1. „O mamă...

” – Mihai Eminescu

Poezia „O mamă...” este o meditație filosofică despre raportul om-moarte-

natură și are un profund timbru funerar. Motivul cheie este mormântul.
Moartea este privită ca un somn etern „tu vei dormi mereu”, „eu voi dormi
mereu”, „noi vom dormi mereu”, dar și ca pe o comuniune cu natura, mormântul
fiind în locul în care sunetul vântului scutură salcâmii, unde iubita „plantează” o
ramură de tei sau „la margine de râu”.
În această elegie imaginea mamei este păstrată vie în memeorie, poetul chiar
îi aude „chemarea” și își proiectează sfârșitul cu iubita pe care si-ar dori-o alaturi,
în „încăperea aceluiași sicriu”.
Mama și iubita sunt cele două fiinte importante pentru eul liric. Pentru că
mama este moartă demult, poetul nu ar vrea să fie despărțit nici în moarte de iubita
care i-a fost alături în timpul vieții.