Sunteți pe pagina 1din 29

V. Unitatea de învăţare 5.

Genul epic – forme de manifestare în literatura pentru copii

Literatura pentru copii, în raporturile sale nuanţate cu literatura despre copii, literatura asociată
sferei educativului, cu literatura română şi universală, în general, se caracterizează – prin prisma
specificităţii date de particularităţile publicului-ţintă şi de contextele particulare de actualizare –
printr-o serie de coordonate specifice la fiecare nivel de analiză: atât din perspectiva conţinutului
creaţiilor literare, a realităţii reflectate artistic, a mesajului transmis, cât şi din perspectiva formei
pe care o îmbracă acestea.

Raportându-ne la prezentarea generală a genurilor şi a speciilor literare (vezi cursul de


Literatură română), vom avea în vedere, în această secvenţă, a cursului elementele care
individualizează literatura pentru copii printre celelalte forme de concretizare a comunicării de
tip literar.
Deşi în studiile de specialitate aceste elemente sunt reperate cu precădere în cadrul celor
trei genuri literare (epic, liric şi dramatic), demersul nostru va adăuga, în unitatea de învăţare 8,
acestor prime delimitări şi dezvoltării lor o componentă specifică literaturii pentru copii –
folclorul copiilor – , în care vom face referiri şi la genul aforistic.

(Precizăm că am optat pentru această manieră de prezentare în vederea unei mai bune punctări a
elementelor de specificitate pe care le aduc literaturii pentru copii aceste genuri şi speciile
subordonate lor – deşi, în general, folclorul copiilor şi genul aforistic sunt incluse în genul liric,
iar cel aforistic are şi componente care se adresează evident unui public-ţintă adult şi care nu vor
constitui subiectul nostru de studiu).

Prin prisma particularităţilor copilului, plasat în ipostaza de receptare, decodare şi,


ulterior, interpretare de texte literare, şi a caracteristicilor literaturii percepute ca act comunicativ,
în general, se remarcă o anumită ierarhizare a formelor de manifestare ale epicului, liricului şi
dramaticului în opţiunile de „lectură” ale publicului-ţintă.
Astfel, textele narate sunt preferate, de obicei, descrierilor, cele realizate în versuri scurte
sau medii – celor alcătuite din versuri cu măsură mai mare sau din versuri libere, după cum
punerea în scenă a textelor dramatice sau dramatizările unor texte epice sunt preferate formelor
originale ale textelor respective etc.

Prezentarea de faţă vizează, în acest context, în următoarele trei unităţi de învăţare,


evidenţierea principalelor direcţii de analiză şi interpretare reperabile în cadrul genurilor epic,
liric şi dramatic şi al speciilor literare ale acestora, ca premisă pentru dezvoltări ulterioare pe care
cursanţii le pot realiza prin raportare directă la textele din literatura pentru copii (cu precizarea că
exemplificările de mai jos vor reflecta şi conţinuturile programelor actuale pentru titularizare şi
pentru obţinerea gradelor didactice în învăţământ).
Genul epic este reprezentat în literatura pentru copii (română şi universală) cu precădere prin
speciile literare de mai jos (cf. Chiscop, Buzaşi, 2000; Goia, 2003; Andrei, 2004 etc.).

V.1. Basmul

Basmul reflectă o împletire de real şi fantastic, cu accent pe fantastic, miraculos, fabulos,


cu o acţiune ale cărei premise se plasează:
 în planul real – în cazul unora: Sarea în bucate; Fata babei şi fata moşneagului,
Povestea lui Harap-Alb, de I. Creangă; Scufiţa-Roşie, de Ch. Perrault; Lebedele, Cenuşăreasa,
de Hans Christian Andersen; Floriţa din codru, de Ioan Slavici etc.;
 în plan fantastic – în cazul altora: existenţa unui măr care face mere de aur (Prâslea cel
Voinic şi merele de aur), promisiunea făcută copilului pentru a se naşte (Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte), naşterea caracterizată prin elemente miraculoase (Făt-Frumos din
Lacrimă, de Mihai Eminescu; Doi feţi cu stea în frunte, de Ioan Slavici; Albă-ca-Zăpada, de
Fraţii Grimm), actualizarea ca eroi ai basmului a unor personaje (personificate) care nu aparţin
planului uman (Punguţa cu doi bani, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, de I. Creangă;
Neghiniţă, de B. Şt. Delavrancea) etc.

În plus, dincolo de specificitatea dată de reflectarea dominantelor fiecărei culturi, basmul este
ancorat într-un general universal – prin tematică, tipologia personajelor, caractere, valori
actualizate, simboluri, inclusiv prin caracteristici de ordin formal (formule iniţiale, mediane,
finale, structuri populare, predilecţia pentru anumite forme verbale etc.).

De exemplu, în O mie şi una de nopţi: se remarcă „interesul pentru o perspectivă


mondializantă: [...] astfel, dacă povestea din Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi se petrece în
Bagdad, cea din Aladin şi lampa fermecată are loc în China, pe când povestea din Cele şapte
călătorii ale lui Sindbad conduce cititorul în diferite regiuni ale lumii” (Mdarhri Alaoui, 2007, p.
107).

Coordonatele reperabile atât la nivelul conţinutului, cât şi la nivelul formei basmelor


(vezi şi cursul de Literatura română), ca mărci ale literaturităţii, conferă valoare acestor creaţii
populare sau culte şi le particularizează, pe de o parte, în sfera literaturii pentru copii şi, pe de
altă parte, în unele cazuri, chiar în ansamblul creaţiei unui autor (chiar şi atunci când acesta nu a
creat în mod special pentru copii).

Astfel, de exemplu, Făt-Frumos-din-Lacrimă, Călin (file din poveste), de Mihai


Eminescu se remarcă prin „atmosfera romantică în care se desfăşoară acţiunea celor două basme,
alternarea planurilor – real şi fantastic –, fantezia poetică în descrierea naturii, măiestria de
bijutier al cuvântului, atunci când îşi descrie personajele; puritatea morală a personajelor
pozitive, participarea naturii la desfăşurarea tuturor evenimentelor, prezentarea nunţilor şi a altor
obiceiuri specifice, după «obiceiul pământului»” (Raţiu, 2006, p. 255).

Reflectând – structural – caracteristicile basmului, unele dintre textele exemplificate


supra pot fi asociate, prin mesajul transmis, altor specii literare precum: legenda (varianta
explicativă a acesteia – de ce are ursul coada scurtă: Ursul păcălit de vulpe, de I. Creangă),
fabula (prin satirizarea anumitor defecte umane: lenea, lăcomia, prefăcătoria etc. – Fata babei şi
fata moşneagului, Punguţa cu doi bani, Capra cu trei iezi, de I. Creangă) etc.

Aplicaţie: Exemplificaţi, prin raportare la caracteristicile basmului prezentate în cursul


de Literatura română, principalele coordonate privind structura şi semnificaţiile basmului din
literatura (română şi universală) pentru copii.

Temă de reflecţie: Valorificând propriile experienţe şi observaţiile din timpul practicii


pedagogice, comentaţi „inventarul” basmelor abordate cel mai frecvent, în România, în
grădiniţă, respectiv în ciclul primar.

V.2. Schiţa

Schiţa sintetizează, într-un singur episod care implică puţine personaje, teme precum:
 copilăria – reflectată în notele ei de duioşie, delicateţe sufletească, care plasează copilul
într-un mediu cald, familiar: Bunicul, Bunica, de B. Şt. Delavrancea;
 copilăria prezentată din perspectiva educaţiei (asociată atât planului familial, cât şi
şcolii) – în sens pozitiv/ negativ: Vizită, D-l Goe…, Un pedagog de şcoală nouă, de I. L.
Caragiale; Recreaţia mare, de M. Sântimbreanu;
 planul social, caracterizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă: Bubico, de I. L.
Caragiale;
 natura – lumea vieţuitoarelor: Căprioara, Când stăpânul nu-i acasă, de Emil Gârleanu
(vol. Din lumea celor care nu cuvântă);
etc.

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva tematicii, a mesajului transmis şi a tipologiei


personajelor, schiţa de mai jos:
„Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta
şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă
dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului.
Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru
fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se
despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi
îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.
Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare,
printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa
vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta.
Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii.
Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile
iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o
clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de
bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri.
Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi
sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima
întunecată, ca un iad, a pădurii.
Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte
sărind. Dar în aceeaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de
sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara
dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul
luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...
Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre
iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte
durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.” (Căprioara, de Emil Gârleanu)

V.3. Povestirea

Povestirea are ca dominantă realul, care poate fi reflectat:


 în plan istoric: Moş Ion Roată şi Unirea, Moş Ion Roată şi Vodă Cuza, de Ion Creangă;
Povestiri eroice, de Eusebiu Camilar; Povestiri istorice, de Dumitru Almaş;

 în anumite contexte sociale care plasează, de obicei, copilul, fie în situaţii familiare (în
familie, la şcoală etc.) comune, fie în unele problematice: Copilăria, de Maxim Gorki; Isprăvile
lui Guguţă, de Spiridon Vangheli, Un om năcăjit, Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu;
Cănuţă, om sucit, de I. L. Caragiale; Cuore, de Edmondo de Amicis;
 în plan religios: Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, Din cetatea lui Tu în cetatea
Cerului, de Mersine Vigopoulou;
 ca modalitate de ilustrare (prin personaje-copii/ adulţi şi/ sau mici/ mari vieţuitoare) a
unor valori umane: Minunata pălărie a lui Millie, de Satoshi Kitamura; seria Pettson şi Findus,
de Sven Nordqvist; Micul păianjen Firicel. Ziua de naştere, de Diana Amft; Bulgăraş de
primăvară, Dorinţa iepuraşului, Cadou de ziua ta, Ce-ţi aduci aminte?, de Paul Stewart, cu
ilustraţii de Chris Riddell;
 ca pretext pentru dezvoltarea unei acţiuni având caracter didactic: Cinci pâni, de Ion
Creangă etc.
Un personaj emblematic în universul povestirilor de diferite tipuri îl constituie Guguţă,
din creaţia lui Spiridon Vangheli, evocând, prin „isprăvile” sale, aspecte de ordin familial, social,
chiar istoric.

„Guguţă, [...] autorul unor isprăvi extraordinare (Isprăvile lui Guguţă): el este ministrul
bunelului (Ministrul bunelului), apoi căpitan de corabie (Guguţă – căpitan de corabie). El are un
sat, o ţară, un univers întreg de prieteni (Guguţă şi prietenii săi). Mitul poetic vanghelian,
rezultat din proiecţia imaginară a unor lumi posibile pe un fond de mister universal, creează
diverse ipostaze de homo: cogitans, care „ocheşte” adevărul (Ocheanul lui Guguţă); aestheticus,
în aspiraţia spre frumos (Băieţelul din Coliba Albastră), juris, prin spiritul justiţiar (Isprăvile lui
Guguţă) etc. Totodată Spiridon Vangheli implică personajele sale în procesul de cunoaştere a
istoriei, trecutului (Copii în cătuşele Siberiei; Tatăl lui Guguţă când era mic)” (Vrabie, 2012, p.
97; pentru alte aprecieri critice, vezi şi Armaşu-Canţîr, 2012).

Dincolo de exemplele „clasice” în sfera povestirilor pentru copii, se regăsesc – între


preferinţele cititorilor-copii de astăzi (şi nu numai) – şi texte precum:
 Bulgăraş de primăvară, Dorinţa iepuraşului, Cadou de ziua ta, Ce-ţi aduci aminte?, de
Paul Stewart, cu ilustraţii de Chris Riddell – povestiri frumoase despre prietenie, empatie,
comunicare, cu două personaje sensibile, jucăuşe şi amuzante, Iepuraşul şi Ariciul;
 Micul păianjen Firicel. Ziua de naştere, de Diana Amft – povestire în care nonliterarul
se inserează în literar: micul păianjen Firicel află de la mătuşa Tarantula, venită în vizită de ziua
lui, o mulţime de informaţii interesante despre Africa (despre safari, elefanţi, girafă, crocodil,
zebră, hipopotam, djembe – tobă africană);
 Minunata pălărie a lui Millie, de Satoshi Kitamura – povestea lui Millie care, neavând
bani să cumpere pălăria dorită, a primit de la vânzător „cea mai grozavă pălărie”, ce „poate avea
orice mărime, formă sau culoare doriţi”. Astfel, Millie a avut, pe rând, o pălărie-păun, o pălărie-
prăjitură, una fântână arteziană etc. şi toţi oamenii păreau să aibă astfel de pălării imaginate de ei:
„fiecare are propria sa pălărie minunată”;
 Tortul de clătite, de Sven Nordqvist (primul volum din seria Pettson şi Findus, tradusă
în 44 de limbi) – aventurile unui moş, Pettson, şi ale unui motan, Findus, într-o zi buclucaşă,
încheiată cu savurarea tortului de clătite făcut de ziua lui Findus;
 Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, Din cetatea lui Tu în cetatea Cerului, de Mersine
Vigopoulou – povestiri cu temă religioasă, cu personaje-simbol pentru calităţile şi defectele
umane: Sfiosul, Ambiţiosul, Mâniosul, Seninătate, Mândria, Mărinimosul, Smerenie, Răbdătorul,
Discernământ, Bunătate, Slavă Deşartă, Trufaşul, Orgoliosul etc., cu translări sensibile din sfera
lui Eu în cea a lui Tu, de la egoism la altruism şi iubire etc., cu spaţii simbolice – Cetatea lui Eu,
Cetatea lui Tu, Cetatea Cerului –, ca „popasuri” pe calea împlinirii de sine;
etc.

Aplicaţie: Exemplificaţi tipurile de personaj-copil din povestirile abordabile în


grădiniţă/ ciclul primar.
Temă de reflecţie: Comentaţi încadrarea, în această subunitate a cursului, a unora
dintre textele exemplificate mai sus, deşi ele nu corespund, „canonic”, în totalitate,
particularităţilor povestirii, ca specie epică.

V.4. Povestea

Povestea reflectă o împletire de real şi fantastic, cu accentul pus pe verosimilitatea


elementelor care caracterizează planul real, valorificabile în discutarea unora dintre valenţele
acestora – de exemplu, anumite calităţi/ defecte umane, drumul vieţii etc.: Poveste (Prostia
omenească), Povestea unui om leneş, de Ion Creangă; Iepuraşul de catifea sau Cum prind viaţă
jucăriile, de Margery Williams; Unul pentru toţi, toţi pentru unul!, de Brigitte Weninger; Poveşti
la telefon, de Gianni Rodari etc.

Pe aceeaşi linie ca mai sus, a lecturilor „altfel”, pot fi menţionate aici:


 Promisiunea rămâne promisiune, de Knister – poveste despre prietenia dintre marmota
Camil şi o frumoasă floare de păpădie şi despre descoperirea minunilor şi a sensului vieţii de
către marmotă;
 Zâna Norilor, de Andreea-Mihaela Stan – o carte-metaforă ce transpune gândurile şi
sentimentele oamenilor, prin „poveşti” scurte, în personaje-nori: Norul de Vis, Norul de Plâns,
Norul de Tandreţe, Norul de Tristeţe, Norul de Vinovăţie, Norul de Bucurie, Norul de
Singurătate, Norul de Iubire, Norul de Ură, Norul de Mulţumire, Norul de Pierdere, Norul
Răzbunare, Norul Dezamăgire, Norul Iertare, punând în sufletul micilor cititori puterea de „a
albi” şi cei mai întunecaţi nori, pentru a încheia senin fiecare zi, cu un refren jucăuş de tipul:
„Nori albi îţi doreşte Zâna care doarme-n pat cu Luna! [...] Şi acum salutul de noapte bună:
Noapte bună Norilor, / Noapte bună Cerule, / Noapte bună Lună, / În privire să ne ai, / Vise
bune să ne dai, / Şi mâine în cana cu lapte un pai!”;
 Iepuraşul de catifea sau Cum prind viaţă jucăriile, de Margery Williams – poveste
sensibilă despre un iepuraş de catifea care a devenit „adevărat” pentru băieţelul care îl iubea şi
apoi a fost transformat într-un iepuraş adevărat de către Zâna Jucăriilor; un text cu un mesaj-
cheie, adresat Iepuraşului de către Căluţul de piele: „Nu lucrurile din care eşti alcătuit te fac să fii
adevărat [...] Când un copil te iubeşte mult, mult timp, şi nu numai pentru că se joacă cu tine, ci
pentru că te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu adevărat”;
 Unul pentru toţi, toţi pentru unul!, de Brigitte Weninger – povestea şoricelului Sim care,
plecând să descopere lumea, primeşte de la mama sa următorul sfat: „Mergi, Sim, mergi, fiule,
până la capătul visurilor tale, şi nu uita niciodată că eşti unic. Vei vedea, îţi vei face prieteni
adevăraţi, la fel de unici ca tine.”; şoricelul „deseori se împiedică sau cade, dar nu se opreşte din
drum” şi îşi face, pe parcurs, prieteni unici: cârtiţa, broasca, puiul de corb, ariciul;
 Toţi copiii au nevoie de dragoste, de Brigitte Weninger – povestea a doi pui de broască
orfani, adoptaţi de mama-şoricioaică, ce va fi ajutată şi de corb, cârtiţă şi arici; mama-
şoricioaică; mesajul este unul foarte percutant: „Noi, adulţii, am crezut degeaba că suntem
diferiţi. În final... Toţi copiii au nevoie de dragoste!
Este foarte simplu!”;
 De ce vă certaţi, Matei?, de Brigitte Weninger – povestea unei prietenii „încercate” (sau
despre cearta dintre iepuraşul Matei şi cel mai bun prieten al său, Edi şi despre cum au redevenit
„cei mai buni prieteni din lume”);
 Poveşti la telefon, de Gianni Rodari – poveşti spuse la telefon de contabilul Bianchi,
care şase zile pe săptămână călătorea prin întreaga Italie pentru a vinde medicamente;
 N-o să te las să pleci vreodată; Te iubesc zi şi noapte, de Smriti Prasadam-Halls şi
Alison Brown – poveşti pentru antepreşcolari şi preşcolarii mici – simplu, delicat, despre iubirea
necondiţionată;
etc.

Aplicaţie: Creionaţi, în 10-15 rânduri, universul poveştilor din literatura pentru copii
abordabile la vârsta preşcolară/ şcolară mică.

V.5. Fabula

Fabula reprezintă o modalitate de prezentare „codificată”, prin personaje care nu aparţin,


de cele mai multe ori, planului uman, a unor defecte umane, satirizarea lor constituindu-se în
premisă pentru eliminarea/ evitarea lor din/ în comportamentul cititorilor-copii (şi nu numai):
Tâlharul pedepsit, de T. Arghezi; Boul şi viţelul, Câinele şi căţelul, de G. Alexandrescu;
Pedeapsa mâţei, de Elena Farago; Corbul şi vulpea, Greierele şi furnica, de La Fontaine;
Broasca-ţestoasă şi iepurele, Leul şi şoarecele, de Esop etc.

„În fabule [...] se arată concret vicii şi calităţi la unele animale cunoscute şi copilului.
Copilul le verifică, are chiar, în urma povestirii, o mai vie dorinţă de a le observa şi el, mai
găseşte şi altele, ba le descoperă, prin analogie, şi la oameni” (Culea, 1923, p. 51).

Morala fabulei poate fi:


 explicită:
 formulată de către narator:
(a) în finalul textului: Tâlharul pedepsit, de Tudor Arghezi – „Nu ajunge, vream să zic, / Să
fii mare cu cel mic, / Că puterea se adună / Din toţi micii împreună.”; Câinele şi căţelul, de
Grigore Alexandrescu – „Aceasta între noi adesea o vedem / Şi numai cu cei mari egalitate
vrem.”; Cocoşul şi vulpea, de La Fontaine – „că-i o plăcere mare şi fără de pereche / când
izbuteşti să-nşeli înşelătorul.”;
(b) la începutul textului: Lupul şi mielul, de La Fontaine – „Dreptatea-i totdeauna de partea
celui tare / V-o dovedeşte-această întâmplare.”;
 în replica unui personaj: Corbul şi vulpea, de La Fontaine – morala apare în replica vulpii:
„Bade, linguşitorii – nu ştiai, se pare – / trăiesc pe seama cui le dă crezare.../ Dar lecţia
aceasta, pe care o-nvăţaşi, / e mai de preţ ca boţul tău de caş!...”;
sau
 implicită: Bondarul leneş, de Elena Farago (atitudinea fermă a furnicii faţă de lene, în
replica finală); Motanul pedepsit, de Elena Farago (caracterul justiţiar al personajului-copil
Petrişor); Cerbul şi leul, de Esop (contrastul dintre aparenţă şi esenţă, reflectat în replica finală a
cerbului: „Picioarele, despre care am crezut că mă vor trăda, tocmai ele mă salvau, iar coarnele
în care m-am încrezut atât de mult, acestea mă pierd acum.”).

În acest sens, se consideră, în literatura de specialitate, că „marea «inovaţie» a lui La


Fontaine constă în transformarea radicală a structurii fabulei prin schimbarea raportului dintre
morală şi naraţiune. Astfel, în timp ce la fabuliştii antici accentul cădea pe morală, partea
narativă având un rol secundar, La Fontaine dă prioritate povestirii, morala fiind exprimată în
câteva versuri (câteodată numai unul) sau absentă, reieşind, implicit, din conţinut. Mai mult
decât atât, La Fontaine aşază uneori morala chiar în fruntea fabulei, pentru a atrage atenţia asupra
semnificaţiei peripeţiilor ce vor urma a fi narate (Lupul şi mielul, Iepurele şi broasca ţestoasă)”
(Raţiu, 2006, p. 93).

Aplicaţie: Comentaţi, având ca premisă tipul moralei din text, fabula de mai jos:
„Greierul în desfătare, / Trecând vara cu cântare, / Deodată se trezește / Că afară
viscolește, / Iar el de mâncat nu are. / La vecina sa furnica / Alergând, cu lacrimi pică / Și se
roagă să-l ajute, / Cu hrană să-l împrumute, / Ca de foame să nu moară, / Numai pân’ la
primăvară. / Furnica l-a ascultat, / Dar așa l-a întrebat: / - «Vara, când eu adunam, / Tu ce
făceai?» - «Eu cântam / În petrecere cu toți.» / - «Ai cântat? Îmi pare bine. / Acum joacă, dacă
poți, / Iar la vară fă ca mine.»” (Greierul şi furnica, de Al. Donici).

V.6. Snoava

Snoava este o formă de ironizare, până la sarcasm, a unor comportamente, atitudini,


fapte, tipuri de persoane; vezi, de exemplu: Isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu („o sinteză a
snoavei populare româneşti” – Gherghina et al., 2005, p. 184); Năzdrăvăniile lui Nastratin
Hogea, Povestea vorbii, de Anton Pann, Haplea la Bucureşti, de Moş Nae/ Nicolae Batzaria etc.

„Prin mesajul ei etic, beneficiind de o îmbrăcăminte artistică potrivită, snoava are rolul de
a restabili normele eticii, codul nescris al sănătoasei morale populare”; ea a promovat eroi
(precum Păcală, Nastratin Hogea, Ivan Turbincă etc.) „puşi de înţelepciunea populară să
dezvăluie şi să îndrepte multe aspecte reprobabile din societate” (Raţiu, 2006, p. 91).
Aplicaţie: Ilustraţi – prin raportare la fragmentul de mai jos, caracteristicile snoavei:
„Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat, / Se duse în haine simple, ca sărac biet
îmbrăcat; / Nuntaşii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga, / Ci pe cei cu haine scumpe să
trateze alerga; / Şi după ce aşezară pe toţi la masă frumos, / Îl puseră şi pe dânsul în colţul
mesii de jos. [...] El dacă şezu la masă ş-a-ntins mâneca în vas, / Zicând: - Poftim, poftim, blană,
mănâncă ce e mai gras! [...] De-aceea şi eu blana să mănânce o poftesc, / Că văz toţi privesc la
haine şi persoana n-o cinstesc.” (Haina mai mult e privită / Decât persoana cinstită, de Anton
Pann).

V.7. Legenda

Legenda are cu rol în „motivarea”/ explicarea apariţiei, existenţei anumitor fiinţe, lucruri,
fenomene/ elemente ale naturii, a unora dintre caracteristicile acestora, a derulării unor
evenimente etc., pretexte ale actualizării lor în context didactic (şi nu numai); vezi, ca variante
invocate frecvent:
 legenda istorică (O samă de cuvinte, de I. Neculce; Ştefan-Vodă şi codrul, de Vasile Alecsandri;
Traian şi Dochia, Pintea Viteazul);
 legenda mitologică (Legendele Olimpului, Soarele şi Luna);
 legenda explicativă (Povestea Vrancei; Legenda rândunicăi, Legenda ciocârliei, de V.
Alecsandri; Legenda Florii-Soarelui; Condeiele lui Vodă, de Călin Gruia);
 legenda religioasă (Floarea lacrimilor, de Emil Gârleanu) etc.

Temă de reflecţie: Ce tipuri de legende aţi recomanda spre abordare/ lectură în


grădiniţă, respectiv în ciclul primar? Argumentaţi.

V.8. Romanul răspunde – prin ansamblul de acţiuni şi personaje reflectând multiplele


aspecte ale realităţii sau ale unei lumi imaginare/ proiectate în viitor – curiozităţii şi
dinamismului copilăriei.

„Romanul potoleşte setea de aventurǎ a copiilor şi totodatǎ îi convinge cǎ aventura îşi


are limitele ei: copiii nu pot trǎi singuri, rupţi de familie, de societate. În jocul de-a piraţii, dupǎ
ce-şi terminǎ alimentele, copiii se plictisesc şi se reîntorc în oraş” (Goia, 2003, p. 178).

Dintre formele valorificate, se remarcă, în literatura (română şi universală) pentru copii:


 romanul formării (subsumându-şi romanul autobiografic): Amintiri din copilărie, de
Ion Creangă; Singur pe lume, de Hector Malot; Heidi, fetiţa munţilor, de Johanna
Spyri; Morcoveaţă, de Jules Renard; Matilda, de Roald Dahl etc.;
 romanul de aventuri: Fram, ursul polar, de C. Petrescu; Cartea junglei, de Rudyard
Kipling; Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain; Robinson Crusoe, de Daniel
Defoe; Pinguinii domnului Popper, de Richard şi Florence Atwater; seria Tafiti, a
Juliei Boehme; Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift; Comoara din insulă, de
Robert Luis Stevenson; Emil şi detectivii, Emil şi cei trei gemeni, de Erich Kästner;
Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, Habarnam în Oraşul Soarelui,
Habarnam pe Lună, de Nikolai Nosov; Cireşarii, de Constantin Chiriţă ; Toate
pânzele sus!, de Radu Tudoran etc.;
 romanul ştiinţifico-fantastic: 20000 de leghe sub mări, de Jules Verne; Oameni şi
stele, de I. Hobana etc.;
 romanul istoric: Rob Roy, Ivanhoe, de Walter Scott; Cei trei muschetari, de Alexandre
Dumas; Neamul Şoimăreştilor, Nunta Domniţei Ruxandra, Fraţii Jderi, de Mihail
Sadoveanu;
etc.

Particularizând printr-un roman de referinţă, Robinson Crusoe, de Daniel Defoe


reprezintă un roman de aventuri, o carte care „nu numai că desfătează, dar şi instruieşte totodată,
căci afli în ea cunoştinţe şi iniţieri în toate ramurile: geografie, ştiinţe naturale, fizică, tehnică,
economie, comerţ, politică, artă militară, religie şi morală etc.” – asociere, în literatura română,
cu Robinsonii Bucegilor, de Nestor Urechia; Robinson din Ţara Românească, de I. Gorun
(Culea, 1923, p. 232) şi, în literatura universală, cu Robinson elveţianul, de Wyss (Culea, 1923,
pp. 239-246), roman în care o familie (părinţii şi patru băieţi cu vârste între 8 şi 15 ani)
naufragiază pe o insulă sălbatică.

De altfel, şi literatura contemporană oferă astfel de exemple de romane în care aventurile


eroilor se constituie în pretext pentru a transmite cititorilor informaţii din diverse domenii; vezi,
de exemplu, seria romanelor lui Lucy şi Stephen Hawking – George şi cheia secretă a
Universului, George în căutare de comori prin Cosmos, George şi Big Bangul, George şi codul
indescifrabil, George şi luna albastră etc.

Aplicaţie: Indicaţi trei tipuri de personaje-copil din romanele care apar în lecturile
suplimentare ale şcolarilor mici şi realizaţi, comparativ, portretele acestora.

Întrebări: Ce specii epice istorice pot fi exemplificate în sfera literaturii pentru copii?
Care sunt principalele repere de ordin tematic reflectate în povestirile pentru copii?
Ce autori de fabule cunoaşteţi din literatura română şi universală pentru copii?
Ce romane consideraţi că pot fi recomandate pentru lectura suplimentară a şcolarilor mici?
VI. Unitatea de învăţare 6. Genul liric – forme de manifestare în literatura pentru copii

Genul liric, reprezentat cel mai frecvent în literatura pentru copii prin texte în versuri (pentru
„tabloul în proză” vezi, de exemplu, Al. Vlahuţă, Alecu Russo, Geo Bogza, Nicolae Bălcescu
etc.), are ca forme specifice de manifestare lirica peisagistică, lirica portretistică şi lirica de
tip contextual.

Pentru o clasificare din punct de vedere tematic a poeziilor pentru copii, vezi: Chiscop,
Buzaşi, 2000, pp. 356-357: „poezia religioasă (rugăciunea, colindul, cântecul de stea); poezii
care contribuie la educaţia patriotică; poezii despre muncă şi profesiuni; poezii despre copii şi
copilărie; poezii despre natură şi vieţuitoare; poezii despre diferite evenimente aniversare (8
Martie, 1 Iunie etc.)”.

VI.1. Lirica peisagistică

Lirica peisagistică este concretizată, ca specie literară, în pastel – reflectând tablouri de


natură asociate anotimpurilor:
 primăvara: Oaspeţii primăverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineaţa, de Vasile Alecsandri;
Vestitorii primăverii, de George Coşbuc; Pentru tine, primăvară, de Otilia Cazimir; Rapsodii de
primăvară, de George Topârceanu, Cântec de mai, de Goethe etc.;
 vara: Vara, de George Coşbuc; Lunca din Mirceşti, Malul Siretului, Concertul în luncă,
Cositul, Secerişul, de Vasile Alecsandri; Cine poate şti, de Ana Blandiana etc.;
 toamna: Sfârşit de toamnă, de Vasile Alecsandri; Rapsodii de toamnă, de George
Topârceanu etc.;
 iarna: Iarna, Gerul, Viscolul, Miezul iernii, La gura sobei, de Vasile Alecsandri; Baba
Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir; Iarna pe uliţă, de George Coşbuc etc.;
sau
 tema naturii, în general – asociată, de exemplu, motivului timpului: Revedere,
Somnoroase păsărele, Ce te legeni..., de Mihai Eminescu; Amurg, de Heinrich Heine; Peste
culmile toate, de Goethe; Marină, de Paul Verlaine etc.

Aplicaţie: Daţi patru exemple de texte subsumate liricii peisagistice valorificabile în


activităţile cu preşcolarii.

Particularizând, se remarcă, în poeziile lui George Topârceanu, „interesul pentru


miniatură (Rapsodii de toamnă, Balada unui greier mic etc.). Natura e percepută pictural,
totdeauna însă cu senzaţiile unui fin colorist. Toate anotimpurile solicită curiozitatea” (Ciopraga,
1970, p. 314).
„În Rapsodii de toamnă, cu necuvântătoare cărora li se atribuie particularităţi umane,
poetul face o pseudopictură de moravuri, surâzând sau înduioşându-se” (Ciopraga, 1970, p. 315),
într-o structură cu cinci tablouri, analizabile compoziţional (şi) prin relaţiile de independenţă, de
dependenţă, respectiv de interdependenţă dintre secvenţele acestora (Gherghina et al., 2005, p.
161).

Aplicaţie: Identificaţi, în pastelul Rapsodii de toamnă, de George Topârceanu, elemente


care să justifice afirmaţiile prezentate supra.

Relevant pentru maniera de asociere tablou de natură – sentimente, gânduri ale eului liric
este şi un pastel de tipul Cine poate şti, un pastel de vară din creaţia Anei Blandiana:
„Cine poate şti / De unde vine vara / Şi încotro se duce / Cântând / Caravana ei verde şi
aurie? / Unii zic c-ar veni / Din pământ, / Că-şi trage povara, / Fierbinte şi dulce, / Din
bostănărie, / Că se naşte în pepenii verzi, / În miezul lor / Strălucitor / Ca un palat / Luminat / De
rubine, / Cu pereţi / De porfir şi nestemate / Şi cu pardoseala purpurie. / Tot ce se poate, / Dar
mie / Mi-a spus o fetiţă cuminte / Că-şi aduce aminte / Cum vara vine din copilărie, / Şi cum, / În
miros de lapte, de fân şi de fum, / Alunecă de-aici, / Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici, /
Înspre bunici.”
Se remarcă, în versurile citate, epitetele cromatice cu rol în crearea cadrului specific
anotimpului invocat, vara; astfel, sintagme precum „caravana ei verde şi aurie”, „pepenii verzi”,
„palat / luminat / de rubine”, „pereţi de porfir şi nestemate”, „pardoseala purpurie” trimit, pe de
o parte, către bogăţia verii şi, pe de altă parte, către lumina şi strălucirea soarelui prezent implicit
în tablou, către bucuria, optimismul, jocul şi, într-o anumită măsură, către nostalgia fetiţei de
odinioară.
Tabloul naturii vara se conturează treptat, multisenzorial (se aude cântec, se simte
„fierbinte”, gustul este „dulce”, se vede verde, lumină, strălucire, miroase a... amintire), din linii
zglobii (cu debut interogativ), cu alternări de imagini motrice („se duce”, „caravana”, „ar veni
din pământ”, „vine din copilărie”, „alunecă”, „trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici”),
auditive („cântând”, „mi-a spus”), vizuale („caravana ei verde şi aurie”, „pământ”, „bostănărie”,
„palat”, „pardoseala purpurie” etc.) şi olfactive („în miros de lapte, de fân şi de fum”).
Planurile se construiesc, pe orizontală („pământ”, „bostănărie”, „lapte”, „fân”,
„pardoselă”, „furnici”) şi pe verticală („palat”, „fum”, „fluturi”), asociind spaţiul („aici”) şi
timpul (acum – marcat de dominanta verbelor la indicativ prezent, dar şi „copilărie”, „caravană”
– sugerând ideea de trecere, potenţată de translarea între generaţii: de la „fetiţa cuminte” la
„bunici”) într-un zbor-alunecare înălţător şi lin, pe aripi de lumină caldă.
Un tablou creionat sensibil... cu tuşe colorate şi jucăuşe, ce permit regăsirea cititorului în
acel „dar mie...”, precum şi schiţarea – interpretativă – a unor nuanţe particulare, subiective,
permise de acel „ar veni”...

Aplicaţie: Precizaţi cinci trăsături care să argumenteze apartenenţa textului de mai jos la
lirica peisagistică:
„Alergând, ca de năpastă, / Au venit buluc pe coastă / Doi băieţi / Mai isteţi, / Să dea
veste / La neveste / C-au văzut în deal la stână, / Coborând din vârf de munte, / Peste ape fără
punte, / Iarna sură şi bătrână... // Mai târziu, mai pe-nserat, / A intrat şi baba-n sat: / Uite-o-n
capul podului, / În văzul norodului, / Pe-un butuc de lemn uscat, / Cu cojoc de căpătat, / Cu
năframa de furat, / Cu catrinţa de aba / Vântul să-l strecori prin ea! / Şi cum suflă-n pumnii reci,
/ Scoate pâcla pe poteci, / Iar pe fund de văi destramă / Neguri vinete, de scamă... // Şi-au ieşit
băieţii mici, / Mici şi mulţi / Şi desculţi, / Şi câţiva mai măricei / Cu biciuşti şi cu nuiele / Şi cu
prăştii subţirele, / Să alunge de pe-aici / Iarna cea cu gânduri rele... / Doamna-gerului, bătrâna,
/ S-a sculat de la pământ. / Şi-nălţând spre cer o mână, / Ca o cumpănă uscată / De fântână. // A
pornit în jos pe vânt, / Încruntată, / Blestemând, / Şi-a lăsat în urma ei / Promoroacă şi polei; /
Pe ogoare, / Corbi şi cioare / Prin păduri, / Lupii suri, / Şi de-a lungul drumului / Numai scama
fumului...” (Baba Iarnă intră-n sat, de Otilia Cazimir)

VI.2. Lirica portretistică

Lirica portretistică oferă modele de descriere literară, cu mare încărcătură afectivă,


reflectând, cel mai frecvent, elemente din planul uman: Mama, La oglindă, de George; Mama, de
Nicolae Labiş; Dăscăliţa, de Octavian Goga; Mamei mele, B. Heine, de Heinrich Heine etc.,
respectiv din planul naturii: Puişorul cafeniu, Ariciul, de Otilia Cazimir; Fluturii, de Elena
Farago etc.

Aplicaţie: Daţi două exemple de texte subsumate liricii portretistice care pot fi
valorificate, în ciclul primar, în anotimpul de primăvară.

Literatura pentru copii ilustrează diverse forme de concretizare a liricii portretistice. Se


disting, astfel, creaţii în care se realizează:

(a) portretul unei fiinţe din planul uman (căreia îi sunt asociate sentimente puternice):
 „Uşoară, maică, uşoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe seminţele ce zboară / Între
ceruri şi pământ. / În priviri c-un fel de teamă, / Fericită totuşi eşti / Iarba ştie cum te cheamă, /
Steaua ştie ce gândeşti.” (Făptura mamei, de Grigore Vieru) – portret conturat pe ideea de
înălţare, prin dragoste, de translare între lumi, între planuri (celest – terestru, planul uman –
planul naturii) şi de comuniune micro- – macro-cosmos;
 „Spune-mi care mamă-anume / Cea mai scumpă e pe lume? / Puii toți au zis de păsări, /
Zarzării au zis de zarzări, / Peștișorii, de peștoaică, / Ursuleții, de ursoaică, / Șerpișorii, de
șerpoaică, / Tigrișorii, de tigroaică, / Mânjii toți au zis de iepe, / Firul cepii-a zis de cepe, / Nucii
toți au zis de nucă, / Cucii toți au zis de cucă, / Toți pisoii, de pisică, / Iară eu, de-a mea
mămică. / Orice mamă e anume, / Cea mai scumpă de pe lume!” (Cea mai scumpă de pe lume,
de Nichita Stănescu) – portret realizat, iniţial, implicit şi explicitat, în final, prin sentimentul
asociat mamei, dragostea;
 „Uite-un cerc! Şi încă-un cerc!/ Şi-alte patru! Ia să-ncerc:/ Ce-aş putea să fac din ele/ cu
creioane şi vopsele?/ Ăsta mare ca o turtă/ n-ar putea să fie-o burtă?/ Mijlociul n-ar fi bun/ pentru
cap? Ca să i-l pun!/ Fac apoi din cele mici:/ două mâini – aici şi-aici – / iar din celelalte două/ fac
picioarele-amândouă./ BONDOCEL (că-aşa îl cheamă,/ fiindcă-i gras, de bună seamă)/ trage
cercurile toate:/ Cum se poate? Nu se poate!/ Şi se-ntreabă, şi-şi răspunde:/ OM să fie? Da; de
unde!/ Auleu/ Să ştii că-s EU.../ gol-goluţ şi mic şi greu!/ Ca să fiu un om întreg/ din călcâi/ la
pălărie/ trebuie să îmi aleg/ mai întâi/ o MESERIE!»” (Marcel Breslaşu) – portret construit
grafic, prin trasări jucăuşe de elemente fizice şi morale, conturând „un personaj memorabil”
(Cândroveanu, 1988, p. 120), regăsit în volume precum Ce o să fie Bondocel, Bondocel îşi alege
o meserie;

(b) portretul unei fiinţe din planul naturii:


 „Aricioaica-n umbra florii/ Îşi grijeşte ariciorii,/ Îi tot spală de cu zori/ Pe botic şi
ochişori.// Doar pe spate, doar pe spate,/ Să-i băiască ea nu poate./ Ariciorii, aşadar,/ Stau cu
spatele murdar.// Şi-s spălaţi abia când plouă/ La o lună sau chiar două./ Bucuraţi-vă, măi pici,/
Că nu sunteţi pui de-arici!” (Cum se spală ariciorii, de Grigore Vieru) – portret ludic, realizat cu
note diminutivale, pus în relaţie, pentru micii cititori, şi cu lumea copilăriei;
 „- Boc, boc, boc! / Boby este un boboc, / Galeş, galben şi bondoc: / - Boc, boc, boc! /
Bate iar, bate din nou, / Şade singur într-un ou. / Uşă nu-i, fereastră nu e, / N-are cine să-i
descuie, / N-are bietul de boboc / Înăuntru pic de loc! / - Boc, boc, boc! / L-a-ncuiat, plecând la
piaţă, / Mama lui, măicuţa raţă / Ca să-i cumpere, de-un ban / Boabe bune de susan. / Când s-a-
ntors — bobocul nu-i, / Numai coaja oului. / - Unde-i Boby, să-i dau boabe, / Şi bobiţe, şi
podoabe, / Unde-i Boby? strigă raţa / De răsună dimineaţa! / Printre trestia înaltă, / Boby se
plimba pe baltă / Bată-1 vina de boboc! / - Boc, / - Boc. / Boc! (Bobocul, de Paul Anghel) – un
portret amuzant reflectând „devenirea” puiului;
 „Am ieşit puţin la soare, / Zise melcul surâzând… / În căsuţa-mi de sidef / Nu mă
ninge, nu mă plouă, / Nu m-atinge-un strop de rouă / Şi de câte ori am chef, / Dacă vremea e
frumoasă, / Îmi iau casa la plimbare, / Totdeauna sunt acasă…” (Melcul, de George Topârceanu)
– exemplu de „autoportret” ludic;

(c) portretul unui element al naturii:


 „Apare dintre nouri, dintr-o dată, / ca o prințesă veșnic întristată / și-și lasă-n ierburi
seară după seară, / ca după bal, pantofii mici de ceară. / Iat-o, c-o frunză chipul și-l subţie, / și-n
țara ei cu nevăzute ploi / mici veveriţe rochia-i sfâşie… / În lună este toamnă, ca la noi…” (Luna,
de Gheorghe Tomozei) – portret sensibil, cu trimiteri către lumi de basm, dar şi către trăiri
umane;
 „- Soare, soare, frăţioare,/ Hai, dă drumul la izvoare,/ Scoate iarba din ţărână,/ Spune
păsării să vină!// - Pe izvor l-am slobozit,/ Pe ogor l-am înverzit,/ Păsărele vin, zglobii.../ Ce
porunci mai am, copii?” (Soare, soare, frăţioare, de Grigore Vieru) – un dialog simbol pentru
comuniunea planurilor (aici, reprezentate prin soare şi copii), premisă pentru portretizarea
„fratelui”-soare;

(d) „portretul” unui obiect:


 „Unchiul Cucuruz/ Din Târgul de sus/ Astăzi mi-a adus:/ Două ciocănele/ Să mă joc cu
ele,/ O lună şi-o scară/ O prună şi-o pară/ Şi mi-a zis:/ «Nepoate/ Din acestea toate/ Fă-mi o
păpuşică/ Frumoasă şi mică». Şi eu i-am făcut/ Şi lui i-a plăcut./ Ştiţi cum am lucrat?/ Am pus
sus o lună,/ Sub lună o prună,/ Pe prună am crestat:/ Două punctişoare,/ Două linioare/ Sub
prună, am pus para;/ Peste pară – scara./ Iar sub toate cele:/ Două ciocănele.” (Cum am făcut eu
o păpuşă, din vol. Păsărele şi păpuşi, de Fl. Cristescu, apud Culea, 1923, pp. 191-193) – portret
conturat din imagini şi gesturi comune, inedit prin maniera în care se construieşte, treptat,
păpuşa, odată cu rima (de aici, sugestia de a folosi astfel de texte în asociere cu o activitate de
abilităţi practice, folosind ca materiale: o prună mică, o pară, o lună/ semilună tăiată din coaja
unui fruct, două ciocănele de lemn sau două beţişoare/ scobitori/ crenguţe înfipte în cerculeţe de
fruct, două suluri de hârtie pe care sunt trasate linii ca de scară).

Aplicaţie: Argumentaţi apartenenţa textului de mai jos la lirica portretistică:


„Fluturi albi şi roşii, / Şi pestriţi, frumoşi, / Eu îi prind în plasă, / Când mama mă lasă. /
Eu îi prind din zbor, / Însă nu-i omor; // Ci mă uit la ei, / Că sunt mititei, / Şi frumoşi, şi-mi
plac, / Dar eu nu le fac / Nici un rău, deloc. // Şi dacă mă joc / Cu vreunul, ştiu / Binişor să-l
ţiu / Şi pe toţi, din plasă, / Îi ajut să iasă, / Şi să plece-n zbor / După voia lor.” (Fluturii, de Elena
Farago)

VI.3. Lirica de tip contextual

Lirica de tip contextual este raportată la:


 anumite momente/ evenimente istorice (includem aici şi lirica patriotică) – Hora Unirii,
de Vasile Alecsandri; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, de Mihai Eminescu etc.;
 contexte particulare precum adormirea copilului – specia literară cântecul de leagăn;
anumite contexte sociale/ individuale: doina de haiducie, doina de jale, de dor etc.;
 sărbători religioase – colindul, texte în versuri având ca temă sărbătorile de Crăciun,
Paşte etc.: Pomul Crăciunului, La Paşti, de George Coşbuc; Scrisoare către Moş Crăciun, de
Valeriu Cercel; De ajunul Crăciunului, de Elena Farago; Crăciunul copiilor, de Octavian Goga;
Floriile, Paştele, de Vasile Alecsandri etc.;
 sărbători omagiale (8 Martie, 1 Iunie etc.): De ziua mamei, de Elena Farago; 1 iunie,
ziua copilului, de Teodor Munteanu etc.;
 aspecte ale universului copilăriei – în general: Copilărie, de Ana Blandiana; Creion, de
Tudor Arghezi, în unele dintre coordonatele sale particulare – grădiniţa, şcoala: Cartea, de Virgil
Carianopol; Alfabetul, de Tudor Arghezi (care se poate constitui şi în „culegere” de ghicitori
culte) etc.
(Adăugăm aici şi folclorul copiilor, pe care-l vom avea în vedere distinct, în unitatea de învăţare
8.)

Aplicaţie: Exemplificaţi lirica de tip contextual valorificabilă în grădiniţă, respectiv în


ciclul primar.
„Poeziile patriotice ale romanticilor paşoptişti şi ale poeţilor ardeleni au creat în secolul
al XIX-lea o epopee a eroismului românesc din epocile străvechi şi medievale şi au schiţat o
geografie mitică a spaţiului autohton” (Cojocaru, 2004, pp. 157-158).

Aplicaţie: Comentaţi, prin grila de lectură a poeziei patriotice pentru copii, versurile de
mai jos:
„Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, / N-auziţi prin somnul vostru acel
glas triumfător, / Ce se- nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare, / Ca o lungă salutare / Cătr-
un falnic viitor? // Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate? / Nu simţiţi în pieptul vostru un
dor sfânt şi românesc / La cel glas de înviere, la cel glas de libertate / Ce pătrunde şi răzbate /
Orice suflet omenesc?” (Deşteptarea României, de Vasile Alecsandri).

Cântecul de leagăn „a luat naştere din «necesitatea practică» de a crea acea atmosferă de
calm, căldură şi seninătate necesară liniştirii şi adormirii copilului mic” (Raţiu, 2006, p. 82).
Dominat, formal, de „diminutive şi exclamaţii duioase” (Gherghina et al., 2005, p. 157),
„o însemnătate deosebită o au «repetiţiile, refrenele, aliteraţiile, elementele onomatopeice [...]»,
purtând pruncul, din primele momente ale existenţei sale, «în universul fermecat al cântecului şi
al cuvântului»” (Raţiu, 2006, p. 82).

Vezi, de exemplu, cântecul de leagăn Nani, pui!, de Otilia Cazimir:


„Dormi, fetiță somnoroasă, / Să-mi crești mare și frumoasă, / Să-i fii dragă orișicui... /
Nani, pui! // Dormi cu mama, băiețel, / Să-mi crești-nalt și subțirel / Și frumos cum altul nu-i... /
Nani, pui! // Somnul dulce și cuminte / Vine-ncet să vă alinte / Fără știrea nimănui. / Nani, pui! //
Să vă pună sub perniță / Jucăria lui pestriță, / Jucăria visului... / Nani, pui! // Luna plină și
albastră / Doarme-n crucea cerului, / Dorm și stelele-n fereastră, / Doarmă și măicuța voastră... /
Nani, pui!”,
în care se regăsesc mărcile enumerate supra:
 diminutive denumind, afectiv, universul copiilor („fetiţă”, „băieţel”, „subţirel”, „perniţă”,
„măicuţa”);
 „exclamaţii duioase” redate repetitiv, sub forma unui refren: „Nani, pui!”;
 aliteraţii şi asonanţe: repetarea consoanelor s/ ş în primele versuri (asociere cu sunetul
specific liniştirii – sss/ şşş); accentul pus pe vocala închisă u, în finalul ultimele două
versuri ale fiecărei strofe;
 repetiţii lexicale: formele verbului a dormi, asociate atât fiinţelor din planul uman
(„dormi, fetiţă”, „dormi, [...] băieţel”, „doarmă şi măicuţa”), cât şi elementelor din planul
naturii (aici, plan celest, ca premisă a invocării ideii de înălţare, prin vis: „luna [...]
doarme”; „dorm şi stelele”);
 structuri simple;
 elemente prozodice cu melodicitate lină: rimă împerecheată (primele catrene) şi
încrucişată (ultima strofă);
 mărci ale subiectivităţii cu rol în sublinierea relaţiei/ dragostei mamă – copii („să-mi
creşti”, „măicuţa voastră”);
etc.

Poezia pentru copii, mai mult decât să construiască/ transmită semnificaţii, îi ajută pe
copii să-şi valorifice senzaţiile, dar şi să-şi optimizeze relaţiile cu sine şi cu ceilalţi (Coats, 2013,
p. 140).

Poeziile asociate planului religios se concretizează, cel mai frecvent, în texte actualizate
în contextul celor mai mari sărbători (Crăciunul, Paştele), dar şi ca formă a rugăciunii. De
exemplu:
 „Stăpâne, slăvile Ţi le-ai deschis;/ Mă-ntrebi ce vreau şi, uite, eu Îţi cer/ Să-mi fie
gândul floare de cais/ Şi limpezi ochii, să privesc spre cer;/ Aprinde-n pieptul meu o nouă stea,/
Ca să mă ardă, bulgăre de foc,/ Şi-o mână dă-mi, s-o ţin în mâna mea,/ Ca pe-un buchet sfinţit de
busuioc.” (Rugă, de Zaharia Stancu, din Antologie de poezie religioasă românească pentru
copii).

În literatura de specialitate se realizează distincţia între: „colinde de copii, cu urări de


viaţă lungă şi sănătate care, adesea, se sfârşesc prin cereri de daruri”; „colinde de flăcăi, evocând
dragostea feciorului pentru fata iubită sau având un conţinut eroic, vânătoresc”; „colinde cu
caracter religios, legate de naşterea lui Hristos” (Raţiu, 2006, p. 86).
Particularizând, „în colindele de copii urarea este întotdeauna directă şi, deşi concretă în
enumerarea celor dorite şi chiar a darurilor pretinse în schimb, are un caracter general şi se cântă
la fel la toate casele” (ILR 1, 1964, p. 19).

Temă de reflecţie: Comentaţi ponderea, locul şi rolul colindelor în activităţile derulate,


în grădiniţă/ ciclul primar, în perioada premergătoare Crăciunului.

Ancorarea copilăriei în universul grădiniţei/ şcolii este marcată, liric, prin poezii asociate
diverselor conţinuturi abordate la aceste categorii de vârstă. De exemplu:
 alfabetul/ literele mari de tipar/ sunetele iniţiale ale unor cuvinte: „Vă voi spune-acum
povestea / Cu un tren nemaivăzut, / Că s-a dus în lume vestea / Pe la școli, când a trecut. // În
vagoane, iată, are / Strofe multe, trase-ncet / De-o locomotivă care / Se numește Alfabet. // A//
Semnul A, luați aminte! / Primul e-n alfabetar! / Și se află în cuvinte: / Apă. Arc. Abecedar./ Se
asemuie cu-o scară, / Hai, urcați! Și, cu încetul, / Până către primăvară, / Veți parcurge
alfabetul! [...] // D // Am tăiat un măr în două / Și ce credeți c-am aflat? / Jumătățile amândouă/
Într-un D s-au preschimbat! / Îl descopăr în cuvinte: / Dana. Dulce. Dac. Doi. Dinte. [...] // G //
Undiță, după figură, / Ține-un peștișor în gură. / Eu cu G am scris aseară: /
Gumă. Garofiță. Gară. [...] // M // Așezați, cum vi se cere, / Vârf la vârf, două echere! / Este M,
de bună seamă, / De la: Muncă. Mână. Mamă. […] // X // Două spade, nu prea late, / La mijloc
încrucișate, / Este X. De-l căutați, / În excursie-l aflați! // Z // Seamănă cu N culcat, / Sau c-un
fulger desenat! / Azi îmi vine la-ndemână / Să citesc: Zbor. Zâmbet. Zână.” (Trenul alfabetului,
de George Zarafu);
 cifrele/ numerele: „Hai să ne jucăm / Și să numărăm! // [...]1 // Una este luna, / Mama
mea e una! / Unu pare-un ac ce coase / Cu o ață de mătase! […] // 4 // Patru roți trăsura are, /
Patru labe, un cățel, / Scaunul, patru picioare / Și măsuța mea la fel! // În caiet, un băiețel / Patru,
când a desenat... / Semăna c-un scăunel / Răsturnat! […] // 8 // Două cercuri oarecare, / Cap la
cap de le așez, / Cifra opt pe loc mi-apare / Și-i ușor s-o desenez! / Lângă patru nuci de pun / Alte
patru, opt adun! […] // 10 // Desenez un ghiocel / Și un soare lângă el.” (Trenul cifrelor, de
George Zarafu);
 literele/ numărul de sunete/ litere din cuvinte date: „- Măi viţele, mu-mu-mu,/ Câte
litere ştii tu?/ - Mu-mu-mu, mu-mu, mu,/ Numai două, mai mult nu!/ Măi răţoiule, mac-mac,
mac,/ Câte litere îţi plac?/ - Mac-mac-mac, mac-mac-mac,/ Numai trei, atâtea-mi plac!/ -
Găinuşo, cot-co-dac,/ Câte litere îţi plac?/ - Cot-co-dac, cot-co-dac,/ Doar cinci litere îmi plac.”
(Câte litere ştii?, de Grigore Vieru);
etc.

Aplicaţie: Valorificând practica pedagogică, exemplificaţi trei secvenţe de activităţi/


lecţii în care să fie folosite, în grădiniţă/ ciclul primar, (fragmente de) texte din sfera liricii de tip
contextual.

Întrebări: Ce autori din literatura română au creat texte ce pot fi subordonate liricii
peisagistice?
Dar din literatura universală?
Ce tipuri de texte includeţi în lirica de tip contextual?
Dar în lirica portretistică? Exemplificaţi.

VII. Unitatea de învăţare 7. Genul dramatic – forme de manifestare în literatura pentru


copii

Comunicarea înseamnă roluri asumate – rolul de frate/ soră în contextul 1, rolul de prieten(ă) în
contextul 2, rolul de vecin(ă) amabil(ă) în contextul 3 etc. (locutorul – unul şi acelaşi –, dar în
ipostaze diferite, actualizând alte faţete/ laturi/ caracteristici ale Sinelui). Teatrul, pe de altă parte,
înseamnă roluri interpretate, implică „măşti” care dau viaţă caracterelor imaginate de către
dramaturg.
Copilul, de la cele mai mici vârste, „intră” în anumite roluri, dar şi „joacă” în piese de teatru,
ambele situaţii având reale funcţii formative, cu impact puternic în devenirea persoanei. De aici,
importanţa valorificării, în grădiniţă/ ciclul primar (şi nu numai), nu doar a jocului de rol, ci şi a
dramatizării, respectiv necesitatea abordării nu doar a genurilor epic şi liric (prevăzute în
programele în vigoare), ci şi a genului dramatic

Genul dramatic este reprezentat, în literatura pentru copii valorificabilă la nivel


preşcolar şi primar, prin:
 textul dramatic propriu-zis;
 textul de teatru pentru copii;
acestora li se adaugă, fără a aparţine în esenţă genului dramatic, dar preluând din caracteristicile
acestuia,
 textul dramatizat.

Repere diacronice:
„Teatrul pentru copii şi adolescenţi a apărut la noi foarte târziu, partituri dramatice
inspirate din teme şi motive folclorice fiind create mai întâi de Vasile Alecsandri, Sânziana şi
Pepelea şi după aproape patru decenii, de Victor Eftimiu, Înşir’te mărgărite. Primele
reprezentaţii destinate publicului de vârstă mică s-au iniţiat în epoca interbelică a secolului trecut
când s-a înfiinţat şi prima companie teatrală privată, cu un repertoriu specializat pentru publicul
de vârstă mică. Tot acum s-au publicat şi primele cărţi de dramaturgie pentru copii aparţinând
unor autori români, dintre care amintim: Victor Ion Popa (Păpuşa cu piciorul rupt) şi Alecu
Popovici (Începe teatrul).
După 1950, când companiile private s-au desfiinţat, în Bucureşti şi în alte mari oraşe s-au
înfiinţat instituţii teatrale de stat pentru copii: teatre de păpuşi şi marionete, teatre pentru copii şi
adolescenţi. [...] Au publicat volume de scenarii radiofonice, dramaturgie pentru copii şi pentru
teatru de marionete mai mulţi autori, dintre care amintim: George Anania şi Romulus
Bărbulescu, Mioara Cremene, Ioan Lucian [...], Gheorghe Onea, Iuliu Raţiu, Gheorghe Scripcă,
Eugenia Zaimu Stoica, Daniel Tei ş.a. [...]
Literatura pentru copii a alimentat inspiraţia scenariştilor şi regizorilor emisiunilor de
radio şi de film cu deosebire după 1950, când aceste tehnologii moderne au fost prezente şi la
noi. Emisiunile de teatru pentru copii, radiofonice şi de televiziune, folosesc texte dramatice
propriu-zise sau adaptează operele literare deja existente. Dramatizarea radiofonică şi de
televiziune conferă textelor literare mai multă culoare şi dinamism” (Cojocaru, 2004, pp. 164-
165).

Aplicaţie: Indicaţi piesele de teatru preferate pe care le-aţi vizionat sau audiat în
copilărie. Cu ce le asociaţi?

Temă de reflecţie: Care consideraţi că ar trebui să fie locul teatrului, în familie/


grădiniţă/ şcoală, la vârsta preşcolară/ şcolară mică? Argumentaţi-vă răspunsul.
VII.1. Textul dramatic propriu-zis, accesibilizat

Textul dramatic propriu-zis, accesibilizat este abordat fragmentar, adaptat (cel mai
frecvent, dintre speciile literare dramatice, feeria, comedia, drama istorică etc.): Sânziana şi
Pepelea, Chiriţa în Iaşi, Chiriţa în provincie, de Vasile Alecsandri, Înşir’te mărgărite!, de Victor
Eftimiu, Apus de soare, de Barbu Ştefănescu Delavrancea etc.

Copiii de vârstă preşcolară/ şcolară mică pot fi plasaţi, în raport cu textul dramatic
propriu-zis, în ipostaze precum:
 analiza celor două faţete ale literarităţii unui text dramatic: planul conţinutului (acţiune,
conflict, subiect, personaje, mesaj etc.) şi planul formei (organizare în acte/ scene, în proză sau în
versuri; asocierea replici ale personajelor – indicaţii scenice; valenţele limbajului artistic
valorificat etc.);
 familiarizarea cu structura şi componentele unui text dramatic;
 identificarea rolului indicaţiilor scenice – „act de limbaj directiv, fie că sunt didascalii
descriptive, narative, de acţiune (verbală, nonverbală) sau de tonalitate etc.” (Creţu, 2005, p. 41);
 aplicarea, în interpretare, a diverselor valenţe ale comunicării verbale, nonverbale şi
paraverbale;
 asocierea diferitelor coordonate ale firului acţiunii cu repere spaţio-temporale redate
prin decor, efecte sonore, costume etc.;
 identificarea multiplelor aspecte pe care le implică reprezentarea scenică a unui text
dramatic;
etc.

Având în vedere caracteristicile textelor dramatice propriu-zise din literatura română/


universală (dimensiuni ample, complexitate a acţiunii, limbaj care iese, uneori, într-o măsură
prea mare din limitele limbii române literare actuale etc.), accesibilizarea lor pentru vârsta
preşcolară/ şcolară mică presupune, dincolo de abordarea fragmentară, şi „adaptarea” – mai ales
în sensul substituirii unor elemente lexicale arhaice, regionale, argotice etc. – a unora dintre
replicile personajelor.

Vezi, de exemplu, fragmentul de mai jos:

„ACTUL I, Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stânga, casa Chiriţei cu
cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă
înconjurată de copaci. [...] În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni.
SCENA III. CHIRIŢA, GULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele din
dreapta. Ceilalţi ies din casă şi coboară din cerdac.)
GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... neneaca!
SAFTA: Ce este?... Ce este?
ŞARL: [...] Ah! Madame!...
ION: Aud, cucoană... Iaca, ia...
CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... aţi adormit cu
toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţină. Ceilalţi se adună împrejurul
Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, neneacă... dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul.
SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică.
ION: Şi eu...
CHIRIŢA: Taci din gură... că eşti încă cu ochii plini de somn... Ţine calu...
ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona... sari în brati a me.
CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?... Eşti foarte galant!... însă mă tem...
ŞARL: O! Non te tem... că sunt vurtos.
CHIRIŢA: Nu de-aceea... că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi... să sar în braţele unui
cavaler... nu ştiu de se cuvine?...
ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça.
CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă... aţine-te că sar.
ŞARL: No... poftim... un, deux, trois.
CHIRIŢA (sărind): Hup.
ŞARL (în parte): [...] uşuric ca un pan... merci.
CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu... (Tare.) [...] Ioane... du calu la grajd şi-l adapă, dar să
nu-i scoţi şaua... Auzi?
ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)
[...]
CHIRIŢA: [...] Gugulea nineacăi... Auzi ce spune monsiu Şarlă... zice că ai să vorbeşti
franţuzeşte ca apa... [...] Da ian să-i fac eu un examen... Guliţă, spune nineacăi, cum se cheamă
franţuzeşte furculiţa?
GULIŢĂ; Furculision.
CHIRIŢA: Frumos... dar friptura?
GULIŢĂ: Fripturision...
CHIRIŢA: Prea frumos... dar învârtita?
GULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo... Guliţă... bravo, Guliţă... (îl sărută.)
ŞARL (În parte.): Gogomanition, va!...” (Chiriţa în provincie. Comedie cu cântece, în 2 acte, de
Vasile Alecsandri)

Aplicaţie: Caracterizaţi succint, la nivelul conţinutului şi la nivelul formei, textul de mai


sus. Identificaţi, prin comparaţie cu textul original (integral) al comediei, elementele
accesibilizate.

Temă de reflecţie: Având în vedere caracteristicile textului dramatic, ce loc ar trebui să


ocupe acesta, în opinia dvs., în programele din grădiniţă/ ciclul primar?
VII.2. Textul de teatru pentru copii

Textul de teatru pentru copii se subsumează aşa-numitului teatru preşcolar/ şcolar, în


versuri şi/ sau în proză: Pui de om, Călina, de Victor Eftimiu; Făt-Frumos şi călare şi pe jos, de
Marin Sorescu; O fetiţă caută un cântec, Băiatul din banca a II-a, Cine se teme de crocodil,
Şoricelul şi Păpuşa, Afară e vopsit gardul, înăutru-i Leopardul, Şut- gool!, de Alecu Popovici;
Elefănţelul curios, de Nina Cassian; O şcolăriţă harnică şi cuminte, de Emilia Căldăraru; Cum a
luat Gogopleaşcă nota 10, de Jules Cohn Botea; Eroii din Galaxia Gutenberg (Comedie în trei
tablouri), Cine-i, oare, Făt-Frumos? (Comedie în două părţi), de Iuliu Raţiu etc.

Se disting, în volumele de teatru pentru copii, texte cu valenţe particulare, caracterizate –


cu precădere, în plan tematic şi în sfera personajelor – prin note dominante:

(a) piese de teatru ancorate în universul şcolii – tema copilăriei este particularizată, în
astfel de texte, prin ilustrarea unora dintre provocările vieţii de şcolar; sunt, frecvent, aduse în
prim-plan personaje-copii ale căror comportamente/ atitudini/ replici etc. nu corespund
sistemului comun de valori recunoscut la această categorie de vârstă şi, prin ironie, umor şi,
eventual, personaje antitetice, se subliniază valorile vizate;

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva raportării tematice la lumea copilăriei şi, în


special, a şcolii, fragmentele de mai jos:

(1) ,,Personaje: GOGOPLEAŞCĂ, RADU, ROBOTUL


Gogopleaşcă la o masă încărcată de cărţi, cu obrajii în palmă şi cu privirea în gol. Intră Radu
cu o geantă mare pe care opune cu mare grijă jos.
RADU: Noroc, Gogopleaşcă!
GOGOPLEAŞCĂ: (Parcă se trezeşte) Noroc, Răducule.
RADU: Ce mai faci?
GOGO: Ce să fac? Învăţ, că mâine mă ascultă la toate.
RADU: Aşa îţi trebuie dacă nu ai mai venit pe la şcoală!
GOGO: De venit, am venit eu, dar nu ne-am potrivit. Voi veneaţi dimineaţa, eu – după masă.
RADU: Păi, ce căutai după masă, că dimineaţă învăţăm noi.
GOGO: Eh, întârziam şi eu un pic.
RADU: Aha! Ai învăţat? Ştii ceva?
GOGO: Ştiu? Auzi, dacă ştiu! Visez toate materiile. Ai să vezi mâine, te va surprinde… mirarea.
RADU: Atunci hai să facem o încercare. Să te asculte Roboţel, pe care l-am făcut la
minitehnicus.
GOGO: Pe mine? Pe mine să mă asculte un robot? Ce ştie el?
RADU: Ştie, ştie foarte multe, că l-am programat. Ba mai dă şi note!
GOGO: Adu-l. Adu-l şi am să te fac de râs şi pe tine şi pe el.
RADU (scoate cu grijă din geantă pe Roboţel pe care îl pune pe masă cu faţa la public. Îi dă
drumul şi se aprind beculeţe, leduri pâlpâitoare etc. Când vorbeşte cu o vorbire sacadată se
aprind mai ales becurile din dreptul ochilor şi al gurii.) Stai să vezi.
ROBOT: Sunt conectat pe toate circuitele. Aştept comanda.
GOGO: Vreau să-l asculţi pe prietenul meu Gogopleaşcă la toate materiile.
ROBOT: Am înţeles. Cum învaţă?
RADU: Cam aşa şi aşa.
ROBOT: Am înţeles. Nu îţi este prieten, ci numai coleg.
RADU: Lasă filosofia şi pune-i o întrebare.
ROBOT: Am înţeles să-i pun o întrebare. Din ce materie, de ce nivel?
GOGO: Din geografie. Întrebare de nota 10!
ROBOT: Am înţeles, din geografie. Întrebare: care este cel mai înalt vârf de munte din
România?
GOGO: Uşor! Gata, am luat nota 10. Cel mai înalt vârf de munte din România este Omul cu
înălţimea de 1601 metri.
ROBOT: Incorect. 1601 este moartea lui Mihai Viteazul. Defect, probabil, circuite neizolate.
Nota 2.
GOGO: Am încurcat-o.
RADU: Ai încurcat-o pentru că nu înveţi planificat.
GOGO: Să mă întrebe la gramatică.
ROBOT: Am înţeles, la gramatică. Întrebare: subiectul şi predicatul din propoziţia «Eu mă spăl
pe dinţi.»
GOGO: Uşor. Predicatul «spăl». Nu are subiect.
ROBOT: Incorect. Are subiect. La ce întrebare răspunde subiectul?
GOGO: Cine, ce?
ROBOT: Corect. Cine se spală pe dinţi?
GOGO: Ce ştiu eu? Alţii. Ceea ce este sigur, eu nu fac aşa ceva.
ROBOT: Incorect. Defect probabil circuite lipsă. Nota 2.
GOGO: Radule, ce face ăsta? Îşi bate joc de mine?
ROBOT: Incorect. Nu arunca vina pe alţii, tu îţi baţi joc de tine.” (Cum a luat Gogopleaşcă nota
10, de Jules Cohn Botea)

(2) „Personaje: Povestitorul 1 (P1), Povestitorul 2 (P2), Tata 1 (T1), Tata 2 (T2), Tata 3 (T3),
Mama 1 (M1), Mama 2 (M2), Mama 3 (M3), Mama 4 (M4), Fetiţa 1 (F1), Fetiţa 2 (F2), Fetiţa 3
(F3), Fetiţa 4 (F4), Băiatul 1 (B1), Băiatul 2 (B2), Băiatul 3 (B3), Păpuşa.
(Indicaţii generale: Această piesă de teatru are VIII acte. Pentru fiecare act, cortina se deschide
doar pentru jumătate de scenă, în cealaltă jumătate se aşază decorul pentru actul următor, în
aşa fel încât cortina nu va fi trasă niciodată complet şi, deci, piesa se va desfăşura fără aplauze
între acte. De asemenea, se pot juca un singur act sau două, trei ş.a.m.d., ca scenete, actele
neavând legătură, fiecare fiind cu alte personaje şi întâmplări.)
[...]
Actul VIII
(Camera unui copil. O masă pe care se află caiete şi cărţi, un casetofon. În colţ, jucării.)
Băiatul 3 (la masă, frunzărind un manual): Lasă că învăţ mai târziu, / Lecţia aproape-o ştiu.
(Ia ceasul de masă în mână, îl priveşte, apoi îl întoarce spre public. Arată orele 15. Dă drumul
la muzică. Se duce în colţul camerei şi începe să se joace imitând sonor motor de maşină etc.)
Mama 4 (glas de afară): Băiatul meu cel minunat, / Ai terminat de învăţat?
B3 (sare la masă): Da, mamă, sigur, nu-i prea greu, / Ştii că am învăţat mereu.
M4 (vocea): De-ai terminat, vino degrabă / Să mă ajuţi puţin la treabă!
B3: Îndată, dar mai am puţin, / Să-mi scriu o temă ş-apoi vin.
M4 (voce): Bine, atunci am să te-aştept!
B3 (bătându-se cu palma pe piept şi jubilând): Hai, că sunt tare deştept!
(Trece iar la joc. Ceasul arată orele 18.)” (Trei ani de şcoală – Piesă de teatru pentru clasa a
III-a, de Doina Antoaneta Roşoga)

(b) piese de teatru cu tematică specifică – texte scrise, cel mai frecvent, cu scopul de a
răspunde unei provocări de ordin tematic, de a reflecta un anumit subiect, un anumit personaj-tip,
un deziderat, de a promova o acţiune, un produs etc.; relevante sunt, în acest sens, de exemplu,
textele dramatice scrise în cadrul proiectelor din sfera ecologiei, a libertăţii de expresie, a
nediscriminării, a integrării, a luptei pentru anumite drepturi etc.;

Aplicaţie: Identificaţi elementele de specificitate ale scenetei de mai jos:


,,PERSONAJE: Doruleţ, Salvatore, Prezentatori I, II, Vlăduţ, Mihai, Ioana, Cosmin, Vecinul,
Frunzuliţe I, II, III, Oameni de fum I, II, III, Gâsca, Gâscanul, Un copil, Raza de soare, Briza
mării
DECOR: glob pământesc, flori, animale, păsări, apă, nisip, umbrelă de plajă, cadru căsuţă,
iarbă, colaci de înot, cuburi de plastic, baloane, mingi, coş de gunoi etc.
În faţa cortinei, pe un butuc de lemn, stă un băieţel, cu bărbia în palme, trist şi îngândurat,
alături, pe alt butuc, stă un băieţel spiriduş, Salvatore, îmbrăcat în culori ţipătoare.
Băieţelul, Doruleţ, se ridică, înclinându-se către public.
DORULEŢ: Vă salut şi mă prezint, / Părinţii astfel m-au numit: / Mă cheamă Dor, că mă
doreau, / Şi Doruleţ când m-alintau... / Mi-au dat viaţă şi iubire / Să cresc drept la trup şi fire /
Iubesc locul unde m-am născut, / Dar totu-n jur se schimbă mult.
SALVATORE: Sunt Salvatore, cel mai cel, / Tot timpu-l însoţesc pe el. / Mi-e prieten bun, dar ce
să fac, / Căci Doru-i tare supărat?
DORULEŢ: Sunt cam bolnav, iarna şi vara, / Tuşesc şi ziua, dar şi seara. / Doctorul mi-a spus
exact: // Aerul e poluat! Mi-este teamă să beau apă, // Mama-mi spune: Nu-i curată! / Vreau
parcuri cu pomi înalţi, / Să prind fluturi minunaţi, / Să sărut o gărgăriţă, / Să mă-ntrec c-o
veveriţă. // Dar totu-a fost înlocuit: / Blocuri şi străzi s-au construit. / Sunt mic, dar vreau să mă
gândesc / Cum să păstrez tot ce-mi doresc!
(Se plimbă gânditor prin faţa cortinei.)
[...]
OAMENII DE FUM I; II; II (în cor, ritmic): Vi-ne fu-mul ne-gri-cios... / Vi-ne fu-mu-ne-că-cios...
/ Distrugem totul în cale / Oameni, plante, animale...
[...]
Cortina
Actul III
[...]
GÂSCANUL: Sunt un tată disperat! / Nu găsim un loc curat / Să facem un cuibuşor / Şi-apoi,
câte-un ouşor, / Să se ouă gâsca-mamă, / Căci vrem bobocei de seamă! [...]” (Apăraţi planeta
pământ – scenetă în versuri pentru educaţia ecologică a copiilor preşcolari, de Cecilia Pană)

(c) piese de teatru subsumate sferei basmelor – texte care recreează (sau, în unele
cazuri, parodiază), în stilul feeriei, principalele coordonate ale basmului: împletire real –
fantastic, în planul acţiunii; personaje reale şi personaje cu puteri supranaturale (de cele mai
multe ori, cu nume sugestive, care fac trimitere către basme cunoscute); personaje-adjuvant;
obiecte magice etc.;

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva conţinutului şi a formei, fragmentul de mai jos:


,,Personaje: Regele 1, Regina 1, Filip, Sfetnicul, Baronul Economu, Bănuţ, Cele trei ursitoare,
Magul, Curteni, Regele 2, Regina 2, Daria, Baronul Paul
1. Trâmbiţe
Sfetnicul: Veseliţi-vă şi vă-mbuibaţi, dragi nobili, slujitori şi norod! În această zi, regelui i s-a
născut un urmaş. Prinţul se va numi Filip şi botezul lui va avea loc peste trei luni!
2. Vals în surdină. Interior de castel. Curteni, sfetnicul. Intră Regele şi Regina.
Sfetnicul: Regele şi alaiul său!
Voci: Plecăciuni, maiestate! Plecăciuni! A fost un botez reuşit! Prinţul este încântător, să ne
trăiască! Plecăciuni, maiestate!
Regele: Să ne aşezăm la masă şi să ne simţim la înălţimea acestei zile memorabile! (se aşază toţi
la masă, într- o parte se află un leagăn de copil)
Regina (încet): Sunt toţi invitaţii de la botez aici?
Regele: Toţi... pe care i-am chemat. Câţi sunt?
Regina: Doisprezece cu noi cu tot.
[...]
Prima ursitoare (se apropie): Fie ca micul Filip să crească sănătos, să devină puternic, frumos
şi mintea să-i sclipească!
A doua (se apropie): Fie ca micul Filip să-şi întâlnească perechea şi să fie fericit alături de ea
până la sfârşitul vieţii!
(Intră magul, deschizând zgomotos uşa.)
Magul: Ahaha! Sunteţi cu toţii la masă, vă-ndopaţi nobilele burdihane, vă-ndopaţi...
Regina: Vai de mine! Magul! Ştiam eu c-am uitat pe cineva.
[...]
Magul: [...] Îi urez acestui gogoloi dolofan învelit în scutece de mătase să aibă un nefericit
sfârşit chiar în ziua când va împlini şaptesprezece ani!
[...]
5. Trâmbiţe
Sfetnicul: Nobili, slujitori şi norod! Poruncă de la maiestatea sa, regele. De azi înainte nimeni
nu mai călăreşte. Caii sunt interzişi. Toţi vor călători în caleşti, trăsuri şi căruţe trase de vite.
Celor ce se vor încumeta să încalece pe un bou ori vacă, maiestatea sa le urează noroc!”
(Frumosul din regatul adormit, de Ana Ripka-Rus).
(d) texte dramatice pentru teatrul de păpuşi – conţinând indicaţii scenice adaptate
manierei particulare de punere în scenă a unor astfel de texte, centrate pe: tipurile de păpuşi (cu
fire/ marionetă; pe lingură; pe tijă; pe unul sau trei degete; muppets; wayang/ cu braţe mobile;
mecanică; umbră; siluetă de personaj; mască; jucărie; obiect animat etc. – cf. Dănăilă, 2003, pp.
168-177; Ciobotaru, 2006, p. 42; Bălăiţă, 2007, pp. 9-10 etc.); caracteristicile păpuşilor,
mânuirea lor, replicile actorilor, eventuală relaţionare păpuşă – actor (uneori, şi public) etc.

Complexitatea limbajului scenic păpuşăresc este redată, de către A. Bălăiţă, într-un tabel
ale cărui componente sunt următoarele:
I. elemente paraverbale:
1. păpuşile (marionetele) şi sistemul de mânuire;
2. elemente de comunicare nonverbală: (a) paralimbajul (intonaţiile şi timbrul vocal, accentele,
tăieturile, opririle şi pauzele; tempo-ul, exclamaţiile (gesturile vocale)); (b) modul de utilizare a
spaţiului pentru comunicare; (c) limbajul corpului (mimică, gestică) – raportul gesturilor cu
textul vorbit; jocul fizionomiei (mimica măştii-păpuşă, animarea capului), gesturile elementelor
păpuşii;
3. decorul: (a) decorul sau spaţiul sonor (muzica de spectacol sau ilustraţia muzicală; ambianţa
sonoră); (b) decorul vizual (construcţia spaţiului scenic, elementele de costum ale personajelor-
păpuşi, elementele de recuzită, schimbările de decor); (c) raporturile decorurilor cu textul;
4. acţiunile şi situaţiile: intriga, dezvoltarea acţiunii, momentul culminant, deznodământul;
termenii conflictului dramatic; împărţirea în acte, tablouri, scene;
5. timpul: durata acţiunilor; acţiuni simultane, inversiuni temporale;
II. elemente verbale:
1. interpretarea vorbită a textului scris;
2. integrarea textului vorbit: coeziunea replicilor, a dialogurilor; înlănţuirea cu elementele
paraverbale” (Bălăiţă, 2007, pp. 6-8).

Aplicaţie: Analizaţi, din perspectiva conţinutului şi a formei, fragmentul de mai jos:


,,PERSONAJELE:
MUZICANTUL – actor (poate fi un moş cu caterincă, un tânăr cu chitară, viorist, acordeonist
etc., la aprecierea regiei)
VÂNZĂTOAREA DE TURTĂ DULCE – actriţă
SPERIETOAREA DE CIORI – actor sau păpuşă mare
Păpuşi: FETIŢA, BĂIATUL, CĂŢELUL, PORUMBIŞA ALBĂ, TREI PUI DE CIOARĂ,
IEPURAŞUL, PICTORIŢA, SPORTIVUL, MICA CROITOREASĂ
Tabloul I
Decorul reprezintă un parc (scuar) într-un oraş oarecare. În fund, se vede profilată umbra
blocurilor. [...]
Într-un colţ, un chioşc de dulciuri, la fereastra căruia se vede capul Vânzătoarei de turtă dulce.
[...]
VÂNZĂTOAREA DE TURTĂ DULCE (uitându-se în sală): Ei... ce de lume!... (Adresându-se
copiilor.) Bună ziua... Cine vrea o inimioară de turtă-dulce? (Din sală «eu!» Pe scenă urcă
actriţa care va mânui în această piesă fetiţa, bineînţeles cu păpuşă cu tot.)
FETIŢA (de fapt, mânuitoarea): Eu.
VÂNZĂTOAREA: Poftim! (I-o dă. Mânuitoarea fetiţei ia turta dulce şi trece apoi prin scenă,
ascunzându-se îndărătul paravanului. Pe scenă rămâne fetiţa-păpuşă cu inimioara de turtă-
dulce în mână.)
[...]
FETIŢA (oftând): Eu... cu cine să mă joc acum? (Pe sus trece în zbor un porumbel alb – fetiţa
exclamă spontan, copilăreşte.) Un porumbel alb, ca Albă ca Zăpada! Ce frumos e! Ce frumos
zboară!... Aş vrea să mă joc cu el... să fim prieteni buni... (Ton rugător) Măcar o porumbiţă de
hârtie de-aş avea... (Îi vine o idee, se adresează spectatorilor.) Nu vrea cineva dintre voi să-mi
facă o porumbiţă de hârtie? Vă rog... vă rog foarte mult...
MUZICANTUL (către ea, glumeţ): Ei, fiindcă te-ai rugat aşa de frumos, o să te ajutăm noi.
(Către copii.) Nu-i aşa, copii? (Copiii din sală răspund – «Da.»)
FETIŢA: Da? Vreţi? (Sala răspunde.)
MUZICANTUL: Să căutăm o foaie albă de hârtie... (Către sală.) Are cineva o foaie albă? (Din
sală îi dă un copil o foaie.) Mulţumesc. (Către fetiţă.) Acu’, hai, să încercăm să facem o
porumbiţă de hârtie... n-am mai încercat de mult... Mi-e teamă că am uitat... (Ia hârtia albă şi o
arată sălii, spunând nostalgic.) Din vremea când eram (arată cu mâna mărimea păpuşii) aşa...
ca tine... iar sufletul ne era (arată spre sală, foaia) ca foaia aceasta albă... (Îndoind foaia de
hârtie spune Fetiţei.) Vezi, aşa se strânge... o dată, de două ori... (Rupe un pic din hârtie.) Mai
se rupe un pic... (Către sală.) Şi... totul pare altfel, altfel decât înainte... Dar uite că am izbutit!
Ştie să zboare! (Actorul trimite jucăria de hârtie pe scenă unde va fi imediat înlocuită de una pe
sfori sau pe mână.)” (O porumbiţă albă sau o fabulă pe dos. Piesă pentru teatrul de păpuşi, de
Viorica Huber Rogoz).

VII.3. Textul dramatizat

Textul dramatizat se concretizează într-un text epic – schiţă, basm, snoavă, fabulă etc. –
sau într-un ansamblu de texte epice reflectând o anumită temă – transformat(e) în text dramatic,
în vederea reprezentării scenice.

În acest demers de translare dinspre epic spre dramatic, apar modificări cu precădere în
planul formei (în planul conţinutului se pot realiza, eventual, simplificări – eliminări ale unor
episoade şi/ sau personaje, dar fără a influenţa mesajul textului):
 transformări ale vorbirii indirecte în vorbire directă, construindu-se, astfel, replici ale
unor personaje;
 transformări ale unor pasaje descriptive sau narative în indicaţii scenice vizând:
prezentarea personajelor – inclusiv costume, machiaj etc., comportamentul, atitudinea, acţiunile
actorilor, gestica, mimica, aspecte paraverbale ale interpretării unor replici, mişcarea scenică,
relaţia cu alte personaje etc.; decorul; fondul sonor etc.;
 reformularea unor replici, mai ales în sensul adaptării acestora la specificul reprezentării
scenice;
 substituirea – dacă este cazul şi fără a aduce modificări de substanţă textului/ mesajului
acestuia – cu forme ale limbii române literare actuale a unor elemente arhaice/ regionale/
argotice etc. din replicile personajelor;
 crearea, eventual, a unui personaj-povestitor care să „preia” din secvenţele narative ale
textului epic;
 opţional, versificarea replicilor;
etc.

Aplicaţie: Comparaţi textul dramatizat cu cel al textului epic aflat la baza primului şi
notaţi modificările operate:
,,Personaje: POVESTITORUL, MOŞUL, BABA, TURTIŢA, IEPURAŞUL, LUPUL, URSUL,
VULPEA.
COSTUME: Se vor confecţiona după imaginaţia educatoarei.
DECOR: La început, se realizează exteriorul unei căsuţe, cu o băncuţă în faţă pe care vor sta
moşul şi baba, apoi decorul se schimbă; pe fundal vor fi aşezaţi câţiva copaci confecţionaţi din
lemn sau carton, iar pe jos vor fi floricele confecţionate din hârtie creponată sau din materiale
textile.
POVESTITORUL: Dragii mei, mai mari, mai mici, / Ascultaţi acum aici / O poveste minunată. /
Se zice c-a fost odată / Într-un sat, un moş şi-o babă. / Moşul, blând, prietenos, / Însă tare
pofticios, / A spus băbuţei aşa:
MOŞUL: Tu, băbuţă, mergi colea, / Caută bine-n lădiţă, / Poate mai găseşti făină / Şi-mi
frământă o turtiţă.
POVESTITORUL: Baba s-apucă de treabă. / A pus făină-n covată, / A pus sare, a pus apă / Şi
apoi, muncind cu spor, / A frământat o turtiţă / Şi-a băgat-o în cuptor.
Baba se îndreaptă cu turtiţa către Moş.
BABA: Uite, moşule, turtiţa / Rumenită şi gustoasă. / O pun să se mai răcească / Chiar aicea pe
fereastră.
Moşul miroase turtiţa.
MOŞUL: Turtiţă, eşti frumoasă / Şi cred că eşti şi gustoasă. / Tare aş vrea să te mănânc!
TURTIŢA: Însă eu aş vrea să-ţi cânt! / Sunt turtiţa cea frumoasă / Rumenită şi gustoasă, / Din
făină plămădită / În covata rotunjită, / Bun rămas, eu am plecat / Astăzi rămâi nemâncat.
Turtiţa aleargă pe scenă, iar Moşul şi Baba după ea ca să o prindă.
MOŞUL: Stai, turtiţă rumenită!
BABA: Unde fugi aşa grăbită?
[...]
POVESTITORUL: Vulpea hap-o înghiţi / Şi povestea se sfârşi. / Vreţi morala să o ştiţi? / Vă las
pe voi s-o ghiciţi.” (Turtiţa, dramatizare după basmul popular Turtiţa – de Ana Letiţia Comănici
şi Nicolaie Comănici)

***
Teatrul poate fi considerat act educaţional, cu reale valenţe în formarea copiilor, inclusiv
de ordin terapeutic – vezi, în acest sens, funcţiile teatrului ca act educaţional terapeutic:
- „funcţia de comunicare – recreează o bază psihologică care să favorizeze adaptarea socială”;
- „funcţia de reglare – anulează dezechilibrul şi reface homeostazia”;
- „funcţia expresivă – oferă copiilor posibilitatea de a conferi mesajului trăirile lor afective”;
- „funcţia de comprehensiune simpatetică – copilul înţelege trăirile partenerului, poate face
schimb de sentimente prin intermediul rolurilor (fără să perceapă că schimbul se realizează
direct)”;
- „funcţia de construcţie şi creaţie – produsul artistic este unic şi nereproductibil, poartă expresia
personalităţii copilului” etc. (Ciobotaru, Mihailovici, 2003, p. 16).

Aplicaţie: Exemplificaţi, prin raportare la un spectacol de teatru realizat în ciclul


primar, funcţiile de mai sus.

Copilul se arată „mai dispus să accepte metaforele, mai intransigent cu lipsa de


sinceritate în discursul scenic” şi „nu reacţionează în conformitate cu teoriile despre artă, ci doar
cu gradul de sinceritate şi de implicare a celui care îl invită nu într-un univers ficţional, ci într-o
altă realitate” (Ciobotaru, 2006, p. 20).

În aceste condiţii, spectacolul ca lume de semnificaţii presupune, fie că este vorba despre
teatrul propriu-zis sau despre teatrul de păpuşi (cf. Dănăilă, 2003, p. 38 – unde masca este
percepută ca „un adevărat spirit al artelor” –, Ciobotaru, 2006, pp. 41-42 etc.)/ teatrul cu
marionete/ umbre etc., coroborarea valenţelor textului dramatic (sau dramatizat) şi ale jocului
actorilor cu scena, muzica, lumina, regia etc., toate concurând la (re)crearea acelei lumi în care
copilul (re)găseşte valori, repere, sensuri.

Temă de reflecţie: Comentaţi implicaţiile pe care le presupune, la vârsta preşcolară/


şcolară mică, punerea în scenă a unui text dramatic sau dramatizat.

Întrebări: Care sunt tipurile de texte dramatice subsumate literaturii pentru copii?
Ce specii literare dramatice pot fi abordate în ciclul primar? Dar în grădiniţă?
Ce specii epice sunt dramatizate, cu precădere, pentru vârsta preşcolară? Dar pentru vârsta
şcolară mică?
Ce teme abordează, cel mai frecvent, scenetele pentru copii? Exemplificaţi.