Adolescen - Mihu Dragomir

Vnt, dumbravi, si optsprezece ani ...

Strada cu salcmi sau cu castani,

primavara-n balta renascuta,

zile ce-amintirea le saruta ...

Fata cu mijloc de violina,

unde-i cartea noastra de latina,

mzgalita, printre ablative,

cu distihuri schioape si naive ?

Adunai n ochii viorii

netraduse carti de poezii,

si n mersul lin, de caprioara,

caligrafiai o rima rara ...

Dunarea-si plimba n funduri stele,

noi le numaram, plutind cu ele,

ametea, de-attia nuferi, luna

si-nvatasem vorba : totdeauna.

Se-arcuiau din salcii catedrale,

luntrea noastra se pierdea, agale,

catre-o tara de taceri si stuh.

Gnduri pescarusii din vazduh.

Sarutarea, calda si nvoalta,

avea gustul murelor de balta,

dulce-nsngerata si-amaruie,

anafor ce din strafunduri suie.

Pe nisipul plajilor de aur

soarele ne-a-ntins cununi de laur,

fata mea de Dunare si soapte,

fata mea cu par de miazanoapte ...

Hei, dumbravi de vise si castani,

vnt, nisip, si optsprezece ani ...

Oraul cu salcmi de Mihail Sebastian
Fiecare srut era o ran [] lsnd ntre o gur i alta ,un surs ters,aburit.
Adriana era singura, ceea ce marea poate durerea ei, dar o multumea lipsind-o de consolari
utile. De cand nu se mai ducea la scoala, nu-si mai intalnea decat foarte rar camaradele. De
altminteri, cum moartea dubioasa a lui soeur Denise fusese cunoscuta in tot orasul, mamele
bune nu-si mai lasau fiicele sa se duca la Institut. Incetul cu incetul cea mai mare parte din eleve
dezertasera, asa incat, pe la jumatatea lui aprilie, ramas fara eleve, suspectat si defaimat,
Institutul Notre Dame isi inchise pe totdeauna portile.
Venise vremea frumoasa si cu ea singuratatea era mai greu de suportat. Intaia rochie fara
maneci Adriana o puse plangand. Nu avea Gelu ochi pentru frumusetile ei marunte. Chiar cand il
intalnea pe strada, era distrat si grabit. Spunea ca lucreaza mult, ceea ce era adevarat, dar
altadata lucrul acesta nu l-ar fi impiedicat sa vie sa o vada. Adriana renunta. Nici nu se putea
umili insistand, nici nu credea ca staruinta ei ar sluji la ceva. Cecilia, care cunoscuse avantajele
unui amor permanent, is imagina necazurile unui sfarsit, incerca sa-l induplece pe Gelu.
Se apropia vara si plimbarile de noapte intre vii puteau fi reluate ca altadata. Ea avea mare
incredere in ispita acestei amintiri: Gelu o respinse insa ca pe atatea altele. Intr-o seara, cum
Gelu trecea singur pe o strada dosnica, ducandu-se spre casa, un automobil il ajunse din urma si
se opri langa el. In intuneric vocea Ceciliei Coteanu se agita pasareste:
- Urca, domnule. De cand te cautam.
Nu putea sa refuze, caci nu-i placea sa faca publica o cearta are il privea doar pe el. Adriana ii
facu loc sperioasa si se ghemui intr-un colt, temandu-se sa nu-l atinga, ca nu cumva sa-i dea lui
impresia de a fi fost prins intr-o cursa. II privea doar uneori, cand socotea ca el nu ar putea sa o
vada."