CELE TREI HAGIALCURI

"C'est une belle chose, mon

ami, que les voyages..."
Diderot
Un prieten de cnd lumea, asa-mi paruse desi nainte de
anul acela - 1910 - nici nui banuisem macar fiinta pe lume. Se
ivise n Bucuresti cam o data cu ntile frunze. De atunci l
ntlnisem mereu si pretutindeni.
De la nceput mi facuse placere sal vad, cu timpul
cautasem chiar prilejul. Sunt fiinte cari prin cte ceva, uneori
fara a sti ce anume, desteapta n noi o vie curiozitate,
attndune nchipuirea sa faureasca asuprale mici romane Mam
mustrat pentru slabiciunea ceam avut de asemenea fiinte; nu
destul de scump era so platesc n patania cu sir Aubrey de Vere?
De data asta, peste curiozitate se altoia covrsitor un simtamnt
nou: o apropiere sufleteasca mergnd pna la nduiosare.
Sa fi fost pentru ca omul era asa de fermecator de trist?
Cu putinta, la dnsul numai ochii spunnd attea. Cam afundati
sub bolta sprncenelor si de un albastru rar, privirea lor,
nespus de dulce, parea a urmari, nzabranita de nostalgie,
amintirea unui vis.
Ei ntinereau straniu aceasta faptura care nici
altmintreli nusi trada vrsta, luminau fruntea senina,
desavrseau nfatisarea nobila cei ntiparea mata paloare a fetei
smede si trase, prelungita de o tacalie moale ca matasea
porumbului, a carei coloare o avea chiar. Cam aceeasi era si
coloarea mbracamintei ce purta de obicei, la dnsul moi,
molatece, mladioase fiind toate, si port, si miscari, si grai.
Era un obosit, un sfios sau un mare mndru. Totdeauna singur el
se strecura n viata aproape furisnduse, cautnd a se pierde n
gloata; era nsa ntre aceasta si dnsul asa nepotrivire, ca
simplicitatea sa dinafara, vadit voita pentru a trece nebagat n
seama, atingea tocmai scopul dimpotriva, ajungea sa fie batatoare
la ochi sii da un aer si mai strain.
Strain totusi nu era. A romn nu semana iarasi: prea
vorbea frumos romneste, la fel ca frantuzeste, poate ceva mai cu
greutate. Fusesem adesea vecini de masa, azi la unul din
birturile de frunte, mine pe prispa vreunei crciumi. Multumire
simteam de cte ori l aveam aproape, locul nsa unde tristetea
lui afla n mine un rasunet att de adnc nct l facea sami
para un alt eunsumi era Cismegiul, Cismegiul de atunci,
singuratic si lasat n salbaticie.
Sub naltii copaci, n amurg, necunoscutul si plimba
melancolia. El pasea grav, sprijininduse n batul sau de cires,
strabatea ncet aleiele, fumnd, oprinduse uneori dus pe gnduri.
Dar cari puteau fi ele ca, napadindu-l, sal miste pna la
lacrimi?
Se nstelase de mult cnd, fara graba, visatorul se ndura
n sfrsit sa plece. Mergea sa cineze. Spre miezul noptii se

nfiinta iar la vreun loc de bautura unde sta ct mai trziu,

pna la nchidere. Mai zabovea apoi pe uliti ntru asteptarea
zorilor.
Am spus cal ntlneam peste tot. ntratt ma deprinsesem
cu el ca o zi de se ntmpla sa nul vad i simteam lipsa.
Zarindul odata la gara, lund Aradul, ma cuprins o parere de rau
copilareasca la gndul ca ar fi plecat pentru totdeauna prietenul
necunoscut, omul care privea cu ochi duiosi cerul, copacii,
florile, copiii...
Las fi uitat anevoie, amintirea fiindui strns legata de
Cismegiu caruia i ramasesem credincios chiar n timpul marilor
ploi ce au cazut nainte de ivirea cometei din acea vara. n
apriga nviorare a verdetii bete de umezeala si pustie cu
desavrsire, gradina dezvelea spre seara, cnd se nsenina
vremelnic, frumuseti nebanuite. Si n cea mai minunata dintre
seri, avui pe podul cel mare al lacului placuta surprindere de ami regasi amicul.
Rezemat de subredul parmaclc, el si atintea privirea
asupra albei scnteieri a luceafarului rasarind. Vaznduma cu o
tigara aprinsa, veni sami ceara foc si focul acesta fu de ajuns
ca sa topeasca dintre noi orice gheata. Aflai ca nici eu nu eram
pentru dnsul un strain: ne ntlneam att de des. Asteptase
numai prilejul sami poata face cunostinta si multumea
mprejurarilor ca il dase tocmai n acea seara.
- n fata Frumosului, lamuri el, singuratatea devine
apasatoare si e o seara prea frumoasa, domnule, o seara de basm
si de vis. Asemenea seri se ntorc, zicese; de demult n taina
lor le placea mesterilor cei vechi sa ntruchipeze unele legende
sacre, rareori nsa penelul celor mai iscusiti chiar a izbutit sa
le redea umbra limpede n toata albastrai stravezime. E seara
izgonirii Agarei, seara fugii n Egipt. Pare ca, fascinata,
vremea nsasi si conteneste mersul. Si n vazduhul fluid nici o
adiere, n frunzisuri nici un murmur, pe luciul apei nici un
fior...
Astazi, dupa attia ani, mi pare cal mai aud. Vorbea
masurat si rar, mprumutnd spuselor ct de nensemnate farmecul
glasului sau grav si cald pe care stia sal mladieze si sal
nvaluie, sa-l urce sau sal coboare cu o fericita maiestrie . Lam
nsotit ascultndu-l cu o placere crescnda n umbra acelei seri
aproape mistice careia el i resfrngea n ochi albastrul adnc
si n ntreaga faptura sa linistea nesfrsita, nu m-am saturat
sal ascult toata noaptea. Dar, pentru cte avea de povestit, o
singura noapte nu era de ajuns asa ca, despartindune, spre
dimineata, am luat ntlnire pentru seara urmatoare cnd sa
petrecut la fel, si apoi iar si iar, fara ntrerupere, n sir,
aproape trei luni...
...din rarele placute ale vietii mele. Cu ct scadea ziua
ne ntlneam mai devreme, ne desparteam mai trziu. Sa nu mai fi
fost zi deloc ca sa fi ramas mereu mpreuna, rau nu miar fi
parut; cu dnsul nu mi sar fi urt o vesnicie. Nimic mai monoton

totusi ca felul de a ne petrece timpul. Masa o prelungeam pna

spre miezul noptii, la vorba pe care o urmam la aer liber,
cutreiernd, calmi peripateticieni, ulite pustii prin mahalale
necunoscute unde ne rataceam adesea, uitam ca ne aflam n
Bucuresti. Uneori, la loc deschis, omul se oprea ca sa priveasca
ndelung cerul, din ce n ce mai frumos catre toamna si caruiai
cunostea toate stelele. Cnd era vreme rea, mergeam la el acasa.
Locuia pe linistita strada a Modei, la catul al doilea al
unei cladiri ce apartinea regelui Carol, la o frantuzoaica
batrna carei nchiriase doua ncaperi, bogat mobilate n gustul
greoi de acum cincizeci de ani, un salon n fata si o odaie de
dormit n fund, despartite printrun geamlc nalt. La belsugul de
abanos si de mahon, de matasarii, de catifele si de oglinzi acestea de toata frumusetea, fara rama si ct peretele - iubirea
de flori a chiriasului, mpinsa la patima, adaoga o nebuneasca
risipa de trandafiri si de tiparoase ce, mpreuna cu lumnarile
pe cari le gaseam aprinse, n cele doua candelabre de argint cu
cte cinci ramuri, oricnd am fi venit, puneau locuintei pecetea
unui lux ales, alcatuind oaspelui meu un cadru n asa armonie cu
fiinta sa ca, amintirea mea, dintrnsul nul pot desprinde.
Dar ncntarea ncepuse: omul vorbea...
Povestirea unduia agale, mpletind n bogatai ghirlanda
nobile flori culese din literatura tutulor popoarelor. Stapn pe
mestesugul de a zugravi cu vorba, el gasea cu usurinta mijlocul
de a nsemna, si nca ntrun grai a carui deprindere o pierduse,
pna si cele mai alunecoase si mai nehotarte nfatisari ale
firii, ale vremii, ale departarii, asa ca amagirea era
ntotdeauna deplina. Ca n puterea unei vraji, cu dnsul am facut
n nchipuire lungi calatorii, calatorii cum numi fusese dat nici
sa visez... omul vorbea. naintea ochilor mei, aievea, se
desfasura fermecatoare trmba de vedenii.
Strajuiau pe naltimi ruine semete n falduri de iedera,
zaceau cotropite de veninoasa verdeata surpaturi de cetati.
Palate parasite atipeau n paragina gradinilor unde zeitati de
piatra, n vesmnt de muschi, privesc zmbind cum vntul toamnei
spulbera troiene ruginii de frunze, gradinile cu fntni unde
apele nu mai joaca. Beteala lunii pline se revarsa peste vechi
orasele adormite; plpiau pe mlastini vapai zglobii. Puhoiul de
lumini poleia noroiul metropolelor uriase aprinznd deasuprale
ceata cu un pojar. De funinginea si de mucegaiul lor fugeam nsa
repede; la zare neaua piscurilor sngera n amurg. Si plecam sa
cunoastem ameteala apriga a culmilor, lasam n urma noastra
nflorite poiene, urcam prin bradet, adulmecati de soapta
praielor resfirate sub ferigi, urcam, beti de aerul tare, mai
sus, tot mai sus. La picioarele noastre, ntre costise plesuve si
dmburi ncomate de codri stufosi, vaile se asterneau dea lungul
albiei serpuite a rurilor ce se pierdeau departe, n aburul
cmpiilor grase. Un lung freamat se nalta ca o rugaciune. n
pacea singuratatii nemarginite priveam n slava rotirea
vulturilor deasupra negrelor prapastii, iar noaptea ne simteam

mai aproape de stele. Dar curnd ncepea sa viscoleasca si sa

geruie si coboram catre miazazi, n tinuturile cu dulci nume unde
toamna lncezeste pna n primavara, unde totul, suferinta,
moartea chiar, nvesmnta chipul voluptatii. Mireasma florilor de
oleandru se asternea amara deasupra lacurilor triste ce oglinda
albe turle ntre funebri chiparosi. Peregrini cucernici mergeam
sa ne nchinam frumosului n cetatile linistii si ale uitarii, le
cutreieram ulitele n clina si pietele ierboase, veneram n vechi
palate si biserici capodopere auguste, ne patrundeam de suflul
Trecutului contemplndu-i vestigiile sublime. Corabia aluneca
ncet ntre tarmurile laudate ale marilor elene si latine;
stlpii capistii n ruina rasareau din crngul de dafini. O
grecoaica ne zmbea dintrun pridvor perdeluit de iasomie, ne
tocmeam cu negutatori armeni si jidovi prin bazare, beam cu
marinarii vin dulce n tractire afumate unde jucau femei din
buric. Ne ametea forfoteala pestrita din schelele scaldate n
soare cu leganarea molcoma a catartelor, ne fermeca lina tacere
din cimitirele turcesti, albul rasfat al oraselor rasaritene
tolanite ca niste cadne la umbra cedrilor trufasi, lasam sa ne
fure vraja albastra a Mediteranei pna cnd coplesiti de
toropeala cerului sau de smalt si nabusiti de vntul Libiei,
ieseam la ocean. Spre miazanoapte, din jocurile umezelii cu
lumina, se isca pentru vazul uimit o nesfrsita desfatare. Razele
piezise daureau viu burhaiul, destramau tortul brumelor n toate
fetele curcubeului si erau, la fel niciodata, mpurpurari grele
n asfintit, apoase stravezimi viorii si sure n serile lungi de
vara, feerica stralucire a zorilor boreale deasupra nametirilor
de ghetari. Ne nturnam apoi spre tropice, traiam cu saditorii
visul gales al Floridei si al ostroavelor Antile, patrundeam, pe
urma "vnatorilor de orchidee", n verdea ntunecime a selbelor
Amazonului scaparnd de zboruri de papagali. Nimic nu scapa
cercetarii noastre lacome, descopeream guri de rai pierdute pe
ntinsul oceanului pasnic unde, sub constelatii noi, ncrucisam
ndelung, ne ndrumam spre tarile mirodeniilor, spre leaganul
civilizatiilor stravechi, sarbatoream ivirea primaverii la Ise,
ne scufundam n tainica pierzanie a noptilor chinezesti si
indiene, ne nfiora aromeala serilor pe apa la Bangkok. Vntul
fierbinte alinta lin clopoteii argintii ai pagodelor, nclina
foile late de plibani. Uitam de Europa, din ea tot ce admirasem
ne parea acum att de pipernicit si de sters. Si purcedam mereu,
n cautare de zari mai adnci, de paduri mai batrne, de gradini
mai nflorite, de ruine mai marete; multumire nu mai aflam dect
atunci cnd frumusetea sau ciudatenia facea sa ne credem pe
tarmul visului; oricare ar fi fost nsa minunatia datorita
jucariei firei sau trudei omenesti, mult nu ne retinea si porneam
iarasi, strabateam sumbre meleaguri si rpoase singuratati,
ocoleam jalea pustietatilor sterpe, groaza smrcurilor fetide ca
sa ne ntoarcem ct mai repede la mare.
Marea...
Lucie ca o balta, oglindind, la adapostul toartelor
coastei, pirozeaua tariei si margaritarul norilor, florie ca o

pajiste sau scnteind ca o misuna de licurici, searbada si

domoala sau vie, verde si vajnica, avntndu-se spumegnd spre
cerul caruia i e fiica, de ea vorbea cu pagneasca evlavie,
pomenindui doar numele glasul i se pogora tremura ca si cum ar fi
marturisit o taina sau ngnat o ruga. Pentru slavirea ei, uriasa
putere n miscare a rotundului, matca a tot ce viaza nencatusata
si neprihanita, i se parea ca graiul omenesc nu e ndeajuns
vrednic si ca nsisi poetii cei mai cu renume ncumetnduse a o
cnta palisera. La dnsa i era gndul, ca ntro scoica, ea
rasuna n inima lui fara sfrsit, ntrnsa, care fusese patima
ntregii lui vieti, dorea sasi afle si mormntul...
...tacea acum cu privirea pierduta n gol. De la un ceas,
simteam cum ceva greu ma apasa pe piept, mi strngea tmplele.
Omul acesta deprins cu vntul iute de la larg, cu mirosul salubru
de vsc marin, avea groaza de ferestrele deschise si traia ntrun
aer nchegat, mpclit de fum, zaharisit de miresme grele.
Trziu, flacarile lumnarilor ncremeneau tepene si, din cnd n
cnd, se auzea scuturnduse cu un fosnet nnabusit cte un
trandafir.
Nu era singura lui ciudatenie. Miaducea uneori aminte de
acel tnar englez a carui trista istorie am scriso. Avea acelasi
fel nepretuit de a tivi descrierile de calatorii cu amanunte
istorice rare; si el tinuse sa ntrebe fiecare colt de tarm sau
de apa la ce fusese n trecut martor, mbinnd pretutindeni
privelistea de azi cu vedenia de odinioara. i placuse sa viseze
n fata stncii de pe care Sapho se aruncase n valuri, a
tarmului unde se naltase rugul lui Pompei. Ici fu rapusa
frumoasa Ines, colo muri nchis regele nebun. Dar pe cnd vastele
peisagii ce sir Aubrey zugravea dintrun cuvnt erau pustii de
suflare omeneasca, ca dupa un potop, n ale noului prieten se
mbulzea, n pitoresti vesminte, o lume ntreaga: seici si
pasale, emiri si hani, rajahi si mandarini, preoti si calugari de
toate legile si tagmele, zodiasi, pustnici, vrajitori, vraci,
capetenii de semintii salbatice carora le fusese oaspe sau
tovaras de petrecere si vnatoare si trebuie sa le fi intrat n
voie si sa le fi fost pe plac la fel ca numerosilor sai prieteni
din Europa, asa cum stia sa se arate, linistit, blajin,
ngaduitor, fara fudulie si prejudecati de rnd, de o curtenie
binevoitoare, nesilita, ce trada n el un boier mare n ntelesul
nalt al cuvntului, unul din pastratorii cei din urma a ceea ce
"vechiul regim" avea mai simpatic si mai ademenitor. Si nu ma
ntrebam att cine era acel domn Pantazi - asa parea cal chema omul patimas dupa Frumos si adapat la izvorul tutulor
cunostintelor, care citea n original pe Cervantes si pe Camons
si vorbea cu cersetorii tiganeste, cavalerul SfntuluiGeorge al
Rusiei, ct ma ciuda pricina tristetii acelui rasfatat al
soartei, taina acelei line melancolii cei adumbrea asa romantic
fiinta si se oglindea nesfrsita n privelistea attor ceruri,
attor mari si limane. Cu ncetul, la evocarea lor se desteptase
n mine un suflet nou, un suflet de nomad cu nostalgii
sfsietoare, ma ncindea dorul de duca, ma nfrigura ispita

plecarilor spre necunoscut, fermecul ndepartatelor pribegiri si,

la gndul ca as ramne pna la capat robul unui petec de pamnt,
osndit a ma framnta si istovi fara multumire ntrun ocol
restrns, sufeream cumplit, ma simteam abatut pna la deznadejde.
Asemenea acelei suliti maiestre ce singura avea darul sa
tamaduiasca ranile ce facuse, numai istorisirile ciudatului
prieten mi mai puteau alina raul, multumita lor ma pierdeam n
lumea visarilor cantro betie, betie de felul celor de mac sau de
cnepa, attind nchipuirea deopotriva si urmate de treziri nu
mai putin amare.
Legasem dar iarasi prietesug cu un necunoscut, prietesug
la toarta, eram toata vremea mpreuna, casa lui miera deschisa la
orice ora, ajunsesem sa stau mai mult la el dect la mine. De la
venirea toamnei iesea mai rar, era tare friguros, daca era urt
afara nu desfacea perdelele ziua ntreaga si sta cu luminile
aprinse. Vorbea cu dor atunci de vila, ce, undeva sub un cer
cald, l astepta la marginea marii, ntrun noian de verdeata si
de flori. Florile, ct le iubea! La dnsul se scuturasera cei din
urma trandafiri de Bucuresti si pentru ca tufanicile ce le
luasera locul nu miros, manunchiuri de ciubuce de vanilie si
zvntau aroma n largi cupe. Te mbiau, de pe masute, zaharicale,
poame, bauturi dulci. Omul traia ntro nepasare fara tarmurire,
nu se sinchisea de nimeni si de nimic; afundat n perne, fuma si
povestea numai, iar povestirilei noi totdeauna erau urmate de
acele lungi caderi pe gnduri cnd i lacramau ochii. Si afara de
mine nui cunosteam alt oaspe.
Or, cam o luna nainte de seara de la care purcede istoria
de fata, la birtul frantuzesc unde domnului Pantazi i se pastra
cu sfintenie masa, n coltul cel mai adapostit, era la ceasul
cinei zarva mare. Ce anume prilejuise, n strmta ncapere,
galagioasa adunare a tot ce Bucurestii aveau mai motat, nu tin
minte, stiu numai ca repede satul de a privi acea lume anosta si
desarta ma hotarsem tocmai sami aplec nasul n taler cnd avu
loc o intrare ce merita ntradevar sa nu fie trecuta cu vederea.
O clipa mi se nazari ca, folosinduse de nvalmaseala unei cirezi
tmpe de malaci, se strecurasera ntrun tarc doua fiare
hamesite...
Era una din acele mperecheri strnse, datorite de obicei
vitiului, asa strnse ca de la un timp nu se mai pot nchipui
singuri cei ce le alcatuiesc. De buna seama tot vitiul trebuia so
fi nnadit si pe aceasta, caci altceva ce ar fi putut apropia doi
oameni att de deosebiti? Unul n vrsta, canit si ferchezuit la
deznadejde, purta pe un trup ntepenit, dar zvelt nca, un cap
cum veacul nostru nusi mai da cazna sa plasmuiasca si parea chiar
ntors din vremuri de altadata acel chip aprig ale carui trasuri
semete purtau pecetea razvratirii si a urii. Celalalt, mai tnar
mult, coclit nsa si buhav, care legana pe niste picioare subtiri
arcuite n afara o burtica ascutita, oglindea pe fatai rnjitoare
si botoasa josnicia cea mai murdara. Cel dinti, foarte rece, si
rotise ncet privirea posomorta pe deasupra capetelor, celui de

al doilea i jucau fara astmpar ochisorii vioi si refecati

sclipind de vicleana rautate. n tot, impresia ce o da acesta din
urma era numai n paguba lui, iar alaturea de domnul cel trufas
facea sai reiasa si mai respingatoare mutra obraznica de
martafoi.
- Dumneata nici apa la grla nu gasesti, bombani el asa ca
sal auzim noi, tot eu, tot Pirgu sireacul! Strnse familiar mna
lui Pantazi si ocrotitor pe a mea si se aseza la masa noastra
fara a mai cere voie. nsotitorul sau nu lua loc dect poftit si
dupa nfatisarile de rigoare pe cari le facui cu att mai rnare
placere cu ct de mult doream o apropiere ntre aceste doua
fiinte, Pasadia si Pantazi, asa menite sa se nteleaga si sa se
pretuiasca.
Tinuram deschis localul pna la ziua. Pirgu pleca si se
ntoarse de mai multe ori, din ce n ce mai beat. Ca sai
dovedeasca lui Pantazi, pe care din "nene" nul scotea, ct l
iubea, l tot saruta mereu.
- Nu ma mai lasati sal pup, fratilor, ne ruga, cal trimit
la Govora.
- Bufon abject, l mustra Pasadia, vezi sa nu te trimitem
noi la Marcuta!
Ar fi fost drept atunci sa mergem cu el acolo si noi
ceilalti trei si sa nu ni se mai dea drumul. Ca sa fim mpreuna,
Pantazi si cu mine nu urmaram oare n viata lui de noapte pe
Pasadia care, la rndul sau, se lasa calauzit orbeste de Pirgu?
Mi se dezvalui astfel o lume nebanuita, cu blestematii la cari,
de nas fi fost n fiinta martor si leas fi auzit de la altcineva,
leas fi crezut ca tin de tarmul nascocirii. Bucurestii ramasese
credincios vechei sale datini de stricaciune; la fiece pas ne
aminteam ca suntem la portile Rasaritului. Si totusi, desfrul ma
uimi mai putin dect descreierarea ce domnea n toate rndurile;
marturisesc ca nu ma asteptam sa vad dospind ticneli att de
numeroase si de felurite, sa ntlnesc atta nebunime sloboda.
Cum numi fu dat sa gasesc mai pe nimeni la care, mai curnd sau
mai trziu, sa nu se dea pe fata vreo meteahna, pe care pe
neasteptate, sa nul aud aiurind, la sfrsit pierdui nadejdea sa
cunosc, n carne si oase, faptura omeneasca pe deplin teafara la
minte. Numarul cazurilor interesante ramnea nsa restrns si,
printre ele, vrednic de cercetare ntradevar nul socotii dect pe
al lui Pasadia.
Am pomenit de felul cum marele meu prieten pusese cu vreo
cincisprezece ani nainte capat lungii lupte n valmasagul careia
l aruncase mohorta lui zodie si cum se ngropase de viu. De
atunci tot ce facea era asa nesabuit si fara de noima, ca nu se
putea sa nu dai dreptate obstestii pareri carel decretase nebun.
Omul acesta care, n ura bolnava ce nutrea mpotriva tarii
romnesti, jurase ca se va nstraina pentru totdeauna ndata ce
mijloace ct de slabe i vor ngaduio, cnd se navutise, si asa
cum poate nici nu trasese nadejde, nu numai ca nui mai trecuse
hotarele, dar se statornicise tocmai n Bucuresti, n orasul
blestemat, plin de attea amintiri amare. Din batrnele case ale

Zincai Mamonoaia, cumparate la mezat, el si facuse

meremetisindule deantregul si ngramadind nauntru tot felul de
scumpatati rare, o somptuoasa sihastrie unde traia pe picior
mare, boiereste. Cum traia nsa era o halima: ca la el la nimeni.
El care de cincisprezece ani tinea bucatar si sofragiu, nu lua
masa dect seara si atunci la birt si, tot de atta vreme, nu se
culcase acasa, n pat, niciodata. Slugile sale ce, la dorinta, se
iveau si piereau, ca niste stafii, mute, el nu le suferea sa stea
cu dnsul sub acelasi acoperis; ele huzureau ntro locuinta
deosebita unde puisera sisi pripasisera neamuri sau cunostinte de
cari stapnul habar navea si a ramas de pomina cum acesta vaznd
ntro zi, pe geam, ca de la el din curte se scoate un cosciug na
tinut sa stie cine fusese mortul. Sa stau sai nsir toate
ciudatenile de soiul acesta ar fi sa nu mai ispravesc; ma voi
margini dar sa ma agat numai de cea mai uimitoare: Pasadia traia
cu schimbul doua vieti.
De dimineata pna seara el nu se misca de acasa, nu se
ridica de la masa de lucru dintre carti si hrtii, citea, scria
fara ragaz. n timpul acesta nici nu fuma, sorbea cte putin
numai dintro ceasca de cafea fara zahar si tare. Mergeam din cnd
n cnd sal vad si era de attea ori pentru mine o sarbatoare. Ce
fiinta aleasa, cta deosebire ntre dnsul si ceilalti, ce
prapastie! De vulgaritatea consfintita de obiceiul pamntului,
nici umbra la el, nici urma - nimic balcanic, nimic tiganesc;
pasindui pragul treceai granita, dadeai de civilizatie. Acolo era
salasul desfatarilor grave ale duhului. Cum era atunci cu putinta
ca omul de carte si de Curte care ar fi facut podoaba zilelor de
la Weimar, sa se fi nvoit a mpartasi de seara pna dimineata
dezmatarea unui Pirgu, ca apuseanul subtire n gusturi si lingav
sa guste pastrama si turburelul, schembeaua si prastina, ca
vechiul vienez piedut n vraja visului mozartian sa asculte
ciamparalele si bidineaua? i atipea estimp oare vointa, era
cumva victima fara raspundere a vreunei sminteli stranii? Eu unul
am crezut ca da si ma ndoiesc ca o alta talmacire sa fi parut
mai fireasca oricui ar fi stiut ce ngrozitoare clironomie
mpovara n privinta aceasta pe Pasadia.
Se mplinise cam un veac de cnd cel dinti cu acest nume,
la care se adaogase porecla de Magureanu, dupa o mosioara de
danie domneasca, fugind de undeva, de prin partile turcesti, ca
sa scape de ispasirea unui ndoit omor, se aciuiase n Valahia si
ajunsese armas mare. O trista faima supravietuise omului patat de
snge ce nu fusese vazut rznd niciodata. La veneticul acesta
necunoscut, despre care se zvonise ca nusi destainuia obrsia
pentru ca ar fi fost prea joasa, se nvederau tocmai dimpotriva,
trupeste si sufleteste, semnele unei nalte stirpe n cadere:
portul semet si nfatisarea nobila, trufia, cerbicia si cruzimea,
lenea, sila de viata, setea de razbunare si puterea de ura, semne
ce trecu urmasilor sai cari, de nu sar fi prigonit ntre dnsii,
dezbinati toata vremea, ar fi putut nca dura o casa puternica si
vestita. Credinta ca tara romneasca lea fost neprielnica nu era
lipsita de temei, cu toate ca si suceala firii lor patimase si

ndaratnice, bntuita de nvrajbire, nu numai vitregia

mprejurarilor ia mpiedicat sa ajunga la treapta pentru carei
meneau pretioasele daruri ale mintii. Ei se aratasera lacomi de
nvatatura, placuti la vorba si mesteri n condei, isteti si
destoinici, dar fara sir n ce faceau, cu trasneli toti si cu
toane, purtnd fiecare n sine plodul propriei sale pierderi si
pieiri si, stnd cineva sa cugete la soarta PasadestilorMagureni
ar zice ca asupra neamului lor apasa o neagra afurisenie carel
mna fara nduplecare spre stingere, supunndul mai nainte la
ncercarile cele mai grele ale restristei. Dezradacinata si
rasadita n pamnt strain, batrna tulpina batuta de vijelie si
scuturase jalnic cele din urma frunze. Armasul schingiuitor si
ucigas se prapadise de timpuriu, otravit, zicese, chiar de ai
sai, al doilea, serdarul, vnator posac, si petrecuse mai toata
viata n Vlasia si, nvinuit de tlharie la drumul mare si de
batere de bani calpi, pierise pentru totdeauna fara a i se mai
auzi de nume, iar fiul sau, parintele prietenului meu, parinte
nevrednic si dusman, cartofor, crai si betiv, macinase mai multe
rnduri de mosteniri si murise n furiile nebuniei. La fel
sfrsise, tnar, si varul sau, poetul, iar dintre fete, singura
care avusese parte de cununii si aprinsese de la lumnare parul
n noaptea nuntii si arsese de vie. Femeile ce slujisera de matca
- greaca ursuza si sanchie, clocindusi cu gura nclestata lunga
dambla ntre hrdaiele de neramzi si de gazii, srba haina si
drja care, pe patul mortii, scuipase grijania n barba popii sisi dase sufletul blestemndusi copiii, brasoveanca zacasa si
fatarnica roasa de schiros si de pisma - nveninasera mai mult
acel snge bolnav, i sporisera funesta zestre de racile si de
betesuguri, dar ascutisera totdeodata si desteptaciunea celor
nascuti dintrnsul, acea stearpa desteptaciune, nesanatoasa si ea
poate, care atinsese o asa nalta stepena de agerime la vlastarul
cel din urma. n acesta, sufletele celor dinainte ai sai cuibau
nempacate, licarind n sumbrai privire, rnjind n zmbetui
sinistru, ele-i stnjenisera natarea, l mpiedicasera sa apuna
cu fala, zticnindui minunata cumpanire a nsusirilor si numai el
stia de cte ori fusese nevoit sasi ncordeze mpotrivale toata
stapnirea de sine, ntro lupta mai istovitoare dect aceea cu
vrajmasii dinafara si din care nu iesise biruitor deopotriva pna
la sfrsit. ntro zi, ziua hotarrii celei mari, le lasase sasi
reia din drepturi o parte, ridicase singur zagazul si se
pravalise n desfru adnc, pna la fund dar, si ma simt dator so
spun iarasi, degradarea nul nfierase o singura clipa caci, daca
seara patriciul cobora n Suburra, el nusi schimba portul, nici
nusi lepada nsemnele, ramnnd tot asa maret n vitiu ca si n
virtute. Se petrecea nsa atunci ntrnsul ceva nefiresc: treptat
fiinta lui cadea ntro amorteala asa stranie, ca acela pe care
Pirgu l tra, fara mpotrivire, dupa dnsul, nu arata a fi
Pasadia elnsusi, ci numai trupul sau, n care singura privirea
urma sa traiasca, din ce n ce mai posomorta si mai tulbure,
destainuind parca o suferinta launtrica sfsietoare. Ar fi stat
astfel, fumnd tigara dupa tigara, sorbind pahar dupa pahar, fara
a rosti un cuvnt, noaptea ntreaga. Cunosteam mijlocul de al

rechema la viata; deodata omul se nviora, ochii i se nseninau,

un trist surs i lumina rece fata stinsa. Adusesem vorba de ceva
din vremuri de odinioara, de demult. Stiam ca vedenia trecutului,
n care se cufunda cu patima, era singurul lucru n stare sal
miste, de trecut vorbea cu o reculegere mistica; eresul ca
sufletul sau umbros si vechi ar mai fi avut cndva si alte
ntrupari fiind singura amagire cesi ngaduia, singura nduiosare
si singura mngiere. Si asa de puternica era la dnsul acea
vedenie ca pe data neo mpartasea si noua - lui Pantazi si mie.
ncepea atunci, nu mai putin fermecatoare, o noua calatorie,
calatoria n veacurile apuse. Ne regaseam de obicei n acela,
scump noua si nostalgic ntre toate, care fu al optsprezecelea.
Eram trei odrasle de dinasti ce nume slavite, tustrei
cavalericalugari din tagma Sfntului Ioan de la Ierusalim, zisi
de Malta, purtnd cu fala pe piept crucea de smalt alb si
ncununatul trofeu spnzurate de panglica de canavat negru.
Rasarisem n amurgul Craiului-Soare, parintii iezuiti ne
crescusera si ne narmase Villena. Tineri de tot, ntro caravana,
scufundasem pe furtuna niste tartane barbaresti; mai trziu
vitejiseram pe uscat pentru izbnda florilor de crin: fusesem la
Kehl cu Berwick si cu Coigny la Guastalla, dupa cari ispravi
luaseram ramas bun de la viata ostaseasca si, dornici de a vedea
si de a cunoaste, plecasem, treime nedespartita, n necontenit
colind, pe urmele lui Peterborough. Curteni de vita, de la un
capat al Europei la altul nu fu Curte sa ramie de noi
necercetata, tocurile noastre rosii sunara pe scarile tutulora,
oglinzile fiecareia ne resfrnsera chipurile ntepate si
zmbetele nepatrunse; dea rndul cutreieraram Curte dupa Curte;
bine primiti si bine priviti pretutindeni eram oaspetii Mariilor,
Sfintiilor si Luminatiilor toate, ai Domnitorilor mari, de mijloc
si marunti, al Printeselor starite, ai Printiloregumeni si ai
Printilorepiscopi; la Belem si la Granja, la Favorita si la
Caserta, la Versailles, la Chantilly si la Sceaux, la Windsor, la
Amalienborg, la Nymphenburg si la Herrenhausen, la Schnbrunn si
la Sanssouci, la HagapeMaelar, la Ermitage si la Peterhof
cunoscuram "dulceata traiului". n sarbatoarea nentrerupta de zi
si noapte, am petrecut cum nu se mai petrecuse si cum nu se va
mai petrece, neam nfruptat cu nesat din toate desfatarile
simturilor si ale mintii caci, desi lipsit de maretie, fu veacul
binecuvntat, veacul cel din urma al bunului plac si al bunului
gust, pe scurt veacul francez si mai presus de orice veacul
voluptatii, cnd pna si n biserici heruvimilor le luasera locul
Cupidonii, cnd, lncezind de dor, inimile fura aduse prinos
toate zeului legat la ochi si noi cari am vazut pe mult iubitul
trnduse la picioarele marchizei pe filozoful de la Potsdam
scncind dupa Kayserlinck si pe Semiramida moscovita smulgndusi
parul la moartea lui Lanskoi, noi nsine nu scaparam dulcei
molimi - "era att de frumos seara sub castanii nalti" - privind
nsa n femeie si un mijloc nu numai un tel, cum politica ne
ispitise, adesea facuram din alcovuri punte si pentru ca totul sa
ne izbuteasca vietuiram n nsotirea celor Alesi si slujiram pe
Crmuitori. Amestecati din umbra n toate urzelile si uneltirile,

fara noi nu se fereca nici desfereca nimic; prin lingusiri si

daruri cumparam tiitoarele regesti si ibovnicii mparatesti,
dregatorilor le eram sfetnici si calauze, lucram dupa mprejurari
la naltarea sau la rasturnarea lor, ndeplineam nsarcinari de
tot soiul: ntovaraseam pe BelleIsle la Frankfurt pentru alegerea
mparatului, plecam cu Richelieu n petit la Dresda, tocmeam la
Paris pnze de Watteau pentru marele Frederic, duceam
diamanticalele Elisavetei Petrovna sa le slefuiasca la Amsterdam,
porunceam la Malines horbote pentru Brhl si acestea toate nu
pentru vnarea de avutie sau de mariri, ci numai din nevoia de a
fi pururi n neastmpar, n miscare. Hoinari nepocaiti, vesnic pe
drumuri, patimasi de curiozitate si din ce n ce mai ahtiati dupa
placeri, neam raspndit cu frenezie sufletele n depanarea celei
mai nflorite vremi din cte se cunoscuse, neam mpartasit din
toate harurile ei si din toate ratacirile. Si noi am fost nebuni
dupa muzica, neam razboit pentru Rameau si pentru Glck si
asemenea celor trei Crai neam nchinat copilului care avea sa fie
Mozart; si noi am avut slabiciune de aventurieri: Neuhof,
Bonneval, Cantacuzen, Tarakhanova, ducesa de Kingston, cavalerul
d'Eon, Zanovici, Trenck s-au bucurat n ascuns sau pe fata de
sprjinul nostru, pe Casanova, batrn si matofit l-am aciolat pe
lnga Waldstein la Dux; si pe noi nea atras ce parea suprafiresc:
oglinda lui SaintGermain, carafa lui Cagliostro, hrdaul lui
Mesmer, bazaconiile lui Swedenborg si ale lui Schrepfner aflau la
noi, cari nu mai credeam n nimic, crezare. Si tot cu luare
aminte urmaream lucrarile lui Scheele si ale lui Lavoisier. Cu
ncetul legasem prietenie cu mai toti aceia al caror nume istoria
nu se poate scuti sal nsemneze, ne trimiteam ravase, ne abateam
ntotdeauna din cale ca sa dam cte o raita pe la Montbard sau pe
la Ferney, prelungeam ncntatoare popasuri la Hoditz, n Arcadia
lui sileziana de la Rosswalde, spoream alaiul mparatesei n
Taurida, ne desfrnam n nebunia carnavalului la Venetia si, tot
ntre masti, n cealalta Venetie de la miazanoapte, n bratele
noastre cadea Regele mpuscat de Ankarstroem. Era scris ca cel
mai frumos dintre veacuri sa asfinteasa n snge si cnd, dupa
cteva luni, vedeam trecnd n par, ntre fulgerari de cusme
frigiene, capul doamnei de Lamballe, ntelegnd ca timpul nostru
trecuse si ca, n curnd, avea sa strveasca si sa cada prada
nimicirii tot ce ne fusese pe lume drag, ne acopeream fetele si
pieream pentru totdeauna.
- Ia mai lasati, nene, ciubucele astea, ne ntrerupea
sastisit Pirgu, sa mai vorbim si de muieri.
Stiam atunci ca nici glceava nu era departe. Pasadia i
tagaduia lui Pirgu n ce priveste sexul gingas orice fel de
pricepere. Nu cu mai putina tarie, la rndul sau, Pirgu sustinea
ca n materie de dame Pasadia era nul. Sa fi judecat dupa femeile
pe cari Pirgu i le aducea lui Pasadia, oricine ar fi fost de
parerea acestuia din urma: numai otravuri, rable de pripas,
trezitura si rasuflatura. - o adevarata jale. Dar pentru ce
atunci Pasadia care, cu banii cel tineau, ar fi putut sasi
plateasca tot ce era mai trufanda pe piata se multumea cu ele

lasnd sasi bata asa neomenos joc de el Pirgu caruia numai gustul
nui lipsea. Vechi copoi, Gorica dibuia, pe la mahala, fete
vrednice sa slujeasca de izvod de frumusete, le momea cu vedenia
unei vieti usoare si bogate, le sprijinea ntii pasi pe poteca
vitiului cu parinteasa grija si, ca un adevarat parinte, nici nu
se atingea de ele. Cu totul altceva i placea lui. Simturile
sale, ce aratau respingere tocmai de ce e venust si pur, nu se
mai desteptau dectt la betie si atunci i trebuiau femei
schiloade, stirbe, cocosate sau bortoase si mai ales peste masura
de grase si de trupese, huidume si namile rupnd cntarul la
Sfntul Gheorghe, geamale, baldre, balcze. Iar de gretoseniile
la cari se deda cu ele, vorbea att de zdrentaros nct ar fi
facut sa se rusineze, daca l-ar fi nteles, porcii, chiar si
maimutele.
- Nu scuipati, rnjea el, cai piere gustul. Ce vreti daca
am boala, dambla?
Abia se potoleau lucrurile ca, din chiar senin, izbucnea
al doilea rnd de cearta. Pentru nimic, Pasadia nar fi scapat
prilejul de a ponegri ce era romnesc. Pantazi i lua ntotdeauna
parte, dar fara pornire; la unul era nversunarea mpotriva unei
fiinte iubite carel tradase, la celalalt numai despretul fata de
o ruda saraca. n schimb, Pirgu ajungea sa se mire el singur ct
era de patriot si nu pot sa uit cum, mergnd o data sal iau de la
o adunare de cioclovine mbracate toate n port national, dar
fara a vorbi una boaba romneste, mam crucit si eu, ca de alta
aia, cnd lam vazut, dulce pastoras al Carpatilor, cu cavalul n
bru, nvrtind o batuta zuralie cu teozoafa Papura Jilava. Dect
sa-si auda terfelita biata tarisoara, mai bine se lipsea de
toate, se scula si ne parasea, pentru scurta vreme nsa, deoarece
se ntorcea ntodeauna si niciodata singur. nsotitorii sii
dejuga, fara sa mai ceara ncuviintare, dea dreptul la masa
noastra, la care, n chipul acesta, n mai putin de o luna, am
vazut perindnduse tot ce Bucurestii avea mai nabadaios, mai
zanatic, mai tesmenit si defaimat - jegul, lepra si trnjii
societatii. Pierdut, ca de obicei, n aburoasai visare, Pantazi
nici nui baga n seama, era de mirare numai cum Pasadia, omul
att de tfnos, nu-i respingea, ba dimpotriva: i cinstea, le
ntindea chiar mna si, dupa oarecari ntrebari ce le punea unora
cu mestesug, trada a nu fi fost tocmai asa strain de ce se
petrecea pe lume cum si da aerul. Se facea foc nsa de cte ori,
cntnd: "Ah, dupa militari, infanteristi, tunari"... Pirgu ne
aducea de subtioara pe Poponel.
Se facuse cunoscut sub aceasta porecla unul din edecurile
ministerului trebilor din afara, baiat de mare viitor, aratnd,
ca multi altii din breasla lui, o aplecare deosebita pentru
anumite metode dosnice ale unei scoli foarte discutate. Lamsdorf,
Eulenburg, Mestschersky i erau parinti sufletesti si de asemenea
nasii Poponel se aratase vrednic. Cum, pe vremea aceea, orasul nu
era napadit de numerosi icioglani de meserie, Poponel trecea
drept ceva foarte rar. n faptura sa, care de altmintreli n ce
priveste dragalasia nu lasa dect de dorit, salasluia, mistuit de
toate flacarile Sodomei, un suflet de femeie, sufletul uneia din

acele slujnici mputite ce dau trcoale seara cazarmilor. Mai

mult nu voi starui asupra-i; ca sa-l descriu, ar trebui sa-mi
nting pana n puroi si n mocirla si, la aceasta ndeletnicire,
nu mi-as pngari numai pana, dar as spurca mocirla, chiar si
puroiul. Si totusi, nu a lui era vina: asa era de la Dumnezeu. La
apropierea diplomatului, Pasadia recadea n sumbra-i toropeala
si-l astepta sa plece ca sa-i faca lui Pirgu imputari amare.
- Pna cnd, i raspundea acesta, cu asemenea prejudecati
trezite, pna cnd? De ce atta prigoana? Nu cumva ai pofti sa-ti
faca dumitale curte? Nu? - atunci ce ai cu el? Dumneata nu tii
muscal cu luna? - lasa-l si pe el sa-si ia turc cu luna. Dumitale
ti cere cineva socoteala ca umbli dupa marcoave, dupa steoalfe?
- el de ce sa nu umble dupa juni, dupa crai?
- Bine, staruia Pasadia, dar pentru ce la face asa pe
dadaca?
- Pai altfel, lamurea Pirgu, nu fac nici ei pe doica.
Era dat n Paste, dat dracului. A! sa fi voit el, cu darul
de a zeflemisi grosolan si ieftin, cu lipsa lui de carte si de
ideal nalt si cu amanuntita lui cunoastere a lumii de mardeiasi,
de codosi si de smecheri, de teleleici, de trfe si de tate, a
naravurilor si a felului lor de a vorbi, fara multa bataie de
cap, Pirgu ar fi ajuns sa fie numarat printre scriitorii de
frunte ai neamului, i sar fi zis "maestrul", siar fi arvunit
statui si funeralii nationale. Ce mai "schite" iar fi tras, maica
ta Doamne! de la el sa fi auzit dandanale de mahala si de
alegeri. Mai cuminte poate, dnsul se multumea a le pune la cale,
a trage sforile si n aceasta ramnea nentrecut. Asa cum sucea
el treburile, cum le nvrtea, cum i prostea sii zapacea de la
mic la mare, scotnduse pe el basma curata, era o minune; un trg
ntreg l juca giurgiuna si noi nsine nu am facut tustrei oare
parte din Vicleimul ale carui papusi le arunca una ntralta, le
smucea, le surchidea, fara sa se sinchiseasca daca i se ntmpla
sa le ciobeasca sau sa le sfarame. Mai primejdioasa javra si mai
murdara nu se putea gasi, dar nici mai buna calauza pentru
calatoria a treia ce faceam aproape n fiecare seara, calatorie
n viata care se vietuieste, nu n aceea care se viseaza. De cte
ori totusi nu mam crezut n plin vis.
Abia se ispravea masa, ca lui Pirgu i se si facea de duca.
i era omului sete. Se gaseau pe atunci, slava Domnului, si nu
scumpe, vinuri de Bordeaux si de Bourgogne sa fi facut cinste
unui ospat regesc. Lui Gorica nui erau nsa pe plac, el vrea un
vin mai usor, vin indigen, vin de gradina, descoperea el cte
unul grozav si ne cara, prin cine stie ce fund de mahala, sa ne
catraneasca cu vreo posirca mucegaita si tulbure. Adevarat lup de
mare, Pantazi bea cei da de gura, mai lesne chiar dect Pasadia
care nu bautura cauta, ci larma, lumina, lume. De acolo plecam sa
ncercam alt vinat; siaducea el aminte de niste ravac nebun, la
prispa nalta, sau de niste sngedeiepure, sa dai cu caciulan
cini. ntre doua crciumi, luam o cafea la Protapeasca sau la
Pepi Smarot si mai stam de vorba cu fetele la un pahar, ct
rostuia Pirgu pentru Pasadia sau altcineva vreo ntlnire pe a

doua zi. Ne suiam uneori nitel la "club", unde Pasadia tinea

cteva lovituri la drumdefier, din picioare, la iuteala; aceasta
nsa rar, femeilor si cartilor fiindule harazite ceasurile
dinaintea cinei. La popasul al treilea ncepea cheful cu temei pe
rapunere. n jurul nostru foiau si forfoteau sinistre jivinele
strejinopti ale orasului. Cu ele Gorica se simtea la largul sau,
si da drumul. Ca argintul-viu, el aluneca de la masa la masa,
strnea hohote de rs, multumita lui chiolhanul prindea chiag si
se nfierbnta; el spunea lautarilor ce sa cnte, le da de baut,
se pupa cu ei n gura, apoi i lua la njuraturi si la palme. De
altfel, cam de obicei, spre dimineata se lasa cu bataie. Straini
de tambalaul care se umfla salbatic, Pantazi si Pasadiasi urmau
n tacere visarea ca si cum sar fi aflat la mii de poste departe,
ceea ce parea ca leo tulbura era tocmai linistea. Si ceva ciudat
iarasi, cnd se ntmpla sa nu vie Pirgu - avea de mosit vreo
polita cu maimuta, sau se ncurca la dardar cu Mehtupciu - atunci
chiar daca mergeam pe unde fusesem cu dnsul, motaiam cu paharele
dinainte, tot ce vedeam ramnea sters si fara viata, acelei lumi
de noapte nsufletitor fiindui numai el, el, ntruparea vie a
nsusi sufletului spurcat si scrnav al Bucurestilor. De aceea l
urmam fara vorba; cu dnsul am tarbacit, pe lapovita si pe
zloata, clisa ulitelor fara caldarm si fara nume de pe la
margini, prin funduri de maidane pline de gunoaie si de
mortaciuni, am intrat pe brnci aproape, n zapusala chitimiilor
scunde, cu pamnt pe jos si spoite tot asa proaspat ca tigancile
ce, n flenderite rosii sau galbene si desculte, legate numai cu
o vipusca de crpa sub genunchi, se dadeau acolo parlagiilor si
matarilor pe o bancuta, o cinzeaca de trascau sau un pac de
mahorca. Si cu toate ca nu mergeam n familii, am izbutit sa
coborm si mai jos... Adastam apoi n piata, la ciorba de burta,
pna n revarsatul zorilor.
Zorile...
...Pasadia se oterea, se scutura ca dupa un vis urt. Ma
feream sa ma uit atunci la chipul sau nclestat, sai ntlnesc
privirea tulbure a carei groaza nimic nar puteao spune. Tot
astfel, cu inima strnsa, trebuise sa se fi ntors n graba, de
teama sa nu fie prins de lumina zilei pe drum, strabunul ucigas.
Ne desparteam n sfrsit ducndune fiecare lesurile: Pasadia si
Pantazi dea dreptul acasa, eu la baia de aburi, Pirgu la moasa
sal traga cu otet de trandafiri si cu opodeldoc. Desuchieturile
lui, oricari ar fi fost, ajunsesera sa para la dnsul asa firesti
ca, n Jarcaleti, unde sta cu parintii, pe mahalagiii vecinasi
nui mai cuprindea mirarea cnd l vedeau ntorcnduse dimineata
cu doua flasnete cntnd fiecare altceva, cu ursul, cu calusarii
sau cu paparudele, pe saca, pe targa sau cu dricul.
Dar trista viata de petrecere n care ne ngalasem avu cel
putin o urmare fericita. n scurt timp, o nobila amicitie lega pe
Pantazi de Pasadia. Sufleteste, cred ca mai vrtos dect
cunostintele si curtenia i apropiase tristetea, desi a unuia era
albastra si lina ca acele seri ce se ntorc, zicese de demult,
iar a celuilalt o neagra si netarmurita gheena. Cum Pantazi lua

mai totdeauna pe seama lui cheltuiala de noapte, si ntrasa fel

ca nu ncapea din partea lui Pasadia mpotrivire, acesta se
hotar sal ospateze la rndul sau, dar nu la birt, ci la el
acasa. Se scoasera pentru ntia oara din dulapuri si lazi
pnzeturile de masa de Olanda, farfuriile si clestarurile de
Boemia, argintaria suflata cu aur. Sofrageria fu bogat nflorita
cu trandafiri galbeni ce capatau stravezimi de ceara n galesa
lumina chihlibarie a acelei dulcegi zile de toamna, cea din urma
frumoasa a anului. Ma simteam asa departe de Bucuresti si mi se
parea ca acel prnz nsemna sarbatorirea rentoarcerii lui
Pasadia dintro lunga pribegie, a lepadarii lui de Pirgu.
Desi poftit, acesta nu venise. Dupa masa, trecuseram ntro
ncapere de cel mai pretios rococo vienez, mbracata toata,
pereti si mobile, n matase sofranie cu poleieli de argint
ntruchipnd flori de nufar, salonul lui Kaunitz cum l numeam,
deoarece era mpodobit de un fastuos portret al cancelaruluiprincipe n manta Lneideaur si ticluit ntocmai dupa una din
odaile de primire a vechiului sau Gartenpalast din Mariahilf.
Pasadia era menit sa traiasca n acel decor aristocratic att de
potrivit cu fiinta si cu sufletul sau, la dnsul carturarul si
cugetatorul fiind altoiti pe un ciocoi bort caruia, cnd i se
ntmpla sa se afle ca atunci cu vreunul din semenii lui, n
masura sal priceapa, si da pe fata toata ria. Mut de uimire,
Pantazi nu se mai satura sai admire nobila demnitate a tinutei,
severa stapnire asupra miscarilor si vorbirei, amaraciunea
acelui viu sarcasm ce geruia sclipitor, mai rece dect omatul,
mai taios dect otelul, mai nveninat dect omagul si nca nu ma
domiresc cum si le putuse nsusi, caci daca adevarat e ca,
trebuindui veacuri ca sa se plamadeasca, datina ramne apanagiul
exclusiv al sngelui, de unde acel strop albastru foarte pur
care, respingnd prihana corcelilor, nflorea n fiinta lui pe
neasteptate att de semet; ce tainica nrudire l lega de acei
slaviti dregatori mari din trecut, de chipurile carora i placea
sa se nconjoare si de ale caror ndaratnicii, apucaturi si
gusturi era asa mbcsit, ca ei nsisi de ar fi fost rechemati la
viata, sar fi recunoscut mai degraba ntrnsul dect n propriii
lor urmasi? Atunci am nteles nsa pentru ce i se strigase
"raca", miam dat seama ct de monstruos trebuise sa fi parut si
de strain dezrobitilor si feciorilor de lele ce se napustisera
toti asuprai ca sal sfsie si sal nimiceasca.
Si, n vreme ce seara pogora, iar convorbirea lncezise,
fara voie mi trecea prin minte tot ce auzisem despre Pasadia. Pe
socoteala lui se trancanise atta! Brusca lui trecere de la
saracia lucie la avutie nfierbnta nca, dupa attia ani,
nchipuirile: ba ca era n slujba unei puteri straine, ba ca
pentru a nu da n vileag lucruri de mare gravitate i se platea
scump tacerea - de altfel, n afara de acele case n care bagase
la bani cu nemiluita nu i se cunostea nici un soi de avere sub
soare, nici izvor de cstig si doar capetenie de tlhari sau
calpuzan nu era ca bunicusau, ori de, mai stii minune. Se spunea
iarasi ca tocmai de la serdar i se tragea procopseala. Ajuns n
adnci batrnete, mult bogat si singur, acesta, simtind ca i se

apropie sfrsitul, si chemase nepotul la dnsul, n tara

ndepartata unde traia cu nume schimbat sil lasase mostenitor. E
drept ca din nclcita cronica a vietii prietenului meu lipseau
file, fusesera ani ntregi cnd se dase afund, nul mai zarise
nimeni, l crezuse lumea mort. Misterul n care-i placuse
ntotdeauna sa se nvaluie facuse sa iasa un alt rnd de zvonuri;
bunioara se scornise ca n zavorta sa locuinta, mpresurata de
gradini el tinea ascunsa, ori nchisa, o femeie, o femeie nu n
toate mintile; uneori, noaptea, se auzeau venind din partea
locului tipete. Un fapt divers - sinuciderea n mprejurari
ciudate a unui cunoscut personagiu bucurestean, a carui sotie
ntretinea, se zice, legaturi vinovate cu Pasadia - dase brfelii
nversunate prilej sasi atinga culmea: se murmurase ca, prins
asupra faptului si ncoltit, acesta nu se codise sa adaoge la
lantul de nelegiuiri al neamului sau o nsngerata veriga.
Asemenea istorii chiar de ar fi fost tesute n gherghef de adevar
nu mar fi interesat prea mult; mie cemi zgndarea curiozitatea
era altceva, tocmai ceea ce scapase tutulor celorlalti din
vedere. Destul de des, Pasadia spunea ca pleaca pentru cteva
zile la munte, dar care era acel tainic Horeb, de unde se
ntorcea cu puteri proaspete, nu stia, nici nu se ntreba nimeni.
Ar fi fost firesc sa presupun ca faptura otelita, care saptamni
ntregi din douazeci si patru de ceasuri dormea cel mult cte
doua si nici acelea n pat, mergea sa caute n aerul balsamic al
naltimilor si n singuratatea lor adnca pacea si odihna si mias
fi marginit presupunerea la att, daca demult, fiind copil, nas
fi auzit, la matusa mea, de la o cocoana batrna, cam rubedenie
cu Pasadia, ca acesta avea, n rastimpuri, furii, "pandalii"
groaznice, dar ca, simtindule cnd i vin, senchidea el singur
nainte si sta ascuns pnai treceau. ntre aceste lucruri se
facuse n capul meu o legatura la care nu ma puteam gndi fara sa
nu ma cutremur.
Iesind de acolo cu Pantazi, gasii pentru ntia oara
ciudat ca despre acestalalt, omul caremi paruse un prieten de
cnd lumea si uneori chiar un alt eunsumi, nu stiam nca nici
cum l chema adevarat: n tifrul ncununat ce se vedea pe unele
din lucrurile sale, lipsea tocmai slova ncepatoare a numelui sub
care era cunoscut. Nemultumit eram nsa departe de a fi; la
placerea de a ma bucura de prietenia a doua fiinte att de unice
fiecare, sadaoga aceea, pentru mine nepretuita, de a ma afla
ntre doua taine ce puse, ca doua oglinzi, fatan fata, sadnceau
fara sfrsit. Mantrebam numai daca din ele avea sa mi se
dezvaluie vreodata ceva?