Caracterizarea personajului principal din nuvela

Alexandru Lapusneanul
Personajul, ca element de baza in arta naratiunii, purtator al mesajului artistic, devine exponentul unui
intreg complex de ideologii, prin insasi natura existentei sale in cadrul textului.
In contextual literaturii romane, nuvela istorica si-a atins apogeul expresiei prin personalitatea lui
Costache Negruzzi, a carui scriere Alexandru Lapusneanul, publicata in primul numar al revistei Dacia
literara, urmareste indeaproape programul propus de M. Kogalniceanu: acela de a crea o literature
autonoma de inspiratie locala.
Caracterul romantic al nuvelei rezida si din modelul uman surprins. Romanticul, ca realitate duala,
antagonica, este un spirit complex, un solitary, un revoltat sau o fiinta superioara.Alexandru
Lapusneanul, actantul nuvelei omonime, este un spirit plat, egal cu sin insusi, pe parcursul intregii
desfasurari a actiunii. Actiunile sale penduleaza intre sublime si grotesc, intre exceptional si derizoriu,
intre ura (manifestata pentru lumea neinsemnata) si setae de razbunare: De ma voi scula, pre multi am
sa popesc si eu!
Fiind personaj romantic, Lapusneanul se constituie ca eu agocentric, dimensiune existentiala unitara,
nedispersata si nepulverizata in existenta lumii. Romanticul se constituie ca centrul(George Poulette),
are vocatia intangibila a centralitatii.Desi nu este un individ superior, care isi transcede conditia comuna,
desi nu este un amator al evaziunii spirituale, Alexandru Lapusneanul este un personaj romantic, tipologie
relevata de alienarea sa, de esenta sa maladica, negatica, de inadaptat involuntary intr-un univers
sufficient in suficienta sa. Cu toate ca mitul romanticului implica adesea mitul creatiei, domnul Moldovei
nu este un demiurg, un geniu al productivitatii. Totusi, il putem considera un generator al maleficului, un
creator negativ (seara macelului, desele schingiuiri ale boierilor). Piramida facuta din capetele boierilor,
realizata de Lapusneanul (ca leac de frica pentru sotia sa prea sensibila) poarta in sine amprenta unei
incapacitate spirituale de a-si exteriorize eul intr-un mod benefic. Scena macelului implica vizionarism,
simt launtric care guverneaza mersul geniului, contemplare de sine pt a ajunge la forme clare pt a
depasi imanenta individuala si a cuceri transcendenta. Beguind, in studiul Sufletul romantic si visul,
prefigure o imagine asemanatoare personajului Negruzzian; Lapusneanul descinde in intimitatea eului si
devine un creator al neantului. Domnitorul moldovei, se incadreaza in tipologia romantica propusa de
G.Calinescu (classicism, romantism, baroc), fiind o fire irationala, un descentrat moral, un
inadaptat.Lapusneanul se prefigureaza ca exponent al unui trecut istoric, dramatic, nu numai de
personalitati luminoase, ci si de contraexemple. Este prins in acea realitatea duala, antagonica,
specifica Evului Mediu, conflictul exterior rasfrangandu-se si asupra dimensiunii sale interioare.
Costache Negruzzi ii anuleaza personajului sau profunzimea, prin insusi caracterul dualist al acestuia,
tandemul intre figura mareata, specifica oricarui domnitor si aparent proprie acestuia, si imaginea unui
conducator sangeros, a carui viziune asupra unui leac de frica o reprezinta un intreg macel, aplatizeaza

profunzimea identitatii.Lapusneanul exprima simplitatea unei existente marunte, dar care capata
veridicitate prin impactul violent pe care personajul il are asupra constiintei supusilor sai.
Domnitorul Moldovei ajunge la un sfarsit existential de mare anvergura, determinat de boieri, de mitropolit
si de sotia sa Ruxanda, in raport cu a carei individualitate s-a aflat intr-o pronuntata antiteza, in mod
specific romantic. Fiind otravit de aceasta, el nu are nici o putere asupra propriului destin, moartea lui
devenind o fatalitate. Episodul final poarta cu sine un tragism romantic, incheiata insa in mod pozitiv prin
inlaturarea elementului negative.Modelul uman promovat de Negruzzi este cel al tiranului, al despotului,
al finite al carei substrat are menirea de a provoca.Personajul inglobeaza prin evolutia sa, prin atitudinile
sale, prin idei si actiuni, intr-o transpunere metaforica, evolutia, atitudinea si ideile unei intregi epoci.
In concluzie, Alexandru Lapusneanul personaj negative prin excelenta- intruchipeaza modelul entitatii
supuse destinului, prefigurandu-se ca individualitatea ce reflecta expresia fatalitatii.