Valori expresive ale indicativului – imperfect

1.Imperfectul narativ creeaza impresia permanentizarii unor evenimente din trecut, al caror
ecou se prelungeste pe axa timpului pana in prezent, eternizandu-se. Aceasta imagine se
datoreaza in primul rand impactului foarte puternic pe care l-au avut intamplarile in acel
trecut foarte indepartat asupra vorbitorului, in sensul ca emotiile foarte intense care au insotit
acele evenimente au facut sa se amprenteze in constiinta vorbitorilor. Reactiile sentimentale si
starile sugerate de imperfect in astfel de fragmente capata o importanta monumentala.

“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească
din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau
mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a
merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca,
şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima
de bucurie!”

2.Imperfectul descriptiv

„Era noapte şi ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte şi noroioase ce trec prin
noianul de case mici şi rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei României, şi
prin bălţile de noroi ce împroşcau pe cutezătorul ce se încredea perfidelor unde treceau nişte
ciubote mari cărora nu le-ar fi păsat nici de potop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care
îngropau în ele pantalonii individului conţinut îndată ce timpul devenea problematic. Umbra
eroului nostru dispărea prin şiroaiele ploii, care dederă capului său aspectul unui berbec
plouat, şi te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie ― hainele lui ude -sau metafizica. De
prin crâşme şi prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari şi nespălate, o
lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo
trecea câte un romanţios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea de vin îşi făcea de vorbă
cu păreţii şi cu vântul; câte-o femeie cu faţa înfundată în capşon îşi desfăşura trecătoarele
umbre prin spaţiul neguros, asemenea zeilor întunecaţi din epopeile nordice... Dintr-o crâşmă
deschis ă s-auzea o vioară schingiuită. ”(Sărmanul Dionis)

-„Si, Doamne , frumos era pe atunci caci si parintii si fratii si surorile imi erau sanatosi si
casa ne era indestulata si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururi in petrecere cu noi, si
toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!Si eu
eram vesel ca vremea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turburarea sa.”

In pasajele descriptive, imperfectul dinamizeaza discret peisajele sau portretele

zugravitesugerand in plus un caracter imaterial, acorporal, dematerializat al obiectului descris
care pare asadar sa nu mai aiba corp fizic asemenea unor proiectii in vis.

Adeseori imperfectul tradeaza aici regretul sau nostalgia pentru un trecut ideal, perfect,feeric,
posibil in mit sau in plan legendar, dar imposibil de recapatat in plan concret,in
prezent.Peisajele si chipurile zugravite in astfel de fragmente pot parea hieratice, cu contur
neclar, ambiguizat, greu de perceput, relativizate, volatilizate ca intr-o pictura impresionista.

,,Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -

a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.

Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari

era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.

Între ape, numai ea era pământ.’’ (Evocare, N. Stanescu)

3. Imperfectul iterativ

-„Partea dezagreabila era ca zilnic urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se
comunica simplu de catre cei imbufnati.”

-Ti-aduci aminte cum pe-atunci

Cand ne plimbam prim vai si lunci,

Te ridicam de subsuori, de atatea ori, de atatea ori.”

In astfel de fragmente, verbele la imperfect exprima actiuni repetate intr-un continuu ca intr-
un ritual care prelungeste durata actiunii. In functie de context, aceasta impresie de
„perpetuum mobile”, se poate traduce prin nuante diferite:
Spre exemplu,in primul fragment, imperfectul iterativ sugereaza rutina, oboseala, osificarea
constiintei si un mod de a actiona mecanic in virtutea inertiei.

In al doilea context,imperfectul iterativ descrie un ritual al indragostitilor prin care cei doi
evadau din dimensiunea timpului istoric, se ridicau deasupra cotidianului intrand intr-o
dimennsiune sacra a fericirii erotice.

4.Imperfectul oniric

-„Dormeau adanc sicriile de plumb

Si flori de plumb si funerar vesmant

Stam singur in cavou si era vant

Si scanteiau coroanele de plumb”

Cand relateaza un vis urat, de tip cosmar, verbele la imperfect tradeaza incapacitatea unei
fiinte de a se desprinde cu mintea dintr-o dimensiune traumatizanta in care a ramas captiva, de
a se salva dintr-un spatiu ostil.

Cand este vorba despre un vis frumos, imperfectul tradeaza dorinta ascunsa de a te refugia
intr-o dimensiune mai buna preferabila dimensiunii reale.

-„Se facea ca ajunsese pe o insula unde copacii cresteau pana la cer iar marea le scalda
radacinile batrane”

Valori expresive ale indicativului perfect – simplu

Perfectul simplu, în general, dinamizeaza vizibil actiunea, creand impresia unor intamplari
scanteietoare, de scurta durata, care se deruleaza in cascada, sau care se indreapta spre un
punct culminant, generand praguri emotionale cititorilor. Numind un trecut foarte recent,
asadar avand o mare putere de actualizare, prin perfect simplu, naratorul/eul liric dau viata
chiar sub ochii cititorului unei intamplari sau unui gest, dramatizandu-le , sporind
intensitatea unor trairi ale personajelor sa ale eului liric. Implica emotional cititorul, il ajuta sa
retraiasca o scena sau un moment liric, ori o secventa epica, umar la umar cu protagonistii ei.

Ex. „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi

 Nerabdator bunicul pandise de la scara,

Berlina leganata prin lanuri de secara

Pe-atunci nu erau trenuri-ca azi, si din berlina

Sari subtire-o fata in alba crinolina” (Ion Pillat-”Aci sosi pe vremuri”)

Ex.

„Si deodata-mi iesira pe laturi inainte(...) Unul dintre ei ramase pe pamant si facu piezis din
dreapta catra mine. Celalalt imi cazu si el in stanga(...) Auzii vajaitul prajinilor aruncate in
picioarele calului.(...) Ma rostogolii in miriste, ma ridicai iute din sale si facui fata.(...)C-un
zbarnait ma patrunse o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept. Ridicai pistolul si
fulgerai la un pas, intre ochi, pe cel ce ma incalica.Se prabusi peste mine, stropindu-ma cu
sange.” (Mihail Sadoveanu, „Fantana dintre plopi”).

Ex.

„Mumă-sa, o femeie palid ă, naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său; de
acel copil cine ştie cum rătăcit în clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva
secretul numelui lui, el şedea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se iubiră. În
toată ziua el îi promitea că taina sufletului său îşi va avea sfârşitul, că el o va lua de soţie, că
o soartă aurită o aşteaptă. Dar într-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru ― o deschise ― o
citi ― o rupse bucăţi şi cu ea mintea sa... o copie de pe un testament părea a fi după cât se
putea pricepe din bucăţile rupte. El muri în spitalul de alienaţi... palid, mut până-n ultimul
moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare. Fructul amorului acestor oameni fu
Dionis. Văduvita sa mumă îl crescu pe el cum putu din lucrul mâinilor ei -m âini delicate de
doamnă „(Sărmanul Dionis)

In alte contexte, poate sublinia caracterul rutinant, mecanic, inconstient, al unor gesturi, acte
sau fapte marunte, tradand fie absenta, oboseala unui personaj/eu liric, fie un fel de osificare a
constiintei fiintei umane, care actioneaza din reflex, mecanic,secata de emotii.

Ex. Intra in casa, aprinse veioza, isi lasa pardesiul pe un hol si se prabusi pe o canapea.
Perfectul compus

,,Si te-ai dus dulce minune;

Si a murit iubirea noastra’’

Poate exprima caracaterul irevocabil definitiv al unor experiente sau un sentiment de regret,
resemnare, acceptare.

In textele narative, perfectul compus, numind actiuni incheiate, asigura un grad mare de
obiectivitate a perspectivei narative, de detasare a povestitorului de o epoca ce este privita ca
revoluta, depasita, lasata in urma.

Valori expresive ale indicativului prezent

Prezentul descriptiv presupune o mare putere de actualizarea a imaginilor artistice , care

prind viata chiar sub ochii cititorului, transformat de autor in partener in actul contemplarii.
Starile si trairile exprimate sunt astfel intensificate si eternizate..

Ex.
„De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuire a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare”(M. Eminescu, Calin(file din poveste) )
Prezentul istoric - alternat cu trecutul, reda ca intr-o tehnica a basoreliefului, portrete sau
scene monumentale, stergand praful uitarii de pe evenimente si chipuri isorice cu inalta
tinuta morala, creand cititorilor sentimentul ca devin contemporani cu acestia si inculcandu-le
sentimente de patriotism, mandrie nationala, respect si recunostinta.

Ex. ,,Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!

Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,

Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,

Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;

Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn

Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,

Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,

Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,

Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,

Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,

Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...

Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.

În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,

Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;

În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,

Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,

Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;

Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi”(M Eminescu, Scrisoarea III)

Prezentul gnomic - (lat„cognosco”- a sti, „gnosa”- cunoastere)

Se asociaza unor texte cu continut filozofic, unui ton de sententios, grav, sobru, chiar ironic,
autoironic, sau sarcastic, prin care se exprima un adevar general valabil, verificat in timp.
Apare frecvent in fabule, spre exemplu, in maxime, cugetari, proverbe sau zicatori si in orice
text care abordeaza teme precum timpul, moartea, libertatea, relatia cu divinitatea, dreptatea,
egalitatea.

Ex. „Viitorul si trecutul

Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,” (M Eminescu, „Glossa”)

Ex. ,, În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu ― ele sunt numai
în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi
infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă”. (Sărmanul Dionis)

Prezentul etern - contureaza o dimensiune cosmica, practic atemporala si aspatiala, situata

in afara axei trecerii timpului istoric, straina si imuna la ideea de trecere a timpului , o clipa
neclintita, suspendata in afara timpului, o delta a eternitatii in care simultan se varsa toate
clipele trecute si din care izvorasc toate clipele viitoare. In aceasta dimensiune patrundem,
spre exemplu, cand facem abstractie de lumea noastra materiala, de tot ce ne inconjoara, in
timpul unei rugaciuni, sau in meditatie profunda.

Prezentul etern ar putea fi descris ca o durata sacra, in care traiesc zeii, sfintii, si entitatile de
lumina.

Ex. ”Ei doar au stele cu noroc

Si prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Si nu cunoastem moarte.

Din sînul vecinicului ieri

Trãieste azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarãsi soare;

Trãind în cercul vostru strîmt

Norocul vã petrece,

Ci eu în lumea mea mã sîmt

Nemuritor si rece." (M. Eminescu, „Luceafarul”)

Valori expresive ale indicativului viitor

Daca viitorul literar se asociaza cu exprimarea unor dorinte, aspiratii si sperante aflate inca
in stadiul de proiect , insa cu mari sanse de implinire, gratie determinarii, vointei si
convingerii vorbitorului, viitorul popular exprima un proiect intr-un stadiu de implinire
incert, mai nesigur, sau posibil parca intr-un viitor mai indepartat, din cauza fie a oboselii, fie
a renuntarii, fie a acceptarii intelepte a faptului ca destinul este mai presus de vointa omului,
din fatalism.

Ex.„Ne-om da sarutari pe cale/Dulci ca florile ascunse”

„Si de-o fi sa mor/ tu sa le spui lor/ ca sa ma-ngroape aicea pe-aproape...”

Valori expresive ale gerunziului

Exprimand actiuni continue, neintrerupte, gerunziul creeaza impresia unor emotii ce cresc
gradat in intensitate, tinzand spre un climax.

Ex.„ Lacul codrilor albastru(...)/Tresarind in cercuri albe/El cutremura o barca”

Exprimand actiuni sau stari care tind sa se permanentizeze intr-o maniera monotona,
gerunziul poate sugera intrarea intr-o stare de hipnoza, de glisare in vis, de adormire a
simturilor,de rupere a contactului cu realitatea.

Ex.„De-atatea nopti aud plouand/Aud materia plangand/Sunt singur si ma duce-un

gand/Spre locuintele lacustre.’’

Valori expresive ale conjunctivului și ale condiționalului - optativ

Cele doua moduri se suprapun partial peste durata timpului viitor al indicativului.
Conjunctivul exprima actiuni posibile, probabile, in faza de proiect, colorate cu o nuanta
dubitativa, in sensul ca materializarea acestor vise depinde mai putin de vointa vorbitorului si
mai mult de factori straini de acesta-destin, sansa, noroc.

Ex.„Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piep”, Sa plutim cuprinsi de farmec/Sub
lumina blandei lune”.

Uneori poate avea nuanta de imperativ: „Vantu-n trestii lin fosneasca/ unduioasa apa sune!”

Conditionalul-optativ se asociaza cu exprimarea unor sentimente de dorinta, nerabdare,

nerabdare, a unor pasiuni, care cu cat sunt mai intense la conditional-optativ prezent, cu atat
se vor converti mai evident in regrete, amaraciune, deziluzie, din cazul neimplinirii lor.

Ex. ,,De-ai fi venit, as fi crezut ca-nvie-un soare –n cer.’’

Pe cat de nesigure, sau vag conturate par actiunile exprimate de aceste doua moduri verbale,
in contextele clasice, obisnuite, pe atat de sigure, probabile sau dozate cu energia necesara de
a se implini par aceleasi actiuni exprimate in contextele ce contin imperative, blesteme sau
imprecatii.

Ex. „Trasni-te-ar sa te trasneasca!”/„Sa traiesti trei zile cu cea de-alaltaieri!/ Sa nu-ti moara
multi inanite”.