Romanul de dupa 1980

Zmeura de campie
De Mircea Nedelciu

Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorilor Generatiei’ 80, unul dintre cei mai
valorosi prozatori postmoderni din literatura romana. Romanul ,,Zmeura de campie’’, publicat in
1984, este reprezentativ pentru preocuparile prozei romanesti din anii ’80. (Eugen Simion).
Romanul ,,Zmeura de campie’’este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul
experimental, fragmentarea, perspectiva multipla care afecteaza coerenta povestirii au ca scop
mentinerea unui rol activ al cititorului, cu promisiunea descoperirii in final a secretului. Atras in text
de cautarea misterului legat de originea unor orfani crescuti la casa de copii in anii de dupa al Doilea
Razboi Mondial, cititorul descopera ,,mecanismului’’ lecturii (metaromanul).
In ,,Zmeura de campie’’, miza naratiunii este ilustrarea trasaturilor romanului postmodern, la toate
nivelurile constructiei epice, iar epicul propriu-zis ,,povestea’’orfanilor, apare doar ca un pretext.
Cautandu-si originile, documentandu-se, Radu Grintu compune un scenariu de film, iar Gelu Popescu
scrie o carte, asadar, asistam la nasterea de la sine a unei carti, prin relevarea procesului elaborarii ei
(metaroman). Conventia narativa a verosimilitatii din vechiul roman realist, care aparea ca un
ansamblu unitar si coerent si ascundea cititorului tehnicile de constructie, este dezintegrata, parca
pentru a ilustra lumea la care se raporteaza, o lume lipsita de coerenta. Metaromanul aduce
dezvaluirea mecanismelor de producere a textului, uneori prin comentariul ironic al naratorului (de
exemplu: ,, Nu s-ar putea afirma, din perspectiva auctoriala, ca Zare e un tip care se abtine de la
alcool’’; ,,Nu-i nimic daca cititorul e derutat. Asta ajuta la intelegerea mesajului.’’)
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si Gelu
Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat. La modul
simbolic, lumea postbelica este o lume ,,orfana’’, care isi cauta identitatea. O alta tema este lipsa
comunicarii dintre generatii, pentru ca intre tinerii din anii ’70 si parintii lor este o ruptura, o pata alba
in memoria fiilor pierduti: ,,Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost tata (iti este!), trebuie sa
fi existat acest om, s-au petrecut intr-un timp de neinteles. Niciun criteriu nu mai este acelasi.
Semnele acelui om, daca le-ai gasi, ar fi imposibil de interpretat, reactiile lui la intamplarile propriei
vieti vor ramane pentru tine invaluite in mister.’’
Cautarea originilor, tema fiului pierdut (din drama populara), fenomenul stergerii memoriei in context
politic (,,Delatiunea are un rol istoric?’’ intreaba Grintu) si reamintirea, imposibilitatea comunicarii
intre generatii, raportul dintre individ si istorie (,,Nu ce oameni…ce perioada ciudata! Atrage atentia
Zare) sunt insotite de tema povestirii si a povestitorului. Nu lipseste nici tema iubirii, dar
este ,,dezintegrata’’, cu final suspendat.
Un prim element de structura il constituie titlul, care este reluat ca titlu al capitolului F., iar la I. este
tradus in lima Latina-rubus Idaeus. Cu imaginea tufei se deschide romanul, ca prima amintire din viata
lui Zare Popescu, iar pe parcurs zmeura apare ca motiv/laitmotiv. Zmeura este o planta de munte, iar
prezenta ei intr-o gradina de la campie este un fapt curios, aparte, care particularizeaza spatiul-
matrice al celor trei tineri fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradina fostului invatator
simbolizeaza copilaria pierduta, ,,imaginea cu care incepe lumea’’. Ea declanseaza reamintirea, ceea
ce contrazice subtitlul romanului ,,roman impotriva memoriei.’’
Perspectiva narativa a romanului postmodern este fragmentata: se remarca pluralismul vocilor
narative, combinarea diferitelor perspective narative (naratiune la persoana I, a II-a si a III-a;
viziunea ,,dindarat’’, ,,impreuna cu’’, ,,din afara’’; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza).
Naratiunea la persoana a III-a leaga diferitele povestiri la persoana I, considerate ,,documente cat de
cat autentice’’, oferite de diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul) sau mai
apropiat (anii ’50), ori martori ai prezentului (anii ’70). Relatarea investigatiilor lui Gelu
Popescu ,,spion’’ a prozatorului, este realizata la persoana a II-a, omniscient narativa este inlocuita cu
competenta narativa a lectorului.
O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului (dispersarea lui in obiectele cu
care se vine in contact prin intermediul privirii, fragmentarea, ,,dezordinea’’), care se lasa mai greu
reconstituit din fragmente, coincidente si intamplari, care tin uneori de sensational.
Compozitional cartea este conceputa ca un dictionar de obiecte (de la Arac la Zat), cu capitol ordonate
alfabetic (ceea ce evidentiaza si formal nasterea unei carti, care se elaboreaza didactic, de la A la Z’’),
fara a se supune cronologiei si cuprinde aproape toate formele de discurs epic: confesiunea, jurnalul
(caietul de regie a lui Radu A. Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri istorice si din opera de
fictiuni, eseu autoreferential (cartea se incheie cu studiul ,, Este Zare Popescu un personaj in
<romanul> ,,Zmeura de campie?’’), dosar de documente, inregistrari facute in autobuz, in tren, intr-un
restaurant.
Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al amintirii: ,,Isi mai amintea de curtea unei case
de la tara, o curte uriasa, un maidan aproape. Vara, balariile o podideau si o transformau intr-o
padure de nepatruns (totul redus la scara, fireste, dar si el era mic pe atunci…)
Zare Popescu si Radu Grintu se cunosc intamplator, in armata in 1973. Aflati la trageri, Zare Popescu ii
povesteste camaradului sau prima sa amintire, dintr-o copilarie indepartata. In curtea uriasa a unei
case de la tara, vara un copil se ascunde intr-o tufa de zmeura si asculta vocea plangacioasa a altui
copil care-l cauta. Aceasta amintire este ,,singurul document cat de cat autentic’’ din viata lui Zare
Popescu.
Pentru Grintu, care doreste sa devina regizor de film, aceasta amintire ii constituie primul cadru al
scenariului cinematografic imaginat pe parcursul romanului.
Personajele reprezinta un element de structura semnificativ pentru tema romanului cea a cautarii
identitatii si viziunea postmodernista a autorului asupra lumii, in sensul ca cele trei personaje
masculine principale sunt surprinse in incercarea lor de a-si regasi radacinile.
Zare Popescu este pasionat de etimologii si de istorie, pe care o judeca in functie de numele
obiectelor; el se dovedeste a fi refractar la ideea cautarii parintilor lui Radu A. Grintu, camaradul si
prietenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, dar avand diverse ocupatii, inainte de a profesa intr-un
sat de campie. Are nostalgia altei cariere. Si-a dorit sa devina regizor de film, iar cautarea identitatii se
realizeaza prin inregistrarea obiectelor, oamenilor, intamplarilor din viata sa, intr-un scenariu
cinematografic imaginar. Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa de copii
scolari din Sinaia si eleva la Liceul de Mecanica Fina, unde Grintu este pedagog. El nu se refugiaza in
imaginatie asemeni celorlalti doi, ci porneste pe cont propriu o ancheta genealogica. Intr-un raport pe
care-l dezvaluie abia la final, este dezvaluit faptul ca cei trei tineri nu sunt rude de sange, iar intre
parintii lui Zare si lui Grintu au existat legaturi de dusmanie si de delatiune. Cei doi copii au trait un
timp in casa invatorului Popescu, vocea plangacioasa din prima amintire a lui Zare, apartinand lui
Grintu, care-l credea fratele lui mai mare.
Un alt element de structura important in constructia temei romanului si a viziunii autorului asupra
lumii este conflictul exterior dintre personaje. Acesta este relevant in capitolul notat cu litera U, in
care este relatat faptul ca Radu primeste periodic scrisori de la fostul sau coleg de armata. Zare
Popescu se impotriveste ideii de a-si cauta parintii: ,,Si apoi, ce v-a apucat obsesia asta a cautarii
parintilor?’’ii spune Zare lui Radu intr-o scrisoare trimisa. Astfel, conflictul se naste intre dorinta lui
Radu si a lui Gelu de a-si regasi originile si opozitia manifestata de Zare.
Tema cautarii identitatii si viziunea postmodernista asupra lumii se reflecta in mod original in opera
literara ,,Zmeura de campie’’ de Mircea Nedelciu prin multitudinea formelor de discurs epic utilizate:
confesiunea, jurnalul (caietul de regie a lui Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri istorice si din
opera de fictiune, relatari obiective, autoriale, eseu autoreferential, dosar de documente, mai multe
perspective asupra aceluiasi eveniment sau personaj, discursul naratorului si discursul autorului.
Mircea Cartarescu afirma in acest sens ca: ,,Cuvantul de ordine in proza lui Nedelciu este
randomizarea. Cubul lui Rubick este pus in mainile cititorului, nu cu toate fetele monocolore, ci
dimpotriva, rasucit la intamplare- o intamplare organizata, asa incat refacerea ordinii prozastice ii va
reveni chiar cititorului.’’
In acest fel, cititorul devine un adevarat personaj al textului. Proza lui Nedelciu apartine unui
postmodersnism metafictional, preponderant ludic, autoironic si parodic, caracterizat prin
discontinuitate epica, expunere ostentativa a procedeelor narative si incalcarea sistematica a
conventiilor literare.
 Caracterizare personaj
Zmeura de campie
De Mircea Nedelciu

Radu Grințu (personaj)

Mircea Nedelciu este considerat de mulți critici literari precum și de majoritatea confraților
săi o figură emblematică a generației anilor 1980. ,,Zmeura de câmpie’’ este unul dintre primele
române romanești postmoderne apărute în anul 1984.
Radu A. Grințu este unul dintre cele trei personaje principale în jurul căruia se țese acțiunea
romanului.
Statutul personajului (social, psihologic și moral) se conturează pe măsură ce se desfășoară acțiunea
din detalii ce reies din replicile lui și din observațiile formulate de diversele voci narative. În ceea ce
privește statutul social, Radu face parte din categoria copiilor orfani despărțiți de părinți, după cel de-
al Doilea Război Mondial. El s-a născut în anul 1949, dar nu se știe unde și a crescut în satul Burlești,
prenumele tatălui său fiind Anton, în timp ce identitatea mamei este necunoscută, fiindcă nu mai
există sau nu mai putea fi găsită. După arestarea tatălui său până la vârsta de cinci ani, Radu a fost
adus în casa soților Popescu, unde crește timp de doi ani, alături de Zare Popescu, fiul legitim al
acestora. Mai apoi, este înfiat și crescut până la vârsta de 13 ani de sora lui Vergu, fost tovarăș de
arest cu Anton. Odată cu moartea acesteia, Radu este trimis la casa de copii din Sinaia. Urmează
Facultatea de Litere, își face stagiul militar, avându-l coleg pe Zare Popescu (fără să știe că cei doi au
copilărit o vreme împreună), cu care discută despre originile rădăcinilor lor. Eliberat din armată, Radu
redevine pentru un timp pedagog la Liceul de Mecanică Fină, context în care îl cunoaște pe Gelu
Popescu, ce-l care va încerca să afle printr-o anchetă personală care este adevărata lor identitate.
Fiindu-i luat acest post din cauză că nu avea buletin de oraș, el devine ghid colaborator la ONT, iar
apoi ajunge profesor într-un sat, dar tot timpul are nostalgia unei alte cariere în domeniul
cinematografiei, visându-se regizor de film. Astfel, se explică scenariul imaginar pe care și-l creionează
într-un caiet de regie, în care strecoară idei mai mult sau mai puțin fictive despre biografia lui. În acest
fel, acțiunea se constituie ca prim element de structură relevant în construcția personajului.
Statutul moral și psihologic este aproape inexistent, specific personajelor postmoderne, însă Radu se
poate afirma că este un naiv și un idealist, deoarece nu face aproape nimic în vederea îndeplinirii
visului său, iar experiența războiului l-a schimbat într-un ursuz și mizantrop, cu o notație a naratorului
care evidențiază faptul că Radu Grințu este diferit de toți cei care au crescut la orfelinat, inclusiv de
Zare și Gelu Popescu, datorită meseriei sale și a trăsăturilor de caracter, care-l recomandă a fi o
persoană lipsită de spirit practic. Astfel, naratorul afirmă despre copiii de la orfelinat că sunt oameni,
în general, mai cu capul pe umeri și mai puțin visători, orientați din timpuriu către meserii productive,
facultăți tehnice sau științe exacte către ceva care să le alunge cât mai repede starea de nesiguranță a
lipsei banilor proprii, iar profesiile practicate de Grințu se află la antipodul acestora. În interiorul lui,
Radu Grințu simte nevoia întregirii identității prin cunoașterea rădăcinilor sale, de aceea, este frustrat
de faptul că nu își cunoaște părinții și este curios să afle cine sunt cei care l-au părăsit. ,,Simțea cum
această curiozitate a originilor de atâtea ori reprimată până atunci, îl sufocă încetul cu încetul’’.
Această stare se datorează lui Gelu care dorește cu orice preț să își găsească părinții. Prin urmare,
comportamentul lui Grințu reliefat de-a lungul acțiunii, gândurile sale și relația cu alte personaje sunt
modalități de caracterizare indirecte, relevante în constructia lui Radu A. Grințu.
Principala trăsătură a lui Radu A.Grințu este ambiția reflectată atât în modul în care încearcă să își
găsească părinții, cât și maniera încercărilor de a deveni regizor de film. Atomizarea subiectului și
fragmentarea acțiunii nu permit identificarea unei scene compacte care să ilustreze această trăsatură,
putându-se vorbi doar de situații relevante, în acest sens. Astfel, ambiția lui Radu este demonstrată de
secvențele care-i prezintă demersurile de a deveni profesor, în satul X, în care ar putea găsi date
despre mama sa, conform unor indicii extrase de pe o poliță de donații, găsită în scutecul lui atunci
când a fost dus la orfelinat. Șansa lui era să meargă la Inspectorul școlar general din județul în care se
află satul respectiv, pe nume Stamatescu. Inspectorul nu-i dă recomandarea cerută, ci-l îndeamnă
spre alt loc, spunându-i:,,dacă într-adevăr te-ai hotărât să cauți urmele părinților du-te mai degrabă în
satul G din Ilfov, ți-am scris aici o recomandare pentru inspectorul de acolo.’’ Cât despre visul său de a
deveni regizor, deși traseul profesional nu-i permitea să și-l îndeplinească, acesta nu renunță,
reconstituindu-și propria viață sub forma unui scenariu imaginar. ,,În același scenariu pe care și-l
închipuie că-l scrie (…) ‘’, el surprinde cu meticulozitate toate detaliile din mediul în care se află și-și
închipuie diverse situații ipotetice care i-ar putea contura un trecut clar.
Perspectiva narativă+titlul+incipitul/finalul (vezi tema și viziunea)
În construcția lui Radu A.Grințu se reflectă tema romanului-căutarea identității. La nivel simbolic,
tinerii din roman sunt frați și orfani, aparținând aceleași generații fără trecut, fără părinți, fără o
ereditate cunoscută. Între lumea fiilor și a taților, timpul/istoria a rupt orice legătură. Zare Popescu
mărturisește undeva: ,,În fond, ceea ce cauți tu este aproape imposbil de găsit. Tinerețea și vârsta
matură omului care ți-a fost tată (îți este!); trebuie să fi existat acest om s-au petrecut într-un timp de
neînțeles. Niciun criteriu nu mai este același’’.De altfel, căutarea originilor și găsirea lor permit
reconstrucția identitară a lui Radu A. Grințu și a celorlalte două personaje centrale ale romanului.
Proza lui Nedelciu aparține unui postmodernism metaficțional, preponderent ludic, autoironic și
parodic, caracterizat prin discontinuitate epică, expunere ostentativă a procedeelor narative și
încălcarea sistematică a convențiilor literare.