ACI SOSI PE VREMURI

de ION PILLAT
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,  Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete 
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor. Te vezi aievea numai în stersele portrete.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta, 
De când luptara-n codru si poteri, si haiduc. Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...

În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.  Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu: 
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Nerabdator bunicul pândise de la scara  Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara. 
Berlina leganata prin lanuri de secara. Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina  Subtire, calci nisipul pe care ea sari. 
Sari, subtire, -o fata în larga crinolina. Cu berzele într-insul amurgul se opri...

Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,  Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram 
Bunicul meu desigur i-a recitat  Le lac. Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,  Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna 
Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad. Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...  M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, 
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,  Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat 
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat. Acelasi clopot poate . în turnul vechi din sat...

Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna...  De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.
De mult e mort bunicul, bunica e batrâna...
 Tema poeziei: Trecerea timpului întrepătrunsă cu biografia umană si cu vârstele efemere ale fiintei
Semnificatia titlului: Titul este alcătuit din trei termeni sugestivi pentru relatia dintre spatiu si timp.
 Adverbul de loc „aci” – forma populară are o functie simbolică, locul fiind unul vesnic, chiar dacă
e supus învechirii.
 Verbul „sosi” – prin perfectul simplu aduce trecutul aproape de prezent evidentiind succesiunea
generatiilor
 Locutiunea adverbială de timp „pe vremuri” – surprinde timpul perceput ca o vârstă umană
(tineretea)
Structura poeziei:
 secventa I – primele 5 versuri
- „casa amintirii” – spatiu străvechi, marcat de trecerea timpului
- Casa este punctul referential spre care converg timpurile, destinele umane, amintirile si care
conservă în straturi de palimpsest urmele trecerii oamenilor vremelnici, fluctuatia stărilor si momentelor. Este
simbol al statorniciei si adăpost al cuplului. Este o axă cu functie sacră, un topos al identificării fizice si
sufletesti a fiintei cu spatiul pe care-l resimte ca apropiat si a cărui parte constitutivă este. Casa este oglinda în
care se reflectă evenimentele ritualice ale vietii: nunta si moartea.
- Nu numai omul este o fiintă trecătoare, ci si natura este supusă senectutii „în drumul lor spre zare
îmbătrâniră plopii”
- Motivul păianjenului – semn al conditiilor precare, dar si al capacitătii de cunoastere
- Călătoria în timp esteposibilă prin intermeniul visulu
- „păianjeni zăbreliră si poartă, si zăvor”- spatiu închis, accesibil doar celor initiati
- Obloanele, pridvorul, poarta – fac din casa amintirii un univers cald si intim, ce tine la distantă
securizantă teroarea mortii, lăsând să se infuzeze doar dulcele ei presentiment melancolic
 secventa a II-a – 14 versuri
- reiterarea titlului odată cu evocarea imaginii din trecut a bunicii, Calyopi
- mediul se însufleteste în trecut
- refacerea cuplului apartinând trecutului si a unei povesti de iubire romantice: plimbarea
îndrăgostitilor pe câmpie, sub clar de lună
- bunicul îi recită poezii
- aluzii livresti: Le lac (Lamartine) poezie de dragoste apartinând romantismului si Zburătorul (Ion
Heliade Rădulescu) apartinând pasoptismului
- cuplul tânăr, romantic si bogat spiritual
- ea este romantică, receptivă, ascultă tăcută poeziile
- „departe, un clopot a sunat” ... „de nuntă sau de moarte” – simbol bivalent: nuntă – fericire,
împlinire, viată, iar moarte – tristete, dezamăgire, sfârsit
- Între viată si moarte, fericirea creează un zid protector fragil
- „departe” fiind – nu mai are putere de influentă asupra îndrăgostitilor
- Clopotul este vocea destinului
- „dar ei, în clipa asta simteau c-o să rămână” – „clipa asta” are dublă conotatie: „clipa”
semnificând efemeritate, iar determinantul „asta” conferindu-i unicitate
- „să rămână” – eternitatea iubirii, a trăirii sentimentului
- Peste îndrăgostiti nu mai trece timpul, capacitatea lor de a iubi le permite să treacă dincolo de
moarte si să învingă timpul
 secventa a III-a – 5 versuri
- meditatie asupra timpului „ce straniu lucru: vremea!”
- discontinuitate temporală: poetul pune în antiteză impresia de statornicie, de durabilitate a
cuplului cu realitatea crudă în care bunicul murise „de mult”, iar bunica îmbătrânise
 - contemplând portretele strămosilor, cel ce le priveste, se înfioară la gândul că existenta reală,
palpabilă si schimbătoare poate încremeni, într-un moment, în „stersele” imagini fotografice: „te recunosti in
ele, dar nu si-n fata ta”
- „trupul tău te uită, dar tu nu-l poti uita” – verbul „a uita” are dublă semnificatie sugeând mai întâi
motivul îmbătrânirii si apoi motivul aducerii-aminte
- Verbele la indicativ prezent (prezentul etern, gnomic) formulează idei cu valoare generalizatoare
 secventa a IV-a – 14 versuri
- reluarea cu termeni actualizati a secventei a II-a cu care e în relatie de antiteză
- „că ieri sosi bunica... si vii acuma tu” – urmasul
- Paralelă între un moment revolut (trecut, întâmplat) si cel actual din viata eului poetic
- Prezentarea cuplului actual
- Logodnica de acum va parcurge acelasi traseu ca si tânăra de altădată

TRECUT – secventa a II-a ANTITEZĂ PREZENT – secventa a IV-a

Bunicul si bunica Calyopi
„Berlină” – mijloc de transport specific
vremii
„Crinolină” – vestimentatie si „subtire”
Le lac – Lamartine, poet romantic
francez
Zburătorul – I.H. Rădulescu, poet
romantic pasoptist descriind tulburările
sufletesti ale unei adolescente
îndrăgostite pentru prima oară
„Ea-l asculta tăcută, cu ochi de
peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme se
urzea”
Protagonistii Eul liric si fiinta iubită
Mijloace de transport Trăsură – evolutia în timp
Înfătisare „subtire”
Aluzii livresti Balada lunei – Horia Furtună, poet
simbolist minor din literatura română
evocând iubirea într-un univers rural
Francis Jammes, poet simbolist
francez care evocă viata la tară
Reactiile fetei „M-am ascultat pe gânduri, cu ochi
de ametist
Si ti-am părut romantic si poate
simbolist”

Calyopi receptează poeziile în mod Iubita eului liric se manifestă diferit:

obisnuit pentru vremea respectivă: este „zâmbindu-mi că prea naiv eram
romantică, receptivă când ti-am soptit poeme”, pare rece,
detasată, indiferentă
„ochi de peruzea” - piatră Portretul fetei – pietre „ochi de ametist” - Piatră
semipretioasă, opacă, de culoare pretioase semiprețioasă transparentă, de
albastru-verzuie; turcoază culoare violetă.
Albastru: infinit, sinceritate, profunzime Ochii – oglindă a Violet: tristete, melancolie,
a sentimentelor, eternitate, liniste, sufletului, exteriori- indiferentă, dominatie, cumpătare.
puritate, echilibru, calm, tandrete, zează trăirile din
afectiune planul interior,
Verde: culoarea cea mai caldă existentă, bogătia sentimentelor,
simbolizează renaşterea, speranţa, trăirilor. Constituie
tinereţea, seninătatea şi stabilitatea, singurul element de
echilibru, armonie, pace, culoarea cea portret al fiintei
mai echilibrată, bariera între culorile îndrăgite, fiind cei
calde şi reci mai expresivi
 Prin iubire se învinge moartea si timpul, Iubirea Iubirea e vremelnică, efemeră, nu
conform credintei în capacitatea iubirii mai pare să învingă timpul.
de a depăsi orice obstacol. Îndrăgostitii nu mai cred în
Verbul la viitor „o să rămână” capacitatea iubirii la fel de profund.
sugerează eternitatea. Verbele la prezent „vii”, „calci”
sugerează perisabilitatea.

 secventa a V-a – ultimul vers

- „De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat”
- Reiterarea versului – ideea poetică centrală
- Curgerea eternă a timpului, ritmuri vitale ce nu se modifică si dau impresia de vetustate
(bătrânete) care întunecă tineretea, exuberanta si plenitudinea umană de-o clipă
- „”turnul vechi” si „sat” sunt lexeme ce conturează spațiul rural specific traditionalismului, ideea
de vechime

Ion Pillat este unul dintre scriitorii tradiţionalismului interbelic alaturi de Vasile Voiculescu si Mihail
Sadoveanu care evidentiaza spaţiul originar trăieşte nostalgia trecutului. Poemul ”Aci sosi pe vremuri ” este
inclus în volumul ”Pe Argeş în sus” (1923). considerat cel mai reprezentativ din lirica poetului
TRADIŢIONALISMUL este un curent cultural apărut la începutul secolului al XX-lea, care
promovează tradiţia și apără valorile arhaice de pericolul degradării în contact cu tendințele și valorile moderne.
Mișcările literare ale acestei perioade sunt Sămănătorismul și Poporanismul prin ilustrarea specificului
naţional. o exagerare a acestei tendinte este revista ”Gândirea”, al cărei promotor este Nichifor Crainic avandu-
i colaboratori pe Ion Pillat si Vasile Voiculescu. Promovează o literatură cu un caracter religios, în care sunt
valorificate credințele românilor populare; se prezintă un sat arhaic, dominat de credințe străvechi si mituri Se
relevă universul patriarhal al satului, continuitatea generatiilor, intoarcerea in locurile natale.
Poezia ”Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, apartine genului liric, deoarece eul liric isi exprimă
sentimentele in mod direct, din perspectiva subiectiva, prin intermediul figurilor de stil ce dau expresivitate
discursului. Tema versurilor reliefeaza trecerea ireversibila a timpului si reintoarcerea la origini, intr-un spatiu
arhaic preferat de tradionalisti. motivele literare devin simboluri: clopotul, casa amintirii, turnul. Titlul este un
element paratextual ce aniticipeaza si accentueaza tema, fiind alcatuit din adverbul de loc ''aci'' în forma
regională, locuţiunea de timp ''pe vremuri'' şi verbul la perfectul simplu ''sosi'' care sugerează ideea că
experienţele umane sunt reluate, chiar dacă generaţiile se succed.
Poezia este structurată în 19 distihuri şi un monovers în final, care denotă carcterul conclusiv, ce
sugerează esenţa ideatică a discursului liric.Alcatuirea este simetrica prin prezentarea spatiului, descrierea
ritualurilor de iubire in oglinda, espărţite de o secvenţă meditativă asupra trecerii timpului si in final un
monovers.
Prima secventa este conturata in primele 5 versuri in care se observa epitetul -„casa amintirii” un
spatiu străvechi, marcat de trecerea timpului. Obloanele, pridvorul, poarta, hornul și zăvorul sunt elemente ale
spatiului arhaic, traditional rural, iar drumul spre zare poate însemna întoarcerea în timp prin personificarea
plopilor
A doua secventa reia titlul ce denotă caracterul confesiv reconstituind ritualul de iubire al bunicilor:
evocarea imaginii din trecut a bunicii, Calyopi plimbarea îndrăgostitilor pe câmpie, sub clar de lună, intr-un
cadru ocrotitor romantic bunicul îi recită poezii din poeti romantici ”Le lac” de Lamartine si ” Zburătorul ” de
Ion Heliade Rădulescu. Bunica il asculta cu ”ochi de peruzea”, o piatra semipretioasa de culoare albastra ce
reliefeaza gingasia si idealul de iubire prin unicitate
A treia secventa este o meditatie asupra timpului prin exclamatia retorica „ce straniu lucru: vremea!”,
poetul punand în antiteză impresia de statornicie cu realitatea crudă în care bunicul murise „de mult”, iar bunica
îmbătrânise epitetul ”Ștersele portrete”,subliniaza faptul că sunt singurele care pot să eternizeze clipa, omul
fiind suspus schimbării.
 A patra secvență realizează o paralelă între prezent şi trecut prin intermediul unei comparaţii : ''Ca ieri
sosi bunica...şi vii acuma tu'', accentuand ritualul de iubire dintre eul liric si instanta feminina. Se regăsesc
aceleaşi gesturi, mişcări, elemente ale spaţiului si graţia feminităţii, însa acesta ii recita din poeti simbolisti
Balada lunei – Horia Furtună si Francis Jammes. Ea il asculta cu ”ochi de ametist” o piatră semiprețioasă
transparentă, de culoare violetă, ce denotă tristețea, apăsarea sufletească și nevroză.
Ultima secvență, constituita dintr-un monovers „De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat”
reia printr-un refren cu valoare de laitmotiv ideea centrală a trecerii timpului astfel ”turnul vechi” si „sat” sunt
simboluri ce conturează spațiul rural specific traditionalismului. la nivelul discursului se observă subiectivitatea
eului liric prin marci lexico-gramaticale ale verbelor si pronumelor de persoana I si a IIa ” bunica-mi ”, ” vii
acuma tu”, ”m-ai gasit, zâmbindu-mi,”
Expresivitatea este redată prin exclamații retorice care subliniază caracterul confesiv „Ce straniu lucru:
vremea!” iar punctele de suspensie devin elemente metagrafice care introduc incertitudinea si sentimentul de
nostalgie.
Versificația oferă muzicalitate prin rima este împerecheată, măsura egală de 13 – 14 silabe și ritmul este
iambic.