STRATEGII DIDACTICE ŞI METODE DE

PREDARE

Conf. dr. Laura Monica Gorghiu

 Strategii didactice
• Clasificare, alegere
Strategii de
predare -
ŞTIINŢE
Metode de învăţământ
• Clasificare, funcţii, alegere
 Utilizarea metodologiei didactice în
cadrul lecţiilor de Ştiinţe
• Realizarea obiectivelor educaţiei prin antrenarea
elevilor în situaţii eficiente de învăţare presupune
cunoaşterea şi utilizarea unui sistem coerent de
strategii, metode, procedee şi tehnici didactice.
• Pentru o învăţare de bună calitate se recomandă
utilizarea unui palier variat de strategii, metode şi
procedee de instruire şi de autoinstruire.
 Strategii didactice
• Strategia didactică reprezintă sistemul teoretico – acţional global
fundamentat pe principiile didactice, care asigură orientarea,
desfăşurarea şi finalitatea educaţiei pe termen lung (I. Bontaş, 1995).
• Strategia didactică include un grup de două sau mai multe metode şi
procedee, integrate într-o structură operaţională, angajată la nivelul
de predare – învăţare – evaluare, pentru realizarea obiectivelor
pedagogice generale, specifice şi concrete ale acesteia, la parametrii
de calitate superioară.
• Strategiile didactice sunt sisteme de metode, procedee, mijloace de
învăţământ şi forme de organizare a activităţii de instruire /
autoinstruire, care au la bază o viziune sistemică şi sunt menite să
asigure o învăţare activă şi creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor şi
să relaţioneze în timpul instruirii.
 Strategii didactice
• Caracteristici:
 Caracter sistemic – între componente existând conexiuni, interrelaţii şi
interdependenţe;
 Caracter dinamic – deoarece structurează înlănţuirea de situaţii de
învăţare;
 Caracter motivant – deoarece declanşează mecanismele psihologice ale
învăţării;
 Caracter flexibil – fără rigiditatea unor reguli sau algoritmi, cu toate că au
un oarecare caracter normativ;
 Caracter şcolar şi extraşcolar – vizând toate activităţile desfăşurate de
profesori şi elevi;
 Caracter probabilistic – nu garantează reuşita procesului de instruire din
cauza numărului mare de variabile care intervin.
 Strategii didactice
Clasificare:

După gradul de • Strategii generale (comune mai multor discipline de studiu)

generalitate • Strategii particulare (specifice unei discipline de studiu)

• Strategii de rutină (bazate pe automatisme rigide)

• Strategii bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale
După caracterul lor de abordare a predării pentru categorii de probleme
• Strategii novatoare, creative (elaborate de cei care predau)

După natura • Strategii cognitive

obiectivelor pe care • Strategii acţionale
sunt centrate • Strategii afectiv - atitudinale

• Strategii inductive
• Strategii deductive
După evoluţia gândirii • Strategii analogice
elevilor • Strategii transductive
• Strategii mixte
 Strategii didactice
Clasificare:
• Strategii algoritmice (de învăţare riguros dirijată)
După gradul de dirijare • Strategii semialgoritmice (de învăţare semiindependentă)
a învăţării • Strategii nealgoritmice (de învăţare preponderent independentă)

• Strategii prescrise (de dirijare riguroasă a învăţării)

După gradul de dirijare • Strategii neprescrise/participative (de avizare a elevilor)
a învăţării • Strategii mixte
•Strategii imitative
•Strategii explicativ-reproductive (expozitive)
•Strategii explicativ-intuitive (demonstrative)
Strategii •Strategii algoritmice
prescrise •Strategii programate

•Strategii euristice (explicativ-investigative/descoperire semidirijată, investigativ-explicative, de explorare observativă, de explorare

experimentală, de descoperire independentă, dirijată, semidirijată, bazate pe conversaţia euristică, problematizare, bazate pe cercetarea în
Strategii echipă)
neprescrise •Strategii creative, bazate pe originalitatea elevilor

•Strategii algoritmico-euristice
Strategii •Strategii euristico-algoritmice
mixte
 Criterii de alegere a strategiilor
didactice:
• Scopul utilizării strategiilor didactice – este de a identifica cel
mai eficient demers de instruire şi de autoinstruire, de a
valorifica şi de a combina optim resursele materiale,
resursele procedurale şi resursele umane în acest demers.
• Principalele criterii de stabilire a strategiilor didactice sunt:
 Concepţia didactică actuală, principalele orientări din didactica
specialităţii şi concepţia cadrului didactic, rezultată din
experienţa proprie;
 Sistemul principiilor didactice şi sistemul principiilor specifice
disciplinei de studiu;
 Idealul educaţional, finalităţile sistemului de învăţământ,
obiectivele cadru ale disciplinei de studiu, obiectivele de
referinţă, obiectivul fundamental şi obiectivele operaţionale ale
activităţii didactice, între care există congruenţă;
 Specificul conţinutului ştiinţific;
 Criterii de alegere a strategiilor
didactice:
 Rolul predominant al unuia din cei doi membri ai binomului
educaţional;
 Particularităţile clasei de elevi: numărul elevilor, gradul de
omogenitate sau eterogenitate al colectivului; nivelul de
pregătire al clasei în general, şi la disciplina respectivă, în
special; particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor;
nivelul de dezvoltare intelectuală şi capacitatea de învăţare a
elevilor; nivelul motivaţional pentru învăţarea disciplinei
respective; nevoile, interesele şi scopurile elevilor; aptitudinile
pentru disciplina respectivă;
 Modul şi forma de evaluare;
 Resursele materiale ale şcolii, caracteristicile spaţiului şcolar;
 Timpul şcolar disponibil pentru activitatea didactică respectivă;
 Personalitatea, competenţa psihopedagogică, metodică şi de
specialitate a cadrului didactic, creativitatea şi stilul de
activitate didactică.
 Criterii de alegere a strategiilor
didactice:
• Se consideră eficiente activităţile care permit realizarea
obiectivelor instructiv-educative în timpul planificat (oră,
semestru, an şcolar) cu cheltuieli minime de resurse
materiale şi educaţionale.
• Activitatea este de calitate bună când diferenţa dintre
obiectivele propuse şi rezultatele obţinute este minimă
sau nulă.
• Eficienţa activităţii – poate fi privită sub trei aspecte:
 Eficienţă pedagogică (randament şcolar, calităţile de
personalitate etc.)
 Eficienţă economică (cheltuielile şi costurile de şcolarizare,
valoarea “producţiei şcolare”)
 Eficienţă social-culturală (nivelul de cultură şi cunoaştere, gradul
de participare al educaţilor la activitatea social-culturală etc.)
 Criterii de alegere a strategiilor
didactice:
• Când alege şi proiectează strategia de instruire,
profesorul are în atenţie mai multe aspecte:
Întrebările la care răspunde
Acţiunile care vor fi realizate de profesor
intervenţia pedagogică
Formularea obiectivelor operaţionale ale activităţii și ale
Ce scop are strategia?
competenţelor
În ce condiţii se va desfăşura Analiza mediului de instruire; stabilirea timpului pentru
activitatea? instruire

Cine şi pe cine va instrui? Analiza resurselor umane: elevii şi profesorul

Analiza şi alegerea resurselor materiale disponibile, crearea

Cu ce va realiza obiectivele?
Cum va proceda pentru
realizarea obiectivelor?
Cum va şti că au fost realizate
obiectivele?
altora noi
Alegerea strategiei de instruire sau autoinstruire corelată cu
obiectivele; alegerea formelor de organizare a activităţii
Elaborarea unor probe de evaluare corelate cu obiectivele
operaţionale sau competenţele
 Criterii de alegere a strategiilor
didactice:
• Pentru realizarea obiectivelor operaţionale profesorul alege
între diverse combinaţii de metode, proceduri şi tehnici de
instruire şi autoinstruire, al căror mod de aplicare și eficiență
îl cunoaşte în detaliu.
• Profesorul gândeşte strategia “metodic”, adică pas cu pas,
pentru a asigura realizarea obiectivelor operaţionale. El
optează pentru o anumită strategie, în funcţie de obiective,
ţinând cont de tipurile variate de strategii.
• Strategiile sunt cu atât mai eficiente cu cât conţinutul şi
numărul intervenţiilor profesorului este mai mic, iar elevii
sunt implicaţi activ în situaţiile de învăţare.
• Pentru creşterea eficienţei, se consideră ca ideală motivarea
elevilor înainte de utilizarea strategiei, dar şi generarea
motivaţiei prin aplicarea ei.
 Metode didactice:

• Metoda didactică este:

 un plan de acţiune transpus într-un ansamblu de operaţii
mintale şi practice al binomului educaţional prin care elevii
dobândesc cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităţi,
atitudini;
 o înlănţuire particulară de evenimente în cadrul procesului de
învăţământ, care activează procesele mentale susceptibile să
determine achiziţia de cunoştinţe, atitudini şi competenţe;
 un mod de a acţiona practic, planificat şi sistematic;
 un mod de organizare a condiţiilor externe ale învăţării;
 un mod de transpunere a intenţiilor profesorului în sarcini de
efectuat;
 O cale de învăţare realizată de către elev.
 Funcţiile metodelor didactice:

• Funcţia cognitivă, deoarece constituie o cale de cercetare

şi cunoaştere a realităţii sau a conţinutului ştiinţei;
• Funcţia formativă, deoarece constituie o cale de formare
şi exersare a capacităţilor intelectuale, motrice, afective;
• Funcţia operaţională, deoarece antrenează elevul într-o
tehnică de execuţie;
• Funcţia de optimizare a acţiunii, prin faptul că indică cum
să se procedeze în predare, învăţare şi evaluare, pentru a
se obţine cele mai bune rezultate.
 Clasificarea metodelor didactice:
• Criteriile de clasificare şi încadrare a unei metode într-o anumită clasă sunt relative, deoarece
într-o situaţie reală caracteristicile acesteia se metamorfozează, determinând glisarea către o
altă clasă. Există însă câteva clasificări, conform unor criterii adecvate:
După mijlocul de prezentare a •Metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit
conţinutului •Metode intuitive, bazate pe observarea directă a realităţii sau substitutelor acesteia

După gradul de participare a •Metode pasive sau explozive, centrate pe ascultare pasivă şi memorare reproductivă
elevului în proprie instruire •Metode active, centrate pe explorarea personală a realităţii

•Metode algoritmice, bazate pe secvenţe instrucţionale stabile, construite anterior

După demersul cunoaşterii •Metode euristice, bazate pe demersuri inedite de cunoaştere şi rezolvare de probleme

•Metode bazate pe memorare (percepere, memorare, reproducere, recunoaştere)

După procesul psihic antrenat
predominant şi stimulat
După procesul psihic antrenat
predominant şi stimulat
După funcţia didactică principală
După criteriul istoric
•Metode bazate pe gândire şi imaginaţie
•Metode bazate pe aplicare
•Metode individuale, pentru fiecare elev în parte
•Metode de predare-învăţare în grupuri
•Metode frontale, cu întreaga clasă
•Metode de predare
•Metode de învăţare
•Metode de fixare a cunoştinţelor
•Metode de sistematizare a cunoştinţelor
•Metode de evaluare a rezultatelor
•Metode tradiţionale sau clasice
•Metode moderne sau recente
 Clasificarea metodelor didactice
(după I. Cerghit):
Metode didactice

Metode de transmitere şi însuşire Metode de explorare şi

a cunoştinţelor descoperire

Metode de comunicare Metode de comunicare Metode de Metode de

orală scrisă explorare directă explorare indirectă,
(nemijlocită) a prin intermediul
obiectelor şi substitutelor
fenomenelor realităţii

Expozitive: Conversative: Munca cu

Demonstraţia prin
Conversaţia, manualul, Observaţia dirijată,
Povestirea, efectuare de
conversaţia lectura efectuarea de experienţe, prin obiecte
Descrierea, euristică, explicativă,
Explicaţia, experienţe, şi fenomene, cu
problematizar lectura examinarea ajutorul imaginilor,
Instructajul ea, discuţia independentă graficelor, a proiecţiilor
relicvelor şi a
fixe şi dinamice, cu
documentelor, mijloace audio-video,
studiul de caz cu modele, machete, cu
ajutorul calculatorului,
cu ajutorul desenului
pe tablă
 Clasificarea metodelor didactice
(după I. Cerghit):
Metode didactice

Metode bazate pe acţiune

Metode de instruire programată
(metode practice)

Metode de învăţare Metode de învăţare Instruire cu programe Instruire cu programe

prin acţiune reală prin acţiune simulată cu răspuns construit cu răspuns la alegere

Jocul didactic,
Învăţarea
Exerciţiul,
dramatizată,
Algoritm
Învăţarea pe
operaţional,
simulator,
Lucrări practice
Efectuarea de
proiecte
 Metode didactice
• Metode expozitive - Caracterizare:
 Instruirea elevilor se realizează prin audierea expunerii sistematice a învăţătorului prin
limbaj oral, îmbinat, după caz, cu demonstraţia;
 Învăţătorul transmite cunoştinţe;
 Elevii urmăresc expunerea şi participă pe plan mental la înţelegerea noilor cunoştinţe.
• Forme:
 Povestirea – forma de expunere cu caracter plastic, intuitiv, concret, evocator şi
emoţional care sporeşte valoarea comunicării, mai ales la şcolarii de vârstă mică.
• Se foloseşte îndeosebi la clasele mici, fiind cerută de caracterul concret al gândirii elevilor şi de
menţinerea atenţiei şi trezirea interesului pentru lecţie.
• Exemplu: povestirea unei întâmplări care ilustrează necesitatea respectării normelor de protecţie
a muncii.
 Descrierea – forma de expunere care se realizează pe baza observaţiei, îndeosebi,
prezintă caracteristicile şi chiar detaliile exterioare ale obiectelor, proceselor etc.
• Se bazează pe intuiţie (observare directă) şi se îmbină cu datele experienţei şi pregătirea
elevului
• Exemplu: planşe, mulaje, machete, materiale etc.
 Metode didactice
 Explicaţia – forma de expunere care urmăreşte să dezvăluie, să clarifice, să lămurească şi
să asigure înţelegerea cauzelor, relaţiilor, principiilor etc. care definesc obiectele,
fenomenele, procesele etc.
• Se foloseşte de datele descrierii şi demonstraţiei intuitive, contribuind la antrenarea şi
dezvoltarea spiritului de observaţie, a memoriei şi gândirii logice.
• Pentru o explicaţie eficientă este necesar să se evite exagerarea cu detalii sau argumentări
nesemnificative, deoarece acestea pot diminua posibilitatea evidenţierii esenţialului.
• Exemplu: explicarea operaţiilor tehnologice de confecţionare a unui obiect.
• Potenţialul pedagogic al metodelor expozitive:
 Permit transmiterea unui volum mare de cunoştinţe într-un timp scurt;
 Constituie un cadru corespunzător de argumentare ştiinţifică;
 Solicită concomitent gândirea, memoria, imaginaţia şi afectivitatea;
 Sporeşte motivaţia de participare a elevilor pe parcursul lecţiei.
• Cerinţe de aplicare ale metodelor expozitive :
 Conţinutul transmis trebuie să beneficieze de rigoare ştiinţifică
 Respectarea adecvată şi creatoare a principiilor didactice;
 Realizarea, în funcţie de necesităţi, a caracterului interdisciplinar;
 Asigurarea clarităţii, conciziunii şi corectitudinii gramaticale şi stilistice;
 Expresivitatea în expunere;
 Folosirea judicioasă a tablei de scris;
 Evitarea improvizaţiei, pregătirea temeinică a oricărei forme de expunere.
 Metode didactice
• Metodele expozitive se folosesc în toate lecţiile de Științe, pornind de la
prezentarea instructajului de folosire a unor instrumente, până la
povestirea unor fapte care să creeze atmosfera afectivă stimulativă
desfăşurării activităţii respective.
• Durata folosirii acestor metode trebuie să fie mică, lăsând timpul necesar
desfăşurării metodelor practice.
• Metodele conversative: Dialogul – este considerat a fi una dintre cele mai
active şi eficiente modalităţi de instruire. Caracterizare:
 Conversaţia – metoda care vehiculează cunoştinţele prin intermediul
dialogului (întrebări şi răspunsuri), a discuţiilor şi dezbaterilor.
 Conversaţia – şi-a dovedit în practica şcolară valenţele activ-
participative şi euristice, ajutând elevii să se exprime, să gândească, să
răspundă şi să reproducă, să selecteze şi să folosească cunoştinţele
asimilate.
 Metode didactice
• Forme:
 Conversaţia introductivă – scop: pregătirea elevilor pentru lecţia nouă,
actualizând cunoştinţele “ancoră” asimilate anterior
 Conversaţia euristică – oferă posibilitatea elevilor de a descoperi şi a înţelege
singuri cunoştinţele ce trebuie învăţate. Ea dă învăţării un caracter activ –
participativ, antrenând şi dezvoltând capacităţile intelectuale.
 Conversaţia de fixare şi consolidare a cunoştinţelor – are caracter repetitiv, de
argumentare, aprofundare şi stocare a cunoştinţelor.
 Conversaţia de sistematizare şi sinteză – dialogul urmăreşte restructurarea în noi
ansambluri de cunoştinţe esenţiale.
 Conversaţia de aplicare - dialogul asigură fundamentarea teoretică a acţiunilor şi
abilităţilor practice.
 Conversaţia de evaluare – dialogul urmăreşte evidenţierea nivelului şi calităţii
pregătirii elevilor.
 Dezbaterea (discuţia) – formă complexă şi eficientă de conversaţie prin care se
realizează un schimb de păreri, de idei, pe baza unei analize aprofundate asupra
unei teme, încheiată cu anumite concluzii.
 Metode didactice
• Metodele conversative – Potenţialul pedagogic:
 Favorizează perfecţionarea comunicării şi a relaţiei învăţător – elev;
 Stimulează rapiditatea şi promptitudinea gândirii elevilor şi efortul pentru o exprimare
clară şi răspunsuri corecte;
 Dezvoltă curiozitatea, înţelegerea şi iniţiativa elevilor, ca şi dorinţa acestora de afirmare
intelectuală.
• Metodele conversative – Cerinţe de aplicare:
 Să se bazeze pe cunoştinţe, experienţe şi observaţii anterioare sau pe materiale intuitive;
 Să vizeze un singur răspuns la întrebare;
 Să inducă o tensiune psihică pentru aflarea răspunsului;
 Întrebările să fie clare, corecte şi concise, să stimuleze gândirea, spiritul critic şi
creativitatea elevilor şi să se adreseze întregului grup;
 Răspunsurile să fie corecte în fond şi într-o formă de exprimare precisă şi clară;
 Să fie complete şi să probeze înţelegerea datelor şi a legăturilor cauzale;
 Să fie elaborate independent.
• Metodele conversative se utilizează în cadrul lecţiilor de Ştiinţe în toate tipurile de
lecţii şi în toate etapele acestora.
 Metode didactice
• Metode de explorare – Pedagogia modernă pune accent pe metodele care asigură
accesul la cunoaşterea lumii înconjurătoare. Observarea – una dintre aceste
metode.
• Caracterizarea:
 Vizează instruirea elevilor prin organizarea unor activităţi de investigaţie proprie pentru descoperirea
şi acumularea de noi cunoştinţe şi formarea prin efort personal a capacităţilor şi deprinderilor.
• Forme:
 Observarea dirijată – a unor materiale, unelte, fenomene
• Se realizează printr-o percepere pe baza cât mai multor simţuri
• Fiind dirijată, permite detectarea informaţiilor noi prin eforturi proprii, contribuie la dezvoltarea gândirii
cauzale, a spiritului de observaţie şi a unor deprinderi de investigare a realităţii.
 Observarea independentă de scurtă durată – poate deveni uneori complexă, de lungă durată (de
exemplu observarea creşterii unei plante)
• Elevii îşi formează deprinderi de investigaţie a lumii înconjurătoare şi de a nota ce este esenţial, semnificativ.
 Lucrările experimentale – în laborator, în clasă, pe teren
• Se pot efectua la clasele primare a III-a şi a IV-a;
• Se pot alege teme accesibile (exemplu: proprietăţile apei, aerului, dilatarea şi contractarea corpurilor,
permeabilitatea solului, creşterea plantelor în condiţii diferite);
• Se folosesc dispozitive experimentale simple şi uşor de mânuit;
• De cele mai multe or învăţătorul efectuează mai întâi experienţa, iar elevii o repetă;
• Uneori experienţele pot avea caracter de cercetare, de descoperire, iar altele pot fi utilizate în scop
demonstrativ, aplicativ şi/sau de fixare a cunoştinţelor.
 Metode didactice
• Metode de explorare – Potenţial pedagogic:
 Asigură însuşirea unei metodologii de descoperire a cunoştinţelor prin investigaţie;
 Dezvoltă spiritul de observaţie, gândirea logică şi creativitatea;
 Asigură posibilitatea elevilor de a surprinde legăturile cauzale dintre fenomene;
 Favorizează efortul de gândire;
 Sporesc motivaţia învăţării;
 Pregătesc elevul pentru a învăţa cum să înveţe singur sau în echipă, atât în planul
documentării informaţionale, cât şi în planul investigaţiei experimentale.
• Cerinţe de aplicare:
 Pentru realizarea sarcinilor didactice elevii trebuie să parcurgă următoarele etape:
• Confruntarea cu problema;
• Declanşarea procesului de investigaţie;
• Sesizarea relaţiilor şi formularea rezultatelor.
 Metode didactice
• Metode demonstrative – Caracterizare:
 Demonstraţia – ca metodă didactică – înseamnă a prezenta elevilor obiecte şi fenomene
reale sau substitute ale acestora, în scopul uşurării efortului de explorare a realităţii, a
asigurării unui raport perceptibil suficient de sugestiv, al confirmării unor adevăruri şi/sau
al facilitării executării corecte a unor acţiuni.
• Forme:
 Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor didactice naturale (plante, roci, unelte, instrumente);
 Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor didactice de substituţie – obiectuale (machete,
modele), grafice (fotografii, planşe, desene), audio-vizuale (diapozitive, filme, înregistrări
sonore, radio, TV, calculator etc.)
 Demonstraţia cu ajutorul experienţelor didactice şi a mişcărilor (de gimnastică, sportive).
• Conţinutul:
 Învăţătorul prezintă materialul intuitiv, selecţionează observaţiile şi formulează
problemele care trebuie rezolvate, evidenţiază relaţiile cauzale existente, analizează şi
formulează concluziile generale;
 În acest timp, elevii urmăresc, observă, recepţionează şi participă la demonstraţie, rezolvă
sarcini, notează caracteristici, scheme, concluzii.
 Metode didactice
• Metode demonstrative – Potenţial pedagogic:
 Stimulează observaţia şi gândirea, reduc verbalismul în instruire;
 Favorizează formarea reprezentărilor în procesul de învăţământ, care vor înlesni
înţelegerea;
 Uşurează executarea corectă a unor acţiuni şi operaţiuni;
 Pot fi folosite în întregul proces de predare-învăţare-evaluare astfel:
• La începutul predării-învăţării – cu rol de percepere a realităţii studiate şi de facilitare a accesului
la informaţii;
• Pe parcursul şi la sfârşitul predării – învăţării – în fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, cu rol de
ilustrare şi de confirmare a adevărului ştiinţific;
• În cadrul lecţiei cu caracter operaţional, acţional, practic, în scopul formării convingerilor
intelectuale şi practice şi al formării priceperilor şi deprinderilor practice.
• Cerinţe de aplicare:
 Observarea elevilor trebuie orientată asupra elementelor esenţiale;
 Materialul demonstrativ să fie selecţionat şi temeinic pregătit pentru a corespunde
scopului urmărit;
 Îmbinarea, după caz, a mai multor forme de demonstraţie, îndeosebi a mijloacelor
naturale cu cele de substituţie şi acţionale, pentru a asigura accesul elevilor la informaţie
şi înţelegerea ei.
 Metode didactice
• Exerciţiul – Caracterizare:
 Metodă de învăţare prin acţiune efectivă;
 Constă în efectuarea repetată şi sistematică a unor acţiuni şi operaţii, în scopul formării de
priceperi şi deprinderi practice şi intelectuale, al dezvoltării unor capacităţi şi aptitudini, al
consolidării cunoştinţelor dobândite şi al stimulării potenţialului creativ al elevilor.
 Efectele benefice sunt reflectate în aplicarea creatoare, în spirit modern al unor maxime,
de tipul “repetiţio mater studiorum est” (repetiţia este mama învăţării) sau “ubung macht
neuster” (exerciţiul te face maistru, meşter).
• Forme:
 Exerciţiul de iniţiere (introductiv, de acomodare) – are un caracter demonstrativ-ilustrativ,
urmărind familiarizarea elevilor cu repetarea şi aplicarea cunoştinţelor;
 Exerciţiul curent (de bază) de formare a priceperilor şi deprinderilor şi de fixare şi
consolidare a cunoştinţelor – care se efectuează în activităţile didactice cu caracter
aplicativ, în lecţiile de fixare şi consolidare a lucrărilor practice;
 Exerciţii recapitulative (de verificare, de evaluare) – realizează feedback-ul.
 Metode didactice
• Exerciţiul – Potenţial pedagogic:
 Contribuie la formarea corectă a deprinderilor;
 Formează şi consolidează aptitudini;
 Prin efectuarea unor lucrări practice sprijină consolidarea şi aplicarea cunoştinţelor în situaţii
concrete;
 Efectele pedagogice sporesc pe măsură ce creşte caracterul creator al exerciţiilor;
 Este o metodă folosită în toate activităţile didactice, începând cu lecţiile de comunicare, şi
continuând cu cele de fixare, consolidare, de formare de priceperi şi deprinderi intelectuale şi
aplicative, în munca independentă, în activităţile practice.
• Cerinţe de aplicare:
 Să fie aplicate în mod conştient, asigurându-se înţelegerea fundamentelor teoretice şi aplicative
a acţiunilor repetate, în această manieră stereotipurile dinamice (acţiunile automatizate) nu vor
deveni simple tehnici de execuţie, transformând elevul în “robot”.
 Să se asigure gradarea succesivă a exerciţiilor sub aspectul dificultăţilor de înţelegere şi
rezolvare;
 Să se evite efectuarea de repetări greşite, deoarece deprinderile eronate se corectează şi se
înlătură cu dificultate, cerând eforturi de timp mult mai mari;
 Să se asigure elemente de noutate şi diversitate, pentru a trezi interesul, spiritul creativ şi activ;
 Să se asigure un caracter util, să îmbine îndrumarea învăţătorului cu cooperarea cu elevii,
stimulând în acelaşi timp spiritul de independenţă al acestora.
 Sarcini şi teme
• Eseu: descrieţi trei exemple în care să
evidenţiaţi modul în care utilizaţi metodele
didactice expuse anterior în cadrul lecţiilor de
Ştiinţe.
Bibliografie