Referat

Analiza romanului

Groapa de Eugen Barbu

BUCUREŞTI, 2019-2020

1
 Prima ediție a romanului Groapa scris de Eugen Barbu apare in
1957 după treisprezece transcrieri si modificări făcute de autor. Revizuirea
operei a continuat cu fiecare reeditare, forma sa finală fiind publicată, după
moartea scriitorului (7 septembrie 1993).
Așa cum mărturisește Eugen Barbu în „Jurnal”, în 1974, ideea de
a scrie acest roman s-a născut într-o toamnă, într-o sâmbătă seara în
momentul în care trecea prin fața unei frizerii care avea scris cu degetul pe
geamul aburit mesajul „treci și te tunde!”. Deschiderea ușii frizeriei pe
fundalul cântecului unui sticlete bătrân reprezintă momentul în care în
mintea autorului a încolțit sămânța acestei opere.
Tema romanului este reprezentată de popularea gropii de gunoi
Cuțarida și de formarea unui cartier cu oameni săraci, obligați să traiască la
marginea societății; opera lui Barbu devenind astfel o monografie a
mahalalei românești interbelice.
Titlul ne duce cu gândul la „jos”, la „cădere”, la „mizerie” care se
răsfrânge și asupra trăsăturilor oamenilor, este o „groapă morală” care
simbolizează sărăcia si decadența în care trăiesc mahalagii Cuțaridei.
Incipitul textului prezintă geneza lumii de la marginea gropii, primii
locuitori ai acesteia fiind gunoierul Grigore și Aglae, sotia lui, ei devenind
martorii umplerii maidanului cu „lume nevoiaşă, ceferişti de lucrau la stat,
meseriaşi pe banii lor, nişte zidari, plini de copii, cu muieri frumoase şi
parşive, un negustor care ridicase odăi de zid şi deschisese cârciumă la
rampă, un frizer, un croitor cu atelier şi ucenic” (Groapa p. 3).
Romanul este alcătuit din mai multe capitole - fiecare capitol are
un alt protagonist și o altă temă - în care se succed întâmplări atât din viața
locuitorilor Groapei, dar și din cadrul bandei de hoți, conturându-se astfel o
lume complexă și nenumărate destine.

2
 Pe de o parte este prezentată viața mahalalei ierarhizată și
statificată cu figuri diverse: gunoieri, ghicitoare, lucrători la abator, la morgă,
lăutari, zidari, popi, etc. din cadrul cărora se evidențiază mos Grigore și
Aglaia, cârciumarul Stere dornic de îmbogățire și nevasta lui Lina, frizerul
Tilică, croitorul Gogu, Veta fata lui Aristică și a coanei Marioara, Sinefta,
Nea Fane care lucrează la morgă, etc. Sunt descrise toate toate
evenimentele din viața unei comunități: nunta lui Stere cu Lina, botezul
copilului lor, moartea și priveghiul lui Bică-Jumate, incendiul din mahala
pentru că cei mici au răsturnat în joacă un felinar de bostan și stradaniile
locuitorilor de a-l stinge, etc.
Pe de altă parte este prezentată banda de hoți și membri acesteia:
Paraschiv, Gheorghe, Oacă, Sandu Mână-mică, în frunte cu Bozoncea,
șeful lor. Sunt narate întâmplările prin care trec tâlharii, viața care o duc
conform principiului „Trăiește clipa !”, întâlnirile lor cu poliția si închisoarea,
certurile dintre ei și uneori chiar moartea unora. Pasiunea lui Paraschiv
pentru Didina, țigancă frumoasă și „gagica” lui Bozoncea, lupta pentru
conducere dintre cei doi și moartea șefului, preluarea conducerii de către
cel mai tânăr hoț sunt imagini relevante din existența tâlharilor.
Personajele reprezentative ale acestei mahalale originale sunt
Stere și Bozoncea. Stere este tipul arivistului abil, dotat cu o notă de
servilism și dornic de îmbogățire care are un singur ideal- banii. El
construiește o cârciumă întunecată, în mijlocul unei lumi mizere care devine
mijlocul său de înavuțire, lăsând în aparența impresia unui om cinstit și
muncitor. Bozoncea este exponentul răului, se distinge prin dorința de
putere și avere și reprezintă legea în cadrul hoților cărora le interzice să-i
jefuiască pe săraci și le impune un cod „moral” ce include supunerea în fața
stăpânului, afișarea unei atitudini bărbătești și chiar eleganța hainelor.

3
 Astfel romanul este o construcție în mozaic care prezintă
descrieri poetice alături de scene grotești, fără subtilități, fără metafore,
autorul având rolul de a transcrie, ca un observator realist întâmplările si
evenimentele care se petrec în Cuțarida, care devine asemenea Hanului
sadovenian „rama povestirilor”. Se observă dubla atitudine naratorială, de
apropiere și de distanțare, Barbu creând o întreagă civilizație înfățișată sub
toate aspectele ei cu intenția de a de a descoperi "un timbru uman autentic,
sub învelișuri degradante" (Eugen Simion).
Fiind o descriere a unei zone mărginașe a capitalei, limbajul este
cel folosit la colț de stradă, se remarcă oralitatea, fiind reproduse expresii
ale hoților, ale babelor din cartier, cuvinte aparținând argoului sau modul de
exprimare al omului simplu și needucat. Personajele si naratorul vorbesc
in acelasi fel. Romanul este foarte uşor de citit, fiind alcătuit aproape doar
din dialoguri, se observă frazarea scurtă, sacadată dar si concizia care
conferă acestei opere autenticitate.
Groapa e o carte ce s-ar putea numi la fel de bine „o sută de ani
de singurătate colectivă”

4
 BIBLIOGRAFIE:

1. Barbu, Eugen (2011) Groapa, Editura Curtea Veche, București;

2. Simion, Eugen (1978) Scriitori români de azi, vol. I, Editura Cartea
Românească, p. 544;