Sunteți pe pagina 1din 6

O seara la opera de Mircea Cartarescu

Poet lunedist, Mircea Cartarescu debuteaza cu volumul Faruri, vitrine, fotografii (1980), care, dupa cum afirma Nicolae Manolescu in Istoria critica a literaturii romane, promitea un mare poet(pag. 1340). Poemul O seara la opera face parte din volumul Poeme de amor (1983) si are ca tema dragostea, mult uzata in poeziile anterioare, dar totusi poezia de fata este una noua, in sensul ca trecuta prin filtrul individualitatii si lucrata cu limbaje multiple si diferite devine o poezie plina de originalitate. Asa cum postmodernismul presupune intertextualitate, relativizarea valorilor, umanizarea poeziei, asa si O seara la opera recicleaza anumite valori din poezia trecuta. Astfel, Nicolae Manolescu evidentiaza in prima parte a poeziei un stil exclamativ juvenil, labisian pentru ca in a doua parte sa observe monstre de stil prozaic dezabuzat, derizoriu, realist. Ion Pop afirma despre volumul Poeme de amor ca aplicau spiritul parodic si jucaus sferei eroticului, intr-un discurs ce desfasura o intreaga comedie a literaturii(pag. 997). Rolul poetului postmodern este, asadar, de a transpune valorile traditionale intr-o maniera proprie si personala, ajungand in acest fel la un stil, la o emblema care-l va defini si il va incadra intre poeti si in curentele literare. Poeme de amor reprezinta, spune Manolescu, cea mai radicala si completa incercare de subversiune, din literatura noastra, a poeziei inteleasa ca expresie sau confesiune sentimentala. Dovada o constituie amplul poem O seara la opera. Poemul incepe cu un Argument: Este cunoscuta speculatia conform careia o maimuta dresata sa bata la masina si avind la dispozitie infinitatea timpului va reusi, la capatul a multe trilioane de ani, sa reproduca un sonet de Shakespeare. Poemul de fata se re1

fera tocmai la momentul in care maimuta noastra, concentrandu-si eforturile, reuseste, de bine, de rau, sa injghebe acest sonet. argument care face referire la existenta poetului mestesugar care manuieste cuvintele dupa bunul lui plac dovedindu-se un adevarat tehnician. Totodata argumentul explica modul in care a fost creat acest poem. Concentrandu-si eforturile , maimuta reuseste sa bata la masina cuvintele ce aveau a face parte din acest sonet. Manolescu observa ca prima idee a acestui argument ca poezia se face cu cuvinte si acestea stau oarecum la dispozitia poetului, care nu le inventeaza, ci le foloseste. O seara la opera este un poem amplu reprezentand atat o parodie a liricii de dragoste, cat si un text de iubire, in care poetul incearca sa-si exteriorizeze sentimentele in fata celei pe care vrea sa o cucereasca. Limbajul folosit este unul colocvial, invadat de cotidian, iar stilul este unul colorat(galeso, apetisanto!, salbateco); aceste exclamatii comice starnind amuzamentul cititorului. Poezia incepe cu versul Sunt iar indragostit. e-un curcubeu, fapt ce denota ca dragostea este asemenea curcubeului care se arata dupa ploaie, este sentimentul care poate fi descoperit oriunde, deasupra chioscului de ziare, statiei de taxi, farmaciei si WC ului / public din piata galati si este prezent chiar si pe bombeul pantofului meu. Iubita isi face aparitia dinspre eminescu, fiind inconjurata de o biectele care se afla pretutindeni in posesia unei femei: poseta, ruj, batista, oglinjoara, fel si fel de maruntisuri, determinandu-l pe poet sa o vada drept cea mai frumoasa femeie din lume. Totusi, aceasta femeie era umbrita de tristete:povestea vieti i tale era cea mai trista din lume / inima ta era cea mai trista / ochii tai erau neverosimil de tristi / barbia ta era fantomatic de trista. Este reconstruita imaginea iubitei care erai frigida printre ceasornicariile in calduri / erai noli me tangere printre cercei, brelocuri, portelanuri si talgere / erai dulce decus meum prelinsa in constiinta mea si n haina mea / de catifea ca un scrum / erai cherchez la femme gata oricand de un dulce bairam / de un chef desperat distrugindu ti esofagul, stomacul, ficatul / perlat / putregaindu ti inelele, desprinzindu ti corneea. Imbracamintea femeii consta in haina rosie care mi place asa de mult amintindu-I poetului de fetita de demult.
2

In partea a doua a poemului navalesc amintirile: imi amintesc: curtea cu gard putred de pe Silistra si apar totodata niste personaje, oarecum ciudate, si anume: Coca, nevasta lui Nenea Nicu Ba, Johnny, Unchiul Stiopa Militianul, Grigore a lui tanti Marioara, a caror nume par comice. In partea a treia, maimutoiului i se arata cea mai frumoasa femeie din lume / covirsita de lenjuri, poleieli, crotali, cai ferate, papadii, parfumuri, / crme si spume, caruia ii saruta minusita. Maimutoiul, spune Manolescu este artistul in cealalta ipostaza, care nu transcribe emotii reale traite, ci rescrie poezii de amor (). Duetul ce urmeaza constituie miezul poemului. Declaratiile reciproce de amor refac, cu virtuozitate, istoria liricii noastre de dragoste. Asadar, piesa de rezistenta a poemului o constituie duetul, dialogul dintre MAIMUTOI si FEMEIE, in care limbajul folosit este, intr-o prima instanta, unul arhaic, dovada fiind arhaismele: d(de), poci(pot), becisnic(neputincios, bolnavicios), beizade(fiu de domn, principe). Mai este prezent si regionalismul hultan(viteaz, voinic). Replica femeii la ceea ce a spus Maimutoiul pare a fi redata in termeni de jargon, aceasta folosind cuvinte care denota faptul ca face parte dintr-un mediu social total diferit de cel al Maimutoiului:
pa, pa, pa, vu, ke, ga, di, ke, ga, di, vu, ke, zo, ni voi sa fiu amurezata voi sa fiu si dezmierdata de-un hultan de beizade cu ochi lungi de peruze de o mutafaraca ghenecolatru sadea pa, vu, ga, di, ke, zo, ni pa.

In urmatoarea secventa, Maimutoiul pare a fi un haiduc care doineste prin livezi, gandul sau fiind la a lui dulce puiculita :cind se face frunza verde / eu cint doina prin livede / la ciocoi le sar in spate / iuiuiu, murgutul meu / du-ma unde-i gandul meu. Strofa: iubitule, mi-e groaza-n asta seara / si chiar la tine-n brate mi-este frig / visez ca fug si ca nu pot sa strig / in sala vasta cu figuri de ceara face aluzie
3

la lirica simbolista. In bratele iubitului, femeia trebuia sa se simta protejata, inconjurata de caldura, pe cand aici este prezentat exact contrariul. Mai este observabila si o secventa apartinand registrului specific barbian si anume:
lungeste-te, cu cardinali, pe soare la timpul ofilirii, presupus, aprinse vai in bucle sa-ti presare lumina arsa, stinga, de apus

fii focul de pe lupa, stea exacta lunule balacite in ochean triunghi adeverit, buza compacta gest recuzat, oprit, nazarenean

, cunoscuta fiind placerea lui Ion Barbu de a insera in limbajul poeziei elementele regasite in matematica. In partea a patra a poemului este construit un discurs la adresa mamei, mama, care te-am udat cu toate lacrimile mele si totodata, poetul isi aduce aminte de copilarie, care pare a fi ca un spatiu salvator in detrimentul realitatii dure unde muncesc ca sa-mi pot intinde sira spinarii mele / in patul femeii pe care o urasc. Penultima parte prezinta din nou imaginea curcubeului, dar de data aceasta avem un curcubeu reconstruit de memoria unor scolari deghizati, iar femeia functioneaza aici mai bine decit un motor de gordini!. Iubitul pare a -si dori din nou prezenta femeii langa el, acesta fiind lesinat dupa sprayurile cu care te dai / si mi se face sete de buzele tale, dar ea nu-si mai doreste acest lucru ca altadata caci odata vroiai. Ultima parte a poemului prezinta o conceptie a artistului despre femeie, care pare a fi un fel de muza: caci harul lui abia atunci scinteie / cind de-un suras se lasa fecundat si asa cum din Adam Dumnezeu a creat-o pe Eva, asa si din poet iasa poemul: desi din carnea lui a fost sa iasa, / poemul e asemeni si cu ea. Atat poemul cat si femeia par a fi o parte din corpusul artistului, a celui care creeaza.
4

Sunt folosite invectivele bestia dracului, expresii precum bata-va norocul, jargonul:cherchez la femme, noli me tangere, danke, voulezvous?, argoul: e misto! e okay,puiculita, diminutivele: minusita,ochisori, gurita,rochita,usita; comparatia si metafora in general lipsesc, dar este prezenta enumerarea: cercei, brelocuri, portelanuri si talgere, mismasul, bairamul, harcea-parcea, horinca, gavota / ghiulul, desperarea, / umflatura, surpatura, deselarea, noada, spinarea, / banchetul, serbetul, / stiletul. Termenii colocviali folositi fac ca limbajul acestei poezii sa fie total diferit de cel al unei poezii traditionale. Invazia cotidianului nu este nimic altceva decat un alt element postmodern intalnit in acest poem. Structura liricii postmoderne este una dinamica, deschisa, poezia putand fi interpretata in mai multe feluri. O seara la opera este un poem postmodern, nu numai datorita structurii sale, ci si datorita faptului ca sunt regasite anumite intertexte, registre specifice altor autori si particularitati specifice unor curente anterioare.

Bibliografie

Manolescu, Nicolae, Istoria critica a literaturii romane, Pitesti, Editura Paralela 45, 2008. Pop, Ion(coordinator), Dictionar analitic de opera literare romanesti, vol. II, Cluj-Napoca, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2007.