Referat

Curs:”De la simbolism la avangardă”

Tema:”Geografia urbana în poezia lui George
Bacovia”

Student:Uşurelu Ady-Gabriela

Seria II , gr.10

1
  După cum transmite în mod direct titlul lucrării de faţă,voi încerca să fac o abordare puţin mai
explicită a mediului exterior pe care îl tratează poezia lui George Bacovia,mai exact oraşul citadin al
vieţii cotidiene.
 Petul scria ca si cum tablourile poeziilor sale ar fi niste numiri directe a celor vazute,dar in realitate
acestea nu sunt imagini vazute ci propria poiectare in text insinuand prin linii si culori personale
rezultate din viziunea generala a unui univers in decadere.
 Motivul saraciei endemice,imaginea cadavericului si a cadavrului,semn al “finis-ului”,sunt elemente
structurale ale raului abatut asupra orasului numit de catre Bacovia “Cetatea blestemata”.

“Cadavrul impozant pe catafalcul falnic,

Sub gaza de argint visa în astă sală...

Iar sânul ei pierdut în mortuara gală --

Pe veci oprit înmărmurise falnic.

Pustiu…

Departe,in cetate,viata tropota…

O,simturile-mi toate se enervau fantastic…

Dar in lugrubul salii pufneau in ras sarcastic

Si Poe si Baudelaire Si Rolliant.”

(“Nocturna”)

“Eu pazeam domnita inchisa in cetate”

(“Balada”)

“Sufletu-nchis

Nimic nu vrea.”

(“Apus”)

“Ce rost mare are-un suflet orb-

Intarzieri,moemant inchis.”

(“De iarna”)

 Fie vorba de odaia care “inspaimanta”,de indepartatul han solitare,de liceul-cimitir,de crisma
umeda,murdara,orasul la Bacovia primeste insemnele unei “cetati-blestemate” cu forme
agonice,forme ale inevitabilei caderi.
 Toate fenomenele naturii gasite in poezia bacoviana,accelereaza descompunerea treptata,degradarea
finite umane din “orasul ursuz”.

2
“Blestemata mai fie si toamna,

Si frunza ce pica pe noi –

Blestemat sa mai fie si tîrgul

Ursuz, si cu vesnice ploi…

– Cetate – azilul ftiziei –

Nameti de la pol te cuprind…

Cetate, azi moare poetul

În bratele tale, tusind…”

(“Aiurea”)

 Giganticul oras este un topos “gol” ,un labirint fara iesire,sau cu o iesire intr-un alt spatiu gol,precum
targul sau cetatea.
 Orasul cetate,orasul-targ se dimensioneaza ca un spatiu inchis,care se micsoreaza din ce in ce mai
mult,ajung la dimensiunea unui spatiu de cosmar,terminat cu moartea prin inchiderea absoluta.

“Case de fier in case din zid,

Si portile grele se-nchid.”

(“Nocturna”)

 Targul are margini precise,rezonante:

“Rasuna din margini de targ

Un bangat puternic de arma;

E toamna…metallic s-aud

Gornistii ,in fund,la cazarma.”

(“Toamna”)

 Orasul este la Bacovia un targ de provincie cu ulite desfundate, cu care marunte, cu noroi, cu
dezolare:

“Prin mahalali mai neagra noaptea pare

Sivoaie-n care triste inundara

Si auzi tusind o rate-n sec, arama

3
Prin ziduri vechi ce stau daramate.”

(“Sonet”)

 Este un oras cu carciumi pline de disperati :

“Barbar, canta femeia-aceea,

Tarziu, in cafeneaua goala,

Barbar canta, dar plin de jale, -

Si-n jur era asa rascoala...

Si-n zgomot monstru de timbale,

Barbar, canta femeia-aceea.

Barbar, canta femeia-aceea...

Si noi eram o ceata trista-

Prin fumul de tigari, ca-n nouri,

Gandeam la lumi ce nu exista...

Si-n lungi, satanice ecouri

Barbar, canta femeia-aceea.

Barbar, canta femeia-aceea,

Si-n jur era asa rascoala...

Si nici nu ne-am mai dus acasa,

Si-am plans cu fruntile pe masa,

Iar peste noi, in sala goala, -

Barbar, canta femeia-aceea...”

(“Seara trista”)

 In banalitatea cea mai crasa a orasului provincial ,se simt deodata miscandu-se parazitii unor spaime
care par sa-si croiasca drum spre prezent:

“Ninge grozav pe câmp la abator

Si sânge cald se scruge pe canal ;

4
Plină-i zăpada de sânge animal --

Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,

Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ;

Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug

Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...

Si-acum când geamuri triste se aprind

Spre abator vin lupii licărind.

- Iubito, sunt eu la usa înghetată...”

(“Tablou de iarna”)

Poetul combina trei culori fundamentale, alb, negru, rosu, sugerand trecerea rapida a vietii; albul, ca simbol al
impersonalitatii, al terorii iernii, al anotimpului rece.Nu intamplator poetul alege corbii si lupii ,acestea fiind
animale de prada, agentii cei mai puternici ai extinctiei totale.Autorul devine martor impersonal al unui
spectacol sinistru, un raisonneur perfect al acestei lumi inghetate, in care viata se scurge incetul cu incetul.

 Orasul are parcuri in descompunere:

“Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre

o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Si frunze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

5
 În parc ninsoarea cade rar...”
(“Decor”)

Ideea poeziei exprima toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine,
apăsare sufletească, dezolare, nevroză,imposibilitatea poetuui de a comunica cu lumea din jur ,fiecare facand
altceva , fapt ce l-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este "inapt să se mânluie, totul e
pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă (...) nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei
obsesii".

“Acum, stă parcul devastat, fatal,

Mâncat de cancer şi ftizie,

Pătat de roşu carne-vie -

Acum, se-nşiră scene de spital.

Atunci, râdea,

Băteau aripi de veselie;

Parfum, polen şi histerie, -

Atunci, în parc, şi ea venea.

Acum, cad foi de sânge-n parcul gol,

Pe albe statui feminine;

Pe alb model de forme fine,

Acum, se-nşiră scene de viol...”

(“In parc”)

Aici parcul orasului la Bacovia arata ca un adevarat masacru .Oameni bolnavi ,sange peste tot,crime-un
adevarat macel.Culoarea rosie este dominanta.Sangele este rosu,carnea este rosie ,rosul este si culoarea
infernului ,in care poetul traieste zi de zi ,neputandu-si depasi conditia de martor al celor mai
morbide,haotice si inimaginabile evenimente .

 In parcurile poeziei bacoviene canta “fanfara”.

“Ce tristă operă cânta

Fanfara militară

6
Târziu, în noapte, la grădină...

Şi tot oraşul întrista,

Fanfara militară.

Plângeam, şi rătăceam pe stradă

În noaptea vastă şi senină;

Şi-atât de goală era strada -

De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric

Dădea fiori de nebunie -

Era o noapte de septembrie,

Atât de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista

Fanfara militară...

Târziu, în noapte, la grădină,

Ce tristă operă cânta

Fanfara militară.”

(“Fanfara”)

 Este un oras cu copii bolnavi si in acest oras noaptea nu mai starneste emotii.

“Şi toamna, şi iarna

Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.

7
 Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.”
(“Moina”)
Iarna bacoviana nu este surprinsa in maretia ei ,ci poetul ii surprinde tocmai momentul
critic,topirea,amestecul de ploaie si de fulgi,de frig si singuratate ,caracteristic mai ales inceputului de
anotimp alb .Sugereaza diluarea lumii vii,intr-un fenomen nesigur si contradictoriu.Momentele
tranzitorii toamna/iarna;iarna/primavara sunt preferatele lui Bacovia in aceasta poezie fiind aleasa
prima varianta, o considera mai dramatica,fiind un moment tarziu,autumnal,hibernal.

 In orasul bacovian se inmultesc decesele, poetul ajunge sa se considere si el un cadavru.

“În grădina moartă

Am sărit aseară peste zidul mort -
Pasul meu, încet, se oprea în loc, -
Conştient de soartă, de durere orb,
În grădina moartă
A sosit un mort...

Se uita-n grădina moartă

Luna albă, moartă -
Plumb, - corpul meu căzu
Pe banca de piatră.

Se-auzea de-afară
Viaţa proletară -
Numai umbra mea, după zidul mort,
- Pentru totdeauna, mai plângea în noapte.
În grădina moartă
A sosit un mort.”
(“Renuntare”)

 Orasul se contracta pana la a deveni “un salon”:

“Orasul,cu-ncetul pare-un salon”

(“Noapte”)
Poetul se simte atat de sufocat in marele oras,incat i se pare ca se micsoreaza la dimensiunea unui
salon ,in care vor intra si alte persoane ,ceea ce il aduce intr-o stare de sufoc ,nu poate accepta
aceasta,iar noaptea suburbana nu e mai cuprinzatoare decat o “crisma”:

8
 “E-o noapte uda,grea,te-neci afara,
Prin ceata-obosite rosii fara zare-
Ard,afumate,triste felinare,
Ca intr- crisma umeda,murdara.”
(“Sonet”)

 Singur in lumea pustie constituie imaginea de maxima semnificatie existenta in poezia lui George
Bacovia,despre relatia sinelui cu ansamblul existentei.Pentru el rostul la a exista in lume isi pierde
sensul :

“Un hoit, un corb, un camp, si eu,

Iarna si-ncepe a ninge-
Ninsoarea-mprejur cu cerul s-atinge
Nimeni, zapada, si ninge mereu.
-O, corb !
Ce rost mai are-un suflet orb
Ce vine singur in pustiu-
Cand anii trec cum nu mai stiu,
O, corb !
Ce rost mai are-un suflet orb
-Chiar !
-O, corb !
Ce rost mai are-un suflet orb
Intarzieri, mormant inchis-
E oare viata, sau e vis-
O, corb !
Ce rost mai are-un suflet orb
-Chiar !
Tarziu, si ninge, noaptea se lasa
Sunt singur acum
Iata orasul, nimeni pe drum-
Pace, nimic, am ajuns acasa !
(“De iarna”-“Comedii in fond”)

 Pustiul din lume il conduce spre mutenie,o mutenie de plumb ce duce catre pierderea identitatii:

“Cumplit
E golul singurătăţii!
Sunt ucisul ei…
Singurătatea?
Povara tăcerilor
Sfâşiate de suspine…

Singurătate
Ochiul tău
Priveşte îngheţat
În ochiul gândului
Neîmpărtăşit…

9
Singurătate
Nu te-am voit!
Viaţa -haină-
M-a dăruit ţie
Tu m-ai cerut
Vieţii
Prizonierul tău
Singurătate

Oamenii
Cum i-am iubit
Dar ei
Nu m-au voit

Din singurătatea
Vieţii
În singurătatea
Morţii şi nimeni
Nu înţelege
Acest adânc

Poeţi evitaţi
Singurătatea
Între oameni
E viaţă…”
(“Singuratate,nu te-am voit”-Postume)

10