STRATEGII DIDACTICE SPECIFICE PROCESULUI INSTRUCTIVEDUCATIV MILITAR Orice act instructiv-educativ performant impune si tinde spre o forma optimala

de organizare. Orice efort in acest sens vizeaza coordonatele active, dinamice ale activitatii adica zona strategiilor didactice. Vom recurge la o succinta incursiune explicativa a terminologiei bazale cu care vom opera in aceasta arie tematica fara a aborda unilateral problemele dar si fara pretentia tentativei exhaustive. Ne vom opri apoi la problema tipologizarii metodelor didactice si vom detalia principalele metode utilizate in procesul instructiv-educativ militar. Metodologie si strategie didactica Delimitari conceptuale Metoda (didactica) in acceptiunea cea mai larga reprezinta "un mod de a proceda, care tinde sa plaseze elevul intr-o situatie de invatarea mai mult sau mai putin dirijata mergndu-se pna la una similara aceleia de cercetare stiintifica, de urmarire si descoperire a adevarului si de raportare a lui la aspectele practice ale vietii" (I. Cerghit, 1976, p.11); din acest punct de vedere, metoda este "o cale de descoperire a lucrurilor descoperite (G.N. Volkov) caci ea combina specificul metodelor investigative, cu cel al metodelor explicative (de expunere a informatiei stiintifice). Din punct de vedere praxiologic metoda este "un mod eficient de actiune (si extinznd n.n.), o modalitate practica de lucru a profesorului cu elevii" (I. Cerghit, 1976, p.161), in procesul de predare-invatare. Din perspectiva cibernetica metoda este acceptata ca si "tehnica de executie a actiunii, cu incorporarea unor elemente de: programare a operatiilor, comanda si dirijare, conexiune inversa (feed-backul), evaluare si corectare progresiva a inaintarii invatarii". (M. Cipro, 1972). Sintetiznd aceste puncte de vedere, I. Cerghit defineste metoda ca fiind "o cale pe care profesorul o urmareste pentru a-i determina pe elevi sa ajunga la atingerea obiectivelor prestabilite sau pentru a le da posibilitatea sa gaseasca ei insisi calea proprie de urmat in vederea redescoperirii unor noi adevaruri, a insusirii unor noi cunostinte si forme comportamentale, a gasirii unor raspunsuri la situatiile problematice de invatare cu care se vad confruntati" (I. Cerghit, L. Vlasceanu, 1994). Vom considera ca "metodele si metodologia de invatamnt sunt o componenta deosebit de importanta att a strategiilor didactice ct si a tehnologiei didactice, reprezentnd sistemul de cai, modalitati, procedee, tehnici si mijloace adecvate de instruire, care asigura desfasurarea si finalizarea de performanta si eficienta a procesului de predareinvatare" (I. Bontas, 1994). Fara indoiala ca vom distinge intre metoda si metodologie intre acestea si procedee si tehnici didactice. Metodologia didactica combinatia metodelor prin care se realizeaza efectiv actul educativ; data fiind complexitatea procesului, practic el presupune, cu fiecare secventa a lui, derularea unei metodologii in cadrul careia una sau alta dintre metodele didactice poate fi dominanta; termenul de "metodologie" semnifica si "teoria care sudeaza intre ele aceste metode, o anumita conceptie pedagogica, proprie epocii si scolii" (I. Cerghit, 1982).

Procedeu didactic un "detaliu", o particularizare sau o componenta a metodei; un ansamblu organizat de procedee desemneaza o metoda; altfel spus, "procedeele didactice sunt practici (solutii didactice practice) insotite dupa caz, de tehnici si mijloace didactice, pentru realizarea metodelor didactice" (I. Bontas, 1994). Spre exemplu: in cadrul metodei descoperirii, procedeele subsumate pot fi: inductia, deductia sau analogia (si atunci, vorbim de descoperire prin inductie, descoperire prin deductie sau descoperire prin analogie). Relatia metoda-procedeu este una dinamica in sensul ca, in anumite contexte pedagogice metoda poate deveni ea insasi un procedeu in cadrul altei metode dupa cum un procedeu poate deveni metoda. Demonstratia spre exemplu poate fi procedeu in cadrul metodei explicatiei (sau prelegerii, dezbaterii) dar poate fi metoda in cazul unor demonstratii pe viu. Sedintele demonstrative folosesc dominant metoda demonstratiei. Tehnica didactica "o imbinare de procedee deci, este o solutie didactica practica insotita, dupa caz de mijloace pentru realizarea efectiva a unor activitati didactice" (M. Ionescu, I. Radu, 1995). Spre exemplu: tehnica muncii intelectuale pentru realizarea metodei lecturii, tehnica lucrarilor de laborator pentru realizarea exercitiului, tehnica folosirii mijloacelor audiovizuale pentru realizarea demonstratiei intuitive s.a. Completam "dictionarul" anterior cu inca trei termeni fundamentali in aria problematica vizata: "cale didactica", modalitate didactica" si "tehnologie didactica". Calea didactica sinonim cu "metoda didactica" sau "metoda de invatamnt". Modalitate didactica "forma a metodei de invatamnt insotita de procedee, tehnici si mijloace didactice adecvate" (I. Jinga, E. Istrate, 1998). Spre exemplu: in cadrul metodei expunerii se pot folosi ca modalitati didactice prelegerea magistrala, prelegerea cu demonstratie sau prelegerea-dezbatere. Tehnologie didactica "sistemul teoretico-actional executiv de realizare a predariiinvatarii concrete si eficiente prin intermediul metodelor, mijloacelor si formelor de activitate didactica (I. Bontas, 1994); sinonim cu "tehnologie educativa", "tehnologie educationala", "tehnologia invatamntului" sau "tehnologie pedagogica". Ierarhiznd operational (si simplificnd evident foarte mult numai cu un scop didactic) putem construi o relatie de tipul: tehnologie didactica metodologie didactica (cai didactice) modalitati didactice procedee didactice tehnici didactice. Caracteristici si functii ale metodelor didactice Principale caracteristici ale metodelor didactice sunt (I. Bontas, 1994): -metodele didactice sunt demersuri teoretico-actionale executive de predare-invatare care asigura derularea si finalizarea eficienta a procesului instructiv-educativ; -sunt totodata demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice; -ele cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice care asigura fundamentarea stiintifica a actiunilor de predare-invatare; -se elaboreaza si implementeaza corelat cu gradul si profilul invatamntului, cu specificul disciplinei de invatamnt; coreleaza cu natura si specificul activitatilor didactice si, firesc, cu nivelul de pregatire al celor care invata; -se elaboreaza si se aplica in strnsa legatura cu celelalte componente ale procesului de invatamnt;

-se concep, se imbina si se utilizeaza in functie de particularitatile de vrsta si individuale ale agentilor actului pedagogic; -metodele contribuie la realizarea obiectivelor didactice, ale obiectivelor autoinstructiei si autoevaluarii, contribuie la pregatirea tineretului pentru educatia permanenta; -au caracter dinamic eliminnd "uzurile morale" si adoptnd noul, sunt deschise perfectionarilor; -unele metode servesc in mai mare masura munca profesorului, predarea; altele servesc mai ales elevului, invatarii; dar toate contribuie la realizarea eficienta a predarii-invatarii; -sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator. In ceea ce priveste functiile metodologiei didactice este evident caracterul ei plurifunctional "in sensul ca (metodele - n.n.) pot participa, simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective de instruire" (I. Cerghit, L. Vlasceanu, 1982). Trebuie precizat, ca este vorba de functii de continut (cele cognitive si formativeducative), functii afective, stimulatorii (de motivare a invatarii) si functii de organizare (cele instrumentale si normative). In plus, fiecare metoda are, de obicei, o functie specifica "prin care se impune in fata altor metode dar alaturi de aceasta isi poate asuma si multe alte functii corelate" (I. Cerghit, 1980). Deci, principalele functii ale metodologiei didactice sunt: Functia cognitiva de organizare a invatarii, de elaborare a noi cunostinte; totodata metoda devine exercitiu mental supunnd exersarii functii psihomotorii, stimulndu-le dezvoltarea si influentnd formarea deprinderilor intelectuale si insusirea de noi cunostinte. Functia formativ-educativa se realizeaza cnd metoda contribuie la formarea de opinii, convingeri, atitudini, sentimente. Functia motivationala apare atunci cnd o metoda provoaca interesul si curiozitatea epistemica, reuseste sa amplifice satisfactiile invatarii genernd un suport motivational necesar oricarui act instructiv-educativ. Functia instrumentala (operationala) deriva din faptul ca o metoda didactica, fiind cale de atingere a unor obiective, transformnd aceste obiective in performante, serveste ca "instrument de lucru", mijloc de desfasurare a procesului instructiv-educativ. Functia normativa se refera la calitatea metodei de a indica totdeauna, modalitatea in care trebuie procedat pentru a ajunge la performanta. Optimizarea desfasurarii procesului de invatamnt presupune realizarea unitara a functiilor metodei didactice. 1.3. Clasificarea metodelor didactice Intruct metodologia didactica poate fi privita ca diversitate in unitate, avnd coerenta dar si distinctivitate, este necesara (mai ales din considerente de ordin pragmatic) o ct mai clara (fara insa a fi si rigida) tipologizare. Cum insa criteriile de clasificare sunt multiple, ne vom opri doar la cteva dintre cele mai cunoscute si utilizate tipologii ale metodei didactice. Una dintre cele mai operationale clasificari este construita pe criteriul sursei principale care genereaza invatarea (I. Cerghit, 1980). Trei sunt principalele surse generatoare ale invatarii: experienta social-istorica a omenirii (cultura elaborata la nivel conceptual si fixata

simbolic prin cuvnt); experienta individuala (rezultata prin relationarea proprie a individului cu realitatea) experienta sensibila; experienta obtinuta prin actiune practica (prin interventie transformatoare a realitatii) experienta tehnico-practica. Daca acestui criteriu ii asociem si suportul informatiei (cuvnt, imagine, actiune etc.) distingem: Metode de transmitere si insusire a valorilor culturii: Metode de comunicare orala (bazate pe limbaj oral): -metode expozitive (afirmative); -metode interogative (conversative, dialogate); Metode de comunicare scrisa (bazate pe limbaj scris); Metode de comunicare oral-vizuala (bazate pe limbaj oral-vizual); Metode de comunicare interioara (cu sine insusi) bazate pe limbajul intern. Metode de explorare organizata a realitatii (obiective intuitive): Metode de explorare directa a obiectelor si fenomenelor reale; Metode de explorare indirecta prin intermediul substitutelor realitatii. Metode bazate pe actiune practica (operationale): Metode de invatare prin actiune efectiva (reala); Metode de simulare (de invatare prin actiune fictiva, simulata). -Instruirea programata (asistata de calculator). Cu titlu informativ mentionam clasificarea conventionala a metodologiei didactice (I. Bontas, 1994) care cuprinde: Metode clasice (traditionale) expunerea orala, conversatia, demonstratia intuitiva, lectura; denumirea de "traditionale" devine relativa intruct acest tip de metode a fost reconsiderat si perfectionat; sau adaugat dialogul demonstratia prin mijloace audiovizuale, experimentul etc. Metode moderne descoperirea si problematizarea, modelarea, simularea, cooperarea, studiul de caz etc.; termenul de "moderne" este relativ caci acest tip de metode era modern acum cteva decenii; ele au devenit metode obisnuite de lucru. Metode de predare care servesc mai mult activitatea profesorului (prelegerea, demonstratia, conversatia, etc.). Metode de invatare care servesc mai mult celui care invata (studiul cu cartea, individual, descoperirea, exercitiul etc.). Metode de predare-invatare (predarea si invatarea in echipa, experimentul, simularea etc.). Metode active (experimentul, exercitiul, conversatia, instruirea programata etc.). Metode de explorare directa (observatia, experimentul, studiul de caz etc.). Metode explorare indirecta (demonstratia intuitiva, modelarea, simularea etc.). Metode de evaluare (prin probe scrise, orale, si/sau practice etc.). Metode cu caracter de cercetare (observatia, experimentul, convorbirea, chestionarul, metode statistice, inductia, deductia, asaltul de idei etc.). Dupa gradul de activizare pe care-l presupune metoda se utilizeaza si urmatoarea distinctie: Metode pasive (cele bazate pe invatarea prin conditionare-memorare-receptare).

Metode active/activ-participative (bazate mai ales pe experiment, pe descoperire, pe actiune (I. Cerghit, 1980); ele presupun initiativa celui care invata, activism psihic, aptitudini si activitate externa (G. Palmade, S. Caster, P. Muresan, I. Jinga,); caracterul "pasiv" sau "activ" ale metodologiei este adesea relativ. 1.4. Strategii didactice 1.4.1. Delimitari conceptuale Strategia didactica este un termen unificator, integrator; el este necesar in orice act pedagogic. Acceptam ideea dupa care "mecanismul fundamental pentru analiza unei paradigme cum este cea de strategie didactica/strategie a instruirii rezida intr-un automatism al neputintei invatarii: nu invatarea ci neinvatarea este fenomenul care necesita explicatii pe treapta evolutiei social-culturale a oricarui ins. In aceasta consta de fapt rationalitatea strategiilor instruirii si respectiv, ale invatarii" (I. Neacsu, 1990, p.217). Este necesara o scurta delimitare terminologica referitoare la "strategia didactica". Ea a fost definita ca "un mod de combinare si organizare cronologica a ansamblului de metode si mijloace alese pentru a atinge anumite obiective" (UNESCO, 1976); este "o componenta a programului de instruire, reprezentnd, din perspectiva cadrului didactic, aspectul activ, dinamic al formei de dirijare efectiva a invatarii " (L. Vlasceanu, 1988). Vom accepta ca strategia didactica are urmatoarele caracteristici: implica pe cel care invata in situatii specifice de invatare; rationalizeaza si adecveaza continutul instruirii la particularitatile psihoindividuale (motivatie, model de pregatire, capacitate si stil de invatare); creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire (dependente de stilul pedagogic al educatorului). 1.4.2. Importanta strategiei didactice in actul instructiv-educativ Strategia didactica presupune combinarea contextuala, originala, unica uneori a elementelor procesului instructiv-educativ. Exista sase tipuri de criterii in baza carora se pot realiza aceste combinatii: criterii referitoare la organizarea agentilor (individual, microgrupa, grupal); criterii referitoare la prezentarea informatiei (expozitiv, problematizator, euristic); criterii referitoare la organizarea informatiei (fragmentat, integrat, global); criterii privind interventia educatorului in timpul actului didactic (permanent, episodic, alternant); criterii referitoare la exercitiile de aplicare sau consolidare a cunostintelor (imediate, scrise, amnate); criterii privind probele de evaluare (sumative, formative, alternante). Doar aici daca ramnem si putem imagina aproximativ 720 de combinatii posibile (I. Cerghit, L. Vlasceanu, 1982). Spre exemplu, se pot construi alternative pentru aceeasi tema cu aceleasi obiective didactice si continuturi, in functie de particularitatile grupului de instruire. Pedagogii sustin ca "variabila cu cea mai puternica forta de influentare asupra adoptarii unei anume strategii de instruire este [.] relatia didactica intre scop-continut-metode/mijloace. Aceasta triada constituie axul generativ al

intregului demers pragmatic al conduitei metodologice a majoritatii profesorilor" (I. Neacsu, 1990, p.223). Educatorul ajunge in timp la un adevarat repertoriu de strategii didactice experimentnd si aplicndu-le diferentiat. Relatia dintre obiective, continuturi si strategii confera specificitatea unui program de instruire (I. Cerghit, L. Vlasceanu). In termenii unei asociatii calitative rezultatele scolare (Rij) depind functional de modul de aplicare si dirijare de catre educator a interactiunilor dintre strategia didactica (Si) si obiectivele didactice (Oj); adica: Rij = Si X Oj (1) Relatia aceasta evidentiaza ca: -unul si acelasi obiectiv poate fi realizat prin mai multe strategii didactice disponibile si alternative; -una si aceeasi strategie poate fi aplicata pentru realizarea unor obiective diferite; -este putin probabil ca rezultatele scolare obtinute prin combinatii diferite ale obiectivelor si strategiilor sa fie similare. Trebuie considerat si faptul ca exista factori mai greu controlabili din cmpul pedagogic complex (particularitatile psihologice ale agentilor, factori contextuali de mediu). Toti acestia desemneaza ceea ce s-a numit indicele de incertitudine" din cmpul pedagogic. Astfel, relatia (1) poate fi reformulata adaugnd si acest indice (Ue): Rij = Si X Oj X Ue (2) In concluzie, o strategie didactica poate fi apreciata ca eficienta daca: il implica pe cel care invata intr-o situatie de reala de invatare, este centrata pe obiective si adaptata la continuturile vehiculate, este aplicata conform parametrilor psihoindividuali, este elaborata in raport cu motivatia pentru instruire a agentilor. Realitatea educationala impune inlocuirea manierelor strict deterministe de abordare a cmpului pedagogic cu viziuni flexibile centrate pe reducerea indicelui de incertitudine. 2. Metode didactice utilizate frecvent in instruirea militarilor Consideratii generale Ne referim in cele ce urmeaza la metodologia didactica utilizata predilect de instructorul militar (cdt. de plt.) in instruirea militarilor in termen (sau cu termen redus). Optiunile metodologice sunt conditionate de competenta psihopedagogica a educatorului. O metoda, in sine, nu este eficienta/ineficienta. Ea poate fi utilizata (contextual!) cu/fara eficienta. De aceea capacitatea comandantului de a-si cunoaste subordonatii, este esentiala. Problematice devin situatiile in care grupurile de instruire (plutonul, grupa) sunt neomogene din punct de vedere al factorilor psihoindividuali care influenteaza instruirea-educarea (nivel de cultura generala, capacitate de invatare, disponibilitate pentru invatare, motivatia instruirii etc.). O alta particularitate a contextului instructiv-educativ consta in necesitatea utilizarii metodologiei axata pe activitate in/de grup. Practica educativa (prin urmare, sursele sunt empirice) a relevat utilizarea predilecta a

urmatoarelor metode didactice: expunerea, observatia, modelarea, exersarea si demonstrarea (D. Popovici, 1999); autorul foloseste sintagma "metoda ofertei orale" pentru a desemna "prezentarea de catre educatorul militar a unui continut pe care soldatul/subunitatea trebuie sa-l retina in folosul formarii deprinderilor sau a executarii nemijlocite a sarcinilor pe care le incumba functia pe care o ocupa"). A. Expunerea (cu toate variantele ei) este o "metoda complexa de comunicare sistematica si continua a cunostintelor dintr-un anumit domeniu de specialitate prin intermediul limbajului oral, imbinat dupa caz si posibilitati, cu alte limbaje cum ar fi cele demonstrativ-intuitive, audio-vizuale, experimental aplicative si de investigatie, logicomatematice si altele" (I. Bontas, 1994, p.147). In general, utilizata monologal, expunerea creeaza monotonie, pasivitate si chiar inhibare. Dar, in conditiile instructiei militarilor, este necesar sa fie astfel utilizata; ("soldatul, spre deosebire de elev, are nevoie de informatie elaborata de-a gata, de transferul direct al informatiei, [] de inregistrare prin memorare" (D. Popovici, 1999, p.191); atitudinea lui critica fata de informatie e nejustificata, adesea). Oricum, eficienta metodei depinde si de elemente ca: gradul de rationalitate si coerenta discursului, concizia, asocierea cu limbaje audio-vizuale, accesibilitatea, combinarea cu conversatia, explicatia si demonstratia (daca e cazul). Se remarca o algoritmizare chiar a utilizarii acestei metode ("oferta de algoritmi in care este condensat continutul" (D. Popovici) utilizabila in cazul unor specialitati si arme tehnice artilerie, tancuri este fundamentata pe algoritmii de memorare dar si de executie). B. Conversatia este o metoda activa/activizatoare care implica o comunicare bilaterala efectiva. In functie de obiectivele instructive si informatie, se utilizeaza conversatia catehetica (bazata pe memorare mecanica si reproducere fidela a informatiei), conversatia euristica (bazata pe invatare constienta/logica), dezbaterea (cu varianta mai putin pretentioasa dar si mai frecventa discutia). Eficacitatea metodelor de tip conversativ implica respectarea unui set de reguli privind intrebarile-raspunsurile (vezi, spre exemplu: D. Popovici, op.cit., p.193-196). C. Demonstratia (metoda demonstrarii) presupune prezentarea de catre instructor a unei actiuni (insotita de observarea (complementara) realizata de militar) direct sau prin mijloace intuitive. Demonstrarea se poate realiza cu ajutorul mijloacelor naturale ("pe viu", direct) sau cu ajutorul substitutelor (grafice, fotografii, planse, machete etc.). In cazul instruirii militarilor, este o metoda foarte des utilizata intruct majoritatea "categoriilor de instruire" au obiective practic actionale. De aceea instructorul militar trebuie sa-si mentina si perfectioneze permanent capacitatea de demonstrare (de executie efectiva exemplara). Demonstrarea este insotita uzual de explicatii, de expunere (uneori) sau alte metode si procedee didactice. Utilizarea eficienta a metodei presupune, printre altele si respectarea prevederilor regulamentare cu privire la ceea ce trebuie demonstrat, respectarea algoritmilor de demonstrare (mai ales in cazul miscarilor ce trebuie automatizate care devin deprinderi), centrarea nu numai pe propriul rol (de demonstrator) ci mentinerea contactului cu grupul-asistent (pentru asigurarea feedbackului), pregatirea prealabila adecvata.

In general, practicarea instruirii bazata pe utilizarea acestei metode, in conditii ct mai diverse conduce la o experienta pedagogica indispensabila. D. Observatia ca metoda de instruire are doua acceptiuni; ea poate fi instrumentul de "cunoastere" permanent realizata, a subordonatilor, de catre instructor (in acest caz conotatiile sunt mai ales psihologice); ea este insa (si militarul e invatat s-o foloseasca astfel) calea prin care se percepe direct, focalizat (cu scopuri bine determinate), controlat ceea ce trebuie insusit/achizitionat; pentru un militar exersarea utilizarii acestei metode este esentiala. Metoda este productiva (utilizata fiind cu eficienta) si formativa totodata. Observnd tehnica, armamentul, cmpul de instructie etc., militarul isi educa aceasta capacitate/abilitate generala. Metoda primeste valente deosebite educativ, interesante cnd este utilizata ca metoda de activitate (instruire) in grup. E. Modelarea este o metoda indispensabila in instructie pentru ca sunt numeroase situatiile in care realitatea nu ofera posibilitatea contactului direct cu informatia (armament, tehnica, situatii tactice de lupta s.a.). Modelele (ca si substitute teoretice/materiale ale realitatii) sunt simplificatoare dar trebuie sa fie reprezentative. Machetele, mulajele, diagramele etc. influenteaza prin natura lor eficienta actului instructiv. Este important ca sa se formeze celor care invata deprinderea utilizarii cu usurinta a modelelor care permit o trecere, prin alternanta, de la perceptie la gndire, de la analiza la sinteza si invers, pna la o deplina edificare asupra noilor cunostinte (I. Cerghit, L. Vlasceanu, 1982). F. Exersarea presupune repetarea (in regim optim) a operatiilor, actiunilor deja insusite pentru fixarea lor, perfectionarea si automatizarea lor (daca e cazul). Este o metoda la fel de des utilizata (si necesara) ca si demonstrarea. Este foarte importanta cu att mai mult cu ct "cele mai multe dintre actiunile soldatilor (mai ales ale celor care ocupa functii tehnice) sunt actiuni repetitive" (D. Popovici, 1999, p.199). Subliniem faptul ca eficienta utilizarii acestei metode e direct conditionata de contextul concret al instruirii. Exersarea trebuie adecvata individual/grupal, trebuie realizata constient, trebuie evitate repetitiile erorilor, ea implica gradualitatea in functie de dificultate (dar si de performantele obtinute in invatare), necesita uneori o reala colaborare intre instructor si militari sau/si intre militari (atunci cnd se exerseaza actiuni de grup). O varianta mai complexa a exersarii este antrenamentul specific pentru automatizarea operatiilor si transformarea lor in deprinderi dar, mai ales pentru perfectionarea acestora. Antrenamentul se poate desfasura doar dupa ce actiunea exersata se executa fluent, relativ rapid, corect si fara efort vizibil. Pentru automatizare, in general, numarul exersarilor este mare. Dar aceasta observatie trebuie relativizata. Cu ct actiunea e mai complexa (si numai in functie de particularitatile psihoindividuale ale celor care invata) o putem sustine. Exersarile individuale sunt mai usor de controlat spre deosebire de cele pe care le desfasoara microgrupurile de instruire (subunitatea, grupa). Exista mai multe tipuri de exersari: exercitiile de initiere (de acomodare, introductive) ele vizeaza mai ales familiarizarea cu repetarea/aplicarea celor invatate; exersari curente, de fixare si consolidare a informatiei dobndite/deprinderilor formate; exersari sintetice sunt mai complexe, presupun restructurari, sistematizari si evaluari informationale. Subliniem ca nu este vorba numai de actiuni exclusiv motorii.

D. Popovici remarca si urmatoarele tipuri de exersari: exersari pentru actiunea unitara a subunitatii (care au ca scop formarea deprinderilor de actiune colectiva); exersari pentru inlaturarea unor deprinderi gresit formate (sunt mai dificile, au rol corector) si exersari pentru prevenirea pierderii deprinderii (D. Popovici, 1999). Utilizarea eficienta a tuturor acestor metode (si nu numai) implica pregatirea psihopedagogica si experienta instructorului, perfectionarea lui permanenta. 3. Metode de educare disciplinara a militarilor Ne referim aparte la aceasta categorie de metode (desi, in principiu, ea nu le exclude pe cele anterior prezentate) numai pentru ca formarea conduitelor disciplinare ale militarilor este fundamentala in procesul instructiei. Educarea disciplinara a militarilor presupune formarea comportamentelor de conformare la normele specifice mediului militar (M. Dordea, 1999). Ea se realizeaza prin influente formale, non-formale si informale. Principalele metode utilizate in acest sens sunt fie metode directe (explicite) fie metode indirecte (implicite). Metodele directe sunt cele care vizeaza formarea comportamentelor disciplinate fie teoretic (prin transmitere/insusire de informatie (din regulamentele referitoare la disciplina militara, spre exemplu), prin studiu individual (al acelorasi regulamente), prin studii de caz, discutii sau prin autoevaluarea comportamentelor disciplinate de catre militari. Metodele directe pot fi practice; ele conduc la formarea comportamentelor disciplinate prin observatie (empirica/stiintifica autoinvatare prin observare-imitare), recompensarea sau sanctionarea, formarea si exersarea deprinderilor de conformare la norma, autoeducarea comportamentelor de acest tip. Metodele indirecte sunt cele care conduc implicit la formarea comportamentelor disciplinate (nu-si propun, in primul rnd, sa atinga astfel de obiective); el pot fi teoretice (asemenea efect produc metodele de predare-invatare utilizate de instructori, metodele de evaluare a performantelor militarilor) sau pot fi practice (metode de evaluare a comportamentelor disciplinate, exemplul personal/grupal, demonstrarea indirecta (stilul de conducere si cel psihopedagogic ale comandantilor), metodele de organizare si desfasurare a activitatii zilnice a militarilor, observatia realizata de militar in mediul educational). Studiile noastre realizate cu studentii (si pe esantioane de studenti) au condus la concluzii foarte interesante privind aceasta problema: spre exemplu, nu sunt percepute ca fiind educative (disciplinar) pedepsele; toti studentii constientizeaza importanta educatiei disciplinare si considera disciplina o valoare militara fundamentala. Este posibil ca studiul acestei probleme pe militari in termen/cu termen redus sa releve cu totul alte concluzii sau, dimpotriva, sa le repete. Am insistat pe acest aspect intruct disciplinarea militarilor este conditie esentiala a oricarui proces de instruire (G.P. Altermath, 1993). Metodologia utilizata de instructor are influente formative adesea greu de aproximat. De aceea, perfectionarea pregatirii metodice (didactice) a educatorilor militari, este esentiala.