Exercițiu cu material individual

Activitații pe baza de exercițiu cu material individual. Acestea sunt forme de

organizare specifice ce permit realizarea tuturor tipurilor fundamentale de activitați matematice
prin exerciții .
Specificul acestei forme de activitate este dat de urmatoarele caracteristici :
- include un sistem de exerciții ce se bazeaza pe obiectivele operaționale ale
activității ;
- imbina activitatea frontală cu cea diferentiata și individuala ;
- impune folosirea materialului individual ;
- exercițiile sunt structurate pe secvente didactice ;
- asigură invățarea constientă, activa și progresiva a continutului notional
matematic
- asigură insusirea și folosirea unui limbaj matematic corect , prin motivarea
actiunii ; - foloseste ca metode explicatia, demonstratia, exercitiul ; - introduce
elemente de algoritmizare .
Exercițiile cu material individual solicita existenta unui material didactic variat,
constand in seturi de jetoane, cifre, material natural si sunt cerute de specificul gandirii concret-
intuitive a copilului preșcolar . De aceea prin acțiunea nemijlocita a preșcolarului cu obiectele, se
dezvolta gandirea logica a copiilor . Daca in formarea reprezentarilor despre multimi, de
exemplu, la ordonarea in sir crescator si descrescator s-ar lucra numai cu materialul demonstrativ
in fața grupei la flanelograf, fara materialul distributiv, rezultatele ar fi aproape nule, deoarece
copilul nu ar putea proba modul de intelegere a sarcinii.
Caracteristica acestei forme de activitate impune respectarea unor conditii pedagogice in
conceperea sub forma de exercitiu a unei activitati matematice :
- sa asigure manipularea obiectelor ce simbolizeaza elementele multimilor de catre
fiecare copil ;
- sa asigure gradarea efortului intelectual in cadrul aceleiași activitați , de la o
activitate la alta și de la o grupa la alta;
- asigurarea unei structuri variate de activitati prin combinare de exercitii pentru
realizarea obiectivelor propuse;
- realizarea corelatiei interdisciplinare , pentru ca aceste cunostinte matematice sa
dobandeasca functionalitate ;
- sistemul de exerciții ales trebuie sa asigure acțiunea pe materialul didactic dupa
model, apoi individual , apoi evidentierea rezultatelor actiunii;
- să se utilizeze un limbaj matematic adecvat, pe care copiii să-l insuseasca treptat
și integral ;
- pregatirea din timp a mijloacelor didactice ( demonstrativ si individual ).
Sistemul de exercitii utilizat in astfel de activitati ( sarcina didactica ) au la baza
exercițiul ca metoda . In cadrul activitaților de baza de exercitiu cu material individual se
folosesc și fise de munca independenta . Diversitatea materialului didactic folosit in aceste
activitați , coloritul acestuia, frumusețea lui , contribuie la formarea legaturilor temporare la
nivelul reprezentarilor matematice .
 Jocul – exerciţiu

J. Pioget atestă că jocul – exerciţiu constă în repetarea pentru plăcerea activităţii însuşite
pe alte căi în scopul adaptării.
El îndeplineşte o funcţie fonetică, dar şi informativă, fiind acela ce organizează plenar
copilul, o angajare atât pe verticală, cât şi pe orizontală a activităţilor psihice.
Exerciţiile – joc se desfăşoară în grupuri mici de copii şi în muncă individuală, chiar şi
frontal, în scopul pregătirii verbale a activităţilor dirijate. Ele au caliatea de a putea fi adaptate
nivelului de dezvoltare a limbajului fiecărui copil şi de a permite repetarea exerciţiului de atâtea
ori cât este necesar pentru a se obţine saltul calitativ pe o treaptă superioară de dezvoltare a
copilului.
Metodica desfăşurării acestor exerciţii este următoarea:
• copiii sunt introduşi în mod atractiv în exerciţiul – joc prin trezirea şi menţinerea
interesului pentru el;
• educatoarea explică şi demonstrează exerciţiul pe care copiii îl au de realizat;
• copiii execută exerciţiul sub supraveghera educatoarei;
• educatoarea sintetizează materialul verbal exersat, analizează şi apreciază munca
preşcolarilor.
De obicei, jocurile – exerciţiu precedă jocurile didactice, pentru familiarizarea copiilor cu
expresiile, cuvintele sau imaginile folosite în timpul jocului didactic.
Pentru formarea limbajului şi a capacităţilor de comunicare verbală un loc important îl au
jocurile – exerciţiu care sporesc numărul de cuvinte cunoscute şi folosite activ, precum şi
jocurile – exerciţiu de întrebuinţare a cuvintelor în contexte noi, neânvăţate, dar care concordă cu
sistemul limbii, pentru că vorbirea poate avea atât caracter reproductiv cât şi creator.
Copiilor le place să se amuze jucându-se cu vorbele, schimbând cuvintele între ele, ori
sunetele şi silabele din interiorul cuvântului. Le place să alcătuiască structuri verbale absurde şi
să se amuze de rezultat.
Ca să realizăm această metodă, ne folosim – după caz – de explicaţia sumară pentru a le
atrage atenţia, de demonstraţie, din partea cadrului didactic, precum şi de imitaţie din partea
copiilor. Sistemul de exerciţii trebuie însuşit temeinic de educatoare şi aplicat selectiv, în funcţie
de vârstă şi particularităţile individuale ale copiilor.
Exemple: Copiii imită glasul animalelor, apoi în grup imită glasul şi mişcările
corespunzătoare:  Cum face câinele? (ham, ham)  Cum face pisica? (miau, miau), etc.
Educatoarea spune un sunet, iar copiii vor spune mai multe cuvinte care încep cu acelaşi
sunet: a) Ana, ac, ardei, aşa; b) babă, bot, bar, bondar; c) cucu, cară, casă, car;

Joc de rol

Jocul de rol este o metodă terapeutică creată de J.L. Moreno în 1921, prin care se
urmărește, în principal, formarea modului de a gândi, de a simți și acționa. Un alt obiectiv al
acestei metode este dezvoltarea capacităților empatice, a capacității de a rezolva situații
problematice.
 Jocurile de rol sunt puternic influențate de mediul de proveniență, de rutinele, obiceiurile
tradiționale și modalitățile de exprimare ale familiei. În jocul de rol, copiii trebuie lăsați să
utilizeze limbajul care le este familiar. De exemplu, când se joacă „De-a familia‖, copiii vor
imita comportamentul și limbajul propriei familii. Educatoarea poate arăta și alte forme de
comportament și de vorbire, utilizate în diferite situații: cum vorbește și se poartă un doctor sau
conducătorul de tren, șoferul de autobuz, vânzătorul sau profesorul. Educatoarea poate interpreta
o serie de situații care implică aceste personaje, fie jucându-le împreună cu copiii, fie utilizând
păpuși sau imagini.
Se poate inițial un joc de rol utilizând desene, fotografii, o carte, pentru a povesti întâmplări
simple. Se discută cu copiii despre ce personaj ar dori să fie, precum și ce lucruri le-ar trebui
pentru ca ei să interpreteze rolul personajului ales. Discuțiile trebuie purtate energic, vioi, pentru
a impulsiona copiii. După aceea, aceștia pot fi direcționați la centrul „Joc de rol‖ iar educatoarea
îi va observa, fiind pregătită să intervină dacă preșcolarii au pierdut ideile de la care s-a pornit
sau dacă au intrat în impas.
Din punct de vedere metodic se impun câteva reguli legate de distribuirea și interpretarea
rolurilor:
1. Nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind
copiilor posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate
să apară pericolul unor blocaje emoționale;
2. Jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situații relativ
asemănătoare cu aceea ce va fi simulată și a modurilor de rezolvare a lor;
3. Atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să
îngreuneze interpretarea rolurilor și concentrarea asupra situației;
4. Interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiași copii sau cu copii
diferiți, pentru însușirea comportamentelor de rol;

Jocul de rol oferă o varietate de situații în care copiii primesc și transmit mesaje orale.
Colțul căsuței, în care se desfășoară marea majoritate a jocurilor de rol, reprezintă mediul cel
mai adecvat, iar telefonul de jucărie, cel mai potrivit instrument. Educatoarea propune un subiect
– „de-a doctorul‖. Jocul se desfășoară „acasă‖, iar personajul care cade bolnav poate fi copilul,
păpușa, cățelul, pisica, un vecin. Pentru a veni în ajutor pacientului, trebuie telefonat la doctor și
la Salvare. În așteptarea mașinii Salvării, doctorul indică la telefon ce trebuie să se facă, ce prim
ajutor trebuie să i se acorde pacientului, astfel că există în mod logic o repetare a secvențelor de
transmitere-recepționare-îndeplinire a mesajelor.
Educatoarea trebuie să răspundă în primul rând solicitărilor societății de astăzi, de
avansare pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor.
Astfel, jocuri de rol de genul: „De-a familia‖, „De-a mama‖, „De-a grădinița‖ și-au mai pierdut
din atractivitate, mai ales la grupele mari, în favoarea celor de genul: „Economiștii‖,
„Informaticienii‖, „La gară‖, „La bancă‖, „De-a roboții‖, „De-a stiliștii‖, „Automobiliștii‖.
Inspirat din teoriile psihodramei, dezvoltate de către Moreno, jocul de rol se desfășoară în
patru etape1:
Descrierea situației;
Repartizarea rolurilor (descrierea rolului ce va trebui urmat);
Role-playing-ul propriu-zis (jocul de rol); Analiza activității,
reliefarea concluziilor.
Jocul de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri
trăirile, ideile, chiar să utilizeze texte gata construite, urmărind socializarea, formarea spiritului
de echipă, empatia.
.Sunt identificate două variante de joc: - jocurile cu subiecte alese din viața cotidiană (jocurile de
conviețuire socială – de-a mama, de-a magazinul, de-a gospodinele, dea poștașul)
- jocurile cu subiecte din basme și povești.

Jocul logico-matematic
În activităţile matematice, jocurile logice fundamentează primele cunoştinţe matematice
ale copiilor şi elementele de logică matematică.
Scopul principal al introducerii jocurilor logice în sistemul activităţilor educative din
grădiniţă este de a-i înzestra pe copii cu noţiuni logice simple care să le permită să se orienteze
în problemele realităţii înconjurătoare, să exprime judecăţi şi raţionamente printr-un limbaj
simplu, familiar. În jocurile logice accentul cade pe latura formativă a activităţii.
În organizarea jocului se are în vedere experienţa acumulată cu copiii în constituirea unor
mulţimi formate din obiecte luate din mediul înconjurător: beţişoare, mărgele, jucării, etc. Pe
baza unor proprietăţi: formă, mărime, culoare etc.
Jocurile logice constituie una din modalităţile de realizare a unui învăţământ activ, care,
acordând un rol dinamic intuiţiei, pune accent pe acţiunea copilului asupra obiectelor înseşi.
Conceptele care exprimă operaţiile cu mulţimi şi operaţiile logice corespunzătoare sunt:
reuniunea şi disjuncţia logică, intersecţia şi conjuncţia logică, complementarierea şi negaţia,
incluziunea şi implicaţia logică, egalitatea şi echivalenţa logică.
În desfăşurarea jocurilor, termenii aferenţi operaţiilor logice nu sunt folosiţi nici de către
copii nici de către educatoare, ei sunt înlocuiţi cu unele expresii uzuale din limbajul cotidian,
care redau în mod fidel conţinutul acestora:
- sau (albastru) sau (mare) – pentru disjuncţia logică, corespunzătoare reuniunii;
- şi (albastru) şi (mare) – pentru conjuncţia logică, corespunzătoare intersecţiei;
- nici (albastru) nici (mare) – pentru negaţia disjuncţiei logice, ceea ce corespunde
complementarei reuniunii sau intersecţiei complementarelor;
Prin practicare jocurilor logice se acumulează o serie de experienţe care permit copiilor
să integreze într-un sistem organic grupele de obiecte de aceleaşi fel, concepte logice şi, în final,
numerele.
Jocurile logice se pot clasifica astfel:
1. jocuri libere, de construcţii (pregătitoare) se practică de fiecare grupă la începutul
anului şcolar, în cadrul activităţilor de liberă alegere. Scopul lor este de a-i familiariza pe copii
cu componenţa trusei şi cu determinarea atributelor pieselor.
2. jocurile de construire a mulţimilor sunt foarte importante, de aceea şi timpul afectat
este de 35-50% din cel rezervat tuturor jocurilor logice. Scopul lor este de a-i face pe copii să
înţeleagă procesul de formare a mulţimilor pe baza unor proprietăţi date de a intui
complementarele acestora.
3. jocurile pentru aranjarea pieselor în tablou îi ajută pe copii să se obişnuiască cu
ordinea şi succesiunea pieselor trusei. Prin intermediul acestor jocuri copiii se familiarizează cu
intersecţia mulţimilor şi cu folosirea conjuncţiei logice.
4. jocurile de diferenţe pot fi organizate la finalul grupei mijlocii şi la grupa mare pentru
că se urmăreşte sesizarea deosebirilor dintre două piese/mulţimi, precum şi alcătuirea unei
construcţii în care piesele consecutive au acelaşi număr de deosebiri.
5. jocurile cu cercuri au scopul de a-i familiariza pe copiii din toate grupele, la nivelul lor
de înţelegere, cu operaţiile matematice (intersecţia, reuniunea, diferenţa, coplementara
reuniunii), precum şi cu operaţiile logice ce decurg din acestea.
6. jocurile de formare a perechilor contribuie la însuşirea procedeului de stabilire a
corespondenţei biunivoce între două mulţimi.
7. jocurile de transformări facilitează copiilor intuirea noţiuni de funcţie de transformare.
8. jocurile cu mulţimi echivalente (echipotente) încheie gradarea jocurilor logice, prin
introducerea copiilor în secretele unor operaţii, folosind în acest scop proprietăţile relaţiei de
echivalenţă.
O condiţie importantă a folosiri eficiente a jocului logic în sensul dezvoltării intelectuale
a preşcolarilor este îmbinarea aspectului de exersare cu cel de testare.
Valoarea formativă a jocului logic constă tocmai în posibilităţile pe care le oferă,
respectiv de a acţiona asupra capacităţii însăşi de învăţare a copiilor, prin transpunerea sarcinilor
în formă de activitate conducătoare în dezvoltarea preşcolarului: jocul.
.

Joc cu text și cânt

Muzica impresionează de timpuriu pe copii. Ea le produce emoții placute și puternice.

Structurile sonore si ritmice intuite in primii ani sunt continuate în grădinița în cadrul procesului
instructiv-educativ.
Grădinița acorda pe tot parcursul preșcolaritații o atenție deosebită cultivarii vocii
copiilor, dezvoltarii auzului muzical, a simțului ritmic și melodic .
Muzica are deosebite valente formative, învățarea și practicarea ei constituind o
adevarată ―terapie‖ pentru intelectul copilului preșcolar. Ea educa și dezvoltă o serie de procese
psihice : gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, voința .
Scop
- Formarea capacitaților de exprimare prin muzica
- Formarea capacitații de receptare a muzicii
- Cunoașterea marilor valori ale creației artistice naționale și universale
- Formarea capacitații creatoare prin cultivarea imaginației
Jocul cu text și cânt îmbină elemente de mișcare cu textul și melodia unui cântec,
miscarea fiind subordonata direct conținutului cântecului.
Diferă în funcție de participarea copiilor in joc: mișcările sunt executate de catre toți
copiii și sunt executate pe grupe de copii, pe roluri sau individual.
 Jocul cu text asigura intr-o mai mare masura coordonarea mișcărilor copiilor,
concordanța acestora cu caracterul muzicii, înlesnesc intelegerea conținutului unui cântec de
catre copii, a unitatii dintre text si melodie.
Jocurile cu text si cant- cu toata grupa- unele indica precis miscarile: ‖bat din palme‖
unele sugereaza miscarile: ‖bate vantul frunzele‖ ,altele sugereaza mișcarile care se executa când
se canta refrenul: ‖la padure‖, ―cate unul pe carare‖
Jocuri cu text si cant - pe grupe mici, pe roluri, individual- copiii împărtiti pe grupe cântă
si execută mișcările sugerate de text : ‖Zi din fluier‖,
In unele jocuri cu text si cant rolurile sunt interpretate individual, numai de catre copiii
alesi de educatoare: ‖Buna dimineata, draga gradinita‖, ―Casuta din padure‖

Jocul muzical

In viata copilului, jocul indeplinește acelasi rol ca și munca in viata adultului.

In educatia muzicala a prescolarilor, jocurile muzicale ocupa un loc de frunte , alaturi de
cantece, deoarece prin structura lor deosebita, pot rezolva cu mare eficienta majoritatea
obiectivelor prevazute in programa instructiv- educative din gradinitele de copii.
Jocurile muzicale imbina in mod specific elementele din joc cu melodia si trec de la
simpla executare motorie la o stare afectivă.
Muzica le ridica tonusul, activeaza si provoaca dorinta de miscare. Adesea se intampla ca
veselia copiilor să se nască independent de intenția educatoarei, numai la auzul muzicii.
Jocurile muzicale se apropie prin structură de jocurile didactice. Ele presupun sarcini
precise ( sarcini muzicale), unele reguli de desfășurare și elemente specifice jocului: mișcarea,
intrecerea, ghicirea, surpriza.
Prin jocurile muzicale se urmareste pe de o parte, fixarea și consolidarea deprinderilor și
pe de alta parte insusirea de noi cunostinte care se realizeaza nu numai prin cantare, ci și prin
mișcare.

Materiale folosite pentru Joc cu text și cânt și joc muzical -

Instrumente muzicale: fluier, toba, tamburina, clopotel, etc.
- Mijloace audio-vizuale: Casete audio sau CD-uri cu diferite genuri de
muzica:usoara, clasica, populara, colinde;Casete audio sau CD-uri ale negativelor
cantecelor pentru copii;Casete audio sau CD-uri cu jocuri muzicale, jocuri cu text si cant
cu ilustrarea miscarilor sugestive;Complex audio vizual performant pentru activitatile de
invatare;Casete video cu activitati demonstrative deosebite; -
Program calculator de compozitie muzicala.
Material grafic pentru Joc cu text și cânt și joc muzical:
- Portrete ale compozitorilor romani si straini cunoscuti in domeniul creatiilor
muzicale pentru copii, dar și in domeniul creatiilor de referinta ale muzicii nationale si
universale
- Planse de prezentare a continuturilor cantecelor
- Jetoane reprezentand diferite instrumente muzicale
- Culegeri de cantece si jocuri muzicale si cu text si cant
- Albume cu: muzicieni, interpreti, instrumente muzicale, Sali de spectacol, etc.
 Joc de mișcare

Jocurile în care rolul mişcărilor este clar exprimat poartă, în general, denumirea
convenţională de „jocuri de mişcare‖ (dinamice).
Jocul de mişcare este o variantă a activităţii de joc. Baza ei o constituie diferitele acţiuni
motrice active, motivate de un subiect (temă, idee) şi parţial îngrădite de reguli. Totodată, ele
urmăresc învingerea, în condiţii mereu schimbătoare ale mediului de joc, a diferitelor dificultăţi
sau obstacole ivite în calea atingerii scopului propus.
Acţiunile motrice, de exemplu, pot fi legate de executarea unor mişcări de imitare; în
cadrul jocurilor putem întâlni scurte părţi de alergare, acţiuni de „viteză‖, de „îndemânare‖, de
învingere a obstacolelor prin săritură, rezistenţă şi forţă.
Alte acţiuni cer folosirea diferitelor mişcări legate de orientare, observaţie sau auz şi toate
acestea – în diferite forme şi combinaţii.
Sarcina jocului determină stabilirea acţiunilor jucătorilor conform scopului propus,
caracterul şi dezvoltarea conflictului de joc. Această latură a jocului – existenţa unui sens –
înviorează, pe de o parte, acţiunile complexe ale jucătorilor, iar, pe de altă parte, dă un colorit
emoţional folosirii diferitelor procedee tehnice sau elemente de tactică.
Regulile determină în cadrul fiecărui joc elementele cele mai constante în aşezarea
jucătorilor şi cele mai tipice în deplasarea acestora, precizează caracterul comportării, drepturilor
şi obligaţiile jucătorilor, stabilesc mijloacele de conducerea a jocului şi procedeele şi condiţiile
de stabilire a rezultatului.
Conţinutul jocului de mişcare (acţiunile motrice şi subiectul) determină forma lui, cu
alte cuvinte caracterul tipic de organizare a participanţilor.
Caracteristica jocului de mişcare este organizarea acţiunilor participanţilor, care să le
permită o largă iniţiativă creatoare în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului propus.
Particularităţile constituente ale conţinutului şi formei caracterizează jocul de mijloace ca
fiind unul dintre mijloacele educaţiei fizice, care poate fi folosit însă şi ca o metodă de
dezvoltare fizică generală.
Datorită multitudinii efectelor pe care jocurile de mişcare le au asupra copiilor din punct
de vedere formativ-instructiv-educativ, ele sunt folosite în toate formele organizate prin care
educaţia fizică este realizată în şcoală, în lecţie, în pauzele organizate, în excursii sau plimbări.
Cu ajutorul jocului de mişcare formăm cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice de
bază ca: mersul corect, alergarea economică, săritura şi aruncarea, şi dezvoltăm în acelaşi timp şi
calităţile motrice de bază necesare în viaţa de relaţie (V.I.R.F.) într-o formă plăcută şi uşor
accesibilă.
Jocul de mişcare contribuie la:
1. formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază
2. dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
3. formarea şi dezvoltarea calităţilor psihice
Clasificarea jocului .Practica şi literatura de specialitate stabileşte mai multe criterii de
clasificare, unele legate de forma jocului, altele de conţinutul jocului, altele de efectivul de joc
sau de anotimpul în care se practică. Astfel, A. D. Novikov şi L. P. Matveev, în „Teoria şi
metodica educaţiei fizice‖, în capitolul „Jocul de mişcare‖, stabilesc următoarele criterii şi
clasificări ale acestuia:
a) după efectiv: jocuri individuale, colective, de masă – propriu-zise, jocuri sportive;
b) după relaţiile reciproce: fără împărţire pe echipe, cu trecere la cele pe echipe, cu
împărţire pe echipe (joc sportiv);
c) după caracterul relaţiilor dintre participanţi: jocuri fără contact direct cu
adversarul, jocuri cu contact direct cu adversarul.
D. Branga şi N. Mujicikov, în cele trei ediţii ale culegerilor de jocuri pentru copii şi
tineret, prezintă o sistematizare a jocurilor de mişcare colective bazată pe criteriile:
a) relaţiile reciproce: fără împărţire pe echipe, cu împărţire pe echipe;
b) materialul folosit: fără obiecte, cu obiecte;
c) pregătitoare pentru jocurile sportive: handbal, baschet, volei.
Apar şi alte grupări de jocuri: în apă, jocuri de iarnă, jocuri distrative. Pornind de la ideea
că jocurile de mişcare se folosesc în educaţia fizică cu scopul definit arătat mai sus, considerăm
că criteriul care ar da o mai corectă şi cuprinzătoare sistematizare a jocurilor este criteriul
sarcinilor de rezolvat. Pe lângă acest criteriu de bază, se mai adaugă şi alte criterii care definesc
forma şi condiţiile de desfăşurare a jocurilor:
1. criteriul sarcinii de rezolvat: formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază
specifice ramurilor sportive de bază; dezvoltarea sensibilităţilor motrice şi a calităţilor motrice
de bază;
2. criteriul organizatoric: efectiv: individuale; colective: fără împărţire; cu împărţire:
cu contact, fără contact cu adversarul; material folosit: fără obiecte, cu obiecte: mingi, cercuri,
bastoane, corzi; la aparate de gimnastică;
3. criteriul mediului ambiant: jocurile de vară: în aer liber, în apă; jocurile de iarnă: în sală,
în aer liber.

Clasificarea jocului de mişcare pe baza criteriului sarcinilor pe care le rezolvă prevede:

1. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi aplicative:
jocuri pentru alergare; jocuri pentru săritură; jocuri pentru aruncare; jocuri pentru căţărare; jocuri
pentru târâre; jocuri pentru escaladare;
2. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice ramurilor
sportive:
a. jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive: fotbal, handbal; baschet;
volei;
b. jocuri pregătitoare pentru gimnastică la aparate, acrobatică şi sărituri; c.
atletism.
3. jocuri pentru educarea sensibilităţilor motrice şi dezvoltarea calităţilor motrice de bază:
jocuri pentru dezvoltarea simţului de orientare în spaţiu; jocuri pentru dezvoltarea simţului
ritmului; jocuri pentru dezvoltarea simţului echilibrului; jocuri pentru dezvoltarea vitezei;
jocuri pentru dezvoltarea îndemânării; jocuri pentru dezvoltarea forţei;
4. jocuri pentru educarea atenţiei.
 Metodologia folosirii jocurilor de mişcare
Pentru ca jocul de mişcare să contribuie la îndeplinirea sarcinilor educaţiei fizice este
necesar să fie ales cu discernământ, ţinându-se seama de anumite cerinţe de bază. Alegerea
jocului se va face în funcţie de:
- sarcinile pe care vrem să le realizăm;
- locul jocului în lecţia de educaţie fizică, şi anume în care parte a acesteia se va
folosi;
- vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice;
- nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice, starea de sănătate; particularităţile de sex
(dacă este cazul);
- condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care
dispunem; de condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber etc.
Jocul trebuie, de asemenea, să corespundă nivelului mediu de pregătire fizică şi psihică a
colectivului cu care se lucrează.
Rolul educatorului în joc este deosebit de important, astfel că se impun anumite cerinţe
pe care acesta trebuie să le aibă în vedere, şi anume:
- în primul rând, profesorul trebuie să urmărească atent desfăşurarea jocului pentru
a putea observa corectitudinea execuţiei elevilor şi respectarea regulilor;
- observarea atentă permite stabilirea greşelilor care vor trebui corectate ulterior;
- urmărirea desfăşurării jocului îi crează condiţii profesorului pentru cunoaşterea
mai completă a comportării şi particularităţilor de manifestare ale elevilor. Astfel va
observa, de exemplu: dacă jucătorii participă cinstit la joc, fără tendinţă de a fura sau a
împiedica adversarul; dacă luptă pentru victoria comună sau au manifestări de vedetism;
dacă manifestă iniţiativă; dacă se ajută între ei.

Joc de creație

Este stiut faptul ca pe tot globul pamantesc copiii se joaca cu jucarii si obiecte. Daca ele
lipsesc, copiii le inventeaza, ori le mesteresc singuri. Fara jucarie si joc, viata copilului este
lipsita de interes. Jocul nu este pentru copil o simpla distractie, el ocupa un loc central in viata
lui.
Jocurile de creatie sunt acelea in care subiectul si regulile sunt create de copilul insusi.
In practica, jocul de creatie se intalneste frecvent in trei feluri de variante: a)
jocuri de creatie cu subiecte din viata cotidiana;
b) jocuri de creatie cu subiecte din povesti si basme;
c) jocuri de constructie.
Jocul de creatie, isi face aparitia in forme simple, la inceputul perioadei prescolare,
cunoscand apoi in decursul ei o dezvoltare insemnata.
Prin jocurile cu subiecte si roluri este caracteristica trecerea progresiva de la transpunerea
unor actiuni izolate din activitatea adultilor — specifica prescolarilor de 3—4 ani — la
reflectarea relatiilor si semnificatiei sociale a unor activitati umane.
 Jocurile de constructie evolueaza la randul lor in perioada prescolara, incorporand treptat
elemente de activitate organizata si relatii sociale specifice acesteia.
Spontan si vital pentru copil, jocul de creatie este adesea apreciat ca o fereastra larg
deschisa catre influentele societatii, un izvor al autoinvatarii, un rezervor profund si fecund de
energii orientate precumpanitor in directia integrarii sociale.
Copilul imita atitudinile si conduitele adultului pentru a se modela pe sine, creand jocul se
creeaza pe sine.
Continutul jocurilor cu subiecte din viata cotidiana reflecta mediul de viata al copilului. De
mic copilul este atasat de parintii lui, de membrii familiei care ii poarta de grija. El observa
relatiile reciproce dintre adulti, activitatea pe care acestia o desfasoara, viata sociala pe care o
traiesc. Toate acestea, receptiv cum este copilul, le reproduce in joc.
Prin urmare, jocul cu subiecte din viata cotidiana exprima dorinta copilului de a
participa Ia viata si activitatea adultului, de a actiona cu aceleasi unelte de munca pe care le
folosesc adultii. Aceste unelte pentru copil sunt ,,reazemul material‖ pe care-i folosesc in
desfasurarea jocului.
La copilul mic (3—4 ani) baza jocului de creatie este chiar acest reazem material;
inaintand in varsta, respectiv Ia grupa mare, reazemul se reduce simtitor, copilul putand sa
actioneze cu jucarii inchipuite. Un rol important in aceasta ,,substituire‖ il detine ,,cuvantul‖ care
inlocuieste jucaria dorita.
Daca Ia inceput copiii reflecta in jocurile lor fapte singulare, situatii particulare, cu timpul
ei se ridica de la reprezentari la notiuni elementare, pe baza de generalizari. Astfel li se dezvolta
gandirea activa si in aceasta situatie un rol important il exercita limbajul. Fara comunicare
verbala intre copii nu este posibil jocul colectiv.
Comunicand intre ei, copiii isi fixeaza tema jocului, stabilesc de comun acord subiectul, isi
repartizeaza rolurile, isi organizeaza jocul. In felul acesta, la terminarea jocului isi exprima
impresiile, parerile, dorintele, semnalizeaza abaterile survenite de la regulile jocului, toate
acestea ii ajuta sa-si dezvolte limbajul in stransa unitate cu gandirea.
Jocurile de creatie cu subiecte din viata cotidiana sunt numeroase si variate. Cele mai
indragite de copii sunt: jocul ,,De-a familia‖, ,,De-a gradinita‖, ,,De-a doctorul‖, ,,De-a
gospodina‖, ,,De-a circulatia‖.
Indeplinind rolul ,,parintilor‖, prescolarii se ingrijesc de ,,copiii‖ lor , reflectand in jocul lor
relatiile sociale dintre parinti si copii. Jocul ii ofera copilului posibilitatea de a reconstitui, de a
reproduce intr-o forma intuitiv activa o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva.
De pilda, cu ajutorul miscarilor, actionand cu jucariile, prescolarul reproduce intr-un mod
activ natura si continutul relatiilor sociale.
De exemplu: ingrijirea copiilor, spalatul rufelor, a vaselor, efectuarea curateniei.
Jocul de creatie cu subiecte din povesti sau basme — in acest joc copilul interpreteaza
rolul unui personaj din poveste, (ex.: Harap - Alb) la baza lui sta reproducerea creatoare a
imaginii artistice si a actiunilor personajului. Astfel, copilul patrunde adanc in lumea
sentimentelor si a trairilor eroului.
Copilul transpunandu-se in rolul personajului ia o atitudine, gandeste, simte si actioneaza
la fel cu personajul interpretat.
De aceea interpretand sincer si profund rolul, copiii devin mai comunicativi, li se dezvolta
sociabilitatea, capata incredere in puterile proprii.
 Interpretand personaje din basme si povesti, copiii reproduc dialogurile, convorbirile
personajului respectiv.
Exemple de jocuri de creatie cu subiecte din povesti si basme — ,,Casuta din oala‖,
,,Manusa‖, ,,Capra cu trei iezi‖, ,,Fata mosului si fata babei‖, ,,Alba ca zapada‖, ,,Ridichea uriasa‖
etc.
Jocurile de constructii.In aceste jocuri, procesul de constructie se impleteste cu jocul.
Elementul de joc confera activitatii de construire acele emotii care au o influenta pozitiva asupra
interesului copilului pentru constructie.
In jocurile copiilor, procesul de construire se desfasoara ca un proces de reflectare a
realitatii inconjuratoare.
Prescolarii construiesc cuburi-masini, case, trenuri, poduri, castele, gari, teatru, scoli,
blocuri etc. Punandu-le Ia dispozitie si alte materiale ca: nisip ud, jucarii pentru nisip ei
construiesc cu placere castele din nisip, iar din conuri de brad, combino, plasticon, tot felul de
turnuri, copaci, poduri.
Procesul de construire exercita o influenta favorabila asupra dezvoltarii proceselor
intelectuale.
Jocurile de creatie au o importanta foarte mare in dezvoltarea multilaterala a copilului.
Ele contribuie la dezvoltarea limbajului copilului. Folosind diferite materiale din constructie,
copilul le cunoaste insusirile, denumirile prin cuvinte. In timpul jocului de creatie, copiii isi
insusesc cuvinte noi, pronunta numeroase cuvinte pe care nu le folosesc in afara acestor jocuri de
exemplu: macara, buldozer, escavator, betoniera, caramida, mistrie, beton etc.
De asemenea, realizarea unei imagini personificate, interpretarea unui rol ridica in fata
copilului probleme. Rezolvarea lor pune in activitate sistemul verbal. Copilul gandeste cu voce
tare. El completeaza actiunile prin cuvinte, isi comunica intentiile se transpune in diferite roluri,
activizandu-si astfel vocabularul.
Varietatea subiectelor jocului de creatie, bogatia continutului de idei si gama rolurilor
asumate de copii in joc, depind in mare masura de impresiile, cunostintele copiilor.
Copilul manifestandu-si in joc personalitatea, initiativa, spiritul creator, invata sa iubeasca,
sa deosebeasca frumusetile fiecarei mesenii, sa se gandeasca ce ar dori sa devina cand va fi
mare.
Jocurile de creatie fiind colective, copiii comunica intre ei verbal, discuta cu insufletire,
cauta sa inteleaga rolul altora, acest lucru ducand la educarea limbajului contextual si la o
vorbire expresiva. De aici rezulta importanta genurilor de creatie la educarea limbajului
prescolarilor .
Activităţile artistico-plastice la vârsta preşcolară

1. Modelajul este una dintre cele mai plăcute activităţii şi una dintre cele mai importante
din programa activităţilor desfăşurate în grădiniţă. Modelajul contribuie la înzestrarea
preşcolarilor cu unele deprinderi cum sunt acelea de a doza efortul mişcării de a ţine corect
unealta de scris în mână. Se dezvoltă atenţia, se dezvoltă operaţiile gândirii mai ales a gândirii
logice, se dezvoltă spiritul de observaţie. Modelajul este o sursă importantă a creativităţii şi o
formă de deprindere la îndemna fiecărui copil. Prima formă de exprimare grafică a copilului este
măzgălitura.
2. Desenul, prin el copilul descoperă o altă variantă de exprimare a ceea ce simte, a ceea ce
gândeşte şi cum percepe lumea înconjurătoare. Atât educatoarea cât şi părinţii trebuie să
încurajeze paşii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, artă şi dezvoltarea unei
personalităţi complexe. Elementele plastice care se învaţă la grădiniţă sunt punctul, pata de
culoare, linia, forma, combinaţiile acestora. În prima etapă copilul învaţă să desemneze utilizând
creionul grafic.apoi creioanele colorate şi mai târziu, carioca. Pentru utilizarea elementelor
grafice şi instrumentele specifice desenului, educatoarea trebuie să proiecteze activităţi cu teme
simple , apoi mai complexe. Pentru copil desenul exprimă un fel de proiecţie al existenţei sale.
Persoana desenată reprezintă expresia de sine şi imaginaţia copilului cu emoţiile trăite de copil.
Modul în care îl reprezintă depinde de dorinţele sau defectele acestuia
3.Pictura se diferențiază de desen prin faptul că se utilizează instrumente diferite (pensula,
acuarele, paie, pastă de dinţi, dopuri de plută,etc).Prima formă de pictură la copiii mici este
dactilo-pictura sau pictura cu degetul.La această vârstă, copiii nu au fosrte bine dezvoltaţi
muşchii mici şi mâinile şi nu îţi pot controla mişcările, fiindu-le greu să picteze cu pensula. De
aceea învaţă mai întâi să picteze cu degetul ca mai apoi să utilizeze pensula sau alte instrumente.
Aşadar prin pictură, desen şi modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, îl ajută pe
copil să realizeze corespondenţa între elementele de limbaj plastic şi natura stimulează
expresivitatea şi creativitatea, dezvoltă armonios şi multilateral personalitatea copiilor.
4. Colajul este un procedeu tehnic apărut în arta modernă, care constă în lipirea pe acelaşi
tablou sau pe o suprafaţă limitată, foaie de desen sau alt suport, în vederea obţinerii unui efect de
asamblu, de natura estetică.La realizarea unui colaj se pot folosii mai multe tehnici: se poate
folosi pentru rupere, hârtie colorată, chiar de copii, ilustraţii colorate, afişe vechi, ziare rupte
spontan direct, fără a fi schiţat cu creionul, vreun desen sau altă imagine grafică. Se pot realiza
compoziţii prin mozaic, situaţie în care formele sunt alcătuite din mici bucăţele de hârtie sau
carton colorat, alăturate şi lipite cu aracet sau altă soluţie de lipit, tehnica formelor tăiate din
hârtie.
5. Audiţiile ocupă un loc important în educaţia muzicală a preşcolariilor. Cu ajutorul
acestora se formează de timpuriu la copii dragostea pentru muzică. Copiii sunt puşi să asculte, să
înţeleagă şi să îndrăgească diferite piese muzicale. Audiţiile muzicale includ un bogat fond
informaţional legat de exprimarea unor sentimente şi gânduri despre lume şi viaţă, iar ca valoare
formativeducativă stimulează capacitatea dezvoltă memoria voluntară şi asigură o justă legătură
între aparatul auditiv şi fondator. Audiţia muzicală se organizează şi se desfăţoară în funcţie de
grupa cu care lucrează educatoarea şi de scopul pe care acesta îl urmăreşte în activitatea
obligatorie şi în funcţie de conţinutul şi caracterul pieselor muzicale pe care urmează să le
asculte copii.