CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI DESPRE STRATEGIA DIDACTICĂ

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE STRATEGIE

DEX-ul indică originea latină a cuvântului,din latinescul “strategia-funcţia strategului”;
aptitudinea de a comanda; legătura cu Grecia Antică se face prin “strategi” comandanţi militari ai
unor cetăţi. In sens general, strategia se referă la conducerea (managementul) căilor, a metodelor
implicate într-o activitate in vederea atingerii unui scop.
STRATEGIA DIDACTICĂ= sistem complex şi coerent de mijloace, metode, materiale şi
alte resurse educaţionale care vizează atingerea unor obiective.
- ocupă un loc central in cadrul activitaţii didactice,deoarece proiectarea si organizarea
lecţiei se realizează în funcţie de decizia strategică.
- este concepută ca un scenariu didactic complex,în care sunt implicaţi actorii predării-
învţarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate.
-prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit,cel mai logic si mai eficient pentru
abordarea unei situatii concrete de predare si invatare (astfel se pot preveni erorile,riscurile si
evenimentele nedorite din activitatea didactica) .
Componente ale strategiei didactice:
 Sistemul formelor de organizare de desfasurare a activitatii educationale
 Sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice;
 Sistemul mijloacelor de invatamant,respective a resurselor utilizate;

Elaborarea unei strategii didactice include urmatoarele variabile pe care le poate alege
profesorul:
1. Tipul de demers/ rationament (inductive,deductive,dialectic si analogic)
2. Metodele (expozitive,interrogative,active)
3. Tehnicile :
-de animare-intrebare,sintetizare,reformulare,incurJre,stimulare,revenire;
-de experimentare,expozitive;
 -exercitii aplicative;
-de declansare;
-de instruire programata.
4. Mijloacele si metodele didactice.
5. Modul de organizare a colectivului.
6. Nivelul de performanta atins de elevi.
Caracteristici ale strategiei didactice:
 Implica pe cel care invata in situatii specifice de invatare;
 Rationlizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul particularitatilor psihoindividuale;
 Creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte component
ale procesului de instruire;
 Presupune combinarea contextuala,orginala,unica a elementelor procesului instructiv-
educativ.
 1.2 VARIETATEA STRATEGIILOR DE PREDARE- INVATARE- EVALUARE
Strategiile in sens larg,numite si strategii de activitate pedagogica,se refera la felul in care
decide profesorul sa conduca activitatile instructive-educative in situatiile formale.(strategii
directive sau permisive)In sens restrains,sunt strategiile didactice care isi restrang aria pana la
nivelul lectiei,reprezentand modul in care decide profesorul sa organizeze activitatile de predare-
invatare-evaluare la un moment dat in functie de cirumstantele date:particularitatile de varsta si
individuale ale elevilor cu care lucreaza,finalitatile si experientele de invatare propuse, resurele
disponibile,contextual in care are loc activitatea etc.
Strategiile didactice sunt flexibile si sunt rezultatul creativitatii profesorului,precum si a
participarii elevilor la propria formare.
 Dupa natura activitatii,se pot distinge:
-strategii cognitive(de prelucrare a informatiilor)
-strategii actionale sau psihomotorii;
-strategii afectiv-emotionale;
 Dupa implicarea creatoare/noncreatoare a profesorului in activitatea didactica:
-strategii bazate pe obisnuinta,pe automatism;
-strategii bazate pe complexe de deprinderi;
-strategii novatoare,ce dau frau imaginatiei si inteligentei profesorului, acesta putand
combina in mod creator noi tipuri de practice,pentru a asigura eficienta actiunii;
-strategii imitative.
 Dupa logica gandirii propusa elevilor:
-strategii inductive,al caror demers didactic este de la particular la general;
-strategii deductive(axiomatic)(invers fata de cele inductive) al caror demers didactic este
de la general la particular;
-strategii transductive,divergente cum sunt explicatiile prin metafore;
-strategii dialectice;
-strategii ipotetice(rezolutive)
-strategii analogice-predarea si invatarea se desfasoara cu ajutorul metodelor:
-strategii analitice-de analiza pana la detalii;
 -strategii integrative sau de sinteza(imbinarea teoriei cu practica)
-strategii descriptive;
-strategii interpretative;
-strategii ludice;
-strategii mixte(combinatorii)
 Dupa gradul de dirijare al invatarii elevului,avem:
-strategii algoritmice: explicative-demonstrative,intuitive,expositive,imitative,programate
si algoritmice propriu-zise;
-strategii euristice-de elaborare a cunostintelor prin efort propriu de gandire, folosind
problematizarea, descoperirea ,modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic,
experimentul de investigare,asaltul de idei, avand ca efect stimularea creativitatii.
-strategii mixte:inductive-deductiv si deductiv-inductive
-strategii creative;
 Dupa originea motivatiei invatarii:
-strategii externe(sustinut motivational din exterior de profesor);
-strategii interne(de autoconstruire a propriei cunoasteri).
 Dupa modul de grupare al elevilor:
-strategii frontale;
-strategii de grup(colective);
-strategii de microgrup(echipa)
-strategii de lucru in perechi(duale);
-strategii individuale;
-strategii mixte.
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare si invatare (informative si
active participative ,de studio individual,de verificare si evaluare).Strategia nu se confunda cu
metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-invatre-
evaluare.Strategia vizeaza o procesul de instruire in ansamblu si nu o secventa de
instruire.Procesul de invatamant nu se produce la intamplare si in mod haotic,ci in baza unei
abordari strategice.Predarea implica o gandire strategica,ceea ce face posibila stapanirea cu
success a situatiilor de instruire.Prin definitie conceptul de strategie didactica poate fi privit ca:
a.un mod integrative de abordare si actiune;
b.o structura procedurala;
c.o inlantuire de decizii;
d.o interactiune optima inte strategii de predare si strategii de invatare.
1.3.FACTORII DE CARE DEPIND ORGANIZAREA STRATEGIILOR DIDACTICE.
Exista numerosi factori de care depinde organizarea strategiei didactice adaptate situatiilor de
instruire dependente sau independente de profesor,de elev,de organizarea scolara,de curriculum.
a)variabile care tin de profesor:
-stilului didactic, care este o rezultanta a impletirii conceptiei pedagogice personale cu cea a
culturii si a societatii contemporane si cu factorii de personalitate ai profesorului.
b)variabile care tin de colectivul de elevi:
-particularitatile clasei,nevoile,dorintele,cerintele,posibilitatile si experientele cognitive,sociale si
afectiv-emotionale ale elevilor;
-marimea colectivului,gradul de omogenitate,posibilitatile de grupare ori de lucru individual sau
frontal ;
-gradul de motivare al elevilor si pregatirea pentru a lucre in grup ,in perechi, colectiv sau
individual;
-aptitudinile si nivelul de pregatire pentru un anumit domeniu;
c)variabile care tin de curriculum:
-finalitatile macrostructurale si microstructurale urmarite,gradul de accesibilitate si modalitatile
de verificare a indeplinirii acestora;
-natura obiectivelor si continutului pe care trebuie sa-l invete elevii, relatia cu achizitiile curente
ale acestora,gradul de adaptabilitate, utilitatea si importanta acestuia pentru activitatea si viata
elevilor;
-experientele de invatare propuse elevilor,gradul de problematizare si niveleul de interactivitate
solicitat.
d)variabile care tin de organizarea scolara;
-timpul scolar avut la dispozitie in raport cu timpul solicitat de o anumita strategie didactica;
-spatiul scolar avut la dispozitie in raport cu timpul solicitat de o anumite strategie didactica;
-resurese materiale folosite in timpul si spatial disponibil .
1.4 ETAPELE ELABORARII UNEI STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE
In conceperea, elaborarea, folosirea si evaluarea une strategii didactice eficiente profesorul are de
parcurs mai multe etape de proiectare, aplicare si apreciere:
1. Examinare scopurilor si a obiectivelor ce trebuie atinse;
2. Alegerea continuturilor corespunzatoare,adaptarea,sistematizarea,organizarea acestora
3. Examinarea exigentelor si orientarilor impuse de normele si principile didactice;
4. Examinarea alternativelor metodologice de predare –invatare-evaluare disponibile
5. Analiza resurselor disponibile: umane(particularitatile elevilor ),materiale (mijloace
didactice),de continut (manual,ghiduri etc)
6. Optarea pentru o anumite forma de grupare a colectivului de elevi.
7. Alegerea metodelor,tehnicilor de instruire,mijloacelor didactice in functie de situatia de
instruire propusa dupa principiul complementaritatii ,al interdependentei si al sprijinului
reciproc;
8. Elaborarea unor solutii alternative asupra posibilitatilor si cailor optime de combinare a
metodelor,mijloacelor si formelor de organizare a colectivului,pe baza analizei punctelor
forte si a celor slabe in realizarea cu eficienta a activitatii profesorului cu elevii sai.
9. Optiunea/decizia asupra strategiei didactice de urmat.
10. Aplicare strategiei didactice de urmat;
11. Evaluarea permanenta a demersurilor intreprinse,corectarea si adaptarea strategiei
didactice la necesitatile elevilor si la situatiile spontane,neprevazute
12. Aprecierea finala a eficientei strategiei didactice desfasurate.
13. Emiterea de predictii care vizeaza modul cu va fi folosita strategia didactica in
activitatile instructive-educativ viitoare.
1.5. RELATIA DINTRE STRATEGIILE DIDACTICE SI:
 CONTINUTUL PROCESULUI DE INVATAMANT. Conexiunile dintre strategiile
didactice si continuturile procesului de invatatmant sunt de tip determinist si reglatorii.
Pentru a face cat mai accesibil continutul instuctiv-educativ, cadrul didactic poate opera
restructurari si adaptari in interiorul acesteia,conform logici invatarii active. Acelasi
continut poate fi predat folosin strategii didactice variate in functie si de celelalte
component ale acesteia (resurse material,de timp etc.). Strategiile didactice prescriu
 modul in care elevul este pus in contact cu noul continut de studiat, indicand traiectoria
pe care urmeaza sa o parcurga in vederea personalizarii,integrarii acesteia.
 RESURSE (umane,materiale ). In categoria resurse incadram disponibilitatile materiale
de timp scolar si umane.Cele umane se refera la particularitatile elevilor,variabile de care
trebuie sa tina cont profesorul in proiectarea unei strategii didactice.In proiectarea
strategilor didactice,in general,profesorul trebuie sa armonizeze metodele, procedeele si
formele de organizare ale colectivului cu resursele disponibile ,in functie pe aportul lor la
dezvoltarea cunoasterii si la producerea situatiilor stimulative de invatare.Lipsa resurselor
material adecvate poate conduce la renuntari si la discomfort cu efecte nedorite asupra
invatarii.
 FORMELE DE ORGANIZARE ALE PROCESULUI DE INVATAMANT. Taxonomia
formelor de organizare a procesului de invatamant cuprinde activitati frontale , activitati
individuale, activitati collective sau grupale, activitati desfasurate in microgrupuri/
echipe, activitati desfasurate in perechi si mixte. Individualizare formarii permite elevului
sa invete singur,in ritmul sau propriu si eventual, dupa un parcurs diversificat de
continuturi. Avem individualizare la distant (ivatamant prin corespondenta) si
individualizare in clasa care cunoaste doua forme; individualizara parcursului formarii
(personalizare), pe termen lung,cu character extensive si individualizare in cadrul
situatiilor de invatare ,in timpul unei activitati pe termen scurt.
1.6 CRITERIILE DE APRECIERE A EFICIENTEI UNEI STRATEGII DIDACTICE
SUNT URMATOARELE:
-gradul de placere in invatare pe care-l confera strategia didactica elevilor,motivandu-l intrisec
sa-si construiaasca propriile intelesuri si sa interiorizeze cunostintele noi;
-eficienta invatarii,la nivelul de insusire al cunostintelor,priceperilor si deprinderilor si de
atingerea obiectivelor propuse;
-eficienta in formarea si dezvoltarea abilitatilor de a folosi ceea ce au invatat in practica in viata;
-raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactica aleasa si de timpul disponibil;
-relatia de eficienta si complementaritate dinte metodele,tehicile,mijloacele didactice si formele
de organizare a activitatii,ca parti component ale strategii didactice
 CAPITOLUL II.

METODE DE INSTRUIRE -COMPONENTA DE BAZA A STRATEGIEI DIDACTICE

Activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în baza unor finalităţi, este pusă în practică prin
intermediul unui sistem de metode şi procedee, apelează la o serie de mijloace tehnice de
realizare, iar rezultatele sunt verificate şi evaluate prin strategii specifice. Curriculum-ul şcolar
integrează toate aceste componente, dintre care o poziţie centrală revine metodelor care fac
posibilă atingerea finalităţilor educaţionale.
Profesorul Ioan Cerghit, “parintele didacticii in scoala romaneasca”,prezinta metodele de
predare utilizate in invatamant,in general,noi incercand sa efectuam o particularizare in domeniul
stiintelor educatiei.
Etimologic, termenul metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „drum spre”.
Metodele de învăţământ pot fi definite ca „modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod
independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi
deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă”.Altfel spus,metoda este o cale de
actiune comuna profesori-elevi,care conduce de multe ori la realizarea instructiri si educatiei.
Notiunea de metoda include patru elemente:
1. Punct de plecare;
2. Punct final(rezultatul);
3. Subiectul actiunii;
4. Obiectul asupra caruia se rasfrange actiunea (elevul).
Principalele functii ale metodelor sunt:
 Functia cognitiva-de conducere spre realizarea unor obiective de cunoastere si de actiune
intemeiata pe cunostinte;
 Functia instrumental-servind ca adevarate “unelte” de lucru de care profesorii si elevii se
servesc pentru atingerea obiectivelor stabilite.In aceasta calitate,metodele sunt un
mediator intre elev si material de studiat, intre profesori si elevi,mijlocind studierea
materiei respective;
 Functia normative –de indicare a procedeelor mobilizate,a manierei de predare,de
invatare;
 Functia formativ-educativa-de influentare,concomitant cu indeplinirea obiectivelor de
cunoastere a unor laturi ale personalitatii elevilor,ca si a celor afectiv-motivationale ori a
tipurilor de conduit morala,sociala etc.
Metodele pot fi clasificate dupa diferite criterii.Astfel:
 Dupa criteriul istoric-se face distinctive intre metodele vechi (clasice sau traditionale ) s
cele noi sau moderne;
 Dupa gradul de generalitate-se vorbeste de metode generale si metode particulare sau
speciale;
 Dupa caracterul individual/ social-exista metode de munca individuala,divizate in:libere,
sub directia profesorului si programate; metode de munca colectiva (cu intreaga clasa) si
metode de munca frontal (de adresare intregii clase,dar fiecare elev lucrand individual);
 Dupa obiectivele urmarite-metode de predare propriu-zisa departajate in metode de
transmitere si asimilare a cunostintelor ,metode de formare a priceperilor si deprinderilor,
metode de fixare si consolidare, metode de aplicare si metode de evaluare a rezultatelor
invatarii;
 Dupa caracterul activitatii mentale - se utilizeaza metode algoritmice, nealgoritmice,
euristice, creatoare etc.
 Dupa tipul de experienta de invatare – se intalesc metode bazate pe invatare receptive, pe
invatare prin descoperire ,pe invatare prin actiune practica,pe invatare prin inventive, pe
invatare prin creatie.
 Clasificare metodelor de instruire dupa criteriul sursei cunoasterii (care poate fi: I.experienta
social- istorica a umanitatii (mostenirea culturala); II.experienta dedusa din contactul direct
cu realitatea si III.experienta bazata pe actiune practica) pune in evidenta existent a trei mari
categorii de metode:
A. Metode de comunicare;
B. Metode de explorare a realitatii;
C. Metode de actiune.
A.Metode de comunicare,utilizand un registru foarte convingator,se pot distribui ,luand drept
subcriteriu suportul purtator de informatie (care poate sa fie cuvantul oral, cuvantul scris sau
cuvantul de asociatie cu imaginea si sunetul - limbajul oral-vizual si limbajul inferior),in
urmatoarele tipuri de metode:
a) metode de comunicare orala,subclasificate in:
 metode expozitve:povestirea,descrierea ,explicatia ,demonstratia teoretica,
prelegerea scolara, prelegerea universitara, conferinta, expunerea cu
oponent prelegerea-discutie, conferinta-dezbatere, informarea, micro-
simpozionul,instructajul etc.
 metode interogative (conversative , dialogate): conversatia euristica
,discutiile in grup ,dezbaterea ,discutia-dialog,seminarul, dezbaterea de tir
“masa rotunda” ,dezbaterea “Philips 66” ,brainstormingul ,colocviu.
 Metoda problematizari – de instruire prin situatii-problema.
b) metode de comunicare scrisa sau livresti (bazate pe lectura textului scris sau
tiparit) : munca utilizand manualul sau cartea, analiza de text ,informarea
documentarea etc.
c) metode de comunicare oral-vizuala:instruirea prin filme, instruirea cu ajutorul
transmisiilor televizate,instruirea prin tehnicile video,instruire bazate pe
inregistrari sonoretc.
d) metode de comunicare interioara:reflectia personala si experimentul mintal.
B. Metode de explorare organizata a realitatii se pot imparti si ele in doua subgrupe
principale, in functie de caracterul explorarii:
a) metode de explorare directa a realitatii:observatia sistematica, experimentul,
cercetarea documentelor si relicvelor istorice ,efectuarea de anchete ,studiul de
 caz, studiile comparative, elaborarea de monografii,explorarea si coparticiparea
la evenimentele vietii cotidiene etc.
b) metode de explorare directa a realitaii din care fac parte metodele demonstrative
si metoda modelarii.
C.Metode bazate pe actiune(metode practice).Dupa caracterul actiunii acestea se grupeaza in:
a) metode de actiune reala,din care fac parte metode exercitiului sau a exersarii
,lucrari practice, lucrarile de atelier, activitatii creative,activitatii de munca
productive s.a;
b) metode de actiune simulata sau fictiva :jocurile didactice,jocurile de simulare
,invatare dramatizata ,invatare pe simuatoare etc.
D. La toate aceste categorii principale se adauga o a patra categorie de metode de
rationalizare a activitatilor de predare/ invatare,ce cuprind numeroase elemente
apardinand metodelor mai sus amintite.Intre acestea se pot enumera metodele
algoritmice,instruirea programata ,instruirea asistata de calculator si alte metode
programate pe principiul programarii.
Elevii prezintă particularităţi psihoindividuale, astfel încât se impune utilizarea unei game cât
mai ample de metode de predare care să le valorifice potenţialul. Semnificaţia metodelor
depinde, în cea mai mare măsură, de utilizator şi de contextul în care este folosită.
Ca o observatie cu caracter general ,trebuie sa mentionam faptul ca vom realize un studiu de caz
intre metodele traditional si metodele moderne de predare-invatare-evaluare,pentru o mai buna
intelegere.
METODE TRADITIONALE SI MODERNE UTILIZATE IN PROCESUL DE PREDARE-
INVATARE
Metodele tradiţionale, expozitive ori frontale lasă impresia că nu ar mai fi în conformitate cu
noile principii ale participării active şi conştiente a elevului. Acestea pot însă dobândi o valoare
deosebită în condiţiile unui auditoriu numeros, având un nivel cultural care să-i asigure accesul
la mesajul informaţional transmis raportat la unitatea de timp.
Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă şi conştientă a elevilor în
procesul propriei formări şi stimularea creativităţii acestora. În acest context, prefacerile pe care
le cunosc metodele de învăţământ cunosc câteva direcţii definitorii. Relaţia dinamică-deschisă
constă în raporturile în schimbare ce se stabilesc între diferitele metode. Diversitatea metodelor
este impusă de complexitatea procesului de învăţare, fiecare metodă trebuie să fie aleasă în
funcţie de registrul căruia i se raportează. Amplificarea caracterului formativ al metodelor
presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare
şi formare a personalităţii. Reevaluarea permanentă a metodelor tradiţionale vizează adaptarea
lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei.
Metodele de predare-asimilare pot fi clasificate în :
1. Tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu
manualul, exerciţiul;
2. Moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de
caz, metode de simulare( jocurile, învăţarea pe simulator), învăţarea prin descoperire.
Principala metodă de educare a gândirii în învăţământul tradiţional o constituie expunerea
profesorului, completată cu studiul individual al elevului. Această metodă a fost criticată,
susţinându-se că ea nu favorizează legătura cu practica. Lipsa de legătură cu realitatea vine de la
atitudinea elevilor: ei asistă pasiv la expunere, pe care ştiu că trebuie să o repete. Cealaltă metodă
tradiţională, convorbirea cu întreaga clasă, antrenează mai mult participarea elevilor, dar elevii
sunt ghidaţi, nu ştiu ce se urmăreşte. Aşadar, forma clasică a învăţământului dezvoltă puţin
gândirea elevilor.
Ulterior s-au preconizat diverse moduri de organizare a învăţământului, denumite şcoli active, în
care accentul cade pe studiul individual efectuat de elevi. Modul nou, activ, de organizare a
învăţământului se dovedeşte superior, dar solicită mult timp. Odată cu descongestionarea
programelor şcolare în cadrul reformei învăţământului, se va începe şi activizarea predării în
şcoala românească.
Metodele activ-participative pun accent pe învăţarea prin cooperare, aflându-se în antiteză cu
metodele tradiţionale de învăţare. Educaţia pentru participare ii ajuta pe elevi sa-si exprime
opţiunile în domeniul educaţiei, culturii, timpului liber, pot deveni coparticipanţi la propria
formare. Elevii nu sunt doar un receptor de informaţii, ci şi un participant activ la educaţie.În
procesul instructiv-educativ, încurajarea comportamentului participativ înseamnă pasul de la „a
învăţa” la a „învăţa să fii şi să devii”, adică pregătirea pentru a face faţă situaţiilor, dobândind
dorinţa de angajare şi acţiune. Principalul avantaj al metodelor activ-participative îl reprezintă
implicarea elevilor în actul didactic şi formarea capacităţii acestora de a emite opinii şi aprecieri
asupra fenomenelor studiate. În acest mod, elevilor le va fi dezvoltată o gândire circumscrisă
abilităţilor cognitive de tip superior, gândirea critică. Aceasta reprezintă o gândire centrată pe
testarea şi evaluarea soluţiilor posibile într-o situaţie dată, urmată de alegerea rezolvării optime
pe baza argumentelor. A gândi critic înseamnă a deţine cunoştinţe valoroase şi utile, a avea
convingeri raţionale, a propune opinii personale, a accepta că ideile proprii pot fi discutate şi
evaluate, a construi argumente suficiente propriilor opinii, a participa activ şi a colabora la
găsirea soluţiilor.
Principalele metode de dezvoltare a gândirii critice sunt: metoda Ciorchinelui; metoda Mozaic;
metoda Cubul; metoda Turul Galeriei; metoda 6/3/5; metoda Lotus; metoda Palariile ganditoare;
metoda Frisco; metoda Schimba perechea; metoda Explozia stelara; diagrama Venn; metoda
Cauza-efect.
Pentru ca învăţarea prin cooperare să se bucure de un real succes, se impune respectarea unor
reguli. Literatura de specialitate relevă faptul că, pentru ca elevii să fie dispuşi să lucreze în
echipă, se impune respectarea a două condiţii: asigurarea unui climat pozitiv în clasă; formularea
unor explicaţii complete şi corecte asupra sarcinii de lucru, astfel încât aceasta să fie înţeleasă de
toată lumea.
În vederea asigurării unui climat pozitiv în sala de clasă este necesar ca elevii să aibă impresia
că au succes în ceea ce fac. Factorii care asigură succesul într-o clasă sunt: formularea de
expectanţe pozitive faţă de elevi; utilizarea unor strategii de management educaţional eficient;
stabilirea de obiective clare şi comunicarea acestora elevilor; valorificarea la maxim a timpului
destinat predării; evaluarea obiectivă.
Eficienţa muncii în grup depinde de claritatea explicaţiei pentru sarcinile de lucru. Profesorii
trebuie să ofere explicaţii cât mai clare şi să se asigure că ele au fost corect înţelese de către
elevi.
Literatura de specialitate oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între metodele
tradiţionale şi cele moderne utilizate în predare. Metodele tradiţionale au următoarele
caracteristici:
• pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura informativă a educaţiei,;
•sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii,
asadar comunicarea este unidirectionala;
•sunt predominant comunicative,;
•sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a
cunostintelor;
•au un caracter formal şi stimulează competiţia;
•stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare;
•relaţia profesor-elev este autocratică, disciplina şcolară fiind impusă.Aceste metode genereaza
pasivitatea in randul elevilor.
La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:
•acordă prioritate dezvoltării personalităţii elevilor, vizând latura formativă a educaţiei;
•sunt centrate pe activitatea de învăţare a elevului, acesta devenind subiect al procesului
educaţional;
•sunt centrate pe acţiune, pe învăţarea prin descoperire;
•sunt orientate spre proces;
•sunt flexibile, încurajează învăţarea prin cooperare şi capacitatea de autoevaluare la elevi,
evaluarea fiind una formativa;
•stimulează motivaţia intrinsecă;
•relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare, iar disciplina derivă din
modul de organizare a lecţiei.Prin metodele moderne se incurajeaza participarea elevilor,
initiativa si creativitatea.
Din toate cele menţionate rezultă faptul că profesorul trebuie să-şi schimbe concepţia şi
metodologia instruirii şi educării, să coopereze cu elevii, să devină un model real de educaţie
permanentă, să se implice în deciziile educaţionale, să asigure un învăţământ de calitate.
Pregătirea managerială a profesorului, însuşirea culturii manageriale, nu numai cea tradiţională
psihopedagogică şi metodică, pot asigura înţelegerea şi aplicarea relaţiei autoritate-libertate, ca
nou sens al educaţiei, prin predare-învăţare şi rezolvarea altor situaţii din procesul educaţional
şcolar.
Noul Curriculum naţional accentuează importanţa demersurilor educaţionale ce
favorizează personalizarea predării şi formarea autonomiei elevului. Regăsim în documentele
oficiale (Ghiduri metodologice) explicitate diferenţele dintre strategiile didactice tradiţionale şi
cele de orientare modernă:
Criterii Strategia didactica
Orientare traditionala Orientare moderna
Rolul elevului Urmareste prelegerea
,expunerea,explicatia
profesorului
Incearca sa retina si sa
reproduca ideile auzite
Accepta in mod pasiv ideile
transmise
Lucreaza izolat
Rolul profesorului Expune,tine prelegeri
Impune puncte de vedere
Se considera si se manifesta in
permanenta ca un parinte
Modul de realizare a invatarii Predominnt pin memorare si
reproducere de cunostinte,prin
apel doar la exemple
clasice,valide
Competitie intre elevii cu
scopul ierarhizarii
Evaluare Masurarea si aprecierea
cunostintelor(ce stie elevul)
Accent pe aspectul
cantitativ(cat de multa
informatie detine elevul
Exprima puncte de vedere
proprii
Realizeaza un schimb de idei
cu ceilalti
Argumenteaza,pune si isi pune
intrebari cu scopul de a
intelege,de a realiza sensul
unor idei
Coopereaza in rezolvarea
problemelor si a sarcinilor de
lucru
Faciliteaza si modereaza
invatarea
Ajuta elevii sa inteleaga si sa
explice puncte de vedere
proprii
Este pertener in invatare
Predominant prin formare de
competente si deprinderi
practice
Invatare prin cooperare
Masurarea si aprecierea
competentelor9ce poate sa
faca elevul cu ceea ce stie)
Accent pe elementele de ordin
calitativ(valori,atitudini)
 Vizeaza clasificarea ‘’statica’’ Vizeaza progresul de invatare
a elevilor la fiecare elev

CAPITOLUL III
MIJLOACELE DE INVATAMANT

3.1.CONCEPT SI CLASIFICARE.
Termenul de mijloc de invatamant este un concept nou,care desemneaza totalitatea resurselor
material concepute si realizate in mod explicit pentru a servi profesorului in activitatea de
predare si elevilor in activitatea de invatare.
Incercand o definire ,putem constata ca mijloacele de invatamant sunt instrumente, materiale,
dispositive si alte forme de reprezentare materiala a realitatii produse, adaptate si selectate in
conformitate cu unele criterii psihologice si pedagogice ,in scopul realizarii cu success a
obiectivelor instructive-educative ale procesului de invatamant.
Folosirea mijloacelor de invatamant se bazeaza pe unele principii a caror aplicare este
necesara :
 Orice comentariu oral ,mai ales a unui subiect complicat sau nou,trebuie insotit, daca este
posibil cu elemente audio-vizuale pentru a fi retinute sau pentru a suscita discutii.
 Ilustrarea audio-vizuala a punctelor importante trebuie sa fie repartizate echitabl sau sa ,
in asa fel incat sa incite elevii,sa dea viata unui subiect mai putin atragator ,sa incurajeze
discutia sau sad ea mai multa greutate unei explicatii.
 O prezentare cu ajutorul mijloacelor de invatamant a cunostintelor de invatat permite o
asimilare mai rapida si o activitate mai intense.
 Adoptand atitudinea unui observator discret, apparent pasiv,profesorul poate daca a ales
cu grija mijloacele de invatamant ,sa creeze o situatie in care grupul ‘’se autoinstruieste’’
,sa dezvolte la membrii sai spiritual critic,care ii va permite sa obtina invataminte pentru
situatii reale de viata.
 Exercitiile bazate pe jocurile didactice ,pe simulari sunt eficiente:o problema devine
tangibila ,elevii actioneaza ei insisi,sunt antrenati sa participle,sa faca apel la propria lor
experienta, sa faca sinteze cu achizitii pe cere le detin si sa extraga din activitatea lor
invataminte pe cere le vor aplica in practica functiei.
 Folosirea mijloacelor de invatamantpermite cadrelor didactice sa largeasca campul de
cunoastere al elevilor prin abordarea interdisciplinara a problematicii predate,cu efecte
formative asupra grupului de elevi.
3.2.CLASIFICARE
Diversitatea mijloacelor de invatamant a fost determinate,in primul rand,de trecerea de la
invatamantul traditional bazat pe verbalism,pe solicitarea excesiva a memoriei ,pe formalism
si simplism in organizare procesului de predare-invatare,la una moderna,intemeiata pe ideea
imprimarii unui caracter activ,formativ intregii activitatii didactice.
Clasificarea mijloacelor de invatamant in raport cu rolul dominant pe care il au intr-o
activitate didactica permite identificarea rolului si a locului fiecarui element al resurselor
material de care dispunem in proiectarea didactica a activiatilor instructive-educative.

3.2.1.Mijloace de invatamant pentru comunicare (transmitere) de informatii si demonstratie

(ilustrare)
Din aceasta categorie de mijloace de invatamant fac parte :filmele didactice,documentar -
artistice ,inregistrarile video, diapozitivele ,diafilmele,foliile pentru retroproiector,fotografiile
alb-negru sau color ,hartile, plansele ,montaul audio-vizual,emisiunile radio-TV,culegerile de
lectii,livretele bibliografice , manualele,instructiunile, regulamente etc.

3.2.2.Mijloace de invatamant pentru investigatie,exersare si formare a deprinderilor

profesionale
In aceasta categorie e mijloace include materialele necesare exercitiilor tactice,instructiei
tragerii, pregatirii marinaresti, simulatoare ,modele, machete, complete de protectie
antichimica ,trude de scule , aparate de masura si control, trusa comandantului, armament de
infanterie,artilerie,tancuri, aparatele pentru educatie fizica etc.

3.2.3Mijloace de invatamant pentru rationalizarea timpului in orele de curs

In acest scop sau conceput si realizat unele dispositive ,sabloane si masini care contribuie
la rationalizarea eforturilor elevilor, studentilor, ofiterilor-elevi si cursanti, a cadrelor
didactice in procesul de invatamant. Din aceasta categorie de mijloace mentionam: stampilele
didactice, hartile de contur ,masinile de xeroxat ,calculatoarele..

3.2.4 Mijloace de invatamant pentru evaluarea rezultatelor scolare

Pentru evaluarea rezultatelor invatarii sunt folosite chestionarele docimologice ,bateriile de
teste ,aparatura de testare,dispozitive de verificare a deprinderilor si masini de examinare ,
instalatii pentru verificarea cunostintelor,precun si calculatorul tip personal.

3.3.FUNCTIILE PEDAGOGICE ALE MIJLOACELOR DE INVATAMANT

Pentru a folosi correct si eficace mijloacele de invatamant in ansamblul strategiei didactice
se cer cunoscute functiile pedagogice ale acestora.
3.3.1 Functia de comunicare.
Functia de comunicare consta in proprietatea mijloacelor de invatamant de a transmite direct
informatii despre obiectele ,faptele ,fenimenele,evenimentele ,procesele studiate.Cu ajutorul
lor ,elevii ,studentii, ofiterii-elevii,si cursantii asimileaza mai usor noile cunostinte si isi
consolideaza sistemul de notiuni,concepe,judecati de valoare asupra celor enuntate.Dintre
mijloacele de invatamant.Dintre mijloacele de invatamant care au fost convartite in veritabile
instrumente de comnunicare,mentionam tehnicile audio-vizuale,prin intermediul carora se
obtin informatii concrete, se prezinta situatii-problema,studii de caz care se analizeaza in
clasa,se transmit cunostinte suplimentare.
3.3.2.Functia ilustrativ-demonstrativa
Functia ilustrativ-demonstrativa vine sa sustina si sa amelioreze comunicarea bazata pe
limbaul vorbit .sa dovedeasca un adevar,sa prezinte celor care invata experimente, operatii de
lucru ,modele de comportare etc.Indiferent de mijloacele de invatamant folosite,demonstratia
trebuie sa se faca cu respectarea urmatoarelor cerinte metodice:pregatirea demonstratiei;
participarea activa a elevilor pe tot parcursul demonstratiei ; integrarea selectiva
cunostintelor si impresiilor noi in experienta cognitiva a participantilor.
3.3.3 Functia formative-educativa
Functia formativ-educativa se valorifica in actul didactic prin cresterea gradului de
organizare a informatiei transmise in exersarea capacitatilor operationale ale gandirii.Prin
modul cum sunt concepute si realizate mijloacele de invatamant pot contribui la formarea
gandirii logice ,a capacitatilor de analiza si sinteza , la activizarea atentiei ,la formarea de
priceperi si deprinderi profesionale.

3.3.4.Functia stimulativa
Functia stimulativa (de motivatie a invatarii) consta in provacarea si dezvoltarea motivatiei
pentru problemele studiate.Cercetarile psihopedagogice, practica didactica au demonstrat ca
unele mijloace de invatamant sunt capabile sa trezeasca interesul si curiozitatea pentru ceea
ce urmeaza sa fie cunoscut de elevi, sa declanseze impresii puternice ,stari si trairi emotive,
momente de buna dispozitie.

3.3.5.Functia de realizare a efortului in activitatea de predare-invatare

Functia de rationalizare a efortului in activitatea de predare invatare decurge din
posibilitatea unor mijloace de invatamant de a contribui la rationalizarea eforturilor elevilor
pe timpul desfasurarii procesului de invatamant.Asemenea mijloace de invatamant creeaza
cadrului didactic posibilitatea de a acorda o mai mare parte din timpul sau activitatilor de
organizare si indrumare a celor pe care-i instruieste si educa.

3.3.6.Functia de evaluare a randamentului scolar

Functia de evaluare a randamentului scolar consta in posibilitatea mijloacelor de
invatamant de a diagnostic si aprecia progresele inregistrate de elevi.Cu ajutorul acestora se
obtin o serie de informatii referitoare la rezultatele procesului didactic.
3.4 INTEGRAREA MIJLOACELOR DE INVATAMANT IN ACTIVITATEA
DIDACTICA
Prezenta mijloacelor de invatamant in cadrul formelor de organizare a activitatii didactice se
justifica atunci cand: contribuie la perfectionarea procesului de comunicare ,prezentand
informatii despre cele mai diferie obiecte,fenomene,eveniment etc;aduc in laborator sau
cabinet obiecte si fenomene care nu pot fi percepute direct de catre elevi ;ofera componente
si aparate indispensabile in realizarea unor montaje exceptionale pentru dobandirea
cunostintelor prin efort propriu in cadrul practicarii invatarii prin descoperire;sprijina
procesul de formare a notiunilor,capacitatilor de analiza ,sinteza,generalizare etc.;ofera un
support pentru efectuare de exercitii si rezolvarea de problem; prezinta situatii problem ale
caror solutii urmeaza sa fie analizate in lectie;provoaca si dezvolta motivatia invatarii si,in
acelasi timp ,declnseaza o atitudine emotional; ofera posibilitati de conexiune inversa si
contribuie le evaluarea rezultatelor scolare.
Eficienta mijloacelor de invatamant in activitatea de predare-invatare este determinate in
ultima instant de metodologia folosita de cadrul didactic pentru integrarea acestora in
activitatea didactica .Metodologia utilizarii mijloacelor de invatamant nu este ceva exterior
continutului invatamantului, ci reprezinta o componenta de baza ,care face parte din logica
organizarii continutului.
Eficienta mijloacelor de invatamant depinde nu numai de calitatea lor,ci,in primul rand, de
modul in care sunt integrate in activitatea didactica.Indiferent de categoria lor,ele pot
contribui la ridicarea eficientei si calitatii invatarii numai atunci cand sunt selectionate si
folosite rational ,cand sunt subordonate atingerii obiectivelor didactice.In orice sistem de
invatare metodele si mijloacele de invatamant sunt interdependente,se conditioneaza
reciproc.
Realizarea unei eficiente sporite a mijloacelor de invatamant in procesul instructiv-
educativ depinde,totodata, si de maiestria cu care cadrul didactic reuseste sa integreze efectiv
aceste mijloace in cadrul formelor de organizare.Procesul de integrare a acestor mijloace de
invatamant solicita cadrului didactic o pregatire active complexa,care incepe cu mult inainte
de desfasurarea activitatii propriu-zise si se incheie odata cu stabilirea desprinse din
evaluarea acesteia,pe baza carora se vor adopta masuri pentru optimizarea activitatii
didactice.
 Inainte de inceperea activitatii didatice este necesar sa se stabileasca si sa se formuleze clar
obiectivele urmarite prin folosirea mijloacelor de invatamant.Acete obiective se stabilesc in
functie de specificul fiecarei activitati si au ca scop precizarea clara a modului in care
mijloacele de invatamant trebuie sa contribuie la intelegerea fenomenelor,proceselorpentru
care cuvantul cadrului didactic nu este suficient
Totodata cadrul didactic stabileste mijloacele de invatamant necesare tinand seama de
obiectivele fundamentale si operationale ale activitatii ce urmeaza sa se desfasoare cu elevii.
Apoi verifica si pregateste in detaliu mijloacele de invatamant care vor fi folosite: truse,
subansambluri,studiaza atent indrumarile de folosire a mijlocului de invatamant, efectueaza
experimentul in cele mai mici detalii, pregateste materialele necesare desfasurarii
experimentelor de catre elevi si fisele de lucru, stabileste modalitatile de efectuare a
experimentului ,sarcinile de lucru ,concluziile partiale si finale ce urmeaza sa fie desprinse
din experimentele efectuate, elaboreaza probe de evaluare a rezultatelor etc.
Pentru a putea receptiona cantitatea de informatii ce urmeaza sa fie transmisa si pentru a
crea atmosfera necesara de lucru impusa de folosirea miloacelor de invatamant,este necesara
o pregatire prealabila a elevilor de catre cadrul didactic.El trebuie sa se convinga de fondul
nivelului teoretic si deprinderilor practice ale noilor cunostinte si abilitati pe care le vor
dobandi elevii prin intermediul mijloacelor de invatamant.Elevii vor putea sa-si insuseasca
noile cunostinte si sa-si formeze deprinderile stabilite de prognoza,numai in masura in care
cadrul didactic este convins ca acestia poseda un ansamblu de informatii care sa le permita
intelegerea, nu memorarea mecanca a noilor cunostinte.
Indrumarea elevilor pe timpul folosirii mijloacelor de invatamant trebuie facuta in asa fel
incat,indiferent de mijlocul de invatamant integrat ,sa se asigure pe tot timpul lectiei o
activizare permanenta a elevilor,indrumarea efortului intelectual al acestora sa se faca astfel
incat ei sa gaseasca singuri solutiile la problema.Indrumarea elevilor sa fie astfel organizata
incat folosirea mijloacelor de invatamant se se faca tinand seama de particularitatile si
ritmurile proprii de lucru ale fiecarui elev,iar in final sa se asigure dobandirea si insusirea
cunostintelor.
Oricare ar fi forma de integrare a mijloacelor de invatamant in activitatea didactica
,folosirea acestora trebuie inteleasa ca o necesitate ,deoarece invatatura este favorizata sau
ingreunata de posibilitatile de acces la obiectul invatarii,adica la mijloacele didactice. De
asemenea ,integrarea mijloacelor de invatamant in activitatea didactica presupune respectarea
,indifferent de categoria si de momentul folosirii lor, a uno cerinte cum sunt: orientarea
continutului de idei ,antrenarea capacitatilor intelectuale ale tuturor elevilor ,formarea unor
piceperi si deprinderi practice ,stimularea si dezvoltarea aptitudinilor ,a spiritului de creatie.
Cap IV Forme de organizare/ moduri de organizare