UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

Facultatea de Științe Economice și Drept

Emoțiile și colecțiile de timbre

Coordonator științific: Student/ă:

Lect.univ.Stanciu Tolea Violeta Claudia Giura Mihaela Alina

Pitești
2021
 Emoțiile

Emoția este definită ca o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ

scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului
față de realitate.
Emoțiile sunt un ingredient foarte important al vieții noastre. Creierul și-a dezvoltat capacitatea
de a percepe și genera emoții pentru că acestea sunt în primul rând esențiale pentru
supraviețuirea individului și a speciei. Prin urmare, o parte importantă a creierului uman este
dedicată procesării emoțiilor, ca de exemplu structuri specifice ale lobilor frontal și temporal.
Ele sunt însoțite de tendințe spre acțiune (apropiere sau îndepărare de obiectul sau ființa
care a declanșat emoția), ceea ce explică modificările fiziologice care însoțesc fenomenul
emoției: înroșirea feței, creșterea ritmului cardiac, încordarea mușchilor, etc.
Ele pot fi declanșate de o împrejurare reală sau de una imaginată. Intensitatea lor este foarte
variată: poate fi vagă, mijlocie, dar și foarte mare, zguduind întregul organism.

Tipuri de emoții
Există tipuri diferite de emoții care influențează modul în care trăim și interacționăm cu
ceilalți. Uneori poate părea că suntem conduși de aceste emoții. Alegerile pe care le facem,
acțiuunile pe care le întreprindem și percepțiile pe care le avem sunt influențate de emoțiile pe
care le trăim în orice moment. Psihologii au încercat să identifice diferite tipuri de emoții cu care
se confruntă oamenii.
1.Emoții primare sau de bază
Aceste tipuri de emoții sunt cele care apar ca răspuns la un stimul. Sunt considerate
alterări ale stării de spirit care își au originea, printre altele, într-un gând, sentiment, pasiune sau
memorie. Emoțiile de bază sunt identificate în număr de șase: fericire, tristețe, teamă, furie,
surprindere și dezgust.
● Fericirea este deseori definită ca o stare emoțională plăcută care se caracterizează prin
sentimente de împlinire, bucurie, mulțumire, satisfacție și bunăstare. Acest tip de emoție este
uneori exprimat prin:
-expresii faciale, cum ar fi zâmbetul
-limbajul corpului, cum ar fi o poziție relaxată
-un ton bun și plăcut al vocii
● Tristețea este un alt tip de emoție, adesea prezentată ca o stare emoțională tranzitorie,
caracterizată de sentimente de dezamăgire, durere, lipsă de speranță, dezinteres, stare psihică
negativă. Ea este opusul fericirii și apare atunci când trecem printr-un eveniment cu impact
negativ asupra noastră.
● Teama sau frica este o emoție care apare ca răspuns la o amenințare externă care ne poate pune
în pericol viața sau integritatea fizică. Când se ivește frica, mușchii devin tensionați, ritmul
cardiac și respirația cresc, iar mintea devine mai alertă, pregătindu-și corpul să alerge din calea
pericolului sau să stea și să lupte. Scopul acestor reacții este de a putea supraviețui.
● Furia este o emoție normală care adesea este egalată cu agresivitatea ori violența. Diferența
dintre furie și agresivitatea este că furia este o emoție, iar agresivitatea sau violența este furia
manifestată în comportament. Acest tip de emoție poate avea atât consecințe psihice cât și fizice.
Mânia necontrolată poate face dificilă luarea deciziilor relaționale și poate avea chiar și un
impact asupra sănătății. Simptomele fizice pe care le putem avea atunci când simțim furie sunt:
inima bate mai tare, stare de agitație, tremurături ale mâinilor și picioarelor, înroșirea feței, și
disconfort intern intens.
● Surprinderea este o emoție care se manifestă și dispare brusc. Poate avea valență pozitivă sau
negativă și nu durează mai mult de câteva secunde. Când simțim această emoție, corpul nostru
activează un răspuns automat de tresărire și ajustare la stimul. Aceasta se manifestă prin diferite
gesturi: ridicarea și arcuirea sprâncenelor, deschiderea largă a ochilor, gura deschisă sau
întredeschisă sau ridurile orizontale pe frunte.
● Dezgustul este o altă emoție dintre cele șase emoții de bază care apare atunci când intrăm în
contact cu lucruri care nu ne plac ori le considerăm murdare. Dezgustul se simte prin raportarea
la unul sau mai multe din simțuri: miros, gust, văz, auz, atingere. Când simțim dezgust tindem să
respingem acele lucruri care ne provoacă această emoție prin blocarea contactului, evitarea sau
îndepărtarea fizică de ele.
2.Emoții secudare
Emoțiile secundare sunt un grup de emoții care îi urmează pe cele anterioare. De
exemplu, atunci când experimentăm emoția de bază a fricii mai târziu, putem simți emoțiile
secundare de amenințare sau furie, în funcție, desigur, de situația pe care o trăim. Emoțiile
secundare sunt cauzate de normele sociale și normele morale.
3.Emoții pozitive
Emoțiile pozitive se referă la setul de emoții care sunt legate de sentimente plăcute, care
înțeleg situația ca fiind benefică și sunt întreținute într-un spațiu scurt de timp. Exemple de
emoții pozitive sunt fericirea sau bucuria. Emoțiile pozitive ajută la creșterea atenției, memoriei,
conștientizării, păstrarea informațiilor și ne permite să menținem mai multe concepte în același
timp și cum se relaționează între ele. Împotriva acestui fapt, trebuie remarcat faptul că emoțiile
pozitive se mobilizează, adică atunci când le experimentăm avem mai multă dorință de a face
lucruri și performăm mai bine.
4.Emoții negative
Emoțiile negative se referă la ansamblul emoțiilor care stimulează sentimente
neplăcute și consideră că situația prezentată este dăunătoare.
Suntem în permanență traversați de emoții negative – frica, anxietate, tristețe, furie, agresivitate,
rușine, gelozie etc. care ne perturbă, ne bulversează și ne destabilizează. Emoțiile negative sunt
însă un mijloc extraordinar de autocunoaștere și de dezvoltare personală.
5.Emoții ambigue
Emoțiile ambigue sunt, de asemenea, cunoscute sub numele de emoții neutre,
deoarece nu produc nici emoții negative, nici pozitive, nici sănătoase, nici nesănătoase.De
exemplu, surpriza nu ne face să ne simțim bine sau rău.
6.Emoții statice
Acestea sunt cele care sunt produse datorită diferitelor manifestări artistice, cum ar fi:
muzică sau pictura.Cand ascultăm o melodie, ne putem simți triști sau fericiți. Cu toate acestea,
aceste sentimente sunt diferite de cele care apar într-un context în afara artei .
7.Emoții sociale
Emoțiile sociale sunt acele stări care apar numai atunci când suntem în compania uneia
sau mai multor persoane . Un exemplu în acest sens ar fi rușinea, un sentiment care se naște
practic din punerea propriei valori în ochii altora. Ambele sunt experiente pozitive și negative
care ne orchestrează relațiile și chiar modul în care ne vedem pe noi înșine.
8.Emoții instrumentale
Emoțiile instrumentale sunt cele care au ca scop sau obiectiv manipularea sau scopul de a
obține ceva. Ele sunt greu de recunoscut deoarece pot părea naturale. Cu toate acestea, ele sunt
emoții forțate și ascund o intenție.
Scopul emoțiilor
Emoțiile au scopuri foarte importante. Ele ne pot ajuta să ne mobilizăm și să acționăm, să
luam decizii, să evităm pericolele, să supraviețuim și să prosperăm, dar nu în ultimul rând să îi
înțelegeam pe ceilalți.
Fiecare emoție are trei părți:
1. Gândurile noastre: idei sau imagini care ne apar în minte atunci când simțim o emoție;
2. Senzațiile noastre fizice: modificările fizice ale corpului (de exemplu, ritm cardiac crescut
sau greață) atunci când simțim o emoție;
3. Comportamentul nostru: acțiunea pe care avem chef să o facem atunci când simțim o
emoție.
Emoțiile produc schimbări majore în corp. Ele trimit semnale către mușchi și organe, accelerează
sau descresc ritmul cardiac și respirator. De asemenea, emoțiile pot avea un impact determiannt
în toleranța la durere sau plăcere. Deciziile pe care le luăm în viața noastră sunt importante
pentru că ne pot modela cursul vieții. De exemplu, dacă iei o decizie atunci când te simți
impulsionat de sentimentul răzbunării, rezultatele ar putea fi periculoase.
Inteligența Emoțională
Inteligența emoțională (EQ) este definită prin abilitatea de a percepe, evalua și controla
propriile emoții. În vreme ce această conștiință de sine este importantă, la fel de valoroase se
dovedesc și abilitățile de a înțelege, interpreta și răspunde la nevoile emoționale ale celor din jur. 
Inteligența emoțională te ajuta să construiești relații mai puternice, să reușești la școală și la
muncă și să-ți atingi dorințele și obiectivele personale. De asemenea, te poate ajuta să te
conectezi cu sentimentele tale, să transformi intenția în acțiune și să iei decizii în cunoștință de
cauză.
Componentele inteligenței emoționale:
♦ Autocunoașterea 
Această componentă se referă la capacitatea de a identifica propriile emoții, valori și
aspirații. Autocunoasterea începe încă din copilărie, atunci când devenim conștienți de corpul
nostru, de sentimentele, emoțiile, gândurile, abilitățile, aptitudinile si chiar valorile proprii.
O bună autocunoaștere va duce la construirea imaginii de sine, adică la modul în care fiecare
dintre noi se percepe pe sine însusi. Cei care au o imagine de sine pozitivă au mai multă
încredere în ei, sunt optimiști și duc la bun sfârșit sarcinile sau activitățile pe care le încep. Pe de
altă parte, cei cu o imagine de sine negativă nu au încredere în forțele proprii, se tem de eșec și
au rezultate slabe atât la serviciu, cât și în viața personală.

♦ Stăpânirea de sine
Psihologul Daniel Goleman asociază stăpânirea de sine cu posibilitatea controlului asupra
emoțiilor negative, dar și cu responsabilitatea propriilor greșeli și abilitatea de a le recunoaște.
Flexibilitatea este cheia acestei componente. Odată ce ești stăpân pe propriile emoții, beneficiile
se vor reflecta în atitudinea ta optimistă, dar și în capacitatea de a te adapta unor situații noi.

♦ Motivația intrinsecă
Această abilitate ce ține de inteligența emoțională este foarte importantă. Persoanele cu
un EQ mare sunt motivate de lucruri care depășesc barierele recompenselor externe precum
faima, bogăția, recunoașterea sau ovațiile celorlalți. În locul acestora, motivația intrinsecă se
bazează pe pasiunea de a-ți împlini propriile obiective și nevoi.

♦ Empatia
Empatia se referă la abilitatea de a recunoaște emoțiile celorlalți și este o componentă
esențială a inteligenței emoționale. Însă, empatia nu se limitează la această identificare, ci
include răspunsul sau reacția la acestea. Această dinamică ne determină să fim mai blânzi cu cei
triști, să ne bucurăm pentru succesul celor din jur, să căutăm soluții pentru problemele lor.
♦ Abilități sociale
Deși în anumite contexte se pot suprapune cu empatia, abilitățile sociale includ mai
degrabă capacitatea de a interacționa și de a comunica într-un mod coerent și productiv cu
ceilalți. Este o calitate pe care se pune cu atât mai mult preț în mediul profesional, unde
capacitatea de a asculta activ, de a comunica, de a te exprima nonverbal, dar și abilitățile de
leadership sau persuasiunea - toate incluse în categoria abilităților sociale - își pot spune cuvântul
asupra parcursului profesional și a reușitelor ce țin de carieră.

Inteligența emoțională devine tot mai importantă în contextul globalizării, dar și al

muncii la distanță, dictat de pandemia de coronavirus. Tot mai multe culturi diferite sunt piese
ale aceluiași puzzle de echipă, iar asta înseamnă că interacțiunile, emoțiile și felul în care sunt
exprimate devin pe zi ce trece mai complexe. În esență, inteligența emoțională la locul de
muncă se traduce prin înțelegere, expresie, gestionare și autocontrol, relații bune și capacitate de
a face față problemelor și de a găsi soluții chiar și sub presiune.
Oamenii cu o inteligență emoțională înaltă se remarcă printr-o serie de comportamente:
-folosesc un vocabular bogat când își exprimă emoțiile.
-sunt social curioși
-se adaptează
-își cunosc punctele forte și pe cele slabe
-știu când să refuze și când să se oprească
-se folosesc de propriile greșeli
-au relații solide
-nu caută perfecțiunea și apreciază ceea ce au

Cele cinci domenii ale inteligenței emoționale:

Prima deconstruire a inteligenței emoționale datează din 1995 când Daniel Goleman era
de acord cu cele 5 domenii principale ale inteligenței emoționale propuse de Salovey:
● Cunoașterea propriilor emoții (să fii conștient de tine – să poți recunoaște o emoție în
timp ce o traiești). Această abilitate necesită atenție la senzațiile fizice din corp, la gândurile care
ne trec prin minte când simțim emoția sau înaintea episodului emoțional, precum și atenția la
impulsurile noastre.
● Gestionarea propriilor emoții (să poți să îți gestionezi emoțiile într-un mod
constructiv). De asemenea, înseamnă să ai grijă la vocea critică interioară – pe care o avem toți și
să nu ne lăsăm controlați de ea.
● Motivarea propriei persoane/automotivarea (gestionarea propriilor emoții pentru a
atinge un obiectiv).  Această abilitate presupune planificare, rezistență, amânarea recompenselor
și tolerarea frustrării.
● Recunoașterea emoțiilor celor din jur (empatie și conștiență socială) este o abilitate
care se referă la capacitatea de a recunoaște și înțelege emoțiile celorlalți.
● Gestionarea relațiilor (abilități sociale și capacitatea de a gestiona emoțiile celor din
jur)
Cum recunoaștem persoanele cu un nivel crescut al inteligenței emoționale.

1. Unele dintre primele semne că avem în fața noastră o persoană cu o inteligență

emoțională ridicată este că-și poate identifica și numi cât mai specific emoțiile pe care le
simte și folosește nuanțe și intensități diferite ale acestora. Nu folosesc doar cuvinte
ca bine sau rău pentru a numi emoțiile, ci stresat, confuz, anxios, respins, optimist,
bucuros etc
2. Empatia este o caracteristică importantă a cestor persoane, care au o stare de curiozitate
despre cum se simt și gândesc cei din jurul lor și fac acest lucru în mod autentic, fără să
judece sau să forțeze pe ceilalți să vorbească despre ce nu vor.
3. Sunt conștiente de ceea ce pot face și ce nu pot face și nu se judecă, ci lucrează la
îmbunătățirea abilităților lor.
4. Acceptă schimbarea și o îmbrățișează, fără să se forțeze să rămână în situații în care nu se
simt confortabil, tocmai pentru că-și pot identifica emoțiile și conștientizează efectele
acestor emoții pe termen lung asupra lor.
5. Își asumă responsabilitatea propriilor decizii și a performanțelor și nu dau vina pe noroc
sau pe ghinion și înțeleg că succesul autentic are multă muncă în spate.
6. Au un stil de comunicare asertiv, clar. Mesajele pe care le transmit sunt clare și nu lasă
loc de interpretări, iar atunci când ceea ce spun nu pare să fie înțeles, aduc clarificări.
7. Oamenii cu o inteligență emoțională ridicată sunt capabili să-și gestioneze cu succes
propriile emoții și își pot identifica sursa emoțiilor, ceea ce favorizează exprimarea lor
acolo unde s-au produs.
8. Își pot gestiona eficient atât stresul, cât și alte emoții trăite în contexte dificile. Inteligența
emoțională este unul dintre cele mai utile mijloace de apărare într-un mediu ostil, cu
persoane dificile.
9. Nu fug de emoțiile pe care le simt și înțeleg importanța procesării lor, putând discuta
despre ceea ce simt. De asemenea, îi pot ajuta și pe ceilalți să înțeleagă ceea ce simt.
10. Știu să accepte un feedback negativ și-l transformă în lecție de îmbunătățire a anumitor
aspecte, dar, în același timp, stiu să își ofere feedback astfel încât să nu fie resimțiți ca o
critică, o judecată sau o jignire. 
11. Sunt persoane pe care simți că te poți baza și își respectă întotdeauna promisiunile făcute
pentru că știu care sunt efectele lor pe termen lung asupra relațiilor.
12. Știu când să ia pauze și să se relaxeze, pentru că sunt atente la semnalele transmise de
corpul lor și înțeleg că este important să aibă grijă de ei înșiși.
13. Se pot auto-motiva pentru a-și atinge scopurile pe care și le-au propus. Știu că pentru
succes și reușite este nevoie de muncă constantă, pot tolera frustrarea de a nu le reuși o
acțiune din prima și pot aștepta până să vadă primele rezultate ale muncii lor. 
14. Se recuperează relativ repede după dezamăgiri. Acest lucru nu înseamnă că nu mai
suferă, ci doar încercă să înțeleagă impactul evenimentelor asupra lor și se adaptează
noilor condiții.
 Metode de măsurare a inteligenței emoționale
Măsurarea inteligenței emoționale se realizează prin teste psihologice pentru
determinarea coeficientului de inteligență emoțională. E important să subliniem că aceste
teste psihologice nu sunt jocuri online și nici concursuri de divertisment.
1.Metoda auto-evaluării
Anumite teste folosesc metoda auto-evaluării. Această metodă este cea mai folosită în
măsurarea sentimentelor personale. Acestea includ: căldura, empatie, îngrijorare ș.a.m.d
Un exemplu de test de personalitate bazat pe auto-evaluare:
-Deseori îmi fac griji fără nici un motiv
-Adorm greu noaptea
-Mă simt deseori deprimat
Acest tip de test ar putea fi foarte bun dacă ai dori să afli ce gândești despre inteligența ta și ar
putea reflecta foarte bine imaginea pe care o ai despre tine, dar nu poate fi folosit pentru a
măsura abilitățile.

2. Teste de abilitate
Aceste tipuri de teste sunt probabil cele mai potrivite pentru măsurarea inteligenței
emoționale a unei persoane.
Cum se poate determina dacă o persoană are sau nu abilitățile necesare postului vizat? Prin
măsurarea directă a acestor abilități. Dacă dorești să afli dacă o persoană știe să utilizeze
calculatorul, îl testezi dându-i să efectueze o aplicație pe calculator. Un test de abilitate nu
întreabă persoana respectivă sau un evaluator extern cât de bine știe să lucreze la calculator, ci
pune efectiv subiectul la treabă.

3.Alte tipuri de teste

Dacă inteligența emoțională este în legătură cu “abilitățile personale” ale oamenilor,
atunci este normal să solicităm informații de la cei din jurul nostru referitor la ce gândesc despre
noi. O formă a acestei metode, denumită și Evaluarea Observatorilor este prezentată în cele ce
urmează:
Observatorilor, care pot fi, de exemplu, membrii din echipă, li se dă câte un formular care
cuprinde întrebări despre persoana evaluată.
Câteva exemple ce pot apărea pe chestionar:
-Este capabil să“citeasca” oamenii din jurul său?
-Își controleazăbeficient emoțiile?
-Ia în considerare sentimentele celorlalți?
Aceste tipuri de teste se bazează pe observările proprii ale membrilor echipei și cuprind și
resentimentele existente. O anume persoană poate avea anumite diferențe cu cel evaluat și, prin
urmare, îl poate nota slab la toate capitolele. În afară de asta, este puțin probabil ca cineva să
accepte evaluarea propriei inteligențe de către cei din jurul său.
Inteligența emoțională la locul de muncă
Se consideră că inteligenţa emoţională are aplicaţii în toate domeniile vieţii, deoarece a
şti să lucrezi şi să comunici cu oamenii constituie o abilitate, de care nimeni nu se poate
dispensa. Anumite profesii, cum ar fi cea de psiholog, medic, psihiatru, terapeut, asistent social,
profesor, implică, într-o foarte mare măsură, inteligenţa emoţională în condiţiile obţinerii unor
performanţe superioare în activităţile respective.
În condiţiile schimbărilor rapide din cadrul organizaţiilor, nivelul ridicat al inteligenţei
emoţionale a devenit un factor important al succesului, care, uneori, surclasează competenţa
tehnică profesională. Este o realitate faptul că, în prezent, angajările se fac pe baza interviului,
care urmăreşte să aprecieze tocmai abilităţile emoţionale ale individului. Se merge chiar mai
departe, în sensul că promovările, concedierile se fac în urma rezultatelor constatate la interviu
Deasemenea inteligenţa emoţională este foarte importantă atunci când se vorbeşte despre
leadership, stresul la locul de munca, satisfacţia angajaţilor, management eficient. Cu cât o
persoană avansează mai mult în carieră, în funcţii de conducere, cu atât devine mai importantă
inteligenţa emoţională. Un manager are nevoie să-i înţeleagă pe subordonaţi, să se adapteze
emoţiilor lor, pentru a-i motiva optim.
Multe companii investesc în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a angajaţilor. Asta pentru
că, lipsa totală a emoţiilor la locul de muncă poate duce la relaţii rigide între angajaţi, bazate pe
frică, autoritate, indiferenţă. Şi manifestarea excesivă a emoţiilor poate crea dezechilibre. Aşadar
soluţia este găsirea unui echilibru între cele două situaţii extreme.
Pentru a avea o carieră de succes, pe lângă cunoştinţele academice este foarte important să ne
dezvoltăm şi inteligenţa emoţională. Şi să nu uităm că, spre deosebire de inteligenţa cognitivă,
cea emoţională poate fi învăţată şi îmbunatăţită de-a lungul vieţii.
Stresul la locul de muncă este o realitate des întâlnită, în cazul multor companii și
departamente. Inteligența emoțională este unul dintre cele mai utile mijloace de apărare într-un
mediu aparent ostil. Un angajat capabil să-și evalueze lucid emoțiile va gestiona mai bine
momentele cu vârf de sarcină, în care provocările profesionale sunt dublate de tensiuni resimțite
la nivel personal. Pe măsură ce avansează în ierarhie, profesionițtii se lovesc de nevoia de a
demonstra o veritabilă inteligență emoțională.
Managerii sau team-leaderii, în special, trebuie să seteze un nivel al emoțiilor generale care să
eficientizeze procesele de lucru. Această cerință exclude atât exprimarea excesivă a emoțiilor, cât
și lipsa totală a manifestării acestora. Indiferent de domeniul în care activează sau de funcția pe
care o ocupă, un angajat valoros pentru organizația în care activează își va dubla pregătirea
academică prin intermediul unui echilibru exemplar. 

Inteligența emoțională (EQ) însumează circa 67% din abilitățile și competențele

necesare pentru ca un lider să obțină performanța superioară.
Colecțiile de timbre
Colecţiile de timbre psihologice sunt depozitele noastre de sentimente neplăcute. Aceste colecții
pot avea diferite culori emoționale: furie, frustrare, umilire, regret, gelozie, agasare. Este bine să
ne exprimăm emoțiile pe măsură ce acestea apar, pentru a evita să explodăm într-o zi într-un fel
nepotrivit. Printre exemplele mai serioase se numără căderile nervoase, după ce colectăm destule
evenimente de stres. Din cauza faptului că refulăm, negăm, evităm, transformăm și fugim de
emoțiile noatre, ne îndepărtăm de ceea ce suntem cu adevărat, nu ne respectăm pe noi înșine.

Studiu de caz
Companiile Vodafone şi Orange erau conduse de manageri competenţi din punct de
vedere profesional, foarte buni specialişti în domeniile în care activau organizaţiile lor, exigenţi,
perfecţionişti cu un bagaj mare de cunoştinţe din diverse domenii însă cu un stil managerial şi un
comportament total diferite. Directorul companiei Vodafone aplica un management participativ
cooperând cu angajaţii şi consultându-i înainte de a implementa schimbări . Aceştia erau
încurajaţi să fie proactivi iar planurile referitoare la schimbările majore în companie erau
comunicate din timp tuturor membrilor organizaţiei.
Managerul avea abilitatea de a-şi controla impulsurile şi mânia, de a face faţă situaţiilor
dificile şi stresante, acorda multă atenţie stărilor emoţionale ce apăreau în cadrul colectivului
dovedind ataşament faţă de companie şi colegi. Empatia arătată de manager le permitea
angajaţilor să se simtă înţeleşi şi apreciaţi. Managerul avea abilitatea de a anticipa reacţiile
celorlalţi pentru a îmbunătăţi deciziile pe care le lua în vederea optimizării comunicării la nivelul
companiei. Acesta urmărea motivarea angajaţilor prin oferirea unor posibilităţi de promovare,
aplicarea unui sistem de apreciere colectivă a unor rezultate individuale, recunoaşterea şi
"premierea" angajaţilor care demonstrau că sunt dedicaţi şi au spirit de iniţiaţivă, sărbătorirea
încheierii cu succes a proiectelor etc. reuşind astfel să creeze un climat emoţional care încuraja şi
cultiva inovaţia, loialitatea şi încrederea.
Managerul companiei Orange avea un comportament impulsiv şi dădea dovadă de slab
auto-control prin incapacitatea de a-şi stăpâni reacţiile şi având izbucniri emoţionale agresive în
relaţia cu subalterrnii. El avea o atitudine autoritară, caracterizată prin ordine, sancţiuni şi
monologuri. De asemenea, se remarca prin excesivism în ambiţie - de multe ori obţinând
succesul prin sacrificiul altor persoane. Directorul arăta lipsă de sensibilitate şi empatie convins
fiind că relaţiile prea apropiate influenţează negativ productivitatea muncii, că între manager şi
angajaţi trebuie să existe o relaţie de respect, care să implice responsabilizarea ambelor părţi şi
dacă aceste lucruri sunt realizate, este de ajuns.
Confruntându-se cu reducerea cotei de piaţă ca urmare a intensificării concurenţei si a
unor atacuri din partea competitorilor precum şi apariţia unor probleme financiare, managerul
companiei Vodafone urmărea depăşirea situaţiei de criză şi optimizarea activităţii companiei pe
care o conducea.
 În gestionarea situaţiei de criză, managerul companiei Vodafone, a dat dovadă de energie,
optimism, adaptabilitate, empatie, siguranţă de sine şi încredere în echipă. El a reuşit să-şi
păstreze optimismul şi calmul şi să transfere aceste stări şi oamenilor din echipa sa. Datorită
abilităţii de a încuraja oamenii, de a îi face să lucreze împreună şi de a îi motiva să dea tot ce au
mai bun pentru atingerea obiectivului de redresare a situaţiei economice a firmei, managerul şi-a
convins angajaţii că împărtăşesc idealuri comune şi că este în interesul lor să rămână alături de
echipă. Fiind sincer interesat de starea angajaţilor săi el a primit reacţii pozitive din partea
acestora.
Pe de altă parte, deoarece angajaţii companiei Orange se temeau să-şi contrazică
superiorul, ei nu au atras atenţia şefului nici măcar atunci când ştiau că firma este ameninţată de
o situaţie periculoasă. Rigiditatea şi slaba relaţie interpersonală dintre managerul companiei
Orange şi angajaţii săi a dus la adâncirea situaţiei critice în care se afla compania. Starea de
nervozitate şi de iritabilitate a directorului a caracterizat în scurt timp întreaga echipă. Emoţiile
manifestate ale directorului generau sentimente de panică, furie, ostilitate, ranchiună şi apatie în
rândul angajaţilor. Impactul stresului asupra acestora se traducea prin reducerea randamentului
muncii prestate, scăderea atenţiei distributive, agresivitate, anxietate, dezinteres şi chiar izolare.
Angajaţii nu veneau niciodată cu idei inovatoare, creativitatea era inexistentă iar energia pozitivă
şi implicarea erau înlocuite de dezinteres. Organizaţia era "hărţuită" de lipsa cooperării,
îmbolnăviri subite, şedinte nesfârşite, lupte pentru putere, birocraţie, zvonistică, absenteism,
sabotaje, conflicte, fluctuaţii de personal, insatisfacţie, lipsa asumării responsabilităţii,
productivitate scăzută şi, nu în ultimul rând, rezistenţă la schimbare.
Rezultatele celor două companii au fost evidente. La un an de la declanşarea situaţiei
limită compania Vodafone se redresase din punct de vedere economic, recâştigându-şi cota de
piaţă şi chiar înregistrând o creştere de 10% a cifrei de afaceri, în timp ce compania Orange se
afla în pragul falimentului.