POEZIE 1

Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre

o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...

POEZIE 2

De-o plumburie-ncenuşare
Pe când apusul e cuprins
În funebra-nserare,
Zic fără-ntristare
De soarta mea învins:
Salutare,
Cer mare
Şi-ntins
Stins.

Stins
Şi-ntins
Cer mare,
Salutare,
De soarta mea învins,
Zic fără-ntristare
În funebra-nserare,
Pe când apusul e cuprins
De-o plumburie-ncenuşare.

POEZIE 3
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas ?

POEZIE 4
Mereu cersim vietii ani mai multi, asa-s nestire,
Ne rãzvrãtim, ne plângem de pierderea noastrã,
Si încã nu-ntelegem cã fãrã de iubire
Se vestejeste Timpul în noi ca floarea-n glastrã;
Rupt din eternitate, el vrea tãrâm asemeni
Din care-altoiul subred sã-si tragã seva nouã;
Noi îl primim cu gheatã si-l rãsãdim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie datã nouã.
Ci-n van acum te mânii pe mine si m-arunci,
Minunile iubirii n-au staile pe lume;
Ca Lazãr la auzul duioaselor porunci,
Oricând si ori de unde mã vei striga pe nume,
Chiar de-as zãcea în groapã cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sã alerg la tine.