SUGESTII DE REZOLVĂRI

Testul nr. 25

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. fo-to-liu, de-o-da-tă, î-na-dins

2. toți (monosilabic), directorul (plurisilabic)

3. moale, mărturisească (diftong) auzise (hiat)
4. În acest enunț, cratima marchează pronunțarea apropiată a două cuvinte cu
valoare morfologică diferită: verbul ,,cere” și pronumele personal ,,i”.
5. înadins = intenționat, zdravene = puternice, mărturisească = recunoască
6. valoarea morfologică: cere = verb predicativ, bietului = ajdectiv, bătrân =
substantiv comun funcția sintactică: cere = predicat verbal, bietului =
atribut adjectival, bătrân = complement indirect
7. Copilul se temea de bătrân.
8. ,,care îi puse mâna pe frunte” (propoziție subordonată atributivă)
9. Directorul școlii intervine și îi ia apărarea băiatului vinovat, afirmând că
acei oameni nu au dreptul să-l acuze și să-l umilească, pentru că Garoffi și-
a mărturisit greșeala și trebuie apreciat acest lucru. Modul înțelept de a
acționa al directorului liniștește mulțimea furioasă și reabilitează onoarea
băiatului.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii
selectate în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale povestirii selectate.

Ursul păcălit de vulpe

de Ion Creangă
Ion Creangă este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori din literatura
noastră, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală a poporului român. Ursul
păcălit de vulpe este una dintre cele mai cunoscute povestiri din vasta creație a
autorului, care a fascinat multe generații de copii, trezindu-le curiozitatea și
empatia față de ursul suferind.

Povestirea Ursul păcălit de vulpe este o creație a genului epic. Autorul își
exprimă în mod indirect gândurile și sentimentele prin intermediul personajelor
și al acțiunii, pe care autorul o direcționează în vederea evidențierii unei morale
ușor de înțeles chiar și de cei mai mici copii. Numărul personajelor este mic: ursul,
vulpea și țăranul. Acțiunea este restrânsă, cu un subiect unic, trăsături specifice
povestirii.

Valoarea educativă a acestei povestiri reiese din morala pe care o conține: nu este
bine să te încrezi în oamenii pe care nu îi cunoști. Preșcolarii, fiind cei mai
vulnerabili, au nevoie să înțeleagă prin exemple specifice puterii lor de înțelegere,
cum este și acesta, că pot fi în pericol dacă dau atenție persoanelor necunoscute,
ce ar putea avea intenții rele. Un alt aspect educativ foarte important care se
desprinde din această povestire are legătură cu două trăsături negative de caracter:
lăcomia și viclenia. Dacă ursul nu și-ar fi dorit pește mult și ar fi mers să vâneze ca
de obicei, nu ar mai fi fost în postura de victimă, dând satisfacție vulpei viclene. De
asemenea, dacă vulpea nu s-ar fi lăcomit să păstreze toți peștii pentru ea și i-ar fi
împărțit cu ursul, mai ales că nu făcuse un efort special pentru a-i obține, nu ar fi
pierdut un potențial prieten.

Cadrul didactic poate alege modalitatea de prezentare a acestei povestiri, în funcție

de așteptările copiilor din ocazia respectivă: fie în lectura educatoarei, fie prin
prezentarea unui videoclip reprezentativ, după care va fixa în mintea preșcolarilor
morala povestirii. În următoarele ocazii se poate insista pe acest text prin exerciții
de limbă și comunicare cum ar fi despărțirea cuvintelor în silabe, repovestirea
textului, lectura după imagini, formularea unor scurte propoziții și exprimarea
unor opinii personale, toate pornind de la întâmplarea prezentată.

Pentru a întipări și mai bine în mintea copiilor această povestire, considerăm că

este potrivit ca și activitățile specifice celorlalte domenii de învățare din zilele
respective să aibă la bază elemente care fac parte din această povestire,
asigurându-se astfel o învățare integrată. De exemplu, în activitățile matematice se
pot folosi peștișori ca material didactic. La activitățile artistice se pot confecționa
peștișori din materiale reciclate, aducând astfel în atenția copiilor importanța
protejării naturii și necesitatea existenței unui mediu sănătos și curat în care să
trăiască animalele, în special râurile și pădurile, acestea fiind locurile în care s-a
desfășurat acțiunea povestirii.

În concluzie, povestirea Ursul păcălit de vulpe reprezintă o valoroasă resursă

pentru activitatea educativă din învățământul preșcolar datorită puterii ei de a-i
captiva pe copii, moralei care vizează aspecte din viața lor (consecințele lăcomiei și
a încrederii acordate persoanelor străine), dar și multiplelor posibilități pe care le
deschide pentru a aduce în atenția copiilor informații din alte domenii, cum ar fi
căutarea explicației științifice pentru întrebarea: De ce nu are ursul coadă?

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, prezentați o activitate de

învățare etapizată, realizabilă printr-un joc muzical; nivel mijlociu de
studiu; sugestie de conținut: conduită senzorio-motorie. Dezvoltați
subiectul în baza acestor repere: menționarea a trei dintre etapele
activității; descrierea lor.

Jocul muzical se definește singur. Practica ne confirmă că este cea mai îndrăgită și
așteptată activitate în orice zi din perioada educației timpurii. Și nu doar atunci.
Psihopedagogic și didactic vorbind, jocul muzical animă atmosfera instantaneu și
antrenează copiii în vederea exersării abilităților psihomotrice, al comunicării
expresive inclusiv cu ajutorul euritmiei. Înaintea jocului, prezentăm cadrul în care
îi găsim locul în dublu scop: instructiv-formativ și distractiv. Așa întregim
imaginea în care îl întrezărim în folosul copiilor a căror dezvoltare armonioasă
reclamă o bună conduită senzorio-motorie. Cadrul este creat de curriculumul
pentru educația timpurie, completat firesc de didactica jocurilor. Aceasta abundă
de sugestii metodologice demne de luat în seamă.

Ne stabilim reperele în baza primelor două domenii de dezvoltare a copilului,

cuprinse în curriculumul invocat anterior. Din ambele reținem numai
subdomeniile ce privesc potențialul fizic și cel afectiv. Iar din sferele acestora
reținem dimensiunile despre conduita senzorio-motorie necesară pentru
orientarea mișcării și expresivitatea emoțională. Puse corespunzător în lumină,
dimensiunile generează multiple situații de învățare la finalul cărora copilul își
poate coordona mișcările în funcție de semnale sonore, ritm, cadență, pauză,
melodii, respectiv identifică și exprimă emoții determinate de piese muzicale.

Jocul va decurge astfel: partea introductivă constă într-un dans liber pe ritmuri
alerte. E momentul de spargere a gheții. Dansul copiilor se oprește și se reia la
anumite semnale sonore, provocate de educatoare cu jucării muzicale. Semnalele
sunt sunete din natură, ușor de corelat cu sunetele limbii române. Astfel se verifică
inclusiv capacitatea copiilor de a reacționa la stimuli auditivi și de a recepționa la
mesajele orale.

După această secvență, educatoarea anunță numele următorului joc, obiectivele,

etapele și regulile lui, dar și sarcinile împărțite echitabil în microgrupuri. Printr-
un dialog vioi, aceasta află dacă toți copiii au înțeles ceea ce tocmai a transmis și
dacă mai este nevoie de clarificări. Partea amplă a jocului muzical începe în
sectorul Arte. Aici, preșcolarii sunt organizați în cinci grupuri mici. În fiecare grup
există un lider ce preia tonul de la educatoare pentru a-l da mai departe colegilor
săi. Fiecărui grup îi e destinată o melodie având un ritm aparte. Copiii trebuie să
fie atenți la indicațiile educatoarei, date rapid prin gesturi ample și semnale sonore
scurte. Acțiunile vizate constau în seria de dansuri executate succesiv de grupuri.
De pildă, când primul grup își încheie numărul, al doilea grup preia tonul de la
liderul celui dintâi. Membrii trebuie să se sincronizeze cu ritmul cadențat al
muzicii, dar și între ei, negreșit. La fel se întâmplă și cu celelalte trei grupuri.
Evident că ritmurile ascultate sunt armonioase, fapt care încurajează coeziunea.
Dansând, copiii devin un tot unitar ce comunică expresiv cu ajutorul limbajului
corporal. Între timp, educatoarea le urmărește mișcările (fine și grosiere), modul
în care se orientează în spațiu și expresiile lor faciale. Altfel spus, ei devin un întreg
armonizat așa cum melodia reprezintă un întreg dătător de armonie.

Jocul se complică atunci când micuților li se cere să îmbine ritmurile melodiilor pe

care au dansat. Mai precis, ei au de luat ritmurile pe care le consideră potrivite
pentru a crea un dans nou, colectiv. Cerința este precedată de alta, în care se
solicită atenția tuturor pentru ascultarea integrală a celor cinci melodii. În opinia
noastră, nu este un lucru oarecare efectuarea acestui procedeu cu elemente de
dificultate, în condițiile în care euritmia este suficient de greu de adus la nivelul
inteligibil al unor copii de 4 – 5 ani. Însă nu este imposibil, căci în orice sală de
grupă există subiecți ce denotă inteligență muzicală. Scoși în evidență, ei reprezintă
modele pentru colegi în următoarele sensuri: sincronizarea corporală pe linii
melodice și cu restul grupului, realizarea mișcărilor sugerate de text („purtătoare”
de semnificații) și receptivitatea la cântarea instrumentală.

În partea finală, toți copiii sunt rugați să se așeze, în cerc, pe covoraș. Aici,
educatoarea îi provoacă la dialog. Acesta este despre felurile în care s-au simțit
dansând în fiecare secvență a activității și despre emoțiile cu care vor pleca acasă,
retrăind jocul. Se urmărește punerea fiecărui ritm în corespondență cu o emoție.
De exemplu, un copil care face pași grei de dans, călcând apăsat, în vreme ce
ascultă un ritm alert poate experimenta furia, iar un altul, tristețea (cu cât este mai
mic segmentul de vârstă vizat, cu atât e mai dificil de corelat limbajul muzical cu
limbajul emoțiilor). Opinăm că este acesta un deziderat tangibil dacă favorizăm
constant manifestarea liberă a copiilor pe acorduri muzicale, bogate în forme de
exprimare artistică, și dacă propunem diferite dansuri cu mişcări repetate pe
audiţii simple. Ca atare, se respectă principiul învăţării active.

Cu titlu concluziv, menționăm câteva idei ce pot sta la baza altui joc menit să
stimuleze psihomotric și socio-afectiv un copil. Ne arătăm încrezători în puterea
educației muzicale asupra copiilor, îndeosebi la vârsta la care ei debordează de
energie și de bucurie. Comportamentul acestora psihomotric, format în cadrul
proceselor psihice senzoriale, determină, implicit, șlefuirea comportamentului
social. Iar acesta din urmă știm că e (in)direct influențat de universul lăuntric – al
emoțiilor, revărsate cu preponderență în arte, muzica fiind una dintre ele.

2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, cu titlul

Activitățile artistice și cele de îndemânare. Urmăriți aceste aspecte:
 • valențele (in)formative și creative ale unei activități specifice în dezvoltarea
armonioasă a preșcolarilor;
• pe fondul unui exemplu dat, precizarea unor mijloace de realizare (trei
exemple);
• argumentele personale aduse în susținerea ideilor punctate.

Potrivit noului curriculum, în cadrul activităților tematice (AT) sunt specificate și

activitățile artistice și de îndemanare. Abordarea integrată își are originea în
procesul de globalizare, fiind asociată cu expresii sugestive: „educație pentru toți”
și „educație pe tot parcursul vieții”. Prima expresie a fost adoptată la o conferință
din Thailanda în 1990, iar a doua la conferința din Gagim în 2007. Cele două
expresii sugerează faptul că educația îi vizează pe toți oamenii și nu se oprește doar
la instituția grădiniței, a școlii, a universității sau a bibliotecii, ci se extinde pe mai
multe paliere, cuprinzând toate domeniile umane.

Copilul are 4 tipuri de predispoziții native: intelectuale, morale, artistice și fizice.

Dezvoltarea armonioasă a preșcolarului presupune atingerea tuturor acestor
predispoziții. Predispoziția este o abilitate înnăscută, este premisa dezvoltării
talentelor de mai târziu. Un copil se naște cu o anumită predispoziție și o dezvoltă
pe parcurs. Bineînțeles că el trebuie să interacționeze cu toate domeniile de
dezvoltare pentru a putea fi observat de educatoare pentru a putea fi analizat. La
rândul său, treptat, copilul află ce îl pasionează și ce ramură i se potrivește.

Fiecare copil s-a născut cu o anumită predispoziție artistică, mai mult sau mai
puțin dezvoltată, care corespunde unui gen de artă, putând fi
descoperită/dezvoltată în domeniile literar-artistic, artistico-plastic, muzical,
coregrafic și teatral. Ultimul le cuprinde pe primele și reprezintă o atracție în
special în preșcolaritate, când jocul este activitatea dominantă, iar teatrul
înseamnă joc, prin definiție. Pe lângă aceste aptitudini sunt și cele din domenii
neartistice, dar aferente artisticului: predispoziția pentru construirea de figuri și
mașini din elemente prefabricate.

Activitățile artistice se pot defășura prin mijloacele regăsite în curriculum: desen,

pictură, modelaj, activități practice și gospodărești. Toate acestea sunt numite
mijloace de realizare ale activităților artistice.

În cadrul domeniului Estetic și creativ putem folosi ca mijloc de realizare pictura;

de exemplu, în centrul Arte, pictura pe sticlă, modelaje din plastilină (mărțișoare,
broșe pentru mame). Vedem cum domeniile se îmbină între ele. În curtea
grădiniței se poate amenaja o seră unde copii desfășura activități gospodărești. Ei
învață cum se plantează semințele, cum trebuie îngrijită o plantă sau cum se
altoiește un pom. Aceste lucruri le vor fi utile în viață, mai ales celor din orașe care
nu au acces la o grădină.

Din punctul nostru de vedere, arta este o activitate prin care se răspândește bucuria
în jurul celor care o practică. Copiii au această înclinație spre artă, știind că implică
joaca și imaginația. Arta este un instrument util de a învăța să fim mai buni și mai
darnici unii cu ceilalți, ne dezvoltă acea sensibilitate de care, de foarte multe ori,
avem nevoie și pe care copiii trebuie să o cultive de timpuriu. Vârsta aceasta este
crucială și trebuie să investim cât mai multe resurse în dezvoltarea copiilor dacă
ne dorim bunăstare în societate. Arta sensibilizează, oferă îndemânare și soluții
practice pentru activitățile de zi cu zi. Arta presupune și ingeniozitate, iar copiii
dau dovadă cel mai mult de acest lucru.

În concluzie, activitățile artistice sunt de un real folos în programul grădiniței. Prin

artă, copiii ajung să cunoască noi valențe ale lumii și să se bucure de ceea ce este
în jurul lor. Ei trebuie să afle traseul înspre a cunoaște și a înțelege arta și formele
ei, dar să o și practice ca formă de exteriorizare a stărilor interioare.

Testul nr. 24

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. tram-va-iul, o-pri, fi-e-ca-re

2. continua, știe, ziarul

3. greu ➞ greul
4. perfect simplu
5. Am cumpărat o furcă nouă. (furcă = substantiv comun)
6. valoarea morfologică: Emil = substantiv propriu, respira = verb predicativ,
greu = adverb funcția sintactică: Emil = subiect, respira = predicat verbal,
greu = circumstanțial de mod
7. Nu am cerut niciunui om să vină cu mine.
8. numele (El citi numele...)
9. Deși se afla într-o mulțime de oameni, Emil se simțea foarte singur,
deoarece observa că toți sunt preocupați cu treburile lor și nu întâlnea
niciun om căruia să simtă că-i poate cere ajutorul. În acele momente, frica
și deznădejdea îl făceau să se simtă fără speranță, afectându-l din punct de
vedere psihic și emoțional.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate

în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
 • ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale povestirii selectate.

Iedul cu trei capre

de Octav Pancu Iași

Octav Pancu Iași (1929 – 1975) este unul dintre autorii care și-au dedicat cea mai
mare parte a activității lor literare copiilor, reușind să ofere părinților și copiilor
povestiri de o mare valoare educativă, într-o perioadă dificilă din punct de vedere
politic. Subiectele povestirilor sale sunt inspirate din viața cotidiană și au un
pregnant caracter educativ. Prin intermediul lor, autorul întipărește în mintea
copiilor valori morale și dorința de a învăța, ca o condiție a succesului în viață.

Iedul cu trei capre este o povestire în care se regăsesc caracteristicile specifice

acestei specii literare. Este o operă de mică întindere, cu un număr mic de
personaje și subiect unic. Personajul principal al povestirii este iedul răsfățat de
mama capră, mătușa capră și capra bunică. Cu rol secundar în povestire apare
capra vecină, vulpea, ursul și lupul. Deși prezența lor în povestire este
nesemnificativă, ea are un puternic impact educativ asupra iedului, din care se va
desprinde cu ușurință morala povestirii. Autorul își exprimă ideile și sentimentele,
în mod indirect, prin intermediul personajelor, lăsând copiilor ocazia de a înțelege
învățătura desprinsă din text.

Cu siguranță, acțiunea povestirii a fost inspirată de faptele vreunui copil răsfățat

pe care autorul l-a întâlnit, asemenea lui Goe sau Ionel, din operele lui I.L
Caragiale. Spre deosebire de acesta, Octav Pancu Iași nu satirizează aceste
comportamente, dovedind înțelegere față de ied, care este o victimă a educației
primite de la cele trei capre. Autorul abordează o altă tehnică: introducerea unui
umor lipsit de sarcasm, menit să transmită înțelegere față de iedul nevoit să
suporte consecințe atât de periculoase, dar și o atenționare asupra urmărilor
negative care vor apărea în rândul copiilor, în urma acestor comportamente
nepotrivite.

Valoarea educativă a acestei povestiri pornește de la conștientizarea nevoii de

autonomie a copiilor, chiar de la vârste foarte mici, după puterile fiecăruia.
Capacitatea de a fi autonom în aspectele fizice esențiale (să se îmbrace singur, să
se hrănească singur) va fi percepută ca dorință proprie, nu ca o cerință a adulților.
Povestirea este un sprijin excelent în educarea preșcolarilor pentru asumarea
responsabilităților. Întrucât educarea unui copil are loc în baza unui parteneriat
dintre familie și grădiniță, Iedul cu trei capre poate constitui un liant între cele
două entități (grădinița și familia), pentru a exista o coerență între cerințele de
acasă și cele de la grădiniță referitoare la asumarea responsabilităților. De
exemplu, dacă educatoarea stabilește împreună cu preșcolarii că jucăriile vor fi
strânse de preșcolari, la finalizarea activităților ludice, acest lucru trebuie să se
continue și în familie.

Considerăm că, în acest fel, copilul înțelege necesitatea acestei reguli și că, din
respect pentru mama și pentru doamna educatoare, nu poate proceda într-un
anume fel la grădiniță și în alt fel acasă. Existând această consecvență în reguli,
copilul va fi ajutat să își dezvolte obiceiuri bune.

În concluzie, Iedul cu trei capre este un text literar ce poate fi folosit cu succes
în activitățile educative din învățământul preșcolar. Pe baza acestui text se pot face
exerciții de limbă și comunicare, jocuri de rol, în care preșcolarii să inventeze
replici potrivite fiecărui personaj și chiar mici dramatizări. Nota umoristică a
povestirii îi va ajuta pe copii să memoreze replicile personajelor, dându-le viață
prin mimică și gestică. Intrând în pielea personajelor, copiii vor avea bucuria de a
se transforma pentru câteva momente în mici actori.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
4 – 5 ani, prezentați, etapizați, o activitate realizabilă printr-un joc
socio-emoțional, sugestie de conținut: semnificația limbajului vorbit.
Dezvoltați subiectul în baza acestor repere: menționarea a trei dintre
etapele activității; descrierea lor.

Sintagma joc socio-emoțional nici nu mai are nevoie de explicații. Este limpede că
aceasta provine din universul jocurilor de stimulare afectivă. Nici importanța lor
pentru dezvoltarea armonioasă a copilului nu mai are nevoie de o amplă descriere.
E clar că latura umană socio-emoțională se poate armoniza cel mai bine la vârstele
mici.

În cele ce urmează ne propunem să creăm cadrul propice pentru jocul nostru.

Drept care, ținem seama de prevederile noului curriculum pentru educația
timpurie și de didactica jocurilor. Cadrul ne apare la orizontul subdomeniului de
dezvoltare privind limbajul și comunicarea și la orizontul domeniului de dezvoltare
socio-emoțională. Trecând dincolo de orizonturi, observăm dimensiunile în
luminile cărora facem totul posibil pentru atingerea scopului educațional. Ca atare,
credem că putem învăța preșcolarii să pătrundă semnificația limbajului vorbit,
întrucât vizăm conținuturile dimensiunilor aduse în discuție: mesaje orale
transmise în contexte de comunicare cunoscute, interacțiuni cu copiii de vârste
apropiate. În consecință, vizăm formarea comportamentului în baza căruia
educabilul poate comunica expresiv în momentul inițierii/participării la
interacţiuni pozitive cu cei de vârstă apropiată.
Întrezărim, astfel, jocul pe care îl vom descrie în fiecare dintre etapele lui
principale. Prima parte cuprinde: momentul organizatoric, reactualizarea
cunoștințelor, captarea atenției copiilor, denumirea activității, anunțarea temei și
a scopului urmărit. Insistăm pe acestea două din urmă, știind cât de mult contează
explicațiile date exclusiv în baza principiului accesibilității, raportat la potențialul
individual dovedit per total. Dacă regulile și sarcinile jocului sunt bine înțelese de
toți copiii și unanim agreate, atunci putem miza pe reușita lui. Dacă distribuim
atenția și sarcinile ținând cont de potențialul privit sub aspectele esențiale –
cognitiv, lingvistic, afectiv, psihomotric, social, creativ –, atunci putem miza pe
randamentul maxim oferit de fiecare participant. Acesta este suma unor forțe care
îl susțin pe durata întregului demers didactic. Educatoarea trebuie să se asigure că
expunerea părții introductive este înțeleasă per ansamblu. În cazul jocului nostru,
aceasta constă în următoarele mențiuni: Astăzi ne folosim de culorile semaforului
pentru a întări prieteniile dintre voi. Fiecare culoare înseamnă un lucru anume,
demn de luat în seamă. De exemplu, când ridicați paleta roșie în vreme ce stați
lângă un copil pe care vreți să îl ajutați să își refacă lucrarea, spuneți: Gândește-
te cum ai putea să faci de la început totul ca să îți fie mult mai ușor. Când ridicați
paleta galbenă în fața unui coleg pe care vreți să îl ajutați să își îmbunătățească
lucrarea, spuneți: Mai gândește-te! Trebuie să existe o soluție și mai bună pentru
tine! Iar atunci când ridicați paleta verde înaintea unui coleg a cărui lucrare vă
încântă, spuneți: Știam că poți. Continuă cu încredere!

Deopotrivă, prezentarea educatoarei cuprinde inclusiv explicații și demonstrații în

privința modului de comunicare. Concret vorbind, celui care are calitatea de
vorbitor, la un moment dat, i se recomandă să folosească limbajul corporal și să își
adapteze intonațiile în funcție de situație. Acestea sporesc puterea mesajului pe
care vrea să îl transmită prin construcții gramaticale. Altfel spus, deși este corect,
complet și clar un enunț verbal, forța lui, privit ca mijloc de comunicare, nu este
suficient de mare dacă nu i se aduc în completare și elemente proprii limbajului
expresiv – elemente nonși paraverbale.

În partea a doua a jocului, copiii dintr-un grup sunt invitați să se așeze la măsuțele
din sectorul Arte. La dispoziția lor sunt puse figurine din ipsos și din lemn având
semnificații diferite. Fiecare membru își ia figurina a cărei semnificație concordă
cu ceea ce a priceput dintr-un mesaj oral transmis de educatoare. Mesajul este
desprins dintr-o poveste bine cunoscută. Culorile utilizate reprezintă modurile lor
de a-l valorifica folosindu-și ideile personale și emoțiile. Ei sunt liberi să își aleagă
culorile în funcție de ceea ce simt și de imaginea mentală care li se relevă gândindu-
se la povestea respectivă. Copiii din alt grup îndeplinesc rolul de asistenți. Ei stau
pe lângă micii pictori și, dacă este cazul, le oferă sugestii de lucru în special atunci
când trebuie aleasă cromatica în concordanță cu semnificația mesajului. Iar cei din
alt grup îndeplinesc rolul de facilitatori de învățare. Lor le sunt înmânate paletele
cu cele trei culori despre care li s-a vorbit la început. Acestea sunt purtătoare de
mesaje de încurajare, a căror putere e dublată de limbajul expresiv. După caz, ei
ridică una dintre palete și spun propozițiile corespunzătoare, așa cum i-a instruit
coordonatorul jocului. Firește, rolul de coordonator îi revine educatoarei, căci
avem în vedere segmentul de vârstă.
În a treia parte a jocului, ultima, copiii sunt rugați să se așeze sub formă de cerc pe
scăunele. E clipa în care se supun atenției produsele pictate și se dialoghează în
jurul unor întrebări precum acestea: Dacă hârtia pe care a fost scrisă povestea ar
fi un tablou completat cu piese de puzzle, care dintre piese ar fi figurina ta? Cât
de mult a contat sprijinul colegului tău în timp ce lucrai? Dar cuvintele auzite în
timp ce priveai paleta colorată în roșu/galben/verde? De ce ai ales tocmai
această culoare pentru a picta predominant figurina? Cu ce obiect din natură o
asemeni? Ce emoție s-ar oglindi cel mai bine în ea? Exemplele pot continua în
virtutea feedback-ului descriptiv. Fără doar și poate, întrebările sunt de tipul celor
folosite ca feedforward. Contăm pe beneficiile lui. Unul dintre acestea este
consolidarea relațiilor interumane de comunicare și de cooperare. Procedând
astfel, deprindem de mici copiii cu modalitățile constructive de relaționare, bazate
exclusiv pe inteligența socio-emoțională.

Concluzia activității se poate rezuma în aceste rânduri: cu cât ne arătăm mai

deschiși în fața celui care are nevoie de suport fizic și de încurajări în drumul său
spre performanță, cu atât ne dezvoltăm mai mult spiritul de colegialitate. Cu cât
comunicăm mai des în termeni prietenoși, în orice situație, cu atât devenim mai
calzi cu semenii și cu noi înșine. Comunicarea eficientă dintre noi chiar poate
începe să se construiască cu un simplu joc socio-emoțional. Temelia nu este alta
decât inegalabila (re)sursă generată de binomul cuvânt-emoție. Restul este
compus din voință și din sensibilitate. Ambele sunt necesar de cultivat la vârstele
perioadei preșcolarității.

1.
2. Compuneți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca
temă Activitățile opționale destinate preșcolarilor, noile
educații și noile tehnologii. Aveți în vedere următoarele aspecte:

•
o specificarea locului activităților opționale în planul de învățământ
pentru educația timpurie;
o explicarea legăturii lor cu noile educații și cu noile tehnologii;
o argumentarea necesității corelării lor cu principiile enunțate în noul
curriculum pentru educația timpurie, dând cel puțin trei exemple de
asemenea principii.

Activitățile opționale vin în completarea celorlalte activități din grădiniță, fiind

alese de părinți. În plus, acestea le oferă părinților posibilitatea de a descoperi la
copiii lor diverse aptitudini. Potrivit noului curriculum, grădinița oferta și o
prezintă părinților la data începerii anului școlar. Activitățile opționale pot fi
desfășurate de educatoarea sau de un profesor specializat într-un domeniu anume.
Programa respectivă este elaborată de educatoare și trebuie aprobată, după caz, de
Ministerul Educației sau de Inspectoratul Școlar Județean. Pentru intervalul de
vârstă 3-5 ani, putem avea cel mult un opțional pe săptămană, iar pentru intervalul
de vârstă 5-7 ani putem avea cel mult două.
Metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie
încadrează activitățile opționale în categoria celor de dezvoltare personală (ADP).
La punctul 5.c. ne este precizat: „Activităţile de dezvoltare personală includ
rutinele, tranziţiile şi activităţile din perioada după-amieziei (pentru grupele de
program prelungit sau săptămânal), inclusiv activităţile opţionale” de învățămant.

Trăim în era digitală și, cu siguranță, tehnologia ne ajută foarte mult în acest sens.
Se pot introduce fel și fel de activități pentru a familiariza copiii cu dispozitivele
electronice. La grupa de vârstă 5-7 ani se poate introduce un opțional cu titlul
„Calculatorul meu” sau cu unul asemănător. De folos pot fi niște PC-uri/tablete în
scopul învățării noțiunilor elementare despre pornirea dispozitivului, despre
accesarea paginilor web etc. Softuri educaționale utile pot fi unele ca acestea două:
„Peripețiile lui Chit” și „Magia Cifrelor”.

Un model de bună practică îl găsim la Teko Kindergarden. Programa Teko respectă

curriculumul românesc pentru educația preșcolarilor; diferă doar nivelul de
structurare și implementare. Ei sunt invitați să vizioneze o prezentare despre
istoria calculatoarelor. Aceasta abundă de aplicații cu întrebări și răspunsuri, de
problematizari și de joculețe prin care se poate descoperi informația. Credem că
asemenea activități sunt benefice pentru copii, ei trebuind să dobândească, în
timp, competențe digitale.

Opționalele sunt considerate activități didactice și, prin urmare, este imperios
necesar ca ele să respecte principiile noului curriculum, unul fiind al educaţiei
centrate pe copil, iar altul, al individualizării. Pe deasupra, principiul
interculturalității poate fi foarte bine promovat printr-un opțional cu titlul

„Tradițiile și religiile lumii”. Copiii pot fi învățați cum să își exprime sentimentele
de apreciere și de atașament față de alte popoare. Principiul respectării drepturilor
copilului poate fi pus în practică tot printr-un opțional

Așadar, activitățile opționale se pot încadra ușor în programul zilnic al copiilor.

Acestea susțin eficiența celorlalte activități prin faptul că îi încurajează pe copii să
își descopere propriile aptitudini și valori. Acestea le deschid orizontul spre
anumite domenii neregăsite în planul-cadru de învățământ pentru educția
timpurie, îi încurajează să intre în lumea în care trăim pentru a-i cunoaște valorile,
respectiv modelele.

Testul nr. 23

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. joacă, condei (diftong) știau (diftong ,,au” și hiat ,,i-a”)

 2. Semnul exclamării a fost folosit pentru că, în acest caz, ,,a” este o interjecție.
3. cai verzi = iluzii, dă = oferă, încârligate = îndoite
4. perete
5. Îi urez numai sănătate. Nu mai vorbi urât!
6. valoarea morfologică: toate = pronume nehotărât, numai = adverb, pentru
= prepoziție funcția sintactică: toate = subiect, numai, pentru = nu au
funcție sintactică, preiau funcția sintactică a substantivului joacă
(circumstanțial de scop)
7. Mițu și Baruțu (subiect multiplu)
8. ,,Mițu se gândește la altceva”.
9. În acest fragment este descrisă munca autorului, așa cum este ea înțeleasă
de copii. Ei consideră că el se joacă noaptea atunci când își scrie operele,
folosind hârtia și condeiul, iar alergătura din timpul zilei este comparată cu
goana după iluzii.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei schițe, aparținând genului epic, incluse în programa
de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea schiței
selectate în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale schiței selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale schiței selectate.

Vizită
de Ion Luca Caragiale

I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române. Comediile sale
sunt apreciate și astăzi, însă geniul său se reflectă și în celebrele Momente și schițe,
îndrăgite și de adulți și de copii pentru umorul și valoarea lor educativă. Schița
Vizită a fost publicată în acest volum. Prin intermediul ei, I.L. Caragiale
ridiculizează prostia și pretențiile unor familii din înalta societate care considerau
că oferă o bună educație copiilor, însă rezultatul este un eșec total.

Situația și caracterul personajelor sunt valabile și în zilele noastre, în sensul că și

astăzi sunt copii prost-crescuți și părinți încântați de prostiile copiilor lor, în loc ca
aceștia să ia atitudine și să le îndrepte comportamentul cât sunt mici, evitând să
formeze adulți lipsiți de educație și bune maniere, care vor întâmpina dificultăți în
integrarea în societate, provocându-le o mai mare suferință. Astfel, valoarea
educativă a acestei opere este dublă, deoarece îi vizează și pe copii, și pe părinți.
Un alt aspect educativ demn de menționat, la care schița Vizită face referire chiar
din titlu, este ospitalitatea, un obicei sfânt al poporului român, motiv pentru care
profanarea acestei valori morale face să fie și mai gravă atitudinea lui Ionel.
Considerăm că este foarte important să-i învățăm de mici pe copii bunele maniere
ce trebuie respectate și în calitate de gazdă, și în calitate de musafir.

Vizită respectă caracteristicile schiței, ca specie literară, deoarece acțiunea

simplă, dar reprezentativă se desfășoară într-un timp și spațiu bine precizate (casa
familiei Popescu în timpul vizitei unui oaspete) iar numărul personajelor este mic:
doamna Maria Popescu, fiul său, Ionel Popescu, de 8 ani, vizitatorul și jupâneasa.
Numele și prenumele personajelor sunt cele mai întâlnite în onomastica
românilor, ele fiind alese ca o sugestie pentru a arăta că lipsa educației oferite în
familie era o problemă larg răspândită în societatea de atunci. Ionel apare îmbrăcat
într-o uniformă elegantă de ofițer, pregătit să se lupte cu ,,inamicul”, adică
jupâneasa, pe un câmp de luptă imaginat în casa părintească. Doamna Popescu se
prezintă ca fiind o mamă preocupată de educația fiului ei, precizând eforturile pe
care le face în acest sens: nu mai frecventează petrecerile și își dedică timpul
educației lui Ionel. ,,Și nu știți dvs., bărbații, cât timp îi ia unei femei educația unui
copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educație”. Prin această contradicție
dintre prezentarea elocventă pe care ea o face și rezultatele observate de vizitator
se transmite ironia subtilă a autorului. Prin caracterizarea personajelor, autorul
redă contradicția dintre vorbe și fapte, specifică lui I.L. Caragiale. Pe tot parcursul
vizitei, dar și când ajunge acasă, oaspetele nu poate constata decât lipsa educației
pretinse.

Pornind de la această lectură, activitățile didactice pot continua prin aducerea în

atenția preșcolarilor a Codului bunelor maniere, adaptat nivelului lor de înțelegere,
cu privire la modul în care trebuie să ne purtăm atunci când avem musafiri sau
când suntem în vizită la cineva. Pentru însușirea noilor informații se pot organiza
jocuri de rol, folosind materialele didactice de la centrele de activități în vederea
pregătirii unui potential meniu, aranjarea mesei, decorarea camerei, activități ce
pot continua zilnic prin implicarea preșcolarilor în pregătirea mesei pentru micul
dejun sau prânzul servit la grădiniță.

O altă activitate potrivită este împărtășirea experiențelor proprii ale copiilor atunci
când ei au fost gazde sau musafiri. Această activitate facilitează exprimarea liberă
și îi ajută pe preșcolari să relateze întâmplări reale, spre deosebire de ocaziile când
își dezvoltă imaginația pornind de la întâmplările fictive din povești. Astfel, ei vor
fi ajutați să facă diferența între fapte reale și cele imaginare. De asemenea, această
întâmplare poate sta la baza unei scenete din cadrul unei serbări.

În concluzie, putem afirma că schița Vizită oferă multiple posibilități de

valorificare în activitățile educative de la grădiniță și nu numai.
SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel de studiu: 5 – 6 ani,

redați etapele unei activități realizabile prin mimă, sugestie de conținut:
manifestarea empatiei față de alte persoane. Țineți cont de următoarele
repere: menționarea a trei dintre etapele activității precizate; descrierea lor.

Cuvântul „mimă” ne aduce în minte multiple tipuri de jocuri adecvate în scopul

sugerat. Negreșit, prin oricare, scopul este tangibil. De pildă, unele tipuri
stimulează procesele cognitive, iar altele, procesele afectiv-reglatorii. Altfel spus,
unele stimulează imaginația, gândirea, limbajul și, implicit, creativitatea. Iar altele
stimulează capacitățile de a empatiza cu ființe (ne)cuvântătoare și de a intra în
diverse roluri interpretabile în virtutea unor reprezentații cu conotații teatrale.

Tot cuvântul „mimă” ne aduce în gând jocul de imitație. Îl considerăm cel mai bun
în context. Știm că un copil învață cel mai bine prin imitație.

Profilăm jocul pe fundalul unui domeniul de dezvoltare a copilului – cea socio-

emoţională – și pe fundalul unui subdomeniu de dezvoltare – cea privind limbajul
și comunicarea. În cadrul primului, urmărim interacţiunea cu semenii prin
mijlocirea mesajelor (non)verbale. În cadrul celui de-al doilea, urmărim
sensibilizarea față de comunicarea expresivă. Intrând în profunzime, distingem
dimensiunile care ne arată orizonturile unor comportamente privite ca finalități
educaționale. În viziunea proprie, copilul familiarizat cu tehnicile de autocontrol
și expresivitate emoțională poate recunoaște și exprima cu fermitate emoții de
bază, generate de lucrări artistic-culturale. În plus, fiind familiarizat cu tehnicile
de transmitere a mesajelor orale în contexte de comunicare cunoscute, el poate
folosi intonații diferite, limbajul corpului și structuri lingvistice/gramaticale
simple.

Am trecut în revistă mențiunile din paragraful anterior, deoarece am considerat că

este recomandabil să ne raportăm la prevederile curriculumului pentru educația
timpurie. Nu puteam omite punctele între care trebuie fixate reperele jocului,
întrucât sunt marcate în acest important document curricular.

Încadrăm subiectul curent în tema anuală de studiu „Cum exprimăm ceea ce

simţim?” din dorința de a forma abilitățile necesare, în baza cărora micul educabil
ia atitudinea corespunzătoare. Atitudinea respectivă se mai poate consolida, din
fericire, și în sfera altei teme anuale de studiu: Ce şi cum vreau să fiu? Se răspunde
în consecință la momentul potrivit.

În continuare, etapizăm activitatea și descriem fiecare dintre cele trei părți

esențiale. În prima parte a jocului, secvențele privind reactualizarea cunoștințelor
despre emoții (bucurie, tristețe) și captarea atenției se derulează în jurul firului
narativ al unei scurte povești cu tâlc despre o jucărie deteriorată. Copiii privesc
planșele și ascultă activ educatoarea. Apoi, se inițiază un dialog pe marginea temei
poveștii și a tot ceea ce implică afectivitatea personajelor. Se caută ancore de care
se prind ideile despre stările interioare, trăite în punctul culminant și la final. În
completare, în plen, se spun ghicitori și se mimează răspunsurile. În partea a doua,
copiii sunt împărțiți în două grupuri. Membrii din primul grup mimează, pe rând,
atât bucuria, cât și tristețea resimțite de personajele principale întâlnite în poveste.
Părintele empatizează cu copilul atunci când îl vede jucându-se fericit cu jucăria
preferată, pe aleea unui parc. În egală măsură, părintele empatizează și când
micuțul intră în vorbă cu un alt copil. Acesta deteriorează jucăria și nu se poate ști
dacă a fost sau nu un gest rău-intenționat. Cele două scene devin reprezentații
mimate, redate în limitele potențialului fiecărui protagonist, având factură dublă:
socio-afectivă și creativ-imaginativă. (Nu poate fi ignorat potențialul intelectual.
În lipsa lui, acțiunile nu se pot succede în ordine cronologică și nici nu se pot
memora gestica și mimica eroilor.) Mai departe, membrii din cel de-al doilea grup
– tot pe rând – mimează stările lor atunci când au realizat că n-a mai fost
funcțională jucăria favorită sau că și-au pierdut-o. (Exercițiul are un grad de
dificultate pentru preșcolari, mai ales pentru cei reticenți. Se știe că managementul
emoțiilor nu este la îndemâna oricărui – și cu atât mai puțin a cuiva de vârstă
mică.) Deducem că un grup se transformă, la un moment dat, în public pentru
celălalt. E oportunitatea oferită pentru a se observa unii pe alții. Altfel spus, suntem
în prezența verificării intercolegiale în scop (auto)formativ sau, mai simplu zis, a
învățării reciproce. Empatia nu e deloc ușor de adus la nivelul de înțelegere a
copiilor. Dar punându-i față-n față și, implicit, în fața eroilor de poveste, șansele
de reușită cresc. În circumstanțele create, aspectele dificil de transmis prin cuvinte
rostite sunt „traductibile” prin cuvinte nerostite, „jucate” în lumina mijloacelor
teatrale. Identificarea afectivă cu cel aflat într-o stare sufletească plăcută ori nu
este recomandabil să fie simulată de timpuriu. Copiii din speța exemplificată pot fi
mai degajați ori de câte ori li se va cere să interpreteze jocuri de rol sau jocuri
simbolice ori să preia roluri în dramatizări. Observându-se și empatizând în timp
real, ei deprind abilitățile comportamentelor prosociale și proactive.

În cea de-a treia parte a jocului, copiii sunt invitați în sectorul Arte, unde au la
dispoziție materialul cu ajutorul căruia vor da viață celor două emoții. Materialul
constă în trusa de pictură și în cartonul colorat. Suportul intuitiv se subînțelege.
Copiii pot opta între a picta simboluri și figurine ce înfățișează bucuria și tristețea
și a confecționa unele încărcate de aceleași semnificații. Educatoarea încurajează
aducerea plusurilor de valoare în ambele situații, mai ales că propunerea se face pe
acorduri muzicale menite să îi stimuleze cognitiv și emoțional.

În concluzie, demersul poate fi lesne continuat în baza domeniului experiențial

Limbă și comunicare, iar peste vreme, în clasa pregătitoare, în cadrul disciplinei
Dezvoltare personală. Este ușor de inchipuit cât de benefică poate fi
preschimbarea jocului de imitație într-o poveste terapeutică despre empatie. În
special pentru copii, aceasta este o excelentă formă de cunoaștere a sinelui prin
altul sau a altuia prin sine. În plus, aceasta este o foarte bună modalitate de a învăța
ce înseamnă prezență de spirit și prezență scenică. Restul depinde de flerul
învățătoarei. Aceasta poate găsi inedite căi destinate să completeze achizițiile
copiilor acumulate în preșcolaritate despre jocul de imitație. Iar reflectând la tema
curentă, empatia, educatoarea poate să reitereze răspunsul la întrebarea „Ce şi cum
vreau să fiu?” și să îl amplifice. Unul posibil este acesta: „Vreau să fiu un om
sensibil la nevoile și la dorințele celuilalt.”

2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă jocul

de rol, desfășurat într-un centru de interes denumit TEATRUL
PĂPUȘILOR JUCĂUȘE. În acest sens, detaliați aspectele date:

• valențele (in)formative și creative ale unei activități specifice, pe fundalul

unui exemplu dat;
• argumentele aduse în susținerea ideilor dumneavoastră.

În opinia noastră, jocul de rol are numeroase beneficii pentru instruirea

(inter)activă a preșcolarilor. E un mod practic de a-și însuși cunoștințe și valori.
Acesta reprezintă o metodă de învățare activă, centrată pe copil, bazat pe
explorarea experienței celor care participă; le oferă un scenariu în care fiecare are
un anumit rol. Preșcolarii învață jucându-se și observând cu ochii lor realitatea din
jur. Pentru a înțelege mai bine cele afirmate, denumim „Teatrul păpușilor jucăușe”
centrul de interes destinat jocurilor de rol.

Pe de o parte, jocurile de rol reprezintă una din formele de învăţare cu cele mai
bogate efecte educative; este un bun mijloc de asimilare a resurselor sale
intelectuale datorită gradului înalt de angajare a copilului în activitatea de
învăţare. În timpul jocurilor de rol, copilul învață prin experiență, deoarece devine
„actor” al vieții sociale. El are ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze convingeri
și să înfrunte situații complicate în care se vede nevoit să găsească soluții creative
pentru a le depăși. De exemplu, în „Teatrul păpușilor jucăușe” putem pune în scenă
jocul de rol „De-a doctorul”. Prin acest joc se exersează deprinderea de a utiliza
formule de politețe și de a manifesta atitudini necesare în societate. Materiale
didactice pot fi trusa de doctor, niște halate și bonete. Educatoarea propune un
concurs. Cel care știe să răspundă la cele mai multe întrebări este numit doctor.
Doctorul își alege apoi două asistente. Restul copiilor sunt pacienți. În centrul de
interes „Teatrul păpușilor jucăușe” se amenejează cabinetul doctorului și sala de
așteptare. Copiii-pacienți intră pe rând în cabinetul doctorului, unde salută
respectuos personalul, prezintă cardul de sănătate și își descriu simptomele.
Doctorul consultă pacientul, stabilește un diagnostic și îi înmânează o rețetă.
Asistentele consemnează în registru când va avea loc următoarea programare. Prin
acest joc copiii sunt familiarizați cu anumite interacțiuni pe care vor trebui să le
aibă cu medicul de familie, vor învăța să respecte cadrele medicale, pentru că
acestea îi însănătoșesc.

Pe de altă parte, jocurile de rol dezvoltă abilitățile sociale ale copiilor, fiind foarte
importante în comunicarea (non)verbală. Copiii învață să-și controleze
comportamentele impulsive și să ia în considerare și deciziile altora. Cei mai mici
întăresc legăturile între prieteni. Prin jocurile de rol, ei învață cum să coopereze și
cum să fie atenți unul la altul. De exemplu, prin jocul „De-a școala”, copiii sunt
familiarizați cu atmosfera de acolo, învață cât de importante sunt prietenia și
întrajutorarea. Copiii primesc sarcini de lucru în echipă, cooperează și leagă
prietenii.

În concluzie, jocul de rol este una dintre cele mai bune metode folosite cu precădere
în învățământul preșcolar. Prin jocul de rol, copiii învață anumite comportamente
necesare în societatea în care cresc și se formează și în familiile lor. Copiii adoră să
imite meseriile adulților și activitățile din viața adulților. Ei reușesc să asimileze
prin acest tip de joc multe valori și calități. Așa se explică utilitatea lui în
învățământul preșcolar.

Testul nr. 22

SUBIECTUL I (60
de puncte)

A. 1. pi-ți-go-iul, a-ce-ea, în-tre-rup-se.

2. acestea (adjectiv pronominal demonstrativ)

3. împărătese, împărăteasa, împărătesei
4. istețimea = priceperea, bucate = alimente, aducea la cunoștință = o înștiința
5. Nu l-am auzit defel vorbind așa. Ea este de fel din Bucovina.
6. ,,băgare de seamă” = atenție
7. Acelea sunt prietenele mele.
8. ,,unde nu creșteau bucate cu spicul gros și cu știuletele mare, ca la noi,”
9. În mod normal, orice pasăre se zbate când se simte captivă în mâna sau în
casa unei persoane, însă pițigoiul intenționa să ajungă în încăperile bogate
ale împărătesei și de aceea nu a încercat deloc să scape. El era bucuros chiar
că a reușit să intre în palatul ei.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui basm popular, aparținând genului epic, inclus în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului
popular selectat în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale basmului popular selectat;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale basmului popular.
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este unul dintre basmele
populare care fac excepție de la regula specifică basmelor, conform căreia, la final,
binele învinge răul. Aici răul, adică moartea, învinge binele, respectiv tinerețea fără
bătrânețe și viața fără de moarte. Copiii trebuie să cunoască basme din ambele
categorii, deoarece trebuie să fie conștientizați că răul există și că trebuie să se
ferească de el. Din cele mai vechi timpuri, străbunii foloseau basmele și propriile
povești de viață ca metode de a educa noile generații.

Dacă în celelalte basme populare predomină tema luptei dintre bine și rău, aici
lupta se dă între dreptul nativ al omului la fericire și limitarea existenței lui prin
moarte. Este o luptă între vis, ca ideal, marcat chiar din titlu prin dubla negație
,,fără” și realitate. Prin deznodământul trist se scoate în evidență condiția de
muritor a omului care nu poate fi schimbată nici chiar prin intervenția
supranaturalului prezent în basme. Deși eroul a trăit sute de ani pe tărâmul
celălalt, chemarea țărânii îl aduce înapoi aici pentru îndeplinirea ultimei datorii:
moartea. Subiectul basmului, eroii, motivele literare, cifrele magice, cuvintele și
expresiile populare sunt specifice basmului popular. Spre deosebire de acestea,
apare motivul reîntoarcerii la condiția umană. Este singurul basm care nu se
încheie cu o formulă consacrată prin care să se precizeze că eroii au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți. Împletirea elementelor naturale cu cele supranaturale
creează fantasticul ca specific ancestral al basmelor, însă în acest basm sunt
cuprinse și idei filozofice din mitologia românească referitoare la viziunea despre
viață și moarte și condiția omului în univers.

Tema acestui basm este greu de înțeles pentru copii, deoarece gândirea lor nu este
pregătită să opereze cu astfel de noțiuni abstracte la vârsta preșcolară, ei fiind abia
în stadiul preoperator, conform concepției lui J. Piaget cu privire la dezvoltarea
cognitivă, însă ei pot desprinde de aici o valoroasă lecție de viață referitoare la
neascultare și consecințele acesteia. Ei au ocazia să descopere momentele în care
Făt Frumos ascultă – sau nu – fie de calul său, fie de zâne, și ce se întâmplă în
fiecare caz. Pe parcursul basmului ei o cunosc pe Gheonoaia, despre care autorul
precizează că era o femeie transformată de blestemele părinților pe care nu îi
asculta, ci îi tot necăjea. Ei ascultă, de asemenea, cum zânele îi spun lui Făt Frumos
numai în Valea Plângerii să nu meargă ,,fără să bage de seamă”, adică nici măcar
din greșeală. De aici se pot porni discuții care să stimuleze exprimarea preșcolarilor
în propoziții referitoare la situațiile în care și ei, din neatenție, fac numeroase
greșeli, își lovesc colegii sau strică unele lucruri. Astfel, ei vor înțelege mai bine că
nu este scuzabil să fii neatent. O altă valoare educativă care se poate desprinde din
acest basm este perseverența și colaborarea în realizarea unui obiectiv. Făt Frumos
nu se lasă până când nu ajunge să găsească tinerețea fără bătrânețe și viața fără de
moarte, adică dorința sa dinainte de a se naște, însă nu pleacă de unul singur în
realizarea acestui obiectiv, ci împreună alături de calul său, bunul său prieten, al
cărui sfat îl ascultă, mai puțin în ultimul moment, când intervine și pieirea lui.
Considerăm că pentru a înțelege mai bine acest basm, cadrul didactic poate realiza
o activitate în care copiii să observe etapele dezvoltării unui om de când este
bebeluș, apoi copil, tânăr, adult și bătrân și să le explice ce presupune fiecare etapă
a vieții, pentru a înțelege ce înseamnă cuvintele din titlul basmului. Pentru a întări
dorința de a fi ascultători de părinți, copiii pot fi îndrumați să se joace ,,Mama
spune”. Este un joc de atenție în care li se cere copiilor să execute mai multe cerințe,
însă ei trebuie să le realizeze doar pe acelea care au înainte precizarea ,,mama
spune”, de celelalte comenzi netrebuind să asculte.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel mediu de studiu,
prezentați etapele unei activități de învățare, posibil de realizat
printr-un joc-exercițiu; sugestie de conținut: utilizarea simțurilor
pentru orientarea mișcărilor. Reperele sunt: menționarea a trei
dintre etapele activității; descrierea lor.

În accepțiunea personală, jocul-exercițiu este un mix perfect între joacă pură și

învățare prin exersare. Acesta ne poartă instantaneu cu gândul la granița dintre
două activități: una recreativă și una de fixare a cunoștințelor prin exersare. Având
în vedere dorința continuă a copiilor de a explora în voie tot ce îi înconjoară,
credem că este de bun augur jocul-exercițiu în contextul nostru, întrucât vrem să
formăm o abilitate ce definește un comportament prosocial, imperios necesar
zilnic. Iar având în vedere tipologia lui vastă, ne alegem unul din sfera educației
civice.

Înainte să fie făcută descrierea jocului, etapizat conform cerinței, îi trasăm așa-
numitele linii directoare, care nu sunt altele decât tema, scopul activității (reflectat
în obiectivele operaționalizate și în rezultatele așteptate), formele de organizare a
grupei, metodele adecvate, recuzita, elementele de joc menite să dinamizeze
colectivul, sarcinile didactice (inclusiv cele care denotă dificultate) și
indispensabilele reguli ce asigură disciplina și cursivitatea jocului. Totodată,
trasăm liniile și în temeiul curriculumului pentru educația timpurie. În
considerarea cadrului curricular, ne raportăm la trei subdomenii complementare
ce privesc evoluția copilului: dezvoltare fizică și socio-emoţională, capacităţi și
atitudini în învăţare. Iar în sferele lor ne raportăm la dimensiunile despre:
conduita senzorio-motorie pentru orientarea mișcării, conduitele prosociale de
acceptare și de respectare a diversității, finalizarea sarcinilor și a acțiunilor
(persistență în activități).

Acestea fiind spuse, este momentul prezentării etapelor și descrierilor aferente.

Educatoarea dă startul jocului prin intermediul unei înregistrări multimedia.
Secvențele vizionate sunt despre comportamentele (in)corecte ale unor copii
manifestate la intrarea în grădiniță, respectiv în sala de grupă. Aprecierile colective
se exprimă prin simboluri având culorile semaforului. Mai explicit zis, paleta verde
înseamnă comportament corect, iar paleta roșie, comportament incorect. În
schimb, paleta galbenă lasă loc de interpretare. Cu ajutorul acesteia din urmă
educatoarea caută să afle ce motive pot invoca micuții în susținerea preșcolarilor
tocmai observați în respectivele secvențe. Ideile concludente fac trecerea spre
etapa ce constituie epicentrul jocului.

Așezați sub formă de semicerc, micuții urmăresc modul în care unul dintre ei imită
un comportament corect dintre cele vizionate și analizate în prealabil. Copilul
intrat în rolul de mim este legat la ochi cu o eșarfă. El trebuie să îndeplinească
sarcina bazându-se exclusiv pe simțuri. Colegii lui sunt atenți la o serie de aspecte
ce privesc: mișcările grosiere și fine, ritmicitarea și acuratețea lor, mimica,
orientarea și deplasarea în spațiu după reperele date prin vocea educatoarei.

Stimulii exteriori au un mare avantaj: îmbunătățesc interacţiunea cu mediul

apropiat și stilul de învățare bazat pe simțuri. Deducem că astfel se favorizează
exersarea abilităților cognitive și psihomotrice, în principal, iar în plan secundar,
a celor sociale. Deducem și că, pentru copilul aflat în centrul atenției, exercițiul
efectuat e deosebit de benefic în sensurile precizate anterior, dar și încă într-unul
esențial pentru integrarea lui facilă în comunitate: repetarea comportamentului
dezirabil, de manifestat în fiecare dimineață, la sosire. Ultima mențiune indică
legătura dintre acest exercițiu interactiv cu acțiuni repetitive și sosirea copilului la
grădiniță – rutină obligatoriu de format potrivit metodologiei de aplicare a
planului de învățământ pentru educația timpurie. Legătura e și mai evidentă prin
sintagmele exersare (joc-exercițiu) și acțiune-reper (rutină).

Jocul se reia în acest fel până evoluează încă trei copii, aleși prin tragere la sorți. Și
ei imită conduitele corespunzătoare din acea înregistrare audio-video. Al patrulea
însă are libertatea de a le arăta colegilor fie propriul comportament, ca model, fie
al altui copil pe care și-l ia drept reper în fiecare zi. Acel copil poate fi colegul lui de
grupă sau unul din grupa mică/mare.

În încheiere, așezați pe covor, sub formă de cerc, copiii sunt invitați să asculte un
cântec semnificativ. Versurile au valențe formative, evaluative și ludice. Folosite cu
tact, acestea au puterea să le transmită copiilor gândul zilei, redat ca o învățătură:
Purtarea cuviincioasă este precum o casă. Fațada oglindește interiorul nostru.
Gândul zilei, astfel formulat, vine în completarea mesajului transmis, tacit, prin
rutina aceea matinală de efectuat în momentul reîntâlnirii celor care
înfrumusețează traseul educativ: colegii, educatoarea și personalul de serviciu.

Conchidem că tipul de joc abordat aici e oportun pentru consolidarea noțiunilor

despre bună-cuviință - valoare morală indispensabilă pentru acceptarea noastră în
comunitate/societate. Aceasta este rațiunea care trebuie să anime, zilnic,
educatoarea să acționeze în sensul acela din care copiii înțeleg esențialul: însușirea
temeinică a practicilor ce denotă bună creștere și spirit de colegialitate. Dar înainte
de a căuta soluții în cărțile de specialitate, educatoarea trebuie să se privească pe
sine în oglindă pentru a fi mereu un exemplu notabil în fața preșcolarilor. Prin
ultimul cuvânt am subliniat faptul că luăm în considerare toți copiii care trec
pragul grădiniței, indiferent în ce sală de grupă pășesc apoi: mică, mare, mijlocie.

1.
2. Într-un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, prezentaţi o
modalitate de organizare a grupei pentru o activitate de învăţare,
gândită pentru preșcolarii de 5-6 ani și încadrată în „Momentul
poveștilor”. Aveți în vedere următoarele repere:

•
o descrierea modului de organizare a grupei pentru activitatea
respectivă;
o prezentarea exigenţelor organizării grupei; trei exigenţe (câte una cu
caracter psihopedagogic, didactic şi ergonomic);
o exemplificarea uneia dintre acestea pe fondul unui argument solid;
o precizarea rolului activității de creație și de comunicare prin
memorare.

În opinia personală, lectura este una dintre cele mai utile și mai eficiente metode
prin care se dezvoltă limbajul copiilor și prin care li se insuflă valori și atitudini
pozitive în vederea evoluției lor.

Prin carte, copilul descoperă lumea într-un sens cu totul nou și astfel crește, se
dezvoltă, se umple de optimism și este pregătit să facă față problemelor ce se ivesc
în viața de zi cu zi. Un proverb spunea că omul înțelept învață din experiența altora.
Așa trebuie să facă și copilul: să adune ca o albină nectarul cel bun din fiecare carte.
Lui trebuie să i se stârnească setea de lectură încă din perioada preșcolară, iar
atunci când va învăța să citească, să facă acest lucru cu drag și cu dăruire. În acest
sens, un rol major îl joacă „Momentul poveștilor”. Mulțumită proiectului național
„Să citim pentru mileniul III” în grădinițe se realizează această activitate pentru
cel puțin 10-15 minute în fiecare zi. Momentul este ales de educatoare în funcție de
programul zilnic al copiilor, de disponibilitatea lor, de temele abordate. De pildă,
„Momentul poveștilor” poate fi în cadrul întâlnirilor de dimineaţă, al celor de
după-amiază ori la sfârşitul zilei.

Activitatea propusă aici este intitulată „Oaia cea isteață și câinele invidios”; este o
activitate de creație și de comunicare. Aceasta este inclusă în activitățile tematice
(AT). Mijloacele didactice folosite pot fi povestirile, memorizările și lucrul cu
cartea. Forma de organizare a grupei este frontală. Educatoarea are rolul de
moderator al întregii activități. Copiii, așezați sub formă de cerc, sunt atenți la ceea
ce li se povestește. Ei încearcă să deducă învățăturile, lectura fiind mai bine
asimilată de copii.

Activitățile în discuție trebuie desfășurate într-un cadru ce îndeplinește cerințele

care eficientizează actul didactic. Vorbim de anumite criterii sau exigențe de
organizare a grupei: psihopedagogice, didactice și ergonomice. Din punct de
vedere psihopedagogic, activitatea trebuie să ajute copilul să se edifice moral
dovedindu-și rolul formativ. Din punct de vedere didactic, se cere armonizarea cu
principiul accesibilității. Educatoarea adaptează povestea la nivelul de înțelegere
al copiilor. Sub aspect ergonomic, activitatea creează o atmosferă propice
desfășurării sale. De pildă, Biblioteca, spațiul este amenajat de jur împrejur cu
rafturi având cărți de povești și de colorat. Este o oază de liniște propice lecturii.

În aceeași ordine de idei, activitățile de creație și de comunicare prin memorare

oferă posibilitatea de a maximiza potențialul. Lectura parcursă în fața copiilor și
învățăturile desprinse rămân adânc impregnate în inimile acestora. De exemplu,
pe fondul imaginilor prezentate de educatoare, copiilor li se cere să identifice
trăsăturile personajelor din povestire.

Prin urmare, lectura este crucială pentru buna dezvoltare a copiilor. Se recomandă
formarea în armonie cu toate domeniile. Copiii trebuie să își însușească valori
pozitive. Ei înțeleg cel mai bine prin joc și prin povești. Povestea face mai accesibilă
învățătura propusă ca obiectiv al procesului de predareînvățare.

Testul nr. 21

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

1.
A. 1. foarte, aseară (diftong) bălăioară (triftong)

1.
2. doi (cuvânt monosilabic) înseninat (cuvânt plurisilabic)
3. Semnul exclamării a fost folosit în acest vers pentru a marca grafic
intonația potrivită cu exprimarea recunoștinței fetei și pentru că
versul include un substantiv în cazul vocativ (frate).
4. bălăioară = blonduță, îndată = imediat, politicos = respectuos
5. Tocmai ce i-am văzut pe stradă! (i = pronume personal)
6. valoarea morfologică: i = verb copulativ, supărată = adjectiv funcția
sintactică: predicat nominal format din verbul copulativ ,,i” și
numele predicativ ,,supărată”
2.
2. Școala noastră-i cum am vrut.
3. Lumea apreciază orice copil politicos.
4. Fratele dorește să își împace surioara necăjită din cauza accidentării
păpușii ei și o îndeamnă să nu fie supărată pentru că el va putea să o
repare. Este de remarcat amabilitatea din cuvintele băiatului și
apelativul afectuos ,,dragă”, precum și disponibilitatea lui de a o
ajuta să redevină fericită.
 1.
B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați
valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa
de examen, având ca temă natura și viețuitoarele.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în

genul literar menționat;
• indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
• prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale
creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine
artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
• susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele
educative ale creației lirice selectate.

Tâlharul pedepsit
de Tudor Arghezi

În impresionanta sa operă, T. Arghezi se adresează și copiilor, dedicându-le mai

multe volume dintre care amintim ,,Cartea cu jucării” și ,,Prisaca”, care include
poezia Tâlharul pedepsit. Titlul poeziei atrage atenția asupra finalului ei,
stârnind curiozitatea copiilor, dornici să știe cine e tâlharul și ce a făcut. Niciunui
copil nu îi place să fie pedepsit, așa că, prin titlul ales, autorul pregătește terenul
afectiv pentru ca mesajul poeziei să-și atingă scopul dorit, sensibilizând inima
micilor cititori.

Poezia are două părți: povestirea propriu-zisă, în care un șoricel ,,nerod” și viclean
se încumetă să intre în stupul albinelor, vrând să fure miere. Fapta sa este
pedepsită imediat ,,Socoteală să-i mai ceară/Nu”, deoarece nu poate exista nicio
scuză pentru furt. Partea a doua este morala poeziei care, pe lângă faptul că atrage
atenția asupra consecințelor furtului, are dublu rol educativ, pentru că valorifică
avantajele eforturilor unite. Copilul va înțelege că nu e bine să subestimeze nicio
făptură, oricât de mică ar fi ea, iar înțelegerea acestui lucru îi va motiva pe cei mici
să se poarte frumos cu orice copil care ar părea inferior din anumite puncte de
vedere. Pentru a întări acest lucru în mintea copiilor, se aduc în atenția lor
proverbe și zicători, care susțin această concluzie, de exemplu: ,,Unde-s doi
puterea crește și dușmanul nu sporește” sau ,,Buturuga mică răstoarnă carul
mare”. Acestea au avantajul că sunt ușor de reținut și pot fi reamintite frecvent
copiilor, ori de câte ori este nevoie.

Prin structura și modul de abordare al temei alese, Tâlharul pedepsit este o

fabulă. Fabula este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, prin intermediul
căreia autorul satirizează unele defecte omenești cu scopul de a le corecta,
atribuind aceste defecte de caracter unor viețuitoare, prin personificare. Astfel, un
șoricel devine personajul principal, în care se regăsește omul dornic să obțină
avantaje prin înșelăciune și albinele care simbolizează oamenii care știu să lucreze
în echipă, pentru a-și atinge idealuri comune. Fapta șoaricelui declanșează un
conflict puternic și este sancționată imediat, ca exemplu pentru cine ar mai
îndrăzni să fure. Ca figură de stil, autorul folosește personificarea pentru a-i da
șoaricelui atribute omenești: gândește, crede, îndrăznește, antiteza ,,să fii mare cu
cel mic”, iar în descrierea albinei, autorul folosește următoarele epitete: ,,Slabă,
mică și puțină” pentru a arăta că șoricelul o subestima pe albină. Poezia are rima
împerecheată, ritm trohaic și măsura de 7-8 silabe. Versurile poeziei conțin cuvinte
cunoscute copiilor și sunt ușor de memorat, fiind un bun instrument în activitățile
din domeniul Limbă și comunicare pentru exerciții de memorare, convorbiri și
jocuri de rol. În jocurile de rol, copiii pot fi provocați să-și imagineze un dialog între
albine și șoricel, exprimându-și opiniile și convingerile referitoare la mesajul
transmis prin această poezie, dezvoltându-și astfel gândirea critică. Dat fiind că
preșcolarii au nevoie de acțiuni concrete pentru a înțelege noțiunile abstracte, în
completarea acestei activități se poate face următorul experiment: li se dă copiilor
câte un fir de lână și li se cere să îl rupă. După ce vor reuși să rupă firul, li se dă
altul pe care va trebui să îl împletească împreună cu firele altor colegi. Li se va cere
să rupă din nou firele împletite și nu vor reuși pentru că firul obținut este mult mai
rezistent.

Astfel, ei vor înțelege mesajul din finalul poeziei ,,Că puterea se adună/Din toți
micii împreună”.

În concluzie, considerăm că poezia Tâlharul pedepsit este o resursă extrem de

valoroasă pentru educarea preșcolarilor, în primul rând datorită modului frumos
în care abordează valorile morale: cinstea și respectul datorat celorlalți.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Științe, prezentați etapele unei activități

susceptibile de realizare printr-un joc logico-matematic; nivel mijlociu de
studiu; conținut sugerat: operații de seriere/grupare/clasificare a
obiectelor. Aveți în vedere următoarele repere: menționarea a trei dintre
etapele activității; descrierea lor.

Jocul logico-matematic se potrivește ca o piesă de puzzle în domeniul experiențial

Științe; incontestabil, e unul de stimulare cognitivă. Natura sa instructiv-ludică
face inteligibil limbajul matematic elementar, iar operațiile gândirii, accesibile
preșcolarilor. Constant și corect abordat, jocul în discuție conturează
comportamentul micuților dinamizați într-un mediul educațional influențat de
premisele competențelor matematice.
Ne proiectăm activitatea respectând metodologia de aplicare a planului de
învățământ pentru educația timpurie, programa aferentă, curriculumul referențial
și natura domeniului de dezvoltare a copilului, corespunzător în context:
dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Începem astfel demersul didactic: ne
alegem o temă anuală de studiu (Când/Cum şi de ce se întâmplă?), un subiect
(fenonemele naturale caracteristice verii), o dimensiune a dezvoltării din domeniul
precizat (relații, operații și deducții logice în mediul apropiat) și un centru de
interes (Construcții). Scopul activității curente derivă din respectiva dimensiune
și, implicit, din comportamentul vizat: identificarea elementelor proprii unor
fenomene sau relaţii din mediul apropiat. Se continuă demersul trecând, succesiv,
prin trei etape esențiale ale activității de învățare. În partea introductivă, cea mai
importantă e captarea atenției copiilor. Atenția le este atrasă în momentul rezervat
calendarului naturii. Jetoanele expuse, dialogul dirijat și câteva linii melodice cu
sunete specifice anotimpului cald îi pregătesc pentru jocul care stă să înceapă.
Stimulii auditivi constau în sunete cunoscute: tunetele, ropotele ploii torențiale,
grindina lovind asfaltul, acoperișul și pervazul, foșnetul pădurii și vuietul mării
înainte de furtună, valuri spărgându-se de țărm. Fiecare dintre acestea are puterea
de a reactiva amintiri din zilele petrecute în vacanță la mare sau la munte ori, pur
și simplu, în aria gospodăriei sau a localității natale.

Pe fondul acestei discuții animate, educatoarea le comunică denumirea jocului,

obiectivele urmărite și rezultatele așteptate. Aceasta le mai spune, tot pe înțelesul
lor, și celelalte aspecte obligatoriu de știut: fazele jocului propus, sarcinile
(împărțite în microgrupuri și individual), punctele-cheie care le reclamă maximal
potențialul (intelectual și creativ), finalitatea jocului cu caracter practic-aplicativ.
Secvența în care se anunță tema și obiectivele este potrivită și pentru etalarea
materialului concret intuitiv.

În partea cea mai cuprinzătoare a jocului, preșcolarii sunt organizați în grupuri

mici, în jurul măsuțelor din sectorul Construcții. Pe fiecare măsuță se află o cutie
cu multiple jetoane. Unele redau fenomenele meteorologice apărute preponderent
vara, iar altele, obiecte folosite de oameni pentru a se proteja fie de vremea rea, fie
de cea toridă. Sarcinile distribuite sunt concepute în așa fel încât membrii
grupurilor clasifică jetoanele după următoarele criterii: cer însorit, cer (parțial)
înnorat, nori de ploaie, furtună. În funcție de caz, acestor jetoane le asociază altele
care înfățișează obiecte utilizate în contexte adecvate; de pildă, cer însorit –
ochelari de soare, umbrelă de soare (portabilă și de grădină ori de plajă), nori de
ploaie – umbrelă, parpalac. Atunci când se declară munca terminată, grupurile își
schimbă structurile, în scopul verificării intercolegiale. Când și acest moment se
consumă, copiii revin la măsuțele ocupate inițial și ascultă aprecierile educatoarei.
Apoi, dimpreună se formulează ideile concluzive. Educatoarea oferă niște sugestii
de lucru și exemple clare (urmate într-o viitoare situație de învățare, sugestiile pot
reduce considerabil efortul mental). Imperceptibil, preșcolarii sunt astfel provocați
să efectueze câteva operații ale gândirii umane: analiză/sinteză, clasificare,
comparare.
În ultima parte a jocului, individual, copiii așază, în șir, imagini ce redau simple
scene de viață estivală; de exemplu, o dimineață la plajă, o drumeție la munte, un
tur cu bicicleta prin parc, o raită prin piață după legume și fructe. Toate le sunt
familiare, căci le-au trăit alături de părinți ori le știu din auzite. Și despre această
cerință se conversează pentru a se reține ideile principale. Ideile concludente
privesc, în esență, așezarea imaginilor în ordinea cronologică a desfășurării
acțiunilor, iar pe plan secundar, frumusețea fiecărui moment/drum efectuat dintr-
un motiv sau altul.

Acum, când s-a încheiat activitatea educativ-recreativă, conchidem că demersul

prestabilit s-a încadrat în ansamblul proceselor psihice cognitive și în ceea ce
Gardner numește inteligență logico-matematică. Peste vreme, în grupa mare,
copiilor de azi le va fi ușor să ordoneze numerele din concentrul 0 – 10 și să le
asocieze elemente grupate/clasificate după anumite criterii.

2. Alcătuiți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, în considerarea

temei privind rolul activității în aer liber prin jocuri și întreceri
sportive. Alcătuindu-l, aveți în vedere următoarele aspecte:
o specificarea locului lor în planul de învățământ pentru educația
timpurie și a legăturii cu celelalte tipuri de activități prevăzute în
respectivul plan;
o corelația lor cu domeniile experiențiale;
o argumentarea necesității conexării lor cu principiile enunțate în noul
curriculum pentru educația timpurie, dând cel puțin trei exemple de
asemenea principii.

Jocul în aer liber are un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului. Într-o
epocă în care televizorul și calculatorul domină din ce în ce mai mult viața copilului
și îl atrag în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber sunt o fărâmă de
speranță pe care merită să o folosim pentru a crește un copil falnic și sănătos, atât
din punct de vedere fizic, cât și mental. Joaca în aer liber îmbunătățește abilitățile
copilului, în moduri complet diferite de cele întâlnite în spațiile închise.

În curriculumul pentru educație timpurie, mai precis în metodologia de aplicare a

planului de învățământ, se precizează astfel: „În programul zilnic este obligatoriu
să existe cel puţin o activitate sau un moment/secvenţă de mişcare (joc de mişcare
cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare, întreceri sau
trasee sportive, plimbare în aer liber etc.).” Cadrul didactic trebuie să îi lase pe
copii se interacționeze cu mediul înconjurător pentru a beneficia de anumiți factori
care le mențin starea de sănătate și care îi vor întări.

În cadrul programului zilnic, timpul alocat pentru activități în aer liber este de o
oră pe zi. Găsim numeroase programe de educație în aer liber care sunt benefice
pentru cei mici. Avem programe centrate pe educaţie fizică și sănătate sau pe
ştiinţa mediului. Un asemenea program scade riscul de obezitate în rândul copiilor.
De exemplu, în 2005, Richard Louv a susținut ipoteza conform căreia anumite
caracteristici fizice și psihologice observate la mulți copii americani precum
hiperactivitatea sau obezitatea pot fi semnele clinice ale unui sindrom: lipsa
naturii. Acest program ar putea să cuprindă plimbări în aer liber, exerciții, întreceri
sportive, poate chiar lecții de echitație dacă instituția beneficiază de un parteneriat
cu o fermă. Toate aceste lucruri i-ar antrena pe copii în activități constructive.

În dimensiunea dezvoltării ‒ motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de

viaţă familiare ‒ din cadrul primului domeniu de dezvoltare se menționează că
preșcolarul trebuie să participe activ la jocuri în aer liber: „1.2. Participă activ în
jocuri, dansuri, jocuri în aer liber etc.”. Activitățile în aer liber contribuie foarte
mult la dezvoltarea fizică a copiilor și la menținerea/îmbunătățirea stării de
sănătate.

Activitățile în aer liber se încadrează în grupa activităților tematice (AT), alături de

joc, de activitățile de creație, de comunicare, de cunoaștere ‒ inclusiv a mediului
înconjurător ‒, de muzică și mișcare, artistice și de îndemânare. Acestea cuprind
mai multe mijloace de realizare: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri și întreceri
sportive, utilizarea aparatelor de joacă adecvate vârstei.

În pedagogie vorbim de cinci domenii experiențiale: Limbă și comunicare, Științe,

Om și societate, Estetic și creativ, Psihomotric. Activitățile în aer liber favorizează
formarea unor comportamente și valori proprii celor cinci domenii.

Activitățile în aer liber respectă și susțin principiile pe baza cărora a fost alcătuit
noul curriculum. În temeiul principiului educației centrate pe copil, prin
activitățile în aer liber preșcolarii învață să acorde atenție sănătății pentru a avea o
condiție fizică bună și o stare emoțională aidoma. Activitățile în aer liber vin în
completarea celorlalte activități din sala de grupă. Acestea întregesc pregătirea
copilului intelectual și psihomotric. Astfel, se respectă și principiul dezvoltării
integrate. Toate activitățile se reunesc în numele aceluiași scop: progresul
preșcolarului. De asemenea, în cadrul lor se aplică și principiul echității și al
nondiscriminării. Copiii văd tot ca pe o joacă inclusiv concursurile sportive și nu
au rețineri atunci când trebuie să formeze echipe sau când intră în competiție unii
cu alții.

În concluzie, activitățile în aer liber manifestate prin jocuri și întreceri sportive

sunt de un real folos pentru copii. Sportul și mișcarea îi ajută să se dezvolte
armonios. Copilul trebuie să își exerseze aptitudinile fizice pentru a rămane
sănătos. „O minte sănătoasă într-un corp sănătos” este zicala care primează în
context.

Testul nr. 20

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. timp, trei (cuvinte monosilabice) împreună (4 silabe)

 2. Cratima marchează absența vocalei ,,î” și indică necesitatea de a rosti într-
o singură silabă pronumele relativ ,,ce” și pronumele personal ,,îi”.
3. continuă ≠ se opri, marginea ≠ mijlocul, singur ≠ împreună
4. Doamna a spus că n-ai fost tu de vină. El știe să cânte la nai.
5. gradul superlativ relativ de superioritate
6. valoarea morfologică: să ducă = verb predicativ, regelui = substantiv
comun, vânat = substantiv comun funcția sintactică: să ducă = predicat
verbal, regelui = complement indirect, vânat = complement direct
7. Vânătorul a vânat o căprioară.
8. ,,pe care ți-l voi indica eu” (propoziție subordonată atributivă)
9. Conștient că venirea regelui la marginea râului reprezenta o oportunitate,
motanul s-a gândit la un plan pe care nu îl poate realiza singur, ci doar prin
implicarea stăpânului său. Stăpânul trebuie să decidă dacă ascultă sfatul
motanului sau dacă îl refuză, în sensul de a-l accepta, nu doar de a-l auzi.

B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele

educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în

genul literar menționat;
• indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
• prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale
creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine
artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
• susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele
educative ale creației lirice selectate.

Somnoroase păsărele...
de Mihai Eminescu

Poezia Somnoroase păsărele... a fost publicată în anul 1884, în volumul

,,Poesii”. Specific romantismului, ea descrie frumusețea naturii, într-un mod cu
totul deosebit, ca un cântec de leagăn. Somnoroase păsărele... este una dintre
creațiile eminesciene pe care o iubești la orice vârstă. În spatele aparentei
simplități, ascunde o delicată inocență, menită să liniștească sufletul zbuciumat,
asemenea somnului care liniștește plânsul bebelușului.

Imaginile artistice și personificarea elementelor naturii aseamănă poezia cu o

urare de ,,Noapte bună”, spusă unei ființe dragi ,,Fie-ți îngerii aproape”. Punctele
de suspensie din titlu indică faptul că autorul dorește să mai spună ceva, însă a
întrerupt comunicarea, vrăjit, parcă, de frumusețea pe care o descrie. În tabloul
creat, elementele naturii, personificate, surprind trăirile ființei umane invadate de
pacea sufletească mult dorită: ,,izvoarele suspină”, ,,codrul tace”, ,,florile dorm”.
Prin antiteză, elementele naturii, statice, se armonizează în această liniște sublimă
cu cele animate: păsările se adună, lebedele trec. Într-un aparent contrast vizual
,,codrul negru”, ,,lebăda albă” și auditiv ,,dorm – trece”, totul devine ,,vis și
armonie”, ce trimite către împlinirea idealului uman. În această vrajă feerică, luna
primește, prin epitetul ,,mândra lună”, misiunea de a întregi splendoarea
tabloului, așa cum aplauzele răsplătesc munca creatorului, spunând parcă: ,,Sunt
mândră de tine, natură!” .

Eul liric este prezent nu doar prin exprimarea directă a gândurilor și

sentimentelor, ci și prin mărci lexico-gramaticale care sugerează o adresare
directă: ,,Dormi în pace!” și ,, Fie-ți îngerii aproape...!”. Rima încrucișată, măsura
versurilor, ritmul trohaic și chiar punctuația devin parte a expresivității poeziei.

Valențele educative ale poeziei Somnoroase păsărele... se regăsesc în

posibilitatea pe care o oferă în abordarea ,,fricii de întuneric”, prezentă în viața
preșcolarilor. Tabloul sublim, surprins în versurile poeziei poate fi înțeles cu
ușurință de copii datorită cuvintelor simple. Astfel, versurile poeziei împrietenesc
copiii cu întunericul. Prezența elementelor îndrăgite de copii: păsările, florile,
îngerii stimulează imaginația acestora într-o notă luminoasă, simțindu-se parte a
acestor scene care nu le provoacă teamă, fiind departe de imaginea denaturată pe
care aceștia o au despre întuneric, pe care îl asociază, de obicei cu monștri și
fantome.

O altă valoare educativă a acestei poezii este dată de conexiunea care se poate face
între textul poeziei și obiceiul creștinesc al rugăciunii de seară. Pornind de la versul
,,Fie-ți îngerii aproape!”, gândul copiilor poate fi îndreptat către rugăciunea
,,Înger, îngerașul meu”.

Considerăm că, dincolo de aceste aspecte, poezia este un instrument util în

domeniul limbă și comunicare, fiind un text ușor de memorat. Pe baza lui se pot
face exerciții de logopedie pentru a-i ajuta pe copiii care nu reușesc să pronunțe
bine sunetul ,,r”, dat fiind că multe dintre cuvintele acestei poezii îndrăgite de copii
conțin acest sunet. Pornind de la imaginea lebedei, se pot face exerciții de încălzire
a mâinilor, specifice poeziei: ,,Mâna lebădă o fac/. ”. În cadrul domeniului Estetic,
,,Somnoroase păsărele...” poate fi sursa unor creații artistice: pictură (tablou
nocturn), origami (lebăda, îngeri), colaj, iar înainte de somnul de prânz, poezia
poate fi adusă în atenția copiilor, ajutându-i să adoarmă frumos.

În concluzie, Somnoroase păsărele. rămâne una dintre cele mai potrivite

poezii pentru copiii de nivel preșcolar. Utilă pentru exerciițiile de memorare și
dezvoltare a limbajului, iubită pentru modul unic în care autorul transmite naturii
și, implicit, copiilor această urare de ,,noapte bună”, inspiratoare pentru multe
activități specifice domeniului Estetic și creativ, poezia este o resursă
nemaipomenită pentru valorile educative fundamentale pe care le oferă.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
5 – 6 ani, punctați etapele unei activități de învățare, posibil de
realizat printr-un joc de masă; conținut sugerat: moduri de
comunicare grafică. Țineți cont de aceste repere: menționarea a trei
etape; descrierea acestora.

Prin definiție, jocul de masă adună copiii laolaltă în virtutea a patru scopuri vădite:
recreativ, educativ, formativ, creativ. Spontan, ei se încurajează reciproc să își
valorifice abilitățile de relaționare eficientă, bazate pe inteligența socio-
emoțională. Pe scurt, jocul de masă stimulează socio-afectiv și volitiv orice
participant.

Rândurile de mai sus fac trimitere la procesele psihice afectiv-reglatorii. În

considerarea lor și a rolului jocului de masă, evidențiem latura emoțională,
motivația, atenţia și voința. Fără doar și poate, pe toate le vizăm în activitatea
propusă în prezenta lucrare. În opinia mea, acestea sunt determinante pentru
atingerea unui scop colateral: sublinierea caracterului practic-aplicativ al
comunicării grafice adaptate nivelului preșcolar. Îl stabilim în concordanță cu
specificul unei dimensiuni aparținând domeniului de dezvoltare a limbajului, a
comunicării și a premiselor citirii și scrieri. Dimensiunea respectivă privește
premisele citirii și ale scrierii, în contexte de comunicare cunoscute. În sfera
acesteia, comportamentul care se formează privește asimilarea unor elemente ale
scrisului prin modalități de comunicare grafică și orală pentru transmiterea unui
mesaj. Mențiunile anterioare nu sunt punctate deloc întâmplător. Este imperios
necesar să ne raportăm la curriculumul pentru educația timpurie și la metodologia
de aplicare a planului de învățământ preșcolar.

În continuare, ne îngăduim să concepem un joc adecvat contextului și, implicit,

conținutului sugerat. Jocul de spargere a gheții, menit să creeze atmosfera propice
celui propriu-zis de masă, se desfășoară în centrul de interes denumit Bibliotecă.
Aici, copiii au posibilitatea să ia de pe rafturi caiete cu semne pregrafice, să le
răsfoiască în voie și să le observe pe îndelete. Conversația curge în jurul unui creion
și al unor pagini cu atari semne, supuse atenției colective. În același cadru
conversațional deschis, se face legătura între forța expresivă a unui semn pregrafic
și desenul dirijat de ritmuri muzicale.
În secvența următoare, copiii sunt organizați în patru grupuri și invitați să observe
în liniște materialul concret intuitiv așezat pe un covoraș. Este momentul în care li
se dezvăluie denumirea jocului de masă

- Ce vreau să spun? –, scopul urmărit și rezultatele așteptate. Fiecare grup

primește o serie de sarcini. Astfel:

• primul grup – pe o hârtie tip A5, copierea semnelor pregrafice care

oglindesc stările interioare actuale; la alegere, un singur fel dintre toate
semnele date cu titlu exemplificativ;
• al doilea grup – din bețișoare/creioane scurte, modelarea acelor semne care
le redau stările prezente de spirit; opțional, un singur fel dintre toate
semnele etalate ca exemple;
• al treilea grup – scrierea liberă pe ritmuri muzicale diverse;
• al patrulea grup – într-o ilustrație, găsirea unor semne pregrafice ușor de
asimilat cu cele observate, în faza preliminară a jocului, pe o pagină de caiet
special.

Copiii au libertatea să coopereze și să utilizeze ce instrumente de scris doresc:

creioane cu cărbune sau colorate. Pe deasupra, în baza acordului mutual și a
principiului învăţării active, ei pot schimba modul în care se derulează activitatea,
însă doar parțial. Ca atare, li se oferă oportunitatea să își dovedească, individual,
potențialul creativ. După caz, unii copii pot dovedi creativitate în sensul în care
transformă exercițiul într-o adevărată activitate artistico-plastică, iar alții pot
demonstra simț muzical prin fiecare semn pregrafic pus pe linie melodică.

Per ansamblu, sarcinile de lucru favorizează crearea experienţelor de învăţare

valorificabile îndeosebi în clasa pregătitoare, prima din școala primară. Itemii
formulați comportă două mari avantaje. Pe de o parte, fiind familiarizați din vreme
cu rigorile scrisului, ei vor executa cu mai multă ușurință elemente grafice intrate
în componenţa literelor de mână: linii, puncte, bastonaşe, zale, bucle, semiovale,
ovale, noduleţe. Totodată, ei vor desena cu lejeritate literele de tipar și simbolurile
neconvenţionale folosite în exprimarea scrisă. Pe de o altă parte, ei vor fi mai
degajați atunci când circumstanțele impun de la sine comunicarea expresivă.

În accepțiunea noastră, a doua etapă a jocului constituie centrul de greutate.

Educatoarea, în calitate de facilitator, duce firul discuției purtate cu fiecare copil
înspre universul lui (interior și exterior) pentru a-i maximiza efortul. Efortul depus
îi este apreciat și, deopotrivă, susținut în trei privințe complementare: intelectual,
socio-afectiv, creativ. Alegem sintagma centru de greutate, întrucât este momentul
oportun pentru reliefarea trăirilor prin arta scrisului, dar și pentru manifestarea
forței interioare a copilului de a se (re)descoperi în lumina cuvintelor-pereche:
creion-emoție. Căci din simple vârfuri de creioane, de-a lungul istoriei, s-au creat
capodopere în toate domeniile de activitate și în cele științifice. Reflectând la
această ultimă afirmație, avem convingerea că devine posibilă și (re)descoperirea
lumii dimprejur. Este exact ceea ce îi trebuie unui preșcolar însetat de curiozitate,
alimentată de imaginația debordantă. Este exact ceea ce ne propunem prin jocul
de masă. Pe cât pare de banal, pe atât este de bogat în valori care marchează o linie
invizibilă între creier, mână și creion.

Jocul zilei se încheie cu turul galeriei. Potrivit cerințelor metodei cu același nume,
turul galeriei, copiii își expun produsele și dialoghează despre realizările lor,
dificultățile întâmpinate, procedeele care le-au înlesnit munca și ideile generate
mai cu seamă prin conlucrare. Educatoarea accentuează procesul, nu produsul.
Drept dovadă, aceasta urmărește să afle modurile în care au aplicat copiii operațiile
gândirii și cum atestă aplicabilitatea exercițiului și a cunoștințelor utilizate. Miza
este transpunerea lor în viața cotidiană, iar la timpul potrivit, în viața școlară.

Recitind lucrarea, credem că am atins indicatorii stabiliți în acord cu scopul

activității tocmai descrise. Negreșit, jocul nostru este doar o variantă perfectibilă.
Acesta poate fi mult îmbogățit dacă este așezat la intersecția dintre domeniile
experiențiale și, recomandabil, la marginea zonei proximei dezvoltări. O amintim
cunoscând vecinătatea dintre grupa mare și clasa pregătitoare.

1.
2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre clasificarea
jocurilor. Puncte de reper pot fi următoarele aspecte:
▪ cuvintele „joc” și „joacă”;
▪ teoriile jocului, pedagogia și didactica jocurilor;
▪ didacticile de specialitate;
▪ jocul − formă de organizare a procesului de învățământ
preșcolar;
▪ justificarea necesității corelării unor principii esențiale: al
învățării bazate pe joc și al individualizării.

Jocul și joaca sunt doi termeni aparent sinonimi, dar studiind în amănunt sensul
lor, ne dăm seama care este diferența între ele. Jocul este mai strict, presupune
reguli puse pentru a fi respectate, iar altele pentru a fi încălcate. Allan Paese
asociază succesul cu jocul. Pe măsură ce ne jucăm mai mult vom reuși să agonisim
câştig. Vedem că viaţa este comparată cu un joc în care ne luptăm să dobândim
cheia succesului: cunoașterea. Mereu și mereu învățăm, dar învățăm jucându-ne
după anumite reguli. Această interpretare la început pare puerilă, dar trebuie să
înțelegem sensul acestor afirmații. Pe măsură ce înaintează în viață, omul
acumulează tot mai multe cunoștințe datorită experienței sale. Niciodată omul nu
va înceta să cunoască. El este o ființă capabilă de cunoaștere, nu se rezumă numai
la instincte și experiențe, ci trece toate influențele exterioare prin filtrul rațiunii
sale. Orice experiență ne modelează, inclusiv experiențele negative. Același rol îl
are și jocul în viața preșcolarilor.

Însă, joaca face apel la imaginația copiilor. În grădiniță, jocul este declanșat de
educatoare, iar copiii se joacă după regulile deja stabilite. Joaca le oferă libertatea
de a-și crea propriile reguli. Joaca îi ajută pe copii să iasă din rutină. Ea este o temă
vastă caracterizată prin curiozitatea copilului şi viziunea asupra lumii văzute prin
puterea imaginaţiei. Joaca pornește de la curiozitate, iar curiozitatea este cea care
declanșează, de fapt, cunoașterea. Astfel, deducem că joaca naște cunoaștere.
Copilul descoperă prin joacă lucruri și experiențe noi.

Cu privire la jocul de rol găsim menționări încă din Grecia Antică, la Platon și
Aristotel. Știm că vechii greci apreciau drama și actoria. Ei purtau măști
(prosopon) prin care încercau să își dobândească o oarecare libertate din temnița
destinului. Puteau să fie tot ce își doreau. Simplii sclavi puteau să devină împărați
sau eroi legendari. Totul era posibil atunci când purtau acele prosopon. Pentru
Platon, filosofia fie este un joc plin de bucurie, fie este mai puțin de nimic.

Cercetări serioase cu privire la implicațiile jocului în educația copiilor s-au făcut

abia în secolul al XVIII-lea. Tot în această perioadă discutăm și de primele teorii
cu privire la natura și rolul jocului. Unul dintre primii cercetători în acest domeniu
a fost Friedrich Wilhelm Froebel. Acesta a fost un pionier al sistemului de
învăţământ preșcolar. El susține educația copilului prin joc; a elaborat chiar un
curriculum educațional centrat pe joc și pe „jucăriile fără număr” ale copilăriei:
plastilina, nisipul, mingiile etc. Jocurile îi ajută pe educatori să descopere puțin
câte puțin personalitatea copilului și felul lui de a gândi. Prin joc, copilul își
manifestă propriul caracter, și-l modelează socializând cu ceilalți.

Potrivit lui Lazarus, jocul este o activitate de recreere prin care organismul se
reface. Copiii preferă acest tip de activitate tocmai pentru acest motiv. Prin joc, ei
se relaxează, se refac, nu își pierd energia, ci, din contră, capătă mai multă energie.
Vorbim aici de o întrebuințare constructivă a energiei.

Claparede împarte jocurile în două mari categorii: unele exersează funcțiile

generale și altele care exersează funcțiile speciale. Prezentăm clasificarea și
subcategoriile lor:

1. Jocuri cu funcții generale:

a. jocuri senzoriale ‒ antrenează capacitățile senzoriale;

b. jocuri motrice ‒ antrenează agilitatea și coordonarea mișcărilor;
c. jocuri psihice:
o intelectuale ‒ antrenează gândirea;
o afective ‒ antrenează emoțiile sau inteligența emoțională.

2. Jocuri cu funcții speciale:

a. jocuri de mișcare ‒ exersează forța fizică;

b. jocuri sociale ‒ antrenează relațiile interumane;
c. jocuri familiale ‒ pun accent pe relațiile din sânul unei familii;
d. jocuri de vânătoare sau de urmărire („De-a v-ați ascunselea”);
e. jocuri de imitație.

În concluzie, jocul este un instrument pe cât se poate de eficient care trebuie

intercalat în programul zilnic al preșcolarilor. Funcția principală a jocului constă
în asimilarea practică şi mentală a caracteristicilor lumii şi ale vieţii. Copiii nu
consideră jocul o activitate anume; e ceva ce fac din pură plăcere. Prin joc,
cunoașterea devine o bucurie, bucuria de descoperi lucruri și sensuri noi.

Testul nr. 19

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. mai, iscoada, scânteietori

2. În acest enunț, ghilimelele sunt folosite pentru a marca reproducerea cu

exactitate a sunetelor emise de cocoș.
3. intră ≠ ieși, apropie ≠ depărtă, stă culcat ≠ se ridică
4. petrecere, petrecăreți, nepetrecut
5. Andrei s-a culcat devreme. (verb predicativ)
6. Un cuvânt de-al tău mi-a dat de gândit. Pe deal fugea un iepure.
7. valoarea morfologică: tâlharul – substantiv comun, zdravănă – adjectiv, pe
– prepoziție simplă funcția sintactică: tâlharul – subiect, zdravănă – atribut
adjectival, pe – nu are funcție sintactică, este doar un element de legătură
8. de văzu stele verzi – consecutivă (CNS)
9. Înainte de a intra în casă, iscoada cercetă cu atenție exteriorul casei pentru
a se asigura că nu e nimeni acolo. Convinsă că nu există niciun pericol,
aceasta se pregăti să cerceteze interiorul casei cu ajutorul luminii unei
lumânări, pe care ar fi vrut să o aprindă în bucătărie.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei poezii pentru copii, aparținând genului liric, incluse
în programa de examen, având ca temă natura.

În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele repere:

• prezentarea viziunii asupra temei textului liric selectat;

• numirea a două elemente de compoziție și de limbaj reprezentate în textul
liric (de exemplu: titlu, imaginar poetic, motiv literar, figuri de stil,
elemente de prozodie, relații de simetrie/de opoziție etc.);
• ilustrarea celor două elemente de compoziție și de limbaj numite;
• indicarea a două valori educative ale poeziei selectate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale poeziei pentru copii.

Revedere
de Mihai Eminescu
Poezia Revedere a fost publicată în revista ,,Convorbiri literare”, în anul 1879. În
această poezie, M. Eminescu îmbină înțelepciunea populară cu ideile filosofice
profunde, în forma unui dialog între om și natură, reprezentată aici de codru. Tema
discuției este trecerea ireversibilă a timpului, în fața căruia existența omului este
limitată în contrast cu perenitatea naturii, temă frecvent abordată în romantism ca
și tema naturii, de altfel. Prin intermediul eului liric, poetul își exprimă regretul
pentru condiția sa ingrată și admirația pentru frumusețea veșnică a naturii.

Titlul poeziei exprimă bucuria reîntâlnirii unui prieten drag. Întotdeauna, poporul
român a fost apropiat de natură, în mod deosebit de codru, acest aspect fiind
exprimat și în cunoscuta zicală ,,Codru-i frate cu românul!”. Cuvântul revedere
exprimă dorul provocat de timpul care s-a scurs de la ultima întâlnire și așteptarea
până la următoarea revedere, așteptare însoțită de emoții, nostalgie și nerăbdare,
aspecte frumos redate în poezie.

Poezia este o elegie filosofică în care meditația poetului atinge ambele valențe ale
timpului: timpul individual care marchează condiția omului muritor și timpul
universal, eternitatea. Structura poeziei este construită pe modelul clasic al
dialogului: întrebare-răspuns, în patru secvențe lirice. Apelativul ,,Codrule”,
însoțit de diminutivul ,,codruțule” dau o notă afectuoasă întrebării din incipitului
poeziei, adresată de către eul liric codrului personificat. Adresarea ,,Ce mai faci
drăguțule?” întărește sentimentele de prietenie exprimate. Justificarea ,,multă
vreme am îmblat” sugerează o lungă despărțire, timp în care fiecare a fost afectat
într-un fel sau altul de trecerea timpului. Codrul răspunde în limbaj popular, în
care se remarcă interjecția ,,Ia, eu fac ce fac demult”, evidențiind scurgerea
timpului prin succesiunea anotimpurilor, alternând tristețea provocată de gerul
iernii cu bucuria din timpul verii, marcată de prezența umană ,,Vara doina mi-o
ascult/... Împlându-și cofeile/Mi-o cântă femeile”

Principala figură de stil este personificarea. Codrul ascultă viscolul și doinele,

gândește și participă la discuție. Motivele romantice frecvent întâlnite în lirica
eminesciană: marea, râurile, codrul, luna și soarele formează aici o metaforă prin
care este descrisă complexitatea naturii și tristețea ființei umane ,,Marea și cu
râurile/Lumea cu pustiurile/Luna și cu soarele/Codrul cu izvoarele”. Dacă, în
celelalte expresii, principalelor elemente le sunt asociate elemente secundare care
le împlinesc, lumii îi sunt asociate pustiurile, simbol al suferinței și al morții.
Prozodia este specifică liricii populare: rimă împerecheată, ritm trohaic și măsura
versurilor de 7-8 silabe.

În opinia noastră, prin intermediul acestei poezii poate fi transmisă celor mici
dragostea pentru natură, bucuria de a admira un peisaj, mai ales dacă este posibilă
organizarea unei activități extracurriculare la pădure, pentru a le oferi copiilor
ocazia să asculte, pe viu, vântul, foșnetul frunzelor, cântecul păsărilor și să simtă
aerul curat al pădurii. Pentru o mai bună înțelegere a textului, copiii pot fi atrași în
scurte dialoguri imaginare cu codrul pentru a înțelege intuitiv ce înseamnă eul liric
și sentimentele poetului, exprimate în poezie. Pornind de la versurile din a doua
strofă a poeziei, li se pot arăta copiilor peisaje specifice fiecărui anotimp și cum se
dezvoltă un copac și un pom în fiecare dintre ele. Pentru a accentua importanța
prieteniei, în cadrul întâlnirilor de dimineață se pot face referiri la bucuria
revederii unui coleg care a lipsit mai mult timp și la modul în care se poartă
prietenii când se revăd după despărțiri mai lungi. În zilele de după weekenduri sau
după vacanță, copiii pot fi încurajați să își povestească ce au făcut de când nu s-au
mai văzut, asemenea celor doi prieteni din poezie. Astfel, se creează un context
favorabil și un climat afectiv potrivit pentru a stimula exprimarea liberă a
preșcolarilor în cadrul activităților alocate domeniului Limbă și comunicare și
dezvoltarea vorbirii la grupele mai mici.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Științe, nivel mijlociu de studiu, redaţi etapele

unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc senzorial. Valorificați
cunoștințele micuților despre identificarea plantelor prin atingere. Luați
seama la aceste două repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii;
descrierea lor.

Însuși numele domeniului experiențial, Științe, ne introduce în universul prielnic

activităţii de învățare pe care o întrezărim în prezenta lucrare. În acest univers se
întrepătrund trei laturi generatoare de efecte pozitive asupra preșcolarului. O
latură reprezintă un domeniu de dezvoltare a copilului – dezvoltarea cognitivă și
cunoașterea lumii. O altă latură reprezintă o dimensiune care îi aparține –
caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare – și o alta,
procesele psihice senzoriale. În contextul acestora din urmă, marcăm puterea
jocului enunțat: de a stimula copilul în orice fel care îi formează senzaţiile,
percepţiile și reprezentările, atât cât este posibil în stadiul preoperațional. Dacă
este stimulat simultan, copilul dobândește abilitățile care îi permit să identifice
ușor și să valorifice, în situații reale, caracteristici ale lumii vii, aduse la nivelul său
inteligibil; în cauză, recunoașterea unor plante comune cu ajutorul stilului tactil de
învățare. E ceea ce și vrem să realizăm prin jocul senzorial.

Însuși tipul jocului, senzorial, ne aduce în sfera activităților care stimulează

cognitiv subiectul, oricare i-ar fi vârsta. Având în vedere perioada prolifică în care
se află copilul din grupa mijlocie, considerăm că este indicat să fructificăm fiecare
joc destinat să favorizeze procesele senzoriale. Unul oportun e cel denumit Spune
ce frunză este. Dedesubt, prezentăm marile lui etape.

După al doilea moment principal – reactualizarea cunoștințelor despre forma și

structura unei plante –, copiilor le este atrasă atenția asupra subiectului zilei cu
ajutorul unui buchet de flori de primăvară și al unui mănunchi de ramuri de brad.
Individual, ei ating frunzele florilor și acele de brad. Dialogul despre materialul
concret intuitiv deschide calea unui joc de spargere a gheții. Ideile reținute la finele
acestuia sunt puntea trecută spre jocul senzorial care stă să înceapă. În termeni
accesibili, sunt redate aspectele ce privesc scopul, etapele și conținutul jocului,
sarcinile atribuite în microgupuri, rezultatele așteptate, transformarea lor în
experiențe de învățare valorificabile în viața obișnuită, acasă și la grădiniță. Dacă
este cazul, educatoarea insistă asupra lucrurilor de tratat și mai specific prin
explicații și exemple. În viziunea mea, jocul se desfășoară astfel: în fiecare grup de
câte patru, un copil este legat la ochi cu un fular și ține în mână un coșulet cu flori
de primăvară. El ridică pe rând câte o floare, fiind atent la indicațiile descriptive
oferite de cei trei colegi. Acestea sunt despre textura și forma frunzei. În baza lor,
el trebuie să ghicească numele florii și apoi să rezume în trei adjective descrierile
colegilor. În secvența următoare, el descrie o floare, la alegere, așa cum îi apare în
minte. Colegii lui trebuie să spună ce textură are frunza florii respective. Exercițiul
este totodată unul de fixare a cunoștințelor și unul pentru formarea stilului tactil
de învățare. Se subînțelege aportul educatoarei în orice discuție care necesită
dirijare.

Jocul își continuă cursul frontal pe marginea subiectului despre petalele și culorile
florilor analizate. Pe deasupra, se fac și analogii cu momentele în care copiii au
întâlnit/folosit florile observate în buchetul înfățișat la început, dar și cu
eventualele povești scrise în jurul unor flori anume: Trandafirul albastru, de pildă.

Propunem și o altă variantă a jocului senzorial care să constea în utilizarea unor

flacoane de parfum în locul florilor din buchet. Mirosindu-le, copiii trebuie să
recunoască florile și să identifice două trăsături ale frunzelor acestora. În paranteză
fie spus, stilul de învățare bazat pe simțuri îi ajută deosebit de mult în numeroase
situații care le reclamă inteligenţa senzorio-motorie – nu doar în prezent, ci și
ulterior, pe traseul educațional.

Spre sfârșitul jocului, educatoarea le dezvăluie copiilor secretul acelor de brad. Ele
sunt tot frunze, însă au fost nevoite să își modifice forma din cauza condițiilor
vitrege de mediu. Ultima idee enunțată face trecerea spre seria de ghicitori
tematice, ghicitori cu care se și încheie activitatea. Într-o altă versiune a jocului,
acestea pot fi înlocuite cu propunerea de a-și alege una dintre florile care i-a
încântat în cursul dimineții și, în funcție de stare, să o transforme într-un desen,
într-un tablou colorat/pictat sau modelat din plastilină. Propunerea este
binevenită, știind că în domeniul experiențial Estetic și creativ copiilor li se cere să
facă apel la imaginile obiectelor din mediul apropiat, păstrate în memoria de lungă
durată sub formă de reprezentări mentale.

Sintetic vorbind, jocul de față are marele avantaj de a forma/dezvolta o triadă de

abilități: cognitive, socio-emoționale, verbal-lingvistice. În cazul nostru, triada își
poate manifesta pe deplin forța datorită analizatorilor olfactivi și tactili. Mai mult,
aceasta, prin prisma jocului senzorial etalat, poate contribui la creșterea
potențialului nativ dovedit în sfera inteligenței naturaliste.

Așadar, chiar din preșcolaritate i se poate cultiva copilului dragostea de plante și

de natura înconjurătoare. Apare premisa că, peste timp, el se va apleca cu interes
asupra ramurilor aparținând științelor naturale. Semnele sunt observabile încă din
prima clasă primară, atunci când explorează mediul și aria curriculară de referință:
Matematică și științe. Mai apare premisa că el va parcurge facil conținuturile care
implică abilitățile senzorio-motorii pentru coordonare, orientare și mișcare în
spațiu. Succint zis, jocul senzorial, independent de simțul pe care îl vizează, are
atribute (auto)formative cu impact pe termen lung.

2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, având ca temă Jocul în oglinda

noului Curriculum pentru educația timpurie. Repere pot fi aceste
aspecte:

• relația curriculumul pentru educația timpurie − teoriile jocului, pedagogia

și didactica jocurilor;
• funcțiile jocului valorificate prin practici de sprijin;
• justificarea utilității principiului învățării bazate pe joc, enunțat în
curriculum.

Copilăria cuprinde în definiția ei jocul și bucuria. Jocul este principala activitate

de cunoaștere a preșcolarului. Prin joc, el explorează, învață, cunoaște, își pune
întrebări și înțelege lumea din jur. Copilul descoperă adevăratele valori ale
realității și se descoperă pe el însuși, își descoperă calitățile își descoperă
neajunsurile. El învață că fiecare om este un prieten sau un frate al său, indiferent
de mediul din care provine sau de statutul social. Folosind jocul în procesul de
educație din grădiniță, preșcolarul învață cu plăcere și devine interesat de
activitățile propuse. Prin joc, cei mai emotivi se deschid în fața celor din jur, își
arată adevărata lor bogăție interioară și își descoperă talentele în această armonie
și simplitate a ludicului.

Noul curriculum pentru educație timpurie propune o abordare de tip integrat a

conținuturilor învățării și o activitate centrată pe copil, după cum regăsim și în
primul principiu redat. Copilul este instrumentul activ și pasiv totodată al învățării.
El primește înformația și valorile de la educatoare, dar nu rămane doar la această
pasivitate, ci el însuși descoperă și învață lucruri noi mai cu seamă prin joc. Un alt
principiu pe care se fundamentează ideile redate în curriculum este principiul
învățării bazate pe joc. Potrivit noului curriculum, „jocul este activitatea copilului
prin care acesta se dezvoltă natural, prin urmare trebuie să stea la baza conceperii
activităţilor didactice de toate tipurile”. Jocul, după cum observăm, trebuie să intre
în alcăturiea tuturor activităților pe care le desfășoară educatoarea cu preșcolarii.
Învățarea trebuie să fie un joc al cunoașterii și al descoperirii sinelui, dar și a lumii
din jur. Potrivit planului de învățământ, jocul ocupă o pondere mare în cadrul
activităților de învățare pentru toate intervalele de varstă, încă din primele luni de
viață. Prin joc și timpul alocat pauzelor capată un caracter constructiv. Jocul se
încadrează și în randul activităților tematice (AT), iar curriculumul oferă ca
exemplu mai multe mijloace de realizare: jocul cu jucăria, joc simbolic, joc
senzorial, joc de construcție, joc didactic, joc cu nisip și apă, jocul imitativ ș.a.m.d.
Jocurile și activitățile liber alese (ALA) pun în prim plan mediul educațional care
poate favoriza sau nu buna desfășurare a lor. Educatoarea va trebui să organizeze
sala de grupă dacă jocul se va desfășura în interior, în mai multe centre: Biblioteca,
Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii, Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă. Planul de
învățămant propune ca jocul liber să aibă un timp alocat de 30 de minute pe zi.
Dacă activitățile se desfășoară sălii de grupă, atunci jocul trebuie adaptat în funcție
tematica zonei respective; de exemplu, ferma, casa bunicilor sau muzeul în aer
liber. Curtea trebuie să fie echipată cu elementele necesare activității propuse.

Când vorbim despre funcțiile jocului, acestea se împart în două categorii: funcții
esențiale și funcții secundare. Funcțiile esențiale sunt trei la număr: de cunoaștere,
formativ-educativă și de exercitare complexă a mișcărilor. Funcția de cunoaștere
este principalul scop pe care și-l propune și curriculumul. Prin joc, copii învață și
asimilează noțiuni și practici legate de mediul înconjurător, de relația cu ceilalți
din jurul lor și cu propria persoană. Funcția formativ-educativă arată că jocul
educă și dezvoltă anumite capacități sau calități cum ar fi atenția, abilitățile fizice,
perseverența, promptitudinea și spiritul de ordine. Tot jocul le formează copiilor
caracterul, își însușesc trăsături legate de relația cu cei din jur: corectitudinea,
spiritul de competiție și sociabilitatea. Din punct de vedere axiologic, jocul îl
modelează pe copil și îl ajută să asimileze valori și calități ale unui om vertical. A
treia funcție esențială, exercitarea complexă a mișcărilor, se referă la rolul activ pe
care îl are jocul în dezvoltarea fizică a copilului. Jocul le dezvoltă agilitatea și
îndemânarea. În această perioadă și în tinerețe, în general, este o funcție
principală. Odată cu înaintarea în vârstă devine o funcție marginală.

Funcțiile secundare sunt patru la număr: de echilibru și tonifiere, catartică,

distractivă și terapeutică. Funcția de echilibru și tonifiere arată că jocul poate
dezvolta și sistemul muscular, îl tonifiază și reduce riscul de obezitate. Funcția
catartică se concretizează prin faptul că jocul îi ajută pe copii să își limpezească
gândurile, să renunțe la gândurile negative, de ranchiună, de răzbunare. Funcția
distractivă este evidentă. Jocul reprezintă o cale interactivă de a învăța. Prin
funcția terapeutică, mulți dintre copiii care suferă de anumite maladii sau
deficiențe capătă o mângâiere, o încurajare și o liniștire, ușurându-se într-o
anumită măsură greutatea bolii.

Principiul după care se ghidează noul curriculum este cel al învățării bazate pe joc.
Acest principiu este unul după care ar trebuie să se structureze întreaga activitate
pedagogică din cadrul grădiniței. Motivul principal este că, așa cum este enunțat și
mai sus, jocul este forma dominantă de învățare în copilărie. Friedrich Schiller
spunea că „omul este un om întreg numai atunci când se joacă”. Activitatea de
învățare este o joacă și numai atunci devine o plăcere. Dacă activitatea nu este
văzută de copii ca un joc, ei nu vor avea parte de performanță. Principiul didactic
al accesibilității presupune adaptarea conținutului învățării la cerințele și la nivelul
de vârstă ale celui educat. Dacă cerințele preșcolarilor sunt concentrate pe joc,
atunci activitatea didactică trebuie fundamentată pe acesta. Noul curriculum
pentru educația timpurie reușește să vină cu soluții în acest sens. Toate activitățile
au jocul în structura lor într-o mică sau într-o mai mare măsură.

Așadar, jocul este activitatea fundamentală a copilului și prin joc el învață să

descopere lumea și să se descopere pe el însuși. Jocul este o portiță de evadare din
rigiditatea lumii în care trăim, rigiditate pe care copiii o simt mai accentuat. Prin
joc, ei capătă libertate, libertatea de a explora, de a cunoaște și de a cerceta cu toată
inima lor înțelesurile ascunse ale lumii acesteia și felul în care lumea îi primește ca
un cămin al lor. Ei pot descoperi, bucuroși, prin joc minunile din jur.

Testul nr. 18

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. oameni, rușinea (cuvinte care conțin diftongi) napoleoni (hiat)

2. Linia de dialog s-a folosit pentru a semnala începutul vorbirii directe în

cadrul discuției dintre Vodă Cuza și Moș Ion Roată.
3. cinstea = onoarea, neclintit = nemișcat, țintă = fix
4. Roaba are o singură roată. (substantiv comun)
5. cuvântare, cuvântător, cuvințel
6. valoarea morfologică: sătenilor = substantiv comun, te = pronume personal,
țării = substantiv comun funcția sintactică: sătenilor = complement
indirect, te = complement direct, țării = atribut substantival genitival
7. Măria Ta
8. ,,Măria Ta, în câţiva ani de zile m-au sărăcit şi mi-au luat cinstea” (propoziții
principale)
9. Domnitorul îl reabilitează pe Moș Ion Roată, redându-i demnitatea călcată
în picioare de către boier. Prin faptul că el, domnitorul țării, l-a sărutat și l-
a îmbrățișat pe acest om umilit de cineva cu rang nobiliar inferior
domnitorului, Vodă Cuza l-a onorat pe acest țăran, oferindu-i o cinste
aparte.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei povești culte, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii
culte selectate în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale poveștii culte selectate.
Punguța cu doi bani
de Ion Creangă

I. Creangă este un maestru al poveștilor pentru copii. În fiecare poveste, el

reușește să capteze atenția copiilor și să-i învețe câte-o lecție de viață. Din
povestea Punguța cu doi bani copiii vor învăța să fie perseverenți
asemenea cocoșului, care nu s-a dat bătut până când nu i s-a făcut dreptate.

Începutul poveștii este clasic: ,,Era odată o babă și un moșneag.” Autorul

satirizează caracterul fiecăruia: moșul este ,,pofticios și hapsân” iar baba zgârcită
și ,,nebună”. Acestor patimi ale bătrânilor le cad victime două ființe nevinovate:
cocoșul și găina. În urma cerinței imposibile a stăpânului său, cocoșul este alungat
de acasă. Norocul îi surâde și găsește o ,,punguță cu doi bani”. Din păcate, nu se
bucură prea mult de ea pentru că îi este luată în mod abuziv de un boier foarte
bogat. De aici, elementele fantastice se întrepătrund cu cele reale într-o frumoasă
alegorie în care, pe cât este de mare zgârcenia boierului și dorința lui de a scăpa de
cocoșul care-și cerea dreptatea, pe atât de mare este ambiția cocoșului de a-și cere
dreptul asupra celor doi bănuți. Finalul poveștii este moralizator, fiecare având
parte de rodul faptelor sale: boierul își pierde toți banii, baba își pierde găina și
ajunge slugă la găinile moșului, iar cocoșul este răsplătit cu ,,salbă de aur la gât și
încălțat cu ciuboțele galbene”. Punguța cu doi bani respectă caracteristicile
poveștii, ca specie literară. Acțiunea este construită pe un singur eveniment,
alungarea și întoarcerea cocoșului victorios acasă, are un număr mic de personaje,
iar dimensiunea ei este medie.

Din această poveste se desprind câteva aspecte educative dintre care amintim
reacția cocoșului după fiecare încercare a boierului de a-l ucide. Nu îl acuză, nu
râde de el că nu a reușit să îl omoare ci, cu modestie, își cere dreptul prin cuvintele
ce devin emblema acestei povești ,,Cucurigu! Boieri mari,/Dați punguța cu doi
bani”, ca un strigăt către nedreptatea socială în care cei bogați iau, uneori, și ultimii
bănuți ai celor săraci. Deși este supărat, cocoșul ,,nu se lasă”. Prin această expresie
autorul încurajează copiii să lupte pentru ceea ce vor să realizeze și să nu se
descurajeze sau să abandoneze.

Cadrul didactic poate folosi exemplul din această poveste atunci când copiii refuză
să încerce de mai multe ori realizarea unei activități. Amintirea cuvintelor
cocoșului în timpul unor momente mai dificile poate genera umor, ajutând la
evitarea unor conflicte, deoarece copiii sunt mai receptivi la aceste cuvinte decât la
rugăminți nesfârșie sau constrângeri. După această lectură, în cadrul activităților
din domeniul Științe se poate lucra cu monede pentru a li se preda copiilor
,,numărul și cifra 2” sau alte operații matematice simple. De asemenea, se pot
aduce în atenția copiilor informații știintifice despre cocoși și găini, despre mediul
lor de viață și beneficiile reale pe care le aduc oamenilor, iar la activitățile din
domeniul Estetic și creativ se poate realiza prin diferite tehnici de lucru care
necesită perseverență, un cocoș (de exemplu). În final, ne exprimăm opinia că este
în beneficiul copiilor realizarea mai multor activități diferite care au legătură cu un
text studiat, deoarece copiii vor reține mai bine mesajul acelui text literar, își vor
însuși mesajul și valorile transmise prin el. Punguța cu doi bani este una dintre
poveștile care merită o atenție aparte în cadrul activităților educative din grădinițe,
datorită multiplelor valori educative care pot fi desprinse de aici.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Prezentaţi etapele unei activităţi de învățare, în cadrul domeniului
experiențial Om și societate, având ca formă de realizare jocul
didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani. Faceți trimitere la cunoștințele
copiilor despre sănătatea și igiena personală. Țineți cont de repere:
menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea
conţinuturilor etapelor menționate.

Educația despre sănătate începe de timpuriu. E în firescul lucrurilor. Din acest

considerent, educatoarea trebuie să depună toată diligența necesară pentru a le
transmite copiilor noțiunile fundamentale despre importanța sănătății și a igienei
personale. Principiul învățării bazate pe joc ne deschide calea în sensul dorit,
conform cerinței. Demersul instructiv e realizabil prin mijlocirea jocului didactic,
bine cunoscut pentru dubla lui natură: formativă și ludică.

Proiectăm activitatea în sfera temei anuale de studiu Ce şi cum vreau să fiu? și a

primului domeniu de dezvoltare a copilului, prevăzut în curriculumul pentru
educația timpurie: dezvoltarea fizică, a sănătății şi a igienei personale. În cadrul
acestuia distingem dimensiunea adecvată în context: sănătate (nutriție, îngrijire,
igienă personală) și practici privind securitatea personală. Acțiunile de
operaționalizare și de transpunere în practică sunt posibile cu ajutorul jocului
didactic propus. Finalitatea constă în formarea acestor două comportamente
vitale: respectarea normelor care asigură regimul de alimentaţie sănătoasă și
igiena personală corespunzătoare.

Ne orientăm după niște indicatori marcați în lucrarea Repere fundamentale în

învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani,2 iar mai
specific, în subdomeniul privind dezvoltarea fizică. Indicatorii se referă la modurile
în care trebuie efectuate câteva acțiuni de bază: folosirea șervețelelor pentru
ștergerea nasului, spălarea mâinilor și a dinților, ducerea mâinilor la gură în timpul
acceselor de tuse, recunoașterea unui simptom de boală și redarea lui în cuvinte.
Ne conturăm jocul în lumina unei practici de sprijin întâlnite în lucrarea
menționată anterior.

Plastic vorbind, intrarea copiilor în joc se face printr-un colț al sălii de grupă în
care, pe o măsuță, sunt așezate câteva pachețele cu batistuțe igienice și role de
hârtie. După un scurt dialog despre destinația acestora, se reactualizează
cunoștințele despre locurile în care le păstrăm pentru a fi la îndemână ori de câte
ori ne sunt de trebuință, dar și despre riscul de a ne îmbolnăvi dacă nu le utilizăm
în timp util și în mod corect. Firul discuției este dirijat spre tema zilei, regăsită
inclusiv în numele jocului. Aceasta este anunțată odată cu obiectivele de atins.

Rândurile de mai sus cuprind două momente esențiale: reactualizarea

cunoștințelor și captarea atenției. Le considerăm deosebit de importante pentru
reușita jocului. Ambele formează puntea de trecere spre ideea centrală a jocului.
Înainte de a-i da startul, educatoarea instruiește copiii spunându-le: ce implică
fiecare etapă, regulile de disciplină colectivă și regulile proprii jocului, formele de
organizare a grupei, rolurile și sarcinile distribuite, punctele-cheie susceptibile să
complice jocul, numele coordonatorului (desemnat în baza criteriilor unanim
acceptate în prealabil), rezultatele așteptate, transferul lor în viața reală,
deprinderile și atitudinile care transformă fiecare preșcolar într-un subiect
responsabil de propria sănătate și de cea a fiecărui membru din grupul de învățare.

Paragraful anterior este cadrul propice pentru etapa rezervată desfășurării jocului
de probă. Împărțiți în două grupuri mari, copiii își asumă rolurile de pacienți,
respectiv de medici. În calitate de pacienți, unii mimează diferite acțiuni tematice
precum: a strănuta, a tuși, a sufla nasul și a-l șterge, a spăla mâinile și a le șterge.
În schimb, în calitate de medici, alții spun dacă procedeele observate sunt corecte
ori nu, dar și ce este de făcut pentru a respecta normele firești de igienă, în orice
împrejurare. Respectarea lor este în beneficiul sănătății personale și al sănătății
publice. La finalul variantei de probă este imperios necesar să rămână în mintea
fiecărui mic educabil două afirmații înzestrate cu puterea unei convingeri: dacă
avem grijă de noi, înseamnă că avem și de ceilalți. Neglijența și murdăria atrag
nesuferitele boli și neplăcerile cauzate de lipsa bucuriilor mărunte. Afirmațiile se
pot reitera la sfârșitul jocului propriu-zis pentru a consolida transferul
informațiilor. Tot atunci se pot căuta idei complementare de jocuri de rol,
valorificabile în viitor.

În viziunea proprie, cu cât își iau copiii mai în serios rolurile de medici, cu atât ei
vor fi mai atenți la sfaturile pe care le vor da presupușilor pacienți, afectați de boli
transmisibile prin microbi și viruși cauzați de igiena personală precară.

2 Anexa nr. 1 la OMEN nr. 3851/2010

Deducem că însăși varianta care precede jocul în sine creează premisele menite să
ne ofere răspunsuri bune la întrebarea Ce şi cum vreau să fiu?, corespondenta
temei subliniate la începutul lucrării noastre. Asemenea răspunsuri pot fi acestea:
Sunt un copil bine crescut, Vreau să fiu sănătos, -oasă.

Pe cale de consecință, activitatea prezentată este lesne de corelat cu teme similare

din aria dezvoltării personale și din sfera noilor educații. Drept dovadă, în ultimii
ani, în programul activităților opționale, educația pentru sănătate și-a câștigat
locul meritat. Linia pe care tocmai am trasat-o de-a lungul celor trei etape precizate
trebuie continuată pe toată durata preșcolarității. Doar așa aprofundăm conceptul
de sănătate – personală și publică, în egală măsură. În plus, numai așa
familiarizăm din vreme copiii cu ceea ce vor studia în ciclul curricular următor, fie
în cadrul disciplinelor obligatorii Dezvoltare personală și Educație civică, fie al
uneia opționale, de pildă, Educația pentru sănătate.

•
2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre structura
noului curriculum pentru educația timpurie. Ghidați-vă după
aceste aspecte:
• părțile lui componente;
• principiile și valorile pe care s-a fundamentat;
• argumentarea opiniei despre importanța cunoașterii lui pentru reușita
procesului de învățământ.

Noul curriculum pentru educație timpurie a fost aprobat de Ministerul Educației

în anul 2019. Acesta își propune să urmeze modelul școlii occidentale, aflate într-
o continuă reformă spre mai bine. Necesitatea reformei continue este datorată
modificărilor permanente ce au loc la nivelul societății din punct de vedere
axiologic, social, tehnologic și economic.

Curriculumul este împărțit în trei mari părți: planul de învățământ pentru educație
timpurie, metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educație
timpurie și programa școlară pentru educație timpurie. Vom lua fiecare punct și îl
vom studia ca atare.

Prima parte cuprinde planul de învățământ pentru educație timpurie și „este

componenta reglatoare esențială a curriculumului” 3 Acesta facilitează organizarea
activităților de predare-învățare-evaluare. Este structurat pe nivele de vârstă.
Pentru fiecare nivel avem activitățile specifice, numărul de ore alocat fiecărui tip
de activitate, cu scopul de a oferi tuturor copiilor șanse egale în a se dezvolta. Aici
regăsim trei tipuri de activități de învățare: jocuri și activități liber alese; rutine și
tranziții; activități tematice; activități pentru dezvoltare personală și activități pe
domenii experiențiale. Ultimele două tipuri de activități sunt specifice numai
copiilor din grupa de vârstă 3-7 ani. Fiecare tip de activitate primește o anumită
pondere din cele 25 de ore pe săptămână.

A doua parte, metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educație

timpurie, vizează ansamblul metodelor şi procedeelor didactice utilizate în
procesul de învăţământ. Metodologia noului curriculum subliniază importanța
predării axate pe copil. Preșcolarul este un subiect activ al învățării. El însuși este
cel ce învață, cel ce asimilează, cel ce se dezvoltă, educatorul doar îi arată calea și îl
îndrumă. Aici sunt explicate toate elementele-cheie care surprind educația
timpurie.
A treia parte, programa școlară, cuprinde cele cinci domenii de dezvoltare:
dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale; dezvoltarea socio-emoțională;
capacități și atitudini față de învățare; dezvoltarea limbajului, a comunicării și a
premiselor citirii și scrierii; dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Fiecare
domeniu este proiectat pe cele două nivele ale educației timpurii: ante-preșcolar
(mai mici de 3 ani) și preșcolar (3-6 ani). Tot în această parte regăsim și axa
programei pentru educație timpurie, constituită din: domeniile de dezvoltare,
dimensiuni ale dezvoltării și comportamente.

3 Curriculum Pentru Educaţia Timpurie, 2019, anexa la ordinul ministrului

educației naționale nr. 4.694/2.08.2019, p. 6

Noul curriculum pentru educație timpurie s-a fundamentat pe o serie de principii

deosebit de importante. Principiul educației centrate pe copil este condiția
principală de la care pleacă toate celelalte principii. Educația trebuie să se axeze pe
dezvoltarea personală și unică a fiecărui copil în parte, să fie ajutat să își descopere
propriile aptitudini și să le dezvolte apoi. Principiul respectării drepturilor
copilului susține respectarea dreptului la educație, la liberă exprimare și la
siguranță. Principiul învățării active cere ca preșcolarul să învețe în urma unor
experiențe. Vorbim aici de o cunoaștere empirică. Principiul dezvoltării integrate
presupune o abordare interși intradisciplinară. Principiul interculturalității
promovează recunoașterea reciprocă a valorilor naționale. Principiul echității și
nondiscriminării cere ca toți copii să aibă șanse egale la educație. Principiul
educației ca interacțiune între educator și copil implică ambele părți în procesul de
învățare.

În opinia noastră, noul curriculum pentru educație timpurie trebuie să fie

considerat un punct de pornire pentru orice educatoare. Cunoașterea lui este
crucială și presupune o însușire temeinică a noțiunilor și a practicilor moderne de
educație.

În primul rând, în curriculum găsim expunere succintă a domeniilor de dezvoltare

și a comportamentelor specifice fiecărui domeniu. De exemplu, când vorbim de
dezvoltarea socio-emoțională, în curriculum sunt subliniate toate cele patru
aspecte: interacțiunea cu cei din jur, comportamente prosociale, conceptul de sine
și autocontrolul. Observăm aici că se pune accent pe dezvoltare inteligenței
emoționale și, implicit, pe dezvoltarea amplă a tuturor formelor de inteligență.

În al doilea rând, noul curriculum are ca scop optimizarea și eficientizarea

procesului de învățare. Cunoașterea acestuia va înlesni munca educatoarei, îi va
oferi strategii didactice moderne și cu o rată mare de eficiență. Educația și
îngrijirea copiilor trebuie să fie preocuparea fundamentală a educatorilor și,
tocmai în acest sens, intervine și curriculumul. De exemplu, documentul propune
lectura ca un factor deosebit de important și recomandă practicarea acestei
activități cel puțin 10-15 min/zi. Prin urmare, punându-se accent și pe această
activitate, cei care au alcătuit documentul sunt conștienți de importanța lecturii
pentru dezvoltarea limbajului și a gândirii încă din fragedă pruncie. Citind acest
curriculum, educatoarea va înțelege utilitatea tuturor activităților explicate în
metodologie.

În concluzie, noul curriculum pentru educație timpurie promovează metodele și

mijloacele moderne de predare-învățare-evaluare după modelul învățământului
european. Preșcolarii au mare nevoie de o educație axată pe dezvoltarea propriilor
aptitudini. Învățământul modern își propune să realizeze acest deziderat, iar
concepția despre învățământul din perioada educației timpurie este oglindită
tocmai în acest act curricular.

Testul nr. 17

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. jucau (diftong), creșteau (triftong), aer (hiat)

2. jos – cuvânt monosilabic cerului, rândunelele – cuvinte plurisilabice

3. Punctul marchează sfârșitul primului enunț și o tonalitate descendentă în
pronunție.
4. vii ≠ moarte, închis ≠ deschis, curat ≠ murdar
5. Mâine plecăm la mare.
Am cumpărat 2 kilograme de roșii. Mi-a cerut să jur că nu-l voi trăda.
6. ,,În fața palatului era o grădină mare, cu pomi albaștri închis și roșii ca
focul.” – predicat verbal ,,Când marea era liniștită” – predicat nominal
7. Care va veni primul va câștiga cursa de azi.
8. ,,încât ai fi crezut”
9. În acest fragment este descrisă o secvență din adâncul apelor. Intrarea
peștilor în palatul de sub ape este comparată cu rândunelele care intră,
uneori, în casele oamenilor. Prințesele aveau obiceiul de a hrăni și mângâia
peștii, așa cum și copiilor le place să mângâie și să hrănească păsările.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui basm popular, aparținând genului epic, inclus în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului
popular selectat în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale basmului popular selectat;
 o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale basmului popular.

Prâslea cel voinic și merele de aur

Prâslea cel voinic și merele de aur este un basm popular românesc, cules de
P. Ispirescu și repovestit cu mare har în colecția Legende sau basmele românilor,
publicată în 1882. Basmul popular este o specie a genului epic, în proză, de
dimensiune medie, în care întâmplările reale se contopesc cu cele supranaturale,
în contextul luptei dintre bine și rău, finalizată cu triumful binelui.

Una dintre caracteristicile specifice basmelor este prezența formulelor speciale de

început, mediane și de sfârșit. Prâslea cel voinic și merele de aur începe cu
formula consacrată a basmului popular ,,A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi,
nu s-ar povesti”, încercând să convingă ascultătorul, pentru că basmele populare
se transmiteau prin viu grai de la o generație la alta, de autenticitatea celor ce
urmează a fi povestite. La mijlocul desfășurării acțiunii întâlnim formula mediană
,,și se luptară/și se luptară,/zi de vară/ până-n seară”, iar la final, după ce
povestitorul precizează că a luat și el parte la nuntă, face trecerea către lumea reală
prin formula de încheiere ,,și încălecai p-o șea, și v-o spusei dumneavoastră așa”,
lăsând ascultătorul, respectiv cititorul, să judece el singur la cele spuse și să tragă
învățămintele necesare. În basmele populare, morala nu este prezentată în mod
direct, așa cum se întâmplă în basmele culte. Timpul și spațiul nu sunt delimitate
în basm, ele fac trimitere la evocarea timpului fabulos. În Prâslea cel voinic și
merele de aur întâlnim precizarea ,,de când făcea plopșorul pere și răchita
micșunele”, iar acțiunea se desfășoară și pe tărâmul acesta și pe tărâmul celălalt.
Astfel, încă de la început ascultătorul/cititorul acceptă că este vorba despre
întâmplări imaginare.

Acțiunea respectă momentele subiectului, condiție a genului epic. Deznodământul

este fericit. Binele învinge răul, minciuna este demascată și se face dreptate.
Prâslea trăiește alături de aleasa inimii sale până la adânci bătrâneți, iar frații săi
sunt pedepsiți. Prâslea, personajul principal și eponim al basmului, este înzestrat
cu puteri fabuloase și calități morale excepționale, o altă caracteristică a basmelor
populare. Acestea reies în mod indirect din atitudinea, comportamentul și faptele
lui, Prâslea cel voinic reprezentând un model de milă, curaj și istețime. Basmul
răspunde nevoii de bine, dreptate și frumos a copiilor și a poporului român, în
general.

Considerăm că, prin ascultarea acestui basm, copiii trăiesc suspansul luptei și
bucuria victoriei forțelor binelui, cât și satisfacția că răul a fost pedepsit.
Înțelegând, cu ajutorul cadrului didactic, semnificația asocierii cuvintelor
,,prâslea” și voinic, preșcolarii vor realiza că a fi mic nu este un impediment în calea
succesului și își vor întări stima de sine, simțindu-se și ei valoroși alături de cei
mari. Cadrul didactic poate continua și cu alte jocuri sau activități prin care să
întărească stima de sine a copiilor, astfel încât fiecare copil să se simtă valorificat.
Acest lucru va genera relații pozitive în grupa de copii și va preveni bullying-ul. O
altă valoare educativă care se desprinde din exemplul lui Prâslea cel voinic este
iertarea. El refuză să aleagă pedeapsa ce trebuia aplicată fraților săi invidioși,
lăsând acest lucru în seama lui Dumnezeu. Copiii pot fi ajutați mult pornind de la
acest exemplu prin activități de dezvoltare emoțională în care să fie învățați cum
să reacționeze atunci când se confruntă cu emoțiile negative fără să apeleze la
violență, fie ea verbală sau fizică. Pe lângă exercițiile și activitățile desfășurate în
cadrul momentelor rezervate domeniului Limbă și comunicare, în cadrul unei
activități extracurriculare, copiii pot merge la teatru pentru a viziona piesa
Prâslea cel voinic și merele de aur. Acest lucru îi va ajuta pe copii săși
amintească până târziu de acțiunea și personajele basmului.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. În cadrul domeniului experiențial Științe, nivel de studiu: 4 – 5 ani,

prezentați etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc de
construcții. Reactualizați cunoștințele copiilor despre observarea și
manipularea obiectelor din mediul apropiat. Aveți două repere:
menționarea și descrierea a trei dintre etapele activităţii precizate.

Pornim de la premisa că domeniul experiențial Științe abundă de teme care

stimulează cognitiv copilul, aflat în plin proces de formare a capitalului intelectual.
Stadiul preoperațional este optim în acest sens datorită fructuoasei activități
mentale. Însăși denumirea lui face trimitere spre domeniul de referință prevăzut
în curriculumul pentru educația timpurie – dezvoltare cognitivă și cunoașterea
lumii - și spre jocurile logico-matematice. Fără urmă de îndoială, sarcinile proprii
acestui domeniu experiențial sunt rezolvabile cu ajutorul operațiilor gândirii.
Toate sunt absolut vitale pentru formarea unor competențe vizate pe traseul
instructiv: cele matematice şi cele de bază în ştiințe şi tehnologii.

Invitația pentru activitatea zilei e lansată printr-un joc de spargere a gheții, creat
în jurul unor ghicitori spuse în considerarea unor ilustrații observate rând pe rând.
Pe fondul suportului intuitiv și inteligibil, educatoarea anunță subiectul și scopul
activității; e parte din tema anuală de studiu Când/Cum şi de ce se întâmplă?. Prin
conținuturi adecvate se reactualizează cunoștințele despre observarea și
manipularea obiectelor din mediul apropiat. Demersul este bazat pe specificul unei
dimensiuni proprii domeniului de dezvoltare contextual: caracteristici structurale
și funcționale ale lumii înconjurătoare. Acționând în acord cu natura dimensiunii
amintite, preșcolarul devine capabil să indice caracteristicile unor corpuri din
spaţiul înconjurător și să le valorifice în situații de învățare cu caracter practic-
aplicativ. Asemenea aspecte vizăm prin jocul derulat în consens cu cerința.
Copiii sunt chemați în centrul de interes Construcții, unde sunt organizați în
microgrupuri. Pe măsuțe, la dispoziție sunt imagini cu ferme de animale și piese
din care se pot confecționa machetele acestora. Ei observă în imagini elemente
particulare spațiului destinat creșterii unor animale domestice: caprine, ovine,
instrumentarul necesar, personalul specializat, produse obținute din prelucrarea
materiei prime. Prin conversații dirijate, educatoarea punctează ideile principale
despre: caracteristicile respectivelor animale și ale destinației mediului în care
sunt îngrijite, foloasele procesate, rolul și munca fermierului, uneltele și utilajele
indispensabile. Reușita demersului didactic depinde de tactul educatoarei. Nu este
puțin lucru abordarea unei teme dificile în virtutea principiului accesibilității,
aplicat în concordanță cu alte două: al învățării bazate pe joc și al dezvoltării
integrate.

Jocul propriu-zis începe în momentul în care copiii confecționează machetele

fermelor supuse atenției. Suportul imagistic le facilitează munca în noile roluri
primite, acelea de constructori; în același timp, le formează reprezentările mentale
datorită cărora informațiile tematice se fixează cu mai multă ușurință. Educatoarea
ghidează pașii tuturor copiilor printre explicații și, la nevoie, se implică direct în
planurile de construcție pentru a le da machetelor forma finală. Deopotrivă,
aceasta încurajează și conlucrarea. Prin definiție, conlucrarea favorizează
învățarea reciprocă. E ceea ce se și vrea îndeosebi în secvența în care se prezintă
elementele-surpriză. Acestea constau în: figurinele ce înfățișează animalele
domestice în cauză, obiectele de lucru și muncitorii (făcând acțiuni speciale).
Introducerea figurinelor în joc nu e întâmplătoare. Copiii trebuie să le așeze la
locurile potrivite și să își motiveze acțiunile. Educatoarea urmărește exactitatea
răspunsurilor. Fiind atenți la ceea ce se spune frontal, copiii învață unul de altul,
se corectează ori se completează. Dialogurile inițiate în jurul siluetelor – și al
machetelor, desigur – se pot orienta și spre celelalte domenii experiențiale. E de
bun augur procedeul prin care sunt determinați copiii să traverseze arii de interes
conexe.

Activitatea educativ-ludică se încheie cu turul galeriei. De-a lungul acestuia se fac

aprecieri verbale și se formulează ideile concluzive. Primează feedback-ul
descriptiv. Sunt evidențiate momentele care le-au solicitat preșcolarilor cel mai
mult imaginația, creativitatea, autocontrolul asupra sarcinilor de lucru și asupra
produselor aflate în construcție. Pe deasupra, sunt evidențiate și faptele care le-au
stârnit cel mai mult curiozitatea și dorința de a-și amprenta machetele cu note
personale.

De asemenea, activitatea este și una pur formativă. Tot prin acțiunile de observare
– a educatoarei și a colegilor – și de manipulare – a obiectelor date spre folosință
–, copiii învață să își organizeze spațiul de lucru, să aplice tehnicile văzute
împrejur, să urmărească relația cauză-efect în situația în care fie nu au ales optim
piesele sau nu le-au conferit stabilitate atunci când le-au îmbinat. Pe scurt, ei
învață prin încercare și eroare, scopul fiind câștigarea unor experiențe de valorizat
în mediul socio-educațional. De aceea putem afirma despre jocul de construcție că
este precum o schelă pe care copiii își ridică nivelul intelectual grație stimulilor
cognitivi și afectiv-volitivi. Drumul spre progres e accesibil mai ales dacă se resimt
influențele jocului de rol. Crezându-se constructori sau fermieri, copiii manifestă
autonomie, fapt care îi transformă în creatorii propriului act de învățare.

2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodologia de

aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie. Luați
ca repere aspectele următoare:
o elementele sale de bază; patru exemple;
o legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului
pentru educația timpurie;
o exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța
cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.

Metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie

reprezintă un document curricular în baza căruia se elaborează și se derulează
activitățile prevăzute în planul de învățământ pentru educația timpurie.
Metodologia ne arată calea prin care se poate realiza un anumit deziderat. În
contextul de față, aceasta ne ajută să înțelegem și să interpretăm felul în care este
aplicat planul de învățământ pentru educație timpurie.

Metodologia explică felul în care este aplicat planul de învățământ. Primul punct
reprezintă introducerea din care dedudem importanța lui. Planul oferă o abordare
sistemică a demersurilor educaționale și asigură o continuitate bine structurată a
acestora. Al doilea punct este despre împărțirea pe intervale de vârstă; este
rezultatul asocierii realităților din sistem cu tendinţele la nivel european și mondial
în domeniu. Mai departe sunt prezentate câteva repere fundamentele ale planului-
cadru. Copilul este, în primul rând, un element activ al procesului de învățare, nu
pasiv. El nu are nevoie numai să primească noțiuni, concepte, valori morale, ci
trebuie, de cele mai multe ori, să fie ajutat să le descopere de unul singur prin joc.
Jocul devine, astfel, activitatea principală de învățare a copilului. Așa se explică
ponderea atât de mare ce îi este alocată.

Urmează apoi o clasificare a diferitelor tipuri de activități: activități tematice (AT);

activități pe domenii experiențiale (ADE); jocurile și activitățile liber alese (ALA).
Activitățile tematice sunt la nivel antepreșcolar și pot fi de mai multe feluri: jocuri,
activități artistice de îndemânare, activități de muzică și mișcare, activități în aer
liber, activități de cunoaștere și activități de creație și de comunicare. Activitățile
pe domenii experiențiale aparțin deja nivelul de învățământ preșcolar și sunt
activități integrate sau pe discipline. Jocurile și activitățile liber alese reprezintă
tipuri de acțiuni comune ambelor nivele. Metodologia, fiind tot un document
curricular oficial, este pus în strânsă legătură cu planul de învățământ și cu
planificarea. Metodologia explică, de fapt, planul de învățământ preșcolar și, prin
urmare, îi dă un sens sau ușurează înțelegerea acestuia, definind conceptele
fundamentale după care se lucrează Programa surprinde domeniile de dezvoltare,
dimensiunile dezvoltării și comportamentele care trebuie dezvoltate. Metodologia
oferă și explică mijloacele prin care se realizează acest deziderat.
În opinia noastră, este absolut necesar să citim și să cunoaștem metodologia
cuprinsă în curriculum, pentru că numai așa reușim să înțelegem mai bine celelalte
documente curriculare și putem proiecta corect întreaga activititate didactică.
Aceasta explică și definește anumite noțiuni ale planului de învățământ preșcolar,
aplicabile în proiectare.

În primul rând, metodologia explică toate tipurile de activități, precum și

mijloacele de realizare a lor, necesare în vederea proiectării didactice complete și
corecte. De exemplu, dacă ar fi să luăm ultimul nivel al învățământului preșcolar,
știm că planul alocă 10 ore pentru activitățile tematice (AT), dar nu știm ce tipuri
de activități tematice avem. Aici intervine metodologia de aplicare a planului-cadru
potrivit căruia activitățile tematice pot fi: jocul, activitățile artistice, activitățile de
muzică, activitățile de cunoaștere ș.a.m.d.

În al doilea rând, proiectarea se realizează urmărind metodologia-cadru, fiecare

activitate are tipicul ei și de aceea trebuie să știm când și cum îi vine rândul. De
pildă, activitățile de după-amiază includ activități recuperatorii și ameliorative,
neputând fi introduse în cadrul întâlnirilor de dimineață.

În concluzie, metodologia oferă reperele după care se derulează toate activitățile

regăsite în planul de învățământ preșcolar. Ea explică modul prin care este
proiectat planul în cauză. Cu ajutorul metodologiei înțelegem mai bine felul în care
este structurat sistemul de învățământ preșcolar. Înțelegem din definirea anumitor
termeni necunoscuți sau prin oferirea unor exemple de strategii didactice utile.

Testul nr. 16

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. nu-feri, fa-ce, u-ne-ori

2. aur, rai, lui

3. aici
4. colb = praf, pliscul = ciocul, dușman = inamic
5. cu noaptea-n cap
6. Pe baltă sunt mulți nuferi galbeni. (galbeni = adjectiv)
7. Cocostârcul a văzut o broscuță.
8. Il vede cum se apropie de ea.
9. Surprinsă în imposibilitatea de a se apăra, broscuța vede inamicul mult mai
mare decât este el în realitate, din cauza panicii pe care aceasta o resimte.
Broscuței i se pare că el seamănă cu un balaur înzestrat cu forțe
supranaturale, putând înghiți toată balta, nu doar pe ea.
 B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile
educative ale unei legende culte, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea legendei selectate

în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale legendei selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale legendei.

Povestea florii-soarelui
de Călin Gruia

Povestea florii-soarelui a fost publicată în volumul Izvorul fermecat, 1956.

Opera este, de fapt, o legendă etiologică, nu doar o poveste, pentru că încearcă să
explice aspecte legate de organizarea lumii, folosind elemente fantastice, într-un
mod ușor de înțeles. Explicațiile pe care le oferă legendele au la bază credințe
populare, nu concepții științifice.

Legenda este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care realitatea se
împletește cu ficțiunea, cu scopul de a explica originea unor lucruri (legende
etiologice) sau desfășurarea unor întâmplări istorice în care sunt redate acte de
eroism (legende istorice). Legendele etiologice sunt cele mai accesibile
preșcolarilor. În această legendă, autorul îmbracă adevărul științific cu mijloace
artistice originale și învățături morale pentru a explica originea și caracteristicile
acestei plante, floarea soarelui, dar și de ce nu se poate întâlni Soarele cu Luna.

În Povestea florii-soarelui întâlnim elemente asemănătoare basmului: craiul

nefericit, apăsat de o problemă pe care nu o poate rezolva, voinicul îndrăgostit care
își riscă viața pentru însănătoșirea fetei,

Luna, personaj care întruchipează forțele malefice, mama Soarelui care-i oferă
ajutor voinicului. Elementele reale se împletesc cu cele fantastice și Soarele ia chip
de om, onorează invitația craiului pentru a-i da fiicei sale sărutarea de care are
nevoie pentru a-și căpăta vederea. Autorul introduce în opera sa obiceiuri din viața
poporului român: Soarele este întâmpinat cu pâine și sare, dă mâna cu craiul și cu
ceilalți curteni, ,,nu se fudulește”, mănâncă cu poftă și laudă gazda pentru
pregătirile făcute.

Elementele specifice legendei apar în finalul poveștii atunci când Luna, soția
Soarelui, se mâniază văzându-l pe Soare că se apropie de fruntea fetei ca să o sărute
și o ,,transformă într-o floare mare, galbenă, de statura fetei de înaltă”. Soarele se
supără pe fapta soției sale și o alungă tocmai pe tărâmul celălalt, despărțindu-se
pentru totdeauna de ea. De atunci Luna umblă mai mult noaptea, singură și tristă,
căindu-se de fapta ei, în timp ce floarea aceea înaltă și galbenă, pe care oamenii au
numit-o floareasoarelui, se îndreaptă către el, așteptând sărutarea vindecătoare.
Autorul explică misterul acestor lucruri și aduce cititorul înapoi în lumea reală.
Asemenea lui Prometeu care se întoarce cu focul pentru a-l oferi oamenilor,
cititorul se întoarce din tărâmul fermecat al acestei povești cu explicația acestor
taine, ceea ce conferă operei caracteristicile de legendă.

În opinia noastră, Povestea florii soarelui oferă posibilitatea de a valorifica

aspecte precum integrarea copiilor cu dizabilități. Pornind de la precizarea făcută
de autor despre fiica craiului ,,singura lui odraslă se născuse oarbă” e bine să-i
ajutăm pe copii să înțeleagă că și cei care nu văd, nu aud sau au alte probleme fizice
sunt la fel de valoroși și că, deși sunt diferiți, au aceeași nevoie de afecțiune și de
apreciere. Cu cât copiii vor înțelege mai bine acest lucru, îi vor accepta mai ușor pe
cei cu dizabilități, dovedind acceptare și prietenie. Alte aspecte educative se
desprind din atitudinea Soarelui atunci când a venit la ospăț. Atenția preșcolarilor
poate fi îndreptată către următoarele aspecte: Soarele, oaspete important ,,nu se
fudulește” și li se poate explica copiilor de ce e frumos să se poarte cu modestie și
de ce nu e bine să fie mândri și încrezuți. Din reacția Lunii, copiii pot înțelege că
atunci când fac anumite fapte din răzbunare, s-ar putea să regrete și să nu mai
poată îndrepta răul făcut. Aspectele prezentate pot fi ilustrate practic prin jocul
,,Baba oarba”, iar pentru a face mai bine cunoștință cu floarea-soarelui se poate
realiza un colaj în care copiii să lipească în mijlocul florii semințe de floarea-
soarelui, iar în cadrul activităților specifice domeniului Științe să descopere și
câteva informații științifice despre această plantă, despre Soare și Lună, cu ajutorul
cadrului didactic.

Considerăm că, prin îmbinarea valorilor educative cu activități practice și ludice,

copiii vor reține atât mesajul poveștii, valorile transmise, dar și informațiile
științifice, toate acestea lărgind orizontul cunoașterii lor. (eseu realizat pe baza
textului din volumul Izvorul fermecat, Ed. Garamond, București, 1997)

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Psihomotric, nivel de studiu: 3 – 4 ani,
prezentaţi etapele unei activităţi realizabile printr-un joc sportiv.
Gândiți-l în baza cunoștințelor copiilor despre consecvență, cuvânt-
cheie în depășirea obstacolelor. Repere date: menționarea a trei
dintre etapele activităţii; descrierea lor.

Domeniul experiențial Psihomotric este indisolubil legat de jocul sportiv în

favoarea micului preșcolar, aflat în plină dezvoltare. O descriem în cele ce urmează.
Domeniul experiențial în discuție este fundamentat pe primul domeniu de
dezvoltare fizică a copilului, în a cărui structură sunt, implicit, sănătatea și igiena
personală. În contextul dat, pe noi ne interesează îndeosebi dezvoltarea fizică; o
punem în corespondență cu educația fizică – concept imperios necesar de
internalizat cât mai devreme. În noul curriculum pentru educația timpurie, prin
„dezvoltare fizică” se înțelege un ansamblu format din deprinderi şi abilităţi fără
de care nu ar fi posibile motricitatea (fină și grosieră) și coordonarea senzorio-
motorie. Dacă ar fi să ne plasăm pe un teren adevărat, unde am putea trasa linii
destinate să inițieze un dialog scurt tematic, am spune așa: Punctele A (dezvoltare
fizică) și B (educație fizică) converg în punctul C (jocul sportiv). Cu această
afirmație introducem în lucrare definiția jocului sportiv. Didactic vorbind, acesta
face parte din categoria jocurilor de stimulare a psihomotricității. În esență, acesta
este un joc de mișcare. Însă ceea ce îl particularizează constă în asemenea concepe-
ancoră: motricitate, lateralitate, schemă corporală, orientare spațială, repere și
direcții în spațiu, (auto)control, securitate individuală, igienă personală,
dezvoltare fizică armonioasă, trăsături de personalitate specifice sportivului.

În temeiul cerinței, vedem astfel jocul sportiv: pornim demersul în baza lucrării de
căpătâi Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de
la naștere la 7 ani.1 Parcurgem subdomeniul dezvoltare fizică și vizăm aspectul
despre dezvoltarea senzorio-motorie. Având-o, copilul își poate folosi simțurile și
își poate orienta mișcările în spațiu atunci când interacționează cu elemente din
mediul înconjurător. În curriculum îi corespunde dimensiunea care privește
conduita senzorio-motorie pentru orientarea mișcării.

Ne concepem jocul în jurul unui indicator prevăzut în lucrarea menționată. În

virtutea acestuia, copilul poate reacționa la stimulii de mediu. În joacă, el este
provocat să își îndoaie picioarele ca să aterizeze în siguranță și să se miște repede
pentru a evita un obstacol. Captarea atenției copiilor se face pe baza invitației
adresate lor de a se da pe tobogan, preț de trei-patru minute. De vreme ce s-au
energizat în voie, ei sunt, fizic, pregătiți pentru jocul care stă să înceapă. În
continuare, ei sunt rugați să se așeze sub formă de cerc pentru a primi indicațiile
de rigoare. În termeni inteligibili, li se spune așa: Fiecare se va da iarăși pe tobogan.
După aterizare, se va trece cu rapiditate printre conurile de antrenament, puse sub
formă de zig-zag pe o distanță de 5 metri. Este descurajată competiția sub imperiul
clasicului Cine ajunge primul. În schimb, este încurajată atitudinea sportivului
concentrat asupra țintei urmărite – în speță, o minge. La aceasta trebuie să ajungă
fiecare copil, trecând cu maximă atenție și viteză printre obstacole.

Odată ce resimt atmosfera jocului, copiii devin receptivi la fiecare comandă dată
de educatoare. Rând pe rând, la semnalul acesteia, ei trec peste tobogan și printre
conuri. Restul grupei aplaudă de pe margine și își arată suportul verbal față de
colegi. Micuții efectuează de două ori exercițiul sportiv. În tot acest timp,
educatoarea consemnează în fișa de observație durata fiecărei evoluții frontale. E
bine de știut în câte secunde/minute s-au încadrat copiii, individual. (Rezultatele
obținute se vor menționa ulterior în fișele lor personale. La momentul oportun,
prin comparație și analiză, se va ști în ce măsură potențialul fizic și psihomotric s-
a îmbunătățit, dar și în ce măsură a crescut viteza de reacție la stimulii proveniți
din mediul extern; de exemplu, vocea galeriei, urcușul grăbit pe scara toboganului,
atingerea solului în poziția corectă pentru o aterizare în condiții optime, alergarea
printre obstacole, mingea colorată aflată la linia de sosire, comanda preluată în
vederea repetării întregii operațiuni. În plus, se va ști și ce tip de jocuri sportive
trebuie alese în scopul consolidării abilităților motrice și senzorio-motrice.)

1 Anexa nr. 1 la OMEN nr. 3851/2010

Activitatea se încheie în clipa în care toți copiii vor fi îndeplinit exercițiul de două
ori. Ei sunt invitați pe băncuțe pentru a se odihni, respectiv pentru a dialoga despre
jocul desfășurat; mai cu seamă, despre efortul depus per total, dificultățile
întâmpinate, emoțiile simțite la final, gândurile de împărtășit.

Toate cele de mai sus ne confirmă faptul că am parcurs cele trei mari etape ale
jocului propus, în cursul cărora am cultivat consecvența. Acesta este un cuvânt
firesc orientat spre reușită, generic privită. Am valorificat puterea fiecăruia de a
persevera, indiferent de nivelul de dezvoltare psiho-fizică. Procedând așa, la a doua
încercare de rezolvare a sarcinilor, în principiu, fiecare copil obține un rezultat mai
bun. Este posibil, întrucât el știe că finalitatea jocului nu constă în numirea celui
mai rapid copil. Ca atare, primind susținerea de rigoare, el se străduiește să fie
atent doar la sine pentru a câștiga timp calculabil în favoarea sa.

În concluzie, opinăm că am reușit să facem cunoscut un joc sportiv elaborat ad-

hoc, ale cărui atribute se reflectă în lumina a cinci cuvinte: tenacitate, agilitate,
vigilență, rezistență (la efort fizic), implicare (colectivă).

1.
2. Concepeți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre planul de
învățământ în educația timpurie. Abordați subiectul în
considerarea următoarelor aspecte:

•
o structura și rolul său;
o legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului
pentru educația timpurie;
o exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța
cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.

Planul de învăţământ în educația timpurie reprezintă documentul curricular

fundamental care fixează categoriile/tipurile de activități de învățare, stabilite în
funcţie de domeniile de dezvoltare, de dimensiunile dezvoltării și de
comportamentele observabile pe intervale de vârstă, cu precizarea numărului de
ore pe zi și pe săptămână și cu indicarea formelor de organizare ale activităţii. Noul
curriculum prevede că acest plan de învățământ „reprezintă produsul curricular
principal și constituie componenta reglatoare esenţială a curriculumului pentru
educaţia timpurie, documentul oficial, normativ şi obligatoriu care jalonează
organizarea de ansamblu a procesului de predare-învăţare-evaluare, pentru fiecare
nivel de vârstă şi tip de instituţie de educaţie specifică perioadei aferente copilăriei
timpurii.”

Structura activităților cuprinde mai multe intervale de vârstă. Numărul de ore este
reprezentat schematic într-un tabel. Astfel, perioada antepreșcolară este împărțită
în două: 0-18 luni și 19-36 luni. Observăm că în această perioadă o pondere mare
o au rutinele și tranzițiile. Copii au nevoie să își însușească anumite rutine la creșă
pentru a trece în perioada preșcolară. În prima categorie (0-18), 10 ore pe
săptămână din totatul de 25 de ore sunt dedicate jocurilor și activităților liber-
alese, 14 ore sunt dedicate rutinelor și tranzițiilor, iar restul de 1 oră este alocat
activităților tematice. În a doua categorie de vârstă (19-36 de luni), ponderea se
modifică, iar timpul alocat pentru rutine și tranziții scade în favoarea activităților
liber alese și a activităților tematice. Nivelul de învățământ preșcolar este împărțit
și el în două intervale de vârstă: 37-60 luni și 61-72/84 de luni. Observăm că aici
sunt adăugate două tipuri de activități diferite: activități pentru dezvoltarea
personală și activități pe domenii experiențiale. Jocurile și activitățile liber alese
păstrează pentru fiecare interval de vârstă o pondere de aproximativ 40 % din
totatul de ore pe săptămână.

Toate cele trei părți ale curriculumului se leagă funcțional una de cealaltă.
Metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația
timpurie explică felul în care este aplicat acesta. În metodologie se explică faptul
că împărțirea pe intervale de vârstă este rezultatul asocierii realităților din sistem
cu tendinţele la nivel european și mondial în domeniu. Programa pentru educația
timpurie nu este altceva decât punerea în practică sau proiectarea planului de
învățământ, urmărind cele cinci domenii de dezvoltare. Dacă planul de învățământ
structurează conținutul învățământului pe nivele și număr de ore, programa redă
sintetic acest conținut.

În opinia noastră, este foarte important să cunaoștem planul de învățământ

pentru educație timpurie atunci când începem să proiectăm activitățile de
învățare. Acesta este un document curricular oficial și trebuie parcurs înainte de a
proiecta activitățile.

În primul rând, planul reflectă orientativ raportul dintre numărul de ore necesar
pregătirii formale și cel necesar pregătirii nonformale, prin joc și alte activități liber
alese. De exemplu, atunci când se va alcătui proiectarea activităților pe domenii
experiențiale la intervalul de vârstă 37-60 de luni, se va ține cont de faptul că
planul-cadru alocă 2 ore pe zi acestui tip de activitate. Acest lucru contribuie la o
dezvoltare armonioasă a copilului și ajută foarte mult la eficientizarea timpului
alocat procesului de predareînvățare-evaluare.
În al doilea rând, folosirea planului de învățământ asigură preșcolarilor din
toate grădinițele din țară aceeași pregătire, oferind astfel șanse egale în vederea
trecerii la un nou ciclu de învățământ și a integrării sociale. De exemplu, copiii care
provin din medii rurale beneficiază de aceeași calitate a educației ca și copiii din
zone urbane.

În concluzie, planul de învățământ pentru educație timpurie, fiind unul din

cele trei documente oficiale ale noului curriculum publicat în anul 2019, constituie
un reper fundamental pentru educatori și trebuie luat în considerare atunci când
se proiectează activitățile de învățare, anual și săptămânal.

Testul nr. 15

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. război (diftong), craiul, căsătorie (hiat)

2. În acest enunț, virgulele s-au folosit pentru a separa expresia incidentă ,,ca
toate războaiele” de restul propoziției.
3. făgăduiala = promisiunea, vestită = renumită, numaidecât = imediat.
4. S-a făcut noapte.
Mama sa ne-a pregătit o surpriză.
5. Mirii au primit un castel ca dar de nuntă. dar = substantiv comun
6. valorea morfologică: războiul = substantiv comun, toate = adjectiv
pronominal nehotărât, (cu) pace = substantiv comun precedat de prepoziția
simplă ,,cu” funcția sintactică: războiul = subiect, toate = atribut adjectival,
cu pace – circumstanțial de mod
7. s-a dat în dragoste (s-a îndrăgostit) sau ,,s-a pus la cale” (s-a plănuit)
8. ,,Când s-a făcut nunta aceea strălucită cu mari petreceri în grădinile-
mpărătești” – propoziție subordonată circumstanțială de timp.
9. Craiul vecin s-a simțit umilit de nedreptatea care i se făcuse, când împăratul
nu și-a ținut promisiunea și a pornit război ca să se răzbune și să-l forțeze
pe împărat să-și respecte cuvântul dat. Furia și dezamăgirea lui au fost atât
de mari, încât a refuzat să rezolve această situație pe cale diplomatică.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei fabule, aparținând genului epic, incluse în programa de
examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea fabulei selectate

în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale fabulei selectate;
 • ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale fabulei.

Oglindele
de Grigore Alexandrescu

Fabula își are originea în timpuri străvechi, creatorul ei fiind considerat Esop.
Fabula a apărut în societățile în care era îngrădită libertatea de exprimare. Grigore
Alexandrescu a fost contemporan cu Revoluția de la 1848. Ideile revoluționare au
influențat operele sale literare, dintre care care cele mai cunoscute sunt fabulele,
el fiind cel mai cunoscut fabulist român.

Din cauza cenzurii autorităților, adevărul apare mascat în operele sale, iar fabula
este cel mai potrivit subterfugiu prin care el își exprimă credința în existența
oamenilor frumoși, care își dovedesc noblețea caracterului în cele mai dificile
condiții, riscând să atragă pedeapsa autorităților, atunci când cerințele stăpânirii
nu respectă principiile morale, ci încurajează ipocrizia. Valoarea educativă a
acestei fabule este deosebită și se evidențiază în morala exprimată în ultimele
versuri, ca într-o pildă: ,,oamenii frumoși” sunt cei care iubesc adevărul și
oglindirea acestuia în conștiința umană, dar și faptul că fiecare om are datoria de
a căuta adevărul fără a accepta cu ușurință tot ce pare adevărat. În istoria poporului
român au fost personalități ca N. Iorga, I. Maniu ș.a. care au plătit cu viața pentru
convingerile lor demne.

Spre deosebire de alte fabule în care autorul apelează la animale, plante sau
fenomene ale naturii, așa cum este specific fabulei, G. Alexandrescu folosește
oglinda, ca suport al alegoriei pe care o creează. El folosește acest obiect în care se
reflectă aspectul fizic ca o sugestie a necesității demascării ipocriziei din societate.
Autorul alege ca mod de expunere narațiunea la persoana a III-a, transmițând cu
obiectivitate aspectele incriminate. În partea narativă întâlnim unele aspecte
specifice basmului, inserate de autor pentru a crea o atmosferă de basm: timpul și
locul nu sunt delimitate, deoarece minciuna, egoismul și ipocrizia se întâlnesc
oriunde în lume. Verbele la perfect simplu ,,alergară”, ,,se priviră”, ,,văzură”, cât și
acordul predicatului cu subiectul sunt specifice exprimării orale din popor, ca în
basmele populare. În această fabulă nu apare personificarea, principala figură de
stil întâlnită în fabule. Oglinda este singura care face trecerea de la ideile abstracte
către lumea reală. Locuitorii acelei țări, fascinați de descoperirea oglinzilor, adică
a adevărului, aleg să nu le distrugă, deși aceasta era cerința autorităților, pentru ca
oamenii să nu își poată vedea înfățișarea fizică ,,Oglinzi ca să se vază nu era în
țară/Și era poprit lucru să s-aducă d-afară”. Sunt destul de mulți cei care respectă
cerința și le distrug, însă sunt unii care își asumă riscul și le ascund, pentru a le
arăta la momentul potrivit celor urâți câte-o oglindă, cu scopul de a-i ajuta să-și
vadă defectele și să le corecteze, în concordanță cu rolul moralizator al fabulei.
Considerăm că fabulele care se pot recomanda copiilor sunt cele care lasă să se
înțeleagă ușor legătura dintre povestirea alegorică și morală deoarece, pe lângă
caracterul didactic al fabulelor care pot fi puse în valoare în activitățile din
grădiniță, ele pot fi folosite pentru a-i apropia pe cei mici de textul în versuri, lucru
destul de greu de realizat la nivelul preșcolar. Fabula Oglindele este agreată de
copii pentru aspectul comic în care se prezintă faptele, însă trebuie precizat că este
nevoie ca limbajul textului să fie adaptat nivelului de înțelegere al preșcolarilor cât
și morala acestuia, care face referire la lucruri abstracte pe care preșcolarii nu le
pot înțelege la această vârstă. Explicarea moralei se poate limita la înțelegerea
faptului că lucrurile care ne fac urâți sunt: neglijența în aspectul fizic, de unde și
necesitatea de a fi mereu curați și bine aranjați, cuvintele urâte pe care le spunem
rănindu-i pe ceilalți și actele de violență, iar lucrurile frumoase pe care le putem
arăta celor urâți sunt zâmbetul și propriul exemplu de bunătate, care este
molipsitor, sensibilizându-i astfel și pe cei care nu se poartă frumos.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, redaţi etapele unei
activităţi realizabile prin jocul de rol; nivel de studiu: 5 – 6 ani.
Reactualizați cunoștințele copiilor despre tipurile de interacțiune cu
cei din grupa mică, ținând cont de aceste repere: menționarea a trei
dintre etapele activităţii; descrierea lor.

Din ansamblul definițiilor existente în literatura de specialitate reținem una

cuprinzătoare: jocul de rol este, în același timp, o metodă didactică și o activitate
educativ-ludică desfășurată în jurul unor aspecte ce simulează cu precădere
experiențe din viața reală. Acestea fie au fost trăite de protagoniști, fie pot fi trăite
la un moment dat. Firul jocului trece prin prisma scenariului elaborat de cadrul
didactic. În acest scop, cadrul didactic specializat se transpune în situația de
învățare susceptibilă de simulare pentru a fi ulterior transformată într-o
experiență de învățare, valorificabilă pe termen îndelungat. Totodată, acesta se
raportează și la experiențele trăite de copii. Având în vedere segmentul de vârstă,
e firesc să pornim de la aspectele cu care ei sunt relativ familiarizați în universul
lor de viață. Natura ludică a jocului este mult îmbogățită de mijloacele teatrale
animatoare. Acestea din urmă preschimbă jocul într-o adevărată reprezentație. La
rândul lor, protagoniștii se preschimbă în actori amatori în plină dezvoltare
personală și în creatori de acte teatrale (auto)formatoare. Spunem așa deoarece
aportul fiecăruia în jocul de rol poate aduce plusuri de valoare care denotă
inteligență (verbal-lingvistică, spațial-vizuală, emoțională, socială, muzicală) și
potențial creativ.

Sintetic vorbind, jocul de rol are o mare forță (re)formatoare, dată simultan de
subiectul scenariului și de feedback-ul descriptiv care îi dă substanță discuției
concluzive. Acestea fiind spuse, în continuare ne propunem să încadrăm domeniul
experiențial indicat într-unul de dezvoltare a copilului. Dintre cele cinci enumerate
în curriculumul pentru educația timpurie ne oprim la domeniul de dezvoltare
socio-emoțională. Acestuia i se adaugă conținuturi din subdomeniul privind
dezvoltarea limbajului și a comunicării. Credem că este de bun augur
complementaritatea lor, știind ce impact poate avea tandemul emoție-cuvânt.

Jocul în cauză este structurat în baza temei anuale de studiu „Cine sunt/suntem?”.
Prin intermediul său urmărim să le formăm copiilor abilitatea de a se prezenta
într-un grup de joacă. Drept care, ne ghidăm după anumite dimensiuni din sfera
domeniilor de dezvoltare anterior precizate. Unele privesc simple interacțiuni cu
copiii de vârste apropiate, doveditoare de comportamente prosociale, de acceptare
și de respectare a diversității. Iar altele privesc mesajele orale apărute în contexte
de comunicare cunoscute ori în diverse situaţii de comunicare.

Ca orice joc (non)formal, și al nostru va trece succesiv prin cele trei mari etape:
pregătirea, derularea și încheierea lui. Pregătirea se face în considerarea
subiectului central: (auto)prezentarea într-un grup de joacă. L-am ales pornind de
la premisa că orice preșcolar a trecut cel puțin o dată prin situația de a intra într-
un cerc de copii dornici de joacă în voia lor. Neîndoielnic, în respectiva situație a
fost nevoit să își spună numele și vârsta. Cu acestea două la capăt de fir, conversația
curge înspre lucrurile preferate, desenele animate favorite ș.a.m.d. Autoarea
scenariului, educatoarea, trebuie să cunoască foarte bine nevoile și dorințele
copiilor cărora le va atribui rolurile contextuale. De asemenea, educatoarea trebuie
să cunoască foarte bine și potențialul (nativ și dobândit). Ultimele mențiuni ne
trimit instantaneu cu gândul la principiul individualizării, absolut obligatoriu de
respectat. Conform practicii, acesta este coroborat cu principiul accesibilității, fără
de care nu e posibil să aducem la nivelul de înțelegere a copilului ceea ce comportă
comunicarea și relaționarea. Ne referim la comunicarea receptivă, expresivă și
orală. Insistăm asupra celei din urmă, fiindcă privește, în egală măsură, actele de
vorbire, vocabularul, structurile gramaticale și interacțiunea socială. Tot în cadrul
comunicării orale, insistăm pe actele de vorbire și pe dialog, căci, prin ambele, copii
dornici de parteneri de joacă se salută, se prezintă, conversează în jurul unor
subiecte de interes comun, specifice vârstei lor.

Odată creionat și revizuit, scenariul este adus la cunoștința tuturor copiilor în

termeni clari și conciși. O parte dintre ei vor interpreta rolurile prestabilite, iar
ceilalți vor constitui publicul spectator. Îndeosebi, cei care urmează să performeze
în semicercul format trebuie să asculte activ expunerea realizată frontal, să
confirme înțelegerea mesajului de transmis prin joc, să solicite eventuale
clarificări, să se asigure că au priceput în ce constau sarcinile de lucru și rolurile
distribuite. Educatoarea îi va acorda fiecăruia atenția necesară și sprijinul moral
motivațional.

Desfășurarea jocului implică o serie de acțiuni caracteristice: intrarea unor copii în

rolurile acceptate - principale și secundare –, rostirea replicilor, asigurarea
atmosferei plăcute în sală grație elementelor de joc și teatrale, dinamizarea
publicului prin interacțiune spontană, menținerea autocontrolului în starea
curentă, păstrarea expresivității emoționale, menținerea contactului vizual cu
educatoarea din motive lesne de înțeles – reechilibrare, reamintirea replicilor
dificile –, păstrarea liniștii și a disciplinei în sală, în rândul micului public.

Încheierea lui reclamă atenția tuturor. Organizați sub formă de cerc și dirijați de
educatoare, în calitate de facilitator, copiii reiau, secvențial, momentele care le-au
deschis drumul spre învățătură. Ei reflectează asupra a ceea ce trebuie îmbunătățit
pentru a: coopera mai bine cu educatoarea, relaționa mult mai eficient în grupul
de învățare – în speță, cel alcătuit din actorii amatori –, depăși tracul inerent
vorbirii în plen, exersa atenția și memoria voluntară. Deopotrivă, ei reflectează și
asupra modurilor în care s-au simțit în calitate de protagoniști/spectatori activi.
Fără doar și poate, suntem în prezența unui feedforward generator de efecte
benefice asupra naturii fiecărui participant. Fiind laolaltă orientați spre mesajul
pus permanent în lumină, copiii rețin că este imperios necesar de adoptat o
atitudine pozitivă în relațiile cu cei pe care îi vor partenerii lor de joacă, una bazată
exclusiv pe încredere și respect reciproc. Obișnuiți astfel din vreme, ei vor
interacționa la fel și în raport cu adulții din mediul apropiat, în orice împrejurare.
În opinia mea, jocul în cauză este un bun exercițiu de efectuat în scopul formării
spiritului tolerant, a laturii umane prosociale și a conduitei dezirabile în
comunitate – educațională și locală, unde mereu se găsesc spații de joacă pentru
copii (de tip in sau outdoor).

Ultimele notițe ne poartă gândul spre cel mai important domeniu de dezvoltare a
copilului: capacități și atitudini în învățare. Pe fondul jocului tocmai finalizat știm
că se pot formula răspunsuri notabile derivate din întrebarea „Ce şi cum vreau să
fiu?”. O dată, tratăm întrebarea ca atare, iar o dată, o privim ca pe o temă anuală
de studiu, abordabilă ulterior. Actualmente, ne interesează răspunsurile aferente
primului context: Vreau să fiu prietenos/-oasă. Vreau să mă joc frumos cu copiii
întâlniți azi în parc. Vreau să le fiu recunoscător/-oare pentru prietenia lor
dovedită/Vreau să le mulțumesc pentru prietenia arătată. Toate relevă atingerea
acelor dimensiuni din domeniul menționat, în baza cărora preșcolarii astfel
educați sunt capabili să manifeste curiozitate în fața situațiilor noi de experimentat
și să inițieze relații sociale cu copiii, având în minte activități de învățare cu
caracter ludic.

Ideea declanșatoare a jocului e cu atât mai potrivită cu cât, în clasa pregătitoare,

preșcolarii în cauză au oportunitatea să își lărgească cercul de prieteni atunci când
alți copii le ies în cale. În preajma lor, ei au ocazia să își exerseze abilitățile socio-
emoționale dezvoltate în cadrul grădiniței. În virtutea lor, noile relații de
comunicare și cooperare vor sta sub umbrela cuvântului „constructiv”.

1.
2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptele noului
curriculum pentru educația timpurie. Abordați tema în
considerarea următoarelor aspecte:
 •
o raportul dintre domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și
comportamente observabile;
o reflectarea acestui raport în domeniile experiențiale și în teme anuale
de studiu;
o argumentarea părerii personale despre urmările netratării
corespunzătoare a conceptelor amintite.

Noul curriculum pentru educația timpurie înglobează date despre domeniile de

dezvolare, dimensiunile dezvoltării și comportamentele observabile. Cele din urmă
constituie premisele competențelorcheie de mai târziu.

Domeniile de dezvoltare, potrivit curriculumului, sunt diviziuni convenționale

create cu scopul pedagogic de a observa și de a-l ajuta pe copil să se dezvolte în
mod deplin pe tot parcursul etapei de pregătire pentru noul ciclu de învățământ:
ciclul primar. Vorbim de cinci domenii de dezvoltare: (a) dezvoltarea fizică, a
sănătății și igienei personale; (b) dezvoltarea socio-emoţională; (c) capacități și
atitudini față de învăţare; (d) dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a premiselor
citirii şi scrierii; (e) dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii. Fiecărui domeniu
de dezvoltare îi corespund mai multe subdiviziuni numite dimensiuni ale
dezvoltării. Dimensiunile dezvoltării sunt interdependente, fiecare dintre acestea
fiind în egală măsură importantă. Noul curriculum accentuează educația centrată
pe copil, scopul fiind dobândirea unor comportamente care să asigure premisele
dezvoltării competențelor-cheie de mai târziu. Metoda aceasta operează cu
domeniile de dezvoltare și urmărește atingerea comportamentelor la sfârșitul
ciclului preșcolar.

Astfel, în învățământul preșcolar se operează cu domenii de dezvoltare în locul

competențelor generale, cu comportamente în locul competențelor specifice și cu
dimensiuni ale dezvoltării în locul ariilor curriculare. Absența conținuturilor oferă
libertate educatoarei să abordeze activitatea de învățare fie integrat, fie pe
discipline.

Educatoarea își va alcătui planificarea pe unități în funcție de tema anuală. Această

planificare se realizează prin corelarea comportamentelor, a abilităților cu
descriptivul diferitelor teme anuale de studiu, precum și cu diferitele evenimente
din an. Curriculumul specifică faptul că programul anual de studiu se conturează
în jurul a șase mari teme: „Cine sunt?”; „Când, cum și de ce se întâmplă?”; „Cum
este, a fost și va fi aici pe pământ?”; „Cine și cum planifică o activitate?”; „Cum
exprimăm ceea ce simțim?” și „Ce și cum vreau să fiu?”. Nu e obligatoriu să fie
parcurse toate cele șase teme. Pentru învățământul preșcolar se recomandă
minimum 4 teme. Acum se va ține cont și de nivelul de pregătire al copiilor și de
timpul necesar.

În opinia noastră, este necesar ca toate conceptele din curriculum să fie cunoscute
de educatoare, având în vedere importanța lor în buna desfășurare a activității
didactice. Domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării, comportamentele
observabile, toate sunt concepte care ajută la buna coordonare și eficientizarea a
procesului de învățare. Netratarea corespunzătoare a lor duce la coordonarea
greșită a activităților de învățare.

În primul rând, conceptele propuse de cei care au elaborat noul curriculum sunt
foarte bine gândite în așa fel încât să se respecte principiul didactic al
accesibilității. Dreptul la educație este garantat de Constituție. În cadrul
Convenției Națiunilor Unite s-a stabilit că, printre drepturile fundamentale ale
copilului, se numără și dreptul la educație, începând de la naștere. Această
hotărâre a fot acceptată de România în anul 1998. Prin aceasta se arată că statul
nostru și lumea, în general, recunoaște importanța educației timpurii. Copii, încă
din fragedă pruncie, au nevoie de educație, de una adaptată. De exemplu, nu putem
să folosim competențe generale sau competențe specifice în procesul de predare-
învățareevaluare, ci trebuie să adaptăm cerințele în funcție de vârsta lor pentru a
foma comportamente.

Pe de altă parte, dacă nu tratăm corespunzător conceptele amintite, nu vom putea

să susținem procesul educativ al preșcolarilor. Aceste concepte au fost foarte bine
gândite și este absolut normal și necesar să le cunoaștem și să le respectăm, mai
ales că în mâinile noastre stau adulții de mâine. Felul în care îi formăm ne
garantează succesul lor de mai departe. De exemplu, scorurile PISA arată că elevii
de 15 ani din țările cu sisteme bine dezvoltate de educație și îngrijire timpurie au
rezultate mai bune la citire, matematică și știință. Aceste țări acordă atenție
deosebită sprijinului copiilor din medii subprivilegiate și dezavantajate din punct
de vedere educațional.

În concluzie, noul curriculum oferă o perspectivă educațională de tip integrat, iar

acest tip de educație presupune o dezvoltare multilaterală a comportamentelor
copilului. Acum, copilul asimilează cel mai bine valorile pe care dascălul i le insuflă
și de aceea trebuie pus accentul tot mai mult pe această perioadă bogată în
înțelesuri ale vieții. Domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și
comportamentele observabile sunt numai premise ale unor concepte și mai
dezvoltate cum ar fi competențele generale și competențe specifice. Prin
cunoașterea acestor noțiuni, educatoarea reușește să își structureze cât mai bine
activitățile în așa fel încât preșcolarul să beneficieze din plin de rezultatele actului
educațional.

Testul nr. 14

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

1.
A. 1. cres-cut, ve-gheat, mă-mi-ca
2. Apostroful a fost utilizat pentru a indica absența vocalei ,,ă”, cu scopul de a
pronunța legat cuvintele ,,până” și ,,la” din prepoziția compusă ,,până la”.
3. Somnul este un pește răpitor.
 4. zic, prin, mint
5. primii ≠ ultimii, frica ≠ curajul, bună ≠ rea
6. valoare morfologică: toate = pronume nehotărât, m = pronume personal, a-
nvățat = verb predicativ funcția sintactică: toate = complement direct, m =
complement direct, a-nvățat = predicat verbal

7. modul indicativ, timpul perfect compus

8. ,,M-a crescut mama în poală/De la leagăn pân’ la școală.”
9. Prin aceste versuri, autoarea evocă figura mamei care are permanent grijă
de nevoile fizice ale copilului, reprezentate prin cuvântul ,,somnul”, dar și
de nevoile sale sufletești și de educația copilului ei, semnificate de cuvântul
,,gândul”.

1.
B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați
valorile educative ale unei povestiri, aparținând genului epic,
incluse în programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii
selectate în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale povestirii selectate.

Moș Ion Roată și Unirea

de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori din literatura
noastră, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală a poporului român. În
acest sens, G. Călinescu spunea că I. Creangă reprezintă ,,poporul român însuși,
surprins într-un moment de genială expansiune”. Talentul său remarcabil de
povestitor se reflectă și în povestirile inspirate din fapte reale ,,Moș Ion Roată și
Unirea” și ,,Moș Ion Roată și Vodă Cuza”, nu doar în cele fantastice.

Moș Ion Roată și Unirea are la bază o întâmplare desfășurată în perioada

pregătirilor pentru realizarea unirii Moldovei cu Țara Românească și evocă
personalitatea marcantă a lui Ion Roată, țăran chemat să participe în Divanul ad-
hoc din 1857, ca reprezentant al țăranilor. I. Creangă este unul dintre primii autori
care evocă figura bătrânului țăran înțelept. La întâlnire, unul dintre boieri le
explică țăranilor situația politică și oportunitățile oferite de unirea celor două țări
locuite de același popor, accentuând ideea că fiecare trebuie să își facă partea ,,de
la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile și fericirea țării”.
Explicația boierului este destul de clară în cuvinte, însă nu dovedește și
disponibilitatea sa de a se sacrifica pentru împlinirea acestui ideal, aceasta fiind
taxată cu subtilitate de către Ion Roată, care se preface că nu înțelege explicația
primită. Pierzându-și răbdarea, boierul schimbă tactica și apelează la un exemplu
practic: îl trimite pe Ion Roată să aducă un bolovan greu din apropiere. Omul nu
reușește să-l ridice și boierul trimite alți țărani să-l ajute, însă el nu se duce să
intervină, cum ar fi fost de așteptat conform spuselor sale de mai înainte, iar Ion
Roată tocmai această diferență dintre vorbă și faptă o scoate în evidență, spre
rușinea boierului.

Moș Ion Roată și Unirea este o povestire istorică. Povestirea, ca specie literară,
este o creație epică, în proză, în care faptele sunt prezentate din punctul de vedere
al unui povestitor/narator care a participat la acțiunea respectivă sau a fost martor
al acesteia. În povestire, emoția nu este creată de personaj, ci de acțiune. Se
relatează un singur fapt, are puține personaje și fixează atenția cititorului pe
situația prezentată. De obicei, povestirea este o creație de mică întindere. Moș Ion
Roată și Unirea respectă aceste caracterisitici, încadrându-se astfel în această
specie literară.

Povestirile scurte au o influență puternică asupra micilor cititori, deoarece le oferă

informații din diverse domenii. Din această povestire, ei descoperă importante
informații istorice într-un mod atractiv. Pe de altă parte, această povestire educă
sentimentele copiilor și le împlinește nevoia de a se face dreptate. Le oferă
posibilitatea să aprobe – sau nu – comportamentele personajelor. Intensitatea cu
care ei trăiesc acțiunea povestirii are puternice valențe educative. Moș Ion Roată
și Unirea poate fi folosită în cadrul activităților educative din învățământul
preșcolar cu ocazia zilei de 1 Decembrie sau 24 Ianuarie, când li se explică
preșcolarilor semnificația acestor sărbători. Dat fiind că semnificația acestor
sărbători este destul de abstractă pentru ei, e bine ca povestirea să fie însoțită de
planșe frumos ilustrate sau prezentări Power Point, pentru a-i ajuta să înțeleagă
mai bine morala și să-și dezvolte sentimente potrivite cu semnificația acestor
evenimente din istoria poporului nostru. Dezvoltarea sentimentului de patriotism
nu trebuie să se limiteze doar la aspectele din trecut, ci și să aducă în atenția
copiilor exemple actuale de manifestare.

În selectarea povestirilor pentru copii, cadrul didactic trebuie să țină seama de

următoarele aspecte: limbajul să fie accesibil, dimensiunea potrivită cu vârsta
copiilor și tema să fie înțeleasă de copii. Povestirea Moș Ion Roată și Unirea
respectă aceste cerințe pedagogice, oferind un punct de plecare și pentru alte
activități artistice dedicate acestor zile speciale în care copiii pot învăța despre
portul țărănesc, de exemplu, sau despre horă și alte obiceiuri specifice poporului
nostru care marchează sărbătoarea Unirii.
SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de realizare
să fie povestirea educatoarei (domeniul experiențial Limbă și comunicare,
nivel de studiu: 4 − 5 ani); sugestie de conținut: comunicarea receptivă.
Urmăriți aceste repere: menționarea etapelor activității și descrierea lor.

Încadrăm subiectul în ariile a două metodici – a predării limbii și literaturii în

învățământul preșcolar și a activității de educare a limbajului la nivel preșcolar. E
deosebit de important să le cunoaștem caracterele generale sub aspectele teoretice,
practic-aplicative și reflexive. Obiectele lor constau în însușirea temeinică a
noțiunilor primare de comunicare orală și de expresivitate, luate drept mijloace de
învăţare şi obiecte de învăţare. Ne referim aici la: capacitățile de receptare și de
transmitere a mesajului verbal, de folosire a mijloacelor de expresie care îl
accentuează, de exprimare în acord cu normele ortoepice ale limbii române. Pe
scurt zis, ne referim la: funcţiile limbajului, actele de vorbire, elementele de
construcţie a comunicării, metodele și mijloacele utilizate în activităţile de
comunicare orală.

În mediul nostru educațional, povestirii educatoarei i se poate da curs în două

centre de interes: Biblioteca și Colţul căsuţei/Joc de rol. Acesteia i se poate da și în
Momentul poveștilor, unul obligatoriu, de circa 10 – 15 minute alocate oricând pe
durata programului zilnic. Preferabil este să se aibă în vedere niște aspecte
esențiale: predarea integrată, temele anuale de studiu (de exemplu, acestea trei:
Cine sunt/suntem?, Ce şi cum vreau să fiu?, Cum exprimăm ceea ce simţim?),
activităţile opționale și extrașcolare din sfera noilor educații (de pildă, unele
precum acestea: Educația prin și pentru cuvânt, Arta povestirii în ochii celor micii,
Carte și fapte cu eroi ca noi), activitățile de încurajare a aptitudinilor lingvistice –
și chiar actoricești – derulate în numele dezvoltării personale.

Pe fundalul celor menționate anterior și al competenței de comunicare, se

stabilește scopul activității destinate povestirii – privită ca metodă instructiv-
educativă –, se aleg conținuturile dorite din literatura pentru copii, se studiază cu
atenție și se adaptează la vârsta și la particularitățile copiilor, se formulează
obiectivele, se enumeră metodele și mijloacele didactice complementare, se
alcătuiește planul povestirii, se pregătește cadrul de prezentare a învățăturii
extrase. În esența lui, acest paragraf este despre etapizare. Gândind la aceasta,
distingem părțile principale în care este structurată activitatea: organizarea,
desfășurarea și încheierea.

Pe de o parte, organizarea implică pregătirea cadrului de poveste și a recuzitei

necesare desfășurării firului narativ, iar pe de alta, aceasta presupune
internalizarea planului povestirii. În virtutea acestuia din urmă, educatoarea va
trebui să redea succesiv secvențele, să etaleze trăsăturile personajelor
întâlnite/închipuite, să enunțe cuvintele sau propozițiile semnificative și
memorabile. Desfășurarea activității are trei mari momente: intrarea în cadrul de
poveste, expunerea poveștii, ieșirea din cadru prin mijlocirea moralei, optim
sintetizată în baza principiului accesibilității. Introducerea copiilor în prima
secvență a poveștii se poate face prin jocuri de spargere a gheții, îmbogățite cu
elemente de joc, cu planșe/materiale audio-video și cu obiecte din lumea teatrului
de animație. Expunerea poveștii începe cu anunțarea titlului poveștii și a temei sale
principale. Relatarea educatoarei trebuie să abunde de elemente teatrale, înfățișate
copiilor prin tehnici de comunicare nonși paraverbală. Acestea, dialogul și umorul
sunt așii datorită cărora povestirea ajunge mai lesne la sufletul și la mintea fiecărui
ascultător. E limpede că limbajul educatoarei trebuie să fie accesibil/inteligibil
micuților. Dacă e cazul, anumite cuvinte și acțiuni se pot dubla prin (panto)mimă.

Dialogul și materialele didactice folosite sunt menite să le capteze atenția copiilor

în permanență. Pe marginea lor li se adresează întrebări, li se solicită să formuleze
opinii despre trăsăturile fizice și morale ale unui personaj anume, respectiv despre
comportamentul lui pozitiv/negativ manifestat în varii situații. Accentul cade pe
noțiuni elementare de limbă, pe latura socio-emoțională de modelat în fiecare copil
și chiar pe jocuri de mișcare sau muzicale.

Finalizarea activității presupune sintetizarea poveștii audiate din următoarele

motive pur formative: enunțarea moralei pe fondul unor imagini/episoade
relevante și concludente, scopul fiind reținerea esențialului; în același scop se
poate contura un desen care înfățișează un tablou din poveste sau schița unui
simbol tematic ori mimarea unui cuvânt/unei acțiunii în context sau alegerea unui
cuvânt-etichetă dintr-o serie dată;

realizarea transferului prin analogii cu eroi din alte povești ori cu subiecți întâlniți
în viața reală (fie în mediul personal, fie în cel educațional instituționalizat) și cu
întâmplări trăite, întâmplări din care pot să rezide comportamente (in)dezirabile
și atitudini corective.

Cu titlu concluziv, adăugăm ideile ce întregesc imaginea asupra povestirii

educatoarei. Înainte de toate, este o activitate de cultivare a noțiunilor despre
persoană și trăsăturile sale morale, așa cum apar în textul-suport propus de
educatoare sau de copii. Acesta transpune grupa de copii în universul conţinutului.
Aici se identifică trăsăturile unei persoane oglindite în comportamentul său
definitoriu. Urmărind firul narativ, copiii înțeleg modurile în care evoluează sau
involuează un personaj. Finalul este întotdeauna elaborat în consens cu vorba
populară După faptă și răsplată. Așa-zisul traseu depinde de (in)acțiunile proprii
și de relațiile sale cu alte personaje, mai mult ori mai puțin bune. Fiecare element
de detaliu conturează profilul eroului observat/urmărit, unul de pus în lumină sau
în umbră, în funcție de ceea ce îl face (in)dezirabil. De aici rezultă valoarea
formativ-educativă a textului-suport parcurs, una fondată pe norme și principii
moral-civice. În plus, pe marginea acestora din urmă se pot trasa linii orientate
spre dimensiunile dezvoltării din subdomeniul limbajului și al comunicării. Astfel,
micul public auditor face aplicații din sfera proceselor psihice cognitive. Din cadrul
lor amintim aici limbajul și gândirea, în virtutea cărora, prin povestire, pe de o
parte, se îmbogățește vocabularul, iar pe de alta, se învață structurile gramaticale
și ortoepice corecte.

2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodele de evaluare

în preșcolaritate. Tratați subiectul în considerarea următoarelor aspecte:

• metodele și instrumentele de evaluare a rezultatelor/progresului

preșcolarului în procesul de învățare; câte trei exemple;
• structura și importanța fișei de apreciere a progresului copilului înainte de
intrarea în clasa pregătitoare;
• argumentarea părerii personale despre efectele neaplicării corespunzătoare
a metodelor evaluative în preşcolaritate.

Evaluarea reprezintă un ansamblu de activități și operații mentale și afective, al

căror scop este aprecierea nivelului în care copilul și-a însușit un anume
comportament. Evaluarea este un termen complex. Ea nu este o etapă suprapusă
procesului de învățare, ci este legată ontologic de ea, este un act integrat al
activității pedagogice. Întotdeauna, atunci când vorbim de procesele de formare a
unor comportamente este estențial să menționăm și procesul de evaluare.

În cadrul practicii pedagogice distingem două tipuri de metode: (1) metode

tradiționale sau clasice și (2) metode complementare moderne. Cea mai răspândită
metodă tradițională este evaluarea orală. Educatoarea inițiază un dialog între ea și
copil, realizându-se o verificare parțială și curentă a cunoștințelor dobândite.
Această metodă trebuie folosită cu precădere atunci când se urmăreşte evaluarea
capacității copilului de a se exprima liber.

Evaluarea orală prezintă o serie de avantaje: (a) fiind o metodă centrată pe

evaluarea individuală, permite tratarea diferențiată a copiilor, precum și adaptarea
gradului de dificultate în funcție de nivelul copilului; (b) îi ajută pe copii să își
formeze dicția, spontaneitatea și cursivitatea exprimării; (c) are și o funcție de
învățare, permiţând asimilarea cunoștințelor prin repetiție și (d) facilitează
cunoașterea subiectivă sau personală a preșcolarului, educatoarea având
posibilitatea să îşi dea seama și cum gândeşte el, nu numai ce cunoștințe a asimilat.

Învăţământul modern pune accent pe dezvoltarea abilităților, aptitudinilor și

atitudinilor. În vederea evaluării acestora putem folosi proba practică prin desen,
muzică, activități gospodărești, modelaj, construcție.

Observarea sistematică a comportamentului copiilor este o metodă

complementară de evaluare. În cadrul educației centrate pe copil, observarea
comportamentului acestuia este o acțiune pe care educatoarea trebuie să o
realizeze. Aceasta constă în urmărirea atentă a acțiunilor realizate de copil. Trebuie
consemnate observații obiective, pertinent interpretate.

Instrumentele necesare realizării unei evaluări corecte sunt: fișa de reflecție, fișa
de observare a activității și fișa de apreciere a progresului individual al copilului
înainte de înscrierea în clasa pregătitoare. Fișa de reflecție evaluează interacțiunea
dintre toți membrii implicați direct sau indirect în activitatea de învățare. Aceasta
încearcă să surprindă trei relații esențiale: interacțiunea educator-copil;
interacțiunea copil-copil, interacțiunea educatoare-părinți, colegi. Fișa de
observare a activității este focalizată pe monitorizarea stimulării bucuriei de a
învăța, a felului în care educatoarea face activitatea mai atractivă. Aici se vor
evalua: mediul în care se desfășoară activitatea (jucării, materiale expuse, material
didactic utilizat), activitatea cadrului didactic, activitatea copiilor și managementul
clasei. Fișa de apreciere a progresului individual al copilului este completată la
începerea grădiniței, pe parcursul ciclului preșcolar și la finalizarea acestuia.
Aceasta constituie o oglindă a activității copilului. Progresul școlar este
fundamentat pe observarea unor indicatori structurați pe cele cinci domenii de
dezvoltare: (1) dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale; (2) dezvoltarea
socio-emoțională; (3) dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii
și scrierii; (4) dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii; (5) capacități și atitudini
de învățare. Indicatorii pot fi evaluați cu unul dintre cele trei calificative: Ns
(comportament care necesită sprijin), D (comportament în dezvoltare) și A
(comportament atins).

În opinia noastră, neaplicarea corespunzătoare a metodelor evaluative în

preșcolaritate duce implicit la o evaluare deficitară a comportamentelor.
Educatoarea nu va ști în ce direcție să își îndrepte activitatea. Astfel, preșcolarul
nu își va putea dezvolta anumite aptitudini și poate nu va fi pregătit suficient de
bine pentru trecerea la noul stadiu de pregătire. Trecerea la ciclul primar ar putea
fi mult mai dificilă pentru el.

Așadar, evaluarea este un act integrat al procesului de învățare. Nu putem trece cu

vederea atât de ușor rolul major pe care îl exercită aceasta în vederea dezvoltării
preșcolarilor. Evaluarea, deşi poate fi realizată prin mai multe metode și
instrumente, țintește un singur scop: aprecierea de educator a felului în care
preșcolarii și-au dezvoltat un anumit comportament, urmând aplicarea măsurilor
de ameliorare dacă este cazul.

Testul nr. 13

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

1.
A. 1. partea (diftong), aveau (triftong), înainte (hiat)
2. cocoșul, co-co-șul (3 silabe)
3. Semnul ,, ; ” marchează necesitatea unei pauze mai mari decât pauza
indicată de virgulă, dar mai mică decât cea indicată de punct și este folosit
pentru a crea un moment de suspans în contextul respectiv.
4. semeț = mândru, grozav = deosebit, cumpătat = chibzuit
5. Părul scurt este mai ușor de întreținut. (scurt = adjectiv)
6. cocoșul (subiect neexprimat subînțeles)
 7. amândoi: valoare morfologică – numeral colectiv, funcția sintactică –
subiect
8. ,,că aveau ceva de privit.”
9. Pe lângă faptul că sunt voinici, cocoșii se remarcă prin calități diferite: cel
negru este mai rapid, dar mai necumpătat, iar cel alb, deși nu este la fel de
iute, este mai cumpătat. Astfel, fiecare este pregătit de luptă într-un mod
diferit și rămâne de văzut dacă va câștiga cel mai iute sau cel mai înțelept.

1.
B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați
valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de
examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în

genul literar menționat;
• indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
• prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale
creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine
artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
• susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele
educative ale creației lirice selectate.

La oglindă
de George Coșbuc

Poezia La oglindă a fost publicată în Convorbiri literare, în 1890. În opera sa, G.

Coșbuc, numit și ,,poet al țărănimii”, surprinde autenticitatea spiritului țăranului
român de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX în ipostaze diverse. În poezia La
oglindă, autorul ilustrează tema dragostei în inocența începutului ei, din
perspectiva tinerei fete. Autorul continuă să prezinte modul frumos în care se
dezvoltă dragostea dintre cei doi și în poezia ,,Nunta Zamfirei”, care se încheie cu
urarea de botez, ca sugestie a dragostei împlinite prin nașterea copiilor.

Scena din poezia La oglindă se desfășoară în satul ardelenesc, unde o tânără fată
a crescut și a ajuns la vârsta nubilității, moment în care fiorul dragostei încolțește
în sufletul ei ,,Cu dorul azi e singur puișorul”. Faptul că acesta este un moment
important în viață, este confirmat de versul ,,Azi am să-mi crestez în grindă”. În
lumea satului, grinda era folosită ca un calendar în care se însemnau momentele
de mare importanță ale familiei.
După ce și-a luat măsurile de siguranță pentru ca nimeni să nu deranjeze
intimitatea acelui moment ,,Și-am închis ușa la tindă/Cu zăvorul”, fata trăiește
simultan bucuria descoperirii propriei personalități, dar și teama că va fi surprinsă
de mama ei, care nu va fi bucuroasă să vadă că se împodobește cu hainele bune,
visând cum e să devii ,,nevastă”. Autorul descrie foarte atent gesturile și mișcările
fetei, prin care transmite trăirile psihologice ale acesteia.

După ce ajunge la concluzia că e voinică și frumoasă, fata trăiește cu exuberanță

acele clipe de satisfacție, se adresează oglindei, cerând parcă o confirmare și
visează la un dans cu persoana iubită. Ea își amintește cum mama ei a învățat-o să
fie o bună gospodină, dar și de educația primită. Imediat, în conștiința ei, apare
ideea transmisă de părinții ei, că nu se poate căsători cu oricine ca să fie fericită.
Cel căruia îi va dărui inima ei trebuie să fie ,,om”. Cu acest prilej, autorul aduce în
atenția cititorului omenia, valoarea supremă la care se raportează țăranul român.
,,Să fii om!” rămâne cerință impetuos necesară oricărei ființe umane, fie că este
vorba despre lumea satului, evocată de autor, fie că este vorba despre lumea în care
trăiește orice cititor. Astfel, dragostea tinerei fete dobândește un farmec aparte,
fiind un joc între rațiune și instinct, arbitrat de fundamentele educației părintești.

Ca procedee artistice, autorul folosește monologul, prin care creează impresia unui
mic spectacol. Prin multitudinea detaliilor și a verbelor, implică emoțional
cititorul, transmițând ritmul acțiunii, bucuria și teama simțite de această fată, ce
poate trimite gândul cititorului către propriile trăiri ale dragostei adolescentine.
Titlul poeziei face trimitere atât la obiectul fizic în care se reflectă chipul fetei, dar
și la modul în care sunt simțite trăirile interioare provocate de acest nou sentiment,
necunoscut încă pe deplin, al cărui chip fata încearcă să îl deslușească.

Strofele poeziei au câte șase versuri, rima împerecheată, ritm trohaic. Măsura este
de 8 silabe, exceptând ultimele versuri ale strofelor, care au câte 4 silabe.
Multitudinea verbelor și elementele de prozodie conferă poeziei o muzicalitate
aparte, așa cum fiorul dragostei atinge coardele sufletului inocent al fetei, într-o
sacră melodie.

Pornind de la scena ilustrată în poezie, cadrul didactic poate realiza o activitate

integrată, realizând activități în cadrul domeniilor Limbă și comunicare, Om și
Societate, Estetic și creativ. Pentru început, se poate porni o discuție euristică
despre calitățile fiecărui copil, despre ce anume îi face pe copii să se simtă frumoși
atât fizic (zâmbetul, de exemplu), cât și sufletește (bunătatea), dar și despre
respectul față de părinți, manifestat nu din teama de bătaie, ci din dragoste pentru
dânșii. Activitatea poate continua printr-un joc didactic în care copiii să-și dezvolte
stima de sine, folosind o oglindă pentru a descoperi aspectele frumoase de pe
chipurile lor. Sub pretextul de a vedea cum se simțea fata privindu-se în oglindă,
preșcolarii vor exersa mimica specifică emoțiilor identificate în poezie: bucuria,
teama, frica. Pentru accentuarea caracterului ludic al activității, colegii vor trebui
să ghicească fiecare emoție mimată. Cuprinși de voie bună, copiii pot fi antrenați
într-o activitate muzicală în care vor asculta și vor interpreta, după posibilitățile
lor, versurile poeziei pe muzică și vor realiza diferite dansuri, imaginându-și că
participă la nunta fetei, moment mult iubit de preșcolari.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 5 – 6 ani, tratați

etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc de raționament.
Evidențiați cunoștințele copiilor despre raportul cauză-efect, ținând cont de
următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate;
descrierea lor.

Jocul de raționament își găsește cel mai bine locul în domeniul experiențial Științe,
abordat mono-, intersau multidisciplinar. Acesta face parte din categoria jocurilor
de stimulare cognitivă. În esență, e un joc logico-matematic pur. Datorită
atributelor sale, copilul învață facil limbajul matematic elementar și se
familiarizează cu operațiile gândirii. Toate acestea sunt fundamentale pentru
apariția premiselor ce formează competențele matematice şi cele de bază în ştiințe
şi tehnologii.

Având în gând domeniul indicat în conformitate cu planul de învățământ pentru

educația timpurie, ne oprim în centrul de interes Apă și nisip. Aici ne vom
desfășura activitatea propusă. Dar mai înainte de a-i da curs, ne edificăm intrând
într-o dimensiune a domeniului de dezvoltare cognitivă și cunoaștere a lumii:
relații, operații și deducții logice în mediul apropiat. În cadrul acestei dimensiuni
vizăm câteva comportamente care demonstrează capacitățile copilului. Spre
exemplu, el observă efectele acțiunilor sale asupra obiectelor/corpurilor, constată
asemănarea/deosebirea dintre acestea, imită comportamente văzute în mediul
familiar. Succint spus, dată fiind natura jocului, copilul are libertatea să învețe prin
încercare și eroare până rezolvă o problemă compusă în baza raportului cauză-
efect. Iar în centrul ales, întrucât îi cunoaștem specificul, el are libertatea să
experimenteze.

În continuare, prezentăm etapele principale în cadrul cărora descriem activitatea

de învățare. Captarea atenției se realizează printr-un cântec și printr-un joc liber.
În locul special amenajat, copiii se joacă, având la dispoziție: nisip umed, figurine,
forme geometrice, lopățele și găletușe. Cum modelajul este pe placul lor, putem
crede că introducerea este una reușită. Odată ce au încheiat jocul de spargere a
gheții, copiii intră în activitatea propriu-zisă. Lor le sunt date, în văsuțe,
următoarele materiale necesare pe durata experimentului: făină, mălai, orez
(înmuiat și fiert), apă, spatule de lemn, boluri de lut și tăvițe. În fiecare dintre cele
trei grupuri organizate, copiii trebuie să își prepare materialul de modelat, prin
încercare și eroare. În acest sens, li se cere să se folosească de procedeele mamelor
lor, aplicate pentru a pregăti produse culinare (pâine, cozonac, mămăligă, omletă,
orez cu lapte, prăjituri etc.). Conversația dirijată transpune fiecare copil în
atmosfera bucătăriei proprii, unde își observă mama preparând mâncare/dulciuri.
În funcție de ritmul de lucru și de potențial, copiii sunt sprijiniți. Suportul oferit de
educatoare îi ajută să își amintească modurile în care se îmbină optim
ingredientele enumerate mai sus. Finalitatea constă în realizarea legăturii dintre
cauză și efect, punând, după caz, mai multă apă, mai puțină sau deloc.

Întrebarea-cheie din situația-problemă dată este: De ce unele corpuri modelate au

o masă compactă și stabilitate, iar altele, nu? (Interogația trebuie formulată în
cuvinte accesibile copiilor.)

În contextul astfel creat este aplicabilă tehnica învățării experiențiale, elaborată de

D. Kolb. În virtutea acesteia și în deplină concordanță cu principiul accesibilității,
respectiv al centrării pe copil, preșcolarii parcurg fazele ciclului instructiv-
formativ: experiența, analiza, generalizarea și transferul. În cazul de față,
experiența constă în operațiunea de amestecare a ingredientelor cu apă pentru a
observa, punctual, rezultatele. (O singură excepție există: Orezul, în ambele lui
stări, nu mai necesită apă atunci când este modelat. E momentul în care copiii
trebuie să observe că orezul înmuiat nu e la fel de compact precum cel fiert. Ei
înțeleg că orezul înmuiat nu are stabilitate, oricât de mult este modelat). Analiza
constă în dialogul purtat, frontal, între copii și educatoare, în calitate de facilitator.
Se descriu procedee de lucru, se fac analogii cu cele văzute acasă, se prezintă
produsele finale, se reflectă asupra felurilor în care s-a lucrat prin cooperare și
asupra nivelului de bunăstare colectivă. Generalizarea reclamă copiilor atenția în
scopul extragerii ideilor concluzive. Respectivele idei, sunt, de pildă: despre
asemănarea dintre făină și mălai în stare pură, iar apoi, având în compoziție apă;
despre asemănarea dintre orezul înmuiat și cel fiert, și în plus, făcând referire la
orez, în forma inițială știută din mediul familiar; despre stabilitatea fiecărui corp
modelat cu ajutorul spatulei și al bolului; despre legătura dintre efortul lor și al
mamelor gătind; despre seria de preparate culinare posibil de obținut din
ingredientele tocmai utilizate. Această fază implică interpretarea informațiilor
reținute pentru a fi ulterior valorificate în viața reală. Transferul privește aplicarea
informațiilor acumulate prin (re)descoperire în situații de învățare susceptibil de
trăit în viața obișnuită.

Copiii sunt atrași într-un dialog de-a lungul căruia spun, de exemplu, ce alte
produse folosite în bucătărie pot fi analizate într-un alt experiment. Pe firul
discuției se poate marca asemănarea dintre următoarele produse: pudra de cacao,
scorțișoară măcinată și făină, griș, mălai și piper măcinat, orez, mei și mazăre.
Mergând pe același fir, readucem în memorie nisipul cu care s-au jucat preșcolarii
la debutul activității. Ca atare, e lesne de observat asemănarea existentă între nisip
și mălaiul prelucrat. Ei rețin că totul a depins de trei criterii: natura materialului,
consistența lui, cantitatea de apă adăugată.

În considerarea prezentei lucrări, conchidem astfel:

Jocul nostru, bazat pe raționamentul logic, dezvoltă intelectual copilul. La nivel

incipient, el valorifică două dintre operațiile gândirii: analiza și sinteza; implicit,
el valorifică compararea și analogia. Așadar, datorită acestora putem estima
creșterea potențialului cognitiv. Îmbunătățit constant, acesta din urmă determină
creșterea capitalului intelectual, în care de departe distingem creativitatea. Având
o structură solidă ridicată pe pilonii proceselor psihice cognitive, copilul poate
parcurge mai ușor traseul educativ preconizat odată cu intrarea lui în clasa
pregătitoare. Aria curriculară Matematică și științe este tot atât de provocatoare
ca ansamblul de mecanisme specifice învățării experiențiale, concepute de D. Kolb
în lumina strategiilor centrate pe copil și a feedforward-ului.

2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre proiectarea evaluării

în preșcolaritate. Tratați tema în baza următoarelor aspecte:

• importanța etapelor de interpretare și de valorificare a rezultatelor evaluării

în învățământul preșcolar;
• utilitatea actului de corelare a lor cu principiul individualizării, respectiv cu
cel al calității;
• argumentarea părerii proprii despre rigorile proiectării evaluării în educația
timpurie.

Evaluarea este o componentă esențială a procesului de învățământ. Ea oferă

posibilitatea educatoarei să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la măsurile
de ameliorare sau de perfecționare a activității preșcolarului. Evaluarea nu este
numai un mijloc de măsurare obiectivă a cunoștințelor, ci și o cale de perfecționare.
De aceea ea nu este suprapusă procesului de predare-învățare, ci devine parte
constituentă a sa, un act integrat al activității pedagogice.

Vorbim de mai multe metode de culegere a datelor în învățământul preșcolar și

acestea diferă în funcție de vârsta copilului și de specificul grupei: observația,
studiul produselor activității, analiza procesului de integrare socială, testul,
ancheta. Metoda observației este cea mai eficientă și presupune observarea
comportamentului copilului în diverse contexte, unele chiar generate de
educatoare. Se va realiza o observare sistematică, nu una sponatană. Elementele
observate vor fi consemnate prin indicatori semnificativi. Rezultatele sunt evaluate
cu ajutorul unor scale ce diferenţiază calităţi ale comportamentului observat.

Interpretarea și valorificarea rezultatelor evaluării este crucială pentru dezvoltarea

copiilor. Procesul de evaluare presupune mai multe etape: definirea obiectivelor
procesului de învățământ; crearea situațiilor de învățare în care copiii își formează
comportamentele preconizate prin atingerea obiectivelor; selectarea metodelor și
a instrumentelor de evaluare necesare; desfășurarea procesului de măsurare a
cunoștințelor achiziționate; interpretarea datelor obținute și valorificarea
rezultatelor evaluării. Ultimele două etape nu pot fi despărțite de procesul de
evaluare. Evaluarea presupune un ansamblu de etape care au un singur scop:
progresul copilului. Ultimele două etape sunt importante. Evaluarea nu și-ar
atinge scopul dacă rezultatele obținute nu ar fi interpretate și valorificate în
beneficiul copilului. Educatoarea trebuie să cunoască punctele forte pentru a le
susține și punctele slabe pentru a le corecta.
Cu siguranță, în cadrul demersului evaluativ al preșcolarilor, trebuie respectat
principiul individualizării. Acesta presupune faptul că organizarea activităţilor ţine
cont de ritmul propriu de dezvoltare a copilului. Același principiu se aplică și în
contextul evaluării. Evaluarea trebuie să fie cât se poate de subiectivă în acest
context. Copiii provin din medii și familii diferite și au parte de o educație bună
sau mai puțin bună. Unii copii încep grădinița cu anumite valori deja insuflate de
părinți, iar alții au avut parte de exemple negative din partea lor. Educatoarei îi
revine sarcina să aprecieze subiectiv rezultatele evaluării. Fiecare copil are propriul
său ritm. Tocmai de aceea planurile remediale trebuie să fie adaptate în funcție de
specificul lor. Potrivit principiului calității, educația are ca obiectiv principal
îmbunătățirea continuă a performanțelor. Totul trebuie să meargă spre un
continuu progres. Evaluarea trebuie să constituie premisa performanței de mai
târziu. Prin evaluare, educatoarea observă ce este de corectat în conduitele
preșcolarilor. Etapele de interpretare și valorificare a rezultatelor evaluării propun
o abordare individuală. Este foarte necesar să corelăm aceste principii cu procesul
de evaluare. Evalurea, pentru a fi eficientă, trebuie să respecte aceste două
principii.

În opinia noastră, proiectarea evaluării trebuie să se realizeze cu rigurozitate. În

cadrul proiectării se urmăresc conștiincios scopurile și obiectivele propuse în așa
fel încât să se poată evalua corect comportamentele însușite și să se consemneze
sistematic nivelul de evoluție a lor în așa fel încât să se poată aprecia cu exactitate
și să se poată corecta eventual anumite comportamente deficitare. Prin proiectare
se urmăresc obiectivele propuse în vederea evaluării corecte a comportamentelor
și a consemnării datelor despre progresele făcute de copii în plan atitudinal.

În primul rând, scopul educației este acela de a îmbunătăți procesul formativ. Nu

vorbim doar de stabilirea unei judecăți, ci și de a institui acțiuni precise pe baza
feedback-ului de adaptare și de îmbunătățire a strategiilor didactice la nevoile
preșcolarilor. De exemplu, dacă, folosind metodele clasice nu obținem rezultate
bune, ar trebuie să încercăm să corectăm anumite deficiențe îmbinând metodele
tradiționale cu cele moderne.

Pe de altă parte, dacă nu se respectă cu rigurorizate etapele evaluării, se pot

interpreta rezultatele deficitar. Toate etapele sunt interdepedente. Nerespectându-
le educatoarea nu va putea realiza o evaluare completă fapt care va îngreuna
progresul preșcolarului. De exemplu, nu putem să construim itemii dacă nu
definim întâi obiectivele propuse în scop evaluativ.

În concluzie, evaluarea reprezintă un proces complex care nu se rezumă doar la

simpla analiză a rezultatelor, ci trebuie să respecte toate etapele spre binele
copilului. Procesul de evaluare este nedespărțit de cel de predare-învățare.
Evaluând, ne dăm seama de rezultatul muncii noastre și de modul în care și-au
însușit copiii cunoștințele și valorile transmise prin diverse strategii didactice.

Testul nr. 12
SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. i – ni – ma (i = silaba accentuată) dul-ce (dul = silaba accentuată)ro-mâ-

neș-te (neș = silaba accentuată)

2. În structura limbă-armonioasă cratima s-a folosit din necesități prozodice

pentru a marca rostirea legată a substantivului ,,limbă” și a adjectivului
,,armonioasă”.
3. dulce ≠ amară, armonioasă ≠ nearmonioasă, ascultăm ≠ vorbim
4. frumusețe, înfrumusețare, înfrumusețat
5. Pe stradă trece o mașină oarecare. (o = articol nehotărât)
6. valoarea morfologică: românașul = substantiv comun, o = pronume
personal, iubește = verb predicativ funcția sintactică: românașul = subiect,
o = complement direct, iubește = predicat verbal
7. Am cumpărat un fagure de miere. (atribut substantival prepozițional)
8. ,,ce-o vorbim” – vorbită.
9. Autorul îndeamnă prin intermediul acestui vers să se folosească limba
română în scriere și exprimare, limba folosită corect, respectându-i-se
regulile, pentru că acestea îi asigură frumusețea și unicitatea. Chiar dacă e
bine să se învețe și alte limbi străine, e important să nu fie neglijată folosirea
limbii române în comunicare.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult

selectat în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale basmului cult.

Jack și vrejul de fasole

de Joseph Jacobs

Jack și vrejul de fasole este un basm cult, deoarece este scris de un autor al
cărui nume este cunoscut, spre deosebire de basmele populare ai căror autori nu
sunt cunoscuți. În basmul cult, personajul principal nu este un supererou, înzestrat
cu puteri supranaturale, cum se obișnuiește în basmele populare, ci un copil
obișnuit, cu calități și defecte, în cazul acesta Jack. Despre el, autorul spune că ,,era
cam nechibzuit și risipitor” și că ,,nu voia să muncească”.

Orfan fiind, el trăia cu mama lui în condiții modeste, până când, împinși de sărăcie,
sunt nevoiți să vândă vaca, singura avere pe care o mai aveau. Jack merge cu vaca
la târg și, pe drum, se întâlnește cu măcelarul. Acesta, ,,știindu-l slab de înger”,
vrea să-l păcălească oferindu-i niște boabe de fasole frumos colorate, în schimbul
vacii. Încântat de acele boabe, Jack acceptă târgul și se întoarce acasă. De supărare,
mama lui aruncă boabele pe fereastră. Din acest moment, elementele reale sunt
înlocuite de cele supranaturale. Din boabele de fasole răsare un vrej imens pe care
Jack se cațără ca să vadă până unde poate ajunge, în ciuda insistențelor mamei sale
de a se opri. Ajunge pe un tărâm fermecat și întâlnește o zână care-i povestește că
el este fiul unui om foarte bun și bogat, care a fost ucis de uriașul care trăiește acolo,
din cauza invidiei și că el trebuie să redobândească bogățiile tatălui său prin
istețime și ascultare, nu prin luptă, ca în basmele populare. Zâna îl avertizează că
neascultarea îi va aduce o pedeapsă cumplită și întărește secretul reușitei: ,,Numai
prin istețime vei reuși!”. În basmele culte nu mai apar zmei și balauri, forțele
malefice fiind și ele diminuate, deoarece oamenii nu mai cred atât de mult în
supranatural. În acest basm, zmeul este înlocuit cu uriașul care devine simbolul
lăcomiei și al egoismului: mănâncă și bea fără măsură, în timp ce săracii mor de
foame. Autorul pune în antiteză bogăția și lăcomia uriașului cu sărăcia cruntă în
care trăiau Jack și mama lui. Prin acest procedeu, el își exprimă, indirect, regretul
pentru această nedreptate socială, întâlnită la scară largă.

Aspectul cult al basmului se observă cu ușurință și în încheierea lui. Clasicele

formule de încheiere sunt înlocuite de morală. Aceasta îi aduce pe copii cu
picioarele pe pământ și-i convinge de schimbarea produsă în viața lui Jack după ce
și-a îndeplinit misiunea, motivându-i și pe ei să procedeze la fel ,,Jack o rugă pe
mama lui să îl ierte pentru toate necazurile și supărările pricinuite, promițându-i
din inimă să fie respectuos și ascultător pe viitor. Și, într-adevăr, se ținu de cuvânt
căci, de atunci, băiat mai iubitor, mai vrednic și mai ascultător ca el nu cred să fi
fost altul pe pământ.”

Basmul Jack și vrejul de fasole are valoare educativă nu doar pentru copii, ci
și pentru adulți și pentru societate, în general. Autorul atrage atenția părinților
referitor la educația pe care le-o oferă copiilor ,,Nebuniile pe care le făcea nu se
datorau firii sale rele, ci faptului că mama sa nu-l mustrase niciodată.” Referindu-
se la uriaș, autorul precizează că ,,băuse atât de mult că nu se putea ține pe picioare.
Dacă ar fi fost treaz, ar fi putut să-l ajungă pe băiat într-o clipă”. Desigur că, pe
moment, copiii se bucură că uriașul nu a reușit, însă la o analiză mai atentă, copiii
pot fi ajutați să înțeleagă că obiceiurile nesănătoase afectează foarte mult
performanța lor.

După această lectură, în cadrul activităților din domeniul științe, copiii pot planta
câte un bob de fasole pe care să-l îngrijească cât de bine pot ei pentru a vedea cât
de înalt crește. În această perioadă li se va explica rolul fiecărei componente a
plantei și de ce e important să mâncăm fasole. În continuare, copiii pot fi orientați
către un stil de viață sănătos și îndemnați să consume mai multe fructe și legume.
Pentru a hrăni și mintea copiilor, după principiul ,,Minte sănătoasă în corp
sănătos”, pot fi provocați să-și dovedească și ei istețimea, asemenea lui Jack, prin
diverse concursuri și ghicitori.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu:
5 – 6 ani, prezentați etapele unei activităţi de învățare, posibil de
realizat printr-un joc de rol. Faceți trimiteri la cunoștințele copiilor
despre tandemul sunet-literă, ținând cont de aceste repere:
menționarea a trei dintre etapele activităţii și descrierea lor.

Pe înțelesul tuturor, jocul de rol este metoda didactică în baza căreia se dezvoltă
un subiect preluat din viața reală/imaginară pentru a fi transformat într-o
valoroasă experiență de învățare, folosind mijloace teatrale. Având în vedere
segmentul nostru de vârstă, ne alegem un subiect ce poate fi tratat pornind de la
experiențele copiilor trăite în viața cotidiană. Ne elaborăm proiectul în jurul temei
despre sunetul și litera U, pe care o denumim Trenulețul prieteniei.

Înainte să etapizăm activitatea, e indicat să o încadrăm într-un domeniu de

dezvoltare a preșcolarului. Negreșit, acesta este dezvoltarea limbajului, a
comunicării și a premiselor citirii și scrierii. În cadrul său, ne concentrăm atenția
înseosebi asupra subdomeniului care privește premisele citirii și ale scrierii, în
contexte de comunicare cunoscute, respectiv asupra dimensiunii rezervată
foneticii. În considerarea acesteia din urmă, copilul învață să distingă sunete și să
le asocieze cu litere. Ba mai mult decât atât, el învață să facă distincția între sunete,
litere, silabe și cuvinte. De partea copilului sunt și alte atuuri ale subdomeniului
evidențiat, ceea ce înseamnă că el poate să asimileze elemente proprii scrisului,
ocazie cu care folosește modalități de comunicare grafică și orală pentru a
transmite un mesaj.

Pe fondul mențiunilor anterioare, prezentăm trei dintre etapele activităţii de

învățare: selectarea temei, elaborarea scenariului și instruirea copiilor. Selectăm
tema gândindu-ne simultan la conținutul privind alfabetul și la cel privind
mijloacele terestre de transport. Mizând pe capacitatea de inovație curriculară,
abordăm acele conținuturi în cadrul temei anuale de studiu Când/cum şi de ce se
întâmplă?. Pentru a-i spori jocului de rol valoarea, pe aceasta o îmbinăm cu o alta:
Cine și cum planifică/organizează o activitate? În contextul propriu celei din
urmă, este interesant de văzut dacă micuții manifestă creativitate și dacă realizează
sarcinile cu consecvență. În virtutea lor, intrăm în două dimensiuni ale domeniului
privind capacitățile și atitudinile în învățare. Așa se explică alegerea sunetului și a
literei U, corelate cu imaginea trenului aflat în mișcare. Ambele sunt ușor de însușit
datorită materialului concret intuitiv și a procedeelor specifice jocului de rol.

Elaborarea scenariului implică efectiv scrierea textului pe care grupul prestabilit îl

va preschimba într-o posibilă reprezentație teatrală. La data scrierii lui, se iau în
calcul câteva aspecte esențiale precum următoarele: potențialul fiecărui membru
al grupului de actori amatori (dovedit în planurile cognitiv și creativ), abilităţi de
comunicare expresivă și de autocontrol emoţional, spontaneitate și simț artistic în
varii contexte uzuale, lejeritatea de a reda, simplu și clar, experiențe formate pe
baza stimulilor auditivi și vizuali. În cazul nostru, centrul de greutate îl constituie
ansamblul de replici din care înțelegem de ce un copil vrea să fie sunetul U, iar un
altul să fie, desigur, litera corespondentă: U. Mai putem înțelege ce și cum pot face
ei separat, dar mai ales împreună. Cu acest tablou în minte, deducem cum se leagă
prietenii între ei și alte sunete ale limbii române, asociate cu literele potrivite din
alfabet. Prin puterea lui împreună, copiii formează un trenuleț al prieteniei, ușor
de pus în mișcare când există implicare. În plus, copiii care înfățișează sunetul și
litera U fac simple demonstrații de artă grafică în fața colegilor. Acestea sunt scurte
exerciții efectuate din care colegii rețin următoarele: dacă ornăm sau transformăm
litera U, obținem lucruri impresionante; dacă ascultăm anumite cuvinte, realizăm
că sunetul U se aude și în structurile lor – după caz, la început, la mijloc, la sfârșit;
de pildă, în cuvintele Ura!, nuc și emu.

Finalul reprezentației constă în găsirea firului narativ al unei viitoare povești de

construit în colectiv. O posibilă variantă ar fi una care împlinește dorințe – dorința
sunetului O și a literei ce îi e soră bună de a exprima mirarea; mirarea exprimată
de tot mai mulți copii la aflarea unor vești îmbucurătoare. Instruirea
protagoniștilor necesită răbdare și tact. Într-o mare măsură, de această etapă
depinde reușita jocului de rol.

În opinia proprie, dacă instruirea este diferențiată și personalizată, șansele cresc.

Astfel se și respectă principiul individualizării, optim valorificat prin strategia
centrată pe copil. E important să o vedem centrată pe abilitățile de comunicare
expresivă și pe aptitudinile în care întrezărim talent – talent vădit în sfera artei
actorului/artelor spectacolului.

În timpii acordați fiecărui membru din grupul care urmează să susțină

reprezentația se insistă pe aceste aspecte: expunerea scenariului în lectura
educatoarei, înțelegerea mesajului transmisibil jucând și a relevanței rolului
primit, înțelegerea sarcinilor și a replicilor de spus, memorizarea lor, interacțiunea
cu colegii la momentul oportun, prestația în fața efectivului grupei (în calitate de
auditoriu), esența ultimei secvențe, relaționarea cu publicul la finalul jocului de
rol.

Conchidem că este de un real folos jocul propus în scopul (auto)formării copilului.

O serie de avantaje se regăsesc printre multe mențiuni anterioare. Pe altele însă le
enunțăm acum ca să marcăm impactul asupra dezvoltării personale, sub influența
laturii psihologice a naturii umane. Jocul în cauză necesită folosirea unor
capacități aparținând proceselor psihice cognitive și afectiv-reglatorii, în
concordanță cu principiul accesibilității. E inutil să ne întrebăm ce ar fi jocul de rol
în afara operațiilor care stimulează gândirea, memoria, imaginația și voința. Tot
inutil e să ne întrebăm și ce înlesnește ridicarea punților între elementele de
construcție a comunicării (fonetica, vocabularul), situațiile de învățare preluate
din viața curentă, domeniile experiențiale colaterale din curriculumul pentru
educația timpurie și viitoarea arie curriculară corespondentă, de parcurs în clasa
pregătitoare – Limbă și comunicare.

1.
2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptul de
„evaluare” în preșcolaritate. Dezvoltați tema în jurul acestor
aspecte:

•
o definirea și analiza lui;
o funcțiile evaluării în preșcolaritate;
o formele evaluării specifice învățământului preșcolar; trei exemple
relevante;
o exprimarea opiniei personale în privința necesității adaptării
evaluării la tehnicile didacticii moderne.

Procesul de învățămant preșcolar reprezintă un ansamblu de acțiuni săvârșite în

mod sistematic de educator asupra preșcolarului, într-un cadru prielnic, al cărei
scop este dezvoltarea și formarea personalității copilului în consens cu idealul
educațional. Din punct de vedere axiologic, procesul de învățământ insuflă copiilor
valori morale de o înaltă speță. În vederea realizării acestui ideal complex sunt
necesare mai multe activități de bază: predarea, învățarea și evaluarea.

Predarea reprezintă acțiunea cadrului didactic asupra educabilului. Învățarea

reprezintă activitatea preșcolarului de însușire a noțiunilor și a valorilor insuflate
de educator prin predare. Prin evaluare se apreciază calitatea actului de predare-
învățare.

Evaluarea reprezintă actul didactic complex prin care se urmărește măsurarea

cantității de cunoștințe dobândite, valoarea lor, performanțele și eficiența acestora
la un moment dat, oferind, totodată, și soluții de îmbunătățire a procesului
didactic. Dacă ar fi să analizăm termenul, descoperim înțelesuri profunde. A evalua
înseamnă a determina măsura în care obiectivele propuse au fost atinse. Dacă
evaluarea vizează procesul de predare-învățare, prin deducție logică ne dăm seama
că vizează și actorii lor: preșcolarul și educatoarea. Observăm că evaluarea privește
activitatea preșcolarului și a educatoarei. Pentru educatoare, evaluarea reprezintă
feedback-ul gradului de eficiență al metodelor și al procedeelor didactice folosite,
precum și al calității comunicării ei cu preșcolarii. Pentru preșcolar, evaluarea are
ca rol principal supravegherea felului în care acesta își dezvoltă propriile
aptitudini; putem vorbi de o valență autodidactă a evaluării.
Procesul de evaluare are trei funcții generale care determină eficacitatea: (1)
funcția constatativă, care face referire la constatarea rezultatelor obține; (2) funcția
diagnostică, care presupune identificarea cauzelor care au declanșat datele
constatate; (3) funcția prognostică, care se referă la măsurile de ameliorare
propuse. Dacă ar fi să privim din perspectiva preșcolarului, evaluarea îndeplinește
mai multe funcții: (1) funcția de informare (copiii sunt informați în privința
propriilor rezultate); (2) funcția motivațională prin care copiii sunt stimulați să își
sporească eforturile; (3) funcția de selecție, care permite ierarhizarea copiilor; (4)
funcția de certificare, prin care se atestă valoarea cunoștințelor dobândite și (5)
funcția de reglare și autoreglare, care urmărește îmbunătățirea procesului de
predare-învățare. Evaluarea are trei forme principale: evaluarea inițială, evaluarea
continuă și evaluarea finală. Evaluarea inițială se realizează la începutul fiecărui
program de pregătire. Prin această evaluare, educatorul știe de la ce să pornească.
Evaluarea continuă mai poartă numele de evaluare formativă, pentru că ea
urmărește măsurarea pe parcurs a nivelului în care preșcolarii și-au însușit
cunoștințele. Aceasta are un rol formativ, deoarece sprijină procesul de pregătire a
preșcolarilor. Evaluarea finală se realizează la sfârșitul unui program de pregătire
și privește modul în care obiectivele propuse au fost atinse sau nu. În opinia
noastră, adaptarea evaluării la tehnicile didactice moderne va duce la o
îmbunătățire a calității procesului de învățământ per ansamplu. Metodele
moderne de evaluare vor determina rezultate mult mai bune.

În primul rând, tehnicile moderne, prin calitatea lor interactivă, îi ajută pe copii să
își descopere propriul potențial. De exemplu, observarea sistematică a progresului
preșcolarului îi dă educatoarei posibilitatea să cunoască mai mult decât simpla
rememorare a noțiunilor cum ar fi interesele, aptitudinile și preocupările copilului.

În al doilea rând, adaptarea evaluării la metodele moderne poate dezvolta

capacităţile de rezolvare a problemelor, de argumentare, de gândire logică. De
exemplu, atunci când s-a folosit investigația ca metodă de evaluare s-a observat că
aceasta stimulează într-o mare măsură creativitatea copilului.

În concluzie, evaluarea reprezintă o activitate indispensabilă în cadrul procesului

de învățământ. Copiii sunt deschiși mereu la nou și reacționează mai bine la
cerințele educatoarei dacă privesc evaluarea ca pe un joc. De aceea i se recomandă
educatoarei să adapteze această acțiune în favoarea copilului, utilizând metode și
mijloace moderne de evaluare.

Testul nr. 11

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. întunecoasele (diftong) laur, acompania (hiat)

2. când, glas, om
 3. În această structură, cratima înlocuiește vocala ,,î” din cuvântul ,,îl” și
marchează rostirea într-o singură silabă a celor două pronume: ea și îl.
4. întunecoasele ≠ luminoasele, înalt ≠ scund, deasupra ≠ dedesubt
5. Am scris un ,,o” frumos. (o = substantiv)
6. valoarea morfologică: negre = adjectiv, lor = pronume personal, două =
numeral cardinal funcția sintactică: negre = atribut adjectival, lor = atribut
pronominal genitival, două = atribut adjectival
7. Cântărețul s-a întâlnit cu fata de împărat.
8. ,,când se plimba prin întunecoasele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit
din rădăcini de stânci” (propoziție subordonată circumstanțială de timp)
9. Fata de împărat zărește printre crengile din dumbravă silueta frumoasă a
acestui cântăreț. Apariția lui nu este bruscă, ci el i se descoperă treptat, fără
să o sperie, asemenea unui răsărit care face lent trecerea de la întuneric spre
lumină.

B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele

educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului
selectat în genul literar menționat;
o indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
o prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de
limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă,
motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
o susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate
valențele educative ale creației lirice selectate.

Iarna pe uliță
de George Coșbuc

Iarna pe uliță face parte din volumul Fire de tort, 1896. În această poezie, G.
Coșbuc surprinde o frumoasă scenă de iarnă, însuflețită de joaca zglobie a unor
copii din sat, la săniuș. Spectacolul învie în sufletul oricărui cititor propria copilărie
și retrăirea unor amintiri emoționante. Poezia este un pastel care, dincolo de
frumusețea naturii, imortalizează și frumusețea copilăriei, în puritatea ei,
asemănătoare cu albul imaculat al zăpezii din peisajul creat. Astfel, autorul
împletește tema naturii cu tema copilăriei.
Primele strofe ale poeziei reprezintă pastelul în sine, acestea ilustrând un frumos
peisaj dintr-o zi liniștită de iarnă. Ca într-o baladă, următoarele strofe prezintă
desfășurarea jocului zglobiu al copiilor veseli care, printr-o hiperbolă, este
asemănat cu venirea războinică a tătarilor ,,Parcă trece-adunătură de tătari”. După
venirea copiilor pe uliță, descrisă prin epitetul ,,năvalnic vuiet”, poetul introduce
în primplan un copil mic trimis de mama lui în sat, care se avântă eroic în zăpada
troienită, deoarece ,,se crede/Că-i bărbat”. Înfățișarea copilului stârnește râsul
celor de la săniuș. Haina e prea mare pentru el, ,,Haina-i mătură pământul... cinci
ca el încap în ea”, căciula ,,Mare cât o zi de post”, încât ,,Au sub dânsa șapte
sate/Adăpost”. Speriat de copiii care vin spre el, puși pe glume, copilașul încearcă
să fugă, însă ,,Toată ceata năvălește” asupra lui. În ajutorul copilului vine încet pe
stradă o ,,babă” ,,În cojocul rupt al ei/Și încins cu sfori de tei”. Bătrâna nu reușește
să apere copilul, ci întărâtă și mai mult grupul de copii ,,Ca pe-o bufniță-o-
nconjoară/Și-o petrec cu chiu cu vai,/Și se țin de dânsa scai/Plină-i strâmta
ulicioară/De alai”. Spectacolul atrage atenția tuturor, aducând aproape de uliță
câinii de prin curți, femeile pe la garduri și ,,bătrânii/Din bordei”, parcă ar fi fost
un alai de nuntă.

Portretul copilului care, probabil, purta hainele fraților mai mari, cojocul rupt al
bătrânei, bătrânii din ,,bordei” amintesc de dificultățile materiale întâmpinate de
oamenii de atunci care, în ciuda lipsurilor materiale, aveau în suflet bogăția liniștii
interioare și a fericirii. Ei nu sunt deranjați de zarva copiilor, privesc cu îngăduință
ieșirea lor și, ca într-o binecuvântare, le doresc să crească mari ,,Vedea-i-aș mari”,
iar apoi se întorc liniștiți în casele lor respectând, parcă, această manifestare a
inocenței. Poezia debutează cu descrierea naturii liniștite și se încheie cu
redobândirea liniștii sufletești a adulților.

Dintre procedeele artistice utilizate de autor amintim imaginile vizuale, de

exemplu ,,Și pe râu e numai fum”, personificarea ,,Norii s-au mai răzbunat” folosite
pentru redarea scenei de iarnă, imaginile auditive ,,De pe coastă vin țipând”,
epitete ca ,,năvalnic vuiet”, comparația ,,Gură fac ca roata morii” și enumerația
,,vin țipând/Și se-mping și sar râzând”, toate acestea fiind folosite pentru
descrierea artistică a comportamentului copiilor.

Tema și ritmul alert al poeziei captivează atenția preșcolarilor, fiind o sursă bună
pentru discuții în cadrul activităților de dezvoltare a limbajului. Cu această ocazie,
analizând cu ajutorul cadrului didactic comportamentul nepotrivit al copiilor de la
săniuș față de copilul cel mic și de bătrână, ei vor putea învăța despre bullying și
despre respectul pe care îl datorăm celor în vârstă. Dacă vremea de afară permite,
copiii pot fi scoși în curtea grădiniței, la zăpadă, pentru a dovedi, practic, grija față
de ceilalți, în jocuri specifice iernii. De asemenea, imagini cu tabloul iernii ilustrat
în poezie pot fi folosite pentru a observa elemente de detaliu și pentru a exersa
descrierea unui peisaj, pe baza imaginilor suport, urmând ca, în cadrul activităților
artistice, să realizeze ei înșiși creații potrivite temei.

În concluzie, Iarna pe uliță este un text literar care transmite valori educative și
bucuria autentică a întâlnirii cu zăpada, cunoscută de fiecare copil în parte.
SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Etapizați o activitate realizabilă printr-un joc de creație, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, nivel de studiu: 5 – 6 ani. Folosiți-vă de
cunoștințele copiilor despre cadrele de poveste, luând seama la aceste
repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea lor.

Jocul de creație este activitatea predominant ludică pe durata căreia sunt folosite
operațiile gândirii în scop creator. Acestea sunt organizate în ansamblul proceselor
psihice cognitive și rezolvabile în baza principiului procesării informației, optim
îmbinat cu teoria inteligențelor multiple (logico-matematică, spațial-vizuală,
muzicală, socio-emoțională etc.). În principiu, copilul este autorul scenariului
jocului și al regulilor de rigoare. Așa definim în cuvinte proprii jocul de creație.

Pentru a-i da curs unuia în domeniul experiențial Estetic și creativ ne folosim și de

cunoștințele despre cadrele de poveste, acumulate de preșcolari în domeniul
experiențial Limbă și comunicare. Ne ghidăm după atributele unor dimensiuni
regăsite în aceste domenii: dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii, dezvoltarea
limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii, dezvoltarea socio-
emoțională. În baza acestor atribute, valorizate în jocul propus, copiii pot
manifesta comportamente din care deducem că ei înțeleg un mesaj oral ce
evidențiază idei, emoții etc., explorează prin încercare și eroare pentru a rezolva
probleme simple, construiesc noi experienţe pornind de la experienţe trecute, își
asumă niște responsabilități specifice vârstei beneficiind de sprijin, valorifică
proprietățile unor corpuri din mediul apropiat.

În continuare, enumerăm cele trei mari etape ale jocului în cauză: introducerea în
atmosfera adecvată, desfășurarea și încheierea lui. Fără a putea spune care dintre
acestea este mai importantă, de vreme ce intrăm în rolul de designer instrucțional,
facem în așa fel încât să îi aducem fiecărei etape plusuri de valoare.

Atenția copiilor este captată cu o înregistrare multimedia în care un grup de

preșcolari, având aceeași vârstă, ansamblează piesele ce îi dau farmec și dinamică
unui joc de construcții. Unele sunt de tip lego, altele, de lemn, altele, metalice.
Sarcina grupului respectiv este să realizeze obiecte utile într-un decor, știut dintr-
o poveste anume. De pildă, măsuțe și băncuțe de lemn, diverse corpuri dintr-un
parc pentru copii confecționate din piese lego și metalice. Membrii grupului sunt
liberi să experimenteze și chiar să inoveze, pornind de la materialul concret intuitiv
înfățișat (planșe și ilustrații tematice).

După vizionarea secvențelor inspiraționale, preșcolarii din speța noastră sunt

împărțiți în patru grupuri mici. Înainte de începerea procesului de lucru, ei ascultă
activ expunerea educatoarei din care află date despre: numele, scopul și etapele
jocului, sarcinile de îndeplinit (individual și prin cooperare), rolurile atribuite,
caracteristicile produselor, prezentarea lor în turul galeriei, sugestiile oferite în
virtutea cărora apar premisele ce favorizează potențialul creativ, aplicabilitatea
procedeelor de lucru și a produselor în situații reale de viață. În context se regăsesc
câteva principii esențiale precum acestea: al accesibilității, al individualizării, al
învățării active. Pincipiul învățării bazate pe joc se înțelege de la sine.

Centrul de greutate al activității noastre îl constituie derularea jocului. Suportul

intuitiv constă într-o serie de planșe ce redau scene din povestea Cei trei purceluși.
Din instrumentarul pus la dispoziție fac parte trusa de modelaj și de bricolaj,
bețișoare, piese de lemn și metalice. Folosindu-le după caz, copiii din primele trei
grupuri trebuie să reconstruiască căsuțe mai durabile pentru purceluși. Iar copiii
din cel de-al patrulea grup trebuie să construiască o singură casă pentru toți cei
trei purceluși, temători în fața lupului, una foarte solidă și înconjurată de un gard
fortificat. Copiilor li se acordă libertate de acțiune și numai când e nevoie li se oferă
sprijin. Spiritul de inițiativă este încurajat constant. Ideile creative sunt orientate
spre zona proximei dezvoltări. La nevoie, copiii primesc sugestii de lucru care îi
ajută să performeze și să înțelegă că relațiile avantajoase se pot stabili între
acțiunile lor și noțiunile reactualizate și valorizate la maximum momentan.
Întregul demers didactic este ușor de transformat într-o experiență de învățate cu
impact pe termen îndelungat. Nu este puțin lucru stimularea cognitivă a copilului.
Astfel, i se dezvoltă potențialul imaginativ-creativ și, totodată, abilitatea de a
rezolva probleme întâlnite în lumea eroilor de poveste.

În faza de realizare a transferului, frontal, copiii pătrund rostul jocului adus în viața
obișnuită. Întâi se face referire la meseria de constructor, iar mai apoi, se caută
legături între ceea ce îi conferă unei case durabilitate și tehnicile speciale de muncă.
Prin dialogul purtat, copiilor le este prezentată activitatea desfășurată pe un
șantier. Jocul i-a transpus în situațiile în care ar putea trăi efectiv ceea ce au simulat
creând, în maniere personale, un corp de clădire, așa cum văd în mediul construit.
Ultimele cuvinte ne aduc în minte domeniul arhitectural, abordat tangențial în
contextul nostru educațional. Activitatea se încheie cu turul galeriei, de-a lungul
căruia se punctează ideile concluzive și cele care au conotațiile evaluării
formatoare.

În loc de încheiere, subliniem faptul că întregul demers ne va arăta cel mai bine
gradul de aplicabilitate în clasa pregătitoare, clasa în care vor păși copiii de grupa
mare și, pe deasupra, în care le vor fi puse puterile la încercare din punctul de
vedere al actului de creație – mai cu seamă în lumea artelor vizuale și a abilităților
practice și în universul literaturii destinate lor; este universul în care fabulează în
voie sau mimează, dau curs unor jocuri de cuvinte cu multiple beneficii etc. Toate
denotă inteligență crescândă, dincolo de care există forța imaginației creatoare și
aptitudini aflate într-o continuă schimbare.
 2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema despre
parteneriatul educațional în preșcolaritate. Dezvoltați tema în jurul
acestor aspecte:

• cadrul legal specific, inclusiv și cel curricular;

• relația grădiniță ‒ școală;
• relația grădiniță ‒ familie – comunitate;
• exprimarea opiniei personale în privința acestui parteneriat, un adevărat
pact pentru o educație de calitate.

În sistemul de învățământ preșcolar, parteneriatul educațional este o formă de

comunicare și de colaborare între grădiniță și alte instituții (școala, familia,
biserica, comunitatea) în sprijinul copilului la nivelul educativ. Omul este o ființă
pluridisciplinară, interesele sale nu pot fi adeseori acoperite doar de grădiniță. El
crește, în primul rând, în sânul unei familii și al unei comunități. Școala,
comunitatea și toate celelalte instituții trebuie să își unească forțele pentru crea un
suflet armonios, un om capabil să se integreze în toate aspectele vieții de zi cu zi.

Copilul este deosebit de receptiv la influențele negative sau pozitive. Un rol crucial
în această dezvoltare timpurie îl are familia. Familia, ca instituție restrânsă la un
număr mai mic de membrii, dar unită în iubire, reprezintă fundamentul educației
care va răsuna în inima copilului pe tot parcursul vieții sale. Expresia „cei șapte ani
de acasă” nu ne este străină. Omul se formează, crește și se dezvoltă armonios dacă
primește drept hrană exemplul bun al familiei din care provine. O familie fericită
din ochii căreia răsar numai scântei de iubire și de pace, cu siguranță va imprima
în caracterul omului ce se formează în mijlocul lor bucuria comuniunii cu ceilalți.

În acest sens, relația dintre grădiniță, familie și comunitate poate aduce un efect
benefic asupra dezvoltării sănătoase a copilului. „Primul model oferit copilului este
familia sa”, spunea Mauco. Grădinițele, ca instituții în care se desfășoară educația
timpurie, răspund nevoilor familiei şi ale copilului. Este foarte importantă relaţia
de parteneriat dintre educatori, profesionişti ce activează în slujba copilului şi
părinții lui. Statutul familiei ca prim educator al copilului este un factor important
în stabilirea parteneriatului între serviciile de educaţie timpurie şi familie.

Dacă familia este celula funcțională a societății, comunitatea este o familie extinsă,
un grup de oameni uniți în aceeași delimitare teritorială. Copilul crește în familie,
dar odată cu familia i se deschide orizontul comunității în care se naște.
Comunitatea îi influențează comportamentul și îi insuflă valori. Copilul se dezvoltă
în sânul acesteia. Astfel, grădinița trebuie să realizeze un parteneriat cu instituțiile
din cadrul acelei comunități. Este necesar să se realizeze parteneriate cu primăria
sau cu asociațiile culturale, promovându-se, astfel, tradiții populare specifice
zonei. Se poate promova inclusiv tradiția gastronomică a regiunii. Copilul trebuie
să cunoască valorile comunității din care face parte și să le promoveze la orice nivel
de vârstă.
În ceea ce privește parteneriatul cu școala, preșcolarul trebuie să fie familiarizat cu
noul mediu în care va studia. Aici va trece într-un nou ciclu de învățământ.
Adaptarea ar putea fi ușurată prin anumite parteneriate între grădiniță și școală.
Se pot face vizite în incinta școlii, la biblioteca acesteia sau se pot organiza fel și fel
de jocuri în curtea școlii. Copii de la grădiniță pot realiza diferite târguri de obiecte
artizanale din plastilină, lut (mărțișoare, decorațiuni de brad), astfel vor fi
implicați în multe activități care le va trezi dragostea, dar și curiozitatea pentru
școală.

În opinia noastră, parteneriatele educaționale sunt extrem de benefice, în primul

rând, pentru copii, și pentru educatoare. Astfel se pot pregăti copiii pentru trecerea
la următorul ciclu: cel primar.

În primul rând, parteneriatele cu alte instituții facilitează realizarea anumitor

activități care îi vor ajuta pe copii să își dezvolte capacitățile de relaționare cu cei
din jur. De exemplu, parteneriatul cu diverse instituții sociale le va trezi copiilor
conștiința că ei sunt uniți în dragoste unii cu alții și că diferențele de ordin social
nu trebuie să fie piedică în a fi buni cetățeni.

În al doilea rând, prin încheierea unui parteneriat, activitatea educatoarelor și a

personalului didactic și auxiliar din grădiniță va fi apreciată de comunitate și de
primărie. Lucrul acesta ar putea duce și la primirea unor fonduri pentru renovări,
pentru aparatură sau alte ustensile necesare activităților desfășurate, lucruri care
vor fi utile în educația preșcolarilor.

Așadar, parteneriatele educaționale sunt imperios necesare pentru o bună

desfășurare a activităților din cadrul unității. Ambele părți vor beneficia din
acestea. Cu toții suntem membrii unei familii, ai unei comunități sau parohii și
relația cu acestea nu poate fi ruptă oricât ne-am strădui. Pentru o dezvoltare
armonioasă a copiilor trebuie să se pună accent și pe aceste instituții speciale. Un
proverb chinezesc spunea că pomul care își uită rădăcinile se usucă în zori. Tot așa
se întâmplă cu un om care uită valorile comunității și familiei din care provine.
Copiii trebuie să aibă vie această dragoste față de valorile familie și ale comunității
aparținătoare, iar dragostea aceasta poate fi cultivată din fragedă pruncie tocmai
prin parteneriatele realizate de grădiniță.

Testul nr. 10

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. măi-cu-ța, i-me-di-at, o-chiul

2. rău, gât, mâncare

3. Punctele de suspensie au fost utilizate pentru a marca întreruperea discuției
și pentru a se crea o pauză necesară reflecției asupra mesajului transmis.
4. odaie = cameră, tătuțule = tăticule, gelos = invidios
 5. M-a întrebat ce-a fost în această cutie. Copilul s-a dus la mama lui.
6. Poliția a prins un hoț.
7. rău (adjectiv), răul (substantiv)
8. ,,care a auzit”
9. Mițu, știindu-se nevinovată, îl întâmpină cu bucurie pe tătuțu. Baruțu, în
schimb, nu are curajul să-l întâmpine, deoarece se simte vinovat. Și el ar
dori să-și îmbrățișeze și să-și sărute tatăl, dar se mulțumește să-l privească
pe furiș, tânjind după gesturile de afecțiune ale tatălui său.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult

selectat în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale basmului cult.

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Din cele mai vechi timpuri, basmele au încântat copiii prin conținutul lor
miraculos, care îi fac să trăiască intens sentimentele protagonistului pe parcursul
peripețiilor sale și succesul reușitei din final, când binele învinge răul,
interiorizându-și, astfel, valori educative și adevărate lecții de viață. O seamă de
scriitori au cules basme din popor atât în literatura română (I. Creangă, M.
Eminescu), cât și în literatura universală (Frații Grimm, Hans Christian
Andersen), iar unii, cum este și cazul lui Ion Creangă, au creat ei înșiși basme
pentru copii.

Povestea lui Harap-Alb este, în primul rând, o lecție de viață care oferă copiilor
un model adevărat al succesului prin ascultarea de părinți, muncă, bunătate și
onoare. Faptul că Harap-Alb nu l-a ascultat pe tatăl său și s-a întovărășit cu omul
spân, simbol al răului, a fost cauza suferințelor și peripețiilor sale.

Ajuns în ipostaza de slugă a Spânului, el își asumă greșeala și își suportă

consecințele, fiind fidel Spânului, nedivulgând faptul că el este, de fapt, prințul,
nici atunci când fetele împăratului au spus că ele nu cred că Spânul este vărul lor
cel așteptat. Prin orice ipostază a trecut, Harap-Alb a dovedit noblețea caracterului
său, oglindită în faptele sale: dovedește milă și respect față de bătrâna cerșetoare,
pe care o numește ,,mătușă” și nu i se adresează cu vreun apelativ defăimător, dată
fiind condiția ei inferioară, ocrotește chiar și cele mai neînsemnate ființe, albinele
și furnicile, se împrietenește cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-
Lungilă, personaje dificile, greu de acceptat. Deși nu face aceste lucruri sperând să
fie recompensat, adevărul din zicala ,,Bine faci, bine găsești” este dovedit și în cazul
lui Harap-Alb, el primind în cele mai critice momente ajutor nesperat de la cei pe
care i-a ajutat, ajutor fără de care nu ar fi putut reuși.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Deși autorul și-a numit lucrarea
poveste, aceasta este un basm. Cele două specii, povestea și basmul, se deosebesc
de cele mai multe ori după structură și dimensiuni. Povestea este mai scurtă și are
mai puține personaje, în timp ce acțiunea din Povestea lui Harap-Alb este mult
mai complexă și implică un număr mare de personaje. Originalitatea autorului se
remarcă prin oralitatea stilului său și prin umorul inconfundabil, dând impresia că
el însuși povestește cititorului cele întâmplate, într-o discuție față-n față.

Tema basmului este lupta dintre bine și rău, în care binele învinge răul. El respectă
structura specifică genului epic. Incipitul prezintă o situație de echilibru, intriga
aduce în atenție atmosfera de la curtea împărătească, perturbată de un eveniment
neașteptat: scrisoarea cu cererea unui moștenitor. Aceasta declanșează o acțiune
complexă în care protagonistul, susținut de ajutoare, se confruntă cu antagonistul
(desfășurarea acțiunii) pentru a restabili ordinea inițială. În această acțiune sunt
testate inteligența, istețimea și curajul eroului principal pentru a dovedi că este
demn să devină împărat. Timpul și spațiul îmbină elemente reale și elemente
fantastice. Timpul curge altfel, intercalându-se trecutul, prezentul și viitorul, lucru
imposibil în lumea reală, iar spațiul îi permite lui Harap-Alb accesul pe ,,tărâmul
celălalt”, ,,în codrul de aramă” și în ,,condrul de argint”.

Considerăm că basmul Povestea lui Harap-Alb este o alegere potrivită pentru

ocaziile în care cadrul didactic le citește copiilor povești, deoarece acțiunea se
desfășoară liniar, copiii putând înțelege înlănțuirea secvențelor narative, dar poate
fi abordat și sub forma unor scurte dramatizări. Limbajul este accesibil, iar
regionalismele captivează atenția copiilor prin umorul lor. Poveștile dezvoltă
vocabularul și imaginația copiilor. Ei au libertatea să își imagineze scenele după
nevoile și preferințele lor, dat fiind că în lumea basmului totul este posibil, spre
deosebire de lumea reală, așa cum însuși I. Creangă mărturisea în propriile
Amintiri din copilărie ,,Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află
călare pe un cal dintre cei mai strașnici. ” Copiii preșcolari trebuie să fie ajutați să
facă diferența între imaginar, unde totul este posibil, și realitate, unde trebuie
respectate niște reguli pentru a evita posibile accidente și alte aspecte neplăcute.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)
 1.
1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, etalați trei
dintre etapele unei activități de învățare realizabile printr-un joc
didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani; conținut sugerat: cunoașterea și
aprecierea cărții, ținând cont de următoarele repere: trei dintre
etapele activității precizate; descrierea lor.

E oportun să se înceapă lucrarea prin a defini jocul didactic. În accepțiunea

proprie, acesta e o activitate având o natură dublă – educativă și reactivă –
derulată, preponderent, într-un mediu formal în scopul atingerii obiectivelor.
Continuăm definirea lui cu prezentarea celor trei etape dintre cele ce aparțin
jocului didactic. Mai întâi, să ne amintim că cele trei mari etape ale activității de
învățare sunt: introducerea în atmosfera propice, desfășurarea și încheierea
acesteia. Noi, însă, ne oprim la ceea ce implică desfășurarea jocului, în cele trei
variante ale sale: probatorie, propriu-zisă și complicată.

Aflați în Colțul de lectură, copiii ascultă expunerea educatoarei despre regulile

jocului și modul în care ea îndeplinește sarcinile distribuite copiilor, în prealabil.
Demonstrațiile sunt însoțite de explicațiile de rigoare, oferite în acord cu principiul
accesibilității. În această secvență, educatoarea preia și rolul de conducător al
jocului, fiind secondată de cel căruia îi va reveni efectiv în timpul jocului.

Organizați sub formă de semicerc, copiii ascultă explicațiile și își asumă rolurile
tocmai primite, având în minte regulile de bază, succesiunea etapelor și
demonstrațiile. Pentru executarea sarcinilor, interesul întregului grup trebuie să
fie la fel de mare inclusiv în faza preliminară a jocului propriu-zis. Dacă apar
sincope, educatoarea intervine ca să repuncteze ceea ce nu a fost suficient de bine
înțeles. E momentul în care, în funcție de doleanțele unora, rolurile se mai pot
inversa. Ne referim la situațiile în care copiii nu se simt confortabil atunci când
îndeplinesc sarcinile, preferând în schimb altele mai apropiate de stările lor.

Când efectivul este edificat și mulțumit, se dă startul jocului astfel:

Așezați în jurul educatoarei, copiii ascultă o scurtă poveste înregistrată în format

audio. După audiția acesteia, ei se organizează în trei minigrupuri. Fiecare grup își
alege câte o cutie de pe raft. După caz, fiecare cutie conține figurine, jetoane și
numerele 1 – 3. Înregistrarea se reia integral. Apoi, copiii își ascultă educatoarea,
repovestind-o și observă cartea care le este prezentată; este cartea din care actorul
audiat a lecturat textul supus atenției. Ulterior, înregistrarea se reia secvență cu
secvență. La cerere și la momentul potrivit, copiii prezintă frontal fie figurinele ce
înfățișează eroii de poveste, fie jetoanele cu corpuri/simboluri din poveste, fie
numerele 1, 2 sau 3, acestea reprezentând părțile textului.

Jocul se complică atunci când micuții trebuie să și spună de ce preferă anumite

personaje și lucruri din poveste; de pildă, favorita unei fetițe este zâna, nu fata
împăratului sau floarea-soarelui înzestrată cu puteri miraculoase. Elementele de
dificultate constau și în mimarea unor acțiuni.
Educatoarea le cuprinde ideile într-o mențiune concluzivă în contextul căreia
subliniază argumentul pentru care e imperios necesar să descoperim universul
cărții și să-l apreciem ca atare. Sunt evidențiate aspecte despre modurile în care o
carte înseninează și modelează simultan, dar și despre felurile în care ne putem
transforma personajele în prieteni datorită judecății lor drepte și
comportamentelor dovedite. Deloc întâmplător am ales să redăm povestea în
lectura unui actor, pe canal multimedia, și în lectura educatoarei. Concret vorbind,
ceea ce și-au imaginat copiii ascultând pot vedea în ilustrațiile din carte, supuse
rând pe rând observării și dialogului, le întărește capacitatea de a-și forma
reprezentări. Cu cât le formăm mai devreme, cu atât este mai bine pentru evoluția
ulterioară în cadrul oricărei activități de învățare, indiferent de nivelul de studiu.

Prin urmare, jocul didactic propus are propriile valențe educativ-formative ce

rezidă din lumea cărților pentru copii și chiar dincolo de aceasta. Nu e lucru puțin
faptul de a transpune în practică o idee de joc, menită să activeze stimulii care
generează experiențe de învățare și bunăstare generală. Demersul este raportat la
principiul individualizării, iar acolo unde este posibil, se depășesc limitele pentru
aducerea copiilor în zona proximei dezvoltări.

În egală măsură, jocul propus valorifică multe dintre atributele stadiului

preoperațional de dezvoltare a inteligenței. Din dorința de a forma reprezentări
mentale, educatoarea aplică procedee care determină preșcolarii să își utilizeze
potențialul existent la nivelul senzorial-perceptiv; de exemplu, atunci când li se
cere să spună, în cuvinte simple, cum miroase o floare anume din cadrul de
poveste, cum se aude un stol de păsări în zbor, pașii cuiva sau apa curgând ș.a.m.d.
E limpede că astfel educatoarea urmărește să dezvolte o serie de procese psihice
senzoriale și cognitive, iar în paralel, să reliefeze valoarea cărții prin elemente de
construcție a comunicării, între care cel dintâi loc îi revine ascultării active.

În final, jocul nostru respectă natura domeniului experiențial vizat, dar și

principiul predării integrate, căci tema este abordabilă din perspective
interdisciplinare. Totodată, jocul face posibilă și interferarea câtorva domenii de
dezvoltare – complementare, prin definiție: dezvoltarea limbajului, a comunicării
și a premiselor citirii și scrierii, dezvoltarea socio-emoţională, capacităţi și
atitudini în învăţare. Mai ales o dimensiune a dezvoltării aparținând primului
domeniu favorizează formarea comportamentului ce ne arată că preșcolarul
participă la experiențe de lucru cu cartea, pentru cunoașterea și aprecierea cărții.

1.
2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema
despre mediul educațional în grădiniță. Dezvoltați subiectul pe
marginea acestor aspecte:

•
o specificul spațiului/mediului educațional organizat în grădiniță; cel
puțin patru criterii descriptive;
o cerințe psihopedagogice și ergonomice; cinci exemple relevante;
 o exprimarea propriei opinii gândind la rolul unui spațiu/mediu optim
asupra procesului instructiv formativ în grădiniță.

Grădinița este mediul în care preșcolarii sunt primiți cu căldură. Acolo, ei învață
jucându-se. Acolo își formează multe trăsături de caracter. Spațiul primitor
facilitează acest proces. Grădiniţa este instituţia în care copilul trăiește experiențe
aparte în ceea ce privește toate dimensiunile dezvoltării lui plenare.

Diferitele tipuri de activități la care participă copilul în incinta grădiniței trebuie

organizate de așa manieră încât să susțină calitatea tuturor serviciilor
educaţionale. Prin crearea unui mediu ergonomic și propice învățării se respectă
principiul diversităţii contextelor şi situaţiilor de învăţare, principiu specific
aplicării noului curriculum pentru educație timpurie.

Una dintre principalele cerințe ale noului curriculum, axat pe nevoile copilului,
este despre crearea spațiului educaţional potrivit. În condiții propice, copilul se
poate dezvolta liber, ajungând să își descopere propriile aptitudini. Oferirea unui
mediu cu situații de învățare diversificate solicită implicarea copilului din mai
multe puncte de vedere: cognitiv, emoţional, social și psihomotric. Succesul
activităților derulate depinde de calitatea ambientului. Spațiul educaţional
stimulativ îi stârnește copilului dorința de a fi activ. De pildă, o sala primitoare,
securizată, funcțională și împărțită în centre de interes reprezintă un autentic
mediu bogat în stimuli care influențează pozitiv procesul de învățare și de formare
a personalității.

Organizarea eficientă a spațiului educaţional respectă următoarele cerințe: sală

împărțită în sectoare de lucru în funcție de tipul activității; locurile alese pentru
seturile de materiale necesare; poziționarea lor la nivelul copilului, în spații
deschise; selectarea materialelor în concordanță cu principiul accesibilității;
diversificarea lor periodică.

În colțul denumit Bibliotecă se amenajează un raft cu mai multe cărți cu povești și

imagini. Tot aici se poate amenaja și un spațiu în care copiii pot urmări desene
animate educative. În colțul Construcții sunt așezate cutii cu piese lego, cuburi,
maşinuţe și alte jucării care stimulează creativitatea. În colțul Căsuța Păpușilor se
desfășoară jocurile de rol. Aici se pot amenaja și locuri în care se dau curs unor
socio-drame cum ar fi cabinetul doctorului sau magazinul. În colțul denumit Artă
copii își dezvoltă potențialul creativ. Aici sunt puse la dispoziția copiilor rafturi
pentru ustensile și materiale.

În opinia noastră, ergonomia spațiului facilitează desfășurarea procesului

instructiv-formativ. Știm ce putere generează expresia populară „Omul sfințește
locul”. Gândind la aceasta, personalul didactic are datoria să transforme sălile de
grupă în spații adecvate dezvoltării copiilor. Organizate eficient, acestea fac
posibilă învățarea în condiții optime. Reușita activităților depind mult și de mediul
în care sunt demarate. De exemplu, în Bibliotecă, atenția poate fi sporită prin acte
desprinse din parteneriate educaţionale.
Buna organizare a spațiului ajută copiii să își formeze anumite deprinderi. De
pildă, studiile arată că subiecții care au avut parte, în perioada preșcolarității, de
un mediu bine organizat au aplicat cele învățate și în mediul familial, și cel
frecventat ulterior, în învăţământul primar.

Concluziv spus, organizând judicios și inovativ sala de grupă valorizăm factorii ce

creează multiple oportunități și experiențe de învățare. Copilul al cărui interes este
stimulat devine preocupat de învățarea prin descoperire. Aceasta este una dintre
rațiunile de luat în seamă, știind câtă bucurie îi aduce copilului fiecare experiență
nouă. Suntem convinși că tot ceea ce se experimentează astfel rămâne în memoria
de lungă durată, dovedindu-și aplicabilitatea de-a lungul vieții.

Testul nr. 9

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. bucuria, glăsuire, meseriile

2. Dumnezeu se scrie întotdeauna cu majuscule pentru că este un nume

propriu, la fel ca și alte nume din sfera religioasă: Alah, Buda ....
3. cărunteței = bătrâneței, drept = corect, dete mărire = slăviră (numele
Domnului)
4. O, ce frumusețe! (o = interjecție)
5. împărat, împărăția, împărăției.
6. fu (fu nespusă)
7. valoarea morfologică: acest = adjectiv pronominal demonstrativ (de
apropiere), el = pronume personal, poporului = substantiv comun funcția
sintactică: acest = atribut adjectival, el = subiect, poporului = complement
indirect
8. ,,când se văzu și el tată”
9. Împăratul hotărăște să îl trimită pe fiul său să învețe tainele fiecărei meserii,
dar și știința oamenilor învățați. Toate acestea aveau rolul de a-l ajuta să
devină un împărat bun și priceput, pentru că, numai cunoscând toate
problemelor oamenilor, putea să-i înțeleagă și să îi ajute.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei fabule, aparținând genului epic, incluse în programa de
examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea fabulei
selectate în genul literar menționat;
 o indicarea a două valori educative ale fabulei selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale fabulei.

Greierele și furnica
de Jean de La Fontaine

Opera lui La Fontaine este vastă. El a scris proză, poezie, opere dramatice, însă cele
mai cunoscute lucrări ale sale sunt fabulele.

Fabula este o creație epică, de obicei, în versuri, de mică întindere, în care autorul
satirizează anumite defecte de caracter, cu scopul de a le corecta, personificând
plante, animale sau fenomene ale naturii, prin intermediul cărora autorul
transmite o anumită morală. Fabula începe cu o scurtă narațiune în care plantele,
animalele sau fenomenele naturii sunt personaje principale și se termină cu
morala. În narațiune, autorul folosește alegoria pentru a exprima ideile abstracte
prin intermediul unor elemente concrete, în cazul acestei opere, greierele și
furnica, care întruchipează anumite defecte omenești. În Greierele și furnica
apar două tipologii umane: omul lipsit de griji, nechibzuit, preocupat doar de
distracții, simbolizat prin greiere, și omul foarte strângător, chibzuit și precaut, dar
răutăcios și zgârcit, reprezentat de furnică, al cărei păcat este faptul că poate face
un bine, dar refuză să-l facă, dovedind invidie și dorință de răzbunare.

Fabula are un conflict puternic în care predomină dialogul, ca mod de expunere.

La sosirea iernii, ,,Când vifornița porni”, greierele se trezește că nu mai are nimic
de mâncare. Disperat, apelează la furnică, știind că ea îl poate ajuta. Deși îi promite
că va plăti cu dobândă, aceasta îl refuză categoric, fără pic de milă sau politețe.

Prin intermediul greierelui, autorul ilustrează un comportament specific multor

oameni care lasă pe ultima sută de metri lucruri importante ce nu mai pot fi
rezolvate într-un timp așa de scurt și sunt nevoiți să suporte consecințe grave.
Morala textului nu este transmisă direct, însă mesajul autorului poate fi înțeles cu
ușurință: pregătește-te, întotdeauna, din timp pentru situațiile grele!

Este foarte important ca formarea acestui obicei să înceapă încă din învățământul
preșcolar, deoarece această etapă din viața unui copil este prielnică pentru
formarea unor obiceiuri bune. Dacă sunt învățați să-și gestioneze timpul eficient și
să nu lase până în ultimul moment realizarea micilor lor sarcini, integrarea în
mediul școlar va fi mult mai ușoară, deoarece vor fi mai responsabili și nu vor mai
aștepta ajutorul celorlalți la orice pas. Astfel, își vor dezvolta stima de sine și
încrederea în forțele proprii, factori extrem de importanți în viața de adult.
Învățătura acestei fabule poate fi reținută mai bine dacă, de exemplu, preșcolarii
vor realiza unele jocuri de rol care să nu se oprească la finalul trist al fabulei, ci să
solicite mintea copiilor să găsească potențiale soluții pentru rezolvarea situației,
atât din perspectiva greierelui, cât și din perspectiva furnicii. Dimensiunea redusă
a operei permite chiar realizarea unei dramatizări. O altă variantă ar putea fi
realizarea unui ,,teatru de păpuși” în care copiii să spună replicile memorate,
manevrând figurine (greiere și furnică) realizate prin tehnica origami în cadrul
activităților specifice domeniului Estetic și creativ.

În opinia noastră, fabula Greierele și furnica este un text literar îndrăgit de

copiii preșcolari datorită simplității mesajului transmis, pe care ei îl pot înțelege și
analiza cu ușurință, ajutându-i să evalueze singuri comportamentul fiecărui
personaj, fapt ce le aduce copiilor satisfacția elaborării unor concluzii proprii
referitoare la aceste două valori fundamentale: hărnicia și bunătatea.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă de

realizare jocul de mișcare, pentru domeniul experiențial Psihomotric, nivel
de studiu: 4 – 5 ani. Folosiți cunoștințele preșcolarilor despre lateralitate și
mișcări grosiere. În prezentare, veți avea în vedere următoarele repere:

• menționarea a trei dintre etapele activității precizate;

• descrierea etapelor enumerate.

Jocul de mișcare îi dă sens și culoare domeniului experiențial Psihomotric, acesta

fiind unul dintre cele cinci enumerate în curriculumul pentru educația timpurie.
Înainte de prezentarea activităţii, să introducem jocul de mișcare într-o tipologie
și să-l definim. Însuși numele ne indică faptul că acesta se încadrează în categoria
jocurilor de stimulare a psihomotricității. Aceasta din urmă ne duce cu gândul la
potențialul bio-psihomotric al educabilului. Iar rândurile scrise ne aduc în minte
primul domeniu de dezvoltare a copilului enunțat în curriculum: dezvoltarea fizică,
a sănătății şi igienei personale. Asupra acestuia revenim la momentul oportun.

În cuvinte simple, jocul de mișcare este activitatea educativ-formativă și recreativă

în cadrul căreia se efectuează exerciții de educație fizică și sport în vederea creșterii
și dezvoltării armonioase a copilului. Când spunem educație fizică, ne gândim, în
principal, la asemenea concepte-ancoră: schemă corporală, orientare spațială,
mişcare în spaţiu, repere/direcţii. Acestea se pun în practică prin sintagme
speciale: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţa, în spatele, sus, jos, stânga,
dreapta ș.a.m.d.

Din spectrul domeniului de dezvoltare precizat anterior reținem doar ceea ce ne

privește în mod direct: lateralitatea și mișcările grosiere. Lateralitatea este
deosebit de importantă pentru orice individ, indiferent de vârstă. Având-o
formată, el își folosește organele analoage perechi – mâinile, picioarele, ochii –
pentru a îndeplini acțiuni de strictă necesitate, fie că se deplasează ori nu în spațiul
fizic. În continuare, dăm câteva exemple uzuale, deși anumite acțiuni dintre cele
alese se pot efectua într-o grupă mai mare de vârstă. Astfel de exemple pot fi:
desenarea unui omuleț ori a ursului de pluș sau modelarea lor din plastilină,
construirea unui robot din piese de lego, punerea șireturilor la pantofi, prinderea
mingii, mersul pe bicicletă/trotinetă, șofatul unui cart/mașinuță, scrisul, cititul,
traversatul străzii. Reprivindu-le atenți, distingem care anume solicită în mod
special folosirea câmpului vizual. După caz, mișcările grosiere fac posibilă
executarea acțiunilor care implică, într-o măsură mai mare ori mai mică,
lateralitatea. În situația dată, motricitatea grosieră necesită coordonarea
membrelor aflate în mișcarea pentru a susține capul și trunchiul.

În domeniul amintit se întrepătrund dimensiunile dezvoltării. Prezintă interes

primele două, din a căror sferă ne alegem numai ceea ce ne privește: motricitatea
grosieră în situații comune de viață și conduita senzorio-motorie pentru orientarea
mișcării. Pe firul acestei idei ajungem în punctul în care expunem o posibilă
variantă a scenariului didactic. Dedesubt, îl descriem succint.

Activitatea zilei debutează cu descrierea unei marionete, aflate când într-un

moment static, când într-un moment activ. Pe baza întrebărilor ajutătoare, copiii
prezintă, frontal, părțile corpului marionetei și insistă pe noțiunile generale de
lateralitate. Mânuită corespunzător de educatoare, marioneta face simple mişcări
largi pe care copiii le recunosc și să le denumesc. Ulterior, educatoarea procedează
în așa fel încât păpușa cu ațe simulează săritul, alergatul și genuflexiunile. Astfel,
se dă startul jocului propriu-zis de mișcare.

De vreme ce au observat acțiunile realizate de marionetă, copiii le repetă în grupuri

mici. Pe de o parte, ei exersează mânuind la rândul lor câte o marionetă. Iar pe de
altă parte, ei exersează înșiși în plan fizic ca și cum s-ar afla într-o activitate
sportivă. În fiecare grup, educatoarea urmărește modurile în care ei își
coordonează mușchii atât pentru a manevra ațele marionetei, cât și pentru a imita
acțiunile de natura sportivă. Pentru a le susține efortul, educatoarea îi încântă cu
versificații din folclorul copiilor. Penultima etapă este rezervată repausului.
Așezați la măsuțele din centrul Arte, ei desenează în oglindă silueta unui fluture.
Cu aceasta în față, ei își fixează cunoștințele despre lateralitate și fac analogie între
mișcările grosiere realizate de fluture în timpul zborului și cele efectuate de om în
timpul mersului. În plus, ei găsesc și cel puțin două asemănări între felul în care s-
au simțit de-a lungul activității și emoția pe care le-o dă vederea unui fluture în
zbor.

În final, copiii vizionează secvențe dintr-un spectacol de circ în care scamatorii

manevrează bețișoare, mingi și farfurii. De asemenea, ei mai văd și ce mișcări
ample necesită acrobațiile.

În loc de încheiere, se fac următoarele precizări:

Jocul de mișcare propus este un exemplu de activitate în care se pot forma
abilităţile pe care le reclamă sincronizarea organelor analoage în relațiile de tipul
ochi-mână, ochi-picior, ochi-mână-picior și mână-picior, dar și folosirea grupelor
musculare mari. Pornind de la tematica jocului, prin exerciții efectuate sistematic,
micuții pot fi învățați și să se orienteze în spațiu pe baza simțurilor. E cu atât mai
bine, căci astfel se dezvoltă și procesele psihice senzoriale. Acestea sunt utile în
felul lor, de pildă, atunci când se însușesc/sistematizează reperele/direcțiile de
urmat pentru mișcarea în spațiu.

Se recomandă includerea acestui tip de joc în contextele potrivite de învățare,

independent de specificul domeniului experiențial abordat. E un fapt absolut
realizabil datorită forței (re)creative a unor principii esențiale – al dezvoltării
integrate și al învăţării active.

2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre strategiile didactice, în

viziune sistemică, aplicate în învățământul preșcolar. Luați în
calcul aspectele de mai jos:

• metode, tehnici și procedee folosite în cadrul diferitelor tipuri de activități

de învățare, generic vorbind;
• modalități de optimizare a situațiilor/contextelor de învățare prin
intermediul mijloacelor didactice și al materialului didactic; trei exemple
semnificative;
• exprimarea unui punct de vedere personal, argumentat, despre viziunea
sistemică asupra strategiilor didactice.

Strategia didactică definește modul de îmbinare a metodelor, tehnicilor și

procedeelor didactice în așa fel încât să se obțină rezultate bune, iar subiectul
educat ‒ în cazul de față, preșcolarul ‒ să beneficieze de o pregătire cât mai
temeinică. Pedagogia este o arta; este arta de a face plăcută și accesibilă educația
și de a o adapta în funcție de nivelul cerut.

Metoda didactică (methos = către și odos = cale) este o cale, este o modalitate
concretă de realizare a procesului de învățare, ca ansamblu de norme, procedee și
mijloace didactice. Metoda reprezintă drumul pe care merg împreună și elevul, și
profesorul, având ca destinație scopul educațional. Metodele sunt un element de
bază al strategiilor didactice. Ele au mai multe funcții: funcția cognitivă, funcția
instrumentală, funcția normativă, funcția motivațională și funcția normativ-
educațională.

Metodele sunt clasificate în trei mari categorii: metode de comunicare, metode de

explorare și metode de acțiune. Metodele de comunicare pot fi orale (explicația,
descrierea, povestirea, prelegerea, instructajul, conversația, discuția colectivă,
problematizarea); scrise (lectura); oral-vizuale (instruirea prin televiziune sau
internet). Metodele de explorare pot fi directe (observația, experimentul, studiu de
caz, anchete) sau indirecte (demonstrația obiectelor reale, demonstrația imaginilor
și cea grafică, modelarea). Metodele de acțiune sunt fie reale (exerciții, lucrări
practice), fie simulate (jocul de rol, învățarea pe simulatoare).

În cadrul metodelor interactive de grup accentul cade pe stimularea învățării și a

dezvoltării personale. Acestea presupun o învățare prin comunicare, prin
interactivitate. Ideile sunt confruntate și argumentate. Prin cooperare, ei se
implică direct în activitatea didactică, nu mai sunt forțați să asimileze ideile altor
persoane, ci ei înșiși produc idei și argumentează.

Procedeul didactic este parte componentă a metodei, o tehnică mai limitată și este
folosit ca element de sprijin al metodei. De exemplu, într-o activitate în care
predomină expunerea, se poate efectua un mic experiment. Experimentul este
numit, în această situație, procedeu demonstrativ.

Mijloacele de învățământ sunt instrumente care nu pot lipsi din activitatea

educatoarei; eficientizează procesul de învățare și îl susțin. Prin mijloace diferite
se pot diversifica acțiunile. Ele reprezintă resursele materiale ale procesului de
învățământ. Mijloacele trebuie însă integrate organic în activitățile desfășurate. Cu
ajutorul mijloacelor de învățământ se pot optimiza activitățile preșcolarilor, știind
că unele cuprind mesajul didactic și că altele facilitează transmiterea lui. De pildă,
în jocul de rol putem folosi ca mijloace didactice păpușile. Îi putem ajuta pe copii
să formeze un teatru de păpuși și să construiască o mică scenă. Acest lucru îi ajută
să se exprime liber și să învețe situații de viață diferite. Metodele oral-vizuale au ca
mijloace didactice calculatorul sau televizorul. Și acestea pot influența în bine
procesul de învățare dacă sunt folosite cu înțelepciune. Lectura folosește ca mijloc
didactic cartea, iar cărțile interesante cu imagini îi ajută pe copii să își contureze
mai bine în minte întâmplările pe care educatoarea le citește în fața lor.

Opinăm că, eficienţa acţiunilor educative cu preşcolarii depinde de îmbinarea

reuşită a metodelor intuitive cu cele verbale, de integrare a unor mijloace de
învăţare adecvate, dinamizând astfel procesul formativ.

În primul rând, eficiența îmbinării strategiilor didactice este dată de impactul

acestui proces pe termen lung. Adevăratul rezultat se va vedea pe parcurs.
Învățământul preșcolar este doar prima treaptă care îl pregătește pentru un alt
nivel. De aceea nu se urmărește neapărat evoluția spontană sau eficiența spontană
a unor metode singulare, ci îmbinarea lor spre un progres de lungă durată. De
pildă, rezultatele evaluării se vor consemna sistematic într-o fișă de apreciere a
progresului individual. Observăm în noul curriculum că avem o fișă de apreciere a
progresului individual al copilului înainte de intrarea în învățămantul preșcolar și
una înainte de intrarea în învățămantul primar; deci, la începutul și la sfârșitului
ciclului.

În al doilea rând, imperativul calităţii în educaţie impune regândirea demersului

educatorului, astfel încât strategiile didactice elaborate să fie centrate pe învăţare
şi pe subiectul educat. O viziune sistemică asupra strategiilor didactice
influențează dezvoltarea completă a comportamentelor vizate și catalogate pe
diferitele domenii de dezvoltare. De exemplu, metodele de comunicare ajută la
dezvoltarea limbajului și a capacității de comunicare, iar metodele de acțiune ajută
la dezvoltarea laturii practice. Având în vedere educația de tip integrat, îmbinarea
celor două tipuri de metode determină dezvoltarea preșcolarului pe mai multe
paliere a.

Așadar, strategiile didactice trebuie să fie mereu privite în ansamblu. Educatoarea

trebuie să îmbine cu înțelepciune metodele, procedeele și mijloacele didactice așa
încat să obțină rezultate bune. Activitatea didactică întotdeauna trebuie să se
centreze pe copil, să urmărească beneficiul copilului. De aceea trebuie căutate toate
mijloacele pentru a realiza acest lucru.

Testul nr. 8

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. dorea, fluier (cuvinte care conțin diftongi) iunie (vocale în hiat)

2. În această frază, virgulele separă expresia incidentă ,,în sfârșit” de celelalte

propoziții ale frazei.
3. nenumărate ≠ puține, câteva lungi ≠ scurte blândă ≠ severă
4. albicios, înălbitor, albuș
5. Pronumele relativ ,,ceea ce” s-a format prin compunere, ca mijloc intern de
îmbogățire a vocabularului.
Mi-a spus ceea ce își dorește de ziua ei. (propoziție subordonată completivă
directă)
6. era fericită – predicat nominal format din verbul copulativ ,,era” și numele
predicativ ,,fericită”
7. A reușit.
8. (până) dimineață – circumstanțial de timp
9. În urma acestei întâmplări, toți au reușit să înțeleagă că atunci când pui
suflet în ceea ce faci, mai devreme sau mai târziu, va apărea bucuria reușitei.
Cheia succesului în orice activitate este perseverența și munca făcută cu
pasiune și, în ciuda dificultăților întâmpinate, rezultatele nu vor întârzia să
apară.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate

în genul literar menționat;
 • indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale povestirii selectate.

Gândăcelul
de Emil Gârleanu

Gândăcelul, scris de Emil Gârleanu, este o schiță inclusă în volumul Din lumea
celor care nu cuvântă, volum ,,care a făcut celebritatea de scriitor a lui E.
Gârleanu”. (E. Oprescu)

Povestirea este accesibilă copiilor din învățământul preșcolar, deoarece este o

operă de mică dimensiune, limitată la un episod. Emil Gârleanu este un cunoscător
al naturii pe care o prezintă cu mult talent, captivând atenția celor mici și
sensibilizând sufletele lor. Micile viețuitoare sunt prietenele copiilor și aceștia
doresc să se joace cu ele, să le ocrotească și sunt mai receptivi la mesajul transmis
prin intermediul lor. Principalul mijloc artistic folosit de autor este personificarea.
Gândăcelul umanizat traversează procesul cunoașterii de sine și se întreabă de
unde vine și unde trebuie să ajungă. Nu este lămurit care este originea sa, însă e
convins că trebuie să ajungă la soare, dat fiind că observă pe trupșorul lui
strălucirea soarelui ,,o fărâmă de lumină închegată, rătăcită pe pământ”, o
metaforă sublimă, profundă, care oferă o imagine vizuală a gingășiei și strălucirii
acestei mici viețuitoare, prin intermediul căreia este comparată condiția și
aspirația ființei umane. Astfel, se naște în mintea lui concluzia: ,,Fără îndoială, de
acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă.” În mod surprinzător, gândăcelul nu este
speriat și nici nu se panichează la gândul că este căzut și lipsit de ajutor. Naiv, dar
și chibzuit în felul său, își face un plan de acțiune: ,,mergând pe lujerul unui crin
până în vârf, va ajunge la soare”. Este admirabilă dorința și eforturile peste măsura
puterilor sale în vederea atingerii țintei propuse. Gândăcelul simbolizează omul
care se încumetă să treacă peste orice obstacole pentru a-și atinge idealurile.

În semn de apreciere pentru lupta acestei gâze, autorul îl alintă cu duioșie, ca o

încurajare, prin cuvântul ,,voinic”, punând în antiteză dimensiunea mică a ființei
sale cu puternica lui voință: ,,Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers.” Această
precizare face referire la eroii din basme, cu puteri supranaturale.

Prin imagini vizuale realizate cu ajutorul hiperbolei, autorul descrie dificultatea

misiunii sale. Ca să ajungă la rădăcina crinului, el trece peste un ,,grăunte de piatră
cât un munte”. Tulpina florii pe care, de jos, el o văzuse netedă are nenumărate
adâncituri ,,atâtea văi și dealuri”. Comparația gândăcelului cu o picătură de rouă
și exclamația din final ,,Uf! Ce mult mai am de suit, Doamne” exprimă efortul
depus și starea de epuizare în care se află, conștientizarea dificultății, dar nu
descurajarea și renunțarea.
O veritabilă valoare educativă care se desprinde din această povestire este
trimiterea pe care o face la obiceiul creștinesc de a cere ajutorul lui Dumnezeu
pentru a reuși în situațiile dificile din viață ,,se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără
să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu moșnegește cruce. Pe urmă încercă din
nou și văzu că poate”. Gândăcelul ajută și la sădirea în sufletele copiilor a
încrederii în forțele proprii, a curajului și la dezvoltarea unor emoții și sentimente
pozitive, specifice vârstei. Cel mai frumos mod în care pot fi ilustrate aceste valori
educative este, în opinia noastră, ieșirea în natură, fie în părculețul grădiniței, fie
în cadrul unor excursii organizate, pentru a le oferi copiilor în mod autentic ocazia
de a observa și ei gâzele în mediul lor de viață, iar apoi, în cadrul unor activități
specifice domeniului științe, li se pot prezenta copiilor aspecte din viața gâzelor: cu
ce se hrănesc, de ce au nevoie de soare, cum trăiesc iarna....

În concluzie, considerăm că prin acest mod integrat de abordare cunoștințele

copiilor despre gâze vor fi îmbogățite și sufletele lor vor fi sensibilizate, dezvoltând
astfel sentimente nobile de dragoste și admirație pentru natură.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de
realizare să fie memorizarea (domeniul experiențial Limbă și
comunicare nivel de studiu: 3 − 4 ani); sugestie de conținut: mesaje
orale în contexte de comunicare cunoscute. Urmăriți aceste repere:
menționarea etapelor activității și descrierea lor.

Memorizarea este activitatea de educare a limbajului menită să le dezvolte

preșcolarilor memoria pentru a le facilita învățarea. Deducem că aceasta face parte
din metodica activităților de educare a limbajului. Prin definiție, conceptul de
„memorizare” este legat de memorie – privită ca proces cognitiv primordial − și
indisolubil legată de toate celelalte procese psihice umane.

Structura memorizării depinde de natura și de scopul activității pe care o

completează într-un fel sau altul. Mai mult, aceasta se poate reconstitui după
specificul acelei activități. Așa se explică interferența dintre memorizare și
metodele folosite totodată. De pildă, lectura după imagini, lectura educatoarei,
conversația, (re)povestirea, jocul didactic, jocul liber.

Metodologia memorizării nu se deosebește fundamental de cele ale altor activități

de educare a limbajului; este etapizată. Etapele sunt cele firești: organizarea,
desfășurarea, încheierea. În principiu, secvențele sunt caracteristice desfășurării
activității instructiv-educative. În felul lor, secvențele fac posibilă introducerea
preșcolarilor în atmosfera conținutului și în procesul de memorare a ceea ce li s-a
prezentat: un cântec, o poezie, o ghicitoare, un fragment dintr-o fabulă, piese din
folclorul copiilor, de pildă. În plus, secvențele favorizează învățarea conținutului
înfățișat cu ajutorul unor materiale concret-intuitive/mijloace didactice
semnificative.

Să luăm ca exemplu o poezie. Atragerea copiilor în lumea ei se poate face prin

diverse mijloace: jocuri de ritm și de rimă, mimă, pantomimă, elemente de joc
(povestiri haioase, onomatopee ș.a.m.d.). Atenția li se menține prin recitarea-
model efectuată de educatoare și de limbajul său, mai ales parași nonverbal. Apoi,
în funcție de potențialul grupului, treptat, se insistă asupra fiecărei perechi de
versuri sau asupra fiecărei strofe până când întregul colectiv reușește să memoreze
poezia în cauză. Între momentele în care aceasta se reia se pot strecura altele, a
căror frumusețe se datorează jocurilor muzicale. Atmosfera devenită și mai plăcută
grație muzicii favorizează internalizarea poeziei. Datele păstrate în memorie pot
servi ulterior la sporirea puterii de creație/inovație și de a rezolva probleme.

În rândurile de mai jos plasăm ancore ce pot fi folosite în mijlocul activității de

memorizare. Citindu-le cu atenție, observăm cum se desprind idei valoroase de
lucru. Reflectând la potențialul copilului, ne reamintim că memoria lui se bucură
de plasticitate. Datorită acesteia din urmă, îi creștem preșcolarului capacitatea
intelectuală prin tehnici proprii de memorizare și prin exerciții atractive adecvate.
Dacă sunt bogate în stimuli audio-vizuali și tactili, tehnicile și exercițiile îl
antrenează pentru a fi deosebit de activ în fazele ce definesc memoria, însușirea,
păstrarea şi reactualizarea. Fiind activ, copilul parcurge cu lejeritate procesul de
învăţare a ceea ce îi e dat: un mic text (non)literar, mișcări simple etc. Pe durata
învăţării, momentele de recunoaştere şi de reproducere a cunoştinţelor se
transformă în veritabile oportunități de dezvoltare cognitivă și chiar personală. De
vreme ce copilul se simte tot mai stăpân peste ceea ce a memorat, imaginea de sine
i se luminează în continuu. Pe deasupra, el poate să fie din ce în ce mai încrezător
în forțele reproductive ale memoriei atunci când i se solicită să redea informații în
diverse contexte (extra)școlare de comunicare și de acțiune. Fiind nativ înclinat
spre afectivitatea ce caracterizează subiecții ce îi stau alături și din conținuturile
lirice etalate, copilul acceptă lesne provocările care îi stimulează memoria.
Afectivitatea, resimțită inclusiv prin datelor memorate despre oameni, mediul
înconjurător, viețuitoare, povești, personaje ș.a.m.d., e susceptibilă să îi stârnească
micuțului curiozitatea pentru arta cuvântului, regăsită în lumea literară și în cea
teatrală. Încheiem cu niște exemple edificatoare: jocurile de cuvinte rimate,
propozițiile melodioase, frământările de limbă.

Iar în rândurile de mai jos plasăm ancore ce pot fi utile la sfârșitul activității în
discuție. Știm că memorizarea este o metodă potrivită pentru dezvoltarea
proceselor psihice cognitive și pentru familiarizarea copiilor cu anumite valori. Mai
ales prin acestea din urmă, se formează o serie de atitudini cultural-artistice și
estetice. Scurtele exerciții cu poezii de reținut și cu expresii ori cântece din folclorul
copiilor de memorat pot contribui la majorarea capitalului intelectual și la
îmbunătățirea imaginii de sine. Cum? Grație schemelor de memorizare. Prin
cuvinte jucăușe, secvențial grupate cu ajutorul educatoarei și atent dublate de
imagini relevante. Prin asociații, logic făcute, cu obiecte din mediul apropiat, cu
amintiri din propriile experiențe, cu idei preluate din universul copilăriei, cu
gânduri și emoții caracteristice lumii lor inocente și fantastice. Prin limbaj, în
general, iar îndeobște, prin tipurile de limbaj parași nonverbal.

În virtutea celor enumerate cu titlu exemplificativ, considerăm că preșcolarii se

obișnuiesc, de timpuriu, să folosească structuri mentale – scheme raționale și
mnemice. În plus, ei își antrenează memoria voluntară, în paralel cu atenția. Aceste
operații le va ușura, negreșit, munca intelectuală în ciclul primar. Exercițiile îi vor
aduce în situații de-a lungul cărora vor intra pe terenul artelor spectacolelor și al
teatrului, implicit. Ca atare, acestea îi pot face pe viitori mici școlari să aleagă,
instinctiv, drumuri care le deschid larg ochii spre oportunități de carieră,
desfășurabile în jurul unor cuvinte de memorat și memorabile.

1.
2. Realizați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema
Diferențiere și individualizare în procesul de învățământ
preșcolar. Vizați următoarele aspecte:

•
o principiile care stau la baza demersului de diferențiere-
individualizare a procesului de învățământ;
o explicarea necesității adaptării curriculare în raport cu acest demers;
o argumentarea punctului de vedere propriu despre utilitatea acestui
riguros demers.

Idealul educațional constă în formarea unei personalități armonioase și creatoare,

capabilă să se adapteze la schimbare și să realizeze rolurile cu care o investește
societatea. Fiecare copil este diferit, având propriile aptitudini și neajunsuri. Nu
putem fi buni în toate domeniile. Aceasta este și frumusețea umanului: unicitatea
fiecărui îndivid în raport cu celălalt. Omul este o minune în sine, irepetabilă. Nici
gemenii sunt fi identici, chiar dacă par fizic; se deosebesc psihic și
comportamental. Așa este și în cazul preșcolarilor. Având în vedere nevoia de
adaptare a conținutului de învățare la nevoile fiecăruia, un rol deosebit în procesul
de învățământ preșcolar îl au diferențierea și individualizarea.

Diversitatea umană a ridicat în domeniul psihopedagogiei educaţiei problema

necesității diferenţierii şi a individualizării instruirii ca premisă indispensabilă
pentru asigurarea reuşitei fiecărui copil şi pentru realizarea unor performanţe mai
apropiate de potenţialul său intelectualul maxim. Din acest considerent, pedagogia
modernă pune accent pe principiul didactic al individualizării și al diferențierii
procesului de învățămant. Diferențierea constituie adaptarea activității didactice,
a conținutului și a metodelor folosite la particularitățile fiecărui preșcolar.

Soluția dezvoltării învățământului constă în punerea acestor acțiuni în prim-plan.

Diferențierea și individualizarea constituie principii fundamentale în ceea ce
privește organizarea procesului formativ. Acestea sunt strategiile principale
folosite pentru creșterea randamentului școlar. Prin instruire diferențiată și
individualizată, educatorul își atinge scopul și finalitățile educției.

Activitatea de diferenţiere trebuie îndreptată spre acele puncte care determină

randamentul. Orice acțiune de diferenţiere a instruirii trebuie să pornească
întotdeauna de la diagnosticarea preșcolarilor, de la sesizarea trăsăturilor şi a
deosebirilor dintre copii, manifestate sub diverse aspecte. Instruirea diferențiată
se realizează, de obicei, prin astfel de forme: (a) utilizarea sarcinilor didactice în
microgrupuri omogene şi eterogene în sala de grupă; (b) acţiuni compensatorii de
recuperare şi de dezvoltare anticipativă a copiilor; (c) învăţarea reciprocă în
grupuri eterogene. Învățarea diferențiată presupune organizarea instruirii copiilor
pe grupe în conformitate cu unele particularităţi similare unor preșcolari. Etapele
instruirii diferenţiate sunt următoarele: studierea predispozițiilor și aptitudinilor
copiilor; plasarea preșcolarilor în grupe pe baza diagnosticului; determinarea
mijloacelor de diferenţiere şi elaborarea sarcinilor; abordarea diferenţiată a
copiilor pe durata activității; diagnosticul rezultatelor obţinute de preșcolari în
urma învăţării.

Din punctul nostru de vedere, societatea umana evoluează prin diversitate, nu prin
uniformizare. De aceea educatorul trebuie să cultive particularitățile individuale,
să le respecte și să le valorifice.

Oamenii se deosebesc unii de alții prin felul de a gândi, prin atitudine, prin
capacitatea și ritmul de învățare ș.a.m.d. Un educator care predă și analizează
copiii după același criteriu seamănă cu omul care le cere mai multor specii de
animale să se urce în copac. O maimuță, adaptată acestui proces, va reuși, dar un
elefant ori un cal, niciodată. Fiecare copil are propriile aptitudini. Un bun educator
le observă și contribuie la dezvoltarea lor. De pildă, unii copii au memorie vizuală
foarte bună și pot învăța, schematic, foarte multe noțiuni. Cel care are memorie
auditivă poate învăța informații dintr-un cântecel sau o poezie și așa mai departe.
Educatorul trebuie îmbine armonios formele de predare, așa încât să îi orienteze
pe toți spre performanță.

Prin respectarea acestui principiu fiecărui copil i se acordă încredere în forțele

proprii. Acest lucru este crucial, mai ales în perioada de maximă dezvoltare,
asimilare și de formare a caracterelor. Educatorul trebuie să pună accent pe
originalitatea fiecăruia și să o cultive, reușind astfel să crească motivația pentru
învățare și proges.

În concluzie, principiul diferențierii și al individualizării este imposibil de neglijat

și în sistemul de învățămant preșcolar. Se cere o adaptare și mai bună a
curriculumului în acest sens. Activitățile și toate celelalte acțiuni trebuie să
maximizeze randamentul copiilor. Progresul trebuie să fie unul personal, axat pe
individ, nu pe noțiuni goale. Copiii trebuie ajutați să se automodeleze, să fie unici,
nu să fie turnați într-o matrice uniformă pentru toți ceilalți.

Testul nr. 7
SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. spun, merg, scot

2. Aceste cuvinte au fost scrise cu majuscule deoarece, în acest text, au devenit

nume ale unor personaje.
3. vru = dori, termină = sfârși, conducem = însoțim
4. Mama l-a trimis pe George la magazin. Mariei nu-i plac prăjiturile.
5. Copiii au învățat azi despre era glaciară. (era = substantiv comun)
6. Prin contragere, propoziția ,,care îmi trebuie pentru povești” devine
,,trebuincioase pentru povești” sau ,,necesare pentru povești”.
7. Obstacolul e pe marginea drumului.
8. ,,ca să știți și voi”
9. Harnicia îi spune autorului că fetița refuză să a o ajute pe mama ei la treburi,
motivând că nu își poate folosi mâinile, deoarece trebuie să îl țină pe ,,Nu”
în brațe ca și cum acesta ar fi un bebeluș, pe care trebuie să îl protejeze.

B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele

educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen, având ca
temă natura și viețuitoarele.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului
selectat în genul literar menționat;
o indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
o prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de
limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă,
motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
o susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate
valențele educative ale creației lirice selectate.

Gândăcelul
de Elena Farago

Elena Farago este o poetă apreciată de reprezentanții simbolismului românesc, ale

cărei lucrări au fost recompensate cu mai multe premii naționale și internaționale.
Ea a dedicat mai multe volume celor mici, oferind adevărate lecții de viață, însoțite
de o tandrețe copleșitoare.
Gândăcelul este una dintre poeziile care înduioșează orice inimă. Deși tema
abordată este una tristă, sensibilitatea și blândețea care însoțesc prezentarea
aceastei ,,mici tragedii”, moartea unui gândăcel provocată de neascultarea unui
copil, dau o notă de optimism poeziei prin hotărârea din finalul ei: ,,Și zi-le că de-
acum ai vrea/Să ocrotești cu bunătate,/În cale-ți, orice vietate,/Oricât de făr-de-
nsemnătate/ Și-oricât de mică ar fi ea!”

Prin procedeele artistice folosite, specifice simbolismului (paralelism, repetiție,

enumerație, context gramatical inedit, anumite regionalisme și chiar neologisme),
autoarea atinge coardele sensibile ale inimii de copil, pentru a șlefui un caracter
frumos, versurile acestei poezii fiind păstrate în memorie, chiar și când copilul
devine adult.

Poezia este o creație care împletește elemente epice și lirice. În prima parte este
prezentată o scurtă narațiune în care un copil ignorant omoară un gândăcel
nevinovat. Sub acest pretext, autoarea apelează la monologul dramatic, ca
procedeu artistic, imaginând dialogul dintre cele două ființe: gândăcelul și copilul.
Autoarea folosește personificarea pentru a reda gândurile și emoțiile acestei mici
viețuitoare. Astfel, gândăcelul invocă similitudinea dintre el și copil: ,,Copil ca tine
sunt și eu,/Și-mi place să mă joc și mie”, suferința lui și a membrilor familiei sale,
cerându-i să-i fie milă de el. Rugămințile gândăcelului rămân neascultate, iar
consecința neascultării este iremediabilă, în ciuda regretelor tardive care îl sperie
pe copil. A doua parte a poeziei conține morala care-i conștientizează pe micuții
cititori despre datoria de a proteja orice viețuitoare, oricât de mică ar fi ea. Copiii
vor înțelege că hotărârea copilului vinovat de moartea gândăcelului trebuie să fie
și a lor, pentru a evita incidente asemănătoare.

Pornind de la această situație, preșcolarii vor înțelege și faptul că unele cerințe ale
părinților și educatorilor trebuie ascultate imediat, deoarece acestea nu suportă
amânare. În caz contrar, consecințele dezastruoase vor fi imposibil de reparat. În
acest context, copiii pot înțelege mai bine de ce nu au voie să facă anumite lucruri
și că respectarea unor reguli creează un mediu în care toți sunt în siguranță și se
simt bine. În activitățile educative din grădiniță, poezia poate fi utilizată ca text-
suport în activitățile din cadrul domeniului limbă și comunicare în exerciții de
povestire, memorare, formulare de întrebări și concluzii simple. Tema face parte
din universul apropiat al copiilor, ei având suficiente cunoștințe despre acest
subiect pentru a putea să își exprime cu ușurință gândurile și sentimentele, în
cadrul unor discuții simple. De asemenea, curiozitatea copiilor poate fi stârnită în
cadrul activităților din cadrul domeniului științe, pentru a descoperi mediul de
viață al acestor viețuitoare, nevoile de bază, rolul lor în ecosistem și, implicit,
consecințele distrugerii lor, dar și în activități specifice domeniului artistic
(pictură, origami etc.). În opinia noastră, poezia Gândăcelul, de E. Farago, poate
fi un bun punct de plecare pentru activități educative ce vizează dezvoltarea
emoțională și cognitivă a copiilor, reîntregind aspecte din mai multe domenii
experiențiale.
SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 3 – 4

ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare ce se poate
realiza printr-un joc de limbaj. Utilizați cunoștințele micuților despre
sunete și despre comunicarea receptivă.

Ne alegem jocul de limbaj, întrucât vrem să dezvoltăm elementele de construcţie a

comunicării de care copilul se va folosi pe toată durata vieții: vocabularul
(cuvântul) și fonetica (sunetele, cu precădere). În timpul jocului, utilizăm cuvinte
și comunicarea receptivă pentru a (re)marca diverse sunete. Având în vedere
vârsta preșcolarilor, acestea sunt, desigur, unele cunoscute din natură și din
mediul familiar. De pildă, sunetele provocate: de căderea ploii, de tunet, de mersul
prin apă, de lovirea apei cu palma, de apa la robinet, de motorul robotului de
bucătărie, de motorul mașinii, de șuieratul trenului ș.a.m.d.

Înainte să descriem activitatea, trecem în revistă domeniul vizat, așa cum regăsim
în curriculum pentru educația timpurie: dezvoltarea limbajului, a comunicării și a
premiselor citirii și scrierii. Ținând seama de specificul conținutului, luăm în
considerare numai subdomeniul privind limbajul și comunicarea și, se subînțelege,
dimensiunea de rigoare. În virtutea acesteia se formează comportamentul în baza
căruia copilul va fi capabil să recepteze și să redea mesaje orale în contexte de
comunicare cunoscute. Nu este puțin lucru să îl vedem cum recunoaște sunetele și
cum le folosește apoi în diferite situații de învățare.

Captarea atenției se face pe coloana sonoră a unei înregistrări ce redă o parte din
lumea pădurii. Copiii ascultă păsările și, în joacă, reproduc sunetele acestora.
Momentul rezervat reactualizării cunoștințelor se organizează în baza
instrumentelor din trusa muzicală. Apoi, educatoarea îi introduce în subiect cu
ajutorul unor frânturi preluate din creaţia populară destinată celor mici: elemente
folcloristice (cântece-formulă, recitative, numărători). Cu acestea în minte și
dirijați corespunzător, copiii fac aplicații care îi provoacă să identifice sunete din
mediul înconjurător și din cel apropiat, iar apoi, să le imite individual și în grupuri
mici. Pornind de la criteriul vârstei, exersarea face posibilă învățarea prin imitație,
aceasta fiind întocmai cu ceea ce reprezintă stadiul preoperațional de dezvoltare a
inteligenței umane (este imperios necesar de creat un mediu stimulativ, căci numai
așa se poate folosi la maximum analizatorul auditiv). După caz, elementele
folcloristice propuse sunt valorificate prin jocuri muzicale, menite fiind să
dinamizeze colectivul.

Punctul culminant al activității îl constituie frământările de limbă, alese cu grijă

pentru a învăța copiii să transpună în practică noțiunile primare despre vocale și
consoane. Acestea sunt tratate atât separat, cât și împreună, în varii cuvinte simple.
De exemplu, fiecare grup primește ca sarcină ascultarea unor sunete și
recunoașterea lor în timp ce observă niște ilustrații. Deducem că suportul tehnic
este dublat de materialul concret intuitiv – veritabil adjuvant mai ales în cazul
copiilor mici. Astfel, se favorizează și abordarea stilului auditiv de învățare, stil care
poate îmbunătăți considerabil comunicarea receptivă. Dacă îi privim esența,
înțelegem că aceasta rezidă în competența de comunicare, din care, contextual, ne
interesează receptarea și redarea mesajelor verbale.

Realizarea transferului se poate face prin sarcini în temeiul cărora micuții trebuie
fie să reproducă, fie să recunoască sunete din cadrul familiei. Distingem câteva
asemenea exemple: sunetul unei oale lovite, al sticlelor ciocnite, al unei cărți
căzute/trântite, al ceasornicului.

În opinia mea, jocul de limbaj, prin definiție, este propice pentru creșterea
capacității de comunicare corectă și clară. De vreme ce copiii își însușesc noțiunile
fundamentale de fonetică – sunete specifice limbii române și cuvinte mono– și
bisilabice. Totodată, un joc de acest fel dezvoltă ceea ce e și firesc – limbajul în sine,
privit ca proces psihic cognitiv. Progresiv, prin exerciții sistematice și bine
structurate, se dezvoltă constant și celelalte procese colaterale: gândirea, memoria
și imaginaţia. Vedem cum acest complex determină apariția premiselor
susceptibile să ridice nivelul inteligenței verbal-lingvistice. Și nu doar pe al
acesteia, ci și al inteligenței spațial-vizuale, întrucât limbajul – proces cognitiv
superior – poate contribui realmente la dezvoltarea reprezentărilor – parte din
procesele cognitive senzoriale.

În încheiere, încurajăm folosirea jocului de limbaj ori de câte ori permite contextul
educațional, nu numai cel creat în consens cu specificul domeniului experiențial
Limbă și comunicare. Știm de câtă trecere se bucură piesele din folclorul copiilor,
fiind integrabile în oricare dintre activitățile prevăzute în planul de învățământ,
respectiv în tranziții și rutine. Restul depinde de priceperea educatoarei și de
înclinațiile sale spre latura comunicativ-funcțională a limbii române. Restul mai
depinde și de priceperea acesteia de a suprapune laturile comunicativă și socio-
emoțională în activitatea obișnuită. Spunem așa, fiindcă limbajul are puterea să
adune laolaltă copii care, (in)voluntar, dau curs procedeelor aplicabile pentru a
ridica nivelul fonetic. Mulțumită ajutorului reciproc, oferit inconștient la această
grupă mică de vârstă, ei învață să pronunțe corect vocale, consoane și cuvinte, fapt
care se va observa într-un termen mediu și lung.

2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema

Variante de organizare și realizare a jocurilor și activităților
liber-alese, în lumina abordării integrate. Vizați următoarele
aspecte:

• motivarea includerii lor în managementul activităților de învățare;

• descrierea unei activități exemplificative, gândind la organizarea și
realizarea sa;
• exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, despre necesitatea
cunoașterii temei date.
Pe durata preșcolarității, distingem activități pe domenii experiențiale, de
dezvoltare personală și liber alese. Toate acestea îl ajută pe copil să se dezvolte pe
toate palierele. Abordarea integrată are drept rezultat pregătirea lui completă în
vederea interacțiunii cu cei din jur, cu societatea și cu problemele vieții. Moffet
spunea că „Cel mai puternic argument pentru integrarea disciplinelor este însuși
faptul că viața nu este împărțită pe discipline.” Acest lucru ne arată că un copil,
pentru a putea face față unor provocări, care necesită cunoștințe și aptitudini
diverse, are nevoie de o pregătire cât mai completă.

Activitățile liber alese și jocul sunt cele mai bune mijloace pe care le putem folosi
pentru pregătirea preșcolarilor. Jocul îl ajută să (se) cunoască, să învețe, să își pună
întrebări, să afle soluții, să își dezvolte gândirea, memoria și capacitatea de a
rezolva problemele. Prin joc, preșcolarul învață cel mai bine care sunt calitățile de
dobândit în viață, cum să își aleagă tovarășii de drum și cum să fie motivat în așa
fel încât să ducă la îndeplinire tot ce și-a propus.

Potrivit noului curriculum pentru educația timpurie, „activitatea din grădiniţă este
centrată pe copil şi pe nevoile lui”. Prin joc, preșcolarul se destinde și se bucură că
se poate manifesta liber, iar educatoarea poate observa comportamentul său mult
mai bine, dându-i-se posibilitatea totodată să îl îndrume mai bine spre valorile
propuse. Tot în cadrul ALA, copiii îşi dezvoltă abilitățile de comunicarebal.

Cu titlul de exemplu de activitate liber aleasă, putem lua jocul „La pescuit”. Prin
acest joc, copii își vor forma și dezvolta spiritul competitiv. Regulile jocului sunt
simple: Copiii stau de o parte și de alta a unei mese în două grupe. Fiecare va primi
câte o undiță. Pe masă vor fi puși mai mulți peștișori, iar copiii vor încerca să
prindă cât mai mulți. Ca metode didactice se vor folosi conversația și explicația, iar
modul de organizare va fi frontal și pe grupe mici. Educatoarea va observa
comportamentul elevilor și va corecta anumite greșeli sau tendințe negative.

Copiii au o înclinație spre joc și spre activități practice. De aceea opinăm că

activitățile liber alese și jocul sunt cele mai bune mijloace aflate întotdeauna la
îndemâna educatoarei. Trebuie să le folosim pentru a-i motiva să învețe cât mai
multe lucruri noi.

În primul rând, jocurile și activitățile liber alese îi determină pe copii să depășească

preconcepțiile sau barierele legate de etnie, de gen etc. Jocul îi ajută să se
armonizeze; cel puțin pe durata jocului, ei devin cei mai buni prieteni.

În al doilea rând, aceste activităţi dezvoltă capacitățile intelectuale ale copiilor,

punându-i în situaţii inedite, oferindu-le posibilitatea să exploreze, să găsească
soluţii, să dea răspunsuri. De exemplu, jocul „Vânătoarea de comori” îi antrenează
pe copii să se descurce singuri în anumite situații sau să lucreze în echipă și,
folosind indiciile date, să găsească obiectele ascunse. Acest lucru le dezvoltă
capacitățile socio-cognitive.
În concluzie, activitățile liber alese și jocurile reprezintă un mod eficient de a le
insufla copiilor valori pozitive, de a-i determina și susține să evolueze în toate
domeniile de dezvoltare. Cei mici învață jucându-se. Bucuria lor și a educatorilor
este și mai mare dacă folosesc timpul atât pentru relaxare, dar și pentru a învăța
lucruri noi.

Testul nr. 6

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. cingătoarea, numai = cuvinte cu diftongi, minunățiile = hiat

2. ,,nu vrei să vii cu mine?” Semnul întrebării are rolul de a marca intonația
specifică unei interogații.

3. în spate ≠ în față, departe ≠ aproape, moarte ≠ viață

4. Aseară au intrat vulpile în vii. (varianta 1) Au rămas puțini pui vii. (varianta
2)
5. Am cumpărat o sticlă de vin. (vin = substantiv comun)
6. valoarea morfologică: soarele = substantiv comun, sunt = verb predicativ,
frumoase = adjectiv funcția sintactică: soarele = subiect, sunt = predicat
verbal, frumoase = atribut adjectival
7. adverb, gradul comparativ de superioritate
8. ,,a spus rândunica”
9. Rândunica își amintește că Degețica a îngrijit-o și a scăpat-o de la moarte
când era rănită. Între ele s-a legat o relație frumoasă de prietenie exprimată
prin expresia ,,Degețică scumpă”. Acum, rândunica o îndeamnă pe Degețica
să vină cu ea pentru a o scăpa din situația dificilă în care se află.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei povești culte, aparținând genului epic, incluse în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii culte

selectate în genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale poveștii culte selectate.
Fata babei și fata moșneagului
de Ion Creangă

I. Creangă dezvoltă o semnificativă activitate literară în perioada clasică, cu

implicații deosebite în literatura pentru copii. În povestea Fata babei și
fata moșneagului el abordează, prin contrast, două concepții despre
viață: cea a omului bun și harnic care se bucură de rezultatul muncii lui și
cea a omului rău și leneș, invidios pe realizările celuilalt.

Contrastul dintre cele două fete asigură echilibrul operei și sintetizează morala
poveștii: numai munca cinstită, orientată în favoarea celorlalți este răsplătită și
aduce satisfacții, lenea aducând numai necazuri. Cele două fete sunt prezentate
într-un stil clasic, prin antiteză, demonstrând că faptele omului descoperă ce e în
inima lui, dovedind totodată o bună cunoaștere a caracteristicilor poporului.
Despre fata moșneagului se spune că ,,de făcut treabă, nu cade coada nimănui”.
Referitor la fata babei apare precizarea ,,mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de
la vaca stearpă decât să se îndatorească o fată alintată și leneșă”. Prin aceste
precizări, autorul transmite un mesaj important și părinților, aceștia fiind
responsabili de educația pe care o oferă copiilor lor.

În desfășurarea întâmplărilor se întrepătrund elemente reale și fantastice.

Elementele din lumea reală primesc atribute fantastice: cățelușa poartă la gât o
salbă de galbeni, părul ,,s-a făcut de o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese
crengile în nori”. Deși Fata babei și fata moșneagului are multe aspecte
specifice basmului, ea este, totuși, o poveste datorită dimensiunii mai reduse și
numărului mai mic de personaje, comparativ cu basmul. Este o poveste cultă,
deoarece are un autor cunoscut. Spre deosebire de poveștile populare, în care
personajele au calități fantastice, aici sunt prezentate personaje cu calități și
defecte. În plus, personajul principal este lipsit de puteri supranaturale.

Fata babei și fata moșneagului este un text atractiv și accesibil copiilor.

Poveștile contribuie la apropierea copiilor de universul cărților, lucru ce trebuie
dezvoltat încă de la vârsta preșcolară, chiar dacă ei nu știu să citească, pentru că
acestea influențează pozitiv dezvoltarea morală a copiilor, punând bazele unui
caracter frumos. Alături de fata moșului, copiii își vor dezvolta sentimente de
apreciere, milă și respect. Bineînțeles că nu își vor dori să se asemene cu fata babei
și, de aici, vor învăța să evalueze singuri ce e bine și ce e rău și cum trebuie să se
comporte.

După lectura educatoarei, aceste valențe educative pot fi dezvoltate în activități de

repovestire, folosind ca material didactic imagini clare cu secvențe din poveste.
Cadrul didactic trebuie să dirijeze observația copiilor de la elementele din planul
apropiat către cele din planul depărtat. Se încurajează mai multe variante de
exprimare și se urmărește ca enunțurile copiilor să fie înlănțuite după modelul
unui text, cu introducere, cuprins și încheiere.
În cadrul unei activități integrate, copiii pot continua să învețe practic prin
activități liber alese la centrele de interes. La centrul Arte, pot modela din aluat
plăcinte, la centrul Construcții pot construi din piese de lego sau din cuburi
cuptorul pe care l-a reparat fata moșneagului, la Științe pot descoperi cu ajutorul
enciclopediilor cum să îngrijească o cățelușă, în cadrul Jocului de rol pot intra în
lumea poveștii, imaginându-și că discută cu personajele din poveste, iar la
Bibliotecă pot răsfoi cărți cu povestea ilustrată. Copiii vor fi încurajați să
dovedească hărnicie strângând jucăriile după ce se joacă la grădiniță, iar printr-un
dialog cu familia, pot fi încurajați să continue și acasă acest obicei sau să îi ajute pe
părinții lor la alte treburi gospodărești.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate, însă fără a ne limita la acestea,

conchidem că Fata babei și fata moșneagului este o poveste care poate fi
folosită cu succes în activitățile educative din învățământul preșcolar.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

•
1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel de studiu: 3 – 4
ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare,
realizabile prin jocul de comunicare, într-un microgrup. Folosiți
cunoștințele copiilor despre ascultarea activă. Țineți cont de aceste
repere:
• menționarea etapelor activității;
• descrierea conținuturilor etapelor enumerate.

Jocul de comunicare constă în exerciții specifice menite să îmbunătățească

abilitățile de receptare și de redare a mesajelor orale, respectiv a celor de
comunicare eficientă. Denumirea lui ne duce cu gândul la domeniile dezvoltării
copilului, enumerate în curriculumul pentru educația timpurie. Jocul în cauză se
poate încadra în cel privind dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor
citirii și scrierii. Noi ne oprim doar asupra primelor două aspecte, întrucât implică
ascultarea, vorbirea și interacţiunea. Le avem în vedere numai pe acestea în
contextul dat, fiindcă, privind abordarea pe termen lung, realizăm că se oglindesc
în programa disciplinei Limbă și comunicare, clasa pregătitoare – clasa a II-a. Ca
atare, e cu atât mai bine dacă obișnuim din vreme copiii cu ceea ce reprezintă
comunicarea constructivă. Iar în accepțiunea noastră, pe aceasta o formăm
respectând reguli de vorbire eficientă. Le punctăm pe cele mai importante:
ascultarea activă (vorbirea pe rând, ascultarea interlocutorului) și păstrarea ideii.
Dacă le transmitem potrivit principiului accesibilității, formăm comportamentul
în baza căruia copilul va fi capabil să recepteze și să redea mesaje verbale în
contexte de comunicare cunoscute. Ultimul enunț ne introduce în sfera
dimensiunilor domeniului de dezvoltare vizat. Cu prima dintre ele în minte, punem
preșcolarul în fața situației de a se familiariza cu tehnicile de comunicare receptivă.
În virtutea lor și cu sprijinul educatoarei, el exersează ascultarea activă, scopul
fiind înțelegerea și receptarea mesajului.

Gândind la cele de mai sus, în propria viziune, tema abordabilă în cadrul

domeniului experiențial Om și societate face parte din conținutul despre actele de
vorbire. Se pot alege asemenea subiecte: a saluta persoane cunoscute, a se
prezenta, a identifica un obiect, o persoană, a formula o rugăminte.

Primele două momente importante – captarea atenției și reactualizarea

cunoștințelor – curg de-a lungul secvenței în care copiii văd marionete salutându-
se și prezentându-se. E un model sugerat de urmat în vreme ce se desfășoară efectiv
activitatea de învățare. Despre aceasta vorbim în continuare. După vizionarea
secvenței, copiii lucrează în perechi, formă în care inițiază scurte dialoguri asemeni
celor de dimineață. Ne referim la momentul în care, la prima oră, se întâlnesc pe
holul grădiniței. Apoi, li se cere să procedeze la fel cu colegii din grupele superioare.
Ba mai mult, ei sunt învățați să adreseze întrebări despre numele și vârstele lor.
Totodată, ei sunt încurajați să păstreze un ton prietenos, ceea ce înseamnă că astfel
se creează premisele comunicării formale (în termeni politicoși). Ulterior,
organizați în grupuri mici, copiii vorbesc despre o serie de obiecte observate în
niște ilustrații expuse. Observarea se realizează în scopul identificării acelor
obiecte. Succesiv, ei verbalizează, fapt din care deducem că primează ascultarea
activă. Ascultându-se reciproc, ei au ocazia să afle detalii despre lucrurile supuse
atenției voluntare. Acesta reprezintă contextul în care educatoarea invită copiii pe
terenul psihologiei din dorința de a le forma atenția, parte din procesele psihice
afectiv-reglatorii. Opinăm că, învățându-se de mici să fie atenți la amănuntele
prezentate de interlocutor, ei pot descoperi în acestea și aspecte care stârnesc
interesul. Astfel, ei învață și să își cultive curiozitatea față de lucruri ce umplu viața
de zi cu zi și mediul înconjurător. Plastic vorbind, atenția voluntară și curiozitatea
sunt precum pietrele de temelie pe care se pot clădi lucruri durabile. Motivația este
un bun exemplu în acest sens. Ultima idee ne readuce pe firul ascultării active.
Constant exersată/dezvoltată, aceasta favorizează autoînvățarea. E așa, fiindcă
ascultătorul, pe de o parte, recepționează informațiile care îl preocupă, iar pe de
altă parte, își fixează în minte ceea ce consideră că merită aprofundat. Prin urmare,
vedem legătura creată între ascultare activă, voință, motivație (intrinsecă) și
(auto)învățare de calitate. Mai mult, vedem și legătura implicită cu respectul
reciproc, vital în relațiile de comunicare, de cooperare și de socializare.

În condițiile în care valorificăm primul subdomeniu vizat – dezvoltarea limbajului

și a comunicării - în scopul formării abilităților de comunicare receptivă și,
implicit, eficientă, ne putem gândi la exercițiile de comunicare expresivă. La finalul
unei serii de astfel de exerciții, copilul poate dovedi faptul că înțelege un mesaj oral,
folosindu-și emoțiile și ideile. Aceste tipuri de comunicare își vor demonstra
utilitatea în timp.

Readucem în discuție activitatea pe care o întrezărim astfel în încheiere:

Stând în semicerc, copiii urmăresc secvențe în care copii de grupa mare exersează
principalele formule de salut și de (auto)prezentare. E o modalitate potrivită în
care se reiau informațiile în interesul fixării lor. Transferul realizat dirijează firul
conversației spre concluziile zilei.

Ne dăm seama că întreaga activitate a fost și despre educarea limbajului, în sensul

corectării pronunției anumitor sunete ori cuvinte și al îmbogățirii vocabularului.
În loc de final, spunem că, deși pare banal, jocul propus aici poate contribui la
îmbunătățirea abilităților de exprimare corectă, clară și completă. Între exprimare
și comunicare există liantul de natură socio-emoțională; este liantul fără de care
nu se pot construi punți între oameni, indiferent de vârstele lor. Pe scurt, este ceea
ce numim relație benefică cu semenii.

1.
2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă
rolul lecturii în dezvoltarea personală a preșcolarilor. În
acest sens, evidențiați următoarele aspecte:

•
o rolul acestei activități de învățare, respectiv al jocurilor propuse
pentru familiarizarea copiilor cu noțiunea de „bibliotecă”;
o prezentarea valențelor (in)formative și creative ale unei activități
specifice, pe fondul unui exemplu dat;
o argumentarea punctului propriu de vedere în contextul dat.

Lectura joacă un rol important în dezvoltarea psiho-emoțională a preșcolarilor și

în pregătirea lor pentru succesiune de etape prin care vor trece pe tot parcursul
procesului lor de maturizare. Astăzi se pune atât de puțin accent pe lectură, pe
studiu, pe însușirea unor cunoștințe prin muncă sistematică. Societatea de azi este
acaparată de tehnologie în detrimentul liniștii oferite de lectură. Parcă totul se
învârtește cu o rapiditate ciclică spre niciun sens. Uităm să acordăm atenție
lucrurilor care sunt cu adevărat liniștitoare. Unul dintre acestea este, cu siguranță,
lectura.

Tocmai această dragoste de lectură trebuie trezită în inimile copiilor, dragoste pe

care părinții uită adeseori să o insufle. Prin urmare, educatorilor le revine sarcina
să le transmită copiilor setea de lectură. Ei pot realiza acest lucru prin metode și
mijloace de învățare adecvate. Cartea ar trebui să devină prietena copilului încă de
la cea mai fragedă vârstă. Dragul de carte ar trebui să prindă rădăcini înainte ca
micuțul să învețe să citească prin efortul susținut al adulților. Cartea le satisface
copiilor dorința de a descoperi realitatea înconjurătoare, de a afla răspunsuri la
multe dintre problemele lor. Grădinița joacă un rol crucial în scopul marcării
importanței lecturii.

În cadrul grădiniței se poate amenaja o mică bibliotecă unde să fie chemați copii și
să li se citească povești și basme. Acest lucru ar fi foarte util, având în vedere că
preșcolarii se vor familiariza astfel cu atmosfera bibliotecii. Peste timp, când vor
învața să citească, ei vor căuta să intre în bibliotecile școlare. Grupele mari ar putea
fi duse într-un tur al bibliotecii doar pentru a vedea și ei bogăția găzduită de
aceasta.

În viziunea personală, gustul de lectură se formează din fragedă copilărie, așa cum
se formează pasiunea pentru un anumit sport. Lectura este prezentă încă din
primii ani, când părintele le citește copiilor povești înainte de a adormi. Părintele
se bucură și el de acest moment de relaxare, de retrăirea copilăriei lui. La fel și
educatoarea care preia această sarcină de a pune tot mai mult accent pe lectură pe
măsură ce copilul crește. De pildă, la finele grupei mari, aceasta le poate dărui
copiilor câte un abecedar.

În primul rând, o carte bună îmbogățește cunoștințele preșcolarilor. Din lectură ei

pot afla multe informații ce privesc mediul înconjurător, științele, arta, istoria etc.
Ascultând lecturarea unor povestioare, ei pot să își cunoască patria, moșii și
strămoșii lor. Ei pot să își însușească exemplele lor, pot să distingă binele de rău,
fapt care le dezvoltă gândirea critică. Par lucruri relativ simple, dar sunt esențiale.

În al doilea rând, dacă poveștile sunt bine alese de educator lectura le poate insufla
copiilor valori morale deosebite. De exemplu, dintr-o povestioară, copiii pot învăța
cât de mare este iubirea mamei și cât de important este să o ascultăm, să o iubim
și să o prețuim. Din cărți se pot învăța lecții de viață deosebite. Există o expresie:
Omul înțelept învață din greșelile altora, iar omul neînțelept nu învață nici din
greșelile lui. Lectura ne ajută nu doar să ne îmbogățim cunoștințele, ci și să
învățăm lecții de viață, în lipsa cărora am avea multe neajunsuri.

Fără îndoială, lectura constituie un factor vital în formarea și dezvoltarea

intelectuală, morală și psihică a preșcolarilor. Ei trăiesc vremuri în care rapiditatea
și volumul informațiilor asimilate atinge apogeul. E atât de important să îi ajutăm
să deprindă cât mai multe obiceiuri bune, să își însușească prin exercițiu și prin
mijloace de motivare dragostea pentru lectură. Fără aceasta și fără cunoaștere,
omul se lipsește de multe răspunsuri la propriile sale întrebări existențiale, se
afundă în indiferentism. Dar omul care iubește să citească învață că fiecare faptă
are un rost și că viața este o bogație.

Testul nr. 5

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. numai, mei, joacă

2. Semnul exclamării de la sfârșitul acestui vers marchează rostirea acestor

cuvinte pe un ton ridicat și prelungit ca urmare a unei stări afective
puternice, generate de aprecierea față de copii și de dorința cățelușului de a
se juca cu ei.
3. numai = doar, mă cheamă = mă numesc, mereu = întotdeauna
 4. mișcare, mișcătoare, nemișcat.
5. Am cumpărat niște mei pentru papagali. (mei = substantiv comun)
6. valoarea morfologică: toți = adjectiv pronominal nehotărât, nu pot = verb
predicativ, forma negativă, dânșii = pronume personal funcția sintactică:
toți = atribut adjectival, nu pot = predicat verbal, (ca) dânșii =
circumstanțial de mod
7. Tabloul a fost pictat de cei trei.
8. Că sunt șchiop.
9. Cățelușul consideră că are doar trei picioare, pentru că pe al patrulea nu îl
poate folosi în deplasarea normală. Acest lucru îi afectează capacitatea
motrice, fiind nevoit să se miște într-un mod impropriu, prin intermediul
unor salturi mici, care îi îngreunează timpul și viteza de deplasare.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în
programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului
cult selectat în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale basmului cult.

Făt-Frumos din lacrimă

de Mihai Eminescu

Basmul Făt-Frumos din lacrimă, de M. Eminescu, a fost publicat în 1870 în

revista Convorbiri literare. Tema basmului este lupta dintre bine și rău, luptă în
care binele învinge răul. Autorul preia motive din basmele populare, de exemplu,
împăratul fără urmași, iubirea și prietenia, la care adaugă aspecte mai profunde,
specifice romantismului, cum ar fi relația dintre om și timp, viață și moarte, cosmic
și terestru. Autorul folosește o altă caracteristică a basmului, miraculosul, pentru
a introduce aspecte care nu există în viața reală. Făt-Frumos poate să schimbe
mersul timpului. Dacă în celelalte opere ale sale, timpul este cel care limitează
soarta și potențialul uman, în acest basm el este folosit în favoarea omului,
contribuind la îndeplinirea aspirațiilor sale.
Personajele sunt diferite de cele specifice basmelor populare. Aura eroică a
personajului principal este diminuată, Făt-Frumos este înzestrat cu puteri
supranaturale, însă are și puternice trăsături umane, fiind asemănat mai mult cu
o ființă umană obișnuită. Este perfecționist și exigent, cere să i se facă alt
buzdugan, împrumută chiar trăsăturile flăcăului de la țară, îmbrăcat în haine de
păstor. În realizarea personajelor autorul folosește și alte tehnici. Apare, de
exemplu, deformarea grotescă a unor personaje, cum este cazul Genarului. Prin
Genar, autorul prezintă dragostea părintească dusă la extrem, ca o exemplificare a
faptului că și un lucru bun, dar exagerat, devine negativ. Aceste aspecte și faptul că
FătFrumos din lacrimă are un autor cunoscut, care imprimă operei concepția
și originalitatea sa, demonstrează forma cultă a basmului.

Din întâmplările prin care trece Făt-Frumos se desprind câteva ilustrații

importante pentru copii: valoarea prieteniei, importanța colaborării și a
perseverenței. Deși Făt-Frumos pleacă de acasă hotărât să se lupte cu unul dintre
vecinii împărăției, preluând sentimentele negative ale tatălui său față de acesta, el
își dă seama că e mai bine să abordeze situația cu înțelepciune, făcând din
dușmanul său un prieten, ei devenind ,,frați de cruce”, legământ pe care și-l
respectă cu onoare. Din exemplul său, copiii pot înțelege de ce nu e bine să
răspundă cu violență atunci când apar neînțelegeri sau să acționeze violent când
sunt provocați, evitându-se astfel situațiile de bullying. Din secvența în care
împăratul țânțarilor și împăratul racilor, alternativa la albinele și furnicile din
basmele populare, îl ajută pe Făt-Frumos, pentru că și el îi ajutase mai înainte,
copiii pot înțelege de ce e bine să se ajute între ei la activități. Faptul că Făt-Frumos
a luptat până a reușit îi va motiva pe cei mici să fie perseverenți și să reia o activitate
de mai multe ori, în loc să o abandoneze atunci când nu reușesc imediat. Pentru
dezvoltarea acestor calități e nevoie să li se reamintească frecvent copiilor aceste
exemple când se află în situații concrete de viață: de exemplu, când se ceartă, o
scurtă convorbire pornind de la întrebarea ,,Ce ar face Făt-Frumos în această
situație?” ar putea rezolva problema, ajutând copiii să-și găsească singuri soluții,
fără să fie nevoiți să reacționeze doar după cum sunt îndrumați de adulți.

Considerăm că vizionarea unor piese de teatru sau scurte videoclipuri cu subiectul

basmului pot ajuta copiii să înțeleagă mai bine emoțiile trăite de personaje,
datorită interpretării unor actori profesioniști. După ce s-au familiarizat suficient
de bine cu povestea, ei pot fi implicați în exerciții de repovestire, care le dezvoltă
capacitatea de a prezenta în ordine logică succesiunea întâmplărilor, fără a avea
pretenția să fie neapărat cea corectă, mai ales dacă vârsta lor e mică. În cadrul unor
serbări, copiii pot interpreta personajele preferate, recitând scurte roluri în versuri
accesibile nivelului lor. Orice copil, la vârsta preșcolară, este atras de Făt-Frumos
și de Ileana Cosânzeana. Costumația și importanța momentului în care ei înșiși
intră în pielea personajelor le oferă copiilor satisfacția asemănării cu personajele
pe care le apreciază, motivându-i să învețe din poveștile de viață ale acestora.
SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, ce are ca formă de realizare jocul liber; nivel
de studiu: 3 – 4 ani.

Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile unor obiecte localizate în

spaţiul înconjurător.

Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele

activităţii precizate; descrierea lor.

Jocul liber, prin definiție, stă sub semnul dorinței de (re)creație a unui copil atât
pentru a-și îndeplini nevoia de bunăstare emoțională, cât și pentru a se
(re)descoperi în relație cu alte ființe, cu lucruri din mediul înconjurător sau chiar
cu sine în timpul activității ludice individuale. În cuvinte simple, aceasta este
activitatea de-a lungul căreia micuțul își manifestă vădit spiritul nesupus vrând să
cucerească noi spații de joacă, de exprimare și de (auto)formare. La baza lui să
puterea copilului de a-și imagina acțiuni pe care singur sau în compania
partenerilor de joc, unele care îi dau energia de a crea scenarii în afara unor reguli
stabilite de o terță persoană. În altă ordine de idei, jocul liber este prima formă de
activitate a copilului în care îi observăm natura în stare pură. Fără reguli și limite
impuse, acesta se lasă animat de propriile dorințe de factură ludică și de potențialul
creativ (nativ/dobândit), neștiind că astfel se (auto)educă și că se află sub imperiul
principiului învățării bazate pe joc.

Conform planului de învăţământ pentru educația timpurie, forma de realizare

propusă aici face parte din categoria jocurilor și activităților liber alese. Aceasta se
poate îmbina cu celelalte două mari tipuri prevăzute în planul menționat:
activitățile specifice domeniilor experiențiale și cele pentru dezvoltare personală.
Firește, modul lor de integrare depinde foarte mult de tactul pedagogic al
educatoarei și de spiritul său inovativ.

Ultimul enunț din preambul ne trimite cu gândul la conținuturile cuprinse în

domeniul de dezvoltare cognitivă și cunoașterea lumii. Mai departe, acesta ne
dirijează spre dimensiunile dezvoltării din sfera lui. În virtutea lor, prin joc liber
desfășurat pe fondul conținutului indicat, preșcolarul poate fi învățat să arate
trăsăturile structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare.

Iar fiindcă acționăm în cadrul domeniului experiențial Estetic și creativ, abordat

prin joc liber, e imperios necesar să ne referim și la câteva dimensiuni ale
dezvoltării privitoare la anumite capacități și atitudini în învățare. În contextul lor,
copilul își pune creativitatea în valoare în diverse circumstanțe, acestea putând fi
unele practice, dialogate, muzicale și dansante.
După întâlnirea de dimineață, în mijlocul sălii, educatoarea expune câteva obiecte
întâlnite în mediul familiar; mai exact, instrumente de percuție și corpuri ce
produc sunete prin loviri ușoare. De pildă, instrumente din trusa cu jucării
muzicale (xilofon, trianglu, castaniete, tobă), vase din bucătăria lor de joacă și
unelte care imită munca în grădină. Acesta este momentul în care li le captează
preșcolarilor atenția. Pe fondul unui dialog plăcut, se reactualizează cunoștințele
acumulate de-a lungul unor jocuri de rol și al unora muzicale. Educatoarea invită
câte un copil să își aleagă un obiect din mulțime, dar și locul din care le va atrage
tuturor atenția cu sunetele provocate de bătăile ușoare în acesta. Copiii stau așezați
sub formă de cerc, având eșarfe la ochi. Ei ascultă pașii fiecărui coleg și sunetele
provocate de obiectul pe care îl lovește în mod repetat. Apoi, ei trebuie să indice
locul din care s-au auzit sunetele și să recunoască obiectul manipulat. În secvența
următoare încep jocurile de rol organizate ad-hoc. Prin urmare, potrivit propriilor
voințe, copiii își iau lucruri din categoriile amintite și formează trei grupuri medii
de joacă. Membrii fiecăruia sunt liberi să își aleagă direcția în care vor duce ideea
activității ludice. De exemplu, într-un grup, unii copii își atribuie roluri de
muzicanți și de dansatori, într-altul, roluri de bucătari, iar într-altul, roluri de
grădinari. Spre finalul jocului desfășurat în fiecare grup, copiii sunt determinați să
le dea obiectelor alte întrebuințări. Exemple: Trianglul devine șablon de desenat
triunghiuri. Grebluța devine pieptăn pentru netezirea ciucurilor covorului. Vasele
întoarse devin tobe. Iar la finele jocului, în virtutea conținutului tematic, copiii
sunt învățați unde și cum să își depoziteze lucrurile pentru menținerea ordinii – în
cazul de față, cutia cu jucării muzicale, lădița cu uneltele de grădinărit, sertarele și
dulapurile de vase.

În momentul de reflecție asupra a ceea ce s-a petrecut secvențial în prima parte a

zilei, educatoarea dirijează conversația spre caracteristicile lucrurilor manipulate.
La alegere, copiii prezintă frontal câte două caracteristici ale unui obiect folosit
jucându-se. Ulterior se rețin și ideile concluzive.

Pe firul următoarei mențiuni, revenim la linia de start a temei noastre. Considerăm

că domeniul experiențial precizat este bine ales în concordanță cu tipul jocului
propus. Demersul îi lasă copilului libertatea să își etaleze creativitatea în activități
diverse, acestea putând fi de natura celor enumerate sau chiar artistico-plastice,
euritmice și narative.

Știind înspre câte laturi psihopedagogice, didactice și curriculare se pot lesne

direcționa conversațiile, credem în reușita educatoarei de a sădi în copii valențele
formativ-creative ale jocului liber. Deoarece sunt foarte puternice, ele pot
reprezenta, în orice situație de învățare, reale oportunități de dezvoltare. Ne
referim atât la dezvoltarea personală a copilului, cât și la creșterea capitalului
intelectual, aflat în sfera competențelor ultimului secol. În susținere, invocăm trei
principii prevăzute în curriculumul pentru educația timpurie: al individualizării, al
învăţării bazate pe joc, al diversităţii contextelor şi al situaţiilor de învăţare.
Așadar, activitatea se organizează ţinând cont de nevoile copilului și de ritmul în
care se dezvoltă, ceea ce înseamnă că el are dreptul să aleagă jocul și modul în care
acesta decurge. Prin joc, el crește natural influențat fiind de aceste aspecte vitale:
cognitiv, socio-emoţional și motric.

2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema privind

rolul convorbirii în dezvoltarea preșcolarilor. Pe durata alcătuirii lui,
vizați următoarele aspecte:

• prezentarea valenţelor formative ale convorbirii, din perspectiva dezvoltării

preșcolarilor;
• descrierea unei activități de convorbire, semnificative pentru dezvoltarea
preșcolarilor;
• exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la rolul
acesteia în dezvoltarea preșcolarilor.

Convorbirea este metodă didactică prin care se urmărește dezvoltarea capacității

preșcolarilor de a se exprima în mod independent, folosind cuvintele din
vocabular, însușite în cadrul lecturilor sau a altor activități. Observăm o
interdependență între lectură și convorbire. Prin lecturarea poveștilor de educator,
preșcolarul își formează un anumit vocabular pe care îl folosește pe durata
convorbirii.

Aceasta implică folosirea informațiilor însușite în activitățile precedente și se

organizează în grupe mai mici de preșcolari, în special în cadrul grupei mari.

Pentru a fi eficientă, convorbirea trebuie planificată din timp și să corespundă

intereselor copiilor. Tema trebuie să fie cât mai atractivă și să se respecte principiul
accesibilității, să vizeze cunoștințele de asimilat, exersat sau evaluat. Tot pentru
sporirea gradului de eficiență se recomandă și îmbinarea acesteia cu dramatizarea
sau cu o anumită situație de viață.

Convorbirile se pot clasifica după două mari criterii: tematică și scopul didactic.
Din punctul de vedere al tematicii, avem convorbiri ce privesc mediul înconjurător
(anotimpuri, despre animale, plante); convorbiri referitoare la viața de zi cu zi,
acestea având și un caracter moral; convorbiri despre problemele vieții sociale,
despre întrajutorarea semenilor, despre respectul față de părinți și de cei din jur,
de viitorii profesori, de autorități; convorbiri despre diferite opere literare
lecturate. Din punctul de vedere al scopului didactic, avem convorbiri cu rol în
fixarea cunoștințelor, în sistematizarea și verificarea lor.

Această activitate are o structură formată din trei momente distincte. Primul
moment îl reprezintă organizarea activității și presupune pregătirea unui anumit
cadru pentru buna desfășurare a activității. Al doilea moment îl constituie
desfășurarea propriu-zisă a activității. Această etapă se divide în alte două
elemente: introducerea în activitate și convorbirea propriu-zisă. Introducerea în
activitate presupune prezentarea unui element declanșator, o situație, o problemă,
o ghicitoare, o povestire, o pildă, un citat, un proverb, un joc de rol. Convorbirea
propriu-zisă constă în întrebările succesive adresate de educatoare și în
răspunsurile copiilor. Ultimul moment este încheierea activității; are un rol
concluziv. Copiii extrag concluzia din discuție, își însușesc eventualele noțiuni noi
și un mic feedback pentru activitățiile viitoare.

Din punctul nostru de vedere, convorbirile sunt activități foarte utile în dezvoltarea
limbajului și a capacității de interrelaționare a preșcolarilor. Ele sunt ideale în
vederea atingerii acestui țel. Prin urmare, se cere ca educatoarele să pună mult
accent pe acest lucru. Ar trebui să urmăm exemplul învățământului din alte țări.
Copiilor li se cere mereu să își argumenteze opiniile și să le dezbată. Convorbirile
din cadrul învățământului preșcolar constituie un prim pas pentru dezbaterile de
mai târziu.

În primul rând, prin convorbiri se formează sau se dezvoltă sentimente și atitudini

morale. Copiii sunt încurajați să analizeze situațiile prezentate de educatoare în
cadrul introducerii. De exemplu, copiilor li se poate povesti o situație concretă. Să
presupunem că ne întâlnim cu un om care are nevoie de ajutor în drum spre casă.
Acesta este rănit și nu se poate ridica. Ce trebuie să facem? Aceste întrebări
declanșează discuții cu caracter filantropic, idee de care copiii trebuie să fie
conștientizați din vreme.

În al doilea rând, convorbirile creează cadrul perfect pentru afirmarea opiniei

personale și pentru dezvoltarea atenției voluntare. Copiii sunt mult mai activi și
mai deschiși în cadrul învățământului primar dacă, în timpul grădiniței,
educatoarea a pus accent pe libera exprimare. Informațiile trebuie trecute prin
filtrul gândirii înainte de a fi asimilate. (Asimilarea mecanică duce la uitarea rapidă
a informațiilor. De exemplu, conform unui studiu de caz, s-a dovedit că oamenii
asimilează mai rapid informațiile dacă sunt dezbătute în cuvinte simple și proprii,
în diverse discuții.)

Așadar, convorbirile sunt ample activități de dezvoltare și evaluare a limbajului.

Știm că dialogul presupune un emițător și un receptor. Exersându-și abilitățile de
comunicare prin convorbiri, copiii învață să devină și ei emițători. Astfel își
depășesc condiția de simpli receptori pasivi. Încercând să răspundă, ei își însușesc
anumite structuri gramaticale și își îmbogățesc lexicul. Este un fapt care se va
resimți pe tot parcursul educațional.

Testul nr. 4

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. e-mo-ți-e (4 silabe), pă-mân-tul (3 silabe), în-vă-ță-toa-rea (5 silabe)

2. flori = cuvânt monosilabic, șesurile = cuvânt plurisilabic

3. Am cumpărat o frumoasă vază de alabastru.
4. îmi, mai, are
5. înțelegător, neînțelegere, înțeles
 6. am văzut = am privit, prima = întâia, înțelegeam = pricepeam
7. valorea morfologică: harta = substantiv comun, țara = substantiv comun,
flori = substantiv comun funcția sintactică: harta = complement direct, țara
= subiect, (de) flori = atribut substantival pre-pozițional
8. învățătoarea ne-a spus (propoziția principală)
9. Înțelegând semnificațiile culorilor și semnelor de pe hartă, autoarea
descoperă forma pe care țara noastră o are pe hartă. Ea aseamănă această
imagine cu un buchet de flori așezat frumos într-o vază albastră, această
vază fiind reprezentarea de pe hartă a Mării Negre.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unei schițe, aparținând genului epic, incluse în programa
de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea schiței selectate în

genul literar menționat;
• indicarea a două valori educative ale schiței selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale schiței selectate.

D-l Goe...
de Ion Luca Caragiale

I.L. Caragiale a rămas în memoria poporului român ca dramaturg, însă numele său
este este legat și de inegalabilele Momente și schițe, volum în care apare D-l Goe...
Acțiunea acestor opere este prezentată prin folosirea dialogului ca mod de
expunere principal, putând fi dramatizate în cadrul unor activități cultural
artistice, desfășurate în învățământul primar și preșcolar.

Ca specie literară, schița este o creație care aparține genului epic, scrisă în proză,
cu acțiune simplă, care redă în stil concis o întâmplare scurtă, desfășurată într-un
timp și spațiu restrâns, la care participă puține personaje. D-l Goe... este una
dintre schițele care evocă universul coplăriei. Tema dezvoltată este apropiată de
sufletul celor mici, dat fiind că personajul principal este un copil apropiat de vârsta
lor care pleacă într-o călătorie cu trenul, situație care captivează atenția copiilor,
deoarece călătoria cu trenul îi fascinează și pe ei. Pe peron și în tren, Goe vrea să
dovedească că este deștept și bine educat, însă vorbele și faptele lui dovedesc
contrariul. El corectează cuvântul ,,marinar”, spus greșit de către mamița și
mam’mare tot printr-o formă greșită și le face proaste pe amândouă, dovedind o
totală lipsă de respect. Încă din titlu se remarcă contradicția dintre ,,domnul”,
cuvânt care marchează respectul datorat unei persoane și Goe, un apelativ satiric.
Punctele de suspensie lasă să se înțeleagă ironia nespusă a autorului, deoarece
acesta transmite întâmplarea în mod obiectiv, din postura de observator.

Pornind de la definiția schiței, considerăm că D-l Goe... se încadrează în specificul

acestei creații literare, deoarece are puține personaje (Goe, mam’mare, mamițica,
tanti Mița, conductorul și ,,urâtul”, adică tânărul care-i atrage atenția să nu mai
scoată capul pe fereastră), intriga este simplă și prezintă chiar motivul călătoriei
,,Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta” și se povestește o întâmplare
petrecută pe peronul unei gări și în vagonul unui tren, în prima parte a unei zile
(timp și spațiu restrâns). Chiar dacă autorul prezintă persoane din societatea în
care a trăit el, aceste situații și caractere se regăsesc și în societatea de azi, valoarea
educativă a schiței fiind dată de posibilitatea pe care o oferă copiilor pentru a
înțelege anumite valori morale și prin faptul că, într-un mod atractiv datorat
umorului folosit, le dă posibilitatea de a se identifica – sau nu – cu personajele,
putând decide singuri ce e bine să aleagă. În același timp, autorul supune atenției
cititorului și efectele nocive ale educației greșite pe care unele familii o oferă
copiilor. Astfel, D-l Goe... are valoare educativă nu doar pentru copii, ci și pentru
părinți și bunici.

Schița prezintă un model de ,,Așa NU”, însă, pentru ca preșcolarii să nu rămână

atrași de acest exemplu care li se pare atractiv prin umorul conținut, considerăm
că e bine să se realizeze jocuri de rol în care ei să interpreteze personajele, arătând
cum ar trebui să se poarte și să vorbească acestea. O altă modalitate de valorificare
a acestei schițe constă în realizarea unor exerciții de pronunție în care copiii să fie
ajutați să pronunțe corect cuvintele spuse greșit de personaje (marinar, ciocolată)
și alte cuvinte care să conțină sunetul ,,r”, grupul de sunete ,,ci” și, bineînțeles,
copiii trebuie ajutați să înțeleagă sensul acestor cuvinte pe care nu le aud în mod
obișnuit (mam’mare, mamițica...) și îndrumați să folosească forma lor corectă. În
concluzie, schița D-l Goe... poate fi un instrument util în educația preșcolarilor
datorită subiectului ușor de înțeles pentru copii și pentru posibilitatea pe care o
oferă în construirea unui caracter frumos, arătându-le copiilor un exemplu despre
ceea ce se întâmplă atunci când se comportă nepotrivit, exemplul lui Goe
convingându-i să nu-și dorească să se asemene cu el.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul

experiențial Estetic și creativ, având ca formă de realizare jocul de
imaginație; nivel de studiu: 5 – 6 ani.

Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile lumii vii, respectiv ale

Pământului. Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre
etapele activităţii precizate; descrierea lor.
Mai întâi de toate, să definim jocul de imaginație. În cuvinte simple, acesta este o
activitate formativ-ludică bazată pe reprezentări mentale și pe forța imaginativă a
copilului, dublată de creativitate. Acesta poate fi desfășurat în orice mediu
educațional dintre cele cunoscute (formal, nonși informal) conform principiului
învățării bazate pe joc.

Jocul în discuție are câteva elemente în comun cu cel simbolic. Datorită gândirii
reprezentative, copilul poate evoca obiecte, oameni, necuvântătoare, simboluri,
semne, comportamente și (in)acțiuni.

Pe calea imaginației – fie reproductivă, fie creatoare –, el aduce în prim-plan tot

ceea ce îl animă din dorința de a se distra sau de a fi ceea ce nu este în realitate.
Astfel, apar în mintea lui cadre de poveste, personaje reale și fabuloase, obiecte
(simple ori cu puteri magice) și scenarii precum unele de film sau de teatru. Pentru
imaginație și gândire, privite ca procese psihice cognitive, toate acestea sunt o
adevărată hrană cu ajutorul căreia preșcolarul intră în situații ipotetice. Aceste
situații sunt oportunități valoroase care îi permit micuțului să experimenteze ceea
ce nu a trăit în viața reală sau ceea ce ar vrea să trăiască într-un fel sau altul.

În continuare, ne propunem să intrăm în domeniul experiențial Estetic și creativ,

unde începem un joc de imaginație fondat pe cunoștințele copiilor despre
caracteristicile lumii vii, respectiv ale Pământului. Ne alegem povestirile create de
copii pe fundalul unor ilustraţii date și prezentăm trei etape cuprinse în cea de-a
doua parte a structurii activităţii de învățare: desfășurarea. Etapele în discuție
sunt:

• intrarea în cadrul artistic;

• expunerea povestirii și crearea unui fluturaș din hârtie prin tehnica origami;
• ieșirea din cadru prin mijlocirea moralei, optim sintetizată în baza
principiului accesibilității.

În faza preliminară consultăm curriculumul pentru educația timpurie și ne oprim

asupra domeniului de dezvoltare adecvat în contextul dat: dezvoltarea cognitivă și
cunoașterea lumii. În interiorul acestuia distingem dimensiunea corespunzătoare:
caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare. În baza lor,
comportamental vorbind, copiii vor dovedi că pot descrie unele caracteristici ale
lumii vii şi ale Pământului, iar corelativ, că au noțiunea de „număr”, în genere. În
cazul de față, prezintă interes trăsăturile unui fluture și ale habitatului său.

Introducerea în activitate se realizează astfel:

Copilul căruia îi dă educatoarea cuvântul își invită colegii în cadrul specific

povestirii printr-un joc de spargere a gheții; un nume potrivit ar putea fi acesta:
„Tu, fluture de-ai fi, încotro ai zburătăci?” Plusul valoric constă în câteva elemente
de joc, buchetul de flori de câmp și aripile fluturelui confecționate și pictate, în
prealabil, în sectorul Arte.
Expunerea povestirii începe cu un moment de mimă. Colegilor din sală, așezați sub
formă de semicerc, li se cere să identifice emoțiile fluturelui în timp ce se apropie
de fiecare floare. Mai apoi, li se solicită atenția pe durata dialogului deschis între
povestitor și flori. Tot prin vocea povestitorului, ele întreabă curioase fluturele de
unde vine, cum arată casa și familia lui, ce mănâncă cu poftă, pe unde hoinărește,
cine îl vânează și ce face când se lasă frigul toamnei.

Povestitorul răspunde la întrebările adresate, iar după aceea, și le face auzite pe ale
sale, unele precum acestea: Floricică roșie, cum te numești? Cu ce flori roșii ai vrea
să fii măcar o zi? Prin ce lanuri sau grădini le poți întâlni?

În paranteză fie spus, pe fondul povestirii copilului, interferează domeniile Estetic

și creativ și Limbă și comunicare. În virtutea acestuia din urmă, prin jocul
expozitiv, se poate forma comportamentul care privește recunoașterea unor emoții
de bază, simțite de interpretul rolului de mimă. În egală măsură, este posibilă și
efectuarea unor scurte exerciții de educare a limbajului. Pe de o parte, se
marchează sunetul și litera F, iar pe de alta, se formulează propoziții simple în baza
cuvintelor despre însușirile fluturelui și mediul său de viață.

Tot în paranteză fie zis, la nivel incipient, se valorifică tehnicile de comunicare

nonși paraverbală; e o bună ocazie pentru interacțiunea cu universul mijloacelor
teatrale. Ieșirea din cadrul micului povestitor se face odată cu enunțarea
învățăturii: Toți fluturii sunt frumoși, oricât de puține culori ar avea și oricât de jos
ar zbura. Să avem grijă de lumea lor pentru a-i mai vedea și la primăvară.
Învățătura e dublată de o înregistrare tematică. Urmărind-o, copiii se bucură de
peisaje în care farmecul se datorează dansului fluturilor printre flori de mai.

În secvența următoare, copiilor li se cere să se așeze la măsuțe și, urmărind

indicațiile educatoarei, să confecționeze un fluture aplicând tehnica origami.
Fiecare spune ce semnifică acesta pentru sine; de pildă, îi amintește de o plimbare
pe câmpie, de o zi petrecută în livada bunicilor, de povestea în care l-a fascinat
Fluturica.

În accepțiunea noastră, scopul activității a fost atins. În primul rând, jocul le-a
alimentat preșcolarilor imaginația atunci când li s-a cerut să își închipuie că sunt
fluturi, iar în al doilea rând, atunci când li s-a solicitat transpunerea în habitatul
acestora. Pentru a răspunde cerințelor, ei au făcut apel la cunoștințele anterioare
și, evident, la reprezentările lor mentale. Jocul își poate demonstra utilitatea în
multe situații, una dintre acestea este realizarea unui desen/tablou liber, având în
minte silueta și coloritul unui fluture oarecare. Observăm cum această activitate
educativ-recreativă propusă în prezenta lucrare le deschide copiilor calea spre
lumea artelor vizuale. Remarcăm și cum spațiul de lucru se poate preschimba într-
un veritabil cadru desprins din literatura pentru cei mici.

În concluzie, jocul de imaginație este optim pentru însușirea sau sistematizarea

informațiilor de bază despre viețuitoarele din mediul înconjurător și despre lumea
în care ele conviețuiesc. Ba mai mult, este optim și pentru a introduce teoria
culorilor în viața preșcolarilor sub aspectele artistic și afectiv. Dacă îi sensibilizăm
folosind niște atribute esențiale – cromatic și emoțional –, reușim să îi atragem
mai ușor spre științele naturii. Acestea îi vor captiva de vreme ce vor intra în
conținuturile speciale, de studiat în clasa pregătitoare.

2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă

rolul activităților de dupăamiază în dezvoltarea personală a
preșcolarilor. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele aspecte:
o prezentarea valențelor formative ale activităților de după-amiază,
din perspectiva dezvoltării depline a preșcolarilor;
o exprimarea unui punct de vedere argumentat cu privire la rolul
acestor activități.

După-amiaza reprezintă intervalul orar ce poate fi valorificat la maximum prin

multiple activități. Avem o serie de activități desfășurate în timpul după-amiezei;
enumerăm aici: activităţile recuperatorii şi cele de ameliorare în cadrul domeniilor
experiențiale, activitățile recreative, de cultivare şi dezvoltare a aptitudinilor și
activitățile liber-alese.

Atunci când realizăm aceste tipuri de activități, nu accelerăm ritmul de învățare, ci

respectăm ritmul personal al copilului, valorificăm propriile sale calități și le
adaptăm la tema săptămânii sau la alte activități zilnice. Tot prin intermediul
acestor activități se vor corecta anumite lipsuri observate în urma evaluărilor sau
consemnărilor din caietul de observații. Acțiunile se vor desfășura după un plan
remedial. Planul remedial impune reluarea sistematică a cunoștințelor care nu au
fost asimilate sau au fost asimilate deficitar de copii. Trebuie să se accentueze
dezvoltarea copilului prin individualizarea învățării.

Ținând cont de experiența sa, de observațiile despre activitățile copiilor și de

specificul grupului de copii, educatoarea planifică în md riguros activitățile de
ameliorare. Se impune respectarea principiului individualizării și „dirijrarea” lui
în sensul care stimulează procesul de învățare. Totodată, se ține cont de mediile
sociale din care provin copiii, de vârsta și de interesele lor.

În perioada după-amieziei se pot desfăşura activități de tipul ADE astfel.

În sfera domeniului Științe, în ceea ce privește cunoașterea mediului, educatoarea

poate urmări mai multe obiective: recunoașterea animalelor sălbatice şi celor
domestice; identificarea şi enumerarea părţilor componente ale corpului uman sau
precizarea câtorva însuşiri ale anotimpului de toamnă şi iarnă. Activitățile de
recuperare poate avea în structură fie jocul didactic „Cine a venit?”, fie jocul
distractiv „Arată ce îți spun!”, fie jocul de masă „Jocul anotimpurilor”. În ceea ce
privește activitățile matematice, se pot urmări obiectivele: identificarea diferitelor
poziţii spaţiale; formarea mulțimilor de obiecte după un criteriu dat; numărarea în
sens crescător/descrescător în concentrul 1 ‒ 5/1 ‒ 10; scrierea şi recunoașterea
numerelor. În vederea atingerii acestor obiective se vor folosi următoarele
activități de recuperare: jocul didactic „Unde am pus mașinuța?”, jocul-exercițiu
„Formează grupe”, jocul didactic „Jocul numerelor” sau jocul didactic „Stop”.

În cadrul domeniului Limbă și comunicare, în privința educării limbajului, pot fi

vizate obiectivele următoare: pronunţarea clară a sunetelor limbii române;
povestirea unor întâmplări petrecute acasă şi la grădiniţă; despărțirea în silabe;
identificarea sunetului iniţial al unui cuvânt. Pentru atingerea lor se vor folosi
activități ameliorative precum jocurile didactice: „Să vorbim corect”; „Ce știi
despre ...?” sau „Jocul silabelor”.

Iar în sfera domeniului Estetic și creativ, în planul educației plastice, se pot urmări
astfel de obiective: colorarea în contur folosind culori diferite; pregătirea
materialului de modelat prin mişcările circulare ale mâinii. Se pot include activități
de modelaj („Mingea”) și desen („Forme geometrice”). În planul educației
muzicală, se pot repeta cântece.

În cadrul domeniului Om și Societate, se poate da curs jocului didactic „Poștașul”,

ca și activitate ameliorativă.

Activitățile de după-amiază sunt benefice pentru dezvoltarea personală a oricărui

preșcolar. Timpul de după-amiază este în favoarea copiilor. De exemplu, acestea
pot contribui la formarea anumitor aptitudini sau comportamentale sociale. Prin
activitățile specifice timpului liber, copiii își pot dezvolta mai eficient abilităţile de
cooperarea cu ceilalţi și strategiile de rezolvare a problemelor. Noul curriculum
prevede că „activitatea din grădiniţă este centrată pe copil şi pe nevoile acestuia”.
Jocul liber ales din grădiniţă oferă educatoarei posibilitatea de a analiza foarte bine
copilul, de a-l cunoaşte şi a-i dirija acţiunile înspre succes. În plus, copiii capătă
noi experiențe și învață prin aceste activități bazate pe joc. În paranteză fie sus,
copiii învață de multe ori fără să își dea seama în urma propriei lor experiențe; e
un fel de cunoaștere experimentală sau empirică. De pildă, jocul „Polițistul”
încurajează copii să apeleze cu încredere la autorități, știind că acestea le vor
rezolva problemele.

În concluzie, activitățile de după-amiază contribuie exponențial la bunul mers al

procesului de învăţământ. Preșcolarii sunt ajutați să își dezvolte anumite abilități
prin activități recreative, dar și prin activități de recuperare; e imperios necesar să
fie privite ca fiind unele de relaxare. Pe scurt, după-amiaza, copiii pot învăța efectiv
jucându-se; asimilează cunoștințe prin experiența acumulată în urma unor acțiuni
cu aplicabilitate directă. De aceea este foarte important să le includem în
programul zilnic.

Testul nr. 3

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. somn, biletul
 2. când, fac
3. Punctul a fost utilizat pentru a indica sfârșitul enunțului. Totodată, acesta
marchează necesitatea unei pauze în cadrul lecturii și o intonație
descendentă.
4. a terminat ≠ a început, iese ≠ intră, bagă ≠ scoate
5. Astăzi s-a înfundat chiuveta. (înfundat = verb)
6. valoarea morfologică: înfundat = adverb, tunetul = substantiv comun,
grozave = adjectiv funcția sintactică: înfundat = circumstanțial de mod, (ca)
tunetul = circunstamțial de mod, grozave = atribut adjectival.
7. N-aș fi crezut că e posibil așa ceva. Orice naș își are nașul.
8. ,,Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei” (propoziție
subordonată circumstanțială de timp)
9. Autorul privește cum doamna, pe care în mod ironic o numește cocoana, își
liniștește și alintă câinele pe care îl răsfață exagerat. Autorul se pregătește
să doarmă, întinzându-se în pat și speră că animalul se va liniști din lătrat
pentru a se putea odihni, așa cum tunetele se liniștesc la finalul furtunilor.

B. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele

educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen, având
ca temă natura și viețuitoarele.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în

genul literar menționat;
• indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative
indicate;
• prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale
creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine
artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
• susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele
educative ale creației lirice selectate.

Balada unui greier mic

de George Topârceanu

G. Topârceanu este cunoscut ca ,,poetul micilor viețuitoare”. În opera sa, el a dat

un farmec aparte florilor, insectelor și altor mici făpturi pe care le-a descris cu
multă gingășie și umor, oferind, totodată, neprețuite lecții de viață, asemenea
împăratului Solomon care a extras din obiceiurile acestor viețuitoare înțelepciunea
proverbelor biblice.
Balada unui greier mic a fost publicată în 1920, în volumul Balade vesele și
triste. Prezența cuvântului ,,baladă” în titlul poeziei sugereză încă din titlu cântecul
trist al greierelui, potrivit obiceiului ca baladele populare să fie cântate, dar și o
antiteză între faptele neobișnuite de eroism surprinse, de obicei, în balade și
neglijența acestuia care a cauzat, de fapt, trista lui poveste. Poezia nu este doar o
baladă, ci și o fabulă. În scop educativ, prin ea sunt satirizate două tipologii umane:
omul petrecăreț, pasiv și neglijent cu propria-i soartă, reprezentat de greiere, și
gospodarul harnic, chibzuit, dar răutăcios, reprezentat de furnică.

Poezia începe cu descrierea sosirii toamnei. Este prezentată asemenea unei

vrăjitoare care strică tot ce-i iese în cale și se sfârșește cu monologul greierelui, de
o copleșitoare duioșie. El nu se vaită, nu blestemă, ci preferă să suporte în tăcere
consecințele neglijenței sale. Acesta întruchipează starea omului resemnat în fața
neputinței sale, care nu-și uită, până la ultima suflare, menirea. Cu glas sfârșit,
greierele face ceea ce știe el cel mai bine: cântă. ,,Cri, cri, cri/ Toamnă gri/Tare-s
mic și necăjit”. Epitetul ,,gri” înfățișează starea depresivă a acestei ființe, însă se
simte și o notă de umor, folosită de autor ca mijloc de transmitere a duioșiei și
pentru a echilibra starea emoțională a cititorului. Concluzia ,,Tare-s mic și necăjit”
înlocuiește morala clasică a fabulei.

În realizarea portretului toamnei, autorul folosește personificarea ,,toamna cea

întunecată” a cărei înfățișare este detaliată prin triplul epitet ,,lungă, slabă și
zăludă”. Mânia ei se evidențiază prin versurile ,,Când se scutură de ciudă/.
Răspândește-n evantai/Ploi mărunte/Frunze moarte/Stropi de tină/Guturai,
provocând neliniște și teamă în sufletele celor care o întâlnesc. Reacția plantelor și
a viețuitoarelor este diferită, ea fiind prezentată într-o notă de umor: ciulinii se
pitesc în văgăuni, măceșii ,,O întâmpină în cale/Cu grăbite plecăciuni”. Prin
personificarea acestor plante, autorul face referire la caracterele unor oameni.

Portretul greierelui este construit tot prin triplu epitet ,,negru, mic, muiat în tuș”,
,,pe aripi pudrat cu brumă”. Autorul insistă asupra coloritului său care se
armonizează perfect cu negura sufletească. Prin diminutivele ,,greieraș”, ,,căsuța”,
,,picioruș” autorul transmite compasiunea sa față de această ființă.

Ascultând această fabulă, preșcolarii vor înțelege mai bine că și micile viețuitoare
suferă, că ei trebuie să aibă grijă de ele, manifestând milă și ocrotindu-le viața. O
altă lecție importantă pe care cadrul didactic le-o poate transmite prin această
poezie este nevoia de a avea prieteni. Dacă greierașul nu era singur și ar fi avut cel
puțin un prieten căruia să-i poată cere ajutorul, el ar fi depășit cu bine această
situație dificilă. Un alt aspect important care poate fi înțeles de copii este faptul că
trebuie să se pregătească din timp pentru orice, după puterile lor, iar acolo unde
nu pot trebuie să ceară ajutor, dar să nu fie neglijenți, asemenea greierașului.

Pornind de la textul acestei poezii, cadrul didactic poate organiza un joc de rol, în
care copiii să exerseze exprimarea și să-și dezvolte gândirea critică și sentimentele
pozitive, fiind în postura greierelui și a furnicii, gândindu-se ce ar face dacă ar fi în
locul fiecăruia sau cum l-ar putea ajuta pe greieraș, dacă ei ar fi prietenii lui. Copiii
pot memora pasaje scurte din poezie, iar în cadrul activităților rezervate
domeniului artistic, copiii pot asculta și interpreta cântecele pe versurile acestei
poezii și pot identifica caracteristicile unui cântec trist (ritm, melodie, tonalitate).

În baza argumentelor de mai sus, considerăm că Balada unui greier mic contribuie
la transmiterea unor valori educative care pot sensibiliza inimile copiilor
preșcolari, ajutându-i să devină mai buni.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de

realizare jocul logic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 5 – 6
ani); sugestie de conținut: grupări ale obiectelor după forme geometrice
cunoscute. În prezentare, veți avea în vedere următoarele repere:

•
o menționarea a trei dintre etapele activității precizate;
o descrierea etapelor enumerate.

Începem prezentarea cu definirea jocului logic. În opinia noastră, acesta este o

formă a jocului didactic, prin care se urmărește aducerea preșcolarului în sfera
domeniului de dezvoltare cognitivă și cunoaștere a lumii în scopul formării
inteligenței logico-matematice.

Având structura celui didactic, și jocul logic se desfășoară sub forma unei activități
educative a cărei finalitate este realizarea obiectivelor operaționale prestabilite.
Uitându-ne în curriculumul pentru educația timpurie, respectiv în planul de
învățământ aferent, vedem în ce categorie se încadrează jocul în cauză: activităţi
pe domenii experiențiale. Acest tip de activitate se poate desfășura monosau
interdisciplinar. Noi ne alegem modalitatea de predare monodisciplinară, în
cadrul domeniului experiențial Științe. În același curriculum vedem și
dimensiunile dezvoltării care, odată atinse, îi permit preșcolarului să facă relații,
operații și deducții logice în mediul apropiat, să aibă cunoștințe și deprinderi
elementare matematice pentru rezolvarea de probleme și cunoașterea mediului
apropiat, să opereze cu ajutorul unor caracteristici structurale și funcționale ale
lumii înconjurătoare.

Ba mai mult decât atât, uitându-ne la cele trei dimensiuni tocmai enumerate și la
conținutul sugerat, ne alegem subdimensiunile care pot interfera cu trăsăturile
jocului logic. Intrând în sfera lor, putem forma comportamentele așteptate.
Manifestându-le, copilul își relevă abilitățile dobândite, acestea constând în
demonstrarea familiarizării lui cu criteriile de categorisire a obiectelor și a
efectuării operaţiilor simple de seriere, grupare și clasificare a lor.
Continuăm prin a prezenta o posibilă variantă a jocului logic abordabilă în
condițiile în care obiectele trebuie grupate după formele geometrice cunoscute. În
primul rând, ne luăm ca punct de reper secvența de-a lungul căreia copiilor li se
captează atenția. Li se înfățișează o planșă în care ei pot vedea siluetele a doi copii
– o fetiță și un băiat. Siluetele acestora sunt conturate din formele geometrice
învățate. De asemenea, li se arată și materialul concret intuitiv expus pe măsuțele
din sectorul Construcții. După ce le-a fost reținută astfel atenția, micilor educabili
li se comunică numele jocului, regulile lui, etapele de parcurs și sarcinile de
îndeplinit. Totodată, ei află ceea ce vor obține, grupând figurile geometrice date
conform cerinței. Înainte de a începe lucrul, ei observă materialul format din
jetoane albe ce reprezintă figuri geometrice plane des întâlnite: cerc, pătrat,
dreptunghi, triunghi. Comparându-le, ei realizează că acestea au însușiri diferite și
că este necesară gruparea lor în mod corespunzător. Psihologic vorbind, gruparea
este rezultatul operației gândirii numită clasificare. Mergând în profunzime,
deducem că lor li se mai cere să efectueze două operații ale gândirii: sinteza și
analogia; sinteza, în momentul în care li se solicită să redea o siluetă umană, la
alegere, iar analogia, când asociază formele folosite cu elemente întâlnite în mediul
familiar. După întregirea profilului fetiței/băiatului, copiii le pictează respectând
un cod al culorilor potrivite în context. Pictate fiind, ambele siluete dau startul unui
scurt joc simbolic, în cadrul căruia copiii spun trei motive pentru care ar vrea să se
împrietenească dacă ar fi să îi întâlnească într-o poveste. Din ultimele rânduri
reiese faptul că suntem în prezența unui joc de stimulare cognitivă, completat cu
unul de creație artistică și cu unul simbolic. Acestea două ne introduc în
atmosferele altor domenii experiențiale: Limbă și comunicare, Estetic și creativ.
Revenim în aria psihologiei generale și mai spunem că un mare atribut al gândirii
omului este plasticitatea. Așadar, prin jocuri logice bogate în stimuli, copilul își
activează, (in)direct, mecanismele care favorizează toate procesele cognitive. Fără
îndoială, astfel își formează el abilitățile cu ajutorul cărora poate dovedi, la
momentul oportun, agerime și flexibilitate în gândire. Faptul în sine se va resimți,
peste timp – de exemplu, în școala primară −, când preșcolarul de azi va fi pus în
diverse situații de învățare la finalul cărora va lua plusuri de valoare din spectrul
competențelor secolului XXI; cu titlu exemplificativ: rezolvarea de probleme
complexe și capitalul intelectual.

Deloc întâmplător, ca într-o acoladă, am indicat latura psihologică a jocului nostru.

Trecând conținutul și scopul lui prin filtrul proceselor psihice cognitive și
respectând niște principii didactico-pedagogice-al individualizării, al învățării
bazate pe joc, al conexiunii inverse ș.a.m.d. –, ne asigurăm că am creat mediul
propice pentru creșterea copilului în sensul dorit. Mai specific spus, preșcolarul
din grupa mare este în pragul clasei pregătitoare. Această clasă înseamnă începutul
călătoriei pe durata căreia elevul de mâine va folosi operatori logici (şi, nu, sau),
va identifica relaţii de tipul dacă ..., atunci …, va rezolva, în baza criteriilor date,
exerciții de comparare și ordonare a numerelor naturale/obiectelor, dar și unele
de sortare/clasificare/seriere a unor materiale. În plus, el va ști să rezolve și
exercițiile în care este de găsit intrusul ori de continuat șirul
numerelor/simbolurilor.
Conchidem că mențiunile anterioare sunt liantul dintre scop și impact. Readucem
în prim plan preșcolarul de 5 – 6 ani. Opinăm că el poate fi și mai bine pregătit să
treacă în noul ciclu curricular dacă e atras, constant, în jocuri logice având un grad
de complexitate relativ mare. Fiecare poate avea indicatori meniți să îl dirijeze spre
zona proximei dezvoltări, optim valorificată prin teoria învățării bazate pe
încercare și eroare.

Ca atare, putem considera jocul didactic o piesă de rezistență în instrumentarul

didactic al educatoarei. Recomandabil este să ținem seama de aceasta ori de câte
ori urmărim să marcăm punctele între care se vor dezvolta competențele
matematice, în forma agreată la nivel european.

2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă

rolul întâlnirii de dimineață în dezvoltarea personală a preșcolarilor.
În conceperea lui, urmăriți aceste aspecte:

• prezentarea valențelor formative ale întâlnirii de dimineață, din perspectiva

dezvoltării globale a preșcolarilor;
• exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul întâlnirii de
dimineață în dezvoltarea lor personală.

Întâlnirile de dimineață sunt activități bine structurate desfășurate într-un interval

relativ scurt de timp, circa 15-30 de minute. Acestea sunt caracterziate de o
atmosferă caldă. Aceasta nu se răsfrânge numai asupra copiilor, ci și asupra
cadrelor didactice și asupra personalului auxiliar. Știm că atmosfera plăcută
determină stabilirii armoniei generale. Spus dimineața, un singur gând pozitiv
poate schimba întreaga zi.

Activitățile de dimineață îi permit copilului să exerseze multe deprinderi bune cum

ar fi capacitatea de a sintetiza informațiile, de a vorbi, de a socializa, de a se pregăti
pentru un alt început, dat fiind faptul că fiecare dimineață ne deschide noi
orizonturi. „Nu-ți începe ziua cu bucățile zilei de ieri. Fiecare dimineață în care te
trezești este un nou început pentru restul vieții tale”, recomandă un filosof. Lucrul
acesta trebuie întipărit în inima copiilor. Ei trebuie să știe că fiecare dimineață e ca
o nouă primăvară, un nou început, o nouă speranță, că indiferent cum a fost ziua
de ieri, azi va fi mai bine. Cu siguranță, acesta îi va ajuta în orice moment al vieții.

Potrivit noului curriculum pentru educația timpurie, întâlnirile de dimineață pot

fi incluse în proiectul didactic în scopul captării atenției copiilor. Rolul lor
introductiv și captivant nu e de neglijat. Întâlnirea de dimineață mobilizează
micuții, fâcându-i să dobândească mai ușor cunoștințele pe tot parcursul zilei.

Dacă, la prima oră, ei au parte de dinamism, în mod sigur, toate celelalte activități
instructiv-educative se vor derula în condiții mai bune.

Întâlnirea de dimineață trebuie să fie însoțită de bucurie, așa cum ar spune

împăratul și filosoful stoic Marcus Aurelius: „Când te trezești dimineața, gândește-
te ce privilegiu prețios ai să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri, să
iubești.” Dimineața este un moment al bucuriei, al renașterii al vieții.

Se pot utiliza numeroase mijloace în vederea realizării acestor deziderate; spre

exemplu, se pot utiliza discuțiile și jocurile libere, activitățile muzicale, gimnastica,
desenul. Armonios îmbinate, toate conlucrează în sensul creșterii bucuriei și a
stării de liniște interioare de care copilul are nevoie de-a lungul zilei.

În cadrul întâlnirilor de dimineață deosebim trei elemente obligatorii: salutul,

prezența și calendarul naturii; li se pot adăuga și activități auxiliare, dintre cele
anterior precizate. Primul element, salutul, se realizează folosind și numele grupei;
„Bună dimineața, prichindeilor!”, de pildă. Apoi, educatoarea salută copii în parte,
iar fiecare răspunde: „Bună dimineața, doamna educatoare!” Momentul poate fi
introdus printr-un element de tranziție cum ar fi un cântecel: „În fiecare
dimineaţă/ Noi aici ne întâlnim/ Şi în grădiniţa noastră/ Bucuroşi cu toţi venim/
Lucruri minunate/ Ca să învăţăm/ Şi ce e nou/ Vrem ca să aflăm.” Pot participa și
însoțitorii copiilor. Următorul moment-cheie e realizarea prezenței. Este un act
preparator pentru ceea ce vor face ei în acest sens în învățământul primar.
Educatoarea poate realiza un chenar având numele și fotografia fiecărui copil, iar
în partea stângă, un chenar cu buline albastre pentru copiii prezenți și cu buline
roșii pentru cei absenți. Al treilea moment obligatoriu îl constituie calendarul
naturii; se observă caracteristicile anotimpurilor și starea vremii, se cultivă relația
cu mediul înconjurător, se vorbește despre zilele săptămânii; în funcție de
potențialul grupei, se vorbește și despre data și luna calendaristică. Se pot folosi
stickere și/sau jetoane specifice. Concret, vremea însorită este marcată cu un
soare, iar cea înnorată cu un nor ș.a.m.d. Într-un fel asemănător se poate proceda
și în cazul fiecărui anotimp.

Întâlnirile de dimineață nasc în copii conștiința responsabilității, conștiința

faptului că ei sunt membrii unei societăți, că, pe lânga mica familie de acasă, ei mai
fac dintr-o familie mai mare: societatea. De aceea trebuie să trezim în sufletele
copiilor sentimente de dragoste și de înțelegere față de semeni, începând cu micii
lor colegi, cu toate educatoarele și cu personalul auxiliar. Ei trebuie să învețe să
salute în fiecare dimineață nu doar educatoarele, ci și îngijitoarele; pe scurt, tot
personalul ce contribuie la bunăstarea lor. Ei trebuie să învețe că fiecare om este
egal și că nimeni nu este superior în fața altuia, indiferent de statut social și de
capacități. Copiii trebuie să fie ascultați atunci când vor să își împărășească nevoile
și dorințele pentru a nu se interioriza.

Așadar, întâlnirile de dimineață sunt absolut necesare în activitatea didactică,

întrucât dinamizează copii, îi încarcă cu suflul speranței și al bucuriei pentru
întreaga zi. Întâlnirile de dimineață au și un scop educativ, căci introduc o rutină
în viața copiilor, îi ajută pe micuți să conștientizeze importanța relației lor cu
Universul și cu ceilalți oameni din jur, îi ajută să vadă că ei sunt fericiți dacă îi fac
pe ceilalți fericiți și îi respectă pe ceilalți așa cum și ei și-ar dori să fie respectați.
Aceste întâlniri nu pot face altceva decât să îi umple pe copii de entuziasm, știind
că fiecare zi este un nou început. Considerăm că este datoria morală a
educatoarelor să transforme întâlnirile de dimineață într-o adevărată platformă de
lansare spre țintele propuse.

Testul nr. 2

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

A. 1. dus, dor, spre

2. ma-es-trul
3. Punctele de suspensie din acest vers marchează întreruperea expunerii și
necesitatea unei pauze mai mari în exprimare, în care cititorul se poate
gândi la mesajul transmis până în acel moment.
4. Apolodor sau Domilasolfa = compunere
5. gânditor = meditativ, oftând = suspinând, sărmanul = bietul
6. Labrador
7. valoarea morfologică: colegii – substantiv comun, atunci – adverb de timp,
dirijor – substantiv comun

funcția sintactică: colegii – subiect, atunci – circumstanțial de timp, (la) dirijor –

circumstanțial de loc

8. Maestrul Domilasolfa,/În haina lui de catifea,/I-a ascultat

9. Aceaste versuri redau preocuparea dirijorului pentru starea sufletească a
tenorului. El este conștient de suferința acestuia, empatizează cu el și, cu
afecțiune, se gândește la o soluție pentru a evita o tragedie. Semnele
exclamării exprimă, de asemenea, îngrijorarea dirijorului.

B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile

educative ale unui roman, inclus în programa de examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

• evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului

selectat în genul literar specific;
• indicarea a două valori educative ale romanului selectat;
• ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
• exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste
valori educative ale romanului.

Amintiri din copilărie

de Ion Creangă
Amintiri din copilărie este un roman scris de I. Creangă, cel mai mare
povestitor român, numit de

G. Ibrăileanu ,,un Homer al nostru”, iar G. Călinescu spunea că acest roman este
despre ,,copilăria copilului universal”. Amintiri din copilărie este un
bildungsroman (cuvânt preluat din germană care înseamnă ,,roman al unei
formări”) pentru că înfățișează creșterea și devenirea unei personalități în cadrul
unor medii sociale diferite, creionând totodată și tabloul unei epoci. În această
operă, I. Creangă realizează ,,primul roman al copilăriei țărănești”, în care evocă
satul Humulești din a doua jumătate a sec. XIX, cu oamenii lui ,,gospodari tot unul
și unul”.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de dimensiune mare, în care

acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje multiple, a
căror personalitate este bine conturată. Amintirile sunt opere literare în care
autorul folosește, în primul rând, procedeul evocării unor întâmplări și chipuri de
oameni din trecut. În cadrul unei astfel de opere, autorul împletește narațiunea,
descrierea, dialogul și monologul (modurile de expunere), în așa fel încât cititorul
are impresia că totul se desfășoară în fața ochilor săi. Amintirile aparțin literaturii
memorialistice. Timpul și spațiul sunt redate cu precizie, în Amintiri din copilărie,
acestea reprezentând vârsta fericită a copilăriei lui Nică în satul Humulești. În
roman este prezentat procesul educației și experiențele de viață ale autorului, de la
naștere până la plecarea la școala de popi de la Socola, când se rupe nu doar de
familia și locurile unde a crescut, ci și de ,,tărâmul miraculos al copilăriei”.

Romanul este format din patru părți. Amintirile nu sunt redate în ordine
cronologică, ci sunt alese cele care au avut impact în formarea eroului. În prima
parte este prezentată perioada în care trăiește lângă familie și merge la școala din
Broșteni. A doua parte reînvie chipul mamei și întâmplările de referință din care
amintim episoadele de ,,la cireșe”, ,,la scăldat”, și ,,pupăza din tei”. Partea a treia
face referiri la adolescența lui Nică, iar în ultima parte este redată tristețea eroului
forțat ,,în toamna anului 1855” să părăsească satul natal pentru a merge la
seminarul de la Socola, pătrunzând într-un univers inferior celui din Humulești.
Finalul romanului exprimă nostalgia trecerii ireversibile a timpului, dar și bucuria
unor amintiri și sentimente pure, ilustrând viața frumos trăită.

Pe tot parcursul romanului se remarcă umorul autorului, plăcerea sa de a povesti

și de a stârni veselia ,,ascultătorului”. Umorul este un mijloc de prezentare a
realității prin care se trezește voia bună.

I. Creangă folosește umorul fără a satiriza, transmițând o atitudine de înțelegere

față de defectele oamenilor. Credem că cea mai mare valoare educativă pe care o
transmite acest roman este bucuria de a trăi o copilărie autentică, copilărie furată
tot mai mult astăzi de tehnologie, pentru că ea, copilăria, este ,,veselă și
nevinovată”. Este opera literară care definește cel mai bine joaca din vremea
copilăriei, joaca însemnând momentele în care copilul este lăsat să aleagă și să
decidă singur ceea ce dorește să facă. Aceasta este joaca care relaxează copilul și îl
ajută să descopere el singur ceea ce îl interesează. Desigur, nu poate fi lăsat
continuu în această stare, dar nici să fie înlocuită doar cu jocuri dirijate de adulți.
O altă valoare educativă este menționată chiar de autor după episodul ,,la cireșe”,
când mărturisește că a realizat că ,,Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu
furtușag”.

Romanul oferă resurse bogate de inspirație pentru activitățile didactice din

grădinițe, dintre care amintim posibilitatea de a crea un context asemănător
șezătorilor, în care copiii pot sta așezați în cerc pe covor și să își povestească
propriile amintiri și peripeții din copilăria lor. Vor fi momente în care vor exersa
cu bucurie exprimarea orală liberă. De asemenea, se pot crea ocazii în care copiii
să învețe să folosească umorul în exprimare prin propoziții hazlii, cunoscut fiind
faptul că umorul dezvoltă inteligența copiilor.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1.
1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă
de realizare lectura după imagini (nivel de studiu: 5 – 6 ani, domeniul
experiențial Limbă și comunicare). Folosiți cunoștințele
preșcolarilor despre acțiuni și emoții. Urmăriți reperele sugerate:
precizarea etapelor activității și descrierea acestora.

Lectura după imagini este o activitate de educare a limbajului proprie

învăţământului preşcolar. Aceasta se regăsește și în învăţământul primar, în clasa
pregătitoare, dar și clasa I, în şcolile cu predare într-o altă limbă maternă.
Principalul scop este dezvoltarea capacității de a recepta mesajele transmise prin
ilustrații, respectiv de a le reda. Acesta este tangibil datorită implicării educatoarei
prin întrebări și enunțuri dirijate.

Metodologic/Tehnic vorbind, sunt trei mari etape: organizarea activității,

desfășurarea și încheierea. Organizarea implică momentele preparatorii
(amenajarea spațiului, pregătirea recuzitei ș.a.m.d.). Desfășurarea implică
introducerea copiilor în atmosfera generată de povestea ilustrată și atent redată
prin tehnica dirijării. Introducerea se poate face cu ajutorul câtorva ași din
mânecă: elemente de joc, piese din folclorul copiilor, mijloace teatrale, obiecte din
lumea teatrului de animație, jocuri de atenție, de memorie și de logică.

Activitatea se continuă cu observarea secvențială a imaginilor în scopul analizării

lor, al extragerii ideilor concluzive și al formulării moralei. Mai precis, e vremea în
care copiii, împreună cu educatoarea, descriu fiecare tablou, începând cu ceea ce
este în prim-plan, iar apoi, în plan secund și în fundal. Acum se caută punctele
centrale care stârnesc, de la prima vedere, curiozitatea copiilor, dar și idei de
îmbrăcat, ulterior, în enunțuri instructiv-educative. Cu ochii asupra tablourilor, ei
descriu peisajele, personajele, acțiunile și stările lor. Iar apoi, se caută legăturile
dintre acestea pentru a descoperi raportul de cauzalitate. Odată identificat, acesta
deschide calea spre concluzie, respectiv spre învățătura de reținut fie printr-o
propoziție, fie printr-o imagine aleasă dintr-o mulțime sau printr-o imagine redată
din minte. În limita potențialului grupului, li se poate cere copiilor să asocieze
ideea concluzivă cu o reprezentare a unui lucru/unei ființe din viața
obișnuită/mediul cunoscut. Astfel, ei își folosesc imaginația, fapt care îi ajută să
facă exerciții în baza cărora își formează reprezentări mentale; aplicabilitatea
acestor exerciții se va resimți cel mai mult în viitorul ciclu curricular.

Activitatea poate fi continuată și în felul următor: copiii îi dau un nume fiecărui

tablou, numele fiind, de fapt, un titlu. Acest tip de exerciții aduce cu planul de idei.
Exersând în acest mod, ei, în clasele primare, vor dovedi că îl pot alcătui cu
ușurință. Nu e lucru puțin ca, peste timp, să știe să redea fiecare idee sub formă de
titlu ori să îl transforme în câte un cuvânt-etichetă/cuvânt-cheie.

Încheierea activității implică punerea concluziilor pe tapet și corelarea lor cu

achizițiile acumulate, scopul fiind consolidarea cunoștințelor. Și mai interesant și
mai eficient e atunci când chintesența activității este „purtată” prin toate domeniile
de dezvoltare și, implicit, prin toate centrele de interes. Pe deasupra, esența
activității, redată în niște cuvinte semnificative exprimate de copii sau în imagini
închipuite de ei pe baza materialului concret intuitiv, pot lua forma unor
desene/planșe pictate de expus mai apoi în galeria grupei.

La finalul activității se adresează câteva întrebăru și imagini generatoare de

răspunsuri singulare: În circa cinci cuvinte, cum poate fi descris materialul concret
intuitiv utilizat în această activitate? Ce legătură e între lectura după imagini și
triada de factură psihologică percepție-senzație-reprezentare?

În secvența dedicată observării și analizării ilustrațiilor, ce operații ale gândirii pot

predomina?

În serii de câte cinci cuvinte, cum se poate prezenta efectul activității în cauză
asupra domeniilor vizate în taxonomia obiectivelor educaționale?

În temeiul principiului accesibilității, cum se poate aduce la nivelul copilului

expresia „O imagine face cât o mie de cuvinte”?

În baza aceluiași principiu, cum i se poate explica unui copil puterea cuvântului
rostit? Peste ani, ce impact major poate avea lectura după imagini?

•
2. Realizaţi un eseu argumentativ, de circa 300-600 de cuvinte, având
ca temă rolul tranzițiilor în dezvoltarea socio-emoțională a
preșcolarilor.
 • prezentarea valențelor formative ale tranzițiilor, știind cât sunt acestea de
importante în activitățile de dezvoltare personală a preșcolarilor, din punct
de vedere organizatoric;
• exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul tranzițiilor în
dezvoltarea personală a celor mici.

Activitățile integrate sunt acele acțiuni care îi dezvoltă copilului abilitățile

disciplinare și transferabile. Aceste activități îi oferă copilului posibilitatea să se
dezvolte și să crească armonios, cu alte cuvinte, înlesnesc procesul de autoafirmare
și autorealizare a persoanei umane. Dezvoltarea timpurie a abilităților
socioemoționale înseamnă construirea bazei care duce la pregătirea copiilor
pentru a se putea implica activ în viața comunității.

Un rol deosebit în vederea realizării acestui ideal îl au activitățile de dezvoltare

personală a preșcolarului. Printre acestea putem enumera: rutinele, tranzițiile,
activitățile din perioada după-amiezii și activitățile opționale. Toate acestea
contribuie la o dezvoltare psiho-emoțională armonioasă a preșcolarului.
Tranzițiile, conform Noului Curriculum, sunt activități de scurtă durată prin care
se realizează trecerea de la momentele de rutină (sosirea copilului, întâlnirea de
dimineaţă, micul dejun, igiena, masa de prânz, somnul, plecarea) la alte activități
educaționale.

Tranzițiile îmbină armonios elementele procesului instructiv-educativ, menținând

sau stimulând interesul copiilor. Acestea asigură o evoluție la nivelul interacțiunii
sociale și asigură coeziunea grupurilor, realizând o trecere mult mai ușoară de la o
activitate la alta. Tranzițiile ajută și la parcurgerea mai ușoară a obiectivelor
propuse.

Tranzițiile se alcătuiesc în funcție de mai mulți factori: contextul momentului,

dinamica grupului de vârstă, caracteristicile evenimentelor care decurg (statice,
dinamice, de învățare, evaluative) și inventivitatea educatoarei. Jocul este
activitatea principală când vorbim de preșcolari, de aceea trebuie neapărat să
ținem cont de acest lucru.

Când vorbim de tranziții, putem enumera două caracteristici principale ale

acestora: (1) ele asigură o tranziție dinamică și plăcută de la un eveniment la altul,
fără a fi momente de sine stătoare, fiind și foarte concentrate; (2) apoi ele sunt
activități care fac trecerea de la o etapă a zilei la alta, putând fi incluse în scenariul
didactic, ca o componentă indispensabilă; (3) se aleg în funcție de tema proiectului
desfășurat; (4) au un caracter ritmic, dinamic sau muzical; (5) sunt activități scurte
și limitate de timp; iar (6) destind și mobilizează copiii; pot fi ca niște veritabile
acte de improvizație.

În primul rând, tranzițiile joacă un rol deosebit în trecerea de la o activitate la alta.

Există numeroase forme pe care le pot lua tranzițiile, printre care putem enumera
cântecele, poezii, numărători, jocuri, ghicitori, povestioare. Pentru ca acestea să fie
eficiente, educatorul sau educatoarea trebuie să le adapteze în funcție de nivelul de
vârstă și de tipul de activitate sau tema activității pe care o precede. Bineînțeles că
tranzițiile vor fi menționate în planul didactic, dar de cele mai multe ori
educatoarea va fi nevoită să improvizeze. Folosirea unei tranziții reușește să
stârnească curiozitatea copiilor în așa măsură încât orice activitate, oricât de
monotonă ar părea, devine interesantă pentru ei. De exemplu, activitățile de
cunoaștere ale mediului pot fi precedate de următoarea tranziție: „Suntem curioși
acum/Să știm tot ce ne înconjoară./Animale bunăoară,/Flori și fluturi și
legume/Ce-ntâlnim în astă lume.” În cadrul pregătirii pentru masă se poate folosi
următorul cântecel: „Jucăriile adunăm,/Mâinile ni le spălăm,/Vasele le
aranjăm,/La masă ne aşezăm/Sala noi o pregătim,/Poftă bună, mulţumim,/Şi la
masă noi pornim./Şi mâncarea o servim.” sau „Haideţi cu toţii, de grabă ne-
adunăm,/Sala de grupă frumos o aranjăm./Fetele fac ordine, la bucătărie,/Iar
băieţii strâng de zor/Masa ne-aşteaptă doar cu bunătăţi,/Mâncarea-i gustoasă,
miroase şi-o pofteşti,/Fetele se aşază-n rând, una după alta,/Iar baieţii vin în grabă
chiar acum.”

În al doilea rând, tranzițiile reușesc să exercite un rol pozitiv asupra

comportamentului elevilor. Tranzițiile liniștesc mult grupul de preșcolari. Copiii
sunt distrași, își pierd atenția și devin gălăgioși de multe ori. Captarea atenției se
realizează prin cântecele și poezii pentru a-i determina să realizeze activitatea
propusă. Eficientizând implementarea rutinelor, ele duc la o mai bună dezvoltare
a calităților organizatorice ale micuțului adult în devenire.

În opinia noastră, în preșcolaritate, în orice activitate educativă trebuie să

introducem tranzițiile, deoarece se ușurează asimilarea cunoștințelor, inclusiv
atunci când se fac diverse conexiuni între teme. Așadar, tranzițiile sunt acțiuni
deosebit de utile. Rolul lor principal este să eficientizeze procesul de învățare prin
captarea atenției preșcolarilor și prin realizarea coeziunii de grup. Acestea, deși
îmbracă o haină a jocului și veseliei, îi determină pe copii să fie foarte serioși în
momentele în care sunt educați pentru viață, în genere. Frumos dezvoltați, ei
contribuie la bunăstarea comunității grădiniței, iar peste timp, la bunăstarea
comunității școlii frecventate.

Testul nr. 1

SUBIECTUL
I (60 de puncte)

1.
1.
1.
A. 1. toată (diftong); uriașe, fiecărei (hiat)
2. ce însemnă acest principiu – însemnătatea principiului
3. Cratima s-a folosit pentru a marca pronunțarea apropiată a celor două
cuvinte cu valori morfologice diferite: pronumele reflexiv ,,s” și verbul
auxiliar ,,a”.
4. De luni intru în concediu. Ieri au sosit laptopurile noi.
Am primit un telefon de la o vară de-a mea din Anglia.

5. Mâine voi trece pe la tine. (voi – verb auxiliar)

6. valoare morfologică: vreau – verb predicativ, capitol – substantiv comun,
voastre – adjectiv pronominal posesiv;

funcție sintactică: vreau – predicat verbal, capitol – complement direct, voastre –

atribut adjectival.

7. verb nepredicativ la modul infinitiv

8. să vină cu un principiu personal = propoziție subordonată completivă
directă
9. Sunt situații în viață când trebuie făcută o alegere între corectitudine și
bunătate. Sfatul domnului Browne este să se aleagă bunătatea, lucru care
nu înseamnă neapărat excluderea corectitudinii, ci acordarea iertării sau
aplicarea, cu blândețe, a deciziilor corecte care se impun.
10.
1.
1.
B. Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să
prezentați valorile educative ale unei povești
culte, aparținând genului epic, incluse în programa de
examen.

În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:

•
o evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii
culte selectate în genul literar menționat;
o indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate;
o ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative
indicate;
o exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate
aceste valori educative ale poveștii culte selectate.

Albă ca Zăpada
de Iacob și Wilhelm Grimm

Albă ca Zăpada a fost publicată în volumul Povești pentru copii. Volumul

include mai multe basme germane (Cenușăreasa, Apa Vieții) ale căror teme și
motive abordate se regăsesc și în basmele românești. Tema acestei povești
pornește de la motivul mamei vitrege și abordează victoria dreptății și a bunătății
asupra urii și răutății.
Povestea este o creație literară în care evenimentele se desfășoară într-un cadru
spațial și temporar îngust, în acest caz, pădurea cu căsuța piticilor și cele două
palate împărătești, la care participă un număr mic de personaje. Întâmplările prin
care trece eroul principal au la bază un complot, care determină acțiunea și
dezvăluie caracterul personajelor principale. Albă ca Zăpada respectă definiția
poveștii, ca specie literară, și observăm că suferințele copilei sunt cauzate de
invidia mamei vitrege care se simte rănită în orgoliul ei să afle de la oglinda
fermecată că există o altă femeie mai frumoasă decât ea. Nu se sfiește deloc să se
răzbune, nici atunci când află că aceasta este chiar fiica ei vitregă, și, în mod
repetat, complotează uciderea fetei.

Spre deosebire de basm, în poveste, acțiunea este construită pe un singur

eveniment scurt, foarte asemănător evenimentelor reale. Miraculosul intervine
doar pentru a readuce la viață copila inocentă, vinovată doar de neascultarea
sfaturilor prietenilor ei, piticii, căzând victimă acțiunilor ucigașe ale mamei vitrege.
Autorii construiesc personajele după modelul basmelor populare, folosind
antiteza, scoțând în evidență credința populară conform căreia omul frumos e și
bun, în timp ce omul urât e și rău. Fata este neobișnuit de frumoasă. Are pielea
albă ca zăpada, buzele roșii ca sângele și părul negru ca abanosul, însă este și
harnică, bună și iubitoare, având grijă de pitici și de gospodăria lor. Mama vitregă
este și ea ,,cadră de frumusețe”, însă din cauza invidiei și răutății ei, ,,împărăteasa
se urâțea văzând cu ochii”, până într-acolo încât ,,nici ea singură nu mai cuteza să
se privească în oglindă” și ca să-și ascundă urâțenia își luă lumea în cap și se pierdu
în adâncul pădurii sălbatice. Ajunsă în pragul nebuniei, împărăteasa haină plătește
astfel consecințele faptelor ei rele.

În urma acestei lecturi, copiii vor putea aprecia mai mult dragostea ocrotitoare a
părinților lor. O altă valoare educativă se desprinde din atitudinea piticilor față de
oaspetele neașteptat. Pornind de la acest aspect, atenția copiilor poate fi îndreptată
către ospitalitate, cadrul didactic putând folosi această poveste pentru a le vorbi
copiilor despre Codul bunelor maniere și cum trebuie să se poarte atunci când sunt
în postura de gazdă, dar și de musafiri. De asemenea, copiii pot învăța că și ei, chiar
dacă sunt mici, pot fi de folos celor din jur, așa cum și piticii, aparent neînsemnați,
au ajutat-o foarte mult pe Albă ca Zăpada, iar din exemplul ei, preșcolarii vor învăța
să fie recunoscători atunci când cineva îi ajută și să nu uite să spună un frumos
,,Mulțumesc!”.

Pornind de la vizualizarea portretului Albei ca Zăpada, se pot face exerciții pentru

descrierea unei persoane. Cu ajutorul cadrului didactic, copiii vor identifica
trăsăturile fizice ale unei persoane și, în limita posibilităților lor de înțelegere, se
va trece către însușirile sufletești. Pentru a exersa ceea ce înseamnă însușiri fizice,
copiii pot picta portretul Albei ca Zăpada în cadrul activității din domeniul estetic
și pot exersa printr-un joc de rol diverse activități gospodărești în căsuța piticilor,
pentru a deprinde unele bune practici în gospodărie, folosind material didactic în
acest scop. Pe fundal, în timpul activităților practice, copiii pot asculta și fredona
cântecelul ,,Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.”, un cântec vesel care va aduce bună
dispoziție.
În concluzie, putem afirma că Albă ca Zăpada este o poveste care oferă multiple
valori educative, pe lângă faptul că este o poveste foarte îndrăgită de copii.

SUBIECTUL al II-
lea (30 de puncte)

1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de

realizare jocul didactic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 3 − 5
ani); sugestie de conținut: diferențieri ale obiectelor după mărime
(mare, mic, mijlociu), ținând cont de următoarele repere:

•
o menționarea etapelor activității, trei dintre acestea putând fi
captarea atenției copiilor, reactualizarea cunoștințelor și
desfășurarea propriu-zisă;
o descrierea conținuturilor etapelor enumerate.

Înainte să etapizăm jocul didactic, să îl definim. Acesta e o activitate instructiv-

formativă îmbogățită cu elemente ludice, desfășurată într-un mediu (non)formal
de educație, în scopul atingerii obiectivele operaționale. Supunem atenției și
mediul nonformal, deoarece conținutul sugerat poate fi abordat și în cadrul unei
vizite în localitate sau într-o grădină botanică.

În continuare, prezentăm cele mai importante momente ale unei activități derulate
prin joc didactic:

•
o elaborarea planului sub toate aspectele și organizarea lui în detaliu;
o derularea efectivă a jocului;
o evaluarea jocului și a modului în care (nu) au acționat preșcolarii;
această etapă include și reflecția asupra a ceea ce (nu) s-a realizat
conform așteptărilor.

Dintre toate însă, ne alegem trei etape ale sale:

•
o expunerea materialului concret intuitiv;
o precizarea titlului jocului și anunţarea scopului/obiectivelor;
o enumerarea regulilor jocului și explicarea lui.

Pentru a fi mai expliciți, le reluăm ținând cont de conținutul sugerat. Ne propunem

să tratăm un subiect despre carte, așa cum li se înfățișează aceasta celor mici.

Primul pas făcut în sensul dorit este indicarea domeniului de dezvoltare potrivit în
context: dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.
Al doilea pas este alegerea dimensiunii corespunzătoare în același context dat:
cunoștințe și deprinderi matematice elementare pentru rezolvarea problemelor și
cunoașterea mediului apropiat. În baza lor, comportamentele pe care le va dovedi
copilul constau în familiarizarea cu informații despre anumite criterii de
clasificare. Corelativ, el va dovedi că reușește să identifice şi să numească formele
obiectelor din mediul înconjurător, dar și că știe să redea, generic, noțiunea de
„număr”. În cazul nostru, prezintă interes criteriile de clasificare a cărții strict după
mărime.

Odată ce ne-am edificat asupra aspectelor prevăzute în noul curriculum pentru

educația timpurie, avem în vedere aspectele de natură metodologică. Ne referim
îndeosebi la didactica jocurilor. Drept urmare, dedesubt, etalăm punctele de
referință în temeiul cărora se proiectează activitatea propusă. (Se înțelege de la sine
momentul organizatoric al jocului, cu tot ceea ce comportă acesta.)

Mai întâi, educatoarea invită copiii să admire cărțile așezate pe rafturile din centrul
denumit Bibliotecă. Ei sunt rugați să le observe îndeaproape și să adreseze
întrebări despre caracteristicile lor, formulate în baza informațiilor transmise
instant prin analizatori; în speță, vizual și cutanat. De-a lungul secvenței, copiii se
familiarizează cu materialul concret intuitiv, indicat cu precădere în stadiul
preoperaţional de dezvoltare a inteligenţei umane. De mare folos pot fi elementele
de joc, între care pot prima surpriza și ghicitorile. La fel pot fi cunoștințele readuse
în memoria lor, însușite prin exerciții simple efectuate în jurul cuvântului „carte”.
Fără doar și poate, (re)descoperirea materialului și reactualizarea cunoştinţelor
trebuie să fie raportate la principiul accesibilității, coroborat cu cel al învățării
bazate pe joc. Opiniile copiilor despre proprietăţile cărților tocmai analizate
exclusiv după mărime se pot rezuma în noțiunile mare, mic și mijlociu. În perechi
și frontal, potrivit criteriului dat, ei descriu cărțile expuse pe rafturi și fac trimitere
imediată la situațiile de viață în care au mai întâlnit/folosit asemenea cărți.
Întrebările care pot anima descrierile sunt, exemplificativ, unele precum acestea:
Uitându-ne bine la cartea cu ghicitori și la cea de bucate, ce diferență vedem? Dar
între cartea de basme și cea de desen? Pe fondul discuției, educatoarea trece spre
următorul moment.

De vreme ce li s-a dezvăluit preșcolarilor tema zilei, e limpede că trebuie spus titlul
jocului. Pornind de la acesta, în termeni accesibili, sunt enumerate obiectivele,
derivate din scopul activității curente. Pe de o parte, titlul jocului trebuie să fie cât
mai sugestiv și mai atractiv pentru copii. Ba mai mult decât atât, acesta trebuie să
fie și memorabil pentru a le fi copiilor ușor să îl coreleze cu activitatea respectivă,
dar și cu alte contexte educativ-formative. Pe de altă parte, având impact, numele
jocului activează atenția în secvența dedicată prezentării regulilor și a sarcinilor.

Deducem astfel că mențiunea de mai sus facilitează intrarea în etapa preliminară

a jocului didactic. În altă ordine de idei, acum suntem în secvența în care
educatoarea punctează regulile jocului și sarcinile copiilor. Explicațiile însoțesc
demonstrațiile de rigoare. Suntem de părere că transmiterea informațiilor dorite
se face cu mai multă ușurință dacă se pun în lumină atuurile comunicării nonși
paraverbale. De pildă, folosindu-se de acestea, educatoarea are șanse sporite de a
fi înțeleasă de toți copiii, indiferent de potențial. Înțelegând enunțurile ce
reprezintă regulile jocului, sarcinile care le revin treptat și ordinea în care se succed
momentele educativ-formative și, în egală măsură, ludice, copiii pătrund
conţinutul într-un timp mai scurt. Pe deasupra, ei știu când și cum să utilizeze
materialul didactic, dar și să dialogheze pe marginea lui. Totodată, semidirijați de
educatoare, copiii propun conducătorul de joc și acceptă tacit sarcinile care i revin
acestuia. În aceeași manieră de lucru, ei înțeleg cum trebuie să procedeze pentru a
reuși, în special atunci când au de trecut prin faza în care jocul devine complicat.
Spre sfârșitul etapei, cu ajutorul educatoarei, desigur, copiii trec în revistă trucurile
care înlesnesc eforturile depuse, gândind la miza jocului.

Reprivind lucrarea, conchidem că respectiva dimensiune de dezvoltare este

tangibilă printr-o activitate ca aceasta. Fiind atât de uzuală într-o sală de grupă,
cartea poate fi considerată un liant datorită căruia sunt mai lesne de găsit
drumurile spre lumea matematicii și a științelor naturale. Pe toate le vor bătători
după ce vor trece pragul primei clase din școala primară. Nu doar aceste drumuri
sunt de găsit, întrucât liantul invocat – cartea, în format fizic – ne introduce în
atmosfera metodicii activităților de educare a limbajului. O privire de rutină ne
arată că termenii puși pe tapet – mare, mic, mijlociu – au în comun, în primul
rând, sunetul m. Cu acesta poate începe un alt joc didactic, monosau
interdisciplinar.

2. Realizați un eseu argumentativ, de aproximativ 300-600 de cuvinte, având

ca temă rolul rutinelor în dezvoltarea personală a preșcolarilor.
Aveți în vedere aceste aspecte:

• prezentarea valențelor formative ale rutinelor, pornind de la perspectiva lor

organizatorică în cadrul activităților de dezvoltare personală a preșcolarilor;
• exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul rutinelor în
dezvoltarea lor personală.

Odată cu începerea grădiniței, copilul trece printr-o perioadă de schimbare majoră.

El este introdus într-un grup de persoane cu deprinderi și comportamente diferite,
într-o colectivitate, la început, dezorganizată. El trece printr-o perioadă de
adaptare, de trecere de la atmosfera familiei, un grup cu preocupări comune, la
interacțiunea cu o colectivitate cu totul deosebită. Membrii săi, deși fac parte din
aceeași categorie de vârstă, au comportamente diferite și provin din medii diferite
‒ de multe ori, diametral opuse. Preșcolarul are parte de modele sociale complexe
și diverse. Tranziția se realizează cu o oarecare dificultate. Educatoarei îi revine
responsabilitatea de a găsi mijloacele prin care transformă micuțul grup
dezorganizat într-o a doua familie, familie care poate contribui la dezvoltarea
psiho-socială a micilor membri. Reușita se poate datora faptului că toți preșcolarii
au ca fond comun nevoia de afecțiune, de încredere și siguranță în adultul care îi
învață să devină oameni.
Este dovedit științific faptul că 60% din structurile mentale ale unui adult se
formează în primii trei ani de viață; ne referim la celulele giale care susțin și
hrănesc celulele nervoase. În primii ani are loc o explozie sinaptică, susținută
sistematic de adulții care îl îngrijesc. Creierul unui copil de 6-7 ani are o imensă
capacitate de a realiza mii și mii de conexiuni dendritice între neuroni. La această
vârstă există de 5-7 ori mai multe conexiuni între neuroni decât există la adulți. De
aceea, educația timpurie este crucială pentru dezvoltarea micului adult în devenire.
În această perioadă se pot însuși cele mai multe obiceiuri bune. Însă știm că omul
fie crește spre bine, fie se adâncește într-un obicei rău. Dar mai știm că poate fi
corectată conduita lui, mai ales în primii șapte ani de viață. Rutinele sunt
activităţile-reper care se repetă zilnic, în același moment al zilei şi oarecum în
acelaşi fel. Ele acoperă nevoile de bază ale copilului şi contribuie la dezvoltarea
globală a acestuia. Rutinele cuprind activităţi de tipul: sosirea copilului la
grădiniță, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena personală (spălatul şi
toaleta), masa de prânz, somnul/perioada de relaxare de după-amiază, gustările şi
plecarea.

Deși par simple, rutinele sunt uneori nedorite de copii. Acasă și în cadrul
grădiniței, copiii le creează probleme părinților și personalului, fiindcă se simt
închiși într-un cerc al rutinei. Cu tact, ei pot fi învățați să le accepte, căci îi
disciplinează într-un fel anume.

Cea mai importantă funcție a rutinei este ordinea. Prin rutină se creează o ordine
în viața copilului. Aceasta se poate realiza astfel: prin stabilirea unui program fix
și prin ordonarea spațiului din jur. Așa se asigură ordinea în ceea ce privește
desfășurarea activităților; de exemplu, stabilirea unei ore fixe pentru micul dejun,
precedat de rutina necesară igienei mâinilor. Toate activitățile trebuie planificate
din timp, spre binele copilului. Este vital să i se spună că trebuie să respectăm
orele, să nu ne jucăm în timpul micului dejun sau că nu îl putem servi fără să
respectăm măsurile de igienă. Ordinea în spațiul de lucru îl ajută să își dea seama
că toate lucrurile dimprejur au un anumit loc și rol, dar și un timp al lor în care le
folosim. Trebuie să îi reamintim de multe ori care este locul unui anumit obiect și
să îl pună la loc atunci când nu îl mai folosește.

O altă funcție a rutinei este previzibilul; presupune pregătirea copilului pentru

activitățile care urmează. Trebuie să conștientizăm întotdeauna copilul în privința
faptului că, în scurt timp, va urma să desfășoare o nouă activitate. Așteptările pe
care le avem de la copii trebuie formulate într-un sens pozitiv, nicidecum
prohibitiv. Spre exemplu, să înlocuim formulei „Nu alerga!” cu una mai atrăgătoare
sau să propunem un joc. Până devine o obișnuință, este bine să îl încurajăm și chiar
să îi recunoaștem efortul depus. Este esențial să anunțăm apropierea rutinei
pentru a determina copilul să se pregătească pentru aceasta.

Pentru a eficientiza procesul de cultivare a obiceiurilor bune, să îmbinăm plăcutul

cu utilul, știind că rutinele sunt adesea monotone. Pentru a le face mai plăcute,
putem introduce elemente de joc. O bună practică poate fi povestea în care toţi
copiii sunt invizibili; ei se dau de gol dacă vorbesc sau tropăie. Fiind invizibili, îi
pot spiona pe ceilalți și le pot afla secretele.

Așadar, rutina este o necesitate în procesul de dezvoltare armonioasă a copilului

și, implicit, în formarea adultului de mâine, fiind benefică oricărei categorii de
vârstă. Exersând, preșcolarii învață ce este răbdarea, voința și perseverența. Pe
scurt, stăruința în bine.