„Prima impresie este ultima impresie” este o maximă veche bună care ne ține să ne străduim să

căutăm modalități care să ne ajute să creăm impresii de durată asupra celorlalți.

Emoţia este o stare afectivă pe care o experimentăm, o reacţie subiectivă faţă de mediu care este
însoţită de schimbări organice (fiziologice şi endocrine) ale unei origini înnăscute, influenţată de
experienţă. Emoţiile au o funcţie de adaptare a organismului nostru faţă de tot ceea ce ne înconjoară.
Este o stare care vine asupra noastră deodată şi brusc, sub forma unor crize mai mult sau mai puţin
violente şi mai mult sau mai puţin trecătoare. La fiinţele umane experienţa unei emoţii implica de
obicei un set de percepţii, atitudini şi credinţe despre lume pe care le folosim pentru a evalua o situaţie
particulară si, deci, a influenţa modul în care situaţia este percepută. Pentru o perioada lungă, emoţiile
nu au fost privite ca fiind foarte importante şi s-a acordat o mai mare prioritate părţii raţionale a fiinţei
umane. Dar emoţiile, fiind stări afective, indică stări interne personale, motivaţii, dorinţe, nevoi şi chiar
obiective.
Emoțiile sunt adesea experimentate intern prin schimbări fiziologice, cum ar fi ritmul cardiac
crescut, un stomac tensionat sau o răceală rece. Este posibil ca aceste reacții fiziologice să nu fie
vizibile de către alții și, prin urmare, sunt intrapersonale, cu excepția cazului în care manifestăm o
schimbare a comportamentului care îi indică pe alții în starea noastră internă sau dacă ne comunicăm
verbal sau nonverbal starea noastră internă.
Exista şase categorii de baza ale emoţiilor.
Teama. Anticiparea unei ameninţări sau unui pericol care produce anxietate, incertitudine şi
insecuritate. Este provocată de apariţia unui pericol. Expresiile sunt relativ opuse furiei. Apare o
paloare, se declanşează un tremur, muşchii devin rigizi sau se contractă convulsiv.
Furia. Mânie, iritare, resentiment, furie, iritabilitate. Este declanşată când cineva ne ofensează,
faţa se înroşeşte, pulsul se accelerează, persoana se agită şi gesticulează.
Bucuria. Distracţie, euforie, gratificaţie, fericire, un sentiment de confort, securitate. Bucuria
explozivă –apare atunci când aflăm despre un eveniment fericit, mult dorit. Aceasta implică manifestări
dinamice, bătăile inimii cresc iar faţa se îmbujorează.
Tristeţea. Mâhnire, singurătate, pesimism. Poate fi cauzată de un eveniment groaznic .Faţa
păleşte şi se alungeşte , colţurile gurii se lasă în jos, apar cute pe frunte ,inima şi respiraţia îşi încetinesc
ritmul.
Aceste patru emoţii sunt numite emoţii şoc care reprezintă o categorie aparte de stări afective
datorită intensităţii lor deosebite şi a exteriorizării lor puternice prin diferite expresii emoţionale,
modificări fiziologice şi reacţii slab controlate.
 Surpriza. Uimire, consternare. Este foarte trecătoare. Ar putea exista o aproximare cognitivă
pentru a şti ce se întâmplă.
Aversiunea. Neplăcere, dezgust în noi.
Dacă suportăm în minte acest mod de adaptare a emoţiilor, putem spune că ele au diferite
funcţii:
Teama - tindem spre protecţie; surpriza - ne ajută să ne ghideze într-o noua situaţie; aversiunea - duce
la respingerea a ceea ce se afla in fata noastră; mânia - ne induce spre distrugere; bucuria - ne induce
către reproducere (vrem sa reproducem evenimentul care ne face să ne simţim bine); tristeţea -
motivează către o noua reintegrare personală.
Formarea competenţelor emoţionale vizează dezvoltarea competenţelor de comunicare ce au la
bază valorile inteligenţei emoţionale ca: empatia, toleranţa, pozitivismul, ascultarea activă,
comunicarea asertivă.
Comunicarea bazată pe inteligenţa emoţională reprezintă o provocare pentru întreaga
umanitate, semnificând valorificarea energiei afective pentru dezvoltarea personală şi profesională.
Formarea, în acest scop, a competenţelor emoţionale sporeşte calitatea asimilării cunoştinţelor
academice, contribuie la adaptarea socială, la excluderea stărilor de disconfort psihic, la reducerea
dificultăţilor de comunicare, sporeşte calitatea relaţiilor interpersonale, garantând integrarea
socioprofesională de succes şi un mod de viaţă sănătos. În perspectiva secolului XXI, a fi inteligent nu
înseamnă doar inteligenţă academică, ci inclusiv inteligenţă socială – autocontrolul emoţiilor, empatia,
toleranţa, deschiderea etc. – ce asigură dezvoltarea optimă a personalităţii.
Emoţia este deseori confundată cu sentimentul, care este un proces afectiv ce exprimă atitudinea
omului faţă de realitate sau faţă de alte persoane. Uneori sentimentele se identifică cu dispoziţia, cu
starea sufletească. Ne interesează atât emoţiile emiţătorului, cât şi ale ascultătorilor.
Emoţiile care apar în prezenţa publicului depind de doi factori: cum decurge creaţia, şi care e
reacţia de răspuns a ascultătorului.
După sentimentul sublim al inspiraţiei oratorului urmează judecata, autobiciuirea, nu ca scop în
sine, ci pentru că e mereu treaz sentimentul demnităţii, al respectului faţă de ascultători. Opera
vorbitorului public este întotdeauna o premieră. Dar ce rămâne constant din prima variantă a cuvântării
oratorului? Rămâne teza principală, microtemele ce vin să argumenteze teza, materialul factologic
respectiv, obiectivul final. Deci strategia este aceeaşi, iar tactica se va modifica în dependenţă de
situaţie.

2
 Emoţiile, preponderent cele pozitive, sunt provocate de aşa indici paralingvistici ca intonaţia,
pronunţia, fluenţa. Ticurile sunt cele care provoacă emoţii negative.
Intonaţia are multe componente psihice. Cea mai importantă ar putea fi considerată capacitatea
sau tendinţa exteriorizării pe plan social a trăirilor emoţional-afective. Astfel, intonaţia bogată în
flexiuni este caracteristică indivizilor cu un fond afectiv bogat şi care în acelaşi timp tind, conştient sau
mai puţin conştient, să-şi impresioneze (afectiv) interlocutorii. În lectura cu voce tare, intonaţia săracă,
neadaptată semnelor de punctuaţie, denotă lipsă de exerciţiu în materie de scriscitit. Dar chiar şi în
vorbirea liberă intonaţia reflectă până la un punct gradul de cultură şi de educaţie a individului.
Pronunţia depinde pe de o parte de caracteristicile neuropsihice, iar pe de altă parte de nivelul
de cultură generală şi profesională a individului. Ca tipuri se disting: pronunţia corectă (reflectând o
grijă pentru corectitudine mergând până la pedantism), pronunţie de claritate şi corectitudine medie,
pronunţie neclară, neglijenţă. Menţionăm spre exemplificare: eliminarea din unele cuvinte a unor
sunete, contopirea într-un sunet confuz a sfârşitului unor cuvinte, coborârea tonului şi pronunţarea
neclară a sfârşiturilor de frază.
Fluenţa - respectiv caracterul continuu sau discontinuu al vorbirii - constituie un indice direct al
mobilităţii proceselor cognitive. Vorbirea fluentă (continuă, curgătoare) denotă uşurinţa în găsirea
cuvintelor, a termenilor corespunzători pentru exprimarea ideii dorite, ceea ce presupune, printre altele,
rapiditate şi precizie în desfăşurarea activităţii cognitive (implicând diverse aspecte din procesele de
gândire, memorie, mergând până la atenţie şi imaginaţie. Dimpotrivă, vorbirea lipsită de fluenţă
(discontinuă, întreruptă frecvent de pauze) denotă dificultăţi de conceptualizare, respectiv dificultăţi în
găsirea cuvintelor adecvate demersului.
Ticurile reprezintă reacţii stereotipe ce se repetă des, de multe ori fără ştirea şi în orice caz fără
voia individului. Ele pot apărea fie numai într-una din categoriile menţionate (pantomimă, mimică,
gesturi, vorbire), fie ca o manifestare complexă, împrumutând elemente din mai multe categorii.
Uneori, ticurile dezvăluie anumite particularităţi psihice ca nervozitate, emotivitate etc.
Totdeauna însă ele ajută la particularizarea cunoaşterii oamenilor, facilitând evocarea lor. Se
întâmplă chiar ca un detaliu în aparenţă neînsemnat, cum este un tic, o dată reamintit, să fie suficient
pentru evocarea unei serii întregi de însuşiri sau fapte la un om.
Noi suntem informaţi (otrăviţi) zilnic cu cuvinte ca: război, boală, viol, crimă, accident, bătăi,
conflicte, criză, preţuri, înşelare, trădare etc. Cuvintele astea efectiv pătrund în mintea noastră şi produc
efecte. Doar rostindu-le şi observăm cum ni se schimbă dispoziţia. Pe când cuvintele destinate zidirii

3
dau o stare de bine. Ce simţim când auzim cuvinte ca: pace, linişte, binecuvântare, eşti frumoasă, eşti
puternic, poţi, îţi stă bine, curaj etc.? Sigur că apar sentimente mult mai plăcute
Sentimentele joacă un rol important în comunicare. Conștientizarea emoțională sau capacitatea
de a înțelege sentimentele vă vor ajuta să reușiți atunci când comunicați cu alte persoane. Dacă ești
conștient emoțional, vei comunica mai bine. Veți observa emoțiile altor oameni și modul în care felul
în care se simt influențează modul în care comunică. De asemenea, veți înțelege mai bine ce vă
comunică ceilalți și de ce. Uneori, înțelegerea modului în care o persoană comunică cu tine este mai
importantă decât ceea ce se spune de fapt.
Înțelegerea afișărilor emoționale ale celorlalți ne oferă informații clare despre modul în care ar
trebui să răspundem într-o anumită situație. Emoțiile joacă un rol adaptiv în viața noastră, motivându-
ne să acționăm rapid și să întreprindem acțiuni care ne vor maximiza șansele de supraviețuire și succes.
De aceea rolul emoțiilor este unul major
• Emoțiile ne pot motiva să acționăm
• Emoțiile ne ajută să supraviețuim, să prosperăm și să evităm pericolul
• Emoțiile ne pot ajuta să luăm decizii
• Emoțiile permit altor persoane să ne înțeleagă
• Emoțiile ne permit să îi înțelegem pe ceilalți
Pentru a vă îmbunătăți conștientizarea emoțională concentrați-vă pe aceste cinci abilități:
1. Luați în considerare sentimentele altor persoane – Aceasta vă poate spune multe despre ceea ce
încearcă să vă spună o persoană. Pentru a afla de ce, gândiți-vă la ce simte cealaltă persoană.
Luați în considerare orice situație care le poate afecta emoțiile și modul în care acestea ar putea
afecta la rândul lor ceea ce vă spun.
2. Luați în considerare propriile sentimente - Când veți înțelege bine propriile sentimente, veți
observa aceste emoții și veți încerca să nu le lăsați să vă împiedice să comunice.
3. Ai empatie - Odată ce ați învățat să recunoașteți sentimentele altei persoane, puteți face un pas
mai departe și vă puteți raporta de fapt la aceste sentimente.
4. Operați pe încredere - Puteți câștiga încrederea celorlalți trimițând indicii nonverbale care se
potrivesc cuvintelor voastre.
5. Recunoașteți neînțelegerile - Neînțelegerile se întâmplă tot timpul, dar conștientizarea
emoțională vă poate ajuta să evitați neînțelegerile. Neînțelegerile sunt adesea cauzate de emoții
confuze.

4
Concluzii
Emoțiile pot fi trecătoare, persistente, puternice, complexe și chiar schimbătoare de viață. Ele
ne pot motiva să acționăm în moduri specifice și să ne ofere instrumentele și resursele de care avem
nevoie pentru a interacționa în mod semnificativ în lumile noastre sociale.
Competenţele emoţionale sunt necesare pentru gestionarea conflictelor interioare, înlăturarea
disconfortului psihologic care generează probleme de comunicare socială, stopând autorealizarea.
Dezvoltarea intelectuală, emoţională, socială, morală, spirituală a indivizilor influenţează
pozitiv, dacă aceştia au parte de afecţiune, în special, de comunicare afectivă. Gestionarea corectă a
emoţiilor în domeniul instruirii academice are un impact pozitiv asupra interesului de a învăţa şi
majorează considerabil însuşirea materialului expus de profesor.

Bibliografie
1. https://www.conovercompany.com/the-importance-of-emotional-awareness-in-communication/
2. https://www.verywellmind.com/the-purpose-of-emotions-2795181
3. Palii Alexei., Cultura comunicării. Chişinău, EPIGRAF,
4. Pânişoară Ion Ovidiu., Comunicarea eficientă. Iaşi, POLIROM, 2004