Rezolvare subiect titularizare, educatori 2021

Subiectul I

A. Limba română
1. Despărţiţi în silabe cuvintele următoare: tânărul, patru.
 tâ-nă-rul
 pa-tru
2. Transcrieţi, din fragmentul dat, două cuvinte monosilabice (la, de) şi un cuvânt
plurisilabic (tânărul, muzica).
3. Menţionaţi câte un cuvânt potrivit pentru sensurile cuvintelor din text.
Urbea-oraş
Vreme- timp
4. Indicaţi câte un antonim potrivit pentru următoarele cuvinte:
Multe- puţine
Succese- eşecuri
5. Alcătuiţi un enunţ în care să utilizaţi omonimul cuvântului unde.
Copiii admirau undele mării.
6. Precizaţi tipul de text căruia îi aparţine fragmentul dat, ilustrând, în acelaşi timp două
trăsături existente în acesta, care să justifice încadrarea respectivă.
Fragmentul High-Life, de Ion Luca Caragiale aparţine textului narativ. Câteva
trăsături existente în text care să justifice apartenenţa la textul narativ sunt: existenţa
reperelor spaţio-temporale (de exemplu: ,,urbea sa natală, saloanele din Târgul-Mare,
de curând, de când era mic”), prezenţa personajelor (de exemplu: Edgar Bostandaki)
şi prezenţa acţiunii.

B. Literatură română
Redactaţi un eseu de 300- 400 de cuvinte, în care să realizaţi caracterizarea unui personaj
dintr-un basm cult, aparţinând unui autor studiat în timpul formării iniţiale.

Considerat o sinteză a basmului românesc, Povestea lui Harap-Alb are un loc deosebit

în s p e c i a b a s m u l u i c u l t , p e n t r u c ă – d u p ă c u m s p u n e N i c o l a e M a n o l e s c u - ,
d e ş i a u t o r u l n u i e s e d i n s c h e m a narativă a basmului popular, nu inventează nimic
esenţial, el are o capacitate extraordinară „de a –şi lua în serios eroi, de a le trăi aventurile, de a
pune cu voluptate, în fiecare din propriile aspiraţii nerostite, slăbiciuni, t r ă i r i ş i u i m i r i ,
a d i c ă d e a c r e a v i a ţ ă ”, retrăind cu ingenuitate aventurile povestite. Creangă
umanizează fantasticul, conferă caracter de scenetă întâmplărilor, înscrie
personajele negative într-un registru comic şi „spune” o poveste.

Basmul este o specie a genului epic in care personajele, dispunând de puteri supranaturale
şi reprezentând forţele binelui şi forţele răului, intră în conflict, victoria aparţinând forţelor
binelui. El are o mare vechime în literatura lumii, fiind intâlnit în folclorul tuturor zonelor şi
reflectând plăcerea oamenilor de a povesti. Harap-Alb este personajul principal al basmului
“Povestea lui Harap-Alb”. Este personajul eponim al operei. Numele său, dat de Spân, indică atât
funcţia sa de servitor, de supus faţă de Omul Spân (“Harap”), cât şi originea sa nobilă (“Alb”).
Dând dovadă de curaj, craiul îi permite acestuia să pornească călătoria spre ţara împăratului
Verde, însă pe drum se va lăsa păcălit de Omul Spân, care îl va obliga să-şi schimbe rolurile.
Ajutat de Sfânta Duminică, care ii va remarca bunătatea, dar şi de calul năzdrăvan, Harap-Alb va
trece toate cele trei probe la care este supus şi se va căsători cu fata împăratului Roş, îl va
demasca pe Spân şi va prelua frâiele impărăţiei unchiului său. Dând expresie principiului specific
universului lui Creangă, care vede în lumea înconjurătoare un spaţiu al valorilor răsturnate, al
haosului general, acest motiv fiind transferat în natura epică a basmului, Harap-Alb este modelul
eroului melancolic, al cărui misiune este să restabilească armonia paradisului pierdut. Spre
deosebire de protagonistul basmului popular, care nu dispune de o descriere a vieţii interioare,
Arap Alb este construit în concordanţă cu cerinţele programului realist. Criticul George
Călinescu îl considera pe Creangă un reprezentant al realismului ţărănesc şi putem regăsi în
construcţia personajului principal al basmului elemente specifice personajului realist, fără a ne
aştepta însă, date fiind particularităţile genului, la o tipizare psihologică a acestuia sau a altor
personaje. Trăsăturile de caracter ale personajului principal pot fi observate graţie participării
acestuia la desfăşurarea acţiunii. Expoziţiunea prezintă cadrul temporal şi spaţial al basmului,
precum şi prezentarea schematică a unor personaje (craiul şi fiii acestuia, împăratul Verde).
Intriga va fi generată de un prejudiciu al imparatului Verde: acesta îi trimite o scrisoare fratelui
său, Craiul, prin care ii cere să-i trimită un moştenitor la tron. Desfăşurarea acţiunii debutează cu
pregătirea pentru drum a mezinului Craiului; după eşecul fraţilor săi mai mari şi bucurându-se de
ajutor din partea Sfintei Duminici, Harap Alb începe călătoria spre împărăţia unchiului său, fiind
insoţit de calul său năzdrăvan. O scenă semnificativă pentru evoluţia lui Harap-Alb este cea a
probei curajului: costumat în urs, craiul incearcă să măsoare curajul fiului său, care nu intârzie să
apară. Scena schimbării de identitate între cei doi este semnificativă în planul evoluţiei fiului
craiului, care va căpăta o dublă identitate (este robul Spânului, care are origine nobilă), acesta
tinandu-şi cuvântul dat Spânului, care poate fi asimilat unui “îndrumător spiritual”.

Caracterizat direct de către narator, care simte nevoia să-i scoată în evidenţă naivitatea (“boboc
în felul său la trebi de aiste”), dar şi de către Sfânta Duminică (“parcă nu te-aş fi crezut asa de
slab de înger, dar dupa câte văd este mai fricos decât o femeie”), personajul pare mai tot timpul
mâhnit, este carcotaş, uşor depresiv şi chiar se gândeşte în cateva rânduri să-şi pună capăt zilelor.

În concluzie, personajul principal are au un rol deosebit în basmul cult. De exemplu, în

relaţia cu Spânul, Harap-Alb îşi respectă cuvântul dat, comportându-se ca un adevărat supus. Nu
de puţine ori îl aprobă şi nu se opune cerinţelor lui, ducând la bun sfârşit toate probele la care
este supus. Încearcă să i se adreseze politicos, lasă ochii în jos atunci când vorbeşte cu el.
Ascultarea faţă de cel care îi este superior poate fi observată şi în relaţia cu tatăl. De mic, Harap-
Alb a fost obişnuit să-şi asculte tatăl, aşteptând ca fraţii săi să-şi dovedească lipsa de curaj şi
demonstrând părintelui său vitejia de care dă dovadă.
Subiectul al II lea:

Redactaţi un eseu structurat de maximum două pagini, în care să prezentaţi rolul educaţiei, din
perspective devenirii umane.

În opinia mea, personalitatea umană se formează datorită educaţiei care ne diferenţiază de

majoritatea oamenilor comuni , punându-ne în cercul restrâns al oamenilor educaţi şi respectaţi
de societate.
                 În primul rând , educaţia constituie o prioritate in viaţa fiecărui individ . Primii paşi în
educaţie îi imbrăţişăm de la o vârstă foarte fragedă , astfel că la grădiniţă şi mai târziu la şcoală
personalitatea şi cunoştinţele individului prind rădăcini pentru a putea deveni o persoană
educată . Diferită de educaţia gimnazială este stadiul liceal şi mai târziu cel universitar. Astfel un
minim de cunoştinţe dobândit pe parcursul anilor de şcolarizare, te scot în lume cu un minim de
cunoştinţe despre tot ce ne înconjoară şi te face capabil să faci propriile alegeri.
               În al doilea rând , o altă formă de educare se rezumă la oamenii din jur şi în special la
părinţi sau rude. Personalitatea unui om poate fi influenţată atât în mod pozitiv cât şi în mod
negativ de mediul în care locuieşte , de anturaj şi de alţi factori externi. De exemplu, pentru un
copil care işi are originile dintr-o familie bogata şi înstărită, educaţia va fi cea mai importantă
latură pe care şi-o va dezvolta pentru a se putea ridica la rangul celor apropiaţi şi a nu prezenta o
ruşine  sau o dezamăgire în ochii celorlalţi . Astfel educaţia devine un criteriu de diferenţiere sau
rânduială a oamenilor.

Prin educaţie se urmăreşte formarea unei personalităţi in concordanţă cu cerinţele obiective ale
societăţii, dar şi ale individului. Ca orice fenomen social, educaţia are în mod implicit şi un
caracter istoric. Ea a apărut odată cu societatea, evoluează şi se schimbă în funcţie de
transformările ce se produc în cadrul societăţii.
În trecut, educaţia se referea doar la o etapă din viaţa omului, fapt datorat ritmului lent de
dezvoltare a societăţii. Dar, chiar şi în aceste condiţii, marile personalităţi ale omenirii, au insistat
pe ideea ca educaţia este necesar să se exercite asupra individului, pe tot parcursul vieţii sale.
Seneca de exemplu, considera că şi "bătrânii trebuie sa înveţe", Comenius susţine că "pentru
fiecare om viaţa este o şcoală, de la leagăn până la mormânt", iar Nicolae lorga precizează că
"învăţat este omul care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă necontenit pe alţii". Deci,
educaţia permanentă devine o necesitate a societăţii contemporane, reprezentând un principiu
teoretic şi acţional care încearcă să ordoneze o realitate specifică secolului nostru.
Cel mai important criteriu care impune şi justifică educaţia permanentă este factorul social
schiţat de accelerarea schimbărilor, dinamismului, mobilitatea profesiilor, evoluţia ştiinţelor,
sporirea timpului liber, criza modelelor relaţionale şi de viaţa, precum şi de creşterea gradului de
democratizare a vieţii sociale. Mai nou, necesitatea educaţiei este impusă şi de o serie de factori
individuali cum ar fi necesitatea integrării dinamice a omului în societate, nivelul crescut al
aspiraţiilor individuale, sentimentul demnităţii personale, nevoia de încredere în viitor şi în
progres.
Scopul fundamental al educaţiei permanente este de a menţine şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii
şi progresul.
Formele educaţiei sunt:
Educaţia formală:- include „ansamblul acţiunilor intenţionat-educative, organizate şi
realizate în
mod planificat, sistematic în cadrul instituţiilor şcolare şi universităţilor, prin intermediul
sistemului de învăţământ structurat şi ierarhizat în trepte şcolare şi pe ani de studii” (Ioan
Cerghit- ,,Curs de pedagogie’’, Universitatea Bucuresti, 1988).
Această formă de educaţie este deci instituţionalizată, se realizează prin intermediul procesului
de învăţământ în funcţie de planuri, programe şi manuale şcolare şi presupune prezenţa şi
acţiunea unui corp profesoral specializat. O altă caracteristică importantă a educaţiei formale o
constituie activitatea de evaluare sub diverse forme şi cu instrumente specifice, cu scopul
cunoaşterii rezultatelor activităţii instructiv-educative, a factorilor şi condiţiilor ce au determinat
aceste rezultate şi proiectării activităţii viitoare astfel încât să se asigure reuşita şcolară.

Educaţia nonformală este acea formă de educaţie care se realizează prin intermediul unor
activităţi opţionale sau facultative, extraşcolare, însă structurate şi organizate într-un cadru
instituţionalizat (familia, organizaţii profesionale, universităţi populare, teatre, muzee, biblioteci,
mass-media, etc.). Aceasta formă de educaţie vizează în principal obiective de natură socio-
economică (alfabetizarea, reconversia profesionala, formarea social-civica etc.) şi se adresează
atât vârstei şcolare (educaţia complementară, paralelă cu şcoala), cât şi tinerilor şi adulţilor.
Educaţia informală reprezintă „totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene,
voluminoase sub raport cantitativ cu care este confruntat individul in practica de toate zilele si
care nu sunt selectate, organizate si prelucrate din punct de vedere pedagogic” (Constantin Cucoş
„Pedagogie”, 1996).
În cadrul acestei forme de educaţie, pe lângă mass-media care emite cele mai semnificative
mesaje informale, influente educative de tip informal au si anumite aspecte ale vieţii familiale
(exemplul parinţilor, al rudelor, atitudini si comportamente la nivelul familiei).
Reprezentând un cumul de experienţe trăite, de achiziţii dobândite în mod întâmplător educaţia
informală precede educaţia formală şi se poate spune ca se întinde pe parcursul întregii vieţi.
În concluzie, rolul educaţiei în scopul devenirii umane, realizat de familie, şcoală,
societate are ca scop pregătirea educatului pentru educaţie.

Subiectul al III lea

Prezentaţi specificul curriculumului pentru educaţie timpurie a copiilor sub 3 ani, având în
vedere următoarele repere:

-Indicarea a trei componente, elemente structurale ale curriculumului pentru educaţie timpurie;

-Descrierea specificului celor trei componente structurale indicate;

-Exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind specificul curriculumului pentru

educaţie timpurie a copiilor sub 3 ani.

Curriculumul Naţional actual cuprinde ansamblul experienţelor de învăţare prin care şcoala
asigură realizarea idealului educaţional şi a finalităţilor învăţământului, stipulate în Legea Învăţământului.
 Curriculumul preşcolar se referă la oferta educaţională a grădiniţei şi reprezintă sistemul
proceselor educaţionale şi al experienţelor de învăţare şi formare directe şi indirecte oferite educaţilor şi
trăite de aceştia în contexte formale, neformale şi informale.

Conform Curriculumului pentru educație timpurie la nivelul preșcolar se operează cu: – domenii
de dezvoltare – dimensiuni ale dezvoltării – comportamente observabile la finalul perioadei preșcolare
(3 ani); (dobândirea acestor comportamente asigură premisele dezvoltării competențelor-cheie mai
târziu).

Prin actul normativ se propune aplicarea în toate creşele, precum şi în gradiniţele şi

centrele de zi care au grupe cu copii antepreşcolari, a conţinutului educativ şi a standardelor
de calitate pentru serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară elaborate. Cerinţe generale
privind organizarea spaţiului fizic pentru educaţia şi dezvoltarea copilului de la naştere la 3 ani.
Creşele trebuie să asigure următoarele condiţii, conforme cu reglementările în vigoare ale
Ministerului Sănătăţii, se arată în cadrul proiectului:

Să asigure sănătatea copilului prin luminozitate, ventilaţie, căldură adecvate;

 să fie un spaţiu sigur, fără riscuri de accidente;
 să fie cât mai larg, în aşa fel încât să încurajeze mişcarea şi explorarea;
 să permită colaborarea şi interacţiunile dintre copii;
 să conţină materiale didactice şi produse realizate de copii, expuse şi la nivelul vizual al
copiilor;
 să fie împărţit în zone de activităţi, care să stimuleze dezvoltarea copilului în toate domeniile;
 să fie dotat cu echipamente confortabile, uşor de manipulat, care permit flexibilitate în
organizarea spaţiului;
 să conţină materiale diverse, suficiente, care să incite şi să stimuleze operaţiile gândirii,
creativitatea şi să exerseze capacitatea copilului de a alege;
 să evite supraaglomerarea suprafeţelor de expunere, întrucât induce inhibiţia de protecţie a
copilului şi limitează identificarea obiectelor în mediul respectiv;
 să asigure acces, confort şi siguranţa copiilor cu cerinţe educaţionale speciale;
 să reflecte diversitatea culturală a copiilor.
Domeniul Dezvoltare Fizică, Sănătate şi Igienă Personală vizează următoarele tipuri de
comportament: :

 Copilul este capabil să îşi controleze mişcările capului când este aşezat pe bură - Exemple de
activităţi: Jocuri în cadrul momentelor de tranziţie în care copilul este aşezat pe burtă şi i se
arată jucării care produc sunete, deplasându-le în câmpul vizual al acestuia cu scopul de a le
urmări. Exerciţii "îmi ţin capul sus", "Ridicăm capul", "Privim în jur", "Privim luminiţa
mişcătoare" etc.
 Să demonstreze control in mişcările mâinilor şi picioarelor - Exemple de activităţi: Jocuri de
prindere a unei jucării. Jocuri de mişcare pasivă a picioarelor; "Greierele răsturnat",
"Bicicleta", "Batem cu picioarele în podea" etc.
 Să execute rostogoliri de pe spate pe burtă şi de pe burtă pe spate - Exemple de
activităţi: Jocuri de schimbare a poziţiei corpului prin rostogoliri de pe spate pe burtă şi de pe
burtă pe spate (copilul este ajutat sa se rostogolească prin mişcarea unui prosop pe care acesta
se află poziţionat, iar adultul se va adresa copilului cu o voce caldă, afectuoasă): "Ne
rostogolim" , "Ne răsucim" etc.
 Să stea în picioare, susţinut sau sprijinit - Exemple de activităţi: Jocuri pe podea sau, iniţial,
pe masa de înfăşat, însoţite de cântece şi rime, în care copilul este încurajat şi ajutat să stea în
picioare: "Sus, sus, pui de urs!", "Mergem  la buni/la tata/la masa etc.", "Hopa-sus!" etc.
 Să apuce obiecte şă să le manipuleze în scopul explorării sau utilizării lor - Exemple de
activităţi: Jocuri care solicită mişcarea degetelor: bătut din palme, cântat la pian, imitarea
răpăitului de ploaie, prindem fulgul etc.

 Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenţionale necesare, din raţiuni pedagogice,

pentru asigurarea dezvoltării plenare, complete, ca şi pentru observarea evoluţiei copilului.
Între toate domeniile există o intersectare şi participare interrelaţională, astfel că
fiecare achiziţie într-un domeniu influenţează semnificativ progresele copilului în celelalte
domenii. De exemplu, când copilul învaţă să meargă, chiar dacă în cea mai are parte este
implicat domeniul fizic, cel al motricităţii grosiere, copilul este implicat şi din
punct de vedere al receptării semnalelor auditive (dezvoltare senzorială) şi din punct de
vedere al dezvoltării socio-emoţionale prin interacţiunea cu adultul şi din punct de vedere al
limbajului (receptează mesaje orale). Adultul comunică cu el în acel moment, îi transmite emoţii,
îl încurajează, îi zâmbeşte, copilul înţelege mesajul şi simte susţinerea adultului,simte siguranţa.
Când încearcă să povestească ceva, în cea mai mare parte este implicat domeniul dezvoltarea
limbajului şi a comunicării, dar copilul este implicat şi socio-emoţional, pentru că urmăreşte
reacţiile celorlalţi şi învaţă semnificaţia lor, gesticulează (motricitate fină) sau se manifestă
chiar  prin mişcări largi (motricitate grosieră), uneori inventând cursul narativ sau problematizân
d cursul narativ (dezvoltare cognitivă). Când experimentează, execută mişcări de motricitate
fină.