea
de grup (groupthinking), care stă la baza deteriorării calităţii deciziei colective, se
recomandă ca cineva din grup să joace rolul de „avocat al diavolului”. De principiu, acest
rol consta în expunerea criticilor ce vizează un plan sau opinie preferată de către un
membru al grupului sau grupul ca întreg şi semnalarea tuturor aspectelor slabe a unei idei
(Janis, 1972, 1982; Schwenk, 1984).
Oricare grup are la bază un set de valori, exprimate prin principii şi materializate
prin norme sociale de grup. Normele sociale definesc marja comportamentală acceptată
şi neacceptată în cadrul grupului. Neîndeplinirea sau încălcarea acestora pot conduce
iniţial la ameninţarea cu pedeapsa sau aplicarea propriu-zisă a sancţiunilor. În cazul în
care norma nu este respectată, grupul poate apela la forma de pedeapsă extremă –
eliminarea persoanei din grup. Dacă un membru nu poate fi îndepărtat fizic din grup,

3
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

eliminarea poate fi simbolică (de exemplu, boicotul). Acest fenomen poartă numele de
ostracism (Williams, 2001; Williams, Forgas, von Hippel, 2005).
Întrunirile de grup se desfăşoară în mod diferit la fiecare grup în parte. Pentru o
bună desfăşurare a şedinţelor / reuniunilor de grup, recomandabil este ca membrii să
cunoască şi respecte un cod de proceduri (Hall, 1976; Quaranta, 2009). O procedură este
un set de reguli, de prescripţii comportamentale care sunt atribuite unor roluri de grup
specifice, fiecare având responsabilităţile sale, şi care sunt aplicate în manieră logică şi
cronologică, de la debutul până la sfârşitul întrunirii de grup. În plus, aceasta conţine
reguli de urmat în cazul în care se constată abateri de la procedură. Cele mai cunoscute şi
frecvent utilizate proceduri sunt Robert’s Rules of Order şi Codul Morin (Quaranta, 2009,
167-186). În cazul T-group-urilor1, administrarea procedurii îi revine în primul rând
facilitatorului sau moderatorului. Uneori, un moderator poate desemna un rol specific
unui membru din cadrul grupului. De exemplu, cineva este însărcinat să „vegheze”
respectarea unei norme care este deseori încălcată, să preia rolul de „secretar” care are
drept sarcină de a nota conţinutul intervenţiilor membrilor sau să atenţioneze grupul
atunci când se atinge o limită de timp.
Episoadele se referă la incidente şi conflicte, evenimente, întâmplări care au loc în
cadrul unui grup. Acestea se datorează iniţiativelor preluate de către membrii activi,
actorii grupului, spre deosebire de membrii pasivi, observatorii din grup. O propunere
emisă de către cineva ar fi trebuit supusă discuţiei şi clarificării. Dacă grupul ia o decizie
favorabilă iar ideea este complexă, are loc implementarea acesteia prin acţiuni concrete
pe parcursul mai multor faze succesive.
Finalităţile înseamnă produsul final pe care grupul tinde să-l atingă. Autorul
invocă numele lui K. Berrien care, în 1972, propune două tipuri diferite de finalităţi şi
anume:
a) nevoia de satisfacţie a grupului (group need satisfaction) este înscrisă în cadrul
dimensiunii socioemoţională şi este bazată pe relaţiile dintre indivizi. În mod reciproc,
membrii grupului împărtăşesc stările afective, încurajează şi facilitează exprimarea
emoţiilor, sentimentelor, creând astfel o atmosferă asemănătoare catharsis-ului.
b) achiziţiile formale (formal achievement) derivă din obiectivele urmărite şi se
materializează sub forma unor obiecte concrete; de exemplu, elaborarea şi depunerea
unui proiect de cercetare sau / şi intervenţie, elaborarea unui articol sau confecţionarea
unor jucării care să fie donate persoanelor cu nevoi speciale etc.
De obicei, cele două tipuri de finalităţi sunt legate strâns între ele, iar neglijarea
uneia are consecinţe negative pe un termen mai scurt sau îndelungat asupra celeilalte.
Dacă un grup şi-a propus să finalizeze un raport în termen dar prin aceasta membrii
parcurg un traseu anevoios marcat de conflicte relaţionale, astfel de conflicte se vor
transforma în tensiuni iar acestea vor inhiba orice dorinţă de a mai contribui, în mod
voluntar, în cadrul îndeplinirii unei sarcini ulterioare. În cazul în care membrii menajează
în exces relaţiile dintre membri, se poate pierde din vedere îndeplinirea cu succes şi la
timp a sarcinii, ceea ce afectează achiziţia formală şi implicit relaţiile dintre membri.

1
Sintagma T-grop aparţine domeniului dinamica de grup şi semnifică Training-grop.

4
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

2. Analiza problemelor cu care se confruntă un grup

Cunoscutul psiholog social european Serge Moscovici definea psihologia socială
ca fiind ştiinţa care se ocupă de conflictul psihosocial dintre individ şi societate.
Conflictele prezente în cadrul unui grup social sunt expresia dintre constrângerile impuse
şi nevoia de libertate a individului. Dificultăţile de a depăşi obstacolele în vederea
atingerii unui scop se răsfrâng asupra relaţiilor interpersonale ale membrilor şi implicit
asupra calităţii vieţii de grup. Psihologii sociali care se axează pe studiul grupurilor sunt
preocupaţi de diagnosticul cauzelor negative, identificarea factorilor moderatori sau
mediatori care contribuie la menţinerea sau amplificarea consecinţelor nocive şi
propunerea unor modalităţi concrete de intervenţie.
Weinberg, Rovinski, Weiman şi Beitman (1981) s-au preocupat de identificarea,
categorisirea şi stabilirea ratei celor mai frecvente probleme cu care se confruntă de
obicei un grup social restrâns. Pentru aceasta a fost aplicat un studiu descriptiv pe 125
grupuri naturale. O varietate de dificultăţi au fost surprinse de către observatorii instruiţi
în acest sens. Modalitatea de triere a problemelor s-a bazat şi pe aspectele teoretice
raportate de către cercetătorii notorii din domeniu printre care îi menţionăm pe F.
Haiman, L. Festinger, I. Janis. Datele au fost categorisite independent de către 3 codori,
folosindu-se metoda panelului, astfel rezultând nouă arii de probleme specifice aşa cum
acestea sunt prezentate în Tabelul 2:

1. Conflict la nivel de scopuri → 16,13%

2. Ambiguitatea sarcinii  → 11,56%
3. Facilităţi fizice  → 6,45%
4. Interferenţe fizice  → 8,33%
5. Conflictele personale  → 25,00%*
6. Coeziunea  → 69,89%**
7. Formarea sub-grupurilor  → 35,22%*
8. Stilul de leadership  → 47,31%*
9. Tipare de comunicare  → 22,04%

Tabelul 2. Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă un grup social restrâns
conform lui Weinberg et al., 1981, p. 84.

În cadrul fiecărei arii pot fi identificate neclarităţi, confuzii, factori perturbatori

sau inadvertenţe care perturbă parţial sau total buna funcţionare a unui grup. Analiza
rezultatelor a constatat că cele mai frecvente probleme surprinse apar la nivelul
menţinerii coeziunii din cadrul grupului, stilul de leadership aplicat inadecvat, formarea
şi multiplicarea subgrupurilor şi discrepanţele dintre aşteptările unui membru în privinţa
rolurilor sociale manifestate sau a respectării normelor sociale. Dacă problema cea mai
des constatată la nivelul grupurilor se referă la coeziune, atunci aceasta trebuie urmărită şi
abordată prioritar.

5
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

3. Ciclurile de dezvoltare a grupului

O altă viziune de a analiza un grup a fost concretizată de către William Shalinsky
(1983). În urma unor reflecţii şi experienţe, acumulate în calitate de participant activ la
câteva întruniri de grup, Shalinsky a fost preocupat să răspundă la o întrebare: este posibil
ca un agregat social să se transforme într-un grup social doar în urma participării
membrilor la o întrunire de grup?
Perspectiva propusă se bazează pe identificarea tuturor fazelor posibile pe care un
grup îl traversează, înainte de a fi constituit propriu-zis şi până la dizolvarea sa. Astfel,
modelul stipulează 5 etape prezentate în schema de mai jos:

1. Pre-grup – această etapă a fost denumită şi tuning in în care sunt create

premisele formării unui grup. Iniţiativa pentru constituirea grupului aparţine unei sau mai
multor persoane, care concep un plan ce vizează iniţial componenţa viitorului grup în
funcţie de scopurile şi obiectivele propuse. Mai precis, se încearcă depistarea abilităţilor
şi competenţelor necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor şi atingerea obiectivelor.
Se proiectează şi apoi se aplică modalitatea de selecţie a noilor membri. Cooptarea
candidaţilor se poate realiza în funcţie de obţinerea rezultatelor la un test de cunoştinţe,
elaborarea unei scrisori de motivaţie, analiza datelor CV-urilor, participării la interviu sau
în funcţie de performanţele înregistrate la alte probe specifice. Deocamdată, potenţialilor
membri li se prezintă aria de interes la nivel general, data şi ora la care aceştia trebuie să
se prezinte pentru prima întâlnire. Tot în această etapă, organizatorii schiţează conţinutul
care urmează să fie transmis la prima întrunire propriu-zisă a grupului. Este posibil, de
asemenea, ca tematica să fie dezvăluită parţial sau integral, în funcţie de strategia
elaborată anterior.
2. Debutul – aici are loc prima întâlnire a grupului în care fiecare membru îşi
prezintă sinele şi îşi formează primele impresii despre noii membri. Sunt explicate
raţiunile care au determinat organizatorii să iniţieze crearea grupului, scopul este mai
bine precizat, sunt punctate obiectivele pe termen scurt şi lung. Membrii intuiesc şi
înţeleg mai bine că au fost selectaţi în grup deoarece posedă, mai mult decât foştii
concurenţi, anumite calităţi. Moderatorul încurajează schimbul de informaţii dintre
membri şi îi îndeamnă să interacţioneze.
3. Explorarea – în cadrul acestei etape moderatorul oferă prilej pentru cunoaşterea
reciprocă dintre membri la un nivel mai profund. Fiecare analizează stilul personal al
celorlalţi membri, stil care este analizat la rândul său. Membrii au posibilitatea să verifice
dacă estimările privind gradul de potrivire cu alţi membri se validează. Aceasta este
important şi pentru eventualitatea în care o sarcină va fi împărţită pe subsarcini. Se
încearcă definirea status-ului în grup. Uneori, se poate constata că membrii se angrenează
într-o dispută pentru accesarea şi exercitarea puterii sociale. Este o fază în care are loc
conturarea structurii noului grup şi cunoaşterea dinamicii grupului.
4. Funcţionarea – grupul capătă maturitate în structura şi funcţionarea sa. După ce
o sarcină este definită şi înţeleasă, sunt desemnate sau autodesemnate rolurile specifice

6
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

necesare atingerii obiectivelor. O potrivire dintre calităţile unui membru al grupului şi

cerinţa sarcinii va creşte şansa ca obiectivele fixate să fie realizate mai rapid şi mai
eficient. Dacă grupul cunoaşte progres în ceea ce priveşte centrarea pe sarcină şi relaţii, el
devine din ce în ce mai independent, iar liderul îşi poate permite aplicarea stilului de
leadership laisser-faire. În sfârşit, grupul constată care sunt punctele sale forte şi poate
aborda sarcinile la nivel de expert. Identificarea membrilor cu grupul se intensifică,
identitatea socială de grup, implicit stima de sine, este pozitivă şi puternică.
5. Dizolvarea – aşa precum fiecare început are şi un sfârşit, în această etapă
grupul se pregăteşte şi se întruneşte pentru ultima întâlnire. Este momentul în care se
inventariază, evaluează din punct de vedere cantitativ şi calitativ totalitatea activităţilor
încheiate. Are loc un fel de debriefing totalizator. Eventual, membrii împărtăşesc
planurile personale pe care le au în vedere să le atingă în perioada post-grup, pe termen
scurt şi îndelungat. Din toate punctele de vedere se merită ca finalul să fie de tipul opera
aperta.

Tipuri de grupuri sociale restrânse

Aşa cum nu există doi indivizi la fel, nu există nici două grupuri sociale la fel.
Dincolo de disputa etern actuală dintre nomotetic şi idiografic în psihologie, calea de
mijloc este anevoioasă, dar nu şi imposibil de atins. Să ne gândim cel puţin că aceeaşi
dificultate reprezintă o provocare pentru psihologia personalităţii: generalizarea unui tipar
comportamental pornind de la individ către grup sau invers. Am putea afirma că sunt tot
atâtea personalităţi câte persoane există. În cadrul domeniului psihologia personalităţii
există multiple taxonomii ale personalităţii, fără ca acestea să ştirbească omului într-un
fel unicitatea sau ca acesta să fie inclus în categorii prestabilite.
În psihologia grupurilor sociale există extrem de multe criterii de clasificare a
grupurilor, inventarierea tuturor formelor s-ar transforma într-o muncă sisifică.
La un nivel extrem de generalitate putem clasifica grupurile în funcţie de variate
criterii. Ne rezervăm dreptul de a inventaria dimensiunile cele mai importante şi uzitate în
literatura de specialitate.

1. Grupuri primare versus grupuri secundare

În 1968, Charles Cooley se referă la grupurile primare formate dintr-un număr relativ
mic de membri, care interacţionează faţă-în-faţă, în care domină un climat afectiv
puternic. În aceste grupuri membrii parcurg un complex proces de socializare în care îşi
formează valorile şi principiile de bază. Are loc procesul de identificare cu grupul, sine-le
devine un punct de reper secundar. Atenţia este focalizată pe grup ca unitate în care
spiritului de „Noi” triumfă. Membrii manifestă solidaritate şi întrajutorare reciprocă.
Aceste caracteristici pot fi întâlnite în cadrul grupului familial, de prieteni sau alte grupuri
care au o importanţă vitală în formarea şi dezvoltarea psihosocială a individului.
Grupurile secundare sunt de dimensiuni mai mari, în care relaţiile sunt formale, ghidate
de standarde normative care sunt prescrise şi rigide. În acest caz ne referim la diverse
grupuri instituţionale sau organizaţii mari.

7
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

2. Grupuri formale versus grupuri informale

O categorisire asemănătoare celei propuse de către Colley este anunţată de către
Muzafer Sherif în 1961. Grupurile informale, denumite şi spontane, sunt caracterizate
prin interacţiuni libere dintre membri, aderarea şi participarea la viaţa grupului fiind
voluntară. Normele sociale sunt produsul grupului, mai puţin restrictive şi permisive
schimbării sociale. Se încurajează mai mult ierarhia pe orizontală, iar ierarhia pe verticală
poate să lipsească în totalitate. Această ultimă idee este expres semnalată în studiul
elaborat de către Pichevin, Rossignol, în 1976 care a vizat percepţia elementelor esenţiale
ce caracterizează un grup de prieteni.
Grupurile formale presupun raportarea la cadre normative prescrise, rigide şi mai
degrabă de natură constrângătoare. Fiecare membru este informat încă de la început cu
referire la natura sarcinii de îndeplinit, modalităţile de relaţionare cu ceilalţi membri,
consecinţele nerespectării normelor sociale şi durata oficială prevăzută pentru existenţa
grupului. Accesul şi exercitarea statutului organizaţional este bine reglementată şi
supravegheată de către o putere legitimă, iar ierarhia pe verticală este de obicei
reprezentată printr-o organigramă instituţională. Grupurile formale mai sunt cunoscute şi
sub denumirea de grupuri instituţionale.

3. Grupuri majoritare versus grupuri minoritare

Din punct de vedere semantic, criteriul de bază în definirea unei majorităţi şi
minorităţi se axează pe raportul numărului de membri (50%1). În psihologia socială, în
definirea celor două entităţi sociale primează o altă dimensiune şi anume accesul la
puterea socială, criteriul numeric fiind o componentă secundară. În 1959, John R. P.
French şi Bertram H. Raven au definit bazele şi tipologia puterii sociale rezultând cinci
forme: puterea de remunerare, coerciţie, legitimă, de identificare şi de competenţă /
informaţională. Această taxonomie reprezintă un punct de sprijin în explicarea
fenomenului de obedienţa şi conformism de grup. Astfel, grupurile care au acces la
exercitarea puterii sociale sunt considerate grupuri majoritare, calitative sau cantitative,
şi care de obicei dispută puterea cu grupurile minoritare. Un grup majoritar este de obicei
mai numeros, dar mai rigid în ceea ce priveşte schimbarea socială. Grupul minoritar care
se supune majorităţii este denumit anomic, iar dacă reuşeşte să producă schimbări la
nivelul normei sociale, ne referim la minoritatea nomică, activă sau inovativă.
Atunci când grupurile sunt abordate din perspectiva accesului la puterea socială se
impune să precizăm o altă viziune. Fabio Lorenzi-Cioldi (1988/1997) foloseşte conceptul
de grupuri de colecţie care se referă la grupurile dominante dintr-o instituţie sau
societate, având un prestigiu superior (de exemplu, status/statut social ridicat, nivel de
remunerare mare etc.) şi grupuri agregat care au un prestigiu mai scăzut, sunt lipsite de
anumite privilegii şi care sunt dominate de grupurile colecţie. Aceste două tipuri au fost
studiate în strânsă relaţie cu tematica care abordează identitatea personală şi identitatea
socială, fenomenul comparării sociale. În general, s-a constatat că membrii din grupurile
colecţie se caracterizează şi manifestă nevoia de diferenţiere interpersonală. Aceştia
accentuează importanţa identităţii personale mai mult decât membrii unui grup agregat la
care se înregistrează mai frecvent procesul de depersonalizare. Dacă relaţiile dintre
membrii grupului colecţie sunt dominate de competiţie, relaţiile dintre membrii grupului
agregat se caracterizează mai degrabă prin cooperare.

8
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

4. Grupuri mature versus grupuri imature

Am prezentat anterior un model de analiză a unui grup care defineşte 5 etape de
dezvoltare a unui grup (Shalinsky, 1983). Vom considera un grup imatur cel care
parcurge primele două etape („debut” şi „explorare”). La limită, grupul poate ajunge şi în
etapa a patra („funcţionare”) dar, din cauza unor impedimente, grupul îşi poate încheia
existenţa, ajungând în ultima etapă de dezvoltare a grupului („dizolvare”). În cazul în
care sunt parcurse toate etapele iar grupul activează o perioadă relativ mai îndelungată în
faza de „funcţionare”, îl vom considera un grup matur sau longeviv.
Atunci când ne referim la dimensiunea care analizează nivelul maturităţii unui
grup, este necesar să luăm în considerare în prima fază timpul interacţiunii dintre membri
şi experienţa acumulată de grup.
Perspectiva prezentată de către Karl J. Krayer (1988, p. 259-260) adaugă o altă
variabilă - stilul de leadership. Conform autorului, un grup matur este activ, bine
organizat, iniţiază şi dezvoltă o perspectivă temporală asupra activităţilor, are un istoric al
muncii în grup şi este capabil să funcţioneze independent faţă de lider. În general, se
recomandă drept cel mai potrivit stil de leadership cel laisser-faire şi uneori cel
democratic. Prin opoziţie, un grup imatur depinde de lider în desfăşurarea activităţilor.
Prin urmare, în general se recomandă aplicarea stilului de leadership autoritar. Grupul
imatur este mai pasiv, mai dezorganizat, are o perspectivă temporală mai scurtă asupra
activităţilor şi nu înregistrează un istoric bogat al muncii de grup.

Clasarea grupurilor restrânse în viziunea practicienilor

O clasificare mai recentă a grupurilor restrânse a fost propusă de către o asociaţie

de practicieni americani, care organizează şedinţe de tip „training” şi care se axează în
principal pe transmiterea, însuşirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi
2
abilităţilor/competenţelor. The Association for Specialists in Group Work definesc patru
categorii de grupuri, prezentate mai în detaliu de către Corey, Corey, Corey (2008):
a. grupul de sarcină (task group/task facilitation group) – este cel mai întâlnit tip
de grup care poate fi regăsit în diferite arii educaţionale şi socioprofesionale. Moderatorii
se bazează pe principiile regăsite în cadrul disciplinei dinamica de grup, focalizându-şi
atenţia asupra trei nevoi: ale membrilor unui grup, a organizaţiei şi a comunităţii.
Elementele de bază vizează clarificarea scopurilor şi a obiectivelor, rolul colaborării şi al
cooperării, stilul de leadership aplicat şi modalităţile de rezolvare a conflictelor
psihosociale.
b. grupul psihoeducaţional (psychoeducational group) – oferă un substrat
membrilor pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi comportamentală. În majoritatea
cazurilor, membrii sunt copii şi adolescenţi care sunt în procesul descoperirii şi cultivării
abilităţilor de relaţionare cu colegii, cadrele didactice şi părinţii. În plus, moderatorii
analizează problemele specifice vârstei şi etapei de dezvoltare în care se află grupul ţintă,
anticipează şi exersează strategii de prevenţie a comportamentelor neconstructive,
asocierea cu persoane delincvente etc.
c. grupul de consiliere (counseling group) – reprezintă o resursă pentru potenţialul
de soluţionare a problemelor personale sau interpersonale fireşti cu care se confruntă

2
Pagina Web al asociaţiei: www.asgw.org

9
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

indivizii şi pe care aceştia nu le pot rezolva în mod autonom. Problemele sunt dintre cele
mai variate şi uneori foarte bine mascate. Cauzele pot fi de natură cognitivă, afectivă sau
motivaţională. Analiza psihosocială a sinelui şi identificarea strategiilor comportamentale
optime sunt facilitate prin intermediul celorlalţi membri. În cadrul grupului de consiliere
se pune accent pe interacţiunea membrilor, împărtăşirea reciprocă a experienţelor şi
trăirilor, identificarea posibilelor soluţii, crearea intenţiilor de implementare şi aplicarea
acestora în viaţa de zi cu zi. Atitudinea binevoitoare, asigurarea şi respectarea
confidenţialităţii contribuie la sporirea încrederii în propriile forţe, conştientizarea şi
manifestarea toleranţei faţă de ceilalţi. Grupul reprezintă o resursă importantă şi poate
conduce către schimbarea socială.
d. grupul psihoterapeutic (psychotherapy group) – întruneşte persoane afectate de
tulburări psihice. În multe cazuri, psihoterapia aplicată în grup creşte probabilitatea
diminuării efectelor nocive comparativ cu aplicarea psihoterapiei individuale. Activităţile
au drept scop să modeleze dimensiunile personalităţii, atentează la procesele
(sub)/(in)conştiente. În momentul de faţă sunt cunoscute numeroase direcţii
psihoterapeutice care dispun de anumite tehnici specifice aplicate în funcţie de mai mulţi
factori. Unele dintre cele mai spectaculoase experienţe au fost relatate de către Jacob Levi
Moreno care şi-a dedicat existenţa lucrului cu pacienţii care acuzau tulburări dintre cele
mai grave, unele dintre acestea fiind inaccesibile altor forme de psihoterapie practicate în
epocă3.

Clasarea grupurilor restrânse în viziunea simţului naiv

Probabil, taxonomia care include cel mai mare număr de grupări sociale şi care
încearcă să acopere un spectru mai larg aparţine lui Lickel, Hamilton, Wieczorkowska,
Lewis, Sherman, şi Uhles (2000). Cercetătorii au realizat trei substudii în care au propus
participanţilor, americani şi polonezi, să aprecieze 40 entităţi sociale diferite reprezentate
de diade / cupluri, grupuri sociale, categorii sociale, comunităţi largi. Au fost utilizate 9
dimensiuni de analiză care au fost extrase din diferite surse din cadrul literaturii de
specialitate: entativitatea4, interacţiunea, importanţa, scopurile, rezultatele, similaritatea,
permeabilitatea, mărimea şi durata. Aplicând variate şi complexe metode statistice de
analiză a datelor, s-a constatat că subiecţii ierarhizează stimulii în funcţie de gradul de
prototipicalitate5. Astfel, s-au obţinut 5 categorii distincte, primele fiind considerate
grupuri sociale proeminente. Prezentăm în continuare exemple de entităţi sociale aferente
celor cinci categorii:
1. grupurile intime: familia, cuplurile în care relaţia interpersonală este romantică,
prietenii, banda străzii, orchestra, echipa sportivă sau formaţia muzicală rock;
2. categorii sociale: cetăţenii polonezi şi americani, femeile, afroamericanii, evreii;
3. grupuri de sarcină: echipajul de la bordul unui avion, comitetul unei companii,
membrii implicaţi într-un proiect, grupul de juraţi sau medici;

3
Moreno atrăgea atenţia că pacienţii care înregistrau tulburarea de narcisism puteau fi abordaţi, ceea
ce era imposibil pentru reprezentanţii orientării psihanalitice.
4
în acest caz, entativitatea se referă la gradul în care membrii unei entităţi sociale sunt percepuţi
drept entităţi sau unităţi coerente (p. 224).
5
În psihologia cognitivă şi cogniţia socială, „prototipul” se referă la membrul cel mai reprezentativ
dintr-o categorie.

10
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

4. asociaţii (întâmplătoare): vecinii, persoanele care ascultă muzică clasică;

5. grupuri sociale tranzitorii: persoane aşteptând în staţie autobuzul, un şir de
indivizi din faţa unei bănci, spectatorii din cinema.

În viziunea simţului comun, grupurile prototipice întrunesc membrii care alcătuiesc

echipe sportive, familia, formaţii muzicale rock, iar cele care se îndepărtează de
prototipicalitate – şirul de persoane din faţa unei bănci, indivizi care aşteaptă autobuzul în
staţie sau cei care vizionează un film în cinema. Observăm că două persoane aflate într-o
relaţie romantică sunt considerate tot grup. Fiind un studiu care s-a centrat pe analiza
rolului entativităţii, s-a constatat că dimensiunea care a corelat pozitiv cel mai mult cu
aceasta este interacţiunea dintre membri, urmată de percepţia importanţei grupului, a
scopurilor, rezultatelor şi a similarităţii. Entativitatea a corelat slab şi negativ cu
dimensiunea permeabilitate, mărime şi durată.
Fără pretenţia de a fi epuizat toate criteriile de categorisire şi tipurile de grupuri
sociale, dorim să precizăm delimitarea a doi termeni care apar frecvent în literatura de
specialitate şi care se axează pe problema analizei proceselor de grup şi a relaţiilor
intergrupuri. Un in-grup este grupul din care membrii fac parte iar un out-grup – din care
membrii nu fac parte (Allport, 1954; Hamilton, 1979).

Un caz particular de grup întâlnit în cercetarea empirică din domeniul psihologiei îl

reprezintă grupul de cercetare care are câteva caracteristici speciale.

Grupul de cercetare
Într-un articol empiric de psihologie [socială], în cadrul secţiunii destinate descrierii
metodei, există un subcapitol care este destinat descrierii participanţilor studiului -
eşantionul6 sau lotul de subiecţi. Generic, se foloseşte termenul de grup de cercetare,
care, în majoritatea cazurilor, este compus din persoane care nu se cunosc între ei,
întruniţi pentru scurt timp şi care au în comun cel puţin o caracteristică psihosocială.
Constituirea unui grup de cercetare are două tipuri de raţiuni, statistică şi
psihologică, care sunt în legătură strânsă.
a) din punct de vedere statistic, în general într-un curs de metodologie se
recomandă un număr minimum de 30 participanţi per condiţie de cercetare. Acest număr
poate să ajungă şi la aproximativ 300 de subiecţi, dacă studiul este de factură
metodologică şi necesită aplicarea analizei factoriale sau a regresiei statistice. De
exemplu, adaptarea şi validarea unui instrument de cercetare pe o anumită populaţie
impune folosirea unui număr ridicat de participanţi.
b) din punct de vedere psihosociologic, caracteristicile grupului de cercetare,
identificate în definirea variabilelor independente, sunt în legătură strânsă cu obiectivele
de cercetare urmărite. În cazul în care un cercetător este preocupat de geneza unui
fenomen psihosocial, aceasta îl va determina să realizeze studiul la nivelul mai multor
categorii de vârstă.
Probabilitatea ca toţi participanţii studiului să se cunoască reciproc este foarte mică
sau chiar contraindicată. Aplicarea principiului randomizării creşte şi mai mult şansa ca

6
Termenul de „eşantion” se referă la o populaţie reprezentativă iar numărul se stabileşte conform
unei formule speciale de calcul (vezi cursul metode de cercetare în psihologie).

11
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2020-2021, sem. II

participanţii să evolueze alături de persoane necunoscute, chiar dacă numărul membrilor

unui grup de cercetare este mic. De exemplu, în studiul-princeps realizat asupra
normalizării de către Muzafer Sherif, subiecţii se puteau doar auzi, nu şi vedea!
După părerea noastră, grupul de cercetare este de fapt o parte dintr-o categorie
socială, membrii având un număr restrâns de caracteristici psihosociale comune. Dacă
cercetarea respectă, în special, un design de cercetare transversal, atunci, mai indicat ar fi
să-l considerăm o echipă de cercetare sau în caz extrem – un grup social restrâns imatur.

Din punct de vedere ştiinţific, studiul grupurilor sociale contribuie la

comprehensiunea şi utilizarea corectă a conceptelor teoretice în cadrul psihologiei sociale
şi implicit la nivelul disciplinelor conexe din domeniul ştiinţelor socioumane.
Cunoaşterea fenomenelor şi proceselor caracteristice grupului social fundamentează
interpretarea psihologică a datelor obţinute în urma aplicării unor studii empirice de
factură explorativă sau predictivă. Liantul dintre teoretic şi empiric este asigurat de
aplicarea metodei ştiinţifice, toate cele trei elemente completându-se reciproc şi
asigurând o armonie a demersului ştiinţific.
Cunoaşterea metodologiei în studiul grupurilor sociale contribuie la procesul
identificării „căii de acces în labirintul cunoaşterii”, subiect ce va fi dezbătut cu ocazia
următorului curs.

12
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi