Povestitorii clasei

Era noapte . Cerul orb si surd , ca o pata de cerneala varsata neatent de pictorul
absolutului, era mangaiat si desmierdat de adierile tot mai puternice ale vantului cel viclean .
Norii grei , plumburii, de panza moarta formau o perdea de nepatruns , croita cu atata maiestrie
acolo , in intervalul dintre oriunde si nicaieri . Cateodata , foarte rar , se mai zareau ochii
iscoditorii ai unei zane de lumina , care valsa elegant cu suratele ei prin castelul inaltimilor , care
iti da otrva zeului Hypnos si iti inchide ochii , ca sa nu vezi tangoul nocturn. Crengile copacilor
erau de gheata , doar uneori se desprindea o umbra si cadea pe jos , unde se pierdea printre
forme si nuante monotone , soptindu-ti la ureche un cuvant vrajit : ,,Toamna” .
Dar undeva , intr-un loc magic , scaldat in vise si zambete avea loc un forum al
sentimentelor , pe care il puteai auzi doar cu urechile frumos-sculptate ale inimii . Si sunetele
vagi , impetite cu grija in cuvinte , apoi lipite intre ele ca sa formeze enunturi , tote acestea
veneau dintr-un loc pe care il cunosti prea bine : din scoala , poate chiar din clasa ta , pe care te
pregatesti sa o vizitezi .

Banca a fost cea dintai : a ridicat fruntea sa fara riduri , neatinsa de vortexul timpului ,
apoi a deschis sfios ploapele , parca era speriata de ceea ce va vedea , toata clasa , fara copiii ce
aduc viata , blocata intr-un cliseu intunecat si nemiscat . Glasul sau suav , lin , ca de pisica ,
presarat cu triluri si felurite intonatii rasuna fara voia ei :

- Asa de intunecata , asa de groaznica , asa de trista e viata … fara dragii mei copii .
Fetitele cu parul prins sau impletit in doua cozi ce se preling pe piept si baietii , care silitori scriu
si ma privesc cu admiratie … Mi- dor de ei …

Banca vru sa-si puna mana la gura , ca partenerele sale de suferinta sa nu-i auda
disperatul suspin , dar era prea tarziu . Lacrima azurie de cerneala , o petala rupta neglijent din
albastreaua sufletului cazuse deja pe podeaua odinioara calcata in lung si in lat de elevi , trezind
pe toti .

- Ai dreptate surioara , continua alta , mai cocheta , mai frumoasa , mai stralucitoare ,
care gesticula ritmat cu mainile sale fine de metal , ca un dirijor al emotiior , ce vrea sa
impresioneze scepticul public prin tandretea miscarilor ei , inainte viata …( un suspin
neprevazut ) viata … ma umplea de fericire . Surasul copiilor , care discutau la poarta mea …( o
tresarire , banca gasea amintiri in cartea vremii) era sangele ce ma motiva sa fiu mai buna , mai
… mai … atenta la cei din jur , mai iertatoare . Dar acum , in aceasta panza muta in care ne-am
prins … vacanta ( de aceasta data se vazu o stralucire din ochii doamnei , semn ca imita niste
gesturi umede si mici ) . Ii vreau pe copii inapoi !

Se opri , caci incepu ploaia . Fermecatoarele zane , cu parul de argint , ce inainte valsau
pe podelele de marmura ale infinitului se transformasera in picaturi obraznice si sagalnice care
se dadeau pe straveziul topogan al ferestrelor , unindu-se , rupandu-se , agitandu-se ,
destrabalandu-se . Bateau cu degetele lor minuscule in sticla , asteptau sentinta . Oare vor
merge jos , intrand in spuma batrana a pamantului , pierzandu-se pentru totdeauna in trecut ,
sau se vor intoarce inapoi pe muntele misterelor , unde era cocotat palatul lor de clestar ,
impdobit cu candelabre negre si cu vitralii uriase ?

La rand urma ceasul . Imbracat in stilul cosmopolit , ceasul si-a aranjat cele doua mustati
lungi , drepte , fara cusur , apoi si-a pus ochelarii cu rame de platina , lucitoare ca un pahar de
cristal . Tusi fortat , semn ca urma un discurs . Toti participantii facura liniste . Ceasul , acoperit
de o aura fermecata , era liderul lor:

- Vedeti aceste picaturi de ploaie , care se zbenguie pe aici asteptand judecata timpului ?
( toti privira catre ferestre , care , suferind de trac , se imbujorara asa tare , incat isi aburira
transparenta , ca sa nu li se mai vada obrajorii rosii ) Pe de-o parte , ele imi amintesc de
scumpele noastre franturi de smarald , de rubin , de safir … Fara nicio grija , traind din joc ,
chieia existentei lor fiind chiar libertatea pe care o poseda sufletul acestora, care a avut puterea
sa ne impresioneze asa tare . Pe de alta parte, copii nu stau la mila sortii , cum stau aceste
margele reci si ude pe ale noastre ferestre ( ,, Ce nepoliticos !”, raspunsera ele intr-un glas ca un
clinchet de clopotei , decorat cu scartaituri si batai organizate) . Copii vor devein adulti si vor
face ce vor vrea ei , ce vor considera ca este bine . Unii nu-si vor mai aminti de noi , altii ne vor
pastra acolo , intr-un ungher din esenta mintii lor . Iar noi trebuie sa-I ajutam pe toti , nu ca
mentori , ci ca prieteni , indiferent de ce se va intampla in viitor . Anul scolar e aproape . Vreau
sa-mi promiteti ca veti face tot ce puteti ca sa aduceti zambetul pe fata dragilor nostrii , carora
le simtim lipsa . Putem face asta impreuna ?

Toti taceau . Nu voiau sa vorbeasca , sa tradeze emotia din inima lor si apoi sa dea
drumul lacrimilor inlantuite si stranse atata timp in ochii lor . Luna disparuse de mult . Astrul
nocturn daduse stafeta lui Helios , care facea retinut , timid , cu mana catre pretutindeni , catre
nicaieri , catre un loc stiut numai de el . O fi locul unde s-a nascut ? Apoi soarele intoarse capul
catre clasa ce statea trufasa pe partea dreapta a scolii si vazu lacrimile bancilor cochete ,
perdelelor vesnic neastamparate , cuierului cu ale lui zeci de cornite metalizate si apoi ale
ceasului insusi , care erau ascunse foarte bine . Si el a spus:

-Da , putem !
 Si dupa el toti: banci, ferestre, usi , toate spusesera aceeasi promisiune care dainuieste
si acum . Dar parada inceta repede . Un elev intra pe usa clasei , cu pasi masurati , mici , care
sa-i ascunda identitatea . Ceasul insa il recunoscu:

- Buna dimineata , Victor ! Ai venit devreme astazi .

Ceasul si baiatul care raspundea la numele de Victor au facut un scurt schimb de priviri .
Chiar era devreme . Banca il intampina cu o stalucire lemnoasa , invitandu-l sa ia loc . Pe furis ,
scaunul unde statea de obicei Victor , dolofan si dragut , scoase mana si se lustrui putin . Doar
nu era sa-l lase pe elevul sau preferat sa stea in praf ! Tabla alba , parca pudrata cu zahar
proceda la fel iar perdeaua isi umfla cat mai des falcutele pentru a oferi scolarului aer proaspat .
Victor se aseza si isi scoase cartile , apoi incepu sa citeasca. Anul scolar incepuse in sfarsit .
Dorintele celor din clasa , tuturor din clasa , erau implinite.