Romanul postbelic de după 1980

,,Zmeura de campie” de Mircea Nedelciu

Mircea Nedelciu, Ioan Grosan si Mircea Cartarescu raman cei mai cunoscuti autori de
proza din generatia optzecista.
Termenul de postmodernism se impune in literatura in anii 1970 si corespunde unei
explozii informationale (radio,cablu TV,internet,computer), care va conduce la un efect de “turn
Babel” sau de “colaj”, adica de amestecare si suprapunere haotica a unor informatii specifice
unor domenii foarte diferite. Dezvoltarea tehnologiei va conduce individul in zona experientelor
concentrate si accelerate, de unde si impresia pe care o creeaza proza postmodernista aceea a
unei lumi haotice,ilogice, cu o curgere a istoriei abolita.
Fiind o orientare de ultima generatie care aminteste cumva de miscarea anterioara
avangardista de experimentele dadaiste si suprarealiste, postmodernismul nu este inca precis
definit sau teoretizat. Din acest punct de vedere ,criticul literar Ovidiu Crohmalniceanu alegea sa
spuna: ,,E monstrul de la Loch Ness al criticii contemporane ,tot mai multi insi declara ca l-au
vazut cu ochii lor ,dar dau fabuloasei lui infatisari descriptii absolut diferite.”
Putem banui ca tanara generatie de scriitori romani ,fie ei poeti,fie ei prozatori, precum
Leonid Dimov,Emil Brumaru,Dumitru Tepeneag, Mircea Cartarescu, ori Mircea Nedelciu si-au
propus o noua miscare de revolutionare a literaturii romane cautand sa sparga niste bariere si sa
ajunga la formule de expresie originale,socante chiar.
In linii mari , postmodernismul include spirit ludic,impresia de text scris in joaca,ca
dintr-o placere copilareasca ,naratori ca voci ale unor autori care nu numai ca nu-si mai acorda
importanta, ci se si autopersifleaza (se iau in ras) ,trecerea imprevizibila de la focalizarea zero la
focalizarea interna, de la un rand la altul, voci narative care intra in dialog cu cititorul, il
provoaca sau il ironizeaza,combinatie retorica ,desfraul fanteziei, gustul pentru argou si pentru
limbajul familiar,intertextualitate si metatext, incat rezultatul este comparabil cu un surprinzator
puzzle, sau cu o ingienioasa constructive din” prefabricate”.

O alta impresie de ansamblu pe care ne-o va lasa o proza postmodernista este a

fragmentarului, adica fie a povestii in mod intentionat lasata neterminata, imperfecta ,,ciuntita” ,
fie a unui intreg , ale carei parti componente nu se articuleaza perfect,nu se lipesc.
 Romanul ,,Zmeura de campie” subintitulat “roman impotriva memoriei” este publicat in
anul 1984.

Insusi subtitlul scrierii anunta un parcurs epic greoi, fara sa se respecte o ordine
cronologica a intamplarilor, sau momentele subiectului ,dar si o incercare de parcurgere in sens
invers a unei istorii , a unei povesti de viata ,depanarea unor amintiri care se vor dovedi
neplacute,dureroase , odata ce vor fi recuperate sau scoase la lumina.

Tematic, scrierea lui Mircea Nedelciu repune in discutie conditia orfanului si prin aceasta
intra in dialog cu mari capodopere din literatura romana si universala ,precum: ,,Enigma Otiliei”
de G. Calinescu, ,,Singur pe lume” de Hector Malot, ,,Mizerabilii” de V. Hugo , ,,Oliver Twist”
de Ch. Dickens sau ,,Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain, cu observatia ca cele mai
multe dintree aceste scrieri ,cu exceptia operei lui Hugo ,raman circumscrie fatalmente
realismului ca si curent literar.

De cele mai multe ori ,orfanii reprezinta fiinte “gri” ,de care nimeni nu are nevoie sau nu vrea sa
aiba stiinta, dar care de la un punct incolo, vor fi utili tuturor,societatea sacrificandu-i de doua
ori: o data cand le fura parintii lasandu-i fara protectie ,si a doua oara cand le va cere sa sa-si
faca datoria pentru o societate care nu a vrut sa stie de ei, sau chiar faca pentru ceilalti ce este
mai greu ,mai riscant sau mai umilitor, neavand cine sa-i apere si sa-i protejeze.

Titlul romanului este o metafora a sentimentului de instrainare a unei generatii de tineri

crescuti in orfelinate, in perioada regimului comunist, dar si al intregii societati
romanesti ,obligate dupa 1948 sa intoarca spatele vestului si sa se adapteze unui curent politic
nascut intr-o tara “foarte” vecina cum a fost Rusia .

,,Zmeura” este un arbust cu ramuri ghimpoase si cu fructe comestibile,care, in mod normal

creste in zonele de munte iar nu la campie. Buni la suflet, interesanti ,desi ghimposi, raman in
fond si eroii masculini ai romanului ,dureros dezradacinati, ca sa nu mai vorbim de aspectul
absolut intortocheat al firului epic, incalcit ca si tufele de zmeura. Zare Popescu, Radu Grintu si
Gelu Popescu sunt trei copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa al II-lea Razboi
Mondial, care se cunosc intre ei si care impart complexul de orfan.

Titlul devine si o metafora-simbol a omului despartit de familie, tradat de memorie (pentru ca

amintirile din copilarie sunt putine sis terse, vagi ) , tradat de istorie si de rautatea speciei umane,
incurajate in perioada din razboi si de dupa, sa minta, sa tradeze, sa parasca, sa “toarne”.

Subiect si mesaj al romanului

Intr-o scriere ampla, dar lipsita doar aparent de orice urma de conflict, Zare, Radu si Gelu
vor incerca sa raspunda la o intrebare oedipiana: ,,Cine sunt eu?”, iar lipsa capital ramane cea a
tatalui ,a celui care le-a dat un nume.
 Zare a terminat doar liceul, este un autodidact,a fost respins la facultatea de istorie si este
pasionat de etimologie si de istorie. Pe toata perioada actiunii romanului, el are ca preocupare
intocmirea unui dictionar etimologic in care incearca sa refaca istoria in functie de originea
numelor unor lucruri incepand pe care le aranjeaza alphabetic, in scrisori profesorului sau din
liceu,incepand cu cu “Arac” si terminand cu “Zat”, pe marginea fiecaruia tesand o poveste
interesanta, din punct de vedere antropologic si sociologic, mai ales.

Radu este absolvent de litere, renunta la profesorat si lucreaza un timp ca pedagog,ca

ghid t uristic si ar vrea sa se faca regizor de film,iar din acest punct de vedere, intregul roman ar
putea fi citit ca un scenariu scris de Radu, pentru un film care sa desluseasca misterele din viata
lui Zare Popescu , pe care il cunoaste in armata , adica in timpul serviciului militar obligatoriu.
Acelasi Radu il cunoaste si pe Gelu,care este mai mic decat amandoi, in timp ce ii este pedagog
la Liceul de Mecanica Fina , la randul lui crescut la Casa de Copii din Sinaia.

Dintre cei trei , singurul realist este cel mai mic dintre ei, Gelu Popescu care nu va fugi de
trecut, caruia nu-i va fi frica sa incerce sa descopere printr-o ancheta pe cont propriu care ii este
familia, iar cel ma ilas este Zare, care nu vrea sa stie nimic despre parintii sai.

Zare si Radu au minti mai sofisticate si sunt mai inclinati sa-si mistifice trecutul, adica sa
si-l imagineze altfel decat a fost in realitate, sau sa-l nege ,sa-l respinga ca o forma de
autoaparare. De curajul lui Gelu si de determinarea sa vor beneficia insa ceilalti doi, pentru ca
ceea ce afla Gelu Popescu nu are legatura cu trecutul sau, ci cu un trecut comun al lui Zare si al
lui Radu . In ciuda identitatii de nume (Popescu),desi frati de cruce din orfelinat, Gelu si Zare nu
sunt frati biologici.

Pe scurt, refacuta dintr-un puzzle uluitor , povestea de viata sau a copilariei a doi dintre ei
ar suna cam asa: un barbat pe nume Anton Grintu,tanar si proaspat casatorit cu o femeie pe
nume Speranta, este dusmanit cumplit de un alt barbat, pe nume Florea Popescu, fiul unui
invatator,care o iubea pe Speranta.Primul rau pe care-l face Florea este sa intervina pe langa
autoritati, incat Anton Grintu sa fie inrolat pe front (al doilea Razboi Mondial) ,iar el sa o
convinga pe Speranta sa se casatoreasca cu el, spunandu-I ca primul sot i-ar fi murit in lupta .In
realitate Anton Grintu supravietuieste frontului ,dar afland ca Speranta s-a recasatorit si
simtindu-se tradat de soarta, nu se mai intoarce in satul de bastina si se stabileste intr-un sat de
munte, unde are un al doilea mariaj .

Acelasi Florea Popescu il toarna a doua oara pe Anton Grintu la serviciul securtitatii
comuniste pentru un motiv oarecare ,incat sa nu existe riscul ca Anton Grintu sa reapara in viata
Sperantei. Inainte de a fi arestat, Anton Grintu devenise déjà tatal lui Radu Grintu si in acelasi
timp, Speranta admisese sa conceapa un copil cu Florea Popescu ,dupa o perioada lunga de
asteptare, ca masura de precautie pentru o posibila reintoarcere miraculoasa a primului sot de pe
front. In ultimile luni de sarcina ,Speranta va innebuni, deoarece noii soti se trezesc acasa cu
oamenii securitatii care li-l incredinteaza pe micutul Radu Grintu, ramas fara parinti ,dupa
arestarea tatalui.

Securitatea hotaraste astfel, considerand ca Speranta ramanea singura ruda prin

alianta ,insa la mijloc putem banui ca este mana destinului , care il pune pe Florea Popescu fata-n
fata cu victima cea mai fragila a egoismului sau. Speranta intelege instantaneu ca baiatul
seamana leit lui Anton Grintu,fostul sau sot, si ca cineva sau soarta o trasese pe sfoara. Cu
mintile ratacite,Speranta il va aduce pe lume pe Zare,si la scurt timp moare, iar in gospodaria lui
Florea Popescu,raman sa traiasca Florea Popescu, Zare, Radu Grintu si bunicul de pe tata al lui
Zare, batranul invatator.

Cand Zare are putin peste doi anisori , securitatea vine acasa la Florea Popescu si il
aresteaza , printr-o ironie a sortii acesta fiind la randul lui turnat sau parat pentru un motiv
oarecare la securitate.

Romanul incepe cu depanarea unei amintiri vagi a lui Zare Popescu, aflat in compania lui
Radu Grintu ,in armata, in anul 1973, dupa care Grintu ar vrea sa scrie scenariul unui film:I ntr-o
curte mare ,cu vegetatie luxurianta, Zare se ascunde dupa o tufa de zmeura , iar din curte se aude
plansul altui copil,dupa parerea sa, al unei fetite putin mai mare, tinde el sa creada,o sora
insarcinata sa-l aiba in grija pe Zare.

Finalul va demonstra ca cel de-al doilea copil ce-l cauta plangand pe Zare era nimeni
altul decat Radu Grintu, un fel de frate vitreg si ca in ziua aceea fusese arestat tatal lui Zare, prin
urmare trauma sau frica momentului fixasera momentul in constiinta copilului.

Aceasta poveste trista de viata, cu tuse demne de o tragedie greceasca din loc in loc ,este
menita sa justifice subintitularea cartei ,,roman impotriva memoriei “ pentru ca ancheta initiata
de cel mai mic dintre cei trei orfani, Gelu Popescu, va dovedi ca regimul comunist a mintit atunci
cand a imbracat in lumini frumoase, nationaliste,sensul celui de-al doilea Razboi Mondial , dupa
cum a mintit cand a garantat ca arestarile masive din anii “60 erau complet justificate.

Cei trei tineri se nascusera intr-o perioada dominata de frica, tradare, delatiune si teroare,
iar alegerea autorului de a nu-si numerota capitolele, ci de a le marca alfabetic cu litere de la ,,A”
la ,,Z” vorbeste despre o societate redusa la oameni de carton asezati in linie dreapta, organizati
ca tintele de pe poligonul de tragere din armata, botezate cu literele alfabetului ,la randul lor.

Pe fundalul acestei povesti de viata pe suprapune o poveste de dragoste ,la randul ei

nefericita ,povestea de dragoste dintre o tanara invatatoare pe nume Ana si Zare si Gelu. Ana se
indragosteste de Zare, ii trimite scrisori de dragoste snob-teribiliste, care emana un aer ironic
occidental, cosmopolit chiar, tanara intentionand sa emigreze in Germania, dar din motive
neclare Zare nu-i raspunde . Ana il va intalni la scurt timp pe cel mai bun prieten al lui Zare ,pe
Gelu,cei doi devin iubiti si abia dupa ce se iubesc ,dintr-o discutie cu Gelu, Ana isi da seama ca il
cunoaste pe Zare. Ranita in orgoliu, urmarita de nesansa, tanara invatatoare care era déjà
insarcinata cu Gelu, rupe legatura cu acesta si se retrage in satul Burlesti, fara sa-i spuna ca ii
purta copilul, istoria vrand parca sa se repete.

Miza cea mai importanta pe care si-o propune romanul lui Mircea Nedelciu este sa-l
provoace pe cititor sa descopere experimentand efectiv “mecanismul” lecturii, adica sa depistam
de unde vine acel ceva care nu ne lasa sa abandonam o carte, ,sa intrerupem pentru un timp
lectura unui text.

Asadar scrierea se vrea un exemplu de maestrie in materie de arta narativa care sa scoata
la lumina secretul ,,contractului “ sau al,,intelegerii” dintre un autor, un cititor si un text.Daca in
romanul traditional parghia de control asupra vointei cititorului o reprezenta conflictul,in cazul
de fata el este disipat,aproape inexistent si totusi cartea ne provoaca.

Aspectul polimorf , ca de “puzzle”, al cartii care poate fi citita si ca roman epistolar si ca

eseu si ca jurnal, si ca dosar de documente,dar si ca scenariul unui film, dau originalitate lucrarii.
Se adauga trecerile bruste de la o perspectiva narativa la alta, textul experimentand inclusiv
naratiunea la persoana a II-a , ocazie cu care cititorii plonjeaza in prima dilema: cui apartine
vocea pe care o aud in acele randuri? Este vocea constiintei personajului in disputa cu el insusi?
Este vocea naratorului care isi ironizeaza personajul? Este vocea autorului care il sanctioneaza pe
cititor sau il demasca tocmai cand apucase sa se identifice in mintea sa cu personajul,sa intre in
pielea acestuia si sa-i intuiasca urmatoarele reactii sau ganduri?

In orice caz, impresia de ansamblu a cartii este unui experiment care-l determina pe
cititor sa-si depaseasca limitele, sa nu renunte , sub promisiunea ca finalul care va elucida
secretul din copilaria celor trei sa-l recompenseze pe masura asteptarilor. Referindu-
se la relatia autorului cu cititorul, M. Nedelciu declara: ,,Am nevoie de el numai atunci cand
gandese cu propriu-I cap.”deci nu cand asteapta sa fie ghidat ca un orb de catre un mic
Dumnezeu care ar fi naratorul omniscient. De aceea, sentimentul cititorului este ca Nedelciu il
face personaj in romanul sau, il provoaca sa intre in joc aruncandu-i efectiv,ca intr-un duel ,o
manusa ,persiflandu-l pentru ca il suspecteaza de comoditate si de pasivitate in timpul
lecturii: ,,Nu-I nimic daca cititorul e derutat. Asta ajuta la intelegerea mesajului .” , ,,Daca
totusi,pana aici e ceva neclar,va rog sa nu-mi pretindeti sa va dau adresa de acasa...” (o ironie
evident la adresa prozei omnisciente care se oferea”pe tava” cititorilor).

Aproape tuturor personajelor din roman , uneori chiar si celor episodice, le revine rolul de
povestitor , personajele principale, povestindu-si intre ele intamplarile vietii. Peste acest cor de
voci narative se adauga cateva schimburi epistolare dintre care cele mai copioase sunt cele
dintre Zare si profesorul sau de istorie din liceu,Valedulcean si scrisorile exaltate ale Anei catre
Zare, care raman mai mereu fara raspuns.

Impresia ultima este de roman bogat mozaicat ,multistratificat, de constructie ingenioasa,

complexa, amuzanta, ca si de hatis, asemanator tufelor de zmeura de care-si aminteste Zare in
debutul romanului care-l inspira,il ispitesc si-l nelinistesc simultan pe copil si pe cititor,mai
tarziu.

Ironiile naratorului care-si permite sa intervina direct in text de undeva din ,,off” tintesc
nu numai la adresa cititorului ,ci si la adresa personajelor ,la adresa prozei obiective,etc.

Spre exemplu,in unele locuri interventia autorului aminteste izbitor de pasaje dintr-un roman
precum ,, Sufletele noastre”, al lui Gogol: ,, cat timp il ferchezuieste pe Grintu in holul
infirmeriei unitatii, imi voi permite,fara a pretinde prin asta ca schimb cine stie ce regule ale
naratiunii romanesti sa maid au cateva detalii despre existent anterioara si ulterioara a fiecaruia
dintre ei.”

In alte interventii, autorul mimeaza o complicitate flatanta pentru cititori ,, Vizavi de

rampa de marfuri(vis-à-vis daca va place mai multe!)” . Scrierea are caracter auto-reflexiv, iar
uneori Nedelciu pune in seama personajelor sale sa-i dezvaluie tehnica de lucru. Spre exemplu,
iritat de felul in care Gelu Popescu isi lungea povestea descoperirilor facute in sate precum
Burlesti, Grintu gandeste: ,,isi va amana intr-atat povestirea , o va fragmenta si o va pune in
dubiu pana cand celalalt va pleca si el pe teren sa-I dezlege firele.”

Inclusiv ultimul capitol al romanului are un titlu poznas, ludic, pentru ca ia in raspar
obisnuinta romanului realist,a epicului mai vechi, de a ne furniza personaje cu cicluri de viata
complete, care sa nu ne ascunda nimic. Capitolul se intituleaza : ,, Este Zare Popescu un personaj
in romanul <<Zmeura de campie>>”, iar raspunsul la aceasta intrebare este oferit chiar de autor
in continutul capitolului: ,,S-ar putea sa nu fie,pentru ca ii lipsesc mai multe elemente
constitutive, dintre cele care sunt considerate obligatorii. Culoarea ochilor lui nu este nicaieri
definitiva.El nu-si cunoaste nici macar parintii, nici nu vrea sa-I cunoasca.Este posibil un
asemenea personaj?”

Personaje in roman

Cele trei personaje principale ale romanului au varste usor diferite: cel mai tanar este
Gelu Popescu,numit pentru inceput, in roman , de catre Grintu, ,,Mesterul”,nascut in 1955, mai
mare cu un an ca el este Zare ,nascut in 1954, daca ne gandim ca autorul precizeaza ca in 1973 ,
soldat fiind ,era la un an de la terminarea liceului ; iar cel mai mare este Grintu ,nascut in 1949.
 Actiunea propriu-zisa a romanului se desfasora intre 1973-1977, perioada in care
protagonistii au intre 18 si 22(Gelu),19-23 de ani (Zare) si 24-28(Grintu) ,adica sunt toti la varsta
dintre adolescenta si prima tinerete, cand problema identitatii devine presanta.

Ca reprezentanti ai aceleasi generatii care impart conditia tragica a orfanului, acei trei
tineri au cateva insusiri sufletesti comune :sunt boemi,nu le place sa prinda radacini,se
indeparteaza de locuri apasatoare incarcate de amintiri dureroase,schimba meserii,calatoresc ,au
simtul umorului si un fond sceptic ironic.

Conditia de orfan presupune ca si in cazul lui Felix si al Otiliei si unele mici avantaje: cei
fara familie, fara parinti sunt oarecum ,,nefixati” pe o ruta existentiala anume, neghidati in
alegerile personale sau profesionale, adica nu li se traseaza in prealabil un destin de catre
altcineva.

Mai ales Radu si Zare sunt inteligenti, problematizanti, cu preocupari intelectuale si

creativi: Zare concepe un dictionar etimologic dupa un criteriu foarte original,care-l va costa insa
ratarea admiterii la Facultatea de Istorie, iar Radu isi propune sa scrie un scenariu pentru un film
pe care viseaza sa-l regizeze.

Toti trei au un limbaj nepretentios, colocvial, cu formulari plebe, chiar bascalioase dar nu
sunt superficiali, adica poarta discutii foarte profunde si sofisticate. Spre exemplu, satul lui
Burlesti (o localitate fictiva) este numit pe rand in maniera persiflanta de personaje: ,,mica
localitate Burlesti”, ,,Rio della Burlesti” dupa cum adjectivul care ar numi orice obiect sau fiinta
provenind din acest sat se presupune a fi ,,burlesc’’,

Zare Popescu ,dupa terminarea liceului, rateaza admiterea la Facultatea de Istorie,este

imediat inrolat in armata ,unde il si gasim in debutul romanului ca ,,simplu soldat la trupet” unde
il va intalni pe Radu Grintu , ,,terist ,fruntas Tarii Romanesti!”.

Cei doi se vor imprieteni si din poveste in poveste isi vor da seama ca au copilarit impreuna la
Casa de Copii din Sinaia.

Zare improvizeaza teorii istorice fanteziste, are sclipiri de geniu ,pentru care este
tachinat de Radu si pastreaza legatura cu profesorul de istorie din liceu: Valedulceanu. Numele
profesorului este imaginat de Nedelciu pentru a ironiza gustul pe care il trezise lui Zare acest om
pentru specutlatii idilizante,metaforice ,nestiintifice cu iz nationalist, de tipul ,, Spatiului mioritic
“din teoriile filozofice ale lui Blaga, Tanarul Zare fiind amator de teorii care ar fi inclinat sa vada
in poporul roman o natiune aleasa.

Cu imaginatia sa fantezista , Zare propune si niste etimologii pentru numele eroilor , pe

care ii reboteaza “poetic”, ii revanseza. Supozitia sa este ca “Grintu “s-ar traduce prin
<<santinela>> sau << martorul>> ,”Radu” ar insemna ,,bucurie” ,iar Popescu ar insemna ,, cel
care sta semet”.
 Dictionarul pe care vrea sa-l intocmeasca are la baza o idée nastrusnica: istoria poate fi
inteleasa nu numai prin filtrul datelor si al anilor , ci si analizand traseul circulatiei numelor unor
obiecte(barda,baltag,baros) in anumite zone geografice ,sau cunoasterea utilitatii lor in sanul unei
comunitati, ori a civilizatiei material in care au fost create , inventate.

Zare, din punct de vedere professional, este si mai ,,migrator” decat Grintu,in sensul
ca in armata face treaba de frizer( ,,desi nu se pricepe”),este sofer, lucrator pe santier,iar in alte
context, chiar tapinar(lucrator in domeniul exploatarilor forestiere).

Gelu Popescu este cel mai putin viaitor dintre toti si cel mai determinat sa afle care-i
sunt originile, construit in antiteza cu Zare Popescu, care este complet dezinteresat sa-si
rascoleasca trecutul, deoarece la varsta la care l-au conceput ,parintii sai oricare ar fi fost acestia,
erau alti oameni decat cei pe care i-ar fi putut descoperi acum,ori pe Zare l-ar fi interesat fiinta
din copilaria sa ,care poate l-a iubit, iar nu strainul pe care l-ar fi putut intalni astazi.

Gelu calatoreste prin tara cu trenul,cu autobuzul ,cu caruta,culege informatii aduna fire
cale se incalcesc,plonjeaza intr-un mister care se adanceste si din a carui elucidare ,el
personal ,nu foloseste nimic pentru ca ceea ce va afla tine de copilaria lui Zare si a lui Radu.

Ana Szasz, cand apare in actiune, este inca eleva la o scoala din Sf. Gheorghe, iar Zare si Gelu o
remarca fiecare in parte la o serbare a Casei de Copii din Sinaia, unde Ana isi citeste niste
poezii.Desi are parinti, problema Anei este tot una identitara, in sensul ca de pe mama e
jumatate unguroaica si jumatate evreica, iar de pe tata jumatate sarboica si jumatate romanca. Ea
insasi ajunge sa spuna : ,,Din toate aceste limbi materne (sau paterne, in fine!) vorbea cel mai
corect…engleza.” Zare ,indragostit de ea,o va cauta initial la Sf.Gheorghe si la Cluj, dupa care se
distanteaza,desi tanara corespondeaza febril cu Zare ,in scrisori pe care fie fie autorul , fie Zare,
le gaseste ,,patetice,putintel schiopatate,cu verva ,cu un umor afectuos.”