X.

Unitatea de învățare 10
Metodologia predării-învăţării operaţiilor de
înmulțire și împărțire. Ordinea operațiilor. Tehnici de
calcul rapid
Înmulţirea numerelor naturale
Sensurile înmulțirii :
•Adunarea repetată ca acțiune repetată (Eu mănânc două
mere pe zi. Câte mere voi mânca într-o săptămână ?) sau
reuniune repetată (Mama a pregătit patru prăjituri. Ea pune
pe fiecare câte 3 bomboane. De câte bomboane are nevoie ?)
•Produsul cartezian sau combinarea ca număr de asocieri
(Maria are 3 bluze și 4 fuste. În câte moduri diferite se poate
îmbrăca ?)
•Compararea multiplicativă (de atâtea ori mai mult/puțin)
(Ioana are 6 bile, iar Ionuț are de 3 ori mai multe. Câte bile are
Ionuț ?)
Dispunerea dreptunghiulară (folosește o dispunere
geometrică a obiectelor) (În clasă sunt trei rânduri a câte 6
bănci fiecare. Câte bănci sunt în clasă?)
Înmulţirea poate fi introdusă prin două modalităţi:
a) prin adunare repetată de termeni egali A înmulţi a cu b
înseamnă a efectua o adunare de a termeni egali cu b, sau o
adunare de b termeni egali cu a.
a•b=
a termeni
Se precizează că numerele naturale care se înmulţesc
se numesc factori, iar rezultatul înmulţirii se numeşte
produs.
b) folosind produsul cartezian În acest caz, înmulţirea
numerelor a şi b se introduce astfel: se iau două mulţimi
A şi B, cu a şi, respectiv, b elemente, se formează
mulţimea A x B, iar numărul elementelor acestei mulţimi
este a • b. Reprezentarea este sub formă de tablou.
Activităţi de învăţare pentru introducerea operaţiei de
înmulțire:
- exerciţii de grupare de elemente şi partajare de grupe după
reguli date pentru intuirea înmulţirii;
- exerciţii de numărare cu pas dat, cu sprijin în obiecte şi
desene pentru intuirea înmulţirii;
- exerciţii de găsire a cât mai multor modalităţi de scriere a
unui număr sub formă de sumă de termeni egali sau de produs;
- descompunerea unui număr sub formă de sumă de termeni
egali.
Prin efectuarea de exerciţii de adunări repetate se face trecerea
la înmulţire, elevii identificând operaţia de adunare repetată cu
operaţia de înmulţire şi substituind o operaţie cu alta.
Se precizează terminologia specifică: simbolul operaţiei de
înmulţire („” sau „∙”, care se citeşte “ori” sau „înmulțit”),
factor, produs. Formula înmulţirii este F1 x F2 = P. Se intuiește
și se precizează proprietatea de comutativitate a înmulţirii (F2
x F1 = P). Activităţi de învăţare pentru introducerea operaţiei:
exerciţii de grupare de elemente şi partajare de grupe după
reguli date pentru intuirea înmulţirii;
exerciţii de numărare cu pas dat, cu sprijin în obiecte şi
desene pentru intuirea înmulţirii;
exerciţii de găsire a cât mai multor modalităţi de scriere a unui
număr sub formă de sumă de termeni egali sau de produs;
descompunerea unui număr sub formă de sumă de termeni
egali.
Dirijaţi de învăţător, elevii vor descrie ceea ce văd în
desenele adecvate din manualele alternative. Ei vor
preciza numărul de obiecte de fiecare fel. Modalităţi de
aflare a numărului de obiecte de fiecare fel:
- se numără cu pasul 1;
- se numără cu pas egal cu numărul de obiecte din
fiecare grupă;
- se numără grupele şi numărul de obiecte din fiecare
grupă.
Rolul învăţătorului:
- dirijează conversaţia pentru ca elevii să evidenţieze
avantajele ultimei modalităţi de numărare
- precizează modul de formulare al răspunsului - elevii
vor răspunde folosind expresia “sunt de... câte....”.
Precizarea numărului de obiecte apare ca rezultat al
unui calcul (adunare cu termeni egali), nu prin numărare.
Elevii pot fi solicitaţi să dea şi alte exemple ca urmare a
acţiunii directe cu materialul didactic individual.
Rolul învăţătorului:
- să construiască contexte în care expresia “sunt de ...ori
câte…” numeşte numărul de obiecte dintr-o colecţie;
- să se asigure că toţi elevii au înţeles modul de citire al
sumei în relaţie cu dispunerea grupelor de obiecte;
- să verifice calitatea învăţării prin sarcini care solicită
reprezentarea prin desen a unui număr de obiecte,
număr care se scrie ca o sumă cu termeni egali.
Sarcinile de învăţare urmăresc ca elevii să-şi formeze
deprinderi de scrierea simbolică sub formă de adunare
cu termeni egali a unei situaţii reprezentate figural sau
prin expresia “de...ori câte....”
Transpunere prin desen sau acţiune a unor operaţii de
adunare cu termeni egali.
Rolul învăţătorului: integrare şi exersare a acestui
procedeu de numărare si adunare pentru consolidarea
deprinderilor de operare cu numere mai mici decât 100.
Antrenamentul mental va avea atât rol pregătitor şi
atunci va fi plasat la începutul activităţii sub formă unor
exerciţii orale de numărare cât si în momentele în care
învăţătorul vrea să sublinieze faptul că rezultatul
adunării cu termeni egali poate fi găsit prin numărare cu
pas egal cu valoarea termenilor egali:
Greşeli posibile: elevii pot confunda numărul de termeni
cu numărul de grupe, atât în scriere cât şi în grupare.
Pentru a preveni astfel de greşeli este util să se
organizeze activităţi în care se solicită compunerea de
probleme după exerciţii de tipul: “de 3 ori câte 4“ şi “de 4
ori câte 3“. Analiza enunţului problemelor şi a exerciţiului
va evidenţia diferenţele existente între situaţiile
matematice pe care le ilustrează deşi rezultatul
calculului este acelaşi. În predarea - învăţarea operaţiei
de înmulţire, intuiţia nu mai are un rol predominant (ca la
adunare), întrucât elevii au dobândit cunoştinţe şi şi-au
format priceperi şi deprinderi în legătură cu operaţia de
adunare. Deşi rolul mijloacelor intuitive în introducerea
înmulţirii nu mai este preponderent, pentru ca elevii să
înţeleagă înmulţirea ca adunare repetată, învăţătorul nu
trebuie să renunţe complet la ele. Materialul concret
intuitiv se va folosi mai puţin, însă reprezentările
simbolice joacă un rol hotărâtor.
La început, învăţătorul va pune un accent deosebit pe
reactualizarea cunoştinţelor despre adunare, insistându-
se pe adunări repetate de termeni egali care se vor
transformă în produse. De exemplu: 3 + 3 + 3 + 3 se
citeşte în două feluri: termenul 3 se repetă de 4 ori sau
de 4 ori 3; 4 + 4 + 4 se citeşte 4 luat de 3 ori sau de 3 ori
4 etc. Invers, să scriem ca sumă de termeni egali 6 luat
de 5 ori, ceea ce înseamnă 6 + 6 + 6 + 6 + 6. Învăţătorul
trebuie să insiste pe astfel de cerinţe.
Se explică elevilor că pentru sumele de termeni egali se
utilizează o nouă scriere:
3 + 3 + 3 + 3 = 4 x 3 (care se citeşte de 4 ori câte 3, de 4
ori 3 sau 4 ori 3);
4 + 4 + 4 = 3 x 4 (adică de 3 ori câte 4, de 3 ori 4 sau 3
ori 4) 4 x 3 = 3 x 4
Prin efectuarea unor astfel de exerciţii se face trecerea
de la adunarea repetată la înmulţire, trecere care
constituie momentul cel mai important în predarea
înmulţirii. În acest moment elevii identifică operaţia de
adunare repetată cu operaţia de înmulţire şi substituie o
operaţie cu alta. Se spune elevilor că am scris sumele
de termeni egali sub formă de înmulţire cu ajutorul
simbolului operaţiei de înmulţire care este “x” sau “∙”.
Simbolul operaţiei de înmulţire se introduce o dată cu
scrierea primei operaţii de înmulţire. În această etapă
învăţătorul trebuie să insiste atât pe scrierea unei sume
de termeni egali sub formă de înmulţire, cât şi invers,
scrierea unei înmulţiri sub formă de sumă de termeni
egali. După efectuarea unui număr suficient de exerciţii,
elevii vor înţelege semnificaţia operaţiei de înmulţire şi
se introduce terminologia specifică acestei operaţii.
Cele două numere care se înmulţesc se numesc factori;
•primul factor arată de câte ori se repetă al doilea factor (în
adunarea repetată);
•al doilea factor este numărul care se repetă sau
invers;rezultatul înmulţirii se numeşte produs (P);
•simbolul operaţiei de înmulţire este “x” sau “∙” şi se citeşte
“ori”.
•formula înmulţirii este F1 x F2 = P
Un alt aspect asupra căruia trebuie insistat în această etapă
este proprietatea de comutativitate a înmulţirii.
Se observă împreună cu elevii, că se obţine acelaşi rezultat
indiferent de ordinea factorilor. Se face precizarea că dacă
într-o înmulţire schimbăm ordinea factorilor, rezultatul
(produsul) rămâne acelaşi, deci nu se schimbă. Se spune
elevilor că aceasta este proprietatea de comutativitate a
înmulţirii, dar noţiunea se dă numai ca titlu informativ.
Se ia ca exemplu o înmulţire în care unul din factori este
0 (zero).
De exemplu, 0 x 4 ne spune că în suma cu termeni
egali, numărul 4 trebuie considerat de 0 ori. Acest lucru
nu le spune prea mult elevilor, însă, prin comutarea
factorilor obţinem: 0 x 4 = 4 x 0 = 0 + 0 + 0 + 0 = 0
Se concluzionează că: dacă într-o înmulţire unul dintre
factori este 0, atunci produsul este 0.
După această etapă introductivă în predarea-învăţarea
operaţiei de înmulţire urmează predarea sistematică a
tablei înmulţirii cu fiecare număr în parte: 0, 1, 2, 3, …,
10. În fiecare lecţie, obţinerea rezultatelor înmulţirii
trebuie să se bazeze pe o participare activă a elevilor. O
lecţie în care se predă înmulţirea când avem pe unul din
factori un număr dat, trebuie să parcurgă mai multe
etape.
Etapele parcurse la predarea-învăţarea înmulţirii când
unul din factori este 2.
•Cu ajutorul elevilor se scriu şiruri de adunări repetate
care dau înmulţirea cu 2.
1x2=2
2x2=2+2=4
3x2=2+2+2=6
4x2=2+2+2+2=8
5 x 2 = 2 + 2 + 2 + 2 + 2 = 10
………………………………………………..
10 x 2 = 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 = 20
În această etapă se parcurg următoarele sub etape:
•se scriu înmulţirile care se transformă în adunări
repetate sau se scriu adunările repetate care se
transformă în înmulţiri;
•pe baza adunării repetate se calculează rezultatul;
•se şterg sumele şi rămâne pe tablă numai tabla
înmulţirii cu 2.
•Se introduce şi se întăreşte terminologia specifică:
factor, produs, “de 2 ori mai mare”, dublul;
•Se fac exerciţii - joc de aflare a produsului când se dau
cei doi factori în scopul memorării tablei înmulţirii cu 2,
pentru transformarea în automatism.
•Se scoate în evidenţă proprietatea de comutativitate a
înmulţirii, pornindu-se de la baza intuitivă:
●● ●●●●
●● ●●●●
●●
● ● 2 de 4 ori 4 de 2 ori deci: 4 x 2 = 2 x 4
Comutativitatea se va folosi mai ales după înmulţirea cu 5
când o parte din produse se vor afla pe baza rezultatelor
înmulţirilor predate.
Se rezolvă probleme simple pentru a se face legătura cu
limbajul specific care duce la efectuarea operaţiei de înmulţire
şi se vor folosi expresii ca:
• mărit de 2 ori; • de 2 ori mai rapid;
• creşte de 2 ori; • de 2 ori mai înalt ;
• de 2 ori mai mare; • dublul numărului … ;
• produsul numărului 2 şi a numărului….
Aflarea factorului necunoscut
La început factorul necunoscut se va afla folosind modelul
balanţei, iar după ce învaţă şi tabla împărţirii factorului
necunoscut se poate afla făcând proba prin împărţire
Predarea înmulțirii de factori care au mai multe cifre
După predarea tablei înmulţirii până la 10 se intervine cu
alte sarcini care au drept scop exersarea algoritmului de
cunoaştere, fixare, aplicare a tablei înmulţirii de către toţi
copiii:
•înmulţirea unui număr cu o sumă sau cu o diferenţă
evidenţiindu-se proprietatea de distributivitate a înmulţirii
faţă de adunare sau scădere (fără a folosi terminologia)
•ordinea efectuării operaţiilor;
•rezolvarea de probleme compuse insistându-se mult pe
cunoaşterea şi utilizarea corectă a limbajului specific şi
diferenţierea înmulţire–adunare;de atâtea ori/cu atât mai
În predarea - învăţarea înmulţirii în celelalte concentre se va
face apel la:
•înmulţirea unui număr cu 10, 100, 1000;
•proprietatea de distributivitate a înmulţirii faţă de adunare;
•descompunerea unui factor într-o sumă folosindu-se scrierea
sistemică (în baza zece);
•descompunerea unui factor într-un produs de factori.
De exemplu, în predarea - învăţarea înmulţirii unui număr de
o cifră cu un număr întreg de zeci, sute, mii, se apelează la
cunoştinţele anterioare ale elevilor şi se procedează astfel:
•se descompune factorul al doilea într-un produs;
•se asociază factorii formaţi dintr-o cifră şi se calculează
produsul lor;
•produsul obţinut se înmulţeşte cu 100.
Scrierea calculului oral scris sub formă de arbore pe
tablă este bine să se realizeze pe reţea de pătrăţele
asemănătoare caietelor elevilor, pentru ca aceştia să
aibă modelul derulării etapelor de calcul şi amplasarea
lor în spaţiul reţelei de linii.
În predarea-învăţarea înmulţirii unui număr de o cifră cu
un număr de două sau trei cifre se procedează astfel
(pentru calculul oral scris):
•se descompune factorul format din două / trei cifre într-
o sumă folosindu-se scrierea sistemică;
•se aplică distributivitatea înmulţirii faţă de adunare (se
înmulţeşte factorul format dintr-o cifră cu fiecare termen
al sumei);
•se efectuează produsele;
•se adună produsele
De exemplu:
3 x 275 = 3 x (200 + 70 + 5) = 3 x 200 + 3 x 70 + 3 x
5 = 600 + 210 + 15 = 825
La fel se procedează şi în predarea-învăţarea
înmulţirii unui număr de două cifre cu un număr de
cel puţin trei cifre.
27 x 357 = (20 + 7) x 357
= 20 x 357 + 7 x 357
= 2 x 10 x 357 + 7 x 357
= 7140+ 2499 = 9639
27 x 358= (20 + 7) x (300 + 50 + 7)

=20x300+20x50+20x7+7x300+7x50+7x7
=6000+1000+140+2100+350+49=9100+490+49
= 9639
Paralel cu calculul oral scris se va face şi demonstrarea
calculului înmulţirii prin calcul scris.
Demonstrarea calculului scris va fi însoţită de explicaţii orale
şi va parcurge următorii paşi:
•se aşază convenabil factorii unul sub altul avându-se în
vedere următoarele aspecte:
•se înmulţesc, pe rând, numerele ce reprezintă fiecare ordin
din factorul al doilea, considerate ca unităţi simple, cu primul
factor;
•se adună produsele parţiale obţinute.
În predarea - învăţarea înmulţirii în celelalte concentre se va
face apel la:
•înmulţirea unui număr cu 10, 100, 1000;
•proprietatea de distributivitate a înmulţirii faţă de adunare;
•descompunerea unui factor într-o sumă folosindu-se scrierea
sistemică;
•descompunerea unui factor într-un produs de factori
In învăţarea înmulţirii unui număr de o cifră cu un număr
întreg de zeci, sute, mii, se procedează astfel:
•se descompune factorul al doilea într-un produs;
•se asociază factorii formăţi dintr-o cifră şi se calculează
produsul lor;
•produsul obţinut se înmulţeşte cu 100.
În învăţarea înmulţirii unui număr de o cifră cu un număr de
două sau trei cifre se procedează astfel :
•se descompune factorul format din două / trei cifre într-o
sumă folosindu-se scrierea sistemică;
•se aplică distributivitatea înmulţirii faţă de adunare (se
înmulţeşte factorul format dintr-o cifră cu fiecare termen al
sumei);
•se efectuează produsele;
•se adună produsele
Metodologia predării-învăţării operaţiei de împărțire
Introducerea operaţiei de împărţire la clasa a III-a se face prin
două procedee:
• prin scădere repetată;
• pe baza tablei înmulţirii
Sensurile împărțirii
a) împărţirea în părţi egale Impărțitorul este numărul de
submulțimi.
Se bazează pe separarea unei mulţimi în submulţimi
disjuncte două câte două, fiecare având acelaşi număr de
elemente (echivalente). Impărţitorul este numărul de
submulţimi care se formează, iar prin operatia de împărţire
se află câte elemente are fiecare submulţime (câtul).
Exemplu Dorim să împărţim în mod egal 12 creioane la 4
elevi. Câte creioane va primi fiecare elev?
Pentru aceasta se repartizează fiecărui elev câte un creion şi
mai rămân 8 creioane (12 – 4 = 8). Mai repartizăm câte un
creion fiecărui elev şi mai rămân 4 creioane (8 – 4 =
4).Continuăm procedeul de repartizare a creioanelor rămase,
acest fapt reflectându-se în scăderea 4–4 = 0. Se constată că
am repartizat de trei ori câte un creion fiecărui elev, deci
fiecare din cei patru elevi a primit câte trei creioane.
Formulăm acest fapt astfel: 12 creioane împărţite în mod egal
la 4 elevi dau 3 creioane de fiecare. Acest lucru se scrie astfel:
12 – 4 = 8 / 8 – 4 = 4 / 4 – 4 = 0 sau 12: 4 = 3
Deci s-au format 4 submulţimi şi s-au repartizat elementele
astfel încât submulţimile să aibă tot atâtea elemente. Pentru
aflarea rezultatului (câtului) numărăm elementele fiecărei
submulţimi.
b) împărţirea prin cuprindere Impărțitorul este cardinalul
fiecărei submulțimi. Se bazează pe separarea unei mulţimi în
submulţimi disjuncte două câte două, cu acelaşi număr de
elemente, egal cu împărţitorul, iar prin operaţia de împărţire
se află câte submulţimi se formează.
Exemplu Dorim să împărţim 12 creioane, câte 4 fiecărui elev.
Câţi elevi vor primi creioane?
•se stabileşte numărul de obiecte ce trebuie împărţit şi numărul
de obiecte primit de fiecare elev;
•se iau 4 creioane şi se repartizează primului copil, se mai iau
4 creioane şi se repartizează celui de-al doilea copil ş.a.m.d.
până ce nu mai rămâne nici un creion nerepartizat;
•se numără câte scăderi s-au efectuat ele reprezentând câtul
împărţirii adică numărul de elevi care au primit câte 4
creioane. Se efectuează 3 scăderi(12 – 4 = 8; 8 – 4 = 4; 4 – 4 =
0),înseamnă că 3 elevi pot primi câte4creioane.Se scrie12:4= 3
Etapele metodologice parcurse în predarea-învăţarea tablei
împărţirii Exemplu tabla împărțirii la 2
1) Se scrie tabla împărţirii la 2 făcându-se legătura cu
înmulţirea;
2) Se introduce şi se întăreşte terminologia specifică:
deîmpărţit, împărţitor, cât,“de atâtea ori mai puţin”, jumătate,
doime etc.
3) Se fac exerciţii-joc de aflare a câtului când se cunosc cei doi
termeni în scopul memorării tablei împărţirii la 2.
4) Se fac exerciţii pentru însuşirea procedeelor de realizare a
probei împărţirii: prin înmulţirea câtului cu împărţitorul se va
obţine deîmpărţitul sau prin împărţirea deîmpărţitului la cât
pentru a obţine împărţitorul.
5) Se fac exerciţii de aflare a termenului necunoscut de tipul:
a) Completaţi: _: 2 = 6 14: _ = 7
b) Completati tabelul
6) Se rezolvă probleme simple pentru a se face legătura cu
limbajul specific care duce la efectuarea operaţiei de
împărţire:
• micşorat de 2 ori;
• de două ori mai mic/mai puţin;
• scade de două ori;
• jumătatea numărului …;
• doimea numărului …;
• câtul numerelor …. şi 2.
a 16 20 18
b 2 2 2
a:b 5 8 9 5
Etapele metodologice ale predării împărțirii exacte
După predarea-învăţarea tablei împărţirii până la 10 se
intervine cu alte sarcini care au drept scop cunoaşterea, fixarea
şi aplicarea tablei înmulţirii şi împărţiri:
•rezolvarea de exerciţii care să scoată în evidenţă proprietatea
de distributivitate a operaţiei de împărţire (dar şi de înmulţire)
faţă de adunare şi scădere.
•Observaţie: Fiecare termen al sumei / diferenţei trebuie să se
împartă exact la împărţitor.
•rezolvarea de exerciţii mai complexe în care să intervină cele
patru operaţii aritmetice;
•rezolvarea şi compunerea de probleme compuse în care se
pune în evidenţă diferenţa dintre împărţire şi scădere:
- de atâtea ori mai mic;
- cu atât mai mic.
Metode :
1. Calcul desfăşurat al împărțirii cuprinde următoarele etape:
a) se descompune convenabil deîmpărţitul într-o sumă formată
din termeni care să se împartă exact la împărţitor;
b) se împarte fiecare termen al sumei la numărul dat;
c) se adună câturile obţinute
52: 4 = (40 + 12): 4
= 40: 4 + 1: 4
= 10 + 3
=13
2. Calcul scris al impartirii cuprinde următoarele etape:
a) se împart zecile deîmpărţitului la împărţitor;
b) restul obţinut se transformă în unităţi şi se adună cu
unităţile pe care le-a avut deîmpărţitul;
c) această sumă de unităţi se împart la împărţitor.
3. Algoritmul împărțirii cuprinde următoarele etape:
Pasul I: Spunem: 7 se cuprinde în 8 o dată. Verificăm prin
înmulţire, scădere şi compararea restului cu împărţitorul:
1x7=7
8–7=1
Pasul II. Transformăm restul de 1 sute în zeci; 10 + 9 = 19
(zeci); 7 se cuprinde în 19 de 2 ori. Verificăm.
Pasul III. Transformăm noul rest de 5 zeci în unităţi; 50 + 6 =
56 (unităţi); 7 se cuprinde în 56 de 8 ori. Verificăm. Câtul este
128, restul 0.
Exerciţiul se va încheia cu efectuarea probei împărţirii prin
înmulţire:
ÎxC=D
128 x 7 = 896
Etapele metodologice ale împărțirii cu rest
Un caz aparte în predarea-învăţarea operaţiei de împărţire îl
constituie împărţirea cu rest (deîmpărţitul nu se împarte
exact la împărţitor).
Odată cu introducerea elevilor în împărţirea cu rest, îşi face
loc, în explicaţie, o imprecizie. Este vorba de criteriul de
demarcaţie între aşa-zisa împărţire care se face exact şi
împărţirea care nu se face exact şi anume prezenţa sau
absenţa restului. Se pare că mai corect este să vorbim nu de
împărţiri care se fac exact sau inexact (împărţirea, atât cât se
face, se face exact, adică fără eroare), ci de împărţiri care se
fac complet sau incomplet, în funcţie de faptul dacă, în cursul
împărţirii, deîmpărţitul poate fi sau nu divizat până la capăt.
Un rest există întotdeauna, el fiind zero sau mai mult.
Conceptul de rest vine să completeze terminologia împărţirii
(până acum elevii învăţaseră de câte ori deîmpărţitul este mai
mare decât împărţitorul, de câte ori împărţitorul este mai
mic decât deîmpărţitul, de câte ori împărţitorul se cuprinde
în deîmpărţit).
Primele exerciţii de împărţire cu rest trebuie să se bazeze pe
probleme-acţiune, pe acţiuni ce se petrec în faţa elevilor şi
care le sunt familiale prin experienţa lor de viaţă. Aceste
prime exerciţii de efectuare a împărţirilor cu rest trebuie să se
bazeze pe probleme cu date concret intuitive. Se extind aceste
constatări la alte cazuri cu date concrete, apoi la altele cu date
semiconcrete şi abstracte.
În predarea-învăţarea împărţirii cu rest se va folosi atât
procedeul de împărţire în părţi egale, cât şi prin
cuprindere şi se va observa că rezultatul este acelaşi.
De fapt, folosirea celor două procedee se rezumă la
efectuarea de scăderi repetate. Câtul împărţirii este dat
de numărul de scăderi repetate efectuate, iar restul
împărţirii este restul ultimei scăderi posibile.
De exemplu: Dorim să împărţim în mod egal 14 creioane
la 3 copii. Vom recurge la şirul de scăderi repetate cu
scăzătorul 3:
14 – 3 = 11; 11 – 3 = 8; 8 – 3 = 5; 5 – 3 = 2
Rămân 2 creioane rest, deoarece scăderea 2 – 3 nu
este posibilă. Deoarece am efectuat patru scăderi
repetate, înseamnă că am dat fiecărui copil câte 4
creioane. Spunem că această împărţire are câtul 4 şi
restul 2 şi scriem 14: 3 = 4 (rest 2).
Pentru verificarea corectitudinii acestei împărţiri putem
efectua operaţia: 3 x 4 + 2 = 14. Produsul 3 x 4
reprezintă numărul de creioane care a fost distribuit
copiilor. La acest produs am adăugat numărul de
creioane care nu a fost distribuit. După efectuarea
calculului am obţinut rezultatul 14 (numărul iniţial de
creioane) şi spunem că împărţirea a fost efectuată
corect. Scrierea 14: 3 = 4 (rest 2) este echivalentă cu
scrierea14=3x4+2. Numărul 14 se numeşte deîmpărţit,
numărul 3 se numeşte împărţitor, numărul 4 se numeşte cât,
iar 2 se numeşte rest. La împărţirea cu rest, elevii trebuie să
înţeleagă faptul că, dacă se dau două numere naturale D şi Î,
cu Î nenul, există în mod unic două numere naturale C şi r, r
pozitiv mai mic decât împărțitorul, astfel încât D = Î x C + r. De
fapt, dacă împărţirea directă este D: Î = C (rest r), proba ei
înseamnă verificarea relaţiilor:D = Î x C + r și r mai mic decât Î.
Observaţie: Când efectuăm proba, trebuie să verificăm
ambele relaţii.
De exemplu: 78: 4 = (40 + 38): 4
= 40: 4 + 38: 4
= 10 + 9 (rest 2)
= 19 (rest 2)
Proba: 19 x 4 + 2 = 78.
În mod asemănător se efectuează împărţirea când
deîmpărţitul este format din sute, zeci şi unităţi. Pentru
înţelegerea şi consolidarea operaţiilor studiate, cadrul
didactic are sarcina să le prezinte elevilor cât mai multe
situaţii practice în care aceştia să identifice astfel de
operaţii, să îmbine armonios în cadrul activităţii de
predare-învăţare metodele tradiţionale cu cele
alternative.
Folosirea parantezelor
Uneori, contextul matematic impune efectuarea mai întâi a
unor operații de ordinul I și apoi a altora, de ordinul II. Ar
apărea astfel o contradicție cu regula privind ordinea efectuării
operațiilor. De aceea, într-o asemenea situație, acordarea
priorităților de calcul este impusă de paranteze: mici (rotunde),
mari (drepte), acolade.
Intr-un exercițiu cu paranteze se efectuează mai întâi operațiile
din parantezele mici, apoi cele din parantezele mari și, la
urmă, cele din interiorul acoladelor. Se ajunge astfel la un
exercițiu fără paranteze, în care acționează regula stabilită
anterior privind ordinea efectuării operațiilor.
Într-o posibila lecție de recapitulare, poate fi evidențiat un
algoritm de efectuare a oricărui exercițiu numeric, ce
sintetizează toate regulile cunoscute. Decisive sunt două
întrebări:
a) Exercițiul conține paranteze?
Daca da, se efectuează operațiile din parantezele rotunde, apoi
cele din cele mari (dacă există) și apoi din acolade (dacă
există).
Dacă nu, se trece la întrebarea a doua.
b) Exercițiul conține operații de ordine diferite?
Dacă da, se efectuează întâi operațiile de ordinul II, în ordinea
în care sunt date, apoi cele de ordinul I, în ordinea în care sunt
date.
Dacă nu, se efectuează operațiile în ordinea în care sunt scrise
în exercițiu.
Calculul mintal. Tehnici de calcul rapid
Prin calcul mintal se înțelege calculul care se efectuează
în minte, în gând, cu excluderea mijloacelor de scris sau
ale diferitelor dispozitive: abac, numărătoare cu bile, etc.

Noțiunea de calcul mintal cuprinde:

a)Calculul mintal propriu-zis – adică acel calcul în care
se dă operația cu indicarea elementelor ei și se cere
doar rezultatul, operația efectuându-se în minte, fără
întrebuințarea materialului didactic, fără repetarea sau
scrierea operației.
b)Calculul oral sau vorbit – adică acel calcul în care se
repeta atât operația, cât și procedeele întrebuințate în
efectuarea ei, în care se cer și se dau explicații,
excluzându-se însă procedeele tehnice.
Exercițiile de calcul mintal care se scriu pe tablă sau pe caiet se
numesc exerciții scrise. Scrierea lor nu constituie un procedeu de
calcul, ci se face cu scopul de a pune în evidență diferitele etape
ale calculului efectuat în minte cu scopul reținerii rezultatelor sau a
stabilirii procedeelor.
Formarea deprinderilor de calcul mintal este condiționată nu
numai de utilizarea judicioasă a acestuia în împrejurări cât mai
variate, ci mai ales de cunoașterea și utilizarea procedeelor
raționale.
Procedeele de calcul mintal se clasifica in doua
categorii:
1.Procedee generale – care se aplica oricaror numere si
se bazeaza pe compozitia zecimala a numerelor si pe
proprietatile generale ale operatiilor aritmetice.
2.Procedee speciale – care se aplica numai anumitor
numere, cu o structura speciala si se bazeaza pe
relatiile aritmetice particulare ce pot fi stabilite intre acele
numere. Cele mai cunoscute si cele mai frecvent folosite
procedee speciale sunt :
a) Procedeul rotunjirii numerelor – consta in adaugarea
sau neglijarea unor unitati pentru a se obtine zeci întregi,
sute întregi. Astfel operatiile devin mai simple, se
efectueaza mai usor.
Exemple:
- pentru adunare:
298 + 397 = (300 – 2 ) + ( 400 – 3 )=
= 300 + 400 – 2 – 3 =
= 700 – 5 = = 695
- pentru scădere:
898 – 497 = ( 900 – 2 ) – ( 500 – 3 ) =
= 900 – 500 – 2 + 3 =
= 400 + 1 =
= 401
- pentru înmulțire:
40 x 18 = 40 x ( 20 – 2) =
= ( 40 x 20 ) – ( 40 x 2 ) =
= 800 – 80 = = 720
- pentru împărțire:
603 : 3 = ( 600 + 3 ) : 3 =
= 600 : 3 + 3 : 3 =
= 200 + 1 =
= 201
b) Procedeul bazat pe prioritatea comutativitatii adunării
sau inmultirii – pe baza
comutativitatii se pot stabili urmatoatele reguli:
•la adunare, numărul mai mare se adauga numărului
mai mic;
•la înmulțire, se trece ca deînmulțit numărul de mai
multe cifre;
•se schimba ordinea termenilor sau factorilor ori de cate
ori se poate usura calculul.
Exemple:
12 + 64 + 36 + 27 + 13 + 28 = (12 + 28) + (64 + 36) +
(27 + 13) = 40 + 100 + 40 = 180
2 x 9 x 15 = (2 x 15) x 9 = 30 x 9 = 270
c) Procedeul inmultirii succesive – consta in
descompunerea in factori a inmultitorului si
apoi înmulțirea deimpartitului in mod succesiv cu factorii
continuti.
Exemple:
16 x 4 = 16 x 2 x 2 = 32 x 2 = 64
27 x 8 = 27 x 2 x 2 x 2 = 54 x 2 x 2 = 108 x 2 = 216
d) Procedeul impărțirii succesive – se descompune
impartitorul in factori si se imparte in
mod succesiv deîmpărțitul prin factorii obținuți.
Exemple:
640 : 4 = 640 : ( 2 x 2 ) = (640 : 2) : 2 = 320 : 2 = 160
210 : 15 = 210 : (3 x 5) = (210 : 3) : 5 = 70 : 5 = 14
Exercițiile de calcul mintal pot fi in general clasificate in
doua categorii :
•exerciții simple – care cuprind o singura operatie;
•exerciții compuse – care cuprin doua sau mai multe
operatii de acelasi fel, de acelasi grad sau de grade
diferite.
Aceste exerciții se prezinta sub o mare diversivitate de
forme pentru a starui și a menține mereu treaz interesul
elevilor în rezolvarea lor, dar și pentru dezvoltarea
proceselor de gândire, de formare de noi legături
temporale în scoarța cerebrală, deoarece dacă în prima
fază operațiile aritmetice se efectuează prin procese de
gândire și calcul, în faza următoare operațiile
fundamentale trebuie să se efectueze pe baza unor
procese de memorie și a deprinderilor formate prin
repetarea acestor operații și procedee.