Loghin Robert-Eduard

Litere, Romana-Engleza, anul 3, ID

Tema la disciplina Analiza discursului literar si non-literar romanesc

Anton Holban – Analiza elementelor moderniste

Modernismul a reprezentat una dintre cele doua mari directii in literatura romaneasca
interbelica. Opus traditionalismului, care ar reduce valorile estetice la principiul nationalului,
a fost reprezentat de grupul scriitorilor si criticilor de la Sburatorul coordonat de figura
emblematica a ideologului E. Lovinescu, si a promovat criteriul exclusiv estetic in receptarea
operelor, si integrarea traditionalului in estetica culturii europene, in baza principiului
sincronismului si a teoriei imitatiei.
Conform lui Ov. S. Crohmalniceanu, una dintre directiile de dezvoltare a romanului
interbelic romanesc este literatura „autenticităţii” şi „experienţei”, reprezentata de romanele
lui Camil Petrescu, Anton Holban, Mircea Eliade, Mihail Sebastian si Max Blecher.
Un prim element de modernism al scriiturii lui Anton Holban este tipul de univers,
exterior sau interior, dinamic sau static, construit in romanele sale. Descrise conceptual tot ca
romane statice sau dinamice, ele sunt explicate de Holban în Testamentul literar: „Mai
limpede: o carte dinamică presupune că te ocupi numai de lucrurile exterioare oamenilor, căci
numai întâmplările se pot petrece în salturi. O carte statică te obligă a rămâne înăuntrul
oamenilor.” Scriitorul reuseste sa foloseasca in operele sale ambele tipuri de univers, static si
dinamic, si chiar sa le intrepatrunda.
In Prefata la Jocurile Daniei, autorul afirma si explica de ce face asta:
“O moarte care nu dovedeşte nimic este un roman dinamic, Ioana este un roman static. Iată
prima distincţie dintre ele.
[...]
Dar altceva mă interesează: ce e superior în literatură, dinamicul sau staticul?”
In O moarte care nu dovedeşte nimic, desi descris de autor ca roman dinamic,
personajul principal Sandu (partial un alter-ego al autorului) descrie modalitatea temporara de
a re-crea imaginea Irinei ca fiind statica: “Voi forma o fiinţă statică compusă din sute de
exclamări trădătoare, care s-au petrecut în timp.” Mai tarziu revine (referindu-se la necesitatea
de descrie complet indivizii): “Dar intenţia mea este să reconstruiesc oameni întregi, şi nu
figuri convenţionale.”
In Ioana, regasim si motivele cognitive si estetice pentru crearea personajelor si
universurilor in mod static, prin analiza nelinistilor si misterelor individuale: “Oamenii au
chipul frumos sau urât, indiferent de proporţia perfectă, numai când oglindesc mistere venite
din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoşi.”
Una dintre nelinistile mari ale unui om, gelozia personajului Sandu, indiferent de tipul
de femeie de care este indragostit in fiecare dintre romane (femeia care ii este egala, cea care
ii este inferioara social sau intelectual si cea care ii este superioara cel putin social) este
modalitatea principala de aduce la suprafata si de explorare a personalitatii sale de catre autor.
O alta referinta la rolul nelinistilor mari in crearea tensiunilor care dezvaluie structura
personajelor este, in romanul Ioana, boala (si posibila moarte) a personajului Vicky:
“Probabil că totul a depins de boala lui Viky, s-au amestecat neliniştile geloziilor mele cu
neliniştile morţii lui Viky, care la fiecare moment apărea ameninţătoare.” (Sandu)
Moartea este nu doar o sursa de tensiuni pentru personajele lui Holban, ci si un
element universal de egalizare a indivizilor. In Jocurile Daniei autorul, prin vocea
personajului Sandu, este ferm: “Ascult fiecare amănunt, dar reţin mai ales că la urmă toţi sunt
înfăşuraţi numai într-o pânză şi sunt aşezaţi de-a dreptul pe pământ, semn de egalitate în faţa
eternităţii. Dania va avea o înmormântare scumpă, dar în pământ va odihni ca şi Iţic.”
 Dragostea fizica are si ea valente descriptive. Daca in O moarte care nu dovedeşte
nimic dragostea fizica este o descatusare de tensiuni, in Ioana dragostea fizica este modulata
de completarea intelectuala si sufleteasca, iar in Jocurile Daniei devine o manifestare a unei
atractii instinctuale, primitive, care transcende nepotrivirile mentale, sufletesti sau religioase
si convenientele sociale dintre protagonisti: “Dania este caldă, când te apropii s-o săruţi fiinţa
ei vibrează fără de nici o intenţie de împotrivire, ameţită. [...] Ochii se închid, respiraţia nu
mai există. [...] Cu orice risc, încă o secundă. Încă o secundă: rugămintea ei disperată, cu toate
că la început mă primise aşa de rece...” (Sandu)
Pe langa elementele din interiorul naratiunii folosite pentru descrierea personajelor,
Anton Holban foloseste si tehnicile narative ale fluxului constiintei (stream of
consciounceness) si monologului interior. Folosirea acestor tehnici specifice romancierilor
modernisti din prima jumatate a secolului XX din literatura universala este un argument atat
pentru modernismului scrierilor lui Holban cat si pentru punerea in practica a principiului
sincronismului si a teoriei imitatiei promovate de Lovinescu.
Pozitionarea autorului este complexa, si acesta este un alt element de modernism.
Personajul Sandu este narator la persoana I, se cauta pe sine insusi, se descrie pe sine insusi, si
uneori, asa cum au afirmat unii critici, “se complace tot mai mult in roluri de Autor” (N.
Manolescu). Aceasta complacere este evidenta mai ales cand naratiunea pare a fi parte din
jurnalul personajului (atat in prezent cat si in trecut, prin analepsa), dupa modelul Jurnalelor
lui Gide. Totusi, identificarea intre Sandu si autor nu este totala, asa cum arata insusi Holban
in Prefata la Jocurile Daniei: “Nu trebuie însă să se creadă că autorul şi Sandu se suprapun
perfect. (Nici Marcel şi Marcel Proust.) Autorul a rămas stăpân pe destinele lui Sandu. El a
lucrat să proporţioneze diferitele instincte ale lui Sandu. Şi poate s-a priceput uneori să inducă
pe lector în eroare.”
Sensul romanelor lui Holban pare a fi descrierea drumului sau spre cunoastere, atat a
sinelui cat si a celor din jur.
Dorinta sa de cunoastere pleaca din insingurare si nefericire, acceasi insingurare si
nefericire pe care o simti in Sandu care afirma in O moarte care nu dovedeşte nimic: “E greu
de trăit în mijlocul oamenilor, mai cu seamă pentru că nu poţi fi niciodată absolut sigur de
ei.”, sau “Niciodată n-o să pricep exact ce se numeşte fericire, aşa aspectul ei variază după om
şi după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine şi se destramă înainte de a
detaila toate farmecile din el.”
Dorinta sa de cunoastere mai are drept cauza si sentimentul ca viata este in mod fatidic
prea scurta, iar creatiile oamenilor aproape inutile. Regasim din nou sentimentul in personajul
sau Sandu: “Iar marea! Tot mai aproape se simte mirosul, i se aude neîncetata ei legănare,
neobosita ei încercare de a construi miracole şi apoi destrămarea înainte de a porni din nou.
Simbol al tuturor planurilor omeneşti, construcţii mereu reîncepute, inutile poate, căci ştii
perfect că nu vor ajunge la vreun rezultat, dar ce superbă lucrătură!”
In consecinta, atat pentru Holban cat si pentru personajele sale, “Toată truda trebuie
să-ţi fie să te cunoşti cât mai exact şi să nu porţi cu tine, toată viaţa, pe un străin.” (Sandu,
Ioana)
Drumul lui Holban spre cunoastere si in cele din urma spre afirmarea propriei
persoane este prin intermediul artei literare, a carei prima sursa trebuie sa fie observatia. Asa
cum afirma in Prefata la Jocurile Daniei, “Tot ce am scris (chiar dacă am văzut mai puţin dar
la început) este rezultatul propriilor mele experienţe. Clasicii credeau că o producţie literară
trebuie să pornească de la observaţie, dar renunţau să se arăte pe ei. [...] Cred în valoarea
observaţiei, ca primă sursă a literaturii...” (Prefata autorului la Jocurile Daniei)
Ceea ce face Holban este arta pentru cunoastere, nu arta pentru arta: “Nu mai cred în
artă pentru artă.” (Prefata autorului la Jocurile Daniei). Cu toate acestea, el ramane in mod
inevitabil un artist, un scriitor-pictor-poet-muzician, creand fragmente a caror extraordinara
frumusete m-a miscat:
O moarte care nu dovedeşte nimic
“Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Şi în faţa imensităţii auguste,
bietele mele gânduri sunt minuscule şi nepotrivite.”
Ioana
“Feţele mării. Vocile ei. N-am cunoscut obsesie mai constantă. Dacă aş fi poet, aş face o
epopee în care n-ar apare nici un om. Numai valurile.”
Am ales Anton Holban din motive obiective si subiective. Am ales obiectivun autor
reprezentativ pentru modernismul interbelic romanesc. Am ales subiectiv autorul care peste
prapastia de o suta de ani in timp a creat o punte pana la mine, si a facut asta in mod constient
si intentionat: “Găseşti într-o carte vreun rând care ţi se potriveşte perfect, care porneşte parcă
de la cele mai intime experienţe ale tale, şi totuşi autorul lui este departe, în cine ştie care ţară
şi casă, ocupat la o treabă pe care n-ai făcut-o niciodată, atent la oameni care te-ar enerva. Sau
poate, mort, vagabondează prin spaţiu, nemaiinteresându-se de necazuri care i-au amărât
altădată viaţa şi care vibrează în tine.” (Sandu, Jocurile Daniei)