individuală sau în grup exerciţiul, observarea, demonstrația problematizarea, studiul de caz, proiectul, jocurile didactice Metode bazate pe comunicarea orală
Expunerea (povestirea, explicația,
prelegerea școlară)
Conversaţia didactică (euristică și
examinatoare) Povestirea Povestirea se utilizează în deosebi la orele de literatură română la clasele mici: a V-a, a VI-a. Conţinutul narativ poate fi asociat cu material demonstrativ, cu descrieri şi explicaţii, exemple din viaţa înconjurătoare, din experienţa familială a elevilor. Un rol deosebit de important îi revine profesorului, a cărui intonaţie poate spori expresivitatea povestirii şi caracterul ei emoţional. Explicaţia presupune argumentarea raţională şi riguroasă a cunoştinţelor (noţiuni, concepte, fenomene etc.). Rolul ei este de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine informaţiile, regulile, să-i ajute să le poată explica, la rândul lor, sub altă formă. De obicei, explicaţia este însoţită de exerciţiu şi de mijloacele de învăţământ corespunzătoare (de la tabele, grafice, scheme, până la proiectarea pe calculator). Prelegerea este o formă superioară de expunere. Ea se foloseşte la lecţiile de literatură română la clasele mari de liceu, în cazul când profesorul trebuie să definească şi să prezinte cadrul social, istoric şi cultural al unei etape din istoria literaturii, când se fixează direcţiile noi în dezvoltarea literaturii dintr-o anumită perioadă etc Conversaţia este o metodă interogativă (bazată pe succesiunea întrebare răspuns,) considerată una dintre cele mai eficiente şi practice modalităţi dei nstruire şi de educare. conversaţia introductivă (folosită la începutul oricărei lecţii); conversaţia euristică; conversaţia folosită pentru aprofundarea cunoştinţelor; conversaţia folosită pentru fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor; conversaţia de verificare a cunoştinţelor (catihetică) Metode bazate pe comunicarea scrisă lectura, compunerile şcolare, lucrul cu manualul Metode bazate pe comunicarea scrisă lectura la prima vedere lectura model, lectura cu voce tare, lectura în gând, lectura in interpretarea autorului Metode bazate pe comunicarea scrisă Compunerile şcolare reprezintă un aspect al muncii independente a elevilor şi totodată o formă a exerciţiului literar, un procedeu de formare a deprinderilor de exprimare corectă şi frumoasă a elevilor. Prin ele se dezvoltă spiritul de observaţie, gândire, sensibilitatea şi imaginaţia creatoare a elevilor, precum şi capacitatea de exprimare orală şi scrisă a acestora. Compunerile după texte literare reproducerea orală sau scrisă a textului (de obicei narativ sau descriptiv), rezumatul, transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă Eseul (eseul structurat, eseul de 5 minute) recenzia, referatul, paralela, sinteza Compunerile pe temă liberă: compunerile după ilustraţii cu destinaţie specială (tip cererea, scrisoarea, articolul etc.) compuneri libere, subiective, în care se lasă libere imaginaţia şi talentul literar al elevilor. Compunerile cu temă impusă (literară sau gramaticală) Lucrul cu manualul Manualul este principala sursă de informare a elevilor
Pe baza lucrului cu manualul, elevii îşi formează
deprinderea muncii intelectuale de a folosi şi alte cărţi necesare în instruirea şi formarea lor. Manualul școlar Manualul univeristar Materialele auxiliare (culegeri, caiete de exerciții, sinteze) Metode bazate pe acţiunea practică individuală sau în grup exerciţiul, observarea, demonstrația problematizarea, învățarea prin descoperire jocurile didactice Exerciţiul este o metodă de acţiune practică (operaţională), care constă în „repetarea conştientă a unei activităţi, urmărind formarea deprinderilor, consolidarea cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale” Exercițiile pot fi: De analiză De completare De modificare De înlocuire De transcriere Observarea Este metoda prin care elevul este pus în situația de a-și folosi atenția, spiritul de observare , intuiția pentru a sesiza anumite aspecte dintr-un proces sau fenomen Demonstraţia este o metodă de explorare a realităţii care constă în folosirea unui şir de raţionamente logice pe lângă mijloacele intuitive. Problematizarea Problematizarea, ca metodă de predare-învăţare, este centrată pe investigaţia personală a elevului, pe creare de probleme, soluţionarea unor ipoteze şi presupune un ansamblu de procedee de lansare a situaţiilor-problemă care vor fi rezolvate de elevi. Concret, problematizarea constă în: rezolvarea de sarcini ce decurg dintr-un sistem de cunoştinţe dobândite; rezolvarea de sarcini de cunoaştere rezultate dintr-un dezacord sau conflict explicit sau implicit – între informaţia şi sistemul de referinţe dobândite de elevi până în momentul când este solicitat de nouă sarcină. Învățarea prin descoperire Descoperirea se consideră o metodă de explorare a realităţii sau „metodă a experienţei de încercare” – angajează elevul în selectarea informaţiei, în ordonarea argumentelor pentru susţinerea unei idei, a uneiteze etc. Prin ea se reface drumul cunoaşterii ştiinţifice, pe baza raţionamentului inductiv, deductiv sau analogic Jocul didactic este metoda care constă în a plasa elevii „într-o situaţie ludică cu caracter de instruire” a) după conţinutul şi obiectivele urmărite – jocuri de dezvoltare a vorbirii; de creaţie; de fantezie; de memorie; b) după materialul folosit: jocuri cu material; jocuri fără materiale; jocuri orale; jocuri de cuvinte încrucişate etc.; c) după procesele psihologice implicate: jocuri de memorie; jocuri de atenţie; jocuri de inteligenţă etc.