Unitatea de învăţare VI.

Cursurile 8-9

Genul liric – forme de manifestare în literatura pentru copii

Genul liric, reprezentat cel mai frecvent în literatura pentru copii prin texte în versuri
are ca forme specifice de manifestare lirica peisagistică, lirica portretistică şi lirica de tip
contextual.

Pentru o clasificare din punct de vedere tematic a poeziilor pentru copii, vezi: Chiscop,
Buzaşi, 2000, pp. 356-357: „poezia religioasă (rugăciunea, colindul, cântecul de stea); poezii
care contribuie la educaţia patriotică; poezii despre muncă şi profesiuni; poezii despre copii şi
copilărie; poezii despre natură şi vieţuitoare; poezii despre diferite evenimente aniversare (8
Martie, 1 Iunie etc.)”.

VI.1. Lirica peisagistică

Lirica peisagistică este concretizată, ca specie literară, în pastel – reflectând tablouri

de natură asociate anotimpurilor:
 primăvara: Oaspeţii primăverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineaţa, de Vasile
Alecsandri; Vestitorii primăverii, de George Coşbuc; Pentru tine, primăvară, de Otilia Cazimir;
Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu, Cântec de mai, de Goethe etc.;
 vara: Vara, de George Coşbuc; Lunca din Mirceşti, Malul Siretului, Concertul în
luncă, Cositul, Secerişul, de Vasile Alecsandri; Cine poate şti, de Ana Blandiana etc.;
 toamna: Sfârşit de toamnă, de Vasile Alecsandri; Rapsodii de toamnă, de George
Topârceanu etc.;
 iarna: Iarna, Gerul, Viscolul, Miezul iernii, La gura sobei, de Vasile Alecsandri;
Baba Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir; Iarna pe uliţă, de George Coşbuc etc.;
sau
 tema naturii, în general – asociată, de exemplu, motivului timpului: Revedere,
Somnoroase păsărele, Ce te legeni..., de Mihai Eminescu; Amurg, de Heinrich Heine; Peste
culmile toate, de Goethe; Marină, de Paul Verlaine etc.

Aplicaţie: Daţi patru exemple de texte subsumate liricii peisagistice valorificabile în

activităţile cu preşcolarii.

Particularizând, se remarcă, în poeziile lui George Topârceanu, „interesul pentru

miniatură (Rapsodii de toamnă, Balada unui greier mic etc.). Natura e percepută pictural,
totdeauna însă cu senzaţiile unui fin colorist. Toate anotimpurile solicită curiozitatea”
(Ciopraga, 1970, p. 314).
 „În Rapsodii de toamnă, cu necuvântătoare cărora li se atribuie particularităţi umane,
poetul face o pseudopictură de moravuri, surâzând sau înduioşându-se” (Ciopraga, 1970, p.
315), într-o structură cu cinci tablouri, analizabile compoziţional (şi) prin relaţiile de
independenţă, de dependenţă, respectiv de interdependenţă dintre secvenţele acestora
(Gherghina et al., 2005, p. 161).

Aplicaţie: Identificaţi, în pastelul Rapsodii de toamnă, de George Topârceanu,

elemente care să justifice afirmaţiile prezentate supra.

Relevant pentru maniera de asociere tablou de natură – sentimente, gânduri ale eului
liric este şi un pastel de tipul Cine poate şti, un pastel de vară din creaţia Anei Blandiana:
„Cine poate şti / De unde vine vara / Şi încotro se duce / Cântând / Caravana ei verde şi
aurie? / Unii zic c-ar veni / Din pământ, / Că-şi trage povara, / Fierbinte şi dulce, / Din
bostănărie, / Că se naşte în pepenii verzi, / În miezul lor / Strălucitor / Ca un palat / Luminat /
De rubine, / Cu pereţi / De porfir şi nestemate / Şi cu pardoseala purpurie. / Tot ce se poate, /
Dar mie / Mi-a spus o fetiţă cuminte / Că-şi aduce aminte / Cum vara vine din copilărie, / Şi
cum, / În miros de lapte, de fân şi de fum, / Alunecă de-aici, / Trasă de fluturi, de buburuze şi
de furnici, / Înspre bunici.”
Se remarcă, în versurile citate, epitetele cromatice cu rol în crearea cadrului specific
anotimpului invocat, vara; astfel, sintagme precum „caravana ei verde şi aurie”, „pepenii verzi”,
„palat / luminat / de rubine”, „pereţi de porfir şi nestemate”, „pardoseala purpurie” trimit, pe
de o parte, către bogăţia verii şi, pe de altă parte, către lumina şi strălucirea soarelui prezent
implicit în tablou, către bucuria, optimismul, jocul şi, într-o anumită măsură, către nostalgia
fetiţei de odinioară.
Tabloul naturii vara se conturează treptat, multisenzorial (se aude cântec, se simte
„fierbinte”, gustul este „dulce”, se vede verde, lumină, strălucire, miroase a... amintire), din linii
zglobii (cu debut interogativ), cu alternări de imagini motrice („se duce”, „caravana”, „ar veni
din pământ”, „vine din copilărie”, „alunecă”, „trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici”),
auditive („cântând”, „mi-a spus”), vizuale („caravana ei verde şi aurie”, „pământ”, „bostănărie”,
„palat”, „pardoseala purpurie” etc.) şi olfactive („în miros de lapte, de fân şi de fum”).
Planurile se construiesc, pe orizontală („pământ”, „bostănărie”, „lapte”, „fân”,
„pardoselă”, „furnici”) şi pe verticală („palat”, „fum”, „fluturi”), asociind spaţiul („aici”) şi
timpul (acum – marcat de dominanta verbelor la indicativ prezent, dar şi „copilărie”, „caravană”
– sugerând ideea de trecere, potenţată de translarea între generaţii: de la „fetiţa cuminte” la
„bunici”) într-un zbor-alunecare înălţător şi lin, pe aripi de lumină caldă.
Un tablou creionat sensibil... cu tuşe colorate şi jucăuşe, ce permit regăsirea cititorului
în acel „dar mie...”, precum şi schiţarea – interpretativă – a unor nuanţe particulare, subiective,
permise de acel „ar veni”...

Aplicaţie: După modelul de mai sus, analizaţi următorul text:

„În crângul plin de-a primăverii udă/ podoabă verde şi lumină crudă,/ m-am
dus să văd şopârle şi gândaci/ şi să vorbesc cu tinerii copaci.// Lira mi-am prins-o-n
ramul înflorit/ al măcieşului ce-am întâlnit./ Bondari de aur s-au suit pe strune
şi paseri începură să s-adune.// Hulubi sălbateci se roteau pe sus./ „Surorile mele, le-
am spus,/ nu vă temeţi, nu-i laţ, nici capcană;/ e-o scornitură-omenească şi
vană..."//Atunci pitulicile se bucurară./ „Vrei să-ţi cântăm eterna primăvară?"/
„Vreau, paseri bune,/ care n-aveţi braţe, nici strune."
(În crâng, de Magda Isanos)

Aplicaţie: Precizaţi cinci trăsături care să argumenteze apartenenţa textului de mai jos
la lirica peisagistică:
„Alergând, ca de năpastă, / Au venit buluc pe coastă / Doi băieţi / Mai isteţi, / Să dea
veste / La neveste / C-au văzut în deal la stână, / Coborând din vârf de munte, / Peste ape fără
punte, / Iarna sură şi bătrână... // Mai târziu, mai pe-nserat, / A intrat şi baba-n sat: / Uite-o-n
capul podului, / În văzul norodului, / Pe-un butuc de lemn uscat, / Cu cojoc de căpătat, / Cu
năframa de furat, / Cu catrinţa de aba / Vântul să-l strecori prin ea! / Şi cum suflă-n pumnii
reci, / Scoate pâcla pe poteci, / Iar pe fund de văi destramă / Neguri vinete, de scamă... // Şi-au
ieşit băieţii mici, / Mici şi mulţi / Şi desculţi, / Şi câţiva mai măricei / Cu biciuşti şi cu nuiele /
Şi cu prăştii subţirele, / Să alunge de pe-aici / Iarna cea cu gânduri rele... / Doamna-gerului,
bătrâna, / S-a sculat de la pământ. / Şi-nălţând spre cer o mână, / Ca o cumpănă uscată / De
fântână. // A pornit în jos pe vânt, / Încruntată, / Blestemând, / Şi-a lăsat în urma ei /
Promoroacă şi polei; / Pe ogoare, / Corbi şi cioare / Prin păduri, / Lupii suri, / Şi de-a lungul
drumului / Numai scama fumului...” (Baba Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir)

VI.2. Lirica portretistică

Lirica portretistică oferă modele de descriere literară, cu mare încărcătură afectivă,

reflectând, cel mai frecvent, elemente din planul uman: Mama, La oglindă, de George; Mama,
de Nicolae Labiş; Dăscăliţa, de Octavian Goga; Mamei mele, B. Heine, de Heinrich Heine etc.,
respectiv din planul naturii: Puişorul cafeniu, Ariciul, de Otilia Cazimir; Fluturii, de Elena
Farago etc.

Aplicaţie: Daţi două exemple de texte subsumate liricii portretistice care pot fi
valorificate, în ciclul primar, în anotimpul de primăvară.

Literatura pentru copii ilustrează diverse forme de concretizare a liricii portretistice. Se

disting, astfel, creaţii în care se realizează:

(a) portretul unei fiinţe din planul uman (căreia îi sunt asociate sentimente puternice):
 „Uşoară, maică, uşoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe seminţele ce zboară / Între
ceruri şi pământ. / În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuşi eşti / Iarba ştie cum te cheamă, /
Steaua ştie ce gândeşti.” (Făptura mamei, de Grigore Vieru) – portret conturat pe ideea de
înălţare, prin dragoste, de translare între lumi, între planuri (celest – terestru, planul uman –
planul naturii) şi de comuniune micro- – macro-cosmos;
  „Spune-mi care mamă-anume / Cea mai scumpă e pe lume? / Puii toți au zis de păsări,
/ Zarzării au zis de zarzări, / Peștișorii, de peștoaică, / Ursuleții, de ursoaică, / Șerpișorii, de
șerpoaică, / Tigrișorii, de tigroaică, / Mânjii toți au zis de iepe, / Firul cepii-a zis de cepe, / Nucii
toți au zis de nucă, / Cucii toți au zis de cucă, / Toți pisoii, de pisică, / Iară eu, de-a mea mămică.
/ Orice mamă e anume, / Cea mai scumpă de pe lume!” (Cea mai scumpă de pe lume, de Nichita
Stănescu) – portret realizat, iniţial, implicit şi explicitat, în final, prin sentimentul asociat
mamei, dragostea;
 „Uite-un cerc! Şi încă-un cerc!/ Şi-alte patru! Ia să-ncerc:/ Ce-aş putea să fac din ele/
cu creioane şi vopsele?/ Ăsta mare ca o turtă/ n-ar putea să fie-o burtă?/ Mijlociul n-ar fi bun/
pentru cap? Ca să i-l pun!/ Fac apoi din cele mici:/ două mâini – aici şi-aici – / iar din celelalte
două/ fac picioarele-amândouă./ BONDOCEL (că-aşa îl cheamă,/ fiindcă-i gras, de bună
seamă)/ trage cercurile toate:/ Cum se poate? Nu se poate!/ Şi se-ntreabă, şi-şi răspunde:/ OM
să fie? Da; de unde!/ Auleu/ Să ştii că-s EU.../ gol-goluţ şi mic şi greu!/ Ca să fiu un om întreg/
din călcâi/ la pălărie/ trebuie să îmi aleg/ mai întâi/ o MESERIE!»” (Marcel Breslaşu) – portret
construit grafic, prin trasări jucăuşe de elemente fizice şi morale, conturând „un personaj
memorabil” (Cândroveanu, 1988, p. 120), regăsit în volume precum Ce o să fie Bondocel,
Bondocel îşi alege o meserie;

(b) portretul unei fiinţe din planul naturii:

 „Aricioaica-n umbra florii/ Îşi grijeşte ariciorii,/ Îi tot spală de cu zori/ Pe botic şi
ochişori.// Doar pe spate, doar pe spate,/ Să-i băiască ea nu poate./ Ariciorii, aşadar,/ Stau cu
spatele murdar.// Şi-s spălaţi abia când plouă/ La o lună sau chiar două./ Bucuraţi-vă, măi pici,/
Că nu sunteţi pui de-arici!” (Cum se spală ariciorii, de Grigore Vieru) – portret ludic, realizat
cu note diminutivale, pus în relaţie, pentru micii cititori, şi cu lumea copilăriei;
 „- Boc, boc, boc! / Boby este un boboc, / Galeş, galben şi bondoc: / - Boc, boc, boc!
/ Bate iar, bate din nou, / Şade singur într-un ou. / Uşă nu-i, fereastră nu e, / N-are cine să-i
descuie, / N-are bietul de boboc / Înăuntru pic de loc! / - Boc, boc, boc! / L-a-ncuiat, plecând la
piaţă, / Mama lui, măicuţa raţă / Ca să-i cumpere, de-un ban / Boabe bune de susan. / Când s-a-
ntors — bobocul nu-i, / Numai coaja oului. / - Unde-i Boby, să-i dau boabe, / Şi bobiţe, şi
podoabe, / Unde-i Boby? strigă raţa / De răsună dimineaţa! / Printre trestia înaltă, / Boby se
plimba pe baltă / Bată-1 vina de boboc! / - Boc, / - Boc. / Boc! (Bobocul, de Paul Anghel) – un
portret amuzant reflectând „devenirea” puiului;
 „Am ieşit puţin la soare, / Zise melcul surâzând… / În căsuţa-mi de sidef / Nu mă
ninge, nu mă plouă, / Nu m-atinge-un strop de rouă / Şi de câte ori am chef, / Dacă vremea e
frumoasă, / Îmi iau casa la plimbare, / Totdeauna sunt acasă…” (Melcul, de George Topârceanu)
– exemplu de „autoportret” ludic;

(c) portretul unui element al naturii:

 „Apare dintre nouri, dintr-o dată, / ca o prințesă veșnic întristată / și-și lasă-n ierburi
seară după seară, / ca după bal, pantofii mici de ceară. / Iat-o, c-o frunză chipul și-l subţie, / și-
n țara ei cu nevăzute ploi / mici veveriţe rochia-i sfâşie… / În lună este toamnă, ca la noi…”
(Luna, de Gheorghe Tomozei) – portret sensibil, cu trimiteri către lumi de basm, dar şi către
trăiri umane;
 „- Soare, soare, frăţioare,/ Hai, dă drumul la izvoare,/ Scoate iarba din ţărână,/ Spune
păsării să vină!// - Pe izvor l-am slobozit,/ Pe ogor l-am înverzit,/ Păsărele vin, zglobii.../ Ce
porunci mai am, copii?” (Soare, soare, frăţioare, de Grigore Vieru) – un dialog simbol pentru
comuniunea planurilor (aici, reprezentate prin soare şi copii), premisă pentru portretizarea
„fratelui”-soare;
 (d) „portretul” unui obiect:
 „Unchiul Cucuruz/ Din Târgul de sus/ Astăzi mi-a adus:/ Două ciocănele/ Să mă joc
cu ele,/ O lună şi-o scară/ O prună şi-o pară/ Şi mi-a zis:/ «Nepoate/ Din acestea toate/ Fă-mi o
păpuşică/ Frumoasă şi mică». Şi eu i-am făcut/ Şi lui i-a plăcut./ Ştiţi cum am lucrat?/ Am pus
sus o lună,/ Sub lună o prună,/ Pe prună am crestat:/ Două punctişoare,/ Două linioare/ Sub
prună, am pus para;/ Peste pară – scara./ Iar sub toate cele:/ Două ciocănele.” (Cum am făcut eu
o păpuşă, din vol. Păsărele şi păpuşi, de Fl. Cristescu, apud Culea, 1923, pp. 191-193) – portret
conturat din imagini şi gesturi comune, inedit prin maniera în care se construieşte, treptat,
păpuşa, odată cu rima (de aici, sugestia de a folosi astfel de texte în asociere cu o activitate de
abilităţi practice, folosind ca materiale: o prună mică, o pară, o lună/ semilună tăiată din coaja
unui fruct, două ciocănele de lemn sau două beţişoare/ scobitori/ crenguţe înfipte în cerculeţe
de fruct, două suluri de hârtie pe care sunt trasate linii ca de scară).

Aplicaţie: Argumentaţi apartenenţa textului de mai jos la lirica portretistică:

„Fluturi albi şi roşii, / Şi pestriţi, frumoşi, / Eu îi prind în plasă, / Când mama mă lasă.
/ Eu îi prind din zbor, / Însă nu-i omor; // Ci mă uit la ei, / Că sunt mititei, / Şi frumoşi, şi-mi
plac, / Dar eu nu le fac / Nici un rău, deloc. // Şi dacă mă joc / Cu vreunul, ştiu / Binişor să-l
ţiu / Şi pe toţi, din plasă, / Îi ajut să iasă, / Şi să plece-n zbor / După voia lor.” (Fluturii, de
Elena Farago)

VI.3. Lirica de tip contextual

Lirica de tip contextual este raportată la:

 anumite momente/ evenimente istorice (includem aici şi lirica patriotică) – Hora
Unirii, de Vasile Alecsandri; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, de Mihai Eminescu etc.;
 contexte particulare precum adormirea copilului – specia literară cântecul de leagăn;
anumite contexte sociale/ individuale: doina de haiducie, doina de jale, de dor etc.;
 sărbători religioase – colindul, texte în versuri având ca temă sărbătorile de Crăciun,
Paşte etc.: Pomul Crăciunului, La Paşti, de George Coşbuc; Scrisoare către Moş Crăciun, de
Valeriu Cercel; De ajunul Crăciunului, de Elena Farago; Crăciunul copiilor, de Octavian Goga;
Floriile, Paştele, de Vasile Alecsandri etc.;
 sărbători omagiale (8 Martie, 1 Iunie etc.): De ziua mamei, de Elena Farago; 1 iunie,
ziua copilului, de Teodor Munteanu etc.;
 aspecte ale universului copilăriei – în general: Copilărie, de Ana Blandiana; Creion,
de Tudor Arghezi, în unele dintre coordonatele sale particulare – grădiniţa, şcoala: Cartea, de
Virgil Carianopol; Alfabetul, de Tudor Arghezi (care se poate constitui şi în „culegere” de
ghicitori culte) etc.
(Adăugăm aici şi folclorul copiilor, pe care-l vom avea în vedere distinct, în unitatea de învăţare
8.)

Aplicaţie: Exemplificaţi lirica de tip contextual valorificabilă în grădiniţă, respectiv în

ciclul primar.
 „Poeziile patriotice ale romanticilor paşoptişti şi ale poeţilor ardeleni au creat în secolul
al XIX-lea o epopee a eroismului românesc din epocile străvechi şi medievale şi au schiţat o
geografie mitică a spaţiului autohton” (Cojocaru, 2004, pp. 157-158).

Aplicaţie: Comentaţi, prin grila de lectură a poeziei patriotice pentru copii, versurile
de mai jos:
„Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, / N-auziţi prin somnul vostru acel
glas triumfător, / Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare, / Ca o lungă salutare / Cătr-
un falnic viitor? // Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate? / Nu simţiţi în pieptul vostru
un dor sfânt şi românesc / La cel glas de înviere, la cel glas de libertate / Ce pătrunde şi răzbate
/ Orice suflet omenesc?” (Deşteptarea României, de Vasile Alecsandri).

Cântecul de leagăn „a luat naştere din «necesitatea practică» de a crea acea atmosferă
de calm, căldură şi seninătate necesară liniştirii şi adormirii copilului mic” (Raţiu, 2006, p. 82).
Dominat, formal, de „diminutive şi exclamaţii duioase” (Gherghina et al., 2005, p. 157),
„o însemnătate deosebită o au «repetiţiile, refrenele, aliteraţiile, elementele onomatopeice [...]»,
purtând pruncul, din primele momente ale existenţei sale, «în universul fermecat al cântecului
şi al cuvântului»” (Raţiu, 2006, p. 82).

Vezi, de exemplu, cântecul de leagăn Nani, pui!, de Otilia Cazimir:

„Dormi, fetiță somnoroasă, / Să-mi crești mare și frumoasă, / Să-i fii dragă orișicui... /
Nani, pui! // Dormi cu mama, băiețel, / Să-mi crești-nalt și subțirel / Și frumos cum altul nu-i...
/ Nani, pui! // Somnul dulce și cuminte / Vine-ncet să vă alinte / Fără știrea nimănui. / Nani,
pui! // Să vă pună sub perniță / Jucăria lui pestriță, / Jucăria visului... / Nani, pui! // Luna plină
și albastră / Doarme-n crucea cerului, / Dorm și stelele-n fereastră, / Doarmă și măicuța
voastră... / Nani, pui!”,
în care se regăsesc mărcile enumerate supra:
▪ diminutive denumind, afectiv, universul copiilor („fetiţă”, „băieţel”, „subţirel”,
„perniţă”, „măicuţa”);
▪ „exclamaţii duioase” redate repetitiv, sub forma unui refren: „Nani, pui!”;
▪ aliteraţii şi asonanţe: repetarea consoanelor s/ ş în primele versuri (asociere cu sunetul
specific liniştirii – sss/ şşş); accentul pus pe vocala închisă u, în finalul ultimele două
versuri ale fiecărei strofe;
▪ repetiţii lexicale: formele verbului a dormi, asociate atât fiinţelor din planul uman
(„dormi, fetiţă”, „dormi, [...] băieţel”, „doarmă şi măicuţa”), cât şi elementelor din
planul naturii (aici, plan celest, ca premisă a invocării ideii de înălţare, prin vis: „luna
[...] doarme”; „dorm şi stelele”);
▪ structuri simple;
▪ elemente prozodice cu melodicitate lină: rimă împerecheată (primele catrene) şi
încrucişată (ultima strofă);
▪ mărci ale subiectivităţii cu rol în sublinierea relaţiei/ dragostei mamă – copii („să-mi
creşti”, „măicuţa voastră”) etc.
 Poezia pentru copii, mai mult decât să construiască/ transmită semnificaţii, îi ajută pe
copii să-şi valorifice senzaţiile, dar şi să-şi optimizeze relaţiile cu sine şi cu ceilalţi (Coats, 2013,
p. 140).

Poeziile asociate planului religios se concretizează, cel mai frecvent, în texte

actualizate în contextul celor mai mari sărbători (Crăciunul, Paştele), dar şi ca formă a
rugăciunii. De exemplu:
 „Stăpâne, slăvile Ţi le-ai deschis;/ Mă-ntrebi ce vreau şi, uite, eu Îţi cer/ Să-mi fie
gândul floare de cais/ Şi limpezi ochii, să privesc spre cer;/ Aprinde-n pieptul meu o nouă stea,/
Ca să mă ardă, bulgăre de foc,/ Şi-o mână dă-mi, s-o ţin în mâna mea,/ Ca pe-un buchet sfinţit
de busuioc.” (Rugă, de Zaharia Stancu, din Antologie de poezie religioasă românească pentru
copii).

În literatura de specialitate se realizează distincţia între: „colinde de copii, cu urări de

viaţă lungă şi sănătate care, adesea, se sfârşesc prin cereri de daruri”; „colinde de flăcăi,
evocând dragostea feciorului pentru fata iubită sau având un conţinut eroic, vânătoresc”;
„colinde cu caracter religios, legate de naşterea lui Hristos” (Raţiu, 2006, p. 86).
Particularizând, „în colindele de copii urarea este întotdeauna directă şi, deşi concretă
în enumerarea celor dorite şi chiar a darurilor pretinse în schimb, are un caracter general şi se
cântă la fel la toate casele” (ILR 1, 1964, p. 19).

Temă de reflecţie: Comentaţi ponderea, locul şi rolul colindelor în activităţile derulate,

în grădiniţă/ ciclul primar, în perioada premergătoare Crăciunului.

Ancorarea copilăriei în universul grădiniţei/ şcolii este marcată, liric, prin poezii
asociate diverselor conţinuturi abordate la aceste categorii de vârstă. De exemplu:
 alfabetul/ literele mari de tipar/ sunetele iniţiale ale unor cuvinte: „Vă voi spune-acum
povestea / Cu un tren nemaivăzut, / Că s-a dus în lume vestea / Pe la școli, când a trecut. // În
vagoane, iată, are / Strofe multe, trase-ncet / De-o locomotivă care / Se numește Alfabet. // A//
Semnul A, luați aminte! / Primul e-n alfabetar! / Și se află în cuvinte: / Apă. Arc. Abecedar./ Se
asemuie cu-o scară, / Hai, urcați! Și, cu încetul, / Până către primăvară, / Veți parcurge
alfabetul! [...] // D // Am tăiat un măr în două / Și ce credeți c-am aflat? / Jumătățile amândouă/
Într-un D s-au preschimbat! / Îl descopăr în cuvinte: / Dana. Dulce. Dac. Doi. Dinte. [...] // G //
Undiță, după figură, / Ține-un peștișor în gură. / Eu cu G am scris aseară: /
Gumă. Garofiță. Gară. [...] // M // Așezați, cum vi se cere, / Vârf la vârf, două echere! / Este M,
de bună seamă, / De la: Muncă. Mână. Mamă. […] // X // Două spade, nu prea late, / La mijloc
încrucișate, / Este X. De-l căutați, / În excursie-l aflați! // Z // Seamănă cu N culcat, / Sau c-un
fulger desenat! / Azi îmi vine la-ndemână / Să citesc: Zbor. Zâmbet. Zână.” (Trenul alfabetului,
de George Zarafu);
 cifrele/ numerele: „Hai să ne jucăm / Și să numărăm! // [...]1 // Una este luna, / Mama
mea e una! / Unu pare-un ac ce coase / Cu o ață de mătase! […] // 4 // Patru roți trăsura are, /
Patru labe, un cățel, / Scaunul, patru picioare / Și măsuța mea la fel! // În caiet, un băiețel / Patru,
când a desenat... / Semăna c-un scăunel / Răsturnat! […] // 8 // Două cercuri oarecare, / Cap la
cap de le așez, / Cifra opt pe loc mi-apare / Și-i ușor s-o desenez! / Lângă patru nuci de pun /
Alte patru, opt adun! […] // 10 // Desenez un ghiocel / Și un soare lângă el.” (Trenul cifrelor,
de George Zarafu);
 literele/ numărul de sunete/ litere din cuvinte date: „- Măi viţele, mu-mu-mu,/ Câte
litere ştii tu?/ - Mu-mu-mu, mu-mu, mu,/ Numai două, mai mult nu!/ Măi răţoiule, mac-mac,
mac,/ Câte litere îţi plac?/ - Mac-mac-mac, mac-mac-mac,/ Numai trei, atâtea-mi plac!/ -
Găinuşo, cot-co-dac,/ Câte litere îţi plac?/ - Cot-co-dac, cot-co-dac,/ Doar cinci litere îmi plac.”
(Câte litere ştii?, de Grigore Vieru) etc.

Aplicaţie: Valorificând practica pedagogică, exemplificaţi trei secvenţe de activităţi/

lecţii în care să fie folosite, în grădiniţă/ ciclul primar, (fragmente de) texte din sfera liricii de
tip contextual.

Întrebări: Ce autori din literatura română au creat texte ce pot fi subordonate liricii
peisagistice? Dar din literatura universală?
Ce tipuri de texte includeţi în lirica de tip contextual?
Dar în lirica portretistică? Exemplificaţi.
 Unitatea de învăţare VII. Genul dramatic – forme de manifestare în
literatura pentru copii
Cursurile 10-11
Comunicarea înseamnă roluri asumate – rolul de frate/ soră în contextul 1, rolul de prieten(ă) în
contextul 2, rolul de vecin(ă) amabil(ă) în contextul 3 etc. (locutorul – unul şi acelaşi –, dar în
ipostaze diferite, actualizând alte faţete/ laturi/ caracteristici ale Sinelui). Teatrul, pe de altă
parte, înseamnă roluri interpretate, implică „măşti” care dau viaţă caracterelor imaginate de
către dramaturg.
Copilul, de la cele mai mici vârste, „intră” în anumite roluri, dar şi „joacă” în piese de teatru,
ambele situaţii având reale funcţii formative, cu impact puternic în devenirea persoanei. De aici,
importanţa valorificării, în grădiniţă/ ciclul primar (şi nu numai), nu doar a jocului de rol, ci şi
a dramatizării, respectiv necesitatea abordării nu doar a genurilor epic şi liric (prevăzute în
programele în vigoare), ci şi a genului dramatic

Genul dramatic este reprezentat, în literatura pentru copii valorificabilă la nivel

preşcolar şi primar, prin:
 textul dramatic propriu-zis;
 textul de teatru pentru copii;
acestora li se adaugă, fără a aparţine în esenţă genului dramatic, dar preluând din caracteristicile
acestuia,
 textul dramatizat.

Repere diacronice:
„Teatrul pentru copii şi adolescenţi a apărut la noi foarte târziu, partituri dramatice
inspirate din teme şi motive folclorice fiind create mai întâi de Vasile Alecsandri, Sânziana şi
Pepelea şi după aproape patru decenii, de Victor Eftimiu, Înşir’te mărgărite. Primele
reprezentaţii destinate publicului de vârstă mică s-au iniţiat în epoca interbelică a secolului
trecut când s-a înfiinţat şi prima companie teatrală privată, cu un repertoriu specializat pentru
publicul de vârstă mică. Tot acum s-au publicat şi primele cărţi de dramaturgie pentru copii
aparţinând unor autori români, dintre care amintim: Victor Ion Popa (Păpuşa cu piciorul rupt)
şi Alecu Popovici (Începe teatrul).
După 1950, când companiile private s-au desfiinţat, în Bucureşti şi în alte mari oraşe s-
au înfiinţat instituţii teatrale de stat pentru copii: teatre de păpuşi şi marionete, teatre pentru
copii şi adolescenţi. [...] Au publicat volume de scenarii radiofonice, dramaturgie pentru copii
şi pentru teatru de marionete mai mulţi autori, dintre care amintim: George Anania şi Romulus
Bărbulescu, Mioara Cremene, Ioan Lucian [...], Gheorghe Onea, Iuliu Raţiu, Gheorghe Scripcă,
Eugenia Zaimu Stoica, Daniel Tei ş.a. [...]
Literatura pentru copii a alimentat inspiraţia scenariştilor şi regizorilor emisiunilor de
radio şi de film cu deosebire după 1950, când aceste tehnologii moderne au fost prezente şi la
noi. Emisiunile de teatru pentru copii, radiofonice şi de televiziune, folosesc texte dramatice
propriu-zise sau adaptează operele literare deja existente. Dramatizarea radiofonică şi de
televiziune conferă textelor literare mai multă culoare şi dinamism” (Cojocaru, 2004, pp. 164-
165).

Aplicaţie: Indicaţi piesele de teatru preferate pe care le-aţi vizionat sau audiat în
copilărie. Cu ce le asociaţi?

Temă de reflecţie: Care consideraţi că ar trebui să fie locul teatrului, în familie/

grădiniţă/ şcoală, la vârsta preşcolară/ şcolară mică? Argumentaţi-vă răspunsul.

VII.1. Textul dramatic propriu-zis, accesibilizat

Textul dramatic propriu-zis, accesibilizat este abordat fragmentar, adaptat (cel mai
frecvent, dintre speciile literare dramatice, feeria, comedia, drama istorică etc.): Sânziana şi
Pepelea, Chiriţa în Iaşi, Chiriţa în provincie, de Vasile Alecsandri, Înşir’te mărgărite!, de
Victor Eftimiu, Apus de soare, de Barbu Ştefănescu Delavrancea etc.

Copiii de vârstă preşcolară/ şcolară mică pot fi plasaţi, în raport cu textul dramatic
propriu-zis, în ipostaze precum:
 analiza celor două faţete ale literarităţii unui text dramatic: planul conţinutului
(acţiune, conflict, subiect, personaje, mesaj etc.) şi planul formei (organizare în acte/ scene, în
proză sau în versuri; asocierea replici ale personajelor – indicaţii scenice; valenţele limbajului
artistic valorificat etc.);
 familiarizarea cu structura şi componentele unui text dramatic;
 identificarea rolului indicaţiilor scenice – „act de limbaj directiv, fie că sunt didascalii
descriptive, narative, de acţiune (verbală, nonverbală) sau de tonalitate etc.” (Creţu, 2005, p.
41);
 aplicarea, în interpretare, a diverselor valenţe ale comunicării verbale, nonverbale şi
paraverbale;
 asocierea diferitelor coordonate ale firului acţiunii cu repere spaţio-temporale redate
prin decor, efecte sonore, costume etc.;
 identificarea multiplelor aspecte pe care le implică reprezentarea scenică a unui text
dramatic etc.

Având în vedere caracteristicile textelor dramatice propriu-zise din literatura română/

universală (dimensiuni ample, complexitate a acţiunii, limbaj care iese, uneori, într-o măsură
prea mare din limitele limbii române literare actuale etc.), accesibilizarea lor pentru vârsta
preşcolară/ şcolară mică presupune, dincolo de abordarea fragmentară, şi „adaptarea” – mai ales
în sensul substituirii unor elemente lexicale arhaice, regionale, argotice etc. – a unora dintre
replicile personajelor.
Vezi, de exemplu, fragmentul de mai jos:

„ACTUL I, Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stânga, casa Chiriţei cu
cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă
înconjurată de copaci. [...] În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni.
SCENA III. CHIRIŢA, GULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele din
dreapta. Ceilalţi ies din casă şi coboară din cerdac.)
GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... neneaca!
SAFTA: Ce este?... Ce este?
ŞARL: [...] Ah! Madame!...
ION: Aud, cucoană... Iaca, ia...
CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... aţi adormit cu
toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţină. Ceilalţi se adună împrejurul
Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, neneacă... dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul.
SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică.
ION: Şi eu...
CHIRIŢA: Taci din gură... că eşti încă cu ochii plini de somn... Ţine calu...
ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona... sari în brati a me.
CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?... Eşti foarte galant!... însă mă tem...
ŞARL: O! Non te tem... că sunt vurtos.
CHIRIŢA: Nu de-aceea... că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi... să sar în braţele unui
cavaler... nu ştiu de se cuvine?...
ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça.
CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă... aţine-te că sar.
ŞARL: No... poftim... un, deux, trois.
CHIRIŢA (sărind): Hup.
ŞARL (în parte): [...] uşuric ca un pan... merci.
CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu... (Tare.) [...] Ioane... du calu la grajd şi-l adapă, dar
să nu-i scoţi şaua... Auzi?
ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)
[...]
CHIRIŢA: [...] Gugulea nineacăi... Auzi ce spune monsiu Şarlă... zice că ai să vorbeşti
franţuzeşte ca apa... [...] Da ian să-i fac eu un examen... Guliţă, spune nineacăi, cum se cheamă
franţuzeşte furculiţa?
GULIŢĂ; Furculision.
CHIRIŢA: Frumos... dar friptura?
GULIŢĂ: Fripturision...
CHIRIŢA: Prea frumos... dar învârtita?
GULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo... Guliţă... bravo, Guliţă... (îl sărută.)
ŞARL (În parte.): Gogomanition, va!...” (Chiriţa în provincie. Comedie cu cântece, în 2 acte,
de Vasile Alecsandri)

Aplicaţie: Caracterizaţi succint, la nivelul conţinutului şi la nivelul formei, textul de

mai sus. Identificaţi, prin comparaţie cu textul original (integral) al comediei, elementele
accesibilizate.
 Temă de reflecţie: Având în vedere caracteristicile textului dramatic, ce loc ar trebui
să ocupe acesta, în opinia dvs., în programele din grădiniţă/ ciclul primar?

VII.2. Textul de teatru pentru copii

Textul de teatru pentru copii se subsumează aşa-numitului teatru preşcolar/ şcolar,

în versuri şi/ sau în proză: Pui de om, Călina, de Victor Eftimiu; Făt-Frumos şi călare şi pe jos,
de Marin Sorescu; O fetiţă caută un cântec, Băiatul din banca a II-a, Cine se teme de crocodil,
Şoricelul şi Păpuşa, Afară e vopsit gardul, înăutru-i Leopardul, Şut-gool!, de Alecu Popovici;
Elefănţelul curios, de Nina Cassian; O şcolăriţă harnică şi cuminte, de Emilia Căldăraru; Cum
a luat Gogopleaşcă nota 10, de Jules Cohn Botea; Eroii din Galaxia Gutenberg (Comedie în
trei tablouri), Cine-i, oare, Făt-Frumos? (Comedie în două părţi), de Iuliu Raţiu etc.

Se disting, în volumele de teatru pentru copii, texte cu valenţe particulare, caracterizate

– cu precădere, în plan tematic şi în sfera personajelor – prin note dominante:

(a) piese de teatru ancorate în universul şcolii – tema copilăriei este particularizată,
în astfel de texte, prin ilustrarea unora dintre provocările vieţii de şcolar; sunt, frecvent, aduse
în prim-plan personaje-copii ale căror comportamente/ atitudini/ replici etc. nu corespund
sistemului comun de valori recunoscut la această categorie de vârstă şi, prin ironie, umor şi,
eventual, personaje antitetice, se subliniază valorile vizate;

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva raportării tematice la lumea copilăriei şi, în

special, a şcolii, fragmentele de mai jos:

(1) ,,Personaje: GOGOPLEAŞCĂ, RADU, ROBOTUL

Gogopleaşcă la o masă încărcată de cărţi, cu obrajii în palmă şi cu privirea în gol. Intră Radu
cu o geantă mare pe care opune cu mare grijă jos.
RADU: Noroc, Gogopleaşcă!
GOGOPLEAŞCĂ: (Parcă se trezeşte) Noroc, Răducule.
RADU: Ce mai faci?
GOGO: Ce să fac? Învăţ, că mâine mă ascultă la toate.
RADU: Aşa îţi trebuie dacă nu ai mai venit pe la şcoală!
GOGO: De venit, am venit eu, dar nu ne-am potrivit. Voi veneaţi dimineaţa, eu – după masă.
RADU: Păi, ce căutai după masă, că dimineaţă învăţăm noi.
GOGO: Eh, întârziam şi eu un pic.
RADU: Aha! Ai învăţat? Ştii ceva?
GOGO: Ştiu? Auzi, dacă ştiu! Visez toate materiile. Ai să vezi mâine, te va surprinde… mirarea.
RADU: Atunci hai să facem o încercare. Să te asculte Roboţel, pe care l-am făcut la
minitehnicus.
GOGO: Pe mine? Pe mine să mă asculte un robot? Ce ştie el?
RADU: Ştie, ştie foarte multe, că l-am programat. Ba mai dă şi note!
GOGO: Adu-l. Adu-l şi am să te fac de râs şi pe tine şi pe el.
RADU (scoate cu grijă din geantă pe Roboţel pe care îl pune pe masă cu faţa la public. Îi dă
drumul şi se aprind beculeţe, leduri pâlpâitoare etc. Când vorbeşte cu o vorbire sacadată se
aprind mai ales becurile din dreptul ochilor şi al gurii.) Stai să vezi.
ROBOT: Sunt conectat pe toate circuitele. Aştept comanda.
GOGO: Vreau să-l asculţi pe prietenul meu Gogopleaşcă la toate materiile.
ROBOT: Am înţeles. Cum învaţă?
RADU: Cam aşa şi aşa.
ROBOT: Am înţeles. Nu îţi este prieten, ci numai coleg.
RADU: Lasă filosofia şi pune-i o întrebare.
ROBOT: Am înţeles să-i pun o întrebare. Din ce materie, de ce nivel?
GOGO: Din geografie. Întrebare de nota 10!
ROBOT: Am înţeles, din geografie. Întrebare: care este cel mai înalt vârf de munte din
România?
GOGO: Uşor! Gata, am luat nota 10. Cel mai înalt vârf de munte din România este Omul cu
înălţimea de 1601 metri.
ROBOT: Incorect. 1601 este moartea lui Mihai Viteazul. Defect, probabil, circuite neizolate.
Nota 2.
GOGO: Am încurcat-o.
RADU: Ai încurcat-o pentru că nu înveţi planificat.
GOGO: Să mă întrebe la gramatică.
ROBOT: Am înţeles, la gramatică. Întrebare: subiectul şi predicatul din propoziţia «Eu mă
spăl pe dinţi.»
GOGO: Uşor. Predicatul «spăl». Nu are subiect.
ROBOT: Incorect. Are subiect. La ce întrebare răspunde subiectul?
GOGO: Cine, ce?
ROBOT: Corect. Cine se spală pe dinţi?
GOGO: Ce ştiu eu? Alţii. Ceea ce este sigur, eu nu fac aşa ceva.
ROBOT: Incorect. Defect probabil circuite lipsă. Nota 2.
GOGO: Radule, ce face ăsta? Îşi bate joc de mine?
ROBOT: Incorect. Nu arunca vina pe alţii, tu îţi baţi joc de tine.” (Cum a luat Gogopleaşcă
nota 10, de Jules Cohn Botea)

(2) „Personaje: Povestitorul 1 (P1), Povestitorul 2 (P2), Tata 1 (T1), Tata 2 (T2), Tata 3 (T3),
Mama 1 (M1), Mama 2 (M2), Mama 3 (M3), Mama 4 (M4), Fetiţa 1 (F1), Fetiţa 2 (F2), Fetiţa
3 (F3), Fetiţa 4 (F4), Băiatul 1 (B1), Băiatul 2 (B2), Băiatul 3 (B3), Păpuşa.
(Indicaţii generale: Această piesă de teatru are VIII acte. Pentru fiecare act, cortina se deschide
doar pentru jumătate de scenă, în cealaltă jumătate se aşază decorul pentru actul următor, în
aşa fel încât cortina nu va fi trasă niciodată complet şi, deci, piesa se va desfăşura fără aplauze
între acte. De asemenea, se pot juca un singur act sau două, trei ş.a.m.d., ca scenete, actele
neavând legătură, fiecare fiind cu alte personaje şi întâmplări.)
[...]
Actul VIII
(Camera unui copil. O masă pe care se află caiete şi cărţi, un casetofon. În colţ, jucării.)
Băiatul 3 (la masă, frunzărind un manual): Lasă că învăţ mai târziu, / Lecţia aproape-o ştiu.
(Ia ceasul de masă în mână, îl priveşte, apoi îl întoarce spre public. Arată orele 15. Dă drumul
la muzică. Se duce în colţul camerei şi începe să se joace imitând sonor motor de maşină etc.)
Mama 4 (glas de afară): Băiatul meu cel minunat, / Ai terminat de învăţat?
B3 (sare la masă): Da, mamă, sigur, nu-i prea greu, / Ştii că am învăţat mereu.
M4 (vocea): De-ai terminat, vino degrabă / Să mă ajuţi puţin la treabă!
B3: Îndată, dar mai am puţin, / Să-mi scriu o temă ş-apoi vin.
M4 (voce): Bine, atunci am să te-aştept!
B3 (bătându-se cu palma pe piept şi jubilând): Hai, că sunt tare deştept!
(Trece iar la joc. Ceasul arată orele 18.)” (Trei ani de şcoală – Piesă de teatru pentru clasa a
III-a, de Doina Antoaneta Roşoga)

(b) piese de teatru cu tematică specifică – texte scrise, cel mai frecvent, cu scopul de
a răspunde unei provocări de ordin tematic, de a reflecta un anumit subiect, un anumit personaj-
tip, un deziderat, de a promova o acţiune, un produs etc.; relevante sunt, în acest sens, de
exemplu, textele dramatice scrise în cadrul proiectelor din sfera ecologiei, a libertăţii de
expresie, a nediscriminării, a integrării, a luptei pentru anumite drepturi etc.;

Aplicaţie: Identificaţi elementele de specificitate ale scenetei de mai jos:

,,PERSONAJE: Doruleţ, Salvatore, Prezentatori I, II, Vlăduţ, Mihai, Ioana, Cosmin, Vecinul,
Frunzuliţe I, II, III, Oameni de fum I, II, III, Gâsca, Gâscanul, Un copil, Raza de soare, Briza
mării
DECOR: glob pământesc, flori, animale, păsări, apă, nisip, umbrelă de plajă, cadru căsuţă,
iarbă, colaci de înot, cuburi de plastic, baloane, mingi, coş de gunoi etc.
În faţa cortinei, pe un butuc de lemn, stă un băieţel, cu bărbia în palme, trist şi îngândurat,
alături, pe alt butuc, stă un băieţel spiriduş, Salvatore, îmbrăcat în culori ţipătoare.
Băieţelul, Doruleţ, se ridică, înclinându-se către public.
DORULEŢ: Vă salut şi mă prezint, / Părinţii astfel m-au numit: / Mă cheamă Dor, că mă
doreau, / Şi Doruleţ când m-alintau... / Mi-au dat viaţă şi iubire / Să cresc drept la trup şi fire
/ Iubesc locul unde m-am născut, / Dar totu-n jur se schimbă mult.
SALVATORE: Sunt Salvatore, cel mai cel, / Tot timpu-l însoţesc pe el. / Mi-e prieten bun, dar
ce să fac, / Căci Doru-i tare supărat?
DORULEŢ: Sunt cam bolnav, iarna şi vara, / Tuşesc şi ziua, dar şi seara. / Doctorul mi-a spus
exact: // Aerul e poluat! Mi-este teamă să beau apă, // Mama-mi spune: Nu-i curată! / Vreau
parcuri cu pomi înalţi, / Să prind fluturi minunaţi, / Să sărut o gărgăriţă, / Să mă-ntrec c-o
veveriţă. // Dar totu-a fost înlocuit: / Blocuri şi străzi s-au construit. / Sunt mic, dar vreau să
mă gândesc / Cum să păstrez tot ce-mi doresc!
(Se plimbă gânditor prin faţa cortinei.)
[...]
OAMENII DE FUM I; II; II (în cor, ritmic): Vi-ne fu-mul ne-gri-cios... / Vi-ne fu-mu-ne-că-
cios... / Distrugem totul în cale / Oameni, plante, animale...
[...]
Cortina
Actul III
[...]
GÂSCANUL: Sunt un tată disperat! / Nu găsim un loc curat / Să facem un cuibuşor / Şi-apoi,
câte-un ouşor, / Să se ouă gâsca-mamă, / Căci vrem bobocei de seamă! [...]” (Apăraţi planeta
pământ – scenetă în versuri pentru educaţia ecologică a copiilor preşcolari, de Cecilia Pană)

(c) piese de teatru subsumate sferei basmelor – texte care recreează (sau, în unele
cazuri, parodiază), în stilul feeriei, principalele coordonate ale basmului: împletire real –
fantastic, în planul acţiunii; personaje reale şi personaje cu puteri supranaturale (de cele mai
multe ori, cu nume sugestive, care fac trimitere către basme cunoscute); personaje-adjuvant;
obiecte magice etc.;
 Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva conţinutului şi a formei, fragmentul de mai jos:
,,Personaje: Regele 1, Regina 1, Filip, Sfetnicul, Baronul Economu, Bănuţ, Cele trei ursitoare,
Magul, Curteni, Regele 2, Regina 2, Daria, Baronul Paul
1. Trâmbiţe
Sfetnicul: Veseliţi-vă şi vă-mbuibaţi, dragi nobili, slujitori şi norod! În această zi, regelui i s-a
născut un urmaş. Prinţul se va numi Filip şi botezul lui va avea loc peste trei luni!
2. Vals în surdină. Interior de castel. Curteni, sfetnicul. Intră Regele şi Regina.
Sfetnicul: Regele şi alaiul său!
Voci: Plecăciuni, maiestate! Plecăciuni! A fost un botez reuşit! Prinţul este încântător, să ne
trăiască! Plecăciuni, maiestate!
Regele: Să ne aşezăm la masă şi să ne simţim la înălţimea acestei zile memorabile! (se aşază
toţi la masă, într-o parte se află un leagăn de copil)
Regina (încet): Sunt toţi invitaţii de la botez aici?
Regele: Toţi... pe care i-am chemat. Câţi sunt?
Regina: Doisprezece cu noi cu tot.
[...]
Prima ursitoare (se apropie): Fie ca micul Filip să crească sănătos, să devină puternic, frumos
şi mintea să-i sclipească!
A doua (se apropie): Fie ca micul Filip să-şi întâlnească perechea şi să fie fericit alături de ea
până la sfârşitul vieţii!
(Intră magul, deschizând zgomotos uşa.)
Magul: Ahaha! Sunteţi cu toţii la masă, vă-ndopaţi nobilele burdihane, vă-ndopaţi...
Regina: Vai de mine! Magul! Ştiam eu c-am uitat pe cineva.
[...]
Magul: [...] Îi urez acestui gogoloi dolofan învelit în scutece de mătase să aibă un nefericit
sfârşit chiar în ziua când va împlini şaptesprezece ani!
[...]
5. Trâmbiţe
Sfetnicul: Nobili, slujitori şi norod! Poruncă de la maiestatea sa, regele. De azi înainte nimeni
nu mai călăreşte. Caii sunt interzişi. Toţi vor călători în caleşti, trăsuri şi căruţe trase de vite.
Celor ce se vor încumeta să încalece pe un bou ori vacă, maiestatea sa le urează noroc!”
(Frumosul din regatul adormit, de Ana Ripka-Rus).

(d) texte dramatice pentru teatrul de păpuşi – conţinând indicaţii scenice adaptate
manierei particulare de punere în scenă a unor astfel de texte, centrate pe: tipurile de păpuşi (cu
fire/ marionetă; pe lingură; pe tijă; pe unul sau trei degete; muppets; wayang/ cu braţe mobile;
mecanică; umbră; siluetă de personaj; mască; jucărie; obiect animat etc. – cf. Dănăilă, 2003, pp.
168-177; Ciobotaru, 2006, p. 42; Bălăiţă, 2007, pp. 9-10 etc.); caracteristicile păpuşilor,
mânuirea lor, replicile actorilor, eventuală relaţionare păpuşă – actor (uneori, şi public) etc.

Complexitatea limbajului scenic păpuşăresc este redată, de către A. Bălăiţă, într-un tabel
ale cărui componente sunt următoarele:
I. elemente paraverbale:
1. păpuşile (marionetele) şi sistemul de mânuire;
2. elemente de comunicare nonverbală: (a) paralimbajul (intonaţiile şi timbrul vocal, accentele,
tăieturile, opririle şi pauzele; tempo-ul, exclamaţiile (gesturile vocale)); (b) modul de utilizare
a spaţiului pentru comunicare; (c) limbajul corpului (mimică, gestică) – raportul gesturilor cu
textul vorbit; jocul fizionomiei (mimica măştii-păpuşă, animarea capului), gesturile elementelor
păpuşii;
3. decorul: (a) decorul sau spaţiul sonor (muzica de spectacol sau ilustraţia muzicală; ambianţa
sonoră); (b) decorul vizual (construcţia spaţiului scenic, elementele de costum ale personajelor-
păpuşi, elementele de recuzită, schimbările de decor); (c) raporturile decorurilor cu textul;
4. acţiunile şi situaţiile: intriga, dezvoltarea acţiunii, momentul culminant, deznodământul;
termenii conflictului dramatic; împărţirea în acte, tablouri, scene;
5. timpul: durata acţiunilor; acţiuni simultane, inversiuni temporale;
II. elemente verbale:
1. interpretarea vorbită a textului scris;
2. integrarea textului vorbit: coeziunea replicilor, a dialogurilor; înlănţuirea cu elementele
paraverbale” (Bălăiţă, 2007, pp. 6-8).

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva conţinutului şi a formei, fragmentul de mai jos:

,,PERSONAJELE:
MUZICANTUL – actor (poate fi un moş cu caterincă, un tânăr cu chitară, viorist, acordeonist
etc., la aprecierea regiei)
VÂNZĂTOAREA DE TURTĂ DULCE – actriţă
SPERIETOAREA DE CIORI – actor sau păpuşă mare
Păpuşi: FETIŢA, BĂIATUL, CĂŢELUL, PORUMBIŞA ALBĂ, TREI PUI DE CIOARĂ,
IEPURAŞUL, PICTORIŢA, SPORTIVUL, MICA CROITOREASĂ
Tabloul I
Decorul reprezintă un parc (scuar) într-un oraş oarecare. În fund, se vede profilată umbra
blocurilor. [...]
Într-un colţ, un chioşc de dulciuri, la fereastra căruia se vede capul Vânzătoarei de turtă dulce.
[...]
VÂNZĂTOAREA DE TURTĂ DULCE (uitându-se în sală): Ei... ce de lume!... (Adresându-se
copiilor.) Bună ziua... Cine vrea o inimioară de turtă-dulce? (Din sală «eu!» Pe scenă urcă
actriţa care va mânui în această piesă fetiţa, bineînţeles cu păpuşă cu tot.)
FETIŢA (de fapt, mânuitoarea): Eu.
VÂNZĂTOAREA: Poftim! (I-o dă. Mânuitoarea fetiţei ia turta dulce şi trece apoi prin scenă,
ascunzându-se îndărătul paravanului. Pe scenă rămâne fetiţa-păpuşă cu inimioara de turtă-
dulce în mână.)
[...]
FETIŢA (oftând): Eu... cu cine să mă joc acum? (Pe sus trece în zbor un porumbel alb – fetiţa
exclamă spontan, copilăreşte.) Un porumbel alb, ca Albă ca Zăpada! Ce frumos e! Ce frumos
zboară!... Aş vrea să mă joc cu el... să fim prieteni buni... (Ton rugător) Măcar o porumbiţă de
hârtie de-aş avea... (Îi vine o idee, se adresează spectatorilor.) Nu vrea cineva dintre voi să-mi
facă o porumbiţă de hârtie? Vă rog... vă rog foarte mult...
MUZICANTUL (către ea, glumeţ): Ei, fiindcă te-ai rugat aşa de frumos, o să te ajutăm noi.
(Către copii.) Nu-i aşa, copii? (Copiii din sală răspund – «Da.»)
FETIŢA: Da? Vreţi? (Sala răspunde.)
MUZICANTUL: Să căutăm o foaie albă de hârtie... (Către sală.) Are cineva o foaie albă? (Din
sală îi dă un copil o foaie.) Mulţumesc. (Către fetiţă.) Acu’, hai, să încercăm să facem o
porumbiţă de hârtie... n-am mai încercat de mult... Mi-e teamă că am uitat... (Ia hârtia albă şi
o arată sălii, spunând nostalgic.) Din vremea când eram (arată cu mâna mărimea păpuşii)
aşa... ca tine... iar sufletul ne era (arată spre sală, foaia) ca foaia aceasta albă... (Îndoind foaia
de hârtie spune Fetiţei.) Vezi, aşa se strânge... o dată, de două ori... (Rupe un pic din hârtie.)
Mai se rupe un pic... (Către sală.) Şi... totul pare altfel, altfel decât înainte... Dar uite că am
izbutit! Ştie să zboare! (Actorul trimite jucăria de hârtie pe scenă unde va fi imediat înlocuită
de una pe sfori sau pe mână.)” (O porumbiţă albă sau o fabulă pe dos. Piesă pentru teatrul de
păpuşi, de Viorica Huber Rogoz).

VII.3. Textul dramatizat

Textul dramatizat se concretizează într-un text epic – schiţă, basm, snoavă, fabulă etc.
– sau într-un ansamblu de texte epice reflectând o anumită temă – transformat(e) în text
dramatic, în vederea reprezentării scenice.

În acest demers de translare dinspre epic spre dramatic, apar modificări cu precădere în
planul formei (în planul conţinutului se pot realiza, eventual, simplificări – eliminări ale unor
episoade şi/ sau personaje, dar fără a influenţa mesajul textului):
 transformări ale vorbirii indirecte în vorbire directă, construindu-se, astfel, replici ale
unor personaje;
 transformări ale unor pasaje descriptive sau narative în indicaţii scenice vizând:
prezentarea personajelor – inclusiv costume, machiaj etc., comportamentul, atitudinea, acţiunile
actorilor, gestica, mimica, aspecte paraverbale ale interpretării unor replici, mişcarea scenică,
relaţia cu alte personaje etc.; decorul; fondul sonor etc.;
 reformularea unor replici, mai ales în sensul adaptării acestora la specificul
reprezentării scenice;
 substituirea – dacă este cazul şi fără a aduce modificări de substanţă textului/
mesajului acestuia – cu forme ale limbii române literare actuale a unor elemente arhaice/
regionale/ argotice etc. din replicile personajelor;
 crearea, eventual, a unui personaj-povestitor care să „preia” din secvenţele narative
ale textului epic;
 opţional, versificarea replicilor etc.

Aplicaţie: Comparaţi textul dramatizat cu cel al textului epic aflat la baza primului şi
notaţi modificările operate:
,,Personaje: POVESTITORUL, MOŞUL, BABA, TURTIŢA, IEPURAŞUL, LUPUL, URSUL,
VULPEA.
COSTUME: Se vor confecţiona după imaginaţia educatoarei.
DECOR: La început, se realizează exteriorul unei căsuţe, cu o băncuţă în faţă pe care vor sta
moşul şi baba, apoi decorul se schimbă; pe fundal vor fi aşezaţi câţiva copaci confecţionaţi din
lemn sau carton, iar pe jos vor fi floricele confecţionate din hârtie creponată sau din materiale
textile.
POVESTITORUL: Dragii mei, mai mari, mai mici, / Ascultaţi acum aici / O poveste minunată.
/ Se zice c-a fost odată / Într-un sat, un moş şi-o babă. / Moşul, blând, prietenos, / Însă tare
pofticios, / A spus băbuţei aşa:
MOŞUL: Tu, băbuţă, mergi colea, / Caută bine-n lădiţă, / Poate mai găseşti făină / Şi-mi
frământă o turtiţă.
POVESTITORUL: Baba s-apucă de treabă. / A pus făină-n covată, / A pus sare, a pus apă / Şi
apoi, muncind cu spor, / A frământat o turtiţă / Şi-a băgat-o în cuptor.
Baba se îndreaptă cu turtiţa către Moş.
BABA: Uite, moşule, turtiţa / Rumenită şi gustoasă. / O pun să se mai răcească / Chiar aicea
pe fereastră.
Moşul miroase turtiţa.
MOŞUL: Turtiţă, eşti frumoasă / Şi cred că eşti şi gustoasă. / Tare aş vrea să te mănânc!
TURTIŢA: Însă eu aş vrea să-ţi cânt! / Sunt turtiţa cea frumoasă / Rumenită şi gustoasă, / Din
făină plămădită / În covata rotunjită, / Bun rămas, eu am plecat / Astăzi rămâi nemâncat.
Turtiţa aleargă pe scenă, iar Moşul şi Baba după ea ca să o prindă.
MOŞUL: Stai, turtiţă rumenită!
BABA: Unde fugi aşa grăbită?
[...]
POVESTITORUL: Vulpea hap-o înghiţi / Şi povestea se sfârşi. / Vreţi morala să o ştiţi? / Vă
las pe voi s-o ghiciţi.” (Turtiţa, dramatizare după basmul popular Turtiţa – de Ana Letiţia
Comănici şi Nicolaie Comănici)

***

Teatrul poate fi considerat act educaţional, cu reale valenţe în formarea copiilor,

inclusiv de ordin terapeutic – vezi, în acest sens, funcţiile teatrului ca act educaţional terapeutic:
- „funcţia de comunicare – recreează o bază psihologică care să favorizeze adaptarea socială”;
- „funcţia de reglare – anulează dezechilibrul şi reface homeostazia”;
- „funcţia expresivă – oferă copiilor posibilitatea de a conferi mesajului trăirile lor afective”;
- „funcţia de comprehensiune simpatetică – copilul înţelege trăirile partenerului, poate face
schimb de sentimente prin intermediul rolurilor (fără să perceapă că schimbul se realizează
direct)”;
- „funcţia de construcţie şi creaţie – produsul artistic este unic şi nereproductibil, poartă expresia
personalităţii copilului” etc. (Ciobotaru, Mihailovici, 2003, p. 16).

Aplicaţie: Exemplificaţi, prin raportare la un spectacol de teatru realizat în ciclul

primar, funcţiile de mai sus.

Copilul se arată „mai dispus să accepte metaforele, mai intransigent cu lipsa de

sinceritate în discursul scenic” şi „nu reacţionează în conformitate cu teoriile despre artă, ci
doar cu gradul de sinceritate şi de implicare a celui care îl invită nu într-un univers ficţional, ci
într-o altă realitate” (Ciobotaru, 2006, p. 20).

În aceste condiţii, spectacolul ca lume de semnificaţii presupune, fie că este vorba despre
teatrul propriu-zis sau despre teatrul de păpuşi (cf. Dănăilă, 2003, p. 38 – unde masca este
percepută ca „un adevărat spirit al artelor” –, Ciobotaru, 2006, pp. 41-42 etc.)/ teatrul cu
marionete/ umbre etc., coroborarea valenţelor textului dramatic (sau dramatizat) şi ale jocului
actorilor cu scena, muzica, lumina, regia etc., toate concurând la (re)crearea acelei lumi în care
copilul (re)găseşte valori, repere, sensuri.
 Temă de reflecţie: Comentaţi implicaţiile pe care le presupune, la vârsta preşcolară/
şcolară mică, punerea în scenă a unui text dramatic sau dramatizat.

Întrebări: Care sunt tipurile de texte dramatice subsumate literaturii pentru copii?
Ce specii literare dramatice pot fi abordate în ciclul primar? Dar în grădiniţă?
Ce specii epice sunt dramatizate, cu precădere, pentru vârsta preşcolară? Dar pentru vârsta
şcolară mică?
Ce teme abordează, cel mai frecvent, scenetele pentru copii? Exemplificaţi.