ANGELICA HOBJILĂ

Unitatea de învăţare 4.
IPOSTAZE ALE LIMBAJULUI ARTISTIC VALORIFICATE ÎN LITERATURA PENTRU
COPII

Cu aceleaşi atribute ale literarităţii ca şi „literatura mare”, literatura pentru copii se remarcă – în planul
formei, al limbajului artistic valorificat – prin asocieri sensibile de elemente, cu rol în potenţarea (de cele
mai multe ori, jucăuşă) a diferitelor coordonate ale conţinutului/ mesajului textului, prin simplitate
semnificativă şi deschideri interpretative inedite, reflectând, în anumite contexte, însăşi psihologia
vârstei cititorilor mai mici sau mai mari, respectiv jocul lor inventiv în planul comunicării.
Valorificând delimitările teoretice prezentate în cursul de Literatura română, accentul va fi pus, în
unitatea de faţă a cursului, pe exemplificarea principalelor ipostaze ale limbajului artistic (figuri de stil,
imagini artistice, elemente de prozodie, moduri de expunere, elemente lexicale, elemente sintactico-
morfologice, semne de punctuaţie etc.) în creaţii din literatura română şi universală pentru copii.

4.1. FIGURI DE STIL

Fără a fi relevantă ponderea, mai mare sau mică, a figurilor de stil valorificate în diverse texte
de literatură pentru copii, se remarcă diversitatea acestor elemente (corelate, de exemplu, în conturarea
unui tablou de natură), respectiv „specializarea” unora dintre ele în contextul anumitor specii literare (de
exemplu, personificarea şi alegoria, în fabulă).

Devin, astfel, semnificative în arhitectura şi interpretarea creaţiilor din literatura pentru copii:

(a) alegoria – actualizată preponderent în fabule şi ghicitori (vezi cursul de Literatura română şi
unitatea 8 a cursului de faţă, Folclorul copiilor); acestora li se adaugă şi texte de dimensiuni mai ample:
vezi, de exemplu:
 alegoria dezrădăcinării, în Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu;
 parodia alegorică realizată prin aducerea în prim-plan a lumii şoriceilor, în Felician-cel-Năzdrăvan, de
Bajor Andor;
 alegoria responsabilităţii şi a solidarităţii, în Fantasticul domn Vulpe, de Roald Dahl;
 alegoria prieteniei, transpusă în volumele lui Paul Stewart şi Chris Riddell, în care apar ca personaje
Iepuraşul şi Ariciul (Bulgăraş de primăvară, Dorinţa iepuraşului, Cadou de ziua ta, Ce-ţi aduci
aminte?);
etc.

APLICAŢIE
Daţi exemple de folosire a alegoriei în cărţile preferate ale copilăriei dvs.

(b) antiteza – valorificată, cel mai frecvent, în literatura pentru copii, pentru a pune în opoziţie
personaje, caractere, acţiuni, calităţi şi defecte etc.; de exemplu:
 „Apoi ridicând toiagul, Zâna Pădurii făcu câteva semne în jurul capului meu.
– Te prefac în cerb – strigă ea – şi cerb ai să rămâi până-n ziua când vei cunoaşte răutatea
celor puternici şi bunătatea celor slabi.” (Cerbul fermecat, de Victor Eftimiu);

416
 LITERATURA PENTRU COPII

 „Kiki fusese numit responsabil al timpului, fiindcă, din toată Elflandia, micuţul spiriduş cunoştea cele
mai multe lucruri despre anotimpurile din lumea oamenilor mari” (Călătorie în ţara spiriduşilor, de
Ecaterina Savcenco);
 „Am cunoscut în viaţa mea şi bogăţia, şi sărăcia. Am fost sărac, când eram bogat, şi am fost bogat,
când eram sărac.” (Wilhelm Hauff¸ Inimă de piatră);
etc.

APLICAŢIE
Comentaţi una dintre antitezele de mai sus, la alegere, contextualizând-o prin raportare la opera literară
din care face parte.

(c) comparaţia – figură de stil uşor de decodat, în principiu, de către cititorii copii, cu
deschidere către jocul alăturărilor inedite de elemente subsumate ideii similarităţii obiective sau
subiective;
 „Băiețelul, atras de zborul unei libelule, începu să alerge după ea. Avea aripi străvezii ca o țesătură
de mătase. [...] Zvâcni în lături ca suflată de vânt și se săltă asemeni unui avion în viteză.”
(Insectarul din luncă, de Alexandru Şahighian);
 „Dar deodată tata s-a făcut ro-o-şu ca un pepene răscopt, pe care îl scapi jos” (Ciuboplanul, de
Spiridon Vangheli);
 „Cerul e-albastru / Ca o petală / De miozot.” (Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu);
etc.

(d) enumeraţia – cu rol în individualizarea, detalierea, particularizarea, nuanţarea unor

coordonate din planul personajelor, al reperelor spaţiale, al decorului (în cazul textelor dramatice) etc.:
 „... Grădina zoologică e un fel de magazin de jucării, unde tigrii, girafele şi leoparzii sunt vii.” (La
grădina zoologică, de Marin Sorescu);
 „Soare crud în liliac, / Zbor subţire de gândac, / Glasuri mici / De rândunici, / Viorele şi urzici...”
(Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu);
etc.

(e) epitetul – valorificat frecvent în scrierile literare pentru copii, cu valenţe individualizante sau
generalizante, ca mărci senzoriale, afective, morale etc. asociate anumitor coordonate ale textului:
 „crângul adormit”, „panere de argint” „stol bălai / De îngeraşi”, „abur moale”, „acoperişuri veştede-n
lumină”, „un nor sihastru”, „soare crud în liliac, / Zbor subţire de gândac, / Glasuri mici / De rândunici”
(Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu);
 „Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins
capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat.
Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului.” (Căprioara, de
Emil Gârleanu);
etc.

(f) inversiunea – reflectare a topicii subiective, reperabilă cu uşurinţă de către copii în textele
analizate, prin simpla comparare cu ordinea [considerată, obiectiv] „obişnuită” a cuvintelor dintr-o
sintagmă, premisă pentru interpretarea elementului adus în prim plan:
 „Magul: [...] Îi urez acestui gogoloi dolofan învelit în scutece de mătase să aibă un nefericit sfârşit
chiar în ziua când va împlini şaptesprezece ani!” (Frumosul din regatul adormit, de Ana Ripka-Rus);
 „mândrul tău alai” „Galbeni vii / De păpădii”, „Bălţi albastre şi-nsorite / De omăt topit abia” (Rapsodii
de primăvară, de George Topârceanu);
etc.

417
ANGELICA HOBJILĂ

(h) metafora – consecinţă a substituirii unui element cu altul, ca manieră de potenţare a

valenţelor simbolistice ale componentei unui text literar, pe măsura receptivităţii şi a creativităţii
cititorilor-copii, ei înşişi – de la cele mai fragede vârste – creatori de lumi prin cuvânt; vezi, de exemplu,
în literatura pentru copii, construcţii inedite pentru:
 metafora unicităţii: „fiecare are propria sa pălărie minunată” (Minunata pălărie a lui Millie, de Satoshi
Kitamura);
 metafora drumului vieţii, a cunoaşterii lumii (lujerul de crin), a alegerii drumului şi a urmării acestuia,
în ciuda dificultăţilor: „Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni,
luni, avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat: «Uf! Că
mult mai am de suit, Doamne!»” (Gândăcelul, de Emil Gârleanu);
 metafora trecerii: „Dorli, ai văzut, când se lasă seara, mama nu mai aprinde lampa. A venit
primăvara. Au ieşit ghioceii şi, lămpaş cu lămpaş, au făcut din pământ un cer înstelat!” (Ghiocei,
ghiocei, de Lucia Olteanu); „Azi am fost pod! O furnică încărcată cu bagaje era cât pe aci să se
înece într-o picătură de apă. Atunci am întins degetul şi furnica a trecut pe pod” (Podul, de Lucia
Olteanu);
 metaforele mirificului din natură: „Iunie e luna florilor,/ călimară de cristal a culorilor. / Pe frunte îi curg
zorii străvezii, / iar pletele-i sunt holde aurii, / dulce, tainic început de vară, / când stelele pe cerul
nopţii ară / şi în salcâmi petalele zâmbesc, / sporind covorul mândru. / În iunie, pădurile adună / aur
de soare şi polei de lună, / şi creşte visul verii de mătase. / În iunie, cireşul blând se coace / şi-o mie
de cercei rotunzi îmi face!” (În iunie, de Maria Olteanu);
etc.

APLICAŢIE
Transcrieţi şi comentaţi metaforele din fragmentele exemplificate supra.

(i) personificarea – figură de stil ce corespunde, prin excelenţă, tendinţei copiilor de a da viaţă
celor mai neaşteptate elemente din planul real sau imaginar; capătă, astfel, atributele umanului,
elemente din planul naturii, al obiectelor etc.:
 „Pluta vorbea încet cu doi copaci pletoşi şi, după discuţia lor, Băiatul înţelese că erau probabil rudele
ei. Unul dintre copaci îi spuse Băiatului că voia să-i cunoască pe toţi membrii echipajului, ca să ştie
în seama cui îşi lasă odrasla. Mica plută nu mai fusese niciodată într-o călătorie lungă pe apă şi
trebuia să fie prevăzătoare...” (Cei 13 şi misterul, de Monica Pillat);

„copiii, ştie autoarea [...Monica Pillat], antropomorfizează [...] până şi natura neînsufleţită, dând
mai multă culoare şi pitoresc fanteziei lor” (Cândroveanu, 1988, p. 182).

 „După câte ştii, băiete, / Şi cireşului i-e sete. / Zi de zi, la rădăcină, / Toarnă-i o găleată plină! // Că, la
rândul lui, şi el / Te va răsplăti la fel, // Şi-ţi va da atât cât vrei / Şi cireşe, şi cercei!” (Cireşul, de Victor
Tulbure);
 „Ţupa-Ţup, un iepuraş mic şi neastâmpărat, cu urechea dreaptă ciulită şi cu stânga pleoştită, se
întorcea de la şcoală cu ghiozdanul subţioară… [...]
Ajuns în luminiş, îşi scoase tocul de scris, un toc mic-mititel, frumos-frumuşel, cioplit din os, la un capăt
ros, şi începu să scrie, ca pe hârtie, pe noua-i umbrelă : «Pe mine mă cheamă Ţupa-Ţup, şi de la
şcoală acasă mă duc»…” (Ţupa-Ţup, de Irimie Străuţ);

418
 LITERATURA PENTRU COPII

„în Ţupa-Ţup, 1982 (a cărei primă ediţie e din 1957), autorul [Irimie Străuţ] reia şi unele
secvenţe din Urciorul nu merge de multe ori la apă... (mai ales din Buzdurucă cel născut dintr-o nucă...),
dă o nouă carte frumoasă pentru cei mici, uzând de aceleaşi procedee prozo-poetice. Şi izbuteşte a
recrea din nou acea lume plină de fantezie, a copiilor, într-un dialog continuu şi spumos, al acestora, cu
natura înconjurătoare, cu vieţuitoarele pădurii, necuvântătoare, dar cuvântând aici ca în basme”
(Cândroveanu, 1988, pp. 200-201).

 „În noaptea aceea o rază de lună se furişa pe fereastră în camera lui Petrişor şi lumina o grămadă de
jucării înghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursuleţ de pâslă, o carte de poveşti, o minge
albastră. Şi de îndată ce le atinse raza lunii, jucăriile porniră să se mişte. [...] Ursuleţul [...] fără să
mai aştepte, se răsti către cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea să-ţi ţii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se plânse cutia de creioane colorate. Dar Petrişor mi l-a rupt!
– Şi pe mine, ia uitaţi în ce stare m-a adus! se jelui cartea de poveşti, răsfirându-şi dinaintea
celorlalţi foile ferfeniţă.
- Aveţi dreptate! mormăi atunci ursuleţul, scuturându-şi blana roasă. Mie parcă nu mi-a rupt o
labă? Şi oftă şi el de mai mare jalea.” (Cum au fugit odată jucăriile de la un copil, de Nina Stănculescu);
 Aventurile lui Cepelică, de Gianni Rodari – unde personajele sunt fructe şi legume personificate:
prinţul Lămâie, cavalerul Pătlăgică, cumătrul Afină, baronul Portocală, ducele Mandarină, Cireşel,
doctorul Castană, grădinarul Praz, avocatul Mazăre, mister Morcovely, Ridichiuţa, contesele
Cireşiamare, moş Dovlecel, meşterul Strugure – ajuns primar, lelea Lubeniţă, Căpşunica, Fasole,
„peticarul satului”, Bobuleţ, maestrul Pară-Mălăiaţă;
etc.

APLICAŢIE
Comentaţi – din perspectiva raportului [+ uman] – [- uman] – rolul personificării într-unul din textele către
care s-a făcut trimitere mai sus (la alegere).

(j) repetiţia – având, prin caracterul iterativ al unor elemente de ordin fonetic, lexical, morfo-
sintactic, funcţia de a potenţa valoarea simbolică/ sugestivă a unora dintre coordonatele semnificantului
unui text literar, răspunde deschiderii infantile către joaca/ jocul cuvintelor (ce se regăseşte, de altfel, în
folclorul copiilor), de unde şi uşurinţa identificării unor astfel de elemente în texte pentru copii sau
accesibilizate pentru aceştia; repetiţia apare, de exemplu, valorificată pentru:
 realizarea superlativului absolut, potenţarea unei caracteristici: „Dar deodată tata s-a făcut ro-o-şu ca
un pepene răscopt, pe care îl scapi jos, iar urechile aşa-i ardeau că uite-acum or să aprindă părul”
(Ciuboplanul, de Spiridon Vangheli);
 sublinierea unei stări de spirit (aici, entuziasmul asociat naturii şi copilăriei): „Iu, iu, iu, - / sunt Iunie, /
ca un ied în funie / mă învârt, / mă răsucesc / şi astâmpăr / nu-mi găsesc! / Iu, iu, iu, / ce iureş e / de
fetiţe / gureşe, / de băieţi / năbădăioşi, / ce mă cheamă / gălăgioşi – / fiindcă eu / sunt veselia, / joaca
şi / copilăria.” (Joaca şi copilăria, de Passionaria Stoicescu);
 întărirea unei idei (aici, aprecierea/ lauda): „CHIRIŢA: Bravo... Guliţă... bravo, Guliţă... (îl sărută.)”
(Chiriţa în provincie. Comedie cu cântece, în 2 acte, de Vasile Alecsandri);
 asocierea simbolică între starea de spirit şi cromatică: „Într-o seară albastră, / Balena albastră / a ieşit
din marea / albastră, albastră / şi sub cerul albastru / în care plutea / o pasăre albastră, / fără somn, /
mi-a spus: «Pământul pe care încap toţi oamenii, / steaua noastră, / e printre stele, / ca o mărgică
albastră / pe care trăim!»” (Lucia Olteanu, volumul Liniştea Cri);

419
ANGELICA HOBJILĂ

 potenţarea sentimentului dominant (aici, în asociere cu tema dezrădăcinării, prin repetarea cuvântului
dor – cuvânt de sine stătător sau parte din alte cuvinte – Labrador, Apolodor)„Dar el plângea: -
«Mi-e dor, mi-e dor / De fraţii mei din Labrador!...»” ; „Colegii lui Apolodor / S-au dus atunci la dirijor.
// Maestrul Domilasolfa, / În haina lui de catifea, / I-a ascultat şi, gânditor, / S-a aşezat pe canapea /
Oftând: - „Sărmanul meu tenor / Se poate prăpădi de dor! / Să plece, deci spre Labrador...” // Şi a
plecat Apolodor.” (Cartea cu Apolodor, de Gellu Naum);
 marcarea anumitor caracteristici ale lumii basmului (atemporalitate; derulare, într-un anumit ritm, a
acţiunii; ancorare în „poveste”/ povestire; oralitate etc.), prin actualizarea, în cadrul formulelor
specifice iniţiale, mediane şi finale, a unor repetiţii lexicale, gramaticale, aliteraţii (aici, s), asonanţe
(aici, u): „Fost-a, fost, ce-a fost, / Că de n-ar fi fost / Nici acum n-ar fi / Şi s-ar povesti, / Dar fiindc-a
fost şi este / De-aceea se povesteşte.”; „Şi s-au dus, s-au dus, s-au dus / Pân’ ce soarele a apus. /
Că cuvântul din poveste, / Că-nainte mult mai este / Şi frumos se povesteşte. / Şi se duse, duse, /
După ce pornise, / Zi de vară, / Până-n sară, / Cale lungă, / Să le-ajungă. / Şi se duse / Până ce
ajunse // într-o pădure”; „Feciorul, văzând că zmeul nu glumeşte, se prinse şi el la luptă. // Şi se
luptară, / Cât se luptară, / Luptă lungă, / Să le-ajungă.” (Ginerele împăratului Roşu);
 potenţarea monotoniei, respectiv a caracterului ludic – în creaţiile din folclorul copiilor (vezi unitatea 8
a cursului);
etc.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Comentaţi rolul repetiţiei/ al structurilor repetitive în literatura pentru copii.

4.2. IMAGINI ARTISTICE

Se remarcă, cel mai frecvent, în literatura pentru copii, alternarea/ asocierea diferitelor tipuri de
imagini artistice (vizuale, auditive, motrice, olfactive); vezi, de exemplu:
 „Aţi văzut vreodată cerul / Când apune-ncet, încet? / Soarele / E roşu mac, / Apoi galben-portocală; /
Iar târziu, / Foarte târziu, / Când nici nu mai văd să scriu, / Toţi copacii-n parc se fac / Mai posaci şi
mai diformi, / Beau din vinul lunii-ncet / Şi se-mbracă-n violet... / Cine nu vrea să mă creadă / Să
stea seara şi să-i vadă.” (Acuarelă, de Violeta Zamfirescu);
 „I // Sus prin crângul adormit, / A trecut în taină mare, / De cu noapte, risipind / Şiruri de mărgăritare /
Din panere de argint, / Stol bălai / De îngeraşi, / Cu alai / De toporaşi. / Primăvară, cui le dai? /
Primăvară, cui le laşi? // II // Se-nalţă abur moale din grădină. / Pe jos, pornesc furnicile la drum. /
Acoperişuri veştede-n lumină / Întind spre cer ogeacuri fără fum. // [...] Un nor sihastru / Şi-adună-n
poală / Argintul tot. / Cerul e-albastru / Ca o petală / De miozot. // III // Soare crud în liliac, / Zbor
subţire de gândac, / Glasuri mici / De rândunici, / Viorele şi urzici... // Primăvară, din ce rai / Nevisat
de pământeni / Vii cu mândrul tău alai / Peste crânguri şi poieni? / Pogorâtă pe pământ / În mătăsuri
lungi de vânt, / Laşi în urmă, pe câmpii, / Galbeni vii / De păpădii, / / Bălţi albastre şi-nsorite / De
omăt topit abia, / Şi pe dealuri mucezite / Arături de catifea. [...] // Primăvară, unde eşti?” (Rapsodii
de primăvară, de George Topârceanu);
etc.

420
 LITERATURA PENTRU COPII

APLICAŢIE
Comentaţi textele de mai sus, asociind, la nivel interpretativ, alternarea diferitelor imagini artistice cu
figurile de stil valorificate.

4.3. ELEMENTE DE PROZODIE

La nivelul formei, textele literare pentru copii se caracterizează, în principiu, prin simplitate şi
structuri melodice, corespunzând particularităţilor cititorilor/ ascultătorilor-copii.
Prozodic, se disting, pe de o parte, texte în versuri organizate în distihuri, terţine, catrene (sau
fără organizare strofică), cu diferite tipuri de rimă (preponderent, împerecheată, monorimă, rimă
încrucişată) şi, pe de altă parte, exemple de proză rimată, de un farmec aparte în planul receptării.

Vezi, de exemplu:
 construirea textului din distihuri jucăuşe: „În pridvorul casei mele / E un cuib de rândunele. // Deşi
nu-s un bogătaş, / Am, deci, şase subchiriaşi. // Pentru că-s, uitai să spui, / Doi părinţi şi patru pui. //
Părinţii, nu ştiu cum fac, – / Toată ziua sunt în frac. // Chiar şi dimineaţa zboară / Doar în ţinută de
seară. // Vrăbiile-i cam bârfesc, / Cică prea se grozăvesc. // Dar eu, drept să spun, îi iert: / Sunt în
haine de concert. // Puii-i văd ieşind în prag: / Patru guri deschise larg. // Încât chiar mă preocup: /
Ciocurile au şi trup? // Ba mă-ntreb şi alte fleacuri: / Trupurile au şi fracuri? // Mor de curiozitate /
Până aflu câte toate, // Dar m-oi lămuri uşor / La prima lecţie de zbor.” (Subchiriaşii, de Ana
Blandiana);
 îmbinarea mai multor tipuri de rimă – aici, rimă împerecheată, îmbrăţişată, monorimă: „Roşu,
sprinten,/ Alb la pinten, / Uite, Gogu, / Pintenogu!...// Prin ogrăzi şi prin urzici,/ Între păsările mici,/ El
e cel mai mare-aici!// Cât e vară – cucurigu!/ Cucurigu – când dă frigu,/ Cine-i, frate, dumnealui?/
Cum îl cheamă?/ Poţi să-mi spui?” (Gogu Pintenogu, de Cicerone Theodorescu);
 caracterul „săltăreţ” al rimei încrucişate, în corelaţie cu mesajul textului: „Am zărit aseară, vie, / printre
ierburile vechi, / o blăniță cenușie / și-o pereche de urechi. / Îmi părea că stă de veghe / în grădina
de curechi. / Ce urechi fără pereche! / Ce pereche de urechi! / Îmi părea că stă de veghe / în grădina
de curechi” (Fără pereche, de Gheorghe Tomozei); similar, în textul: „Cine dintre voi / Ştie ce pierde /
O turmă de oi / Prin câmpia verde? // Rotunde mărgele / Lucioase şi mici, / Ca nişte ghiulele / Pentru
licurici. // Cine-ar sta să-ngroape / În pământ degrabă / Vreo două-trei boabe / Şi le-ar pune apă // Ar
vedea cum iese / Din pământ uşor / O blăniţă deasă / Şi un botişor; // Ar vedea c-apar / Ici-colo
codiţe, / Ba uneori chiar / Şi două corniţe. // Că-s sâmburii mei / Seminţe de miei, / Şi mărgelele-s /
Seminţe de iezi.” (Seminţe, de Ana Blandiana);
 valorificarea versurilor albe: „În pădurea tăcută, / troienită de zăpadă, / s-a înălţat subţirel / parfumul
primei violete! / Gata, / a venit Primăvara!” (Prima violetă, de Lucia Olteanu);
 proza rimată: „Elefantul care vă priveşte ursuz e întrebuinţat în loc de troleibuz. Încaleci pe el
dimineaţa şi pleci la şcoală, mergând o mie de staţii prin pădurea ecuatorială. Sahara e o regiune şi
mai dificilă. Pe acolo circulă numai această cămilă. Orişiunde ar pleca, îşi ia întotdeauna apă cu ea,
aşa cam la vreo două-trei butoiaşe; cred că în cele două cocoaşe! (Fiindcă-i limpede ca bună seara:
nu poţi şti când curge apa în Sahara!)” (La Grădina zoologică, de Marin Sorescu);
similar, şi în textele: „Iepurașul Rilă-Smucilă n-a prea învățat din cele ce odată i s-au întâmplat, când
regulile de circulație nu le-a respectat. Într-o seară, mi se pare, a făcut o poznă și mai mare… A văzut
trecând pe lângă el prin sat o căruță pe șosea și s-a agățat de ea.

421
ANGELICA HOBJILĂ

Noroc că l-a zărit căruțașul și a oprit căruța, altfel ar fi căzut sub roată și închipuiți ce era să
pață…
Dar nici această întâmplare nu l-a învățat minte și s-a ținut de pozne înainte.” (Iepurașul șchiop,
de Irimie Străuț);
„Şi aşa, şoptind munţilor şi stelelor şi dragei lui Ruza-Buburuza noapte bună… adormi şi visă
cum în zori va porni-o din nou pe strada aceea mai mult prinsă / decât întinsă, / mai mult spargă / decât
largă / şi atât de nebună-nebună, / încât se termină de-a dreptul în Lună. / Unde, pasămite, / visele
Mototol-Rostogolilor sunt nemărginite” (Mototol-Rostogol, de Gabriela Negreanu);
etc.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Comentaţi ponderea folosirii – la vârsta preşcolară/ şcolară mică – a textelor literare în versuri, respectiv
în proză.

4.4. MODURI DE EXPUNERE

Dialogul, naraţiunea, descrierea şi monologul sunt, toate, reprezentate, în măsură diferită, în

corelaţie şi cu particularităţile genului/ speciei, în literatura pentru copii. Se remarcă, de asemenea,
predilecţia copiilor – în funcţie de categoria de vârstă şi de experienţa de lectură – pentru anumite
moduri de expunere.
În acest context, în multe dintre scrierile pentru copii se optează pentru îmbinarea mai multor
moduri de expunere.

Vezi, de exemplu, texte precum:

 „Ssst!… Măicuța gerului, / Cu mânuța înghețată, / Bate-n poarta cerului / Și întreabă supărată: / -
Unde-s stelele de sus? / - Iaca, nu-s! / Vântul rău le-a scuturat / Și le-mprăștie prin sat. / Uite una:
s-a desprins / Dintr-o margine de nor / Și coboară-ncetișor… / - Oare-a nins? / E un fulg și-i cel dintâi
/ Și aduce-n vânt ninsoare, / Drumuri albe peste văi, / Râs curat în ochii tăi, / Sănioare, / Zurgălăi…”
(Ninge, de Otilia Cazimir) – structuri descriptive, narative şi dialogate;
 „E un fluture zmălţat cu azur. O mână măiastră, ca din basme, a zugrăvit pe cele patru aripi, cu
colţurile rotunde, cerul primăverii, pe marginile de jos le-a tras câte o dungă neagră […]. Băiețelul,
atras de zborul unei libelule, începu să alerge după ea. Avea aripi străvezii ca o țesătură de mătase.
Libelula se opri din goana ei avântată și rămase parcă agățată în văzduh, deasupra pârâului, bătând
ușor din aripi. Părea o jucărie gingașă de sticlă, prinsă de un fir nevăzut care cobora din cer. Privea
cu ochii bulbucați cum se apropie băiețelul… Zvâcni în lături ca suflată de vânt și se săltă asemeni
unui avion în viteză.” (Insectarul din luncă, de Alexandru Şahighian) – îmbinarea descrierii cu
naraţiunea;
etc.

APLICAŢIE
Comentaţi – prin raportare la caracteristicile speciei literare şi la elemente din planul conţinutului – rolul
modurilor de expunere valorificate în fragmentele exemplificate mai sus.

422
 LITERATURA PENTRU COPII

4.5. ELEMENTE LEXICALE, MORFOLOGICE ŞI SINTACTICE

La nivel lexical, se remarcă, în textele din literatura deosebită, rolul semnificativ al unor
elemente de tipul:
 unităţi lexicale (cuvinte, expresii) regionale/ populare, arhaice etc.;
 cuvinte/ nume create/ inventate (cel mai frecvent, prin compunere sau derivare);
 diminutive, augmentative etc.;
 structuri antonimice corespunzătoare antonimiei;
 jocuri de cuvinte valorificând paronime, omonime;
etc.

Relevante sunt, din această perspectivă, fragmente precum:

 „Cepelică era fiul bătrânului Cepeloi şi avea nu mai puţin de şapte fraţi: pe unul îl chema
Ceapăverde, pe altul Cepeluţă, pe celălalt Cepuşoară şi aşa mai departe, nume, fireşte, cum nu se
poate mai potrivite pentru mlădiţele unei prea cinstite familii de ceapă. Altminteri, oameni cumsecade
cu toţii, trebuie s-o spunem de la bun început, însă amarnic de ghinionişti. Deh, ce să-i faci? Când
eşti ceapă, te naşti cu lacrimile-n ochi” (Aventurile lui Cepelică, de Gianni Rodari);
 „a fost odată o femeie sărmană, care avea doi copii: un băiat şi o fată. Pe fată o chema Sprinteioara,
iar pe băiat Mugurel.” (Nuieluşa de alun, de Călin Gruia) ;
 Morcoveaţă, avea acest „nume drăgăstos, [...] pentru că are părul roşcat şi pistrui” (Morcoveaţă, de
Jules Renard);
 „Omul de Vânt plecase, la fel de nevăzut precum venise. Pe perna galbenă de catifea, aşezată la
picioarele prinţesei, fluierul lucea stins, prinzând în el suspinul muntelui. După un timp, de nimenea
vestit se înfăţişă Omul-de-Apă. […] Omul-de-Aer s-a jurat că nu-i pe lume decât un singur
Pui-de-Curcubeu. Cu palmele-i bătătorite Omul-de-Câmp atinse uşor, ca într-o adiere, obrazul
galben al prinţesei.” (Bulgărele de pământ, de Silvia Kerim);
etc.

La nivel morfologic, pot fi interpretate simbolic elemente precum:

 ponderea substantivelor care trimit către planul naturii/ planul uman, către planul teluric/ celest, către
personaje având caracteristica [+ uman] sau [- uman] etc.;
 modurile şi timpurile verbelor;
 frecvenţa onomatopeelor;
 formele pronominale/ adjectivale pronominale reflectând mărci ale subiectivităţii, ale raportării directe
creator – cititor/ ascultător/ spectator etc.;
 numerale reflectând numerele magice din basme sau jocuri ale copilăriei;
etc.

Vezi, de exemplu:
 rolul onomatopeelor în texte precum: „Cot-cot-cot, / Cot-cot-cot, / Fac şi eu ce pot, ce pot /
Cot-co-dac, / Cot-co-dac, / Puii să-mi împac... // Ciugulesc, / Mă zbârlesc, / Şi mi-i chem, mi-i chem
mereu, / Că nu-i las, / Nici un pas, / Făr’de mine, eu. // Şi le-adun / Ce-i mai bun / Şi seara, cu drag,
le spun / Cot-co-dac, / Cot-co-dac, / Basme să-i împac. // Clonc-clonc-clonc, / Clonc-clonc-clonc, /
Şi-i adorm apoi aşa, / Încălziţi / Şi păziţi / Sub aripa mea.” (Cloşca, de Elena Farago);
 valorificarea de substantive care trimit către planuri diferite (planul uman, planul naturii; planul
terestru, planul celest) şi de mărci ale subiectivităţii (aici, la persoana întâi şi a doua, singular şi

423
ANGELICA HOBJILĂ

plural): „Uite, ploaia coase / Cerul de pământ / Cu fir de mătase / Răsucit de vânt. // Uite, iarba ţese /
Pământul de nori. / M-am gândit adese- / Ori, adeseori: // De la voi se vede / Iarba ca o ploaie / Care
curge verde / Peste cer şi-l moaie, // Iar ploaia o fi / Pe-a norilor cale / O iarbă mai gri / Sub tălpile
tale. // Hai să facem schimb, / Să vezi şi tu cum e - / Tu îmi dai un nimb, / Eu îţi dau un nume; // Iar
dacă ne-ntreabă / Care-or fi din două - / Ploaia-n nori e iarbă, / Iarba-n ceruri plouă; // De ne ispiteşte
/ Care-i adevărul - / Ploaia-n nouri creşte, / Iarba spală cerul.” (Joc, de Ana Blandiana);
 utilizarea vocativelor şi a formelor de persoana a doua, ca mărci (aici) ale implicării directe a
spectatorilor, ale caracterului interactiv al unei piese de teatru (aici, teatru de păpuşi):
„FETIŢA (oftând): Eu... cu cine să mă joc acum? (Pe sus trece în zbor un porumbel alb – fetiţa
exclamă spontan, copilăreşte.) Un porumbel alb, ca Albă ca Zăpada! Ce frumos e! Ce frumos zboară!...
Aş vrea să mă joc cu el... să fim prieteni buni... (Ton rugător) Măcar o porumbiţă de hârtie de-aş avea...
(Îi vine o idee, se adresează spectatorilor.) Nu vrea cineva dintre voi să-mi facă o porumbiţă de hârtie?
Vă rog... vă rog foarte mult!
MUZICANTUL (către ea, glumeţ): Ei, fiindcă te-ai rugat aşa de frumos, o să te ajutăm noi.
(Către copii.) Nu-i aşa, copii? (Copiii din sală răspund – «Da.»)
FETIŢA: Da? Vreţi? (Sala răspunde.)
MUZICANTUL: Să căutăm o foaie albă de hârtie...” (O porumbiţă albă sau o fabulă pe dos.
Piesă pentru teatrul de păpuşi, de Viorica Huber Rogoz);
etc.

La nivel sintactic, sunt relevante, pentru analiza şi interpretarea textelor din literatura pentru
copii, elemente precum:
 ponderea construcţiilor enunţiative/ exclamative/ interogative de diferite tipuri (şi asocierea cu
semnele de punctuaţie aferente);
 arhitectura textului din punctul de vedere al unităţilor sintactice componente (propoziţii, fraze etc.) şi
al raporturilor stabilite între acestea (coordonare, subordonare, incidenţă etc.);
 topica subiectivă;
 construcţiile eliptice;
etc.

Se remarcă, de exemplu, în fragmentele de mai jos:

 succesiunea de interogaţii cu rol în punerea, sub semnul jocului-ghicitoare, a venirii toamnei: „Ce e
dincolo de lună, / ce e dincolo de stele, / cine frunzele le-adună / în ograda casei mele? / Cine, peste
jgheabul morii, / bruma prinde s-o reverse, / cine răvășeşte norii / și-npiciorongate berze? / Toamna,
toamna cea fierbinte / suie, peste crengi, ușor. / Toamnă, dacă sunt cuminte, / Ai să mă înveți să
zbor?” (Zbor, de Gheorghe Tomozei);
 frecvenţa mare a punctelor de suspensie, marcă a caracterului fragmentat al acestei secvenţe
(motivat şi de alternarea verbal – acţional/ confecţionarea porumbiţei din hârtie) şi, în acelaşi timp, a
nostalgiei exprimate de către personaj: „Să căutăm o foaie albă de hârtie... (Către sală.) Are cineva o
foaie albă? (Din sală îi dă un copil o foaie.) Mulţumesc. (Către fetiţă.) Acu’, hai, să încercăm să
facem o porumbiţă de hârtie... n-am mai încercat de mult... Mi-e teamă că am uitat... (Ia hârtia albă şi
o arată sălii, spunând nostalgic.) Din vremea când eram (arată cu mâna mărimea păpuşii) aşa... ca
tine... iar sufletul ne era (arată spre sală, foaia) ca foaia aceasta albă... (Îndoind foaia de hârtie
spune Fetiţei.) Vezi, aşa se strânge... o dată, de două ori... (Rupe un pic din hârtie.) Mai se rupe un
pic... (Către sală.) Şi... totul pare altfel, altfel decât înainte... Dar uite că am izbutit! Ştie să zboare!
(Actorul trimite jucăria de hârtie pe scenă unde va fi imediat înlocuită de una pe sfori sau pe mână.)”
(O porumbiţă albă sau o fabulă pe dos. Piesă pentru teatrul de păpuşi, de Viorica Huber Rogoz);
etc.

424
 LITERATURA PENTRU COPII

APLICAŢIE
Analizaţi, din perspectiva elementelor lexicale, morfologice şi sintactice identificabile, un text din
literatura pentru copii, la alegere.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Comentaţi, prin raportare şi la ideile şi exemplele prezentate în această unitate a cursului, următoarea
opinie:
„Un anume estetism păstrat în teoriile artei pentru artă şi în studiile de fenomenologie a operei
literare a făcut ca literatura pentru copii să fie considerată inautentică şi utilitară, neînsemnată din
perspectiva teoriei formei şi neclasificabilă într-o ierarhie critică a valorilor literare. Fiind privită mai
curând ca o formă de artizanat decât ca o formă de artă, literatura pentru copii se conservă prin grija
exclusivă a autorilor de manuale şi de auxiliare didactice. În mod cu totul regretabil, rămâne singura
formă de literatură care are nevoie de justificări şi de motivări circumstanţiale, exterioare actului artistic”
(Rogojinaru, 2012).

ÎNTREBĂRI
Ce argumente puteţi aduce pentru valoarea artistică a literaturii pentru copii?
Ce figuri de stil sunt folosite, cu predilecţie, în literatura pentru copii?
Prin ce se caracterizează nivelul prozodic al textelor din literatura pentru copii?
Ce elemente lexicale, morfologice şi sintactice pot fi relevante în analiza şi interpretarea unui text
subsumat literaturii pentru copii?

425