Sunteți pe pagina 1din 8

Metode didactice tradiționale

„Nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate,

bine sau prost utilizate.” (Ioan Cerghit)

Ungureanu Ștefănica

Grupa2, PIPP

1
,,METODA DIDACTICĂ. Etiologia termenului ,,metodă” derivă din combinația a două cuvinte
grecești ( odos= drum, cale și metha= spre, către) și are sensul de ,,drum către”. Cu alte
cuvinte metoda este drumul către atingerea obiectivelor, îndeplinind astfel un rol
polifuncțional ( poate simultan sau succesiv să atingă mai multe obiective).”(Massari,
G.A.,2009, pag. 52 )

,,Într-o versiune mai modernă, metoda este interpretată drept o modalitate pe care
profesorul o urmează pentru a-i face pe elevi să găsească singuri calea proprie de urmat în
redescoperirea adevărurilor sale, în găsirea soluțiilor necesare la rezolvarea problemelor
teoretice și practice cu care ei se confruntă în procesul învățării.

Într-un sens mai larg, se poate spune că metoda nu separă, ci unește într-un tot
organic actul învățării și cel al predării și invers, acestea aflându-se într-o interdependență și
influență reciprocă, strâns legate prin scopul sau obiectivul urmărit și prin munca în comun a
celor doi parteneri.”( Cerghit, I., 2006, pag.18)

,,Procedeul didactic are o arie mai limitată de acțiune, reprezintă un detaliu sau o
componentă a metodei. Procedeul didactic arată modul de aplicare a metodei pe secvențe,
astfel spus desemnează operațiile subordonate acțiunii declanșate la nivelul metodei
didactice.”( Massari, G.A., 2009,pag.52)

„Principalele funcții ale metodei sunt:

- Funcția cognitivă - de conducere spre realizarea unor obiective de cunoașterea și de


acțiune întemeiată pe cunoștințe;
- Funcția instrumentală - servind ca adevărate „unelte” de lucru de care profesorii și
elevii se servesc pentru atingerea obiectivelor stabilite. În această calitate, metodele
sunt un mediator între elev și materia de studiat, între profesori și elevi, mijlocind
studierea materiei respective;
- Funcția normativă – de indicare a procedeelor mobilizate, a materiei de predare, de
învățare;
- Funcția formativ-educativă – de influențare, concomitent cu îndeplinirea obiectivelor

2
de cunoaștere a unor laturi ale personalității elevilor, ca și a celor afectiv-
motivaționale ori a tipurilor de conduită morală, socială, etc. ”(Romiță, B., Iucu, 2001,
pag.106)

„Valoarea și importanța metodei sunt aspecte care rezidă nu numai în funcțiile pe care
acestea și le asumă, ci mai ales în efectele pe care ea le procedee. Fiind direct implicată în
actul instruirii, prin intervenția ei activă, metoda poate să modifice mersul proceselor de
predare și învățare; ea poate să imprime un curs sau altul derulării acestora. Și, făcând acest
lucru, metoda devine o variabilă care, în mod potențial, influențează efectele învățării,
devenind o variabilă cauzală, răspunzătoare, în bună parte, de rezultatele obținute, de
nivelul acestora și eficiența învățământului.”( Cerghit, I., 2006, pag. 27)

Clasificarea metodelor de instruire

,,În literatura domeniului, pot fi evidențiate o serie de criterii pentru întocmirea unei
taxonomii a metodelor didactice:

a) După criteriul istoric: metode tradiționale ( expunerea, conversația, exercițiul) și


metode noi/moderne (instruirea programată, instruirea asistată de calculator);
b) După aria de aplicabilitate/ gradul de generalitate: metode generale care se aplică în
întreg procesul de învățământ, în predarea tuturor disciplinelor ( expunerea,
conversația, lucrări practice) și metode particulare/speciale folosite în predarea
anumitor discipline de învățământ sau pe anumite trepte de școlarizare ( lectura
după imagini, lucrări de laborator, brainstorming);
c) După criteriul subiectului pe care este centrată metoda: metode centrate pe
activitatea profesorului (prelegerea, explicația, demonstrația) și metode centrate pe
activitatea elevului (exercițiul, lucrul cu manualul, observarea).”( Massari, G.A.,
2009,pag.53)

Expunerea.

,,Definiția dată expunerii relevă faptul că: aceasta constă în prezentarea orală a
unei teme, într-o organizare logică a ideilor, densă și fluentă.

3
Realizarea unei expuneri necesită o preocupare deosebită în ceea ce privește:

- Esențializarea informației;
- Ierarhizarea strictă a ideii;
- Enunțarea unor ipoteze și teorii;
- Analiza și interpretarea critică a unor puncte de vedere.

Tendințele moderne evidențiate în evoluția expunerii vizează promovarea unor noi


variante ale acesteia care să-i amelioreze limitele de pasivitate și de flux unidirecțional de
comunicare , precum și slabele posibilități de interacțiune profesor-student. Astfel, pot fi
identificate expunerea cu oponent, prelegerea-dezbaterea sau prelegerea dialogată.

a) Expunerea cu oponent vizează o formă dramatică a expunerii presupunând


participarea unui al doilea cadru didactic sau a unui student în calitate de oponent,
care, prin intermediul unui simț critic bine dezvoltat, poate interveni în desfășurarea
expunerii cu întrebări, observații etc., dinamizând și înviorând cursul acesteia.
b) Expunerea-dezbatere poate fi rezultanta unei combinații lesnicioase în plan
academic a dezbaterii cu prelegerea, rezultând un hibrid metodologic, cu spoită
eficiență atât în plan psihologic, cât și la nivel de conținut. În structura și în derularea
sa, expunerea-dezbatere debutează cu o scurtă prelegere făcută de către profesor,
când acesta expune tezele principale ale unui anumit conținut științifice și care astfel
un fundament pentru dezbaterile viitoare.
c) Expunerea dialogată reprezintă cea mai importantă formă de exercitare într-o
manieră modernă a prelegerii în învățământul superior. Ea constă într-o îngemănare
a prelegerii cu intervențiile conservative din partea auditoriului, creându-se astfel
posibilitatea solicitării elementelor mai puțin înțelese și constituindu-se pe această
cale un cadru afectiv și interacțional favorabil participării active a
studenților.”( Romiță, B., Iucu, 2001, pag.109)
 Enumerați avantajele și limitele metodei expozitive.

4
Exercițiul

„În sens etimologic (lat. exercitium, din exercere), metoda învățării prin exercițiu
înseamnă repetiția execuției unei mișcări, acțiuni, forme comportamentale până la
stăpânirea autonomă a acestora, până la formarea unor deprinderi ca reacții sau răspunsuri
automatizate unei situații bine definite .” (Cerghit, I., 2006, pag.245)

„Exercițiile pot fi grupate în funcție de cel puțin două criterii. Astfel, după formă, se
pot grupa în exerciții orale, exerciții scrise, exerciții practice. După scopul și complexitatea
lor, rezultă, în principiu, patru tipuri de exerciții:

- Exerciții de introducere într-un mod dat sau exerciții introductive; elevilor li se explică
pentru prima oară o activitate , o operație, un mod de execuție, conținuturi pe care ei
le aplică în paralel cu explicațiile profesorului;
- Exerciții de însușire sau consolidare a modelului dat, elevul reia în întregime și în chip
repetat, acțiunea ce i s-a explicat; o face sub supravegherea profesorului sau
autocontrolat; din ele trebuie să rezulte, de regulă, însușirea operației sau lucrării,
adică formarea deprinderii ca atare;
- Exerciții de legare a cunoștințelor și deprinderilor mai vechi cu cele noi; având scopul
de a integra deprinderile în sisteme din ce în ce mai largi; ele reprezintă, de fapt, un
nivel mai complicat al exercițiilor de bază:
- Exerciții de creație sau euristice; elevul le efectuează după ce deprinderea deja a fost
însușită, iar prin intermediul lor încearcă să introducă în „model” anumite elemente
personale;

Condiții didactice ale exercițiului

1) Elevul să fie conștient de scopul exercițiului și să înțeleagă bine modelul acțiunii de


învățat.
2) Exercițiile să aibă varietate suficientă .
3) Exercițiile să respecte o anumită gradație de dificultate în aplicarea lor. Deprinderilor
mai complicate se formează prin integrarea succesivă a unor deprinderi mai simple.

5
4) Exercițiile să aibă continuitate în timp.
5) Exercițiile să aibă ritm optim și durată optimă.
6) Exersarea să fie permanent însoțită de corectură și de autocorectură.” (Moise, C.,
1996, pag.155-157)
 Construiți o secvență didactică în care să utilizați metoda expozitivă cu procedeul
exercițiul pentru învățământul preșcolar, domeniul experiențial: limbă și
comunicare

Tema :Adunarea numerelor naturale în concentrul 30-100, fără trecere peste ordin.

Clasa I: Aceste tipuri de adunări nu ridică probleme metodice deosebite dacă elevii stăpânesc
cele două operații, pe care le-au efectuat în concentrul 0-30. Singura diferență este dată de
ordinul de mărime al numerelor, pașii fiind următorii :

a) familiarizarea elevului cu acțiunea care urmează să fie automatizată;

-se va propune spre rezolvare exercițiul : 45 + 32 = ;

-se va descompune fiecare factor în zeci și unități: 45 = 4 zeci și 5 unități; 32 = 3 zeci și 2


unități

b) antrenarea operațiilor necesare pentru desfășurarea acțiunii respective;

-pentru exercițiul 45 + 32 =, se va proceda astfel :

-descompunerea fiecărui număr în zeci și unități;

-adunarea zecilor celor două numere, respectiv a unităților;

-adiționarea celor două sume parțiale:

Adică 45 + 32 = (40 + 5) + (30 + 4) =

= (40 + 30) + (5 + 2) =

= 70 + 7 =

= 77

-se vor rezolva mai multe exerciții de acest tip, respectând pașii descriți anterior ;

6
c) integrarea operațiilor antrenate în structura acțiunii, consolidată deja la nivelul unui
stereotip dinamic;

- cadrul didactic va arăta elevilor un alt mod de lucru , aranjând zecile sub zeci și unitățile
sub unități :

45 +

32

77

-elevii vor rezolva câteva exerciții de adunări în acest mod ;

d) sistematizarea acțiunii în funcție de scopul general și specific al activității respective;

- se va rezolva exercițiul propus în mod direct, cu specificația de a aduna mai întâi unitățile
între ele, apoi zecile ;

45 + 32 = 77

e) integrarea acțiunii automatizate în activitatea respectivă;

- elevii vor calcula în mod direct câteva exerciții de acest tip, în mod direct:

61 +32 = 35 + 12 = 81 + 16 =

54 + 12 = 41 + 52 = 24 + 43 =

i) perfecționarea acțiunii automatizate în contexte diferite care asigură evoluția sa


în termeni de stabilitate și de flexibilitate.

În această etapă, cadrul didactic va oferi elevilor exerciții variate de adunări spre rezolvare.
Elevii vor rezolva aceste exerciții individual, urmând ca apoi să fie verificate și corectate în
grup: -găsește operația :

53 = 76 28 = 69

54 = 65 35 = 57

7
1.Care sunt celelalte metode didactice utilizate în activitatea didactică?

2. Care sunt cele mai „valoroase ” metode? Sau toate sunt la fel de imporante?

Bibliografie:

1) Romiță, B., Iucu, (2001), Instruirea școlară. Perspective teoretice și aplicative,


Editura Polirom, Iași ;
2) Masari, G. (2009), Teoria și metodologia instruirii. Manual anual II-ID, semestrul I
Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Editura Universității ,,Alexandru
Ioan Cuza ” Iași;
3) Moise, C.(1996), Concepte didactice fundamentale, Editura Ankarom, Iași;
4) Cerghit, I.,(2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași.
5) https://www.didactic.ro/materiale-didactice/39190_metoda-exercitiului