Ion

de Liviu Rebreanu

Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române
interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române’’.
Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar sursele de inspiraţie
sunt trei experienţe de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de plecare este biografic.
Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor autorului , se lasă sedusă de cel
mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală,
un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul l-a întâlnit.
Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu
un conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra vieţii. Este un
roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al naraţiunii (la
persoana a III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient, omniprezent, deoarece
dirijează destinul lui Ion). Fiind un roman realist, Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion
este tipul ţăranului sărac, arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul
intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate
antitetic: pământul (Ana) şi iubirea (Florica). De asemenea, simetria romanului, dată de relaţia
incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi se termină cu sfinţirea noii
biserici şi cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de tradiţionalişti,
de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema
iubirii şi a familiei.
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei din
debutul romanului. Scriere cu caracter monografic. Rebreanu prezintă de la început stratificarea
socială cu ierarhiile sale clare , se joacă cu pasiune Someşana. Abia după încheierea jocului
apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind
adunarea cu prezenţa lor.
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în capitolul
Sărutarea. Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le
vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în
sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta
grăbită simţi un fior rece, ameţitor”.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de numele personajului principal,
care devine exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul
în care îl obţine: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la
Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale romanului evidenţiază simetria
compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale personajului principal: ,,Glasul
pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent,
relatând întâmplările la persoana a III-a.
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior dintre Ion şi Vasile Baciu, care
nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc. În plan
secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, între
Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în
sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul
iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal. Relaţia incipit-final susţine specificul
realist-obiectiv al operei şi întăreşte ideea de viaţă ce se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu
descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba,
întovărășind Someșul“ , iar imaginea drumului este reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în
scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al
Anei. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a
drumului vieţii.
Tehnicile narativ sunt: tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei,
conflictul dintre Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre Herdelea şi preotul Belciug.
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la horă, în
curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Se descrie jocul tradiţional, someşana, dansul tinerilor,
cântecul lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în funcţie de statutul social. Intelectualii
satului, preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea vin să privească fără a se amesteca în
joc. Ion este hotărât să o ia pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, iar
venirea lui Vasile Baciu declanşează intriga şi conflictul, tatăl fetei îl confruntă verbal, numindu-
l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’ şi ,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i promisă lui George Bulbuc. Bătaia de la cârciumă,
pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George, scena fiind construită în
simetrie cu aceea de la sfârşitul romanului, când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Ion se
va răzbuna, o va lăsa pe Ana însărcinată, întrucât îl va determina pe tatăl acesteia să accepte
nunta. La nuntă, Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se
simte înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe rând, din casa soţului şi din
cea a tatălui. Preotul Belciug încearcă să medieze conflictul dintre cei doi, însă Ana alege să se
sinucidă, apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei,
deoarece nu vedea decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. În cele din urmă, Ion alege să
o caute pe Florica, însă George îl surprinde în flagrant şi îl ucide, cu instrumentul ce i-a fost drag,
sapa, iar averea lui Ion rămâne bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru autoritatea în sat este defavorabilă celui
din urmă. În plus, casa învăţătorului era construită pe pământul bisericii, însă cum relaţiile dintre
ei se degradează, învăţătorul se simte ameninţat cu izgonirea din casă. Romanul se încheie cu
sărbătoarea prilejuită de sfinţirea noii biserici.
Prin toate aceste trăsături ale conținutului, ale personajelor și ale tehnicii narative, romanul ,,Ion’’
ilustrează tipul de creație realist-obiectivă cu temă socială. În acest roman, Liviu Rebreanu
încearcă și reușește, în mod magistral, să înfățișeze o imagine reprezentativă, amplă și profundă
a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, cu mijloacele proprii naratorului
omniscient care exprimă un punct de vedere obiectiv.