Toma Alina-Ecaterina, PIPP, anul II, gr.

II

Tema 4.1: Strategii didactice

Ce reprezintă strategiile didactice?

“Noțiunea de strategie didactică a fost definită de numeroși autori, în diferite moduri:

 „mod de abordare a învăţării şi predării, de combinare şi organizare optimă a
metodelor, mijloacelor avute la dispoziţie, precum şi a formelor de grupare a
elevilor, în vederea atingerii obiectivelor urmărite” (UNESCO, 1976);
 „un ansamblu de acţiuni coordonate şi armonios integrate menite să dirijeze
învăţarea în vederea realizării obiectivelor preformulate” (L. Vlăsceanu, 1988);
Strategia didactică este parte componentă a tehnologiei didactice şi se referă la
demersul autentic de abordare (ce implică atât respectarea principiilor didactice şi de
proiectare, cât şi de articulare a unui conţinut prin utilizarea metodelor, tehnicilor şi
procedeelor didactice, a resurselor şi mijloacelor de învăţământ şi a modurilor de organizare
raportate la stilurile de învăţare şi predare şi nivelul de performanţă al actorilor implicaţi într-
un context dat, demonstrând flexibilitate, creativitate şi pertinenţă în soluţiile propuse) a unei
activităţi didactice pentru realizarea unui scop specific.”(Masari, 2009,p.35)
„Pentru a avea succes în instrucție, trebuie prefigurat un traseu procedual bine
contextualizat și articulat. Strategiile didactice sunt demersuri acționale și operaționale
flexibile (ce se pot modifica, reforma, schimba), coordonate și racordate la obiective și situații
prin care se crează condițiile precedării și generării învățării, ale schimbărilor de atitudini și
de conduite în contextele didactice diverse, particulare.Strategia cuprinde specificări și
delimitări acționale, în vederea eficientizării procesului de transmitere a informațiilor și de
formare a capacităților intenționate. Strategia constituie o schemă procedurală astfel
dimensionată în cât să prefigureze o realitate edicațională în condiții ce pot modifica. Ea
presupune o îngemănare de intenții, de resurse, de modalități de activare a acestora, de

1
combinare și suscitare ale unor dispozitive “productive” de cunoaștere, de mobiluri, de
credințe, de valori.” (Cucoș, 2002, p.282)
„Strategia didactică constituie componenta dinamică a situaţiilor de instruire,
caracterizată de o mare flexibilitate şi elasticitate internă. Astfel, demersul didactic general
conturat prin strategiile educaţionale nu este determinat riguros; el poate fi „ajustat" şi adaptat
la evenimentele instruirii şi la condiţiile de instruire/autoinstruire existente. Departe de a fi o
simplă tehnică de lucru, strategiile didactice poartă, în bună măsură, amprenta stilului
didactic, a creativităţii didactice şi a personalităţii cadrului didactic.”( Miron Ionescu, Ioan
Radu, 2001,p.184) „Acestea au funcţie de structurare şi modelare a înlănţuirii situaţiilor de
învăţare în care sunt puşi elevii şi de a declanşa la aceştia mecanismele psihologice ale
învăţării.
Pentru stabilirea celei mai eficiente strategii didactice trebuie să ne raportăm la grupul
de elevi.
Proiectarea strategiilor didactice reprezintă ansamblul de procese şi operaţii
deliberative de anticipare a acesteia, de fixare mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea
instrucţiei şi educaţiei, la nivel macro (respectiv la nivelul general al procesului de
învăţământ) şi micro (la nivelul specific/intermediar - al capitolelor/temelor şi operaţional - al
activităţilor didactice concrete).”( Miron Ionescu, Ioan Radu, 2001, p. 186)
Proiectarea activităţii didactice constituie premisa şi condiţia necesară pentru
realizarea unui demers didactic eficient.

Clasificarea strategiilor didactice:

“Strategia este un semnal al raționalizăroo și al dorinței de reușită, de eficientizare și
de pragmatizare ale demersurilor didactice.
<<Strategiile de instruire comportă o împărțire și o clasificare după mai multe
criterii>>(cf. Iucu,2001,p.101 apud. Cucoș, 2002, p. 282)
 după domeniul conținuturilor instrucționale adiacente:
- strategii cognitive;
- strategii psihomotrice;
- strategii afectiv atitudinale;
- strategii mixte;
 după operațiile cognitive predominante:
- strategii inductive (pe traiectul de la concret la abstract);
- strategii deductive (de abstract la concret);
2
 - strategii analogice (bazate prin translarea unor note sau explicații de la un domeniu
la altul);
- strategiile transductive (prin apelul la raţionamente mai sofisticate, de natură
metaforică, eseistică, jocuri de limbaj);
- strategii mixte (prin imbricarea procedeelor de mai sus);”(Cuco;, 2002, p.283)
 după gradul de structurare a sarcinilor de instruire (directivitate/permisivitate) (D.
O’Neal, 1988, J.V. Wertsch, 1991, R.B. Iucu, 1999):
- strategii algoritmice (impun o dirijare strictă a învăţării, prescriind un comportament
specific fiecărui obiectiv; realizate prin combinarea metodelor algoritmice – imitare de
modele date, exerciţiu, memorare, receptare, reproducere, algoritmizare, instruire
programată);
- strategii semi-prescrise/nealgoritmice (dirijarea nu mai este strictă, sunt conferite
spaţii largi deciziilor secundare, comportamentele vizate de obiective nu mai sunt atât de clar
conturate);
- strategii expozitiv-euristice (cultivă descoperirea, încurajând comportamentele de
căutare, sprijină elevul în procesul de luare a deciziilor; realizate prin combinarea metodelor
expozitive
o povestirea, explicaţia, prelegerea, conversaţia, dialoguri euristice,
descoperirea, demonstraţia, problematizarea, modelarea, observare
nemijlocită, munca cu manualul, experimentul, lucrări practice, cercetări în
grup);
o strategii evaluativ-stimulative (prin combinarea metodelor specifice de
verificare – observare, chestionare orală, lucrări scrise sau practice, teste
docimologice, examene; de măsurare şi notare a rezultatelor, de interpretare şi
apreciere calitativă, de ameliorare, de stimulare).

Aplicații:

1. Un exercițiu de aplicare în învățământul primar/preșcolar:

Strategiile didactice deţin o poziţie privilegiată în ansamblul factorilor responsabili

pentru succesul şcolar al elevilor. Ele pun în evidenţă capacitatea cadrului didactic de a alege
şi combina într-o anumită ordine metode, procedee şi mijloace de instruire, forme de grupare

3
a elevilor, de a selecta şi structura conţinutul ştiinţific în funcţie de obiectivele propuse, de a
opta pentru o anumită experienţă de învăţare ce urmează a fi trăită de elevi.

“Strategiile didactice deductive (axiomatice) se concretizează în mobilizarea în actul

predării ametodelor, a procedeelor şi mijloacelor care fac posibil contactul elevului cu
imaginile sau reprezentările elaborate, complexe despre realitate (deci, nu cu realitatea directă
însăşi), exprimatesub formă de ansambluri ideatice: principii, teorii, cunoştinţe cu caracter
general, noţiuni, ipotezeetc. Când se produce pe cale deductivă (modalitate inversă căii
inductive), învăţarea are ca punct de plecare ideea, generalul, cauza etc. şi ca punct de sosire
obiectul, fenomenul concret, particularul, efectul.”1

2. Un exercițiu/ o aplicație ce va fi adresată colegilor studenți pentru a înțelege mai bine

informațiile:
 Reflectați asupra următoarei afirmații:
“ Nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine sau prost utilizate
(Ioan Cerghit)”

3. Formularea a minimum trei întrebări care ar putea fi adresate colegilor sau

profesorului:
 Care sunt componentele strategiei didactice?
 Care sunt factorii care influențează alegerea strategiei didactice?
 Care sunt caracteristicile strategiei didactice?

Bibliografie:
Cucoș, C., 2002 Pedagogie, Editura Polirom, Iași,
Ionescu, M., Radu, I. (coord.), 2001, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Masari, G., 2009 Teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Alexandru
Ioan Cuza”, Iași,
https://www.scribd.com/doc/95159997/III-Strategia-Didactica

1
https://www.scribd.com/doc/95159997/III-Strategia-Didactica