Anton Holban

(1902-1937)

A asculta o bucata de muzics, a

citi ceva subtil, a fi in mijlocul celui
mai superb aranjament al naturii si
totusi a nu-ti uita prezenta, a nu fi
in stare sa exclami ceva fara sens
numai din entuziasm, fara sa te
auzi si sa te gasesti caraghios, a-ti
urmari clipa cu clipa propria-ti

emotie si evolutia ei, inseamna sa

nu mai ai niciun sentiment pur,
nealterat de o cercetare migaloasa
si inutila.
Anton Holban(1902-1937)
BIOGRAFIE
Fiul lui Gh. Holban, ofiter, si al Antoanetei (n. Lovinescu).
Nepot al lui E. Lovinescu. Studii de franceza la Univ. din
Bucuresti; studii la Sor-bona (1926-1928) in vederea unei teze de
doctorat despre Barbey d Aurevilly, proiect nerealizat. Prof. de
franceza la Galati (1928-1932) si Bucuresti (din 1932).
Debuteaza, in 1924, la rev. lui Liviu Rebreanu, Miscarea
literara. Bogata activitate publicistica (eseuri, recenzii, cronici
literare, muzicale, plastice, note de calatorie etc.) la Sburatorul,
Viata literara, Rampa, Vremea, Azi, Critica (apoi Critica
actualtatii), Romania literara etc.
Membru, in 1926, in comitetul de redactie al rev. Sburatorul.
Debut editorial cu Romanul lui Mirel (1929; fragmente din carte apar in
Gazeta literara, cu o prezentare de E. Lovinescu). Vor urma: O moarte
care nu dovedeste nimic (1931), Parada dascalilor (1932), Ioana (1934).
Postum, apar nuvelele din Halucinatii (1938) si romanul (pregatit pentru
publicare in 1926) Jocurile Daniei (1971). A comentat in mai multe

randuri, cu aplicatie si patrundere, opera Hortensiei Papadat-Bengescu si

a lui Marcel Proust (de altfel, contributia sa la exegeza romaneasca a lui
Proust este dintre cele mai importante). HOLBAN este prin excelenta
romancierul (auto)analist, teoretician si practician (ca si Camil Petrescu)
al persoanei intai, insistand in disecarea starilor sufletesti tulburi si
chinuitoare, facand radiografia geloziei si hartuindu-si eroul intre doua
obsesii fundamentale: iubirea si moartea. Premiul Soc. Scriitorulor
Romani (1934).
Temperamental, HOLBAN era un romantic, prin obsesia
singuratatii, a mortii, prin vocatia nefericirii; ca romancier, este insa un
modern, si nu numai la nivelul scriiturii sau al compozitiei, ci si prin
cultul autenticitatii, precum si prin tehnica analizei psihologice. El este
un produs si un exponent al unui moment anume din evolutia romanului
romanesc, al unui anumit climat care a facut posibila aparitia unor carti
ca Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Ioana, intamplari
in irealitatea imediata. Adela, Ambigen etc. Zeii tutelari ai acestor opere
sunt Proust, Gide, Hortensia Papadat-Bengescu; este o literatura (inegala
in realizari, fireste) a experientelor asumate sau provocate, a marilor
nelinisti existentiale, a trairilor febrile si tragice, a intelectualilor chinuiti
de intrebari fundamentale, a dramelor cunoscute in decor citadin.
HOLBAN considera ca este mai normal sa profiti in scris a-ti face
portretul interior si a cauta sa-ti prelungesti existenta", caci arta este un
rezultat al experientei trairii noastre".
Scriitorul opteaza pentru formula romanului static, adica a
romanului de analiza, de introspectie. La mare pret se afla, ca si la Camil
Petrescu, sinceritatea, autenticitatea, refuzul scrisului frumos".
HOLBAN se pronunta, in repetate randuri, pentru o arta a semitonurilor,
a nuantelor, a clarobscurului, a aluziilor si a sugestiilor, pentru a
estompa linia dintre real si ireal". Nuvela ar fi superioara romanului si ar
corespunde mai bine sensibilitatii moderne tocmai prin caracterul ei
fragmentar", care cere o mai mare concentrare, oferind scriitorului
ocazia de a-si dovedi virtuozitatea limitandu-se la dezvoltarea unei
singure teme, in jurul careia este obligat sa brodeze". Povestirile lui
Holban sunt, intr-adevar, fragmente, broderii, variatiuni pe o tema unica.

Personajul-narator din nuvele (Chinuri, Icoane la mormantul Irinei,

Obsesia unei moarte, Conversatii cu o moarta) isi provoaca reveriile si
rememorarile. Starea de echilibru psihic ii repugna; detestand trairile
normale", este preocupat de intretinerea unei permanente tensiuni
interioare. Imaginatia - o imaginatie maladiva, exacerbata -este aceea
care alimenteaza chinul sufletesc; dirijandu-si visul, personajul capata
certitudinea ca scenele pe care le reconstituie sau inchipuie sunt mai
reale decat insasi realitatea. Dar aceste visari nu sunt nici mijloc de
eliberare de obsesii, si nici semn ca - datorita caracterului lor
organizat", a luciditatii cu care cel ce viseaza se controleaza in
permanenta - ele ar marca o dominare a pasiunilor, o luare in posesie a
trairilor afective. La H., cunoasterea si stapanirea visarilor nu e decat o
noua ocazie de a prelungi si agrava chinul. La personajul lui H., cenzura
luciditatii, mania interpretativa anuleaza spontaneitatea si puritatea
oricarei emotii. Analizand o situatie, el nu o clarifica; dimpotriva,
complicarea e inevitabila, caci ii este imposibil sa mai descopere
adevarul dintr-o multitudine de interpretari posibile. Eroul isi comanda
trairile si atitudinile: autenticitatea sau sinceritatea se verifica aici tocmai
prin faptul ca el e constient ca nu este autentic si sincer. Obsesia
sfarsitului il duce la o experimentare imaginativa a propriei morti, pusa
in scena cu o macabra voluptate. In O moarte care nu dovedeste nimic
(1931) prima victima a luciditatii personajului este, bineinteles, Irina.
Judecatile asupra Irinei sunt necrutatoare in severitatea lor transanta;
comuniunea pe plan intelectual pare imposibila. Sandu refuza ideea
casatoriei, declara uneori ca vrea sa se debaraseze de partenera lui.dar o
cheama cu disperare ori de cate ori sunt temporar despartiti. Relatiile
dintre ei devin relatii sado-masochiste, fiecare fiind, pe rand, calaul si
victima celuilalt. Romanul tinde in permanenta spre ambiguitate.
Sinceritatea jurnalului lui Sandu este indoielnica si fiindca el il scrie cu
gandul ca va fi citit si de Irina. Finalul cartii este esentialmente deschis,
caci ratiunea lui sta tocmai in necesitatea de a nu se dezlega enigma:
Irina s-a sinucis sau a fost un accident? Intervine si orgoliul creatorului
ce se consoleaza cu gandul ca chinurile sale n-au fost inutile din moment
ce au dat nastere unei opere de arta; cu alte cuvinte, opera scuza
mijloacele Ioana (1934) este, ca si O moarte sau (mai cu seama) Jocurile

Daniei (scris in 1926), un roman a carui textura narativa s-ar putea dilata
la infinit. in Ioana, nici peisajul aspru-varos al Cavarnei, nici perspectiva
infinit schimbatoare a marii nu modifica imaginea unui spatiu inchis, in
care personajele s-au claustrat cu buna stiinta, incercand apoi, inutil, o
evadare (de care sunt tot mai mult convinsi ca nu este posibila, incat
definitorie pentru psihologia eroilor va fi nu vointa de a evada, ci
mimarea ei). Care este conflictul din Ioana! Doi oameni care nu pot trai
unul fara celalalt si totusi se chinuiesc." Dar relatia poate aparea si altfel:
doi oameni care nu pot trai unul langa celalalt, si totusi nu se pot
desparti. A ramane inseamna prelungirea chinului, a pleca inseamna
recunoasterea esecului, orgoliu infrant. Fiecare dintre personaje este
temnicerul celuilalt; captivitatea e asumata ca o fatalitate. Dupa cum
observa Nicolae Manolescu, spre deosebire de eroii masculini din
celelalte romane ale lui H., traind in dureroasa nesiguranta, Sandu din
Ioana stie; dar desavarsita transparenta a relatiei nu-1 ajuta cu nimic.
Cauza suferintei este in el, nu in afara. Mecanismul geloziei este urmarit
la lucru in esentialitatea lui". Ireprosabil functioneaza si mecanismul
dublei luciditati: eul care povesteste il judeca pe eul care a trait si gandit
intr-un anume fel: eul povestirii dubleaza, asadar, eul aventurii. Mai
mult, eul se dedubleaza si in ceea ce priveste scriitura propriu-zisa,
naratorul reflectand, aducand corecturi sau aruncand o umbra de indoiala
asupra celor relatate. Multiplicate astfel, eurile ni se reveleaza din
succesiunea si ciocnirea" lor. Chinurile provocate si intretinute de
gelozia lui Sandu se consuma nu numai in plan mental, ci si in acela al
comunicarii, al dialogului cu Ioana: exista in lungile lor conversatii o
adevarata voluptate a torturii, o inclestare cumplita intre doua inteligente
reci si speculative care nu vor cu nici un pret sa se lase infrante. Pentru
personaj, confesiunea devine necesitate existentiala; cartea apare, in
consecinta, drept un document uman: e un tipat catre oameni ca sa ma
consoleze si sa ma vindece". Dincolo de valoarea terapeutica a
confesiunii, este clar ca - Ioana i-o spune brutal - Sandu isi exploateaza
trairile din ratiuni artistice: suferinta exista pentru a incapea intr-o carte.
Romanul postum Jocurile Daniei se constituie dintr-o suita de notatii,
reflectii, scene dispuse parca intamplator. Interesul cartii consta in faptul
ca este cea mai citadina" scriere a lui HOLBAN Automobilul,

restaurantele, cinematograful, telefonul etc. joaca un rol esential, orasul

aparand ca factor favorizant al starilor psihice complicate. Sandu sufera
de un acut complex social: Dania este bogata, calatoreste in marile
capitale europene, face risipa de lux; Sandu se simte ruda saraca", se
crede in permanenta umilit" (cuvantul revine obsedant). Personajul
feminin este insesizabil, imprevizibil, scapa" mereu furiei analitice a lui
Sandu. Dintre toate cartile lui H., in Jocurile Daniei finalitatea imediata
a actului scrisului apare in chipul cel mai pregnant. Dania este nu numai
un interlocutor (real sau imaginar), ci si cel dintai cititor probabil; de
aceea eroul se intreaba daca nu cumva ea ar putea sa nu fie multumita de
titlul cartii sau sa nu se recunoasca in portretul pe care i-1 face
partenerul ei. Cea mai exacta definire a raportului existenta-transpunere
romanesca, asa cum se manifesta el in Jocurile Daniei, o da insusi
naratorul: Cum sa-mi [sic!] fac sa-mi rastorn sufletul pe aceasta
hartie?". In scrierile lui H., al caror protagonist este Sandu, per-sonajnarator se cauta pe sine si se destainuie (incercand sa se elibereze prin
intermediul literaturii), dar luciditatea, departe de a-1 absolvi de pacate,
nici macar nu-1 scoate din starea de confuzie. Luciditatea este sansa pe
care HOLBAN i-a acordat-o eroului sau, pentru a-i permite sa se
salveze. Dar aceste posibilitati de care dispune eroul se intorc impotriva
lui si nu fac decat sa-i agraveze starea: luciditatea devine o obsesie, un
complex, devine deci vointa de luciditate, efort torturant; confesiunea
intretine suferinta, alimenteaza durerea. Tot mai izolat, personajul
incearca ultimul mijloc pentru a realiza comunicarea: literatura; isi
joaca, asadar, la propriu si la figurat, ultima carte.
OPERA
Romanul lui Mirel, Bucuresti, 1929; O moarte care nu dovedeste
nimic, Bucuresti, 1931 (alte ed.: 1938; 1972; ed. ingrijita de Elena
Beram, 1974); Parada dascalilor, Bucuresti, 1932; Ioana, Brad, 1934;
Halucinatii, Bucuresti, 1938; Parada dascalilor, pref. de Paul Georgescu,
Bucuresti, 1958; Opere, IIII, ed. ingrijita si studiu introductiv de Elena
Beram, Bucuresti, 1970-1975; Jocurile Daniei, ed. ingrijita de N.
Florescu, Bucuresti, 1971; Bunica se pregateste sa moara, ed. ingrijita,

pref. si tabel cronologic de Elena Beram, Bucuresti, 1971; Nuvele,

antologie, postfata si bibliografie de Al. Calinescu, Bucuresti, 1976;
Pseudojurnal, corespondenta, acte, confesiuni, ed. ingrijita de Ileana
Corbea si N. Florescu, pref. si note de N. Florescu, Bucuresti, 1978;
Romane, I-II, ed. ingrijita de Elena Beram si N. Florescu, antologie si
repere istorico-literare alcatuite in redactie de Mihai Dascal, Bucuresti,
1982; Ioana, pref. si bibliografie de Al. George, Bucuresti, 1984;
Jocurile Daniei. O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana, Bucuresti,
1985; O moarte care nu dovedeste nimic. Jocurile Daniei, postfata si
bibliografie de M. Mangiulea, Bucuresti, 1987; O moarte care nu
dovedeste nimic, text stabilit si revazut de Elena Beram, postfata de N.
Florescu, tabel cronologic de Elena Beram si N. Florescu, Bucuresti,
1992; O moarte care nu dovedeste nimic, ed., pref. si curriculum vitae de
T. Var-golici, Bucuresti, 1995; Opere, I, ed. de Elena Beram, cronologia
vietii si operei de Elena Beram si N. Florescu, Bucuresti, 1997.

Este unul din inaltii nostri scriitori profesionisti.Acest lucru se

vede atat in cultura lui literara(si nu numai ,daca avem in vedere
competenta lui in muzica si pictura),net superioara altor contemporani si
mult mai a la page decat a generatiei precedente,cat si in felul remarcabil
in care transforma in literatura tot ce atinge.Cu exceptia teatrului
incercat la incepututl si la sfarsitul carierei,care este fara interes,tot restul
i-a reusit lui Holban deopotriva nuvelist,romancier,critic,publicist,autor
de note de calatorie ori de confesiuni biografice.
D-l Anton Holban, autorul recentului roman Ioana, aparine
acelei orientri din epica noastr contimporan, pentru care faptul material se subordoneaz psihologicului. Am zice chiar c d-sa,
n deosebire de naintai, ca d^na Hortensia Papadat-Bengescu, sau
confrai de generaie literar, ca d-l Camil Petrescu sau d-oara
Henriette Yvonne Stahl, exprim n lucrrile sale un exces de psihologie, dac prin aceasta nu s-ar nelege un defect, cum nici nu este, ct
o trstur caracteristic a temperamentului su scriitori-

cesc. D-l Anton Holban este psiholog, un psiholog al microorganismelor sufleteti, n msura n care d-l Liviu Rebreanu este prin excelen
rapsodul aventurilor sociale, iar d-l Gib. I. Mihescu, rapsodul aventurilor erotice. A mrturisi preferine pentru una sau
alta din speciile acestea ale epicei nu st n cderea cronicarului,
pentru care toate genurile i toate speciile au o egal ndreptire.
1
Anton Holban trebuie considerat unul din cei mai de seama
prozatori moderni.Istoria literara a fost in general dreapta cu el,desi nu la rasfatat ca pe altii.Romanele lui Holban stau bine alaturi de ale
Hortensiei Papadat Bengescu si de ale lui Camil Petrescu,printre
operele de pionerat al ionicului romanesc.
2
Anton Holban,unul dintre reprezentanii cei mai de seam ai
prozei psihologice
romneti, alturi de Camil Petrescu i Hortensia PapadatBengescu.
Analist fin, format la coala noului roman frnacez (Gide
i Proust sunt modelele sale mrturisite), Anton Holban mpinge
romanul romnesc interbelic ntr-o direcie inedita a
modernitii, prin preocuparea exclusiv pentru problematica
vieii interioare, prin cultivarea cu predilecie a autenfatap. .
luciditii critice, ca forme de afirmare sincer, descta*a
adevrului, a unei atitudini despre lume i viaa, despre arta si
literatura.Scriitorul a exprimat i teoretic opiniile sale,pentru el literatura
nefiind altceva dect expresia vietii cele mei intime.
Delimitand intre dinamic si static,prozatorul spune raspicat:O carte
dinamica presupune ca te ocupi numai de lucrurile exterioare
oamenilor,caci numai intamplarile se pot petrece i salturi.O carte statica
te obliga a ramane inauntrul oamenilor.Evident preferintele sale
mergeau pentru cea din urma.IntreO moarte care nu dovedeste
nimic,roman dinamic,si Ioana,roamn static,el o alege pe
ultimaSubiectulacestei carti se poate reduce la o singura
propozitie:doi oameni care nu pot trai nici impreuna,nici separati.Ca si
Racine (in piesaBerenice),Holban declara ca a avut ambitia de a face
1
2

George Calinescu-Istoria literaturii romane,pagina 745;

Perpessicius -12 prozatori interbelici,pagina 362;

un roman din nimic.Nu actiunea,miscarea exterioara il intereseaza pe

scriitor,ci miscarea interioara,sufleteasca,mai profunda,desii mai greu
sesizabila.Pentru aceasta,spiritul de observatie trebuie sa functioneze
ireprosabil,dar de la Proust,el a invatatca la observatia celor de
primprejur,pot sa adaug si observatia asupra mea.De aceea,scriitorul
renunta la cei dimprejur,ocupandu-se,ca si Camil Petrescu,de persoana
intai,convins ca astfel respecta mai exact adevarul
vietii,autenticitatea:Eram multumit sa mi se dea un prilej sa ma ocup de
mine,caci cu mine sunt obligat sa traiesc tot timpul,pana ce comedia
vietii mele se va termina definitiv.Abandonand obiectivitatea in
favoarea subiectivitatii,prozatorul continua,desigur,sa ramana
obiectiv,sar in spiritul altei formule.Ca personaj literar,eroul sau exprima
o anumita tipologie umana,care nu este una si aceeasi cu a autorului
propriu-zis.De altfel,Anton Holban avertiza:Nu trebuie insa sa se
creada ca autorul si Sandu se suprapun perfect.Din aceasta
perspectiva,a subiectivitatii ei foloseste tehnica jurnalului intim ca fiind
cea mai convenabila pentru analiza minutioasa,tensionata a unor stari de
suflet extrem de contradictorii,refacute dintr-o
ordine(aparent)intamplatoare,conform memoriei involuntare a eroului
care,din fragmente,din suprapuneri de planuri,creeaza o atmosfera,tipuri
si situatii caracteristice.
Asa se prezinta lucrurile in cele trei romane fundamentale ale
luiAnton Holban:Omoarte care nu dovedeste
nimic(1931),Ioana(1934),si Jocurile Daniei(1971). In toate
trei,eroul principal este acelasi:Sandu.El ne apare ca un intelectual
sensibil,cultivat,care,trecand prin diverse experiente erotice,aventuri ale
cunoasterii,isi propune sa analizeze cu o maxima luciditate critica atat
propriile sale aptitudini cat si a partenerelor sale.Formula sa de
introspectie:confesiunea.Confesandu-se,eroul incearca sa se vindece,sa
se elibereze de o anumita obsesie,de o stare tensionala,sa se limpezeasca
sufleteste,dar,paradoxal,pe masura ce povesteste,reface atmosfera
incarcata,situatiile tulburi,relatiile conflictuae.Trecutul e adus in
prezent,peste care pluteste permanent incertitudinea,pentru un erou care
traieste foamea de certitudine ca pe un mod de viata.De aici-drama.

In fond,ce se intampla inO moarte nu dovedeste nimic?O fata

modesta,Irina,se indragosteste puternic de Sandu,intelectual
rafinat,iubitor de literatura moderna si de muzica clasica,nelipsit de
marile concerte,om cu preocupari superioare care,din comoditate,din
egoism,o accepta langa el pe Irina,incercand sa o educe,sa o ridice la
pretentiile sale intelectuale si sufletesti.Sandu nu o face insa niciodata cu
convingere.Pentru el Irina ramanand tot timpul
plata,neinteresanta,agasanta chiar,incapabila de a-i dovedi prin ceva ca e
mai profunda.Certitudinea ca e iubit il oboseste.De indata insa ce eroii se
despart(Sandu pleaca la Paris pentru o perioada mai
indelungata),legatura lor,in loc sa inceteze,devine mai puternica si
tensionata,atat timp cat Sandu banuieste ca a fost abandonat in favoarea
altuia.Sentimentul geloziei incolteste in sufletul sau,se reintoarce in tara
si afla ca ,intr-adevar,Irina,exasperata de nehotararea lui Sandu,se
casatoreste cu un altul,desi de fapt,tot pe el il iubea.
Linistit,eroul se reintoarce la Paris,unde primeste o scriosoare
despre accidentul mortii Irinei,cazuta intr-o prapastie in munti.Tulburat
pentru o clipa de ideea sinuciderii Irinei(gest care i-ar fi dovedit
profunzimea ei sufleteasca!),eroul lasa,totusi,in final sa se strecoare o
indoiala,o incertitudine:POATE A ALUNECAT...
Ioanareia problematica din roamnul anterior,punand intr-o
alta ecuatie eroii si relatiile dintre ei.Astfel,Ioana,partenera lui
Sandu,este o femeie superioara,inteligenta,culta,frumoasa.Ea il iubeste
pe Sandu si ,la randul ei,e iubita de acesta.Totusi,ca si in primul caz,lipsa
de hotarare a eroului,neputinta lui de a duce totul pana la capat(in cazuul
acesta,finalizarea prin casatorie a relatiei erotice)ii provoaca Ioanei un
adevarat cosmar,ceea ce o determina sa ia hotararea de a se vindecade
Sandu,de aceasta dragoste incarcata de incertitudini,dandu-se unui alt
barbat.Desigur,solutia nu este salvatoare pentru nici unul din
parteneri.Reintalnindu-se(in cadrul insingura al marii),cei doi isi dau
seama ca nu pot trai despartiti,dar aventura prin care au trecut nu poate fi
trecuta cu vederea,iar viata lor e profund marcata de aceasta,nimic
nemaiputand reda puritatea initiala a dragostei lor.Mai

mult,chiar.Eroul,un necrutator spirit analitic,desi stie totul de al

inceput,vrea mereu sa afle amanunte,sa cunoasca gesturi si atitudini,sa
incerce sa descopere zone inca neatinse,spatii ale frumusetii ce n-au fost
inca alterate,dar ramane mereu cu un gust amar,pentru ca nimic nu mai
poate reface imaginea dintai a iubirii.Relatiile dintre cei doi parteneri
sunt de o incordare teribila,stabilirea vinovatului nemaiavand nici o
importanta,de vreme ce nimic nu se mai poate repara.Relatii
dramatice,de torturare reciproca,de ura si de iubire,asa cum recunoaste
undeva deschis Sandu:Doi oameni care nu pot trai unul fara celalalt si
totusi se chinuiesc.
Casi in primul roman,eroul se confeseaza prin scris.Scrisul ii
apare ca o eliberare,ca o artiune superioara a existentei,ca o incercare de
intelegere a sensurilor ei,desi eroul este constient de caracterul subiectiv
al impresiilor sale:Aceste randuri sunt complet nedrepte.Ar trebui sa-si
scrie si ea romanul ei,asa cum il vede ea si nu cum il transform eu,caci o
consider pe Ioana egala cu mine si in stare sa-si noteze cele mai
impalpabile stari sufletesti.
Iar despre Jocurile Danieis-a spus ca ne-am afla dinaintea
celei mai bune carti a scriitorului;modelele epice ale acestui roman ni
se par totusi a fi fost percepute intr-un chip ceva mai confuz decat in
Ioana.Impresia de superioritate decurge,probabil,din calitatea
exceptionala pe care o dobandeste aici observatia psihologica;desi,la
prima vedere,Dania nu pare altceva decat un simplu avatar al Irinei,din
O moarte care nu dovedeste nimic,un fenomen de recurenta.Aceeasi
lipsa totala de interioritate la Dania ca si la Irina,aceeasi lipsa de
secrete si aceeasi incapacitate de disimulare (sufletul lor se afla
intotdeaunala suprafata);dar,totodata,si aceeasi fundamentala
defectiune a caracterului(de care Sandu se plange cu atata
vehementa),aceeasi facultate de a uita(ceea ce face ca totul),in cazul
lor,sa trebuiasca sa fie luat de la inceput).Unele lamentatii din Jocurile
Daniei au exact tonul(si uneori chiar si termenii)din O moarte care
nu dovedeste nimic:Aceasta fiinta delicata,fara energie,in voia
tuturor influentelor..;Dania nu are nici o parere,caci ea este

incapabila sa aiba ceva fix in mintea ei;E incapabila sa aiba acelasi

sentiment multa vreme;Nu puteai pune greutate pe nici o vorba de a
Daniei;Nimicnu se poate continua cu dansa;Ea care uita ata de
usor ..Pe care nici un fapt n-o poate schimba prea multetc.
La un examen mai riguros insa,ania intrece cu mult in complezitate
pe Irina,pana la a ne apare ca un personaj totalmente nou fata de
acesta;Anton Holban nu se repeta,prin urmare,ci deschide mereu alte
perspective psihologice.
Cazul Daniei este acela al unei naturibovaryce,adica al unei naturi
ispitita in chip irezistibil de a fialtfel de cum este in realitate;Dania
cea reala nu este decat o simpla marioneta,incapabila de vreo decizie
personala,supusa pe de-a-ntregul autoritatii familiale.Dania cea
inteligenta insa isi permita sa ia anumite poze de fata
emancipata;tentativele nu sunt facute,fireste,cu toata
convingerea,reflexele de corectitudine fiind mult mai puternice,mult
pre adanc inradacinate.O emancipare mult mai simulata deci,fara
consecinte practice,fara vreo schimbare sufleteasca reala(foarte
elocvent,sub acest raport,titlul romanului:Jocurile Daniei);de
fapt,prestigiul de care se bucura Sandu in ochii Daniei nu este asa
cum ii place eroului sa se amageasca-un prestigiu sentimental,ci unul
de ordin social.Sandu aduce cu sine o conceptie mult mailiberala si
maimoderna,atat in dragoste,cat si in conduita cotidiana,in
obiceiurile sale;pentru Dania cea apasata de atatea tabu-uri,prietenia
cu Sandu constituie o inceracre de defulare.Sandu pretinde de pilda a
se deosebi de Dania si prin aceea ca pe cand fata se foloseste cu
precadere de eufemisme-el spune in totdeauna,cu
familiaritate,lucrurilorpe nume.Dania simte ca fiinta ei se imbiba de
un nou prestigiu,atunci cand paseste alaturi de Sandu pentru prima data
intr-o carciuma rau famata de periferie.
Progresele Daniei in directiaemancipariidevin din ce in ce mai
vadite.
Sub raportul constructiei epice,Jocurile Danieireprezinta o
nereusitaAnton Holban a dorit sa ilustreze un model epic ce il

preocupase si in Ioana,anume acela al unui roman static,in care

actiunea nu inainteaza si in care expunerea se reduce la o enumeratre de
observatii psihologice.In Ioanainsa ,aceste observatiiimbracau toate
aparentele unui jurnal,al unei marturii directe si vii;pe cand,in Jocurile
Daniei,scriitorul devine mult mai didactic.De cele mai multe
ori,insemnarile sale nu sunt altceva decat enuntarea unei afirmatii despre
Dania,in sprijinul careia se aduce apoi un exemplu ilustrativ.