“Mioriţă laie,laie bucălaie, de trei zile-ncoace gura nu-ţi mai tace,ori
iarba nu-ţi place, ori eşti bolnăioară drăguţă mioară”Acelşi fragment, din acelaşi text cunoaşte 10 variante, obţinute prin simpla schimbare a elementelor enumeraţiei, prin inlocuirea unor cuvinte cu sinonimele lor sau prin substituirea unor întregi vrersuri, fără ca ideea să fie modificată. Astfel de poezii, cu sutele în literature româna se păstrează pe cale orală, din generaţie în generaţie, ca o zestre a culturii adevărate, nealterate. Marii clasici au cules cu drag aceste poezii simple, neelaborate, care exprimă în modul cel mai frumos sentimente precum dragostea, dorul sau tristeţea. La bucurie ori la supărare,ţăranul roman creează, se ezprimă în măsuri şi rime fără a cunoaţte măcar semnificaţia sintagmei “ eu liric”. Acesta îl consider cel mai frumos act de creaţie literară, cel mai sincer, aceasta care nu caută să impresioneze profesori,comisii sau critici, ci care doar eliberează din teroarea vieţii, care ca orice realitate este lipsită de imaginaţie. S-ar putea spune deci că ţăranul roman s-a născut poet. Dar în prezent? Dar în mediu urban? Se poate oare această afirmaţie generaliza prin extrapolare? Eu aşa consider. Să luăm copilul-orice om se naşte cu darul compunerii, iar apoi, în funcţie de preocupările lui, el îl poate valorifica sau nu. Dacă nu ar fi aşa nu ar exista acest sincretism: joc, poezie, muzică.:”Din Oceanul Pacific/A ieşit un peşte mic/ Şi pe coada lui scria(…)”. Aici apare întrebarea: Toţi românii au talent nativ? Bineînţeles sunt păreri pro şi contra. Dacă este astfel de ce nu s-a mai nascut un alt Eminescu, ori un alt Argherzi, de ce nu s-a mai scris o altă operă de valoarea “luceafărului”(şirul întrebărilor care pun la îndoială ar putea continua).Răspunsul îl cunoaşte şi un elev de şcoală generală-fiecare individ este unic,găndeşte şi se manifestă în stilul propriu şi nimeni altcineva nu poare fi exact ca el. Pe lângă acest argument, ar mai exista o explicaţie; un geniu este cel mai bun într-un anumit domeniu, pe o perioadă de timp, poate un an, zeci de ani, sute, sau chiar pentru totdeauna, până când un alt geniu se va naşte. E. Cioran spunea că, de exemplu” în Franţa, toată lumea are talent; rar găseşti un geniu. În Germania nimeni nu are talent, dar un geniu compensează lipsa de talent a tuturora”. În România, faptul ca foarte mulţi au talent nu poate fi contestat, dar mai mult de atât, se pare că geniile se formează în spaţiul carpatic mai mult decât în alte ţări. Am o singură precizare. Atunci când spun geniu mă gândesc doar la cei care au avut şi au curajul să aducă ceva nou, innovator, noncomformist, sau dimpotriva, să folosească motive tradiţionale, clasice, care nu dau greş niciodata, algoritmi ai succesului în literatură. Oricare din cele două categorii de poeţi( pentru că mă refer strict la beletristică ) pot devini genii dacă ceea ce fac este unic, original, nemaivăzut şi nemaiauzit. Nu i-ar fi de niciun folos unui poet dacă ar scrie in stilul lui Eminescu; nu ar rezulta altceva decât o imitaţie jalnică, fără valoare. Şi atunci pot să pretend că suntem un popor de genii, de giganţi ai poeziei, ai literaturii în general, iar aici pun în calcul şi geniile anonime pe lâmgă cele culte, chiar cu p poziţie deasupra celor din urmă. Prin urmare, da, românul s-a nascut poet, depinde doar de el sa îşi cultive darul, să îşi înmulţească talanţii şi să ajungă la stadiul de geniu al poeziei.