Sunteți pe pagina 1din 27

Curs 2

Apăvălaoie, Lăcătușu,
Traseul metodologic al introducerii numerelor în diverse concentre

A. Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 0-9


Strategia inductivă
1. Faza de familiarizare: Introducerea noului număr și a cifrei corespunzătoare
Etapa concretă:
a.Se construieşte o mulţime care reprezintă numărul anterior învăţat şi se verifică prin
numărare conștientă (prin încercuire succesivă, de jos în sus a unui număr de elemente egal cu
numărul exprimat prin numărare în șirul numeric, folosind numeralul cardinal), ataşându-se
eticheta cu cifra corespunzătoare.
b. Se formează, prin punere în corespondenţă, o mulţime cu un element mai mult și se
verbalizează: asociem primului element din prima mulțime, primul element din a doua
mulțime ș.a.m.d., observăm că a doua mulțime are un element fără pereche și deci a doua
mulțime are mai multe elemente prima mulțime. Putem întreba câte elemente are în plus a
doua mulțime, iar răspunsul copiilor trebuie să fie că a doua mulțime are un element în plus
sau a doua mulțime are mai multe elemente.
c.Se numără conştient, prin încercuire, elementele din noua mulţime, numindu-se numărul
care îi corespunde (noul număr predat) și se verbalizează: un element și se încercuiește primul
element de jos, două elemente și se încercuiesc primele două elemente de jos ș.a.m.d., se
concluzionează că noua mulțime are un număr de elemente egal cu noul număr și se atașează
eticheta cu noul nr. Dacă școlarii nu știu noul nr., cadrul didactic va introduce noul nr.
d. Se prezintă simbolul grafic al noului număr (cifra corespunzătoare) și se atașează
mulțimii (se face corespondența mulțime-etichetă), se realizează prezentarea noii cifre în mai
multe moduri: prin descrierea elementelor componente, prin analogia cu obiecte concrete din
viața curentă, prin scurte poezii, ghicitori, filme.
e.Se scrie cifra respectând etapele de scriere: se intuieşte forma cifrei, se recunoaşte cifra în
diverse contexte, se familiarizează elevii cu forma cifrei prin scriere în aer, se modelează din
sfoară, plastilină, se scrie pe bancă, pe caiet fără liniatură, se scriu după model 3-4 cifre, se
corectează, se scriu 1-2 rânduri, se corectează, având grijă la greșelile de percepție (când văd
cifra în oglindă ), formă (când nu sesizează toate elementele componente ale cifrei ),
poziție (când nu sesizează poziționarea corectă a cifrei în spațiul rândului ).
2. Faza de structurare noțională: Construirea clasei de echivalenţă a noului număr
(caracterul cardinal)
Etapa concretă:
a.Se fac exerciţii de recunoaştere (identificare de mulțimi) în spaţiul înconjurător a
mulţimilor de elemente concrete care reprezintă noul număr; se verifică prin punere în
corespondenţă și concluzionarea că cele două mulțimi au tot atâtea elemente; numărare
conștientă, atașarea etichetei cu numărul nou (se exersează asocierea numărului la
cantitate).
b. Se fac exerciții de formare de mulţimi cu elemente concrete care reprezintă noul
număr; se verifică prin punere în corespondenţă şi concluzionează cele două mulțimi au tot
atâtea elemente; numără conștient și concluzionează că a doua mulțime are drept cardinal noul
număr.
c. Trecerea de la etapa concretă la cea semiabstractă se structurează treptat, construind
două mulțimi cu același număr de elemente, una reprezentată cu elemente concrete și una cu
1
elemente iconice, semiabstracte. Se realizează corespondența unu la unu și concluzionează că
cele două mulțimi au tot atâtea elemente, se numără conștient elementele, se atașează
eticheta cu cifra corespunzătoare și se concluzionează că a doua mulțime are ca număr
elemente noul număr învățat (Dumitru Pârâială).

Etapa semiabstractă:
Se fac aceleași exerciții ca în etapa concretă (pașii a și b), dar cu mulţimi de elemente
semiabstracte (jetoane, piese din trusa Dienes, imagini, desene) care reprezintă noul număr; se
verifică prin punere în corespondenţă şi numărare.
3. Faza de aplicare și exersare direcționată: Prezentarea caracterului ordinal al
noului număr
Etapa abstractă:
a.Se introduce noul număr în şirul numeric: se numără crescător şi descrescător până (de la)
numărul nou, se compară noul număr cu numerele precedente (cu planșă suport), subliniindu-
se faptul că acesta este cu o unitate mai mare decât precedentul număr (folosind reprezentările
celor două mulțimi), se numesc vecinii şi se fac exerciţii de completare a vecinilor (vecinul
mai mic denumit predecesor (numărul cu o unitate mai mic) precedent (numit înainte) și
vecinul mai mare denumit succesor (numărul cu o unitate mai mare)).
b. Se fac exerciţii de ordonare (seriere) a unor mulţimi care au drept cardinal
diferite numere, printre care și noul număr.
Etapele exercițiului de seriere:
 prezentarea contextului (mulțimi cu diferite cardinale: : ex.: mulțimea merelor cu 3
elemente, mulțimea perelor cu 1 element și mulțimea cireșelor cu 2 elemente);
 enunțarea cerinței (precizăm sensul ordonării și criteriul ordonării, care este numărul
de elemente ale unei mulțimi); Ex. De enunț: Ordonați crescător/descrescător
mulțimile date, după numărul de elemente.
 atașarea numărul la cantitate (prin numărarea elementelor, identificarea etichetei cu
cifra corespunzătoare a numărului de elemente și atașarea ei la mulțime);
 ordonarea etichetelor;
 atașarea cantității la număr (deasupra fiecărei etichete așezăm mulțimea
corespunzătoare);
 verbalizarea și concluzionarea (mulțimile ordonate crescător/descrescător după
numărul de elemente sunt: ex: mulțimea perelor cu 1 element, mulțimea cireșelor cu 2
elemente și mulțimea merelor cu 3 elemente).
c.Se compune noul număr din precedentul şi încă o unitate; se compune apoi şi din alte
numere.
d. Se descompune noul număr în diferite forme.
e.Se compun probleme în care intervine noul număr și operația de adunare sau scădere.
f. Se realizează exerciții de perspicacitate.
1. Asociază fiecărui număr reprezentat pe axă, mulțimea corespunzătoare:

2
0 1 2 3 4

1.Câte cuburi sunt necesare pentru a construi piramida?

2. Cum poți obține 6 pătrate prin schimbarea locului a 2 bețișoare?

Răspuns:

3.Deplasează 4 bețișoare pentru a forma 5 triunghiuri.

Răspuns:

4. Scrieți cifrele de la 1 la 8 astfel încât numerele consecutive să nu se învecineze pe


orizontală, verticală sau diagonală.

Răspuns:
3 5
7 1 8 2
4 6

Traseul metodologic al compunerii și descompunerii unui număr


Strategia inductivă

3
I. Faza de familiarizare
În etapa concretă, pentru compunerea numărului 4, de exemplu, se pot concepe
exerciții în care se pornește de la o mulțime cu 3 creioane și apoi se cere elevilor să
construiască o mulțime care are un element în plus, să numere conștient (folosind numeralul
cardinal), să asocieze numărul la cantitate, atașând eticheta cu cifra corespunzătoare, să
concluzioneze că numărul 4 a fost descompus în numerele 3 și 11, respectiv numerele 3 și 1
îl compun pe numărul 4.

3 4
Se verbalizează: Am realizat mulțimea cu 4 elemente care este descompusă într-o
mulțime cu trei elemente, pentru că are tot atâtea elemente ca prima mulțime, și o mulțime cu
un element. Deci numărul 4 se descompune în 1 și 3, sau 3 și 1 îl compun pe numărul 4.
La fel se poate proceda, pornind de la mulțimi cu mai puține elemente, pentru a obține
și alte descompuneri sau compuneri ale numărului 4.
 Se pot repartiza mere dintr-un coș mare în două coșuri mai mici, astfel încât să se
obțină diferite descompuneri ale lui 4. Se verbalizează astfel : Câte mere sunt în coșul mare?
(Răspuns: În coșul mare sunt 4 mere.) Ce cifra atașăm coșului mare? Cum putem repartiza
aceste mere în două coșuri mai mici? (Răspuns: Putem repartiza un măr în primul coș și trei
mere în cel de al doilea coș.) Câte mere sunt în primul coș ? (Răspuns: În primul coș este 1
măr.) Ce cifră atașăm primului coș? Câte mere sunt în al doilea coș ? (Răspuns: În al doilea
coș sunt 3 mere.) Ce cifră atașam celui de al doilea coș? Ce număr am descompus? (Răspuns:
Am descompus numărul 4, deoarece erau 4 mere în coșul mare.) Cum am descompus numărul
4? (Răspuns: Numărul 4 l-am descompus în 1 și 3.) Dacă punem cele 4 mere într-un singur
coș, ce număr compunem ? (Răspuns: Numerele 1 și 3 compun numărul 4.) Cum putem
repartiza altfel aceste mere în două coșuri? (Răspuns: Putem repartiza trei mere în primul coș
și un măr în cel de al doilea coș.) Ce număr am descompus acum? (Răspuns: Numărul pe care
l-am descompus este 4, deoarece erau 4 mere în coșul mare.)
 Se pot așeza cărți pe două rafturi astfel încât să se obțină diferite compuneri ale lui 4.
 Se poate cere elevilor să găsească variante diferite de compunere a numărului 4,
așezând un număr diferit de bețișoare pe fiecare secțiune a unui tablou înfățișând două culori.
Fiecare elev explică ce variante a descoperit (0 și 4; 1 și 3; 2 și 2; 3 și 1; 4 și 0), verbalizând
cum a lucrat.
În etapa semiabstractă se pot efectua exerciții de același tip, cu diferite enunțuri, în
care utilizăm jetoane2, pentru a obține toate variantele de compunere a numărului 4, se pot
efectua exerciții la tabla magnetică.
 Se pot folosi jetoane care indică diferite numere pentru a se obține compunerea
numărului 4, astfel: se afișează un jeton care indică o mulțime cu trei elemente și apoi se cere
1
Pentru a diferenția acțiunea de compunere de cea de descompunere, atât verbal cât și în scris, precizăm întâi
numărul mare, când este vorba despre descompunere, respectiv precizăm întâi numerele mici, când este vorba
despre compunere. În plus, totdeauna realizăm ambele acțiuni, și de descompunere și de compunere în acelașii
exercițiu.
2
Se pot utiliza două tipuri de jetoane: fie jetoane cu imagini, în care elevii văd un anumit număr de elemente de
același fel, fie jetoane cu cifre, caz în care trebuie asociat numărul la cantitate și trebuie construite mulțimi de
sprijin, care au cardinalul indicat de cifra corespunzătoare de pe jeton.

4
elevilor să completeze cu jetonul corespunzător pentru a compune numărul 4. Se
concluzionează că numărul 4 a fost descompus în 3 și 1, respectiv numerele 1 și 3 au compus
numărul 4.
 Elevii pot desena un număr de pătrate pe care le colorează în două culori, după
preferință, și explică câte pătrate au o culoare și câte au cealaltă culoare, obținându-se toate
compunerile numărului 4.
II. Faza de structurare noțională
În etapa concretă se reiau exercițiile din faza de familiarizare, în același concentru,
dar cu un grad mai mare de dificultate și cu enunțuri diferite, folosind piese din trusa Dienes
sau riglete Cuisenaire.
În etapa semiabstractă, se realizează exerciții cu un grad mai mare de dificultate. De
exemplu, se pot rezolva fișe de lucru, în care intervin exerciții de tipul :
1. Colorează în tablou numai compunerile numărului patru :
O OOO

OOO OO

OOO O

OO OO

OO OOOO

2. Colorează în tablou numai descompunerile numărului patru :


4
O OOO

OOO OO

OOO O

OO OO

OO OOOO

3. Arată în tablou cum se mai poate compune numărul patru. Completează în căsuțele
din dreapta ce numere compun numărul patru.
O OOO

4
4. Arată în tablou cum se mai poate descompune numărul patru.
Completează în căsuțele din dreapta ce numere descompun numărul patru.

5
4

O OOO

5. Colorează în tablou astfel încât să obții modele diferite. Scrie în căsuțele din dreapta ce
numere compun numărul patru.

OOOO

OOOO

OOOO

4
6. Colorează în tablou astfel încât să obții modele diferite. Scrie în căsuțele din dreapta ce
numere descompun numărul patru.

4
OOOO

OOOO

OOOO

6. Desenează câte buline mai trebuie pe aripa dreaptă, pentru să obții compunerea numărului
4. Încercuiește în șirul de numere câte buline ai desenat. Cum îl compunem pe 4 ? (R : Trei și
unu îl compun pe patru.)

7. Desenează câte buline mai trebuie pe aripa dreaptă, pentru ca buburuza să aibă în total
patru buline. Încercuiește
1234 în șirul de numere câte buline ai desenat. Cum îl descompunem
4
pe 4 ? (R : Patru se descompune în trei și unu.)
4

1234

8. Încercuiește cifra corespunzătoare numărului pe care l-am compus cu ajutorul piesei de


domino.

1 2 3 4
10. Încercuiește cifra corespunzătoare numărului pe care l-am descompus cu ajutorul piesei de
domino.
6
1 2 3 4

11. Completează spațiul liber al dominoului cu numărul necesar de buline, astfel încât să obții
compunerea numărului indicat.

4
12. Completează spațiul liber al dominoului cu numărul necesar de buline, astfel încât să obții
descompunerea numărului indicat.
4

13. Completează cu buline pătratele de mai jos, astfel încât să obții compunerea numărului
indicat.
3

14. Completează cu buline pătratele de mai jos, astfel încât să obții descompunerea numărului
indicat.

3
III. Faza de aplicare și exersare direcționată
În etapa abstractă, se pot realiza fișe asemănătoare cu cele din faza anterioară, etapa
semiabstractă, doar că nu mai apar elemente suport, pe care elevii să poată număra, ci doar

3
3

7
numere.
Descompunerea numărului Descompunerea numărului Descompunerea numărului
4 4 4
0 4 1 0 2 2
0 4 1 0 2 2
4 4 4
Compunerea numărului Compunerea numărului Compunerea numărului

Descompunerea numărului Descompunerea numărului


4 4
3 1 4 0
3 1 4 0
4 4
Compunerea numărului Compunerea numărului

B. Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 10-19, la clasa


pregătitoare
Sistemul de numerație zecimal3 este de tip pozițional, în sensul că fiecare cifră are o
valoare dată și de poziția sa în număr. De exemplu, în numărul 13, cifra 1 este cifra zecilor și
3 este cifra unităților, deci numărul 13 are descompunerea (în sistem zecimal 4) 13 = 10 + 3,
unde 10 trebuie înțeles ca o zece, nu ca 10 de unități, pentru că 2 este cifra zecilor.
Strategia inductivă
I. Faza de familiarizare: formarea, reprezentarea, descompunerea, citirea
numerelor în concentrul dat
Etapa concretă:
a.Se construiesc mulțimi de obiecte al căror cardinal este un număr de la 10 la 19, se
numără conștient și se atașează eticheta cu noul număr. Se explică faptul că noul număr se
scrie cu două cifre, deoarece depășește numărul 9 și astfel se formează o zece, dar mai pot
rămâne și unități care indică despre ce număr este vorba. În plus, prima cifră din număr indică
cifra zecilor și a doua cifră din număr indică cifra unităților.
De exemplu: „o zece” înseamnă că este vorba despre numărul 10, citit „zece”, pentru
care 1 este cifra zecilor și 0 este cifra unităților. Alt exemplu, „o zece și două unități”
înseamnă că este vorba despre numărul 12, citit „doisprezece”, pentru care 1 este cifra zecilor
și 2 este cifra unităților. În reprezentarea numerelor pe numărătoarea pozițională, se
evidențiază faptul că zece unități se transformă într-o zece.

3
Sistemul zecimal este un sistem de numerație pozițional, având baza 10 (întrucât folosește 10 cifre, care sunt
numerele de la 0 la 9), în care valoarea fiecărui număr este egală cu suma produselor dintre valoarea fiecărei
cifre și o putere a lui 10 (al cărei exponent este egal cu precedentul numărului care indică poziția cifrei în
scrierea numărului, citit de la dreapta spre stânga). Este cel mai utilizat sistem de numerație, motivul presupus
fiind faptul că oamenii au zece degete la cele două mâini. Sistemul de numerație zecimal (fără cifra zero) a fost
elaborat în India și este descris în edictele din Ashoka (mileniul I î.Hr.). Arabii l-au adoptat de la indieni
în secolul al VIII-lea, iar contribuția lor majoră la sistem a fost introducerea cifrei zero, a cărei primă apariție
este semnalată în lucrările lui al-Khwarizmi. În Europa el a fost introdus în 1202 de către Leonardo
Fibonacci care l-a tradus din arabă în cartea sa, Liber Abaci. Simbolurile acestor cifre, folosite actual în întreaga
lume, sunt denumite de europeni cifre arabe, iar de arabi cifre indiene, după culturile de la care fiecare le-au
preluat. Grafia acestor simboluri însă diferă de la cultură la cultură
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_zecimal).
4
Această descompunere în baza zece se mai numește scriere sistemică.

8
Pentru a înţelege noțiunea de zece, care este independentă de cea de unitate, se
folosește reprezentarea pe două numărători poziționale și se aşează 10 bile la tija unităţilor, la
prima numărătoare și o bilă pe tija zecilor, la cealaltă numărătoare. Acum se explică faptul că,
de fiecare dată când vom avea 10 unități, le putem transforma într-o zece. În această etapă,
noțiunile de zece și unitate pot fi folosite corect de elevi în contextul adecvat, dar doar pe baza
unor analogii făcute de ei, fără a presupune și asimilarea acestora. În urma exersării acestor
noțiuni în contexte variate, se construiesc treptat noțiunile de zece și unitate, prin înțelegerea
rolului acestora în scrierea și descompunerea numărului, în baza unui proces de generalizare a
rolului jucat de ordinul zecilor și al unităților în arhitectura oricărui număr generic.
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire și descompunere în sistem zecimal a
numerelor, insistându-se pe semnificația poziției cifrelor în scrierea numărului, asocierea
reprezentării zecii cu denumirea sa, respectiv a unității cu denumirea sa și identificarea
numărului de zeci, respectiv de unități ale unui număr dat. Se subliniază faptul că 10 unități
se transformă într-o zece.

De exemplu, un grup de 10 bețișoare concrete formează o zece, nu zece unități,

pe când un grup de 9 bețișoare concrete formează nouă unități, iar împreună


formează 19 bețișoare, unde numărul 19 are două cifre, prima cifră, denumită cifra zecilor,
indică faptul că numărul are o zece, iar a doua cifră, denumită cifra unităților, indică faptul că
numărul are 9 unități. Oral, se precizează că numărul 19 se citește / scrie nouăsprezece și se
descompune (în sistemul zecimal) în 19 = 10 + 9 (scrierea sistemică=descompunerea
numărului în baza 10).
II. Faza de structurare noțională Formarea, citirea și scrierea în cifre și litere a
numerelor în concentrul dat
Etapa concretă:
Se construiesc mulțimi de obiecte cu cardinalul un număr între 10 și 19, se numără și se
atașează eticheta cu noul număr. Se explică faptul că noul număr este format dintr-o zece și
unități. Se explică citirea, scrierea cu cifre și în litere a numărului nou. Se reprezintă numărul
la numărătoarea pozițională.
Etapa semiabstractă
Se face convenția ca o zece să fie reprezentată printr-un triunghi, iar o unitate printr-un
segment vertical și se citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în cifre și în litere, apoi
sunt reprezentate folosind convenția dată și se denumesc ordinele obținute: Z și U. Se fac
exerciții de citire, scriere în cifre și litere a numărului. Se fac exerciții de compunere și
descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de reprezentare a sa cu convenția
dată.
III. Faza de aplicare și exersare direcționată Construirea noțiunii de ordin (Z zece și
U unități)
Etapa abstractă
Se fac exerciții de citire și scriere cu cifre și litere a noului număr, precizând cifra zecilor și a
unităților și utilizând tabelul:
Numărul Cifra zecilor Z Cifra unităților U

14 1 (o zece) 4 (patru unități)

10 1 (o zece) 0 (0 unități)

11 1 (o zece) 1 (o unitate)

9
19 1 (o zece) 9 (nouă unități)

Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de


reprezentare a sa sub forma ZU.
Z U

1 5

1 6

C. Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 20-31


a. Faza de familiarizare: Formarea noțiunii de zece
Etapa concretă:
a. Se construiesc mulțimi de obiecte al căror cardinal este un număr de la 20 la 29, se
numără conștient și se atașează eticheta cu noul număr. Se explică faptul că noul număr se
scrie cu două cifre, se formează două zeci, dar mai pot rămâne și unități care indică despre ce
număr este vorba, de exemplu: două zeci înseamnă că este vorba despre numărul 20, citit
douăzeci, pentru care cifra zecilor este 2, iar cifra unităților este 0. Alt exemplu, două zeci și
patru unități înseamnă că este vorba despre numărul 24, citit douăzeci și patru, pentru care 2
este cifra zecilor (pentru că se aude două zeci) și 4 este cifra unităților (pentru că se aude doar
patru). Oral, se precizează că numărul 24 se citește / scrie douăzeci și patru și se descompune
(în sistemul zecimal) în 24 = 20 + 4.
b. Analog, se construiesc mulțimi de obiecte al căror cardinal este fie numărul 30 fie
31, se numără conștient și se atașează eticheta cu noul număr. Se explică faptul că noul număr
se scrie cu două cifre, se formează trei zeci, dar mai pot rămâne și unități care indică despre ce
număr este vorba, de exemplu: trei zeci înseamnă că este vorba despre numărul 30, scris
treizeci, trei zeci și o unitate înseamnă că este vorba despre numărul 31, scris treizeci și unu.
Oral, se precizează că numărul 31 se citește / scrie treizeci și unu și se descompune (în
sistemul zecimal) în 31 = 30 + 1.
II. Faza de structurare noțională: Formarea noțiunilor de zece și unitate
Etapa concretă:
a.Se construiesc mulțimi de obiecte cu cardinalul un număr cuprins între5 9 și 32, se
numără și se atașează eticheta cu noul număr. Se explică faptul că noul număr este
format din zeci și unități.
b. Se explică descompunerea, citirea și scrierea cu cifre (sau litere) a numărului nou.
Se
reprezintă numărul la numărătoarea pozițională.
Etapa semiabstractă
a. Se face convenția ca o zece să fie reprezentată printr-un triunghi, iar o unitate printr-
un segment vertical și se citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în cifre și în litere, apoi
sunt reprezentate folosind convenția dată și se denumesc ordinele obținute: Z (ordinul zecilor)
și U (ordinul unităților).
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire, scriere în cifre și litere a numărului. Se fac
exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de
reprezentare a sa cu convenția dată.
Exemple de exerciții:
a.Câte pătrate sunt?

5
Un număr între 9 și 32, semnifică un număr de la 10 la 31.

10
4.Numără cu pas dat și reprezintă pe axă:
a) cu pasul 2 b) cu pasul 3
0 2 4 6 8 0 3 6 9

III. Faza de aplicare și exersare direcționată: Descompunerea, citirea și scrierea în cifre a


numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă
a. Se întărește terminologia specifică.
b. Se fac exerciții de reprezentare, descompunere și compunere, citire și scriere cu
cifre și litere a noului număr, precizând cifra zecilor și a unităților, eventual utilizând tabelul:
Numărul Cifra zecilor Z Cifra unităților U

10 1 (o zece) 0 (zero unități)

19 1 (o zece) 9 (nouă unități)

24 2 (două zeci) 4 (patru unități)

31 3 (trei zeci) 1 (o unitate)

c. Se fac diverse exerciții de precizare a predecesorului și succesorului, comparări și


ordonări de numere, descoperirea unei reguli într-o secvență de numere și continuarea
secvenței după regula găsită.
Exemple de exerciții:
1. Descoperă regula șirului și mai scrie 4 numere.
6 10 7 11 8 12
2. Completează o descompunere a numărului 12 și o compunere a numărului 18:
12

18

11
Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 32-99, la
clasa I
Sistemul de numerație zecimal6 este de tip pozițional, în sensul că fiecare cifră are o
valoare dată și de poziția sa în număr. De exemplu, în numărul 23, cifra 2 este cifra zecilor și
3 este cifra unităților, deci numărul 23 are descompunerea (în sistem zecimal 7) 23 = 20 + 3,
unde 20 trebuie înțeles ca două zeci, nu ca 20 de unități, pentru că 2 este cifra zecilor.
Strategia inductivă
I.Faza de familiarizare: formarea, reprezentarea, descompunerea, citirea numerelor
în concentrul dat
Etapa concretă:
a. Se construiesc mulțimi de obiecte (folosind grupuri de 10 bețișoare sau de 1 bețișor)
cu cardinalul un număr de la 32 până la 99, se numără și se atașează eticheta cu noul număr.
Obiectele trebuie așezate în mănunchiuri de câte 10 sau 1, în funcție de numărul care trebuie
reprezentat. Se reamintește că 10 unități formează o zece.
b. Se explică faptul că numerele de la 32 până 99 se scriu cu două cifre. Se face distincția
dintre scrierea numerelor de la 10 la 19 și cele de la două zeci la nouăzeci și nouă.
De exemplu: ”doisprezece” : incepem totdeauna de la zeci, din moment ce scrie zece,
înseamnă că avem o zece și scriem pima cifră 1, iar doi este cifra unităților și scriem 2 pe a
doua poziție, obținem 12. „nouăzeci și cinci” înseamnă că este vorba despre numărul 95,
pentru care 9 este cifra zecilor și 5 este cifra unităților.
c. Se explică descompunerea sistemică (în zeci și unități), citirea și scrierea cu cifre
(sau litere) a numărului nou. Se reprezintă numărul la numărătoarea pozițională.
d. Se reprezintă, se descompun, se citesc numere în concentrul studiat.
Exemple de exerciții
1.Realizați reprezentarea numerelor în tabel, conform modelului, unde folosim obiecte
concrete:

II. Faza de structurare noțională: formarea noțiunilor de zece și unitate


Etapa semiabstractă
a. Se face convenția ca o zece să fie reprezentată printr-un triunghi, iar o unitate printr-
un segment vertical și se citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în cifre și în litere, apoi
6
Sistemul zecimal este un sistem de numerație pozițional, având baza 10 (întrucât folosește 10 cifre, care sunt
numerele de la 0 la 9), în care valoarea fiecărui număr este egală cu suma produselor dintre valoarea fiecărei
cifre și o putere a lui 10 (al cărei exponent este egal cu ordinul cifrei -1; ordinul cifrei este numărul ce indică
poziția sa în șirul numeric, citit de la dreapta spre stânga). Este cel mai utilizat sistem de numerație, motivul
presupus fiind faptul că oamenii au zece degete la cele două mâini. Sistemul de numerație zecimal (fără cifra
zero) a fost elaborat în India și este descris în edictele din Ashoka (mileniul I î.Hr.). Arabii l-au adoptat de la
indieni în secolul al VIII-lea, iar contribuția lor majoră la sistem a fost introducerea cifrei zero, a cărei primă
apariție este semnalată în lucrările lui al-Khwarizmi. În Europa el a fost introdus în 1202 de către Leonardo
Fibonacci care l-a tradus din arabă în cartea sa, Liber Abaci. Simbolurile acestor cifre, folosite actual în întreaga
lume, sunt denumite de europeni cifre arabe, iar de arabi cifre indiene, după culturile de la care fiecare le-au
preluat. Grafia acestor simboluri însă diferă de la cultură la cultură
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_zecimal ).
7
Această descompunere în baza zece se mai numește scriere/descompunere sistemică.

12
sunt reprezentate folosind convenția dată și se denumesc ordinele 8 obținute: Z (ordinul
zecilor) și U (ordinul unităților).
b. Se explică terminologia: ordinul este echivalentul numărului de ordine al unei cifre
în scrierea unui număr, unu fiind poziția ultimei cifre. Astfel, cifra unităților este cifra de
ordinul 1, cifra zecilor este cifra de ordinul 2 și cifra sutelor este cifra de ordinul 3.
Exemple de exerciții:
1. Numără câte triunghiuri sunt.

Etapa abstractă
a.Se fac exerciții pentru întărirea terminologiei specifice.
De exemplu, pentru numărul 37 avem:
3 7
Cifra zecilor este 3 Cifra unităților este 7
3 este cifra de ordinul 2/ 7 este cifra de ordinul1/
zecilor unităților
Cifra unităților este cifra de
ordinul 1
Cifra zecilor este cifra de ordinul 2
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire, scriere în cifre și litere a numărului.
c. Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și
exerciții de reprezentare a sa cu convenția dată.
Exemple de exerciții:
1.Numără cu pas dat și reprezintă pe axă:
a) cu pasul 2 b) cu pasul 3
40 42 44 46 50 53 56 59

2.Observați câte pătrate s-au folosit pentru a obține cifra 9 și calculați de câte pătrate veți avea
nevoie pentru a obține numărul 46.

3.Care este cel mai mic număr de bețișoare pe care trebuie să le mutăm în primul desen pentru
a obține desenul al doilea?

8
Pentru a formaliza secvențele numerice, fiecărei unități îi este atașat un ordin, care reprezintă numărul de
ordine (de la dreapta la stânga) în scrierea numărului: cifra unităților este cifra de ordinul 1, cifra zecilor este
cifra de ordinul 2, cifra sutelor este cifra de ordinul 3, cifra unităților de mii este cifra de ordinul 4 ș.a.m.d.

13
III. Faza de aplicare și exersare direcționată: descompunerea, citirea și scrierea în
cifre și litere a numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă
a. Se întărește terminologia specifică (cifră, număr, unitate, zece,
scriere/descompunere
Multiplicat desistemică).
Multiplicat de

b. Se fac exerciții de reprezentare, descompunere și compunere, citire și scriere cu


cifre și litere a noului număr, precizând cifra zecilor și a unităților, eventual utilizând tabelul:
Numărul Cifra zecilor Z Cifra unităților U

70 7 (șapte zeci) 0 (zero unități)

59 5 (cinci zeci) 9 (nouă unități)

24 2 (două zeci) 4 (patru unități)

31 3 (trei zeci) 1 (o unitate)

c. Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și


exerciții de reprezentare a sa sub forma Z U.
Z U Scrierea numărului în litere/cifre

1 5 Cincisprezece

d. Se fac exercițiide comparare a două numere și de ordonare a unor secvențe de


numere din concentrul studiat (prin evidențierea numărului de zeci și unități/lucrul cu ordine).
e.Exerciții de rotunjire la cea mai apropiată zece:
29
28 Rotunjire
în sus
27 la 30
26
25
24
23 Rotunjire
22 în jos
21 la 20

f. Exerciții de aproximare prin lipsă sau prin adaos și estimare:


aproximarea prin lipsă < număr < aproximarea prin
adaos
Aproximarea prin lipsă până la zeci a unui număr ce are numărul unităților diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural format numai din zeci, care este mai mic
decât numărul dat.

14
29
28
27
26
Aproximare
25 prin lipsă la
24 ordinul zecilor
23 20
22
21
Aproximarea prin adaos până la zeci a unui număr ce are numărul unităților diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural format numai din zeci, care este mai mare
decât numărul dat.
29
28
27
26 Aproximare
25 prin adaos
la ordinul
24 zecilor 30
23
22
21
Estimarea este o apreciere, o evaluare a unei situații, necesară atunci când datele sunt
incomplete, insuficiente. Exemple de estimări:
Estimez (ceea ce înseamnă că nu măsor, ci apreciez…din ochi) că lungimea acestui caiet este
de 2 dm.
Estimez (ceea ce presupune că nu am primit încă testul corectat, ci bănuiesc, în baza a ceea ce
s-a lucrat la tablă, la etapa de corectare a lucrării) că la testul de matematică voi primi
calificativul Foarte bine.
Estimez (ceea înseamnă că nu cântăresc, ci ghicesc după cât de mult este pus în farfurie) că la
o masă mănânc 250 de grame de mâncare.

Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 100-1000, la


clasa a II-a
Strategia inductivă
I. Faza de familiarizare: formarea, reprezentarea, descompunerea, citirea
numerelor în concentrul dat
Etapa concretă:
a. Se construiesc mulțimi de obiecte (folosind grupuri de 100 de bețișoare, 10
bețișoare, 1 bețișor) cu cardinalul un număr de la 100 la 999, se numără și se atașează eticheta
cu noul număr. Obiectele trebuie așezate în mănunchiuri de câte 100 sau 10, în funcție de
numărul care trebuie reprezentat. Se reamintește că 10 unități formează o zece. Se explică
faptul că 10 zeci formează o sută.
II. Faza de structurare noțională: formarea noțiunii de ordin (S, Z, U)
Etapa semiabstractă
a. Se explică faptul că numerele de la 100 la 999 se scriu cu trei cifre, deoarece
depășesc numărul 99 și sunt cel mult egale cu numărul 999.
De exemplu: o sută cincisprezece înseamnă că este vorba despre numărul 115, pentru
care 1 este cifra sutelor, 1 este cifra zecilor și 5 cifra unităților. Se insistă pe faptul că fiecare
cifră are un ordin (îi este asociat un număr, care indică poziția lui în șirul numeric de la
15
dreapta la stânga). Noi începem scrierea de la stânga spre dreapta, deci cu cifra de ordinul 3
(adică cifra sutelor), apoi cu cea de ordinul 2 (adică cifra zecilor) și la final cu cea de ordinul
întâi (adică cifra unităților). Se precizează că primele 3 ordine formează clasa unităților, de
aceea dupa primele 3 ordine ne se mai specifică nimic, ci doar denumirea simplă: sute, zeci,
unități, în această ordine.
b. Primul număr mai mare cu o unitate decât 999 este o mie, care se scrie 1000, prima
cifră este cifra unităților de mii, a doua cifră este cifra sutelor, a treia cifră este cifra zecilor și
ultima cifră este cifra unităților. Se explică faptul că s-au format două clase distincte de cifre:
clasa miilor (care are ordinul unităților de mii, numit și ordinul 4) și clasa unităților (care are
ordinele sute, zeci și unități).
c. Se explică în mod special care este modalitatea de scriere a numerelor în care
lipsesc anumite ordine. De exemplu: o sută trei. Se aud două numere 1 și 3, 1 fiind cifra
sutelor (deoarece se aude o sută), iar 3 cifra unităților. Succesiunea corectă este S Z U, deci
cifra zecilor va fi 0, pentru că nu se aude rostit cuvântul zeci, așadar, numărul se scrie 103.
d. Se face convenția ca o sută să fie reprezentată printr-un cerc, o zece printr-un
triunghi, iar o unitate printr-un bețișor și se citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în
cifre și în litere, apoi sunt reprezentate folosind convenția dată și se denumesc ordinele
obținute: S, Z și U.
e. Se explică terminologia. Pentru a formaliza secvențele numerice, fiecărei unități îi
este atașat un ordin, care reprezintă numărul de ordine (de la dreapta la stânga) în scrierea
numărului: numărul unităților este cifra de ordinul întâi (U); numărul zecilor este cifra de
ordinul doi (Z); numărul sutelor este cifra de ordinul trei (S).
Așadar, ordinul este echivalentul numărului de ordine (de la dreapta la stânga) al
unei cifre în scrierea unui număr. Astfel, cifra unităților este cifra de ordinul 1, cifra zecilor
este cifra de ordinul 2 și cifra sutelor este cifra de ordinul 3.
203
Exemple de exerciții:
1. Mută un bețișor pentru a fi adevărat:

2.

Descoperă numerele din reprezentările cu figuri geometrice, folosind codul dat:


5 10 20 50 100

a) + + +
b) + +
c) + + + +
Etapa abstractă
a. Se fac exerciții pentru întărirea terminologiei specifice. De exemplu, pentru numărul
937 avem:
9 (valoarea cifrei) 3 7

Cifra sutelor este 9 (denumirea Cifra zecilor este 3 Cifra unităților este 7
ordinului cifrei)

9 este cifra de ordinul 3 (ordinul 3 este cifra de ordinul 2 7 este cifra de ordinul1
sutelor) (zecilor) (unități)

16
937

Cifra unităților este cifra de ordinul 1


Cifra zecilor este cifra de ordinul 2
Cifra sutelor este cifra de ordinul 3
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire, scriere în cifre și litere a numărului. Se fac
exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de
reprezentare a sa cu convenția dată.
c. Se pot folosi corpurile geometrice de poziționare 9 (se mai numesc și blocuri
Dienes10):

d. Se fac exerciții de comparare a două numere din concentrul studiat și exerciții de


ordonare a unei secvențe de numere din concentrul studiat.
Exemple de exerciții:
3. Descoperă numerele din desenele următoare, folosind codul dat:
5 10 20 50 100

a) + + +
b) + +
c) + + + +
4. Câte cuburi mici trebuie adăugate pentru a obține cubul complet?

III. Faza de aplicare și exersare direcționată: descompunerea, citirea și scrierea în


cifre și litere a numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă
a. Se întărește terminologia specifică.
b. Se fac exerciții de descompunere, citire și scriere cu cifre și litere a noului număr,
precizând cifra zecilor și a unităților și utilizând tabelul:

Numărul Cifra sutelor S Cifra zecilor Z Cifra unităților U

9
Se numesc corpuri geometrice de poziționare, pentru că ajută la înțelegerea sistemului de numerație zecimal,
care este de tip pozițional (valoarea numărului este obținută prin sumarea produselor dintre valoarea fiecărei
cifre și o putere a lui zece, în care exponentul depinde de poziția cifrei în scrierea numărului și este egal cu
ordinul cifrei minus unu), oferind o imagine 3-D a reprezentării descompunerii numerelor naturale în sistemul
zecimal. Ele modelează exact descompunerea fiecărui număr în sistemul zecimal, ilustrând conexiunea dintre
poziția fiecărei cifre în scrierea numărului cu ordinul și clasa corespunzătoare ei (ordinul 1 se află în clasa
unităților și este unitatea (U), ordinul 2 se află în clasa unităților și este zecea (Z), ordinul 3 se află în clasa
unităților și este suta (S), ordinul 4 se află în clasa miilor și este unitatea de mii (U), ordinul 5 se află în clasa
miilor și este zecea de mii (Z) ș.a.m.d. ).
10
Blocurile Dienes, cunoscute și sub numele de blocuri MAB (blocuri aritmetice multibaze), sunt blocuri
tridimensionale și sunt utilizate pentru a modela numerele în baza 10 și operațiile efectuate cu ele (unitatea,
zecea, suta, mia). Cu ajutorul lor copiii înțeleg mai bine noțiunea de ordin. De exemplu: ordinul 2 este
reprezentat printr-un numpr de zeci; zecea este formată din zece unități, dar ea este un orin nou, cel al zecilor.

17
143 1 (o sută) 4 (patru zeci) 3 (trei unități)

510 5 (cinci sute) 1 (o zece) 0 (zero unități)

701 7 (șapte sute) 0 (zero zeci) 1 (o unitate)

469 4 (patru) 6 (șase zeci) 9 (nouă unități)

f. Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și


exerciții de reprezentare a sa sub forma S Z U.
S Z U Scrierea numărului în litere

9 1 5 Nouă sute cincisprezece

g.Se fac exerciții de precizare a predecesorului și succesorului, comparări și ordonări de


numere.
g. Se fac exerciții de descoperire a unei reguli într-o secvență de numere și
continuarea secvenței după regula găsită.
Exemple de exerciții:
1. Incercuiți cifra corectă pentru a obține o propoziție adevărată:
6 7 8 9
2. Exerciții de rotunjire la cea mai apropiată zece:
529
528 Rotunjire
în sus
527 la 530
526
525
524
523 Rotunjire
522 în jos
521 la 520

3. Exerciții de aproximare prin lipsă sau prin adaos și estimare:


aproximarea prin lipsă < număr < aproximarea prin adaos
Aproximarea prin lipsă până la sute a unui număr ce are numărul zecilor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural format numai din sute, care este mai mic
decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la sute a unui număr ce are numărul zecilor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural format numai din sute, care este mai mare
decât numărul dat.

529
528
527
526 Aproximarea
525 prin lipsă/adaos
524 la ordinul sutelor
este 500/600
523
522
521

18
Aproximarea prin lipsă până la zeci a unui număr ce are numărul unităților diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural care are aceeași cifră a sutelor și este
format numai din zeci, care este mai mic decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la zeci a unui număr ce are numărul unităților diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care are aceeași cifră a sutelor și este
format numai din zeci, care este mai mare decât numărul dat.

529
528
527
526 Aproximare
525 prin lipsă/adaos
la ordinul zecilor
524 la 520/ 530
523
522
521

Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 1000-10000,


la clasa a III-a
Strategia inductivă
I. Faza de familiarizare: formarea, reprezentarea, descompunerea, citirea
numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă:
a. Se explică faptul că zece zeci de mii fac o sută de mii. Se explică faptul că numerele
de la 1000 la 9999 se scriu cu patru cifre, deoarece depășesc numărul 999 și sunt cel mult
egale cu numărul 9999.
De exemplu: „o mie nouă sute cincisprezece” înseamnă că este vorba despre numărul
1915, pentru care 1 este cifra unităților de mii, 9 este cifra sutelor, 1 este cifra zecilor și 5 cifra
unităților11.

b.Primul număr mai mare cu o unitate decât 9999 este zece mii, care se scrie 10000,
prima cifră este cifra zecilor de mii, a doua cifră este cifra unităților de mii, a treia cifră este
cifra sutelor, a patra cifră este cifra zecilor și a cincea cifră este cifra unităților. Se precizează
care sunt ordinele din clasa unităților (sute, zeci și unități) și ordinele din clasa miilor (zeci de
mii, unități de mii). Se explică faptul că zece sute fac o mie, eventual utilizând schema
c. Se explică în mod special care este modalitatea de scriere a numerelor în care
lipsesc
anumite ordine. De exemplu: trei mii două sute. Se aud clar cele două clase din care este
compus numărul: clasa miilor și clasa unităților. La clasa miilor se aude numărul 3, iar la
11
https://www.mathema.ro/algebra/scrierea-si-citirea-numerelor-naturale

19
clasa unităților se aude numărul 200. Cifra 3 este cifra unităților de mii (deoarece se aude
„trei mii”), iar 2 este cifra sutelor (deoarece se aude „două sute”). Se observă că numărul are
două clase: clasa miilor (cu ordinul unităților de mii) și clasa unităților (cu ordinele sute, zeci,
unități), iar succesiunea corectă este U SZU, deci cifrele care nu se aud sunt egale cu zero.
Așadar, numărul se scrie 3200.
9020
Când citim numărul auzim prima dată 9 mii, așadar numărul dat are prima cifră de ordinul
unităților de mii, adică ordinul 4. Deci numărul dat are 4 cifre. Cifra de ordinul 1 este cifra
unităților.
Când spunem nouă mii două zeci, nu auzim nicio cifră a unităților, deci cifra de ordinul 1 este
0. Când spunem nouă mii două zeci, auzim douăzeci, deci cifra zecilor este 2, deci cifra de
ordinul 2 este 2.
Când spunem nouă mii două zeci, nu auzim nicio cifră a sutelor, deci cifra sutelor este 0, deci
cifra de ordinul 3 este 0.
Când spunem nouă mii două zeci, auzim nouă mii, deci cifra unităților de mii este 9, deci cifra
de ordinul 4 este 9.
Cifra de ordin 4 Cifra de ordin 3 Cifra de ordin 2 Cifra de ordin 1

Cifra unităților de mii Cifra sutelor Cifra zecilor Cifra unităților

9 0 2 0

Nouă mii două zeci 9020 = 9×1000+0×100+2×10+0 – scrierea sistemică

c. Se fac exerciții de descompunere sistemică, reprezentare folosind descompunerea


sistemică, citire și scriere în cifre și litere a numerelor din concentrul studiat.

II. Faza de structurare noțională: formarea noțiunii de ordin (S, Z, U) și clasă


(clasa miilor, clasa unităților)
Etapa semiabstractă
a. Se face convenția ca o mie să fie reprezentată printr-un pătrat, o sută să fie
reprezentată printr-un cerc, o zece printr-un triunghi, iar o unitate printr-un bețișor, apoi se
citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în cifre și în litere, se reprezintă folosind
convenția dată și se denumesc ordinele și clasele obținute: U în clasa miilor, respectiv S, Z și
U în clasa unităților.
b. Se explică terminologia. Pentru a formaliza secvențele numerice, fiecărei unități îi
este atașat un ordin, care reprezintă numărul de ordine (de la dreapta la stânga) în scrierea
numărului: numărul unităților este cifra de ordinul întâi (U); numărul zecilor este cifra de
ordinul doi (Z); numărul sutelor este cifra de ordinul trei (S). Pe măsură ce cunosc ordinele,
elevii constată că grupuri de trei ordine consecutive, începând cu primul din dreapta, conțin
unități care se numesc la fel: unități, unități de mii, unități de milioane ș.a.m.d.. Dată fiind
această periodicitate, este firesc ca un grup de trei ordine consecutive să formeze o nouă
structură, numit clasă12. Ordinele 1, 2, 3, formează clasa unităților; ordinele 4, 5, 6 formează
clasa miilor; ordinele 7, 8, 9 formează clasa milioanelor ș.a.m.d. Acest procedeu poate fi
aplicat în continuare, la nesfârșit și, prin urmare, există numere naturale oricât de mari.

12
Uneori, pentru ușurință în citirea unui număr care are mai multe clase, se utilizează un spațiu de separare între
clase.

20
Așadar, ordinul este echivalentul numărului de ordine (de la dreapta la stânga) al
unei cifre în scrierea unui număr. Astfel, în clasa unităților, cifra unităților este cifra de
ordinul 1, cifra zecilor este cifra de ordinul 2 și cifra sutelor este cifra de ordinul 3, iar în clasa
miilor, cifra unităților de mii este cifra de ordinul 4.
Etapa abstractă

a. Se fac exerciții pentru întărirea terminologiei specifice. De exemplu, pentru numărul


1937 avem:
1 9 3 7

Cifra unităților de mii Cifra sutelor este 9 Cifra zecilor este Cifra unităților este 7
este 1 3

1 este cifra de ordinul 4 9 este cifra de 3 este cifra de 7 este cifra de


ordinul 3 ordinul 2 ordinul1

1 937
Cifra unităților este cifra de ordinul 1
Cifra zecilor este cifra de ordinul 2 clasa unităților
Cifra sutelor este cifra de ordinul 3
Cifra unităților de mii este cifra de ordinul 4 clasa miilor
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire, scriere în cifre și litere a numărului. Se fac
exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de
reprezentare a sa cu convenția dată.
III. Faza de aplicare și exersare direcționată: descompunerea, citirea și scrierea în
cifre și litere a numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă
a. Se întărește terminologia specifică.
b. Se fac exerciții de descompunere, citire și scriere cu cifre și litere a noului număr,
precizând cifra zecilor și a unităților și utilizând tabelul:
Numărul Cifra unităților de mii Cifra sutelor S Cifra zecilor Z Cifra unităților U
U

6143 6 (șase mii) 1 (o sută) 4 (patru zeci) 3 (trei unități)

7510 7 (șapte mii) 5 (cinci sute) 1 (o zece) 0 (zero unități)

8701 8 (opt mii) 7 (șapte sute) 0 (zero zeci) 1 (o unitate)

9469 9 (nouă mii) 4 (patru) 6 (șase zeci) 9 (nouă unități)

c. Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și


exerciții de reprezentare a sa sub forma U SZU.
U S Z U Scrierea în litere a numărului

2 9 1 5 Două mii nouă sute cincisprezece

21
d. Se fac exerciții de precizare a predecesorului și succesorului, comparări și ordonări
de numere.
e. Se fac exerciții de descoperire a unei reguli într-o secvență de numere și continuarea
secvenței după regula găsită.
Exemple de exerciții:
1. Exerciții de rotunjire la cea mai apropiată zece:
3529
3528 Rotunjire
în sus
3527 la 3530
3526
3525
3524
3523 Rotunjire
3522 în jos
la 3520
3521
1.
2.
Exerciții de aproximare prin lipsă sau prin adaos și estimare:
aproximarea prin lipsă < număr < aproximarea prin adaos
Aproximarea prin lipsă până la zeci, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural
care are aceleași cifre a unităților de mii și a sutelor, este format numai din zeci și este mai
mic decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la zeci, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural
care are aceleași cifre a unităților de mii și a sutelor, este format numai din zeci și este mai
mare decât numărul dat.

3529
3528
3527
3526 Aproximare
prin lipsă/adaos
3525 la ordinul zecilor
3524 este 3520/3530
3523
3522
3521
Aproximarea prin lipsă până la sute, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural
care are aceeași cifră a unităților de mii, este format numai din sute și este mai mic decât
numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la sute, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural
care are aceeași cifreă a unităților de mii, este format numai din sute și este mai mare decât
numărul dat.
3529
3528
3527
3526 Aproximare
prin lipsă/adaos la
3525 ordinul sutelor
3524 este 3500/3600
3523
3522
3521
Aproximarea prin lipsă până la mii, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural
format numai din mii, care este mai mic decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la mii, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural
format numai din mii, care este mai mare decât numărul dat.

22
3529
3528
3527
3526
3525 Aproximare
prin lipsă/adaos la
3524 ordinul sutelor
3523 este 3000/4000
3522
3521
Traseul metodologic al introducerii numerelor în concentrul 10000-
1000000, la clasa a IV-a
Strategia inductivă
I. Faza de familiarizare: formarea, reprezentarea, descompunerea, citirea
numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă:
a. Se explică faptul că numerele de la 10000 la 99999 se scriu cu cinci cifre, iar
numerele de la 100000 la 999999 se scriu cu șase cifre.
b. Primul număr mai mare cu o unitate decât 999999 este un milion, care se scrie
1000000, prima cifră este cifra zecilor de mii, a doua cifră este cifra unităților de mii, a treia
cifră este cifra sutelor, a patra cifră este cifra zecilor și a cincea cifră este cifra unităților. Se
precizează care sunt ordinele din clasa unităților (sute, zeci și unități) și ordinele din clasa
miilor (zeci de mii, unități de mii). Se explică faptul că zece sute de mii fac un milion.
De exemplu: treizeci și două milioane o mie nouă sute cincisprezece înseamnă că
este vorba despre numărul 321915, pentru care 3 este cifra sutelor de mii, 2 este cifra zecilor
de mii, 1 este cifra unităților de mii, 9 este cifra sutelor, 1 este cifra zecilor și 5 cifra unităților.
c. Se explică în mod special care este modalitatea de scriere a numerelor în care
lipsesc anumite ordine. De exemplu, numărul douăzeci și patru milioane trei mii două sute
unu. Se aud clar cele trei clase din care este compus numărul: clasa milioanelor, clasa miilor
și clasa unităților. La clasa milioanelor se aude numărul douăzeci și patru, la clasa miilor se
aude numărul 3, iar la clasa unităților se aude numărul 201. Cifra 2 este cifra zecilor de
milioane, 4 este cifra unităților de milioane (deoarece se aude patru milioane), 3 este cifra
unităților de mii (deoarece se aude trei mii), 2 este cifra sutelor (deoarece se aude două sute)
și 1 este cifra unităților. Se observă că numărul are trei clase: clasa milioanelor (cu ordinul
unităților de milioane), clasa miilor (cu ordinul unităților de mii) și clasa unităților (cu ordinul
sutelor), iar succesiunea corectă este USZUSZU, deci cifrele corespunzătoare numerelor de o
cifră care nu se aud sunt egale cu zero (adică cele subliniate). Așadar, numărul se scrie
24003201.
d. Se fac exerciții de reprezentare, descompunere, citire și scriere în cifre și litere a
numerelor din concentrul studiat.
II. Faza de structurare noțională: formarea noțiunii de ordin (S, Z, U) și clasă
(clasa milioanelor, clasa miilor, clasa unităților)
Etapa semiabstractă
a. Se face convenția ca o mie să fie reprezentată printr-un pătrat, o sută să fie
reprezentată printr-un cerc, o zece printr-un triunghi, iar o unitate printr-un segment vertical
/bețișor, apoi se citesc sau se scriu numere în concentrul dat, în cifre și în litere, se reprezintă
folosind convenția dată și se denumesc ordinele și clasele obținute: S, Z și U în clasa
milioanelor, S, Z și U în clasa miilor, respectiv S, Z și U în clasa unităților.
b. Se explică terminologia. Pentru a formaliza secvențele numerice, fiecărei unități îi
este atașat un ordin, care reprezintă numărul de ordine (de la dreapta la stânga) în scrierea
numărului: numărul unităților este cifra de ordinul întâi (U); numărul zecilor este cifra de
ordinul doi (Z); numărul sutelor este cifra de ordinul trei (S). Pe măsură ce cunosc ordinele,

23
elevii constată că grupuri de trei ordine consecutive, începând cu primul din dreapta,
determină unități care se numesc la fel: unități, unități de mii, unități de milioane ș.a.m.d. Un
grup de trei ordine
consecutive formează o nouă structură, numită clasă13.
Ordinele 1, 2, 3, formează clasa unităților; ordinele 4, 5, 6 formează clasa miilor;
ordinele 7, 8, 9 formează clasa milioanelor ș.a.m.d. Acest procedeu poate fi aplicat în
continuare, la nesfârșit și, prin urmare, există numere naturale oricât de mari.
Așadar, ordinul este echivalentul numărului de ordine (de la dreapta la stânga) al
unei cifre în scrierea unui număr. Astfel, în clasa unităților, cifra unităților este cifra de
ordinul 1, cifra zecilor este cifra de ordinul 2 și cifra sutelor este cifra de ordinul 3, în clasa
miilor, cifra unităților de mii este cifra de ordinul 4, cifra zecilor de mii este cifra de ordinul 5,
cifra sutelor de mii este cifra de ordin 6, iar în clasa milioanelor, cifra unităților de milioane
este cifra de ordin 7.
Etapa abstractă
a. Se fac exerciții pentru întărirea terminologiei specifice. De exemplu, pentru numărul
821937 avem:

8 2 1 9 3 7

Cifra Cifra Cifra unităților Cifra sutelor Cifra zecilor Cifra unităților
sutelor de zecilor de de mii este 1 este 9 este 3 este 7
mii este 8 mii este 2

8 este cifra 2 este cifra 1 este cifra de 9 este cifra 3 este cifra 7 este cifra de
de ordinul 6 de ordinul 5 ordinul 4 de ordinul 3 de ordinul 2 ordinul1

821 937

Cifra unităților este cifra de ordinul 1


Cifra zecilor este cifra de ordinul 2
Cifra sutelor este cifra de ordinul 3
Cifra unităților de mii este cifra de ordinul 4
Cifra zecilor de mii este cifra de ordinul 5
Cifra sutelor de mii este cifra de ordinul 6
b. Se fac exerciții de reprezentare, citire, scriere în cifre și litere a numărului. Se fac
exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și exerciții de
reprezentare a sa cu convenția dată.
III. Faza de aplicare și exersare direcționată: descompunerea, citirea și scrierea în
cifre și litere a numerelor în concentrul dat
Etapa abstractă
a. Se întărește terminologia specifică.
b. Se fac exerciții de descompunere, citire și scriere cu cifre și litere a noului număr,
precizând cifra zecilor și a unităților și utilizând tabelul:

Numărul Cifra sutelor Cifra zecilor Cifra unităților Cifra Cifra Cifra
de mii de mii Z/ de mii U/ sutelor S/ zecilor Z/ unităților

13
Uneori, pentru ușurință în citirea unui număr care are mai multe clase, se utilizează un spațiu de separare între
clase.

24
S/ordinul 6 ordinul 5 ordinul 4 ordinul 3 ordinul 2 U/ ordinul
1

786143 7 (șapte sute 8 (optzeci de 6 (șase mii) 1 (o sută) 4 (patru 3 (trei


de mii) mii) zeci) unități)

327510 3 (trei sute de 2 (douăzeci 7 (șapte mii) 5 (cinci 1 (o zece) 0 (zero


mii) de mii) sute) unități)

468701 4(patru sute 6(șaizeci de 8 (opt mii) 7 (șapte 0(zero 1 (o


de mii) mii) sute) zeci) unitate)

539469 5 (cinci sute 3(treizeci de 9 (nouă mii) 4 (patru) 6 (șase 9 (nouă


de mii) mii) zeci) unități)

c. Se fac exerciții de compunere și descompunere a unui număr în zeci și unități și


exerciții de reprezentare a sa sub forma U SZU.
S Z U S Z U Scrierea în litere a numărului

1 6 2 9 1 5 O sută șaizeci și două de mii nouă sute cincisprezece

d. Se fac exerciții de precizare a predecesorului și succesorului, comparări și ordonări


de numere.
e. Se fac exerciții de descoperire a unei reguli într-o secvență de numere și continuarea
secvenței după regula găsită.
Exemple de exerciții:
1. Exerciții de rotunjire la cea mai apropiată zece:
613529
613528 Rotunjire
în sus
613527 la 613530
613526
613525
613524
613523 Rotunjire
613522 în jos
613521 la 613520

2. Exerciții de aproximare prin lipsă sau prin adaos și estimare:


aproximarea prin lipsă < număr < aproximarea prin adaos
Aproximarea prin lipsă până la zeci a unui număr ce are numărul zecilor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural care are aceleași cifre a sutelor de mii, a
zecilor de mii și a unităților de mii și a sutelor, este format numai din zeci și este mai mic
decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la zeci a unui număr ce are numărul zecilor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care are aceleași cifre a sutelor de mii, a
zecilor de mii și a unităților de mii și a sutelor, este format numai din mii și este mai mare
decât numărul dat.
613529
613528
613527
613526 Aproximare
prin lipsă/adaos
613525
la ordinul
613524 zecilor
613520/613530
25
613523
613522
613521
Aproximarea prin lipsă până la sute a unui număr ce are numărul sutelor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural care are aceleași cifre a sutelor de mii, a
zecilor de mii și a unităților de mii, este format numai din sute și este mai mic decât numărul
dat.
Aproximarea prin adaos până la sute a unui număr ce are numărul sutelor diferit de
zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care are aceleași cifre a sutelor de mii, a
zecilor de mii și a unităților de mii, este format numai din sute și este mai mare decât numărul
dat.
613529
613528
613527 Aproximare
613526 prin lipsă/adaos
613525 la ordinul
613524 sutelor
613523 613500/613600
613522
613521
Aproximarea prin lipsă până la unități de mii a unui număr ce are numărul unităților de
mii diferit de zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural care are aceleași cifre a
sutelor de mii, a zecilor de mii, este format numai din unități de mii și este mai mic decât
numărul dat.
Aproximarea prin lipsă până la unități de mii a unui număr ce are numărul unităților de
mii diferit de zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care are aceleași cifre a
sutelor de mii, a zecilor de mii, este format numai din unități de mii și este mai mare decât
numărul dat.
613529
613528
613527 Aproximare
613526 prin lipsă/adaos
613525 la ordinul miilor
613524 613000/614000
613523
613522
613521
Aproximarea prin lipsă până la zeci de mii a unui număr ce are numărul zecilor de mii
diferit de zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural care are aceeași cifră a sutelor
de mii, este format numai din zeci de mii și este mai mic decât numărul dat.
Aproximarea prin adaos până la zeci de mii a unui număr ce are numărul zecilor diferit
de zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care are aceeași cifră a sutelor de mii,
este format numai din zeci de mii și este mai mare decât numărul dat.
613529
613528
613527
613526 Aproximare
613525 prin lipsă/adaos
613524 la zeci de mii
613523 610000/620000
613522
613521
Aproximarea prin lipsă până la sute de mii a unui număr ce are numărul sutelor de mii
diferit de zero, înseamnă aflarea celui mai mare număr natural format numai din sute de mii,
care este mai mic decât numărul dat.

26
Aproximarea prin adaos până la sute de mii a unui număr ce are numărul sutelor de
mii diferit de zero, înseamnă aflarea celui mai mic număr natural care este format numai din
sute de mii, cares este mai mare decât numărul dat.
613529
613528
613527
613526 Aproximare
613525 prin lipsă/adaos
613524 la sute de mii
613523 600000/700000
613522
61 613521

27

S-ar putea să vă placă și