Neomodernismul Universul liric stanescian.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial influenta politicului asupra culturii a fost puternica : intr-o prima faza literatura imbina traditia interbelica, cativa dintre scriitorii care au publicat si inainte de razboi continua sa publice : M.Sadoveanu, G.Calinescu, G.Bacovia, L Blaga, T.Arghezi ; urmeaza mai apoi o literatura considerata de N.Manolescu subliteraturaliteratura prolecultista dictata de o ideologie constrangatoare.In acest context marii poeti interbelici sunt marginalizati ori interzisi iar Eminescu insusi este cenzurat in virtutea noii ideologii. Resurectia lirismului s-a produs odata cu generatia 60, anticipata de N. Labis buzduganul generatiei 60(Eugen Simion) si reprezentata mai ales de Nichita Stanescu, Marin Sorescu ,Ana Blandiana, Cezar Baltag. Poezia acestei generatii redescopera frumosulesteticul, ca element principal al operei literare, intorcandu-se catre temele dintotdeauna ale literaturii, pe care le trateaza intr-o maniera subiectiva.acest tip de lirism interiorizat cauta sa puna in acord fiinta creatorului cu stihiile(fenomen natural care se manifesta cu o forta distrugatoare).Poezia anilor 60 este caracterizata de un vitalism exuberat de sorginte blagiana, prin care eul liric cauta sa descopere radacinile cosmice ale propriei fiinte dar si de un

sentiment de descoperire a trairii si rostirii cu subtext etic dar nu si moralizator, justificabil prin dezacordul existent la momentul respectiv intre fiinta rationala, interogativa si mediul social constrangator. Astfel, poezia saizecista este una axata pe problematica eului , universul gravitand in jurul fiintei creatoare.Harta neomodernismului poetic romanesc este una diversa fiind alcatuita dintr-o pluralitate de voci lirice. Apelul la traditia lirica autentica, reveneria la principiul esteticului, apelul la o motivatie etica a discursului, valorificarea miturilor, a unui limbaj intelectualizat, conceperea unei poezii surprinzatoare prin topica, sintaxa, joc de cuvinte, cultivarea unei atitudini ludice, parodice, ironice in fata aspectelor dintotdeauna ale existentei , accentul pus pe metafora mijloc de ambiguizare tematica, reprezentarea abstractiilor in forma concreta,reflectia filozofica acestea sunt trasaturi ale neomodernismului poetic romanesc. In mod cert aparitia pe scena literara a lui Nichita Stanescu, considerat a fi al treilea pilon de rezistenta al liricii romanesti, constituie un moment de revigorare, dupa letargia perioadei prolecultiste.Cel care marturisea ca l-a invidiat si urat pe Labis, pentru ca acesta publicase - semnul tiparit al literei mi se parea miraculos si de neatins-, va fi primul dintre membrii generatiei sale care se va abandona liricului, intr-o

perioada in care evenimentul politic domina.Poetul se plaseaza asa cum s-a spus intr-o ascendenta nobila:Eu am venit pe lumea limbii romanesti ca sa-l vestescafirma NS atunci cand se implineau 90 de ani de la moartea lui Eminescu, pe care o privea ca o renastere a spiritului acestuia in constiiinta lirica romaneasca .Respectul si afinitatea lirica explicit exprimate de poet il incadreaza in apropierea lui Arghezi de la care preia duritatea cuvintelor si preferinta catre inovatia limbajului, lui Lucian Blaga, continuand in acelasi stil intelegerea inalta, contemplativa a actului de creatie sau in apropierea lui Barbu la care aprecia ermetizarea textului.Toate aceste aspecte l-au determinat pe criticul literar Eugen Simion sa afirme faptul ca N.S scrie o poezie a poeziei, din care transpare efortul creatorului de a-si defini identitatea, lucru nu tocmai usor de realizat, carand in spate dulcea povara de a fi urmasul madernistilor interbelici sau mai mult a mai marelui poeziei romanesti , Mihai Eminescu. In ceea ce priveste crezul artistic al poetului clasicul vede idei, romanticul sentimente, modernul vede deodata ideile si sentimentele, dar le vede cu cuvintele,acesta va fi demonstrat prin transferultapetat permanent- dintre concret si abstract, dintre constiinta si existenta. Am visat la un moment dat posibilitatea unei poezii pulsatorii, care sa repete prin forma sa activitatea inimii.Textele lirice stanesciene pun in acord fiinta umana incercata de stari

diverse,adesea contradictorii, cu ritmul universal, parand adesea ca elementele cadrului exterior preiau prin contaminare stari, emotii, sentimente umane:prin faptul ca sunt, lumea este, prin faptul ca vad lumea se lasa vazuta, prin faptul ca simt lumea se lasa simtita Cea mai dificila proba pe care poetul o are de infruntat este aventura cuvantului.Zeul la care se inchina creatorul, cuvantul, trebuie sa dobandeasca in maniera argheziana forma cea mai potrivita pentru a transmite gandul, impacand astfel antinomia obiect/subiect:ele, cuvintele par a fi insasi existenta noastra.Catre finalul vietii insa, poetul se loveste de obstinenta cu care cuvintele raman doar sugestie, numindu-le necuvinte.Poezia lui Nichita Stanescu e un imn involuntar, dedicat Maiestatii sale Cuvantul si antinomiilor lui Necuvantul(Constantin Crisan) Arta este, in conceptia stanesciana o modalitate de cunoastere, de descoperire a sinelui, pentru ca fiecare zi este o minune-minunea de a exista.Poetul se identifica prin actul creatiei cu poezia, insufletind-o asa cum Pygmalion insufletea cu ajutorul Afroditei statuia pe care o crease si de care se indragostise. Nenascutul poet sau poetul care nu a atins inca perfectiunea creatiei se naste din poezie:nu stiu daca sunt poet,dar stiu precis ca sunt foarte indragostit de poezie Ca si lirica argheziana, impresionanta prin diversitatea tematica abordata, lirica stanesciana valorifica teme

precum: iubirea,viata, moartea, timpul, adolescenta , conditia poetului atins de demonul creatiei , a carui energie se consuma si se reface in cautarea febrila a perfectiunii. Facand referire la specificul liricii stanesciene Eugen Simion aprecia ca poetul se face ca se joaca cu niste jucarii ce se cheama univers, destin, existenta, iubire, moarte, singuratate. Debutul lui N.S se produce tarziu, dupa moartea lui Labis in 1956.Primele doua volume Sensul iubirii si O viziune a sentimenteloranunta o poetica vitalista, exuberanta, a varstei de aur adolescenta si a elanurilor erotice.Privita precum o betie a simturilor , o boala trupeasca, iubirea are menirea de a conduce indragostitii catre evolutie spirituala sau depasirea limitelor umane:si ma-naltam /si nu mai stiam undemi lasasem in lume odaia. Cazand prada iubirii, barbatul se transforma in Zeu, Demiurg si ia in stapanire universul. Daca L Blaga isi modifica radical atitudinea in cea dea doua etapa de creatie, refuzand sa comunice cu semenii si invaluindu-se intr-o tacere absoluta, Nichita Stanescu devine prin volumul Dreptul la timp, grav, reflexiv, meditand asupra efemeritatii existentei umane si a vesniciei nefiintei.Surpinzator este insa faptul ca poetul devine constient de tragismul ontologic(realitate obiectiva) doar in momentul in care cautarea semnului-adica a Cuvantului se arata a fi o

iluzie.Volumul 11 elegii a fost considerat volumul cel mai valoros al poetului, continand in fond 12 elegii inchinate unei personalitati istorice, culturale, mitologice .Ciclul reda conditia artistului si justifica suferinta acestuia:imposibilitatea de a materializa imaterialul .Un alt volum important Laus Ptolomaeipornind de la teoria invatatului Ptolomeu , cel care punea pamantul in centru universului, proiecteaza omul in centrul universului.Poezia si matematica devin in acest volum doua cai de cunoastere, care prin intermediul limbajului devin cai initiatice pentru poetul aflat in cautarea perfectiunii poetice. Din etapa a doua de creatie mai fac parte volume precum:Necuvintele, Rosu verticalsau in Dulcele stil clasic, volum care constituie printr-un limbaj armonios, melodic o apropiere a poetului de modelul inaintasilor sai. A treia etapa a creatiei reprezentata de volume precum Maretia frigului -o meditatie asupra timpului si a mortii considerata a fi singura posesiunea omului, Epica Magna,Opere Imperfecte,Noduri si semne care incheie aceeasi incercare crancena a poetului de a investiga actul artistic.Opera sa inscrie in eternitate lupta creatorului din seria de arte poetice (Ars poeticaArta poeziei,Arta scrisului,Poezia, de a face unicul sa devina comunicabil, de a fiinta cunoasterea , cautand de la Eros pana la Thanatos.

Leoaica tanara, iubirea Nichita Stanescu (1933-1983), este poetul necuvintelor, cel care filtrand elemente din opera inaintasilor le imbraca cu forme noi. A primit denumirea de poetul chirurg tocmai pentru ca a operat atat de adanc in corpul cuvintelor, cautand sa gaseasca forma cea mai potrivita a cuvantului care sa se confunde in cele din urma cu ideea, cu sentimentul insusi.Pentru N S cuvintele nu sunt invelisuri materiale, exterioare ci au o viata proprie pentru ca primesc identitatea celui care le rosteste:Imi invatam cuvintele sa iubeasca/le aratam inima/si nu ma lasam pana cand silabele lor/nu incepeau sa bata(Ars poetica) Titlul poezie reprezinta prin metafora explicita leoaicaiubirea, un transfer semantic al trasaturilor animalului de prada catre sentimentul uman al iubirii.Astfel, insusiri precum ferocitate, agresivitate, viclenie, frumusete, vitalitate, liberate, sunt transpuse iubirii, privita drept aparitie inopinata in viata omului. Prima strofa este o senarie( 6 versuri) cu vers liber, aceasta trasatura prozodica initiata de simbolisti si

continuata mai apoi de modernisti se va prelungi iata si in neomodernism, puncatand necesitatea de eliberare a poetului creator de orice forma de constrangere.Titlul este reluat sugerandu-se faptul ca iubirea ia forma agresiva a unei leoaice.Pronumele personale mi,m-ma,identifica prezenta in text a eului liric, dar si o reintoarcere a poetului neomodernist catre lirica de confesiune.Verbele la timpul perfect compus traduc caracterul fortuit(neasteptat), cu car eiubirea isi face aparitia in viata omului dar si carcaterul irevocabil al acestei intalniri.Versul ma pandisesugereaza caracterul premeditat al iubirii. Sintagmacoltii albiconstituie din pdv stilistic un epitet cromatic dar poate reprezenta si o structura oximoronica, pentru ca poate defini atat puritatea sentimentului cat si agresivitatea acestuia.Epifora fata sugereaza prin repetarea de trei ori a substantivului, in secventa finala a versurilor, urmele adanci, irevocabile lasate de iubire asupra identitatii individului.Prima strofa este centrata pe ideea aparitiei fulgeratoare a iubirii si a modificarilor fundamentale survenite in urma acestei experiente. Traind sentimentul suprem al iubirii eul liric devine un centrum mundi.Indragostitul percepe astfel lumea drept un cadru perfect pentru a-si depasi conditia. Simbolul cercului iar in jurul meu, natura se facu un cerc de-a dura, trimite la celebra metaforacuibar rotind de apea lui Eminescu care reprezinta aceeasi

idee a perfectiunii pe care omul nu o poate atinge decat prin iubire. Acest sentiment inalt realizeaza o punte de legatura intre cele doua sfere care altadata erau antonimice:contingentul si transcendentul, cerul si pamantul, trupul si spiritul.Strofa a doua, o octava, este centrata pe ideea raportului eului liric cu mediul inconjurator. Strofa a treia este o decima( 10 versuri) cu vers liber.Efectele pe care iubirea le are asupra individului sunt :pierderea identitatii sinelui urmata de incercarea de recuperare a echilibrului pierdut, soldata insa cu un esec.Metafore simbol precum spranceana(cunoastere vizuala), tampla(cunoastere rationala) si barbie(cunoastere prin eros), puncteaza ideea ca odata consumata iubirea, eului liric ii va fi imposibil sa se regaseasca.Versulsi aluneca-nestire pe-un desert in stralucire, cu verbul la prezentul etern subliniaza ideea persistentei iubirii in sufletul omului si zadarncia recuperarii integritatii individului aflat sub hegemonia(suprematia) acestui sentiment, prin intemediul metaforeidesert in stralucire.Atributul aramiealaturat substantivului leoaica simbolizeaza individul matur, trecut printr-o experienta definitorie a vietii si evoluat spiritual .Iubirea este spre deosebire de om singura capabila de a invinge timpulinc-o vreme si de a inscrie in eternitate indragostitii. Daca pentru poetul tacerii, Lucian Blaga, iubirea reprezinta o betie a simturilor fara a armoniza cuplul

cu ritmul universal, Nichita Stanescu percepe acest sentiment drept singura posibilitate a individului de asi depasi conditia in drumul anevoios catre cunoasterea lumii, oglinda a cunoasterii de sine.