Realismul

Numele acestui curent literar il reprezinta un substantiv cu radacina latineasca „ res/

reis” care s-ar traduce prin „lucru”,”obiect cu corp fizic” „ lume materiala”.
Curentul artistic si literar numit realism care s-a manifestat incepand cu a II-a jumatate
a secolullui al xIx-lea mai intai in Franta , de unde a iradiat in toata Europa, ca o forma de
reactie (opozitie) la estetica unui alt curent : romantismul
Scriitorilor romantici, adeptii realismului le reprosau inclinarea bolnavicioasa spre
visare , fantezie, ori spre lumi fantastice, meditatie filozofica si sentimentalism .
De aceea, teoreticienii realismului au vazut in imaginatie „regina erorii si a falsitatii” .
Ceea ce propun la schimb scriitorii realisti este o reprezentare veridica (credibila) , mimetica
chiar, a realitatii, opusa fanteziei si oricarei forme de idealizare (asadar fara o infrumusetare
a realitatii, fara sa neglijare a aspectelor negative, ori a disfunctiilor pe care le presupune
lumea reala).
Din acest punct de vedere, ramane foarte importanta definitia pe care o dadea prozatorul
francez Stendhal romanului realist: "Este o oglinda purtata de-a lungul unui drum batut de
multa lume. In ea se va reflecta atat seninul cerului, precum si noroaiele de la picioarele
dumneavoastra."
Din definitia lui Stendhal deducem si alte doua trasaturi ale unei scrieri realiste: ea va
respecta ordinea cronologica a intamplarilor, firul epic fiind coerent, logic, usor de urmarit, iar
personajele sunt tipice in imprejurari tipice, iar nu exceptionale, construite pe o trasatura de
caracter dominanta, cristalizata in timp, ca produs al influentei mediului social (etnie, religie,
educatie, profesie, patura sociala, epoca istorica).
Un alt prozator francez , H. de Balzac , considera ca scriitorul realist este "arheologul
mobilierului social, nomenclatorul profesiilor, inregistratorul binelui si al raului". Aceasta
presupune ca o scriere realista va reinvia intocmai aerul, parfumul unei epoci, a unor cercuri
sociale, prin tehnica detaliilor semnificative,scrierile realiste avand un usor aer documentar.
Textul care este insa considerat manifestul acestui curent poarta titlul „ Le Realisme” si e
semnat in 1857 de J. Champfleury.
Cat priveste temele abordate preferential de scriitorii realisti , acestea sunt teme de factura
sociala : banii, mostenirea, averea, familia, cladirea unei personalitati, croirea unei cariere,
scoala, razboiul, conflictele etnice si sociale discriminarea , viata religioasa a omului, boala.
Cat priveste cum se scrie un text realist, trebuie spus ca realismul nu s-a manifestat si in
poezie ,ci doar in proza si teatru, speciile preferate fiind romanul (in cadrul genului epic) si
comediile si drama (in cazul genului dramatic).
Cand vorbim de proza realista, vorbim despre naratiune la persoana a III-a facuta de un
narator omniscient, detasat, nepartinitor, stapan absolut peste lumea prezentata, pe care o
cunoaste in cele mai mici detalii si careia pare sa-i apartina in totalitate.
Fraza unui text realist nu presupune infloritura stilistica evidenta, pentru ca stilul este sobru,
impersonal, asa numitul ,,stil gri'', produsul atitudinii anticalofile a scriitorului.
( „anticalofilie” –atitudine ostila fata de frazele frumoase).
Cei mai cunoscuti reprezentanti ai realismului european raman prozatori si dramaturgi
precum Balzac, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski,Ibsen, Dickens, etc
Cei mai valorosi prozatori si dramaturgi realisti romani raman: Ioan Slavici, I L
Caragiale, L Rebreanu, G Calinescu, Marin Preda.