Tema nr.

STRATEGIILE DIDACTICE

O Obiective/ competenţe vizate prin studiul temei:

O1 - să operaţionalizeze conceptul de strategie didactică atât la nivel macro cât şi la nivel micro, în
viziune sistemică
O2 - să stabilească locul şi rolul strategiilor didactice în ansamblul activităţii didactice
O3 - să analizeze din punct de vedere psihopedagogic elementele constitutive ale strategiilor
didactice, pe baza noilor achiziţii ale didacticii generale şi ale teoriei curriculum-ului
O4 - să caracterizeze relaţia dinamică dintre strategiile didactice şi metodele didactice
O5 - să clasifice strategiile didactice în funcţie de criteriile precizate
O6 - să analizeze metodele de învăţământ prin prisma posibilităţilor de aplicare la disciplina de
specialitate
O7 - să specifice rolul mijloacelor de învăţământ în cadrul activităţii didactice.

 Termeni şi sintagme-cheie: strategie didactică, metodologie

didactică, metode de instruire, sistem metodologic, procedee didactice, mijloace
de învăţământ, forme de organizare a activităţii elevilor, tehnologia instruirii,
abordare euristică, învăţare prin descoperire, problematizare, algoritmizare,
instruire asistată de calculator

 Suport teoretic:

1. Definiţie
Operaţionalizarea sintagmei „tehnologia instruirii” este dependentă de abordarea sistemică a tuturor
componentelor implicate în procesul instructiv-educativ, prin asigurarea interdependenţelor dintre
componentele curiculum-ului curriculum-ului şcolar: obiective educaţionale, conţinuturi instructiv-
educative, strategii de predare şi învăţare, strategii de evaluare. Astfel, tehnologia instruirii reprezintă un
mod sistematic de proiectare, realizare, evaluare şi reglare a întregului proces de predare-învăţare-evaluare,
în concordanţă cu obiectivele educaţionale asumate.
În sens larg, strategia se referă la modalitatea de desfăşurare şi ameliorare a acţiunilor întreprinse,
în vederea atingerii unui scop bine precizat, iar în sens pedagogic la ansamblul de decizii care vizează buna
desfăşurare şi optimizarea fenomenelor educaţionale.
Se impune să diferenţiem strategiile în strategii educaţionale la nivel macro, al sistemului şi al
procesului de învăţământ (care sunt strategii pe termen îndepărtat/ lung şi mediu) şi strategii educaţionale
la nivel micro, al activităţilor instructiv-educative determinate şi concrete (care sunt strategii pe termen
scurt). Precizăm că, la orice nivel, strategiile educaţionale se află în relaţie de subordonare faţă de
finalităţile educaţionale care acţionează la nivelul respectiv.
La nivel micro, plecând de la premisa că principalele elemente componente ale strategiilor
didactice sunt tipurile de experienţe de învăţare, metodele şi procedeele didactice, mijloacele de învăţământ
şi formele de organizare a activităţii educaţilor, definim strategiile didactice ca fiind: sisteme de metode,
procedee, mijloace şi forme de organizare a activităţii educaţionale, integrate în viziune sistemică în
structuri operaţionale unitare şi coerente, care vizează construirea experienţelor de învăţare,
formarea de abilităţi, capacităţi şi competenţe şi raţionalizarea procesului instructiv-educativ.
Pornind de la noile achiziţii ale didacticii generale şi ale teoriei curriculum-ului, putem afirma că,
la nivel micro, strategiile didactice se analizează din punct de vedere psihopedagogic, având în vedere
următoarele elemente constitutive:
 tipurile de experienţe de învăţare;
 stilurile de învăţare solicitate sau alese;
 motivaţia pentru învăţare;
 metodele şi procedeele de instruire utilizate de profesor şi de elevi;
 mijloacele de învăţământ propuse pentru a fi utilizate;
 organizarea conţinuturilor instructiv-educative;
 configuraţia sarcinilor de învăţare;
 dirijarea şi monitorizarea învăţării de către profesor;
 metodele, tehnicile şi probele de evaluare şi autoevaluare gândite de profesor sau modalităţile
de autoevaluare gândite de elevi;
 formele de organizare a activităţii elevilor proiectate de profesor sau elevi ş.a.
Între aceste elemente componente, sunt câteva esenţiale, fiind prezente cu necesitate demersurile
de proiectare, realizare, evaluare, reglare şi optimizare a instrucţiei şi educaţiei (vezi tema nr. 6: „Proiectarea
activităţii didactice").
 tipul de experienţă de învăţare;
 sistemul metodologic;
 sistemul mijloacelor de învăţământ;
 forma/ formele de organizare a activităţii elevilor.

2. Criterii de stabilire a strategiilor didactice

În stabilirea strategiei didactice a unei lecţii, cadrul didactic ţine cont de următoarele:
 Concepţia educaţională, pedagogică şi didactică generală a perioadei respective, principalele
orientări din didactica generală şi din didactica specialităţii, precum şi concepţia educaţională personală a
cadrului didactic, cristalizată ca rezultat al experienţei didactice proprii.

 Sistemul principiilor didactice generale şi sistemul principiilor didactice specifice disciplinei de

studiu, care, referindu-se la problematica învăţării, orientează şi dirijează instruirea şi autoinstruirea.
 Obiectivele generale ale disciplinei de studiu, obiectivele cadru şi de referinţă, obiectivele
instructiv-educative ale unităţii de învăţare/ temei/ capitolului, obiectivul fundamental şi obiectivele
operaţionale ale activităţii didactice, obiective cărora strategiile didactice utilizate trebuie să li se
subordoneze.

 Treapta de şcolaritate şi ciclul curricular.

 Natura şi specificul conţinutului ştiinţific care face obiectul activităţii instructiv-educative. Unul
şi acelaşi conţinut poate fi predat şi asimilat în moduri diferite, în funcţie de rolul pe care îl deţin cei doi
componenţi ai binomului educaţional.

 Clasa de elevi participanţi la activitatea instructiv-educativă, cu particularităţile sale.

 Experienţa cognitivă, de învăţare pe care o deţin elevii, tipul de învăţare adecvat situaţiilor de
învăţare şi particularităţilor elevilor, legităţile, teoriile şi condiţiile psihologice şi pedagogice ale învăţării.

 Natura probelor de evaluare (exerciţii, sarcini de lucru, activităţi practice etc.) şi formele lor (de
tip sumativ, formativ sau alternante), orice strategie de instruire şi autoinstruire fiind în strânsă corelaţie cu
strategia de evaluare şi autoevaluare.

 Ambianţa educaţională, climatul specific şcolii în ansamblul ei, climatul psihosocial general,
caracteristicile spaţiului şcolar şi ale mediului de instruire, ergonomia şcolară, dotarea didactico-materială
a şcolii, respectiv resursele didactice ale şcolii (computere, aparatură audio-video, ustensile şi aparatură de
laborator, filme, diapozitive, planşe, mostre etc.) şi resursele care pot fi confecţionate şi/ sau puse la
dispoziţia elevilor de cadrul didactic (instalaţii de laborator, modele, folii pentru retroproiector, planşe,
mostre etc.).

 Timpul şcolar disponibil pentru realizarea activităţii didactice respective  reprezintă o variabilă
care influenţează în bună măsură alegerea strategiilor didactice şi modalităţile efective de combinare a
elementelor lor componente.
 Subiectivitatea cadrului didactic, personalitatea şi competenţa sa ştiinţifică, psihopedagogică şi
metodică, stilul său de activitate didactică, intuiţia, ingeniozitatea şi creativitatea sa.

3. Taxonomii posibile ale strategiilor didactice

Având în vedere complexitatea procesului de învăţare, multiplele moduri de abordare a învăţării şi
diversitatea contextelor educaţionale, putem spune că gama strategiilor didactice este extrem de largă, iar
clasificarea lor se poate face după mai multe criterii, dintre care amintim câteva:

1) După gradul de generalitate:

1.1.) generale (comune mai multor discipline de studiu şi mai multor situaţii);
1.2.) particulare (specifice unei discipline de studiu sau anumitor situaţii specifice).
2) În funcţie de elementul pe care sunt centrate:
2.1.) centrate pe elev;
2.2.) centrate pe conţinut;
2.3.) centrate şi pe elev şi pe conţinut.

3) Conform naturii obiectivelor pe care sunt centrate şi activităţilor pe care le implică:

3.1.) cognitive;
3.2.) acţionale;
3.3.) afectiv-atitudinale.

4) După modalitatea în care asigură impulsionarea învăţării:

4.1.) externe (stimularea învăţării este realizată din exterior, de către profesor);
4.2.) interne/ de autoconducere a învăţării/ de self management al învăţării (cel care învaţă
pune în acţiune propriile iniţiative şi strategii).

5) În funcţie de caracterul lor:

5.1.) de rutină (bazate pe obişnuinţă, pe automatisme rigide);
5.2.) bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predării pentru
diferite categorii de probleme;
5.3.) imitative (bazate pe imitarea modelelor educaţionale oferite de alte cadre didactice);
5.4.) novatoare, creative (bazate pe manifestarea imaginaţiei şi creativităţii cadrelor
didactice şi care pot fi elaborate chiar de către acestea).

6) Conform logicii şi evoluţiei gândirii elevilor:

6.1.) analitice;
6.2.) inductive;
6.3.) deductive;
6.4.) analogice;
6.5.) transductive;
6.6.) ipotetice/ rezolutive;
6.7.) integrative/ de sinteză;
6.8.) descriptive;
6.9.) interpretative;
6.10.) ludice;
6.11.) mixte.

7) După gradul de dirijare a învăţării - oferim două posibilităţi de clasificare:

7.1.a.) algoritmice/ prescriptive/ directive (de învăţare riguros dirijată);
7.1.b.) semialgoritmice/ semiprescriptive/ semidirijate (de învăţare semiindependentă);
7.1.c.) nealgoritmice/ neprescriptive/ euristice (de învăţare preponderent independentă).

7.2.a.) prescrise (de dirijare riguroasă a învăţării):

- imitative;
- explicativ-reproductive (expozitive);
- explicativ-intuitive (demonstrative);
- algoritmice;
 - programate;
- computerizate.
7.2.b.) neprescrise/ participative (de activizare a educaţilor/ elevilor):
7.2.b.1.) euristice:
- explicativ-investigative (descoperire semidirijată);
- investigativ-explicative;
- de explorare observativă;
- de explorare experimentală;
- de descoperire: independentă, dirijată, semidirijată;
- bazate pe conversaţia euristică;
- problematizante;
- bazate pe elaborare de proiecte;
- bazate pe cercetarea în echipă ş.a.
7.2.b.2.) creative (bazate pe originalitatea elevilor);

7.2.c.) mixte:
- algoritmico-euristice;
- euristico-algoritmice.

8) În funcţie de forma de organizare a activităţii instructiv-educative:

8.1.) ale activităţii şcolare;
8.2.) ale activităţii extraşcolare (para- şi perişcolare).

9) Criteriul procesual:
9.1.) de comunicare;
9.2.) de predare;
9.3.) de învăţare;
9.4.) de evaluare.

10) Conform modului de organizare a activităţii elevilor:

10.1.) frontale;
10.2.) de grup/ colective;
10.3.) de microgrup/ de echipă;
10.4.) de lucru în binom/ de lucru în perechi/ duale;
10.5.) individuale (bazate pe munca individuală);
10.6.) mixte.

4. Tipul de experienţă de învăţare - se referă la modul de abordare a învăţării, care are o importanţă
decisivă pentru reuşita secvenţei instructiv-educative. Acelaşi conţinut poate fi propus şi însuşit în moduri
diferite, valorificându-se diferite tipuri de învăţare: activă; interactivă; creatoare; euristică/ prin descoperire;
prin receptare; prin problematizare/ problematizată; cooperativă/ prin cooperare; experimentală ş.a.

5. Metodologia didactică
Metodologia instruirii/ metodologia didactică reprezintă sistemul metodelor şi procedeelor
didactice studiate din punct de vedere teoretic şi practic (definire, natură, statut, funcţii), precum şi
al principiilor, orientărilor şi cerinţelor de valorificare a acestora, pe baza unei concepţii unitare
despre actul predării, învăţării şi evaluării.
Metoda de învăţământ/ pedagogică/ de predare-învăţare/ de instruire/ didactică reprezintă o
modalitate/ un mod de cunoaştere şi acţiune, un instrument cu ajutorul căruia, elevii, sub îndrumarea
profesorului sau în mod independent, îşi însuşesc şi aprofundează cunoştinţe, îşi formează şi dezvoltă
priceperi şi deprinderi (abilităţi) intelectuale şi practice, capacităţi, competenţe, comportamente,
aptitudini, atitudini etc.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greacă, de la cuvântul „methodos”
("„metha” - către, spre şi „odos” - cale, drum), de unde semnificaţia de drum de urmat în vederea atingerii
obiectivelor predării şi învăţării, drum care reflectă unitatea dintre activitatea profesorului şi cea a elevilor.
Procedeul didactic reprezintă o componentă a metodei, un detaliu care ţine de execuţia acţiunii, o
tehnică particulară cu rol de instrument al metodei. El constă într-un sistem de operaţii intelectuale şi/
sau practice ale profesorului şi ale elevilor, operaţii care transpun în plan practic modalitatea de
acţiune a metodelor, contribuind la valorificarea lor eficientă.
Relaţia dintre procedeul didactic şi metoda pe care el o sprijină este flexibilă şi dinamică: o metodă
poate deveni procedeu al unei metode considerată principală în activitatea instructiv-educativă, iar un
procedeu poate dobândi statutul de metodă în situaţiile de instruire în care este folosit, cu precădere, în
activitatea didactică.
La nivel micro, metodele şi procedeele didactice nu se folosesc în mod izolat, ci integrate în sisteme
metodologice, proiectate în viziune sistemică, în conformitate cu obiectivele educaţionale urmărite, cu
strategiile didactice şi bazate pe o concepţie unitară asupra actului predării şi învăţării şi pe principiile care
stau la baza acestora. Sistemele metodologice reprezintă ansambluri coerente de metode şi procedee
didactice între care se stabilesc relaţii reciproce şi care acţionează convergent. Între metodele şi
procedeele didactice care alcătuiesc un sistem metodologic se stabilesc relaţii de (inter)influenţare,
completare, sprijinire şi potenţare reciprocă.
Într-o activitate didactică obişnuită (de 50 de minute), de obicei, se lucrează cu 1-2 metode şi cu
unul sau mai multe procedee didactice. Metodele şi procedeele didactice vor fi consemnate în cadrul
sistemului metodologic în ordinea descrescătoare a ponderii lor şi, eventual, se va preciza statutul de metodă
şi cel de procedeu didactic.
Este eronat să afirmăm că metodele didactice tradiţionale nu sunt eficiente şi că metodele moderne
sunt eficiente; orice metodă are atât valenţe specifice, cât şi limite specifice, determinate de contextul
educaţional, precum şi de personalitatea profesorului şi de personalitatea elevilor care o utilizează. Eficienţa
unei metode depinde, în mod decisiv, de modul în care ea este valorificată în contextul didactic, de măsura
în care antrenează eforturile elevilor, de cantitatea de efort intelectual şi practic solicitată, de influenţa pe
care o are asupra rezultatelor şcolare ş.a.m.d.

O posibilă clasificare a metodelor didactice

A. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:
A.1. Metode de comunicare orală:
A.1.1. metode de comunicare orală expozitivă: expunerea, expunerea cu oponent,
povestirea, descrierea, explicaţia, informarea, prelegerea şcolară, prelegerea-dezbatere, conferinţa-
dezbatere, cursul magistral
A.1.2. metode de comunicare orală interactive/ conversative: conversaţia, discuţia,
dezbaterea, asaltul de idei, colocviul, metoda problematizării
A.2. Metode de comunicare scrisă: lectura (explicativă, dirijată), activitatea/ munca cu manualul şi alte
cărţi, metoda compunerii, referatele, proiectele
A.3. Metode de comunicare la nivelul limbajului intern: reflecţia personală, autoobservaţia,
introspecţia
A.4. Metode de comunicare interpersonală: învăţarea prin cooperare, munca în grup

B. Metode de explorare/ cercetare a realităţii:

B.1. Metode de explorare/ cercetare directă (nemijlocită) a realităţii: observaţia sistematică şi
independentă, experimentul, învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice, abordarea
euristică (în plan material), învăţarea prin descoperire (în plan material)
B.2. Metode de explorare/ cercetare indirectă (mijlocită) a realităţii: abordarea euristică (în plan
interior), învăţarea prin descoperire (în plan interior), demonstraţia, modelarea

C. Metode bazate pe acţiunea practică:

C.1. Metode de acţiune reală: exerciţiul, rezolvările de probleme, algoritmizarea, lucrările practice,
lucrările experimentale, studiul de caz, proiectele, jocurile didactice
C.2. Metode de acţiune simulată: metoda jocurilor (jocurile didactice, jocurile de simulare),
metoda dramatizării, învăţarea pe simulatoare didactice

D. Metode de raţionalizare a predării şi învăţării: algoritmizarea, instruirea programată, instruirea

asistată de computer, învăţarea multimedia.

Criterii în alegerea metodelor şi procedeelor didactice

Natura factorilor Exemplificări

Factori obiectivi - obiectivul fundamental;
- obiectivele operaţionale;
- sistemul principiilor didactice generale şi sistemul principiilor
didactice specifice disciplinei de studiu;
- analiza sistemică a conţinutului ştiinţific;
- unitatea dintre conţinutul instruirii şi metodele de învăţământ în
contextul unei strategii didactice coerente;
- unitatea dintre metodele şi mijloacele de învăţământ în contextul unei
strategii didactice coerente;
- logica internă a ştiinţei;
- legităţile procesului învăţării;
- legităţile procesului predării;
Factori subiectivi - resursele psihologice ale elevilor;
- caracteristicile clasei de elevi;
 - personalitatea şi competenţa profesorului;
- contextul didactic, uman şi social al aplicării metodelor şi
procedeelor didactice.

6. Mijloacele de învăţământ
Definim mijloacele de învăţământ ca fiind ansamblul materialelor naturale (obiecte din
realitatea înconjurătoare în forma lor naturală - minerale, plante, animale, aparate, utilaje, instalaţii,
maşini etc.) sau realizate intenţionat (modele, planşe, hărţi, manuale, cărţi, fişe de lucru, chestionare,
teste, portofolii, instalaţii pentru laboratoare fonice, jocuri didactice, simulatoare didactice, mijloace
tehnice de instruire etc.), care sprijină realizarea activităţilor instructiv-educative, respectiv
activitatea de învăţare a elevilor, activitatea de predare a cadrelor didactice şi atingerea obiectivelor
specifice acestor activităţi. De asemenea, sintagma „mijloace de învăţământ” include ansamblul cerinţelor
pedagogice de selectare, integrare organică şi articulare a lor în strategiile didactice şi de valorificare
eficientă în procesul instructiv-educativ.
Sistemul mijloacelor de învăţământ utilizate într-o activitate instructiv-educativă reprezintă un
element component al strategiilor didactice utilizate şi, implicit, al tehnologiei instruirii, deci ele nu se află
în relaţie de superpozabilitate cu nici unul din aceşti termeni.
Diferenţiem o categorie importantă a mijloacelor de învăţământ – cea a mijloacelor moderne de
instruire, care cuprind:
1) ansamblul de materiale/ suporturi pe care s-a stocat informaţia – discuri pentru pick-up, benzi
pentru magnetofon, casete audio, casete video, dischete, compact discuri (CD-ROM-uri),
discuri DVD, discuri opto-magnetice
2) echipamentele tehnice – dispozitive, aparate (aparate de laborator, unele aparate audiovizuale
ş.a.), maşini (maşini de instruire, de examinare ş.a.), utilaje, instalaţii
3) echipamentele electronice – casetofoane, videocasetofoane, microscoape electronice,
calculatoare electronice (computere), proiectoare multimedia
4) ansamblul cerinţelor pedagogice de utilizare eficientă a componentelor prezentate la punctele1-3
în procesul de predare-învăţare.

Funcţiile mijloacelor de învăţământ

Nr. Funcţia Explicitarea funcţiei/ În ce constă

crt.
1. Stimulativă - de dezvoltare a motivaţiei interne pentru studiu
2. Formativă - de dezvoltare a gândirii şi a operaţiilor acesteia
3. Informativă - de comunicare de informaţii
4. Ilustrativă şi - de exemplificare şi sprijinire a demersurilor de
demonstrativă predare, precum şi a celor de învăţare (de formare a
conceptelor, de însuşire a cunoştinţelor, fixare,
sistematizare etc.)
5. De investigare - de modelare a spiritului experimental şi de formare
experimentală şi de de priceperi şi deprinderi (abilităţi) intelectuale şi
formare a priceperilor practice, de investigare şi cercetare ştiinţifică
şi deprinderilor
(abilităţilor)
 intelectuale şi practice
Nr. Funcţia Explicitarea funcţiei/ În ce constă
crt.
6. Ergonomică - de raţionalizare şi eficientizare a demersurilor şi
eforturilor profesorilor şi elevilor
7. Substitutivă - de facilitare a medierii instruirii şi învăţării în absenţa
obiectului cunoaşterii
- de facilitare a învăţământului la distanţă
8. De evaluare - de evaluare (verificare, măsurare, notare) a
rezultatelor şcolare ale elevilor
9. Estetică - de formare, cultivare şi dezvoltare a capcităţii de
înţelegere şi apreciere a frumosului
10. De orientare a - de oferire de informaţii, imagini, descrieri,
intereselor elevilor comentarii etc. despre profesiuni şi status-uri

Clasificarea mijloacelor de învăţământ:

1. După provenienţa lor:
1.1. Mijloace de învăţământ existente în dotarea şcolii: calculatoare electronice, retroproiectoare,
truse pentru elevi şi pentru profesori, mulaje, machete, dispozitive, aparate, instalaţii etc.
1.2. Mijloace de învăţământ elaborate/ realizate/ confecţionate sau procurate de profesor: mostre,
modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii, tablouri etc.
1.3. Mijloace de învăţământ elaborate/realizate/ confecţionate sau procurate de elevi: mostre,
modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii, colecţii de roci, seminţe, plante
(ierbare), insecte (insectare), acvarii, terarii etc.

2. După criteriul istoric - clasificare propusă de Wilbur Schramm (1979):

2.1. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei I: tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu.
2.2. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a II-a: tiparul, manuale, texte imprimate etc.
2.3. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a III-a, respectiv mijloacele audio-vizuale:
fotografiile, diapozitivele, înregistrările sonore, filmele, televiziunea.
2.4. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a IV-a: tehnicile moderne, maşinile de instruire.
2.5. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a V-a: calculatorul electronic (computerul).
2.6. Mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a VI-a: noile tehnologii de comunicare: www,
e-mail-ul, IP Telephony, videoconferinţele.
3. După funcţia pe care o îndeplinesc:
3.1. Mijloace de învăţământ de investigare experimentală şi formare a abilităţilor intelectuale şi/
sau practice: materiale naturale – colecţii de plante, roci, substanţe chimice; modele (în special cele
obiectuale); truse pentru elevi; jocuri didactice; instrumente, dispozitive, aparate şi instalaţii de laborator;
instalaţii pentru laboratoare fonice; instrumente muzicale; aparate sportive; maşini de instruire; simulatoare;
computere ş.a.
3.2. Mijloace de învăţământ de informare: manuale; cărţi; albume; atlase; dicţionare; texte;
materiale naturale – colecţii de plante, roci, substanţe chimice; modele obiectuale (obiecte materiale,
machete, mulaje, diorame, hărţi în relief etc.), figurative şi simbolice; truse pentru profesori; instrumente,
dispozitive, aparate şi instalaţii de laborator; mijloace audio-vizuale; computere ş.a.
 3.3. Mijloace de învăţământ de ilustrare şi demonstrare: materiale naturale – colecţii de plante,
roci, substanţe chimice; ierbare; insectare; acvarii; terarii; modele obiectuale, figurative şi simbolice; truse
pentru profesori; truse pentru elevi; jocuri didactice; instrumente, dispozitive, aparate şi instalaţii de
laborator; mijloace audio-vizuale; computere ş.a.
3.4. Mijloace de învăţământ de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi elevilor şi a investiţiei de
timp în activitatea didactică: modele; tipare; şabloane; hărţi de contur; ştampile didactice; maşini de
multiplicat; calculatoare de buzunar; computere; reţele de computere ş.a.
3.5. Mijloace de învăţământ de verificare şi evaluare a rezultatelor şcolare: teste; referate;
proiecte; portofolii; dispozitive şi aparate de examinare; computere; reţele de computere ş.a.
4. După natura lor:
4.1. Mijloace de învăţământ obiectuale, respectiv obiecte concrete utilizate de profesor şi de elevi
numai în acţiunea lor comună.
4.1.1. Mijloace de învăţământ obiectuale naturale: minerale, plante, animale, substanţe chimice,
aparate, utilaje, instalaţii, maşini, instalaţii, vase şi ustensile de laborator, dispozitive, instrumente, aparatură
şi instalaţii de laborator ş.a.
4.1.2. Mijloace de învăţământ obiectuale elaborate în scop didactic: tabla, tabla magnetică, truse
pentru profesori şi pentru elevi, modele materiale, simboluri cu fixare magnetică, mulaje, machete,
fotografii, folii, diapozitive, diafilme, filme didactice, casete audio, casete video, dischete, CD-ROM-uri,
DVD-uri ş.a.
4.2. Mijloace de învăţământ/ materiale scrise şi reprezentări grafice/ figurative, care conţin
informaţii gata elaborate prin intermediul unui cod – scrisul şi desenul şi deci, pot fi utilizate în absenţa
autorului lor sau a cadrului didactic: fişe de lucru, teste, texte, manuale, cărţi, culegeri, tratate, atlase, modele
figurative, tablouri, planşe, scheme, desene, figuri, hărţi etc.
4.3. Reprezentări simbolice: modele ideale, simboluri ale elementelor chimice, formule chimice,
formule matematice, simboluri ale mărimilor fizice, chimice etc., şi, în general, simboluri utilizate în
diferite ştiinţe şi discipline de studiu etc.
4.4. Mijloace tehnice de instruire, care presupun prezenţa echipamentelor tehnice care redau
imagini şi/ sau sunete, recepţionate de elevi cu ajutorul analizatorului vizual şi/ sau auditiv.
Mijloacele tehnice de instruire se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii, unele formulate în
urmă cu câteva decenii, altele mai noi.
5. În funcţie de analizatorul solicitat în recepţionarea mesajului educaţional – criteriu oferit
de R. Lefranc şi H. Canac (R. Lefranc, 1966):
5.1. Mijloace tehnice de instruire vizuale, care solicită analizatorul vizual în recepţionarea
mesajului educaţional.
După caracterul static sau dinamic al imaginii, mijloacele tehnice de instruire vizuale pot fi (R.
Lefranc, 1966):
5.1.1. Mijloace tehnice de instruire statice (de meditaţie), care redau imagini statice prin
intermediul unor proiecţii fixe: diascolul, epidiascopul, retroproiectorul.
5.1.2. Mijloace tehnice de instruire dinamice (de fascinaţie), care redau imagini dinamice prin
intermediul unor proiecţii dinamice: filmul, televiziunea, computerele.
5.2. Mijloace tehnice de instruire auditive, care solicită analizatorul auditiv în recepţionarea
mesajului educaţional.
5.3. Mijloace tehnice de instruire audiovizuale, care solicită atât analizatorul auditiv, cât şi pe cel
vizual în recepţionarea mesajului educaţional.
6. În funcţie de analizatorul solicitat în receptarea mesajului educaţional şi de aparatele şi
materialele suport utilizate pentru vehicularea informaţiilor pe cale audio-vizuală este o clasificare
mai complexă, pe care o considerăm operantă în practica educaţională:
6.1. Mijloace tehnice de instruire vizuale, care solicită analizatorul vizual şi fac apel la aparate şi
materiale specifice, dintre care amintim:
6.1.1. Aparate, cum ar fi: epiproiectorul (pentru materiale pe suport opac), epidiascopul (pentru
epiproiecţie şi diaproiecţie), diascolul (pentru diapozitive şi diafilme), aspectomatul (pentru proiecţia
automată sau semiautomată a diapozitivelor), aspectarul (pentru proiecţia diapozitivelor), diastarul,
retroproiectorul (pentru proiecţia imaginilor de pe suport transparent (celuloid), videoproiectorul (pentru
proiecţia imaginilor de pe casete video sau de pe calculatoare electronice), documatorul (proiector pentru
citit microfilme), microscopul, camera de luat vederi şi instalaţia video (pentru înregistrarea şi redarea pe
monitoare TV a unor filme didactice).
6.1.2. Materiale pentru proiecţia cu aparatele video, ca: documente tipărite (litogravuri, ilustraţii din
cărţi şi reviste, scheme, figuri, desene, texte), documente rare (manuscrise, pergamente, piese numismatice,
stampe), corpuri opace (mostre de roci, metale, imprimări pe ceară), documente fixe proiectabile (diapozitive,
diafilme, filme de 8 mm sau 16 mm, microfilme, folii pregătite pentru proiecţie, casete video, compact discuri),
instrumente de lucru ale profesorului (fişe de lucru, portofolii), produse ale activităţii elevilor (fişe de lucru,
fragmente de lucrări elaborate etc.).
6.2. Mijloace tehnice de instruire audio, care solicită analizatorul auditiv în recepţionarea mesajului
educaţional şi care fac apel la aparate, cum ar fi: radioul, magnetofonul, casetofonul, pick-up-ul,
reportofonul, CD player-ul etc.
6.3. Mijloace tehnice de instruire audio-vizuale, care solicită atât analizatorul auditiv, cât şi pe cel vizual
în recepţionarea mesajului educaţional şi care fac apel, în special, la tehnica video, respectiv la videocasetofon,
cameră de luat vederi sau DVD player, în conexiune cu un monitor TV sau cu un videoproiector.
6.4. Mijloace tehnice de instruire bazate pe dialogul om/ elev-maşină: maşini şi instalaţii de învăţat,
maşini şi instalaţii de examinare şi evaluare, computere.

7. Forma/ formele de organizare a activităţii elevilor - se referă la modalităţile specifice de

proiectare şi realizare a interacţiunilor profesor-elevi, de instituire şi promovare a unor tipuri de colaborare
între aceştia, în conformitate cu obiectivele educaţionale urmărite:
- forma de organizare frontală - presupune îndrumarea şi controlarea activităţii tuturor elevilor
din clasă, simultan, într-un anumit interval de timp, în conformitate cu obiective educaţionale
comune
- forma de organizare individuală - se asigură fie atunci când profesorul îşi exercită influenţele
educative asupra unui singur elev, fie atunci când fiecare elev realizează sarcinile de instruire în
mod independent de colegii săi, cu sau fără sprijin din partea profesorului sau se autoinstruieşte
- forma de organizare pe grupe - se caracterizează prin faptul că profesorul îndrumă şi conduce
activitatea unor microcolectivităţi, denumite grupe, alcătuite din elevii unei clase; la nivelul unei
grupe se urmăresc anumite obiective operaţionale, care pot fi identice sau diferite de cele ale
celorlaltor grupe
 - forma de organizare în perechi/ binoame/ grupuri diadice - presupune organizarea activităţii
elevilor în perechi, alcătuite de profesor sau de elevi: în mod aleatoriu, funcţie de anumite
preferinţe sau funcţie de criterii bine stabilite
- forma de organizare combinată - presupune îmbinarea formelor prezentate mai sus, funcţie de
obiectivele operaţionale urmărite şi de caracteristicile concrete ale contextelor educaţionale.
Concluzionând, putem afirma că realizarea obiectivelor procesului de învăţământ reclamă cu
necesitate alegerea strategiei didactice optime, care nu presupune un demers rigid, mecanic. Dimpotrivă,
necesită stabilirea - în modalităţi creatoare - a metodelor şi a procedeelor didactice adecvate, corelarea lor
cu mijloace de învăţământ adecvate şi cu formele de organizare a activităţii elevilor corespunzătoare.

Esenţializarea şi explicitarea conţinutului prin intermediul

unor organizatori cognitivi/ scheme:

1. Contextualizarea didactică a tehnologiei instruirii, în abordare curriculară (abordarea strategică

a instruirii):

Proiectarea

Realizarea
Conexiunea
Abordarea
strategică a inversă şi
instruirii/ optimizarea
Evaluarea instruirii
Tehnologia
instruirii

Reglarea
2. Elementele constitutive ale strategiilor didactice:
Tipul de experienţă

de învăţare

Forma/ formele de Strategia Sistemul

organizare a didactică metodologic
activităţii elevilor

Sistemul mijloacelor
de învăţământ
3. Contextualizarea didactică a strategiei didactice şi a componentelor acesteia, în abordare
curriculară:

Obiective operaţionale

Conţinuturile curriculare/
instructiv-educative

Agenţii acţiunii
Strategia didactică Principiile didactice
instructiv-
educative

Tipul de Metodele şi Mijloacele de Formele de

experienţă de procedeele învăţământ organizare a
învăţare didactice activităţii
elevilor

Momentele demersului didactic

Predare Învăţare Evaluare Reglare