TIPARE ALE FANTASTICULUI ELIADESC

Prof. Iorga Violeta

coala 16 ,,Nicolae Blcescu, Galati


Exist o legtur foarte puternic ntre cercettorul si scriitorul Eliade. Aceast
legtur devine vizibil mai ales la nivelul prozei de tip fantastic, unde teoria sacrului
camuflat n profan, prezenta mitului n Lume constituie sursa literaturii fantastice. Tema
central a nuvelelor lui Eliade o constituie asa-numita ,,irecognoscibilitate a miracolului.
Clasificarea prozei lui Eliade cuprinde trei etape distincte care nu sunt delimitate doar
cronologic, ci si tematic. Astfel, prima faz a fantasticului eliadesc este reprezentat de
nuvelele a cror actiune se petrece ntr-un spatiu autentic romnesc. A doua etap o constituie
nuvelele ce au ca punct de plecare experienta indic a autorului, publicate n 1940 ntr-un
volum. A treia etap cuprinde nuvelele fantastice din exil, scrise dup 1945.
Toat opera lui Eliade, si mai ales literatura de tip fantastic, pleac de la ideea c omul nu a
pierdut partea spiritual cu care a fost nzestrat si c nu este numai o sum de complexe (asa
cum l definea Freud), ci o sum de mituri. Respingnd de la bun nceput demersul psihanalist
sau structuralist, Eliade adapteaz inconstientul colectiv la convingerile sale despre
supravietuirea miturilor n memoria colectiv si n actele individuale.
Dac Nietzsche a anuntat c Dumnezeu a murit si c omul modern a pierdut definitiv legtura
cu sacrul, Eliade este mai optimist si sustine c Dumnezeu doar s-a retras din lume,
deprtndu-se astfel de creatia sa. Ct despre om, nu se poate spune c este iremediabil
pierdut. El doar a uitat religia, iar sacrul continu s supravietuiasc n inconstientul su sub
forma unor figuri sau imagini ncrcate de sacralitate. n termenii lui Eliade, aceste figuri si
imagini ncrcate de sacralitate sunt miturile. Asadar, omul a mai rmas cel putin cu o
participare inconstient la experienta sacrului prin vise, vise treze sau anumite aspecte ale
comportamentului su (cum ar fi dragostea pentru natur), prin nostalgiile , pasiunile si chiar
distractiile sale (lectura, spectacolele). Mai mult, exist o mitologie camuflat si un sistem de
semne, de hierofanii care ntmpin pe omul profan, areligios, certificnd prezenta sacrului n
alctuirea fiintei omului comun.
Teoria sacrului camuflat n profan este decisiv pentru creatia lui Mircea Eliade. Ea constituie
liantul ntre lucrrile stiintifice (autorul a scris o serie de studii dedicate miturilor) si operele
sale literare dou sectoare pe care Eliade le considera total opuse [i]. n literatur, prezenta
mitului n Lume constituie sursa literaturii fantastice. Tema central a nuvelelor lui Eliade o
constituie asa-numita ,,irecognoscibilitate a miracolului.
Pentru a reda manifestarea sacrului n profan, Eliade propune conceptul de hierofanie,
termen ce exprim faptul c ,,ceva sacru ni se arat [ii]. Astfel, ntreaga istorie a religiilor
devine o desfsurare de realitti sacre, adic de hierofanii: ,,ntre cea mai elementar
hierofanie, de exemplu, manifestarea sacrului ntr-un obiect oarecare, o piatr sau un copac, si
hierofania suprem care este, pentru crestini, ntruparea lui Dumnezeu n Iisus Hristos, nu
exist deloc o solutie de continuitate. Este, mereu, acelasi act misterios: manifestarea a ceva
<<total diferit>>, a unei realitti ce nu apartine lumii noastre, n obiecte care fac parte
integrant din lumea noastr <<natural>>, <<profan>>. [iii]

[i] Vezi Eliade Mircea, Jurnal. 1941-1969, editie ngrijit de Mircea Handoca, Editura
Humanitas, Bucuresti, 2004, pp. 163-164.
[ii] Ibidem, p. 13.
[iii] Ibidem, p. 13
O alt manifestare a sacrului o constituie mitul, pe care Eliade l defineste punnd accentul pe
actul relatrii: ,,Mitul relatez o ntmplare sacr, adic un eveniment primordial care s-a
petrecut la nceputurile Timpului, ab initio. Relatarea unei ntmplri sacre echivaleaz ns
cu dezvluirea unui mister, pentru c personajele mitului nu sunt fiinte umane, ci zei sau Eroi
civilizatori. [] Mitul este deci povestea a ceea ce s-a petrecut n illo tempore, relaterea a
ceea ce zeii sau fiintele divine au fcut la nceputurile Timpului: <<a povesti>> un mit
nseamn a spune ceea ce s-a petrecut ab origine. [1] Eliade vede astfel o apropiere ntre
functiile mitului n societtile arhaice si creatia literar n societtile moderne. Asemnarea
mit literatur este detectabil mai ales n cazul prozei fantastice, care, ca si mitul creeaz
lumi. n legtur cu nuvela La tignci, Eliade nota n jurnal: ,,O asemenea literatur fondeaz
propriul ei Univers; ntocmai dup cum miturile ne dezvluie fondarea Lumilor, a modurilor
de a fi (animal, plant, om etc.) , a institutiilor, a comportamentelor, etc. n acest sens se poate
vorbi despre prelungirea mitului n literatur: nu numai pentru c anumite structuri si figuri
mitologice se regsesc n universurile imaginare ale literaturii, ci mai ales pentru c n
amndou cazurile de creatie, adic de <<crearea>> (= revelarea) unor lumi paralele
universului cotidian n care ne miscm. [2]
Clasificarea prozei lui Eliade cuprinde trei etape distincte care nu sunt delimitate doar
cronologic, ci si tematic. Astfel, prima faz a fantasticului eliadesc e reprezentat de romanele
Domnisoara Christina (1936) si arpele (1937). Motivul stigoiului valorificat n
Domnisoara Christina si alegerea unui spatiu autentic romnesc fac ca aceste nuvele s fie
considerate ca inspirndu-se din folclorul romnesc. A doua etap o constituie nuvelele ce au
ca punct de plecare experienta indic a autorului Secretul doctorului Honigberger si Nopti
la Serampore, publicate n 1940 ntr-un volum cu titlul primei nuvele. A treia etap cuprinde
nuvelele fantastice din exil, scrise dup 1945, ncepnd cu Un om mare (1945), apoi
Dousprezece mii de capete de vite (1952), Fata cpitanului (1955), Ghicitor n pietre
(1959), La tignci (1959), Pe strada Mntuleasa (1968), n curte la Dionis (1977),
Tinerete fr de tinerete (1979), Nousprezece trandafiri (1980) etc.


.................................
Dup ce Eliade si fcuse debutul n literatura fantastic cu scurtele scrieri Cum am gsit
piatra filozofal, Amintiri din retragere sau Memoriile unui soldat de plumb, scrie n
1936 un roman cu strigoi, cu un puternic iz medieval Domnisoara Christina. Fantasticul
din nuvel se afl ntr-un stadiu incipient, iar personajele nu sunt antropomofizri ale unor
imagini / personaje mitice (asa cum vor fi n nuvelele de mai trziu), iar problematica de ordin
teoretic pe baza creia se lanseaz textele de mai trziu lipseste. Prin tema aleas, dar si prin
constructia narativ, fantasticul se apropie de un ,,supranatural de factur magic [3] . El nu
este rezultatul ezitrii ntre Real si Ireal n actiunea cititorului de a clasifica evenimentele, ci
se constituie din conflictul Real Ireal (confruntarea dintre viat si moarte).
Dac Domnisoara Christina cultiv un fantastic cu elemente de senzational, n naratiunea
arpele fantasticul se instaleaz aproape insesizabil. Romanul vine s sustin teza lui Eliade
despre irecognoscibilitatea miracolului: ntre real si fantastic (ireal) nu exist nici o
discontinuitate. Treptat, n atmosfera banal de la nceputul romanului ncep s se insereze o
serie de elemente stranii, ntr-o msur att de bine stabilit, nct cititorul are n final senzatia
c nimic nu este nefiresc sau de neacceptat. Andronic, cel care si exercit farmecele asupra
ntregului grup de vilegiaturisti (femei si brbati, deopotriv), este personajul care altereaz
structurile realului. El este tipul initiatului din proza fantastic a lui Eliade si, asa cum observa
Eugen Simion[4], este ntemeietorul ntinsei dinastii de indivizi care nu mai sunt simpli
actanti ai istoriei, ci rezultatul unor experiente sacre primordiale. Printr-o serie de jocuri cu
valoare sacr , Andronic le arat unor indivizi lipsiti de constiinta sacrului c omul modern
mai poate avea revelatii. De altfel, personajele romanului se grupeaz pe trei axe distincte:
Andronic, care trieste ntr-o dimensiune sacr a existentei, ntr-un timp vesnic,
,,contemporan cu mnstirea si cu lacul, cu serpii si psrile, copacii si stuful; Dorina, care
trieste un timp ciclic, reversibil (ea se identific n vis cu Arghira, fecioara necat) si restul
grupului Liza, Stere, studentul Vladimir cu domnisoara Riri, sotii Solomon si cpitanul
Manuil cu prietenul su, inginerul agronom, Stamate. Ei triesc ntr-un spatiu profan,
subordonat istoriei
Cu urmtoarele proze fantastice Secretul doctorului Honigberger si Nopti la Serampore
Eliade se ndeprteaz de filonul folcloric utilizat n Domnisoara Christina si ncearc un
tip de fantastic erudit, asemntor n unele privinte cu fantasticul lui Ernst Jnger <[5] . Sunt
singurele nuvele n care Mircea Eliade valorific experientele prelungitului sejur n India.
Decorul asiatic nu este inserat n texte pentru a face din acestea nuvele exotice, ci doar pentru
a asigura un decor minim necesar desfsurrii unor ntmplri misterioase. De altfel, doar
Nopti la Serampore se petrece propriu-zis n India (cu toate c decorul este n mare parte
,,fabricat), Secretul doctorului Honigberger are ca decor ,,real spatiul bucurestean,
devenit n nuvelele de mai trziu, spatiu al unei geografii sacre [6] . Cellalt decor,
,,fantastic, este unul de origine indian. Shambala, o tar misterioas, n care initiatii pot
ptrunde doar cu spiritul, ar corespunde pe hart unei regiuni din nordul Indiei.
Cronologia prozei fantastice a lui Eliade continu cu o serie de nuvele scrise ntre 1945 si
1959, nuvele ce marcheaz revenirea la spatiul romnesc si fac din Bucuresti un oras al
semnelor, al hierofaniilor si al simbolurilor latente. Seria cuprinde nuvela Un om mare
(februarie, 1945), continund cu Dousprezece mii de capete de vite (decembrie, 1952),
Fata cpitanului (iulie, 1955), Ghicitor n pietre (martie, 1959), La tignci (iunie, 1959) si
O fotografie veche de 14 ani. Scrieri voit mediocre ca limbaj, povestirile acestei perioade vin
s ilustreze metoda fantastic a lui Eliade ntr-un mod accesibil tuturor cititorilor, pregtindu-i
pentru nuvelele cu adevrat mitice de mai trziu.
Raportate la nuvelele anterioare, aceste povestiri aduc o mutatie major n dialectica
fantasticului. Dac n nuvelele discutate mai sus fantasticul era provocat de aparitia unor forte
superioare (strigoiul, Andronic, doctorul Zerlendi si doctorul Honigberger, Suren Bose), n
nuvelele postbelice, fantasticul nu mai este provocat de nici o fort identificabil. Cititorul nu
mai poate gsi nici o fort superioar responsabil pentru aventurile lui Iancu Gore, Cucoanes
sau Dugay. Realul si irealul nu mai sunt dou forte opuse, care se afl n conflict, ci,
dimpotriv, ele comunic, se gsesc una n completarea celeilalte, abolind orice granit
perceptibil. Acum, irealul nu mai izbucneste n real, contaminndu-i mecanismul logic de
functionare, ci ,,se deghizeaz n Real[7]. Se creeaz astfel un nou univers, guvernat de legi
proprii, ntre care, cea mai important ar fi existenta unei permanente dualitti a timpului si
spatiului. Este vorba despre asa-numitele ,,lumi paralele prin care se perind personajele
nuvelelor lui Eliade. Dac am ncerca s traducem aceast modalitate de a obtine fantasticul
prin ntreptrunderi insesizabile ntre real si ireal n terminologia lui Eliade, s-ar obtine o noua
formul : prezenta nestiut a sacrului, camuflat n profan, determin fantasticul; dialecticii
literare a realului si irealului i corespunde dialectica filozofic a sacrului si a profanului.
Pentru a sustine ideea c sacrul poate aprea oriunde, Eliade si alege ,,eroii nuvelelor din
categoria oamenilor comuni, a anonimilor. Cetteanul Iancu Gore din Dousprezece mii de
capete de vite, inginerul Cucoanes din Un om mare, tranul de la Dunre, Dumitru (O
fotografie veche de 14 ani) si nu n ultimul rnd, profesorul de pian Gavrilescu sun toti
identificabili unei tipologii traditionale, preluate din Momentele si schitele lui Caragiale, dar
puse n mprejurri inedite. Eugen Simion identific atributele ,,caragialesti ale acestor
personaje: ,,dorinta patologic de comunicare [8] (si Gore si Gavrilescu tin mortis s
povesteasc oricui ineditul de care au avut parte), graba de care sufer mai toate personajele,
desi nu au nimic urgent de fcut si orgoliul (ambtul) de a nu se lsa pclit.
Tema iesirii din timp si spatiu este iarsi reluat n Dousprezece mii de capete de vite, O
fotografie veche de 14 ani si n nuvela socotit drept capodopera prozei fantastice a lui
Eliade, La tignci. Iancu Gore din prima nuvel este absolut convins c, n timpul unei
alarme, le-a ntlnit ntr-un adpost antiaerian pe M-me Popovici si pe servitoarea acesteia,
Elisabeta. Revenind la crciuma din care plecase cu putin timp n urm, Gore afl de la
crciumar si cei ctiva clienti c cele dou femei pe care el le ntlnise cteva minute mai
nainte, muriser cu patruzeci de zile n urm n timpul unui bombardament. Absolut convins
de realitatea celor vzute, Gore respinge explicatia crciumarului chiar si atunci cnd vede
ruinele casei unde odat locuiser cele dou doamne. Dup cum se observ, fantasticul se
construieste printr-un mecanism asemntor celui din Nopti la Serampore opozitia dintre
prezenta si absenta evenimentului. Fr nici o lmurire final, nuvela ne oblig s acceptm
existenta (sau mcar s reflectm asupra faptului) a dou timpuri diferite n care au trit
personajele.
Nuvela La tignci este construit mult mai riguros, iar fantasticul reiese din alternarea
episoadelor reale si ireale. Sorin Alexandrescu [9] identific n nuvel patru episoade ntre
care penduleaz Gavrilescu:
Real ,,Ireal ,,Real Ireal
Realul reprezint existenta cotidian a lui Gavrilescu cu care se deschide nuvela. ,,Irealul se
deosebeste de Irealul din final pentru c cel din urm reprezint o iesire definitiv din lumea
terestr, primul ,,Ireal marcheaz ptrunderea n spatiul vrjit al tigncilor, liantul necesar
ntre Real si Ireal. ,,Realul pstreaz doar aparenta realului, ns structurile temporale si
spatiale au suferit modificri. Toate cele trei episoade marcheaz un itinerariu spiritual,
pregtindu-l pe Gavrilescu pentru Marea Trecere, adic intrarea n Ireal. n acest sens,
structura de adncime e textului este sustinut de o serie de simboluri (Baba = Charon, fetele
= Parcele, visul = cosmarul traversrii materiei etc.) care alctuiesc o alegorie a mortii.
Volumul Nuvele (Madrid, 1963) , urmat de nuvelele Pe strada Mntuleasa (1968), n curte
la Dionis (1977), Tinerete fr de tinerete (1979) si romanul Nousprezece trandafiri
(1980) constituie o nou etap a fantasticului eliadesc. Raportndu-se tot la dialectica sacrului
si profanului, aceste scrieri constituie proza mitic propriu-zis, n care fantasticul nu mai este
provocat de insertia magicului n real, ci de o fort spiritual mult mai puternic miticul.
Prin prelucrarea unor mituri (al Persephonei, al lui Orfeu si Euridice sau mitul tineretii fr
btrnete) ntr-o manier ct se poate de original, Eliade dovedeste c omul modern nu s-a
desprtit niciodat de mituri si c acestea i sunt la fel de necesare ca si omului arhaic.
Nuvela Pe strada Mntuleasa constituie o excelent punere n abis a ntregii proze fantastice
a lui Eliade. Ceea ce scrie Frm nu e altceva dect scriitura mitic pe care o practic Eliade.
Frm scrie cu mare atentie si reciteste apoi, dar observ, c fr voia lui, confuziile,
repetitiile ptrund n text. Memoria l trdeaz, iar textul se contrazice, confuziile si
coincidentele si fac loc prin tot textul. Asadar, naratiunea mitic se scrie fr autoritatea
naratorului si pe msur ce o parte a textului se reveleaz, alta se ascunde. Este exact ceea ce
remarca si Eliade (poate a suta oar!) n jurnalul su: ,,Cnd o latur a sacrului se manifest
(hierofanie), ceva se oculteaz, n acelasi timp, devine criptic. Aceasta este adevrata
dialectic a sacrului; prin simplul fapt de a se arta, sacrul se ascunde.[10] . Tot n aceast
nuvel apar si tipurile de cititor (adic tipurile de lectur) prezenti de acum nainte n mai
toate prozele fantastice. Prima categorie de hermeneuti sunt anchetatorii sau detectivii:
Dumitrescu, n aceast naratiune sau Emanoil Albini, n Les trois Grces si n Nousprezece
trandafiri. Ei sunt lectorii realisti, cei care golesc naratiunea de conotatiile mitice si o apropie
de intriga politist. Ceilalti lectori realisti sunt cei care ncearc s reduc sensul
evenimentelor la continutul logic, stiintific. Personaje precum doctorul Aurelian Ttaru din
Les trois Grces sau doctorul Rudolf din Tinerete fr de tinerete dau o alt versiune a
scenariului fantastic, apropiindu-l de speculatii de tip stiintific sau de literatura SF. n sfrsit,
categoria de lectori care par s fac o lectur complet sunt cei cu apetent pentru mitic si care
practic, n termenii lui Blaga, o cunoastere luciferic. Categorie mult mai numeroas dect
celelalte dou, ei ,,complic, suprasoliciteaz imaginativ si procur faptelor o supra-
semnificatie[11]. n nuvela Pe strada Mntuleasa ei sunt reprezentati de Anca Vogel si de
Economu, singurii care se arat pasionati de ntmplrile Oanei si de ,,calitatea mitic a
strzii Mntuleasa.
Dincolo de a fi o punere n abis, nuvela se remarc prin calitatea limbajului de a fi aluziv, de a
ascunde mereu o semnificatie . Scena n care Frm trece prin coridoare ntunecate, urc si
coboar scri spre mai multe etaje, echivalent cu rtcirea lui Adrian n hotel (n curte la
Dionis), constituie o metafor a naratiunii mitice, a dificulttii de a scrie, dar si a rtcirii
cititorului n labirintul semnificatiilor.
Alte nuvele (Les trois Grces, Tinerete fr de tinerete) discut, sub forma unei intrigi
politiste, efectele tehnologizrii asupra fiintei umane. Ideea se combin n mod ingenios cu
dou mituri, al Persephonei si, respectiv, mitul tineretii fr de btrnete. Persephona, n
persoana lui Frusinel Mincu este singura supravietuitoare a experimentului doctorului
Aurelian Ttaru. Pentru c tratamentul aplicat nu a fost dus pn la capt, Frusinel devine o
Persephona preparat n laborator: sase luni pe an este tnr, dezlntuindu-si tririle erotice,
iar n celelalte sase luni reintr n starea normal, adic n trupul unei btrne de saptezeci de
ani.
Tot un mutant este si eroul nuvelei Tinerete fr de tinerete, Dominic Matei, care, lovit de
un trsnet n noaptea de nviere, ncepe s ntinereasc. Subiectul ales i ofer prilijul lui
Eliade de a sonda posibilittile la care va ajunge fiinta uman n viitor (Dominic devine astfel
produsul unei ntregi civilizatii, reprezentnd ,,umanitatea post-istoric [12] ) si totodat, de
a valorifica mitul tineretii fr btrnete. Acest lucru demonstreaz nc o dat c orice
eveniment este ambivalent, c ascunde si o alt semnificatie dect cea de la suprafat.
Urmtoarele nuvele ale lui Eliade, n curte la Dionis, Incognito la Buchenwald si Uniforme
de general merg pe un drum comun prezint mitul lui Orfeu si Euridice sub cele dou
aspecte ale sale: al creatiei si al erosului. Prima nuvel foloseste acest mit n variant invers:
Leana (Euridice) este cea care prin cntecul ei mblnzeste fiarele profanului. Ea este
purttoare mitului si cea capabil s initieze oamenii n lumea spiritului. Orfeu (poetul
Adrian) sufer mai tot timpul de amnezie. Arta poezia si, cum vom vedea mai trziu, teatrul
constituie drumul de acces a omului la spirit si poate deveni astfel calea de mntuire , poate
singura pe care omul o mai are la dispozitie.
n Uniforme de general si Incognito la Buchenwald, posibilitatea omului de a se salva o
constituie spectacolul. Teatrul ndeplineste acum mai multe functii: este forma prin care mitul
se reveleaz, apr pe om de teroarea istoriei si i face existenta mai suportabil, transform
tragismul vietii n spectacol. Personajele nuvelelor se mpart astfel n dou categorii: cei care
construiesc spectacolul Ieronim, Maria Daria Maria, Fgdu si cei care intr fr s stie n
lumea spectacolului si reveleaz sensul mitului (Vladimir, Leana, Maria Darvari sau
Elefterescu).
Eliade a scris proz fantastic timp de aproape jumtate de secol; a nceput n 1936 cu
Domnisoara Christina si a ncheiat n 1985 cu nuvela La umbra unui crin. A folosit n
nuvelele sale o gam variat de teme, de la cele de inspiratie folcloric pn la acele idei
originale, care, persistnd n mai multe scrieri au fost numite teme. Strns legate de teme au
aprut si variatele moduri de a obtine fantasticul. ns n pofida acestei diversitti, nuvelele
sale spun (cu alte cuvinte) acelasi lucru: calea ctre sacru a omului nu a fost nchis, ci doar
acoperit; omul trebuie doar s-si sporeasc putin mai mult atentia si o va gsi.

[1] Ibidem, p. 35.
[2] Elade, Mircea, Jurnal. 1941-1969, ed.cit., p. 590.
[3] Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului, n Mircea Eliade, La tignci si alte
povestiri, Editura pentru literatur, Bucuresti, 1968, p. IX.
[4] Vezi Simion, Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, Editura Demiurg,
Bucuresti, 1995.
[5] Vezi Simion, Eugen, Postfat, n Mircea Eliade, Proza fantastic, III, La umbra unui
crin, Editura Moldova, Iasi, 1994.
[6] Referindu-se la Bucuresti, Eliade i declara lui Claude-Henri Rocquet c ,,orice loc natal
constituie o geografie sacr. Pentru cei care l-au prsit, orasul copilriei si adolescentei
devine, totdeauna, un oras mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii
inepuizabile. Numai strbtnd aceast mitologie, am ajuns s cunosc adevrata lui istorie
(Eliade, Mircea, ncercarea labirintului, traducere si note de Doina Cornea, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1990, p. 110.
[7] Ubidem, p. XXXVIII.
[8]Simion , Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucuresti,
1995, p. 130.
[9] Vezi Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului, n Mircea Eliade, La tignci si alte
povestiri, ed.cit. , pp. XXXIX-XL.
[10] Eliade, Mircea, Jurnal. 1941-1969, editie ngrijit de Mircea Handoca, Editura
Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 510.
[11] Spiridon, Monica, Introducere n metoda lui Eliade, n Caiete critice. Mircea Eliade, nr.
1-2 / 1988, p. 50.
[12] Simion, Eugen, Postfat, n Mircea Eliade, Proza fantastic, III, La umbra unui crin,
Editura Moldova, Iasi, 1994, p. 344.


Bibliografie
Eliade Mircea, Jurnal. 1941-1969, editie ngrijit de Mircea Handoca, Editura
Humanitas, Bucuresti, 2004
Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului, n Mircea Eliade, La tignci si alte
povestiri, Editura pentru literatur, Bucuresti, 1968.
Simion, Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucuresti.
Spiridon, Monica, Introducere n metoda lui Eliade, n Caiete critice. Mircea Eliade,
nr. 1-2 / 1988.