Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Imperfectul narativ creeaza impresia permanentizarii unor evenimente din trecut, al caror
ecou se prelungeste pe axa timpului pana in prezent, eternizandu-se. Aceasta imagine se
datoreaza in primul rand impactului foarte puternic pe care l-au avut intamplarile in acel
trecut foarte indepartat asupra vorbitorului, in sensul ca emotiile foarte intense care au insotit
acele evenimente au facut sa se amprenteze in constiinta vorbitorilor. Reactiile sentimentale si
starile sugerate de imperfect in astfel de fragmente capata o importanta monumentala.
“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească
din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau
mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a
merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca,
şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima
de bucurie!”
2.Imperfectul descriptiv
„Era noapte şi ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte şi noroioase ce trec prin
noianul de case mici şi rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei României, şi
prin bălţile de noroi ce împroşcau pe cutezătorul ce se încredea perfidelor unde treceau nişte
ciubote mari cărora nu le-ar fi păsat nici de potop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care
îngropau în ele pantalonii individului conţinut îndată ce timpul devenea problematic. Umbra
eroului nostru dispărea prin şiroaiele ploii, care dederă capului său aspectul unui berbec
plouat, şi te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie ― hainele lui ude -sau metafizica. De
prin crâşme şi prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari şi nespălate, o
lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo
trecea câte un romanţios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea de vin îşi făcea de vorbă
cu păreţii şi cu vântul; câte-o femeie cu faţa înfundată în capşon îşi desfăşura trecătoarele
umbre prin spaţiul neguros, asemenea zeilor întunecaţi din epopeile nordice... Dintr-o crâşmă
deschis ă s-auzea o vioară schingiuită. ”(Sărmanul Dionis)
-„Si, Doamne , frumos era pe atunci caci si parintii si fratii si surorile imi erau sanatosi si
casa ne era indestulata si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururi in petrecere cu noi, si
toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!Si eu
eram vesel ca vremea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turburarea sa.”
Adeseori imperfectul tradeaza aici regretul sau nostalgia pentru un trecut ideal, perfect,feeric,
posibil in mit sau in plan legendar, dar imposibil de recapatat in plan concret,in
prezent.Peisajele si chipurile zugravite in astfel de fragmente pot parea hieratice, cu contur
neclar, ambiguizat, greu de perceput, relativizate, volatilizate ca intr-o pictura impresionista.
3. Imperfectul iterativ
-„Partea dezagreabila era ca zilnic urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se
comunica simplu de catre cei imbufnati.”
In astfel de fragmente, verbele la imperfect exprima actiuni repetate intr-un continuu ca intr-
un ritual care prelungeste durata actiunii. In functie de context, aceasta impresie de
„perpetuum mobile”, se poate traduce prin nuante diferite:
Spre exemplu,in primul fragment, imperfectul iterativ sugereaza rutina, oboseala, osificarea
constiintei si un mod de a actiona mecanic in virtutea inertiei.
In al doilea context,imperfectul iterativ descrie un ritual al indragostitilor prin care cei doi
evadau din dimensiunea timpului istoric, se ridicau deasupra cotidianului intrand intr-o
dimennsiune sacra a fericirii erotice.
4.Imperfectul oniric
Cand relateaza un vis urat, de tip cosmar, verbele la imperfect tradeaza incapacitatea unei
fiinte de a se desprinde cu mintea dintr-o dimensiune traumatizanta in care a ramas captiva, de
a se salva dintr-un spatiu ostil.
Cand este vorba despre un vis frumos, imperfectul tradeaza dorinta ascunsa de a te refugia
intr-o dimensiune mai buna preferabila dimensiunii reale.
-„Se facea ca ajunsese pe o insula unde copacii cresteau pana la cer iar marea le scalda
radacinile batrane”
Perfectul simplu, în general, dinamizeaza vizibil actiunea, creand impresia unor intamplari
scanteietoare, de scurta durata, care se deruleaza in cascada, sau care se indreapta spre un
punct culminant, generand praguri emotionale cititorilor. Numind un trecut foarte recent,
asadar avand o mare putere de actualizare, prin perfect simplu, naratorul/eul liric dau viata
chiar sub ochii cititorului unei intamplari sau unui gest, dramatizandu-le , sporind
intensitatea unor trairi ale personajelor sa ale eului liric. Implica emotional cititorul, il ajuta sa
retraiasca o scena sau un moment liric, ori o secventa epica, umar la umar cu protagonistii ei.
Ex.
„Si deodata-mi iesira pe laturi inainte(...) Unul dintre ei ramase pe pamant si facu piezis din
dreapta catra mine. Celalalt imi cazu si el in stanga(...) Auzii vajaitul prajinilor aruncate in
picioarele calului.(...) Ma rostogolii in miriste, ma ridicai iute din sale si facui fata.(...)C-un
zbarnait ma patrunse o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept. Ridicai pistolul si
fulgerai la un pas, intre ochi, pe cel ce ma incalica.Se prabusi peste mine, stropindu-ma cu
sange.” (Mihail Sadoveanu, „Fantana dintre plopi”).
Ex.
„Mumă-sa, o femeie palid ă, naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său; de
acel copil cine ştie cum rătăcit în clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva
secretul numelui lui, el şedea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se iubiră. În
toată ziua el îi promitea că taina sufletului său îşi va avea sfârşitul, că el o va lua de soţie, că
o soartă aurită o aşteaptă. Dar într-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru ― o deschise ― o
citi ― o rupse bucăţi şi cu ea mintea sa... o copie de pe un testament părea a fi după cât se
putea pricepe din bucăţile rupte. El muri în spitalul de alienaţi... palid, mut până-n ultimul
moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare. Fructul amorului acestor oameni fu
Dionis. Văduvita sa mumă îl crescu pe el cum putu din lucrul mâinilor ei -m âini delicate de
doamnă „(Sărmanul Dionis)
In alte contexte, poate sublinia caracterul rutinant, mecanic, inconstient, al unor gesturi, acte
sau fapte marunte, tradand fie absenta, oboseala unui personaj/eu liric, fie un fel de osificare a
constiintei fiintei umane, care actioneaza din reflex, mecanic,secata de emotii.
Ex. Intra in casa, aprinse veioza, isi lasa pardesiul pe un hol si se prabusi pe o canapea.
Perfectul compus
Poate exprima caracaterul irevocabil definitiv al unor experiente sau un sentiment de regret,
resemnare, acceptare.
In textele narative, perfectul compus, numind actiuni incheiate, asigura un grad mare de
obiectivitate a perspectivei narative, de detasare a povestitorului de o epoca ce este privita ca
revoluta, depasita, lasata in urma.
Ex.
„De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuire a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare”(M. Eminescu, Calin(file din poveste) )
Prezentul istoric - alternat cu trecutul, reda ca intr-o tehnica a basoreliefului, portrete sau
scene monumentale, stergand praful uitarii de pe evenimente si chipuri isorice cu inalta
tinuta morala, creand cititorilor sentimentul ca devin contemporani cu acestia si inculcandu-le
sentimente de patriotism, mandrie nationala, respect si recunostinta.
Se asociaza unor texte cu continut filozofic, unui ton de sententios, grav, sobru, chiar ironic,
autoironic, sau sarcastic, prin care se exprima un adevar general valabil, verificat in timp.
Apare frecvent in fabule, spre exemplu, in maxime, cugetari, proverbe sau zicatori si in orice
text care abordeaza teme precum timpul, moartea, libertatea, relatia cu divinitatea, dreptatea,
egalitatea.
Ex. ,, În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu ― ele sunt numai
în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi
infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă”. (Sărmanul Dionis)
Prezentul etern ar putea fi descris ca o durata sacra, in care traiesc zeii, sfintii, si entitatile de
lumina.
Si nu cunoastem moarte.
Norocul vã petrece,
Daca viitorul literar se asociaza cu exprimarea unor dorinte, aspiratii si sperante aflate inca
in stadiul de proiect , insa cu mari sanse de implinire, gratie determinarii, vointei si
convingerii vorbitorului, viitorul popular exprima un proiect intr-un stadiu de implinire
incert, mai nesigur, sau posibil parca intr-un viitor mai indepartat, din cauza fie a oboselii, fie
a renuntarii, fie a acceptarii intelepte a faptului ca destinul este mai presus de vointa omului,
din fatalism.
Exprimand actiuni sau stari care tind sa se permanentizeze intr-o maniera monotona,
gerunziul poate sugera intrarea intr-o stare de hipnoza, de glisare in vis, de adormire a
simturilor,de rupere a contactului cu realitatea.
Cele doua moduri se suprapun partial peste durata timpului viitor al indicativului.
Conjunctivul exprima actiuni posibile, probabile, in faza de proiect, colorate cu o nuanta
dubitativa, in sensul ca materializarea acestor vise depinde mai putin de vointa vorbitorului si
mai mult de factori straini de acesta-destin, sansa, noroc.
Ex.„Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piep”, Sa plutim cuprinsi de farmec/Sub
lumina blandei lune”.
Uneori poate avea nuanta de imperativ: „Vantu-n trestii lin fosneasca/ unduioasa apa sune!”
Pe cat de nesigure, sau vag conturate par actiunile exprimate de aceste doua moduri verbale,
in contextele clasice, obisnuite, pe atat de sigure, probabile sau dozate cu energia necesara de
a se implini par aceleasi actiuni exprimate in contextele ce contin imperative, blesteme sau
imprecatii.
Ex. „Trasni-te-ar sa te trasneasca!”/„Sa traiesti trei zile cu cea de-alaltaieri!/ Sa nu-ti moara
multi inanite”.