Ghicitoarea a fost numită de Aristotel „o metaforă binecompusă” şi de criticul literar

Tudor Vianu, o „alegorie deschisă”. Este o specie a literaturii populare care vine din cele mai
vechi timpuri, din vremea când era folosită ca instrument de testare a iscusinţei tinerilor atunci
când erau supuşi la mai multe încercări. În unele zone din ţara noastră se folosesc în ritualul de
nuntă, când mirele vine sa ceară mireasa. Reprezentanţiimiresei îi adresează mirelui sau
„suitei” sale o serie de ghicitori şi, în funcţie de răspuns, hotărăsc dacă le dau, sau nu, mireasa. În
basme întâlnim ghicitorifolosite pentru încercarea isteţimii unor personaje sau chiar a cititorilor,
în vremurile noastre ghicitorile au rolul de a stimula inteligenţa, de aceea se folosesc cu succes în
învăţământul preşcolar şi primar.

În proverbe şi zicători poporul valorifică un întreg tezaur de înţelepciune,

folosind un limbaj metaforic cu o putere de sugestie deosebită. Acestea prezintă fapte,
concepţii, atitudini ale omului, scoţând în evidenţă ascuţimea minţii şi experienţa de viaţă sau
observaţii asupra vieţii. Ele nu pot fi create de copii preşcolari sau elevi.
Proverbele sunt norme morale cu un grad ridicat de generalitate.
Exemple:
„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge.”
„Leneşul mai mult aleargă şi scumpul mai mult păgubeşte.”
Întrucât proverbele circulă pe cale orală prin toate regiunileţării, ele cunosc şi o mare
diversitate.
Aşa cum remarcă G. Coşbuc, unele proverbe au forme stereotipe:
„Nici în căruţă, nici în teleguţă.”
„Nici în car, nici în căruţă, nici pe jos desculţă.”
„Mai bine un dram de minte, decât un car de noroc.”
„Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.”
icătorile exprimă observaţii asupra vieţii.
„Nemulţumitului i se ia darul.”
„Graba strică treaba.”
Proverbe şi zicători se găsesc în multe din creaţiile scriitorilor noştri: Ion Neculce,
Dimitrie Cantemir, Costache Negruzzi, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu,
Tudor Arghezi ş.a
Ghicitorile, proverbele şi zicătorile recomandate copiilor trebuie să
îndeplinească anumite criterii:
- limbaj clar şi sigur;
- înţelepciunile accesibile copiilor, uşor de explicat.

Folclorul copiilor este o categorie distinctă care cuprinde creaţiilerealizate de copii. Ele
prezintă imagini din viaţa oamenilor, în special dinfamilie, a animalelor si a florilor.
Limbajul folosit se distinge prinsimplitate şi muzicalitate. Procedeele artistice mai
des utilizate sunt: diminutivele, invocarea, repetiţia, comparaţia, dialogul etc.
 Umorul şi personificarea sunt alte mijloace artistice folosite în cântecele copiilor, de
exemplu în „Cântecul curcanului”:
„Sâc că n-ai mărgele,
Roşii c-ale mele,
Sâc că n-ai oprege
Cin’te mai alege?”
Folclorul copiilor poate fi grupat în: - Cântece formulă, creaţii în care se invocă anumite
forţe ale naturii.
„Ieşi Soare, din închisoare
Căci te tai,
C-un nai
C-un pai
Cu sabia lui Mihai.”
„Lună, Lună nouă
Taie pâinea-n două
Şi ne dă şi nouă.”
„Auraş-păcuraş,
Scoate-mi apa din urechi
Că ţi-oi da parale vechi.”
- Recitativele numărători sunt versuri rostite într-un ritm specific înacţiunile desfăşurate
de copii pentru organizarea unor jocuri, în vedereaalegerii celor care vor îndeplini anumite roluri:
„Una, două, trei,
Baba la bordei
Curăţă ardei
Pentru moş Andrei
..............................”
*
„Unu, doi, trei, patru, cinci
Tata cumpără opinci
Mama cumpără secară
Dumneata să ieşi afară”
Frământările de limbă sunt exerciţii de pronunţie în care se folosesc cuvinte fără un sens
anume, dar mai greu de pronunţat. Cel care rosteşte aceste cuvinte demonstrează că are auz
fonematic.