VALORILE STILISTICE ALE MODURILOR NEPERSONALE

Luminița DĂNILĂ
Școala Gimnazială -Traian Săvulescu- Izvoarele- Prahova
luminitza.danila@yahoo.com

Studiul de față își propune să prezinte modul în care scriitori renumiți ai literaturii
române au recurs la infinitive, participii, gerunzii și supine, cu scopul de ale oferi funcții
estetice, analiza obiectivă a efectelor obținute și metode de lucru menite să conștientizeze
importanța valorilor expresive ale modurilor nepersonale.
Valorile stilistice sunt cele mai diverse, iar acestea provoacă măiestria creatorilor
literari, priceperea exegeților și receptarea mesajului beletristic indiferent de nivelul la care se
află. De asemenea modurile nepersonale, prin incapacitate lor de a alcătui predicate, au
avantajul sintetizării, mesajului beletristic, care prin utilizarea unor moduri personale, ar
deveni mai stufos diluând esența ideatică. Infinitivul datorează forța expresivă
comportamentului său morfologic dual, de tip verbal, nominal și capacității de abstractizare a
acțiunilor sau a proceselor denumite. Parfumul arhaic este redat prin utilizarea infinitivului
lung, în timp ce gerunziul dinamizează acțiunea. Participiul seduce scriitorii prin capacitatea
de a reuni într-un produs particularitățile unui verb și ale unui adjectiv, iar supinul utilizat cu
măiestrie poate fi epitet, metaforă sau metonimie.
În poemele filozofice, infinitivul este utilizat cu precădere, dat fiind caracterul
său gnomic, ca în următoarele exemple:
,, E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune/Înșirând cuvinte goale/Ce din
coadă au să sune” (Mihai Eminescu, Criticilor mei)1.
La Eminescu infinitivul apare de multe ori în compania gerunziului ca în
exemplul de mai sus sau a supinului, modurile nepersonale fiind combinate între ele, iar
imaginile artistice construite cu aceste elemente sunt memorabile:
,, De treci codri de aramă, de departe vezi albind/Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de
argint”2 (Mihai Eminescu, Călin, file din poveste).
În finalul poemului filozofic Luceafărul, gerunziul sintetizează resemnarea geniului
trasând granițe sigure între universul omului obișnuit și lumea luceafărului:
1
Mihai Eminescu, Poezii, 1965, p. 198.
2
Ibidem, p.72.

1
 ,,Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece,/Ci eu în lumea mea mă
simt/Nemuritor și rece” (Mihai Eminescu, Luceafărul, p.157).
Gerunziile acordate sau neacordate cu determinantul, însoțite de participii
independente sau adjectivizate țes o atmosferă feerică, întrețin suspansul și accentuează latura
emotiv-afectivă a cititorilor, ca în exemplele:
,,Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/Prin care trece albă regina nopții
moartă” (Mihai Eminescu, Melancolie, pag.59) sau ,,Dându-și trestia-ntr-o parte/Stă copila
lin plecată/Trandafiri aruncă roșii/Peste unda fermecată” (Mihai Eminescu, Crăiasa din
povești, p.61.)
În lirica Magdei Isanos, gerunziul conturează în mod sublim metafora:
,, Mereu cheltuindu-mă-n timpul bogat/eu sunt ca un cer printre brazi”3 ( Magda
Isanos, Cine va cânta).
Epitetele obținute prin gerunzii se fixează în memoria cititorului, materializând
imaginea artistică: ,,Păsări ce visează zburând” (Magda Isanos, Noapte, p.15).
Tudor Arghezi recurge la modurile nepersonale atât pentru a evidenția acțiunile
colectivităților sau indivizilor de orice tip:
,,Și făcând un singur trup/Nu-ncetează să lucreze” (Stupul lor), ,,Să se creadă în
putere/A prăda stupul de miere” (Tâlharul pedepsit), dar și pentru a imortaliza mizeria
umană: ,,În frig și noroi/Trec hoții-n convoi, câte doi,/Cu lanțuri târâș de
picioare/Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare” (Cina).
În opera lui Creangă, modurile nepersonale devin suporturi de susținere a
frazelor stufoase, care ar fi devenit kilometrice fără contragerea realizată cu ajutorul
infinitivelor sau gerunziilor.
Inventariind combinațiile se poate observa cu ușurință preferința pentru
gerunzii urmate de infinitive:
,,Apoi, când înseră, baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina
de la opaiț, mai dând a înțelege nurorii-sa că are s-o privegheze.”4
Modurile nepersonale permit scriitorului utilizarea unor timpuri diferite,
imperfectul și prezentul cu valoare eternă, acest artificiu de păstrare a ritmului alert al
povestirii nedevenind o greșeală stilistică, ci un atu al expresivității.
Gerunziile urmate de participii redau cu fidelitate dramatismul:

3
Magda Isanos, Cântarea munților, 1988, p. 4.
4
Ion Creangă, Povești. Povestiri.Amintiri, 2001, p. 11.

2
 ,,Capra atunci, holbând ochii lung prin casă o cuprinde spaima și rămâne
încremenită...Dar mai pe urmă îmbărbătându-se, și-a mai venit puțin în fire ș-a întrebat...” 5
dar și bucuria este exprimată printr-o listă de gerunzii:
,,Moșneagul, văzând aceste mari bogății, nu știa ce să facă de bucurie, sărutând
mereu cucoșul și dezmierdându-l.”6
Creangă mânuiește cu măiestrie modurile nepersonale, realizând din
combinarea acestora, ramificații ale propozițiilor sau frazelor:
,,Și fiul craiului, nemaiputând struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se
întoarnă rușinat înapoi la tatu-său.”7
Gerunziul tinde să fie asimilat de prezentul cu valoare eternă, astfel încât dinamica
acțiunilor este accelerată de această combinație:
,,Atunci feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din
mâna tată-său, își ie ziua bună de la frați și a doua zi pornește și el.”8
Rimele în gerunziu exprimă exasperarea omului în fața fenomenelor naturale
extreme și durative:
,, De-atâtea nopți aud plouând,/Aud materia plângând.../Sint singur, si mă duce un
gând/Spre locuințele lacustre. (George Bacovia, Lacustră).9
Terminația ,,-ând” accentuează dramatismul și susține imaginea auditivă
sugerată. Prin efectul pe care-l are asupra auzului, gerunziul este capabil să exteriorizeze trăiri
și să asigure o evaluare psihologică a personajelor sau o autoevaluare. Neliniștea mamei
ciobanului din Miorița, care presimte nenorocirea copilului ei, este sugerată de înlănțuirea
verbelor la acest mod nepersonal:
,, Iar dacă-i zări,/Dacă-i întâlni/Măicuţă bătrână,/Cu brâul de lână,/Din ochi
lăcrimând,/Pe câmpi alergând,/Pe toţi întrebând/Şi la toți
zicând...”(Miorița,http://www.romanianvoice.com/poezii/balade/miorita.php)
Utilizarea participiilor în descriere surprind veridic inactivitatea cauzată de
modul în care canicula paralizează orice activitate umană:
,,Ziua și noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era
mort. Sub ploaia de aur a soarelui de vară natura întreagă dormea moleșită...Când soarele

5
Ion Creangă, Povești…op. cit, p. 22.
6
Ibidem, p. 28.
7
Ibidem, p. 78.
8
Ibidem, p. 79.
9
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/80484/Lacustra, consultat 14.4.2014.

3
ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arșița zilei un oraș mort,
adormit printr-o vrajă, petrificat de veacuri-un oraș fantomă:”10
Descrierile telegrafice sunt realizate prin combinarea gerunziilor cu participiile:
,,Spălați, rași, pudrați , ieșeau pe rând la lumină, făcându-și de lucru în jurul ei pe punte.
Toți, bucuroși, o sorbeau din ochi cu lăcomie. Până și fochiștii, nespălați, nerași, cât ținea
drumul, ieșeau câte unul din tartarul căldurilor: pe jumătate goi, cu gâtul învelit în șăluțul lor
de bumbac, de care se slujeau să șteargă uleiul și unsoarea de pe mașină, ca și sudoarea de
pe trup.”11
Rolul expresiv al modurilor nepersonale ale verbelor se poate demonstra,
explora și analizând operele literare din manualele alternative pentru Limba și literatura
română la gimnaziu. Universul copilăriei se reactualizează-eternizează cu ajutorul gerunziilor
combinate cu participii, uneori această formă a verbului apare chiar în titlu:
Descoperind râul
,,În fund, un perete de pământ bătut cu tăvălugul oprea curgerea râului. Țara
poveștilor, își spuse Bănică și, văzând că albia râului nu mai înainta, bătu apa cu palmele,
ținând brațele țepene, și lunecă spre malul acoperit cu căsuțe de lemn și ocoale încercuite cu
plase de sârmă. O fată, care mânca la umbra unui salcâm, zârindu-l pe băiat, se apropie de
marginea lacului cu un ștergar în mâini și strigă uimită... (Fănuș Neagu, Descoperind
râul).”12

În poezia Copilărie, Victor Eftimiu utilizează unsprezece verbe la modul gerunziu în

cele patru strofe inegale ale operei, (în manual sunt reproduse trei) acestea au rol dublu:
dinamizarea imaginilor artistice și eternizarea timpului magic al copilăriei. Aceste verbe sunt:
zvârlind, ochind, cercându-şi, zburdând, sărind, ţipând, râzând,cercându-mi ochind,
fugind, strecurându-se.

Eminescu subliniază în mod pragmatic legătura indisolubilă dintre gerunzii și

universul copilăriei: „Si privind în luna plină/La văpaia de pe lacuri,/Anii tăi se par ca
clipe,/Clipe dulci se par ca veacuri./Astfel zise lin pădurea,/Bolți asupră-mi
clătinând;/Șuieram l-a ei chemare/Ș-am iesit în câmp râzând”13.

Abundența gerunziilor în basme are rol dublu: dinamizarea acțiunii și

inducerea atmosferei feerice. În basmul Aleodor Împărat există o frază alcătuită din două
10
Jean Bart, Europolis, 2010, p. 23.
11
Ibidem, p. 41.
12
Victoria Pădureanu, Matei Cerchez, Flori Lupu, Limba Română Manual pentru clasa a V-a, 2005, p. 18.
13
Ibidem, p. 115.

4
gerunzii, care contopește zbuciumul interior al eroului cu determinarea de a acționa
concretizată în faptele și în respectarea cu orice preț a angajamentelor sale:
„Și cum mergea el gândindu-se și răzgândindu-se, cum să-și împlinească sarcina
mai bine, căci își dăduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui eleșteu și o știucă se zbătea
de moarte pe uscat.”14
Caragiale utilizează modul gerunziu atât pentru ritmul alert al imaginilor vizuale, dar
și pentru fixarea notei umoristice care reprezintă sigiliul stilistic al operei sale: „Și
apucându-l de mâna cealaltă îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind
din roate trece la un macaz.(I.L. Caragiale, D-l Goe)”15
Aspectul demn de semnalat este acela că, deși textele alese reprezintă cel mai
bun suport pentru evaluarea expresivității modurilor nepersonale ale verbelor, nu se insistă
asupra acestui aspect, iar elevii din clasele gimnaziale mici nu pot înțelege valoarea acestor
resurse în economia operelor literare. Infinitivul, participiul, supinul și gerunziul
esențializează acțiunea, au capacitatea de a contrage fraza, de aceea pot fi comparate fără a se
exagera cu ingredientele de bază utilizate la realizarea unor mâncăruri la bucătărie.
Utilitatea lor se observă cel mai bine atunci când elevii primesc ca sarcină de
lucru realizarea rezumatului unei opere.
În urma inventarierilor întreprinse de domnul profesor universitar Petre
Gheorghe Bârlea, s-a stabilit că antonimiile verbale se află în topul primelor patru tipuri de
antonimii, clasament întocmit după frecvența acestora și utilizarea lor în limba română. De
asemenea, lingvistul plasează în vocabularul fundamental al limbii române verbele auxiliare,
subliniind importanța acestei părți de vorbire în economia comunicării. 16
Și în plan acustic efectul gerunziului este special. În literatura populară rimele
realizate din terminațiile acestui mod nepersonal al verbului induc atmosfera de tristețe,
specifică doinelor:
„Când aud cucul cântând/ Și mierlița șuierând/ Eu merg prin codru plângând”17.
Ana Blandiana definește cartea prin verbe la participiu: „Casă zidită din litere pe stâlpi de
silabe/ Sprijinită-n cuvinte, suspendată de stele,/Liniște pune foi albe în juru-ți/ Cerul și-
așterne cerneala pe ele (Ana Blandiana, Definiție)”18.

14
Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan, Gabriel Chelaru, Limba Română, Manual pentru clasa a V-a,
2002, p. 40.
15
Andra Vasilescu, Adela Rogojinaru, Mircea Vasilescu, Limba Română, Manual pentru clasa a VI-a,
2001, p.70.
16
Petre Gheorghe Bârlea, Limba Română Contemporană, 2013, p. 175.
17
Elena Mazilu-Ionescu, Valentin Jercea, Limba Română, Manual pentru clasa a VI-a, 2006, p. 21.
18
Marin Iancu, A.Gh. Olteanu, Ana Tulbă, Limba Română, Manual pentru clasa a VII-a, 2008, p. 4.

5
 În Pașa Hassan, aura de vitejie a domnitorului care se află în fruntea oștirii
sale se realizează prin înșiruirea verbelor la modul gerunziu:
„Pe vodă-l zăreşte călare trecând/Prin şiruri, cu fulgeru-n mână./În lături s-azvârle
mulţimea păgână./Căci vodă o-mparte, cărare făcând,/Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet
curgând,/ Oştirea română. (George Coșbuc, Pașa Hassan)”19.
Zbuciumul măicuței bătrâne, lipsite de putere, care presimte că fiului ei i se
întâmplă ceva rău este descompus în verbe la gerunziu, care-i notează gradat neputința de a
acționa salvator:
„Măicuță bătrână/Cu brâul de lână,/Din ochi lăcrimând,/Pe câmpi alergând,/Pe toți
întrebând/Și la toți zicând (Miorița, baladă populară)”20.
Importanța modurilor nepersonale în economia comunicării verbale,
beletristice, oficiale sau științifice este tratată în mod superficial în manuale și în culegeri.
Deși tema este deosebit de generoasă, ea este ocolită de către cercetători. S-ar impune studii
speciale despre importanța modurilor nepersonale în literatură, în publicistică, în stilul
tehnico-științific și juridico-administrativ. Prin capacitatea lor rezumativă, modurile
nepersonale realizează cel mai bine contragerea frazelor în propoziții ușurând receptarea
eficientă a mesajelor. Tratarea în mod simplist a infinitivului, participiului, gerunziului și
supinului îngreunează sarcina profesorilor care trebuie să se documenteze din mai multe surse
pentru a prezenta modurile nepersonale ale verbelor în mod eficient. De asemenea elevii pierd
mult din cauza faptului că gramatica este despărțită de literatură în cele mai multe manuale.
Comportamentul modurilor nepersonale este urmărit sub aspect morfologico-sintactic, deși
implicarea gerunziului, infinitivului, participiului și supinului în realizarea tropilor reprezintă
o provocare și o inițiere în tainele expresivității.
Fundamentul identificării și aprecierii expresivității în operele literare se edifică din
gimnaziu, cu multă răbdare necesitând tactică pedagogică și profesionalism din partea
cadrelor didactice. Profesorul de limba și literatura română nu trebuie să rămână închistat în
normă, nici să formeze discipoli care nu pot evolua în afara acesteia, deoarece expresivitatea
presupune încălcarea regulilor de cele mai multe ori, atât în comunicarea verbală, cât și în cea
scrisă. El trebuie să inoculeze elevilor discernământul de a utiliza limbajul standard sau
colocvial în situații adecvate, să recunoască expresivitatea unui text, să aprecieze măiestria
autorului, să recunoască un autor după particularitățile stilistice ale operei sale. Fiind o sursă
importantă de expresivitate și având un comportament sintactico-morfologic complex,
19
Ibidem, p. 165.
20
Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Limba Română, Manual pentru clasa a VIII-a, 2010,
p. 224.

6
modurile nepersonale ale verbelor reprezintă un material generos de cercetare și o provocare
pentru prezentarea eficientă și ireproșabilă din punct de vedere științific a acestora la clase, în
funcție de capacitatea de înțelegere a mecanismului limbii române de către elevi.
Tema este un pretext pentru inițierea elevilor în activitatea de cercetare, demers ce va
pune bazele dorinței de a urma învățământul superior, de a deține expertiza unui anumit
domeniu al limbii române.

BIBLIOGRAFIE

ACADEMIA ROMÂNĂ, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Gramatica

limbii române I, 2005, București.
DICȚIONAR explicative ilustrat al LIMBII ROMÂNE, 2007, Italia.

7
DICȚIONAR ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ȘI MORFOLOGIC al Limbii Română, 2005,
București.
DICȚIONAR de științe ale LIMBII ROMÂNE, 2005, București.
BART, Jean, 2010, Europolis, București.
BÂRLEA, Petre Gheorghe, 2013, Limba Română Contemporană, București.
BÂRLEA, Roxana-Magdalena, 2012, Tehnici de cercetare în științele comunicării, Cluj-
Napoca.
CREANGĂ, Ion, 1975, Poveşti, Povestiri, Amintiri, Bucureşti.
EMINESCU, Mihai, Poezii, 1965, București.
FILIMON, Nicolae, 1996, Ciocoii vechi și noi, București.
IORDAN, Iorgu, Vladimir ROBU, 1978, Limba română contemporană, Bucureşti.
IRIMIA, Dumitru, 2008, Gramatica limbii române, Iași.
ISANOS, Magda, 1988, Cântarea munților, București.
PANĂ DINDELEGAN, Gabriela, Aspecte ale substantivizării în româna actuală. Forme de
manifestare a substantivizării adjectivului, Universitatea București.
PANĂ DINDELEGAN, Gabriela, 2009 Dinamica limbii române actuale: aspecte
gramaticale și discursive, București.
REBREANU, Liviu, 1990, Ciuleandra, Jar și Amândoi, Cluj-Napoca.
ROMALO GUȚU, Valeria, 2005, Gramatica Limbii Române, București.
ROMALO GUȚU, Valeria, 1968, Morfologie structurală a limbii române, București.
http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=152269,consultatla12.4.2016.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/80484/Lacustra, consultat 14.4.2014.