Decriptarea mesajului poetic în „Aci sosi pe vremuri”, Ion Pillat

Aci sosi pe vremuri
Titlul fixează cadrul spațio-temporal al iubirii ce va fi evocată: aci=adeverb de
loc, formă regională +sosi=verb la timpul perfect simplu + locuțiunea adverbială
de timp pe vremuri. Forma acestei propoziții sugerează ideea de narativitate, se
redă o poveste trezită în amintirea eului liric. De aici tonul melancolic, elegiac
prezent la nivelul întregului poem, sentimentul de nostalgie după o vreme demult
apusă, dar care se deroște să fie recuperată în prezent, de către poetul care revine la
casa amintirii, a bunicilor.

La casa amintirii cu-obloane și pridvor,

Incipitul este reprezentat de primele două distihuri,
Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor. proiectează cititorul în spațiul mitic al poveștii care este
evocată, casa amintirii, ce poartă amprenta timpului care și-a
depus peste lucruri amprenta: o casă specific țărănească cu
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc obloane, cu pridvor/prispă este părăsită de mult timp:
De când luptară-n codru și poteri, și haiduc. păienjeni zăbreliră și poarta și zăvor.

Este un tărâm legendar când prin codru se luptau poterile cu

haiducii, un topos al poveștilor auzite de copilul, acum adult,
care parcă aude vocea din trecut a bunicilor ce îi încântau
copilăria cu personaje eroice –haiducii, apărători ai țăranilor.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdator bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânar Eliad.
Senzația de nemișcare este accentuată de imaginea șirului
de plopi, a căror pierdere în zare este asociată cu
sentimentul îmbătrânirii (personificare). Natura eternă
devine solidară ființei umane, ea cunoscând efectul
timpului neîndurător.
Începând cu al treilea distih se deschide planul trecutului,
al evocării iubirii bunicilor, evocându-se un scenariu erotic
de altădată: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”.
Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiții de altădată, respectă un
ceremonial: bunicul așteaptă sosirea berlinei, din care
coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă
crinolină.”
Antiteza trecut-prezent: pe-atunci=ca azi
Ritual erotic: cuplul sub clar de lună, recită poezii
(repertoriul este din lirica romantică sf. de sec. XIX): Le lac
de Alphonse de Lamartine și Eliade Rădulescu, poeți
romantici.
Elemntul de portret al bunicii - ochi de peruzea – albăștrui.
Impresia cuplului fericit că timpul poate să se oprească în
loc, ca în lumea basmelor, și ei să rămână veșnic tineri.

Temele poemului: timpul (trecut-prezent, motivul amintirii),

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea… natura rurală (cu motivele: codru, lanul de secară, câmpia,
luna), iubirea (povestea de dragoste a cuplurilor de îndrăgostiți,
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. poetul reface același destin al bunicilor).
1
Decriptarea mesajului poetic în „Aci sosi pe vremuri”, Ion Pillat
Și cum ședeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. la viață, dar și al morții. El avertizează că nimic nu este
Dar ei, în clipa asta simțeau ca-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete.
Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita…
Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-însul amurgul se opri…
Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ți-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Și ti-am părut romantic și poate simbolist.
Laitmotivul poemului, clopotul este simbol al vieții, trezirea
veșnic, că totul este trecător. Chiar dacă își imaginau că
prin iubire vor primi dreptul la nemurire , „Dar ei în clipa
asta simeau că-o să rămână…”, îndrăgostiții devin și ei
victime ale trecerii timpului: „Demult e mort bunicul,
bunica e bătrână…”.
Versul „Ce straniu lucru: vremea!” va face trecerea la un
alt registru care introduce tema timpului ca obiect al
meditației lirice. Meditația se realizează prin imagini puse
în paralel: între portret, care e o imagine a realității din
trecut, și „fața ta” din prezent se așează bariera timpului.
În distihul al 13-lea, prin intermediul unei
comparații, se realizează o paralelă trecut-prezent
și se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri
sosi bunica…și vii auma tu:/Pe urmele berlinei
trăsura ta stătu”.
Ca într-un ritual, nepoții repetă gesturile bunicilor
peste timp: „Subțire, calci nisipul pe care ea
sări.”/(…) Iar când în noapte câmpul fu lac întins
sub lună / Și-am spus Balada lunei de Horia
Furtună”
Diferențele țin de moda vremii: iubita coboară din
„trăsură”, iar îndrăgostitul îi recită poeme
simboliste, „Balada lunei” de Horia Furtună și
poeme de Francis Jammes.
Din portretul fizic al iubitei se reține doar detaliul
ochilor, ieri „ochi de peruzea”, azi, „ochi de
ametist”(violet-albăstrui).
2
Decriptarea mesajului poetic în „Aci sosi pe vremuri”, Ion Pillat

Finalul poemului. Sunetul clopotului însoțește din

Și cum ședeam… departe, un clopot a sunat,
nou momentul întâlnirii îndrăgostiților și sugerează
Același clopot poate, în turnul vechi din sat… repetabilitatea existenței umane.

Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în
turnul vechi din sat”. Timpul afectează și acest cuplu
care este supus procesului de îmbătrânire, de
dispariție.

Din punct de vedere compozițional, poetul nu renunță la rigorile prozodiei, chiar dacă opera sa se
află la confluența dintre modernism și tradiționalism, precum cea a lui Lucian Blaga. Astfel, textul lui
Ion Pillat este alcătuit din 19 distihuri și un vers final, liber, un monostih (care îndeplinește rolul de
laitmotiv al poeziei), păstrând ritmul iambic, rima împerecheată și măsura de 13-14 silabe, ceea ce
îi conferă poemului o structură de tip clasic.
Distihurile sunt organizate în mai multe secvențe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a
bunicilor, meditația asupra efemerității condiției umane, iubirea de „acum”, epilogoul poemului. Cele
două planuri ale poeziei, trecutul și prezentul, sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de
ciclicitate a vieții și a iubirii.

Lirismul poetic. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu

elemente de narativitate și meditație cu caracter general-uman, și lirismul subiectiv, cu
prezența eului liric și comunicarea directă a trăirilor și a sentimentelor la persoana I și a II-
a, singular: „te vezi, te recunoști, vii acuma tu, nu poți”.

Tema centrală a poeziei, timpul, este susținută la nivelul limbajului de alternanța verbelor la timpul
trecut cu verbele la timpul prezent. Sentimentul elegiac și meditativ are ca suport lirismul subiectiv,
susținut de prezența mărcilor lexico-gramaticale specifice. Nivelurile textului poetic susțin caracterul
tradiționalist al poeziei. Astfel, la nivel fonetic și prozodic, se observă rima împerecheată, ritmul
iambic și măsura versurile de 13-14 silabe. Însă versul independent din final relativizează construcția
clasică.
Alternanța trecut-prezent este susținută la nivel fonetic de alternanța numelor cu sonorități vechi, din
secolul XIX-lea (Calyopi, Eliade, Le Lac, Sburătorul) și a celor cu sonorități moderne, de la începutul
secolul XX (Francis Jammes, Horia Furtună).
La nivel stilistic este utilizată cu precădere metafora: „casa amintirii”, „ochi de ametist”, „ochi de
peruzea”. Comparația susține paralelismul dintre trecut și prezent și ideea repetabilității existenței
umane: „câmpia ca un lac”, „deasupra casei ca umbre cad”, „Ca ieri sosi bunica…și vii acuma tu”. Ca
figură de construcție, se utilizează, paralelismul, simetria, antiteza.