Alexandru Lapusneanul

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi ,este prima nuvela istorica din literatura romana.Publicata in perioada pasoptista,nuvela apartine prozei romantice,fiind inspirata din istoria nationala. Nuvela istorica are ca tema evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul ce se raporteaza la consecintele si realitatile social-politice din Moldova secolului XVI-lea. Actiunea nuvelei este pusa pe seama unor personaje ale caror caractere se dezvalui in evolutie gradata a conflictului. In desfasurarea narativa ,Alexandru Lapusneanul este personajul principal element constitutiv,celelalte personaje gravitand in jurul personalitatii sale. Naratorul este omniscient,omniprezent,sobru,detasat,predominant obiectiv,dar intervine direct prin cateva epitete de caracterizare(de ex: tiran ,curtezant,miselul boier). Naratiunea la persoana a- III-a
(focalizare 0 , cu viziunea dindarat)aminteste prin obiectivitate si concizie de relatarea cronicarilor.

Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului principal. Principalul conflict,exterior,este de ordin politic :lupta pesntru putere
intre domnitor si boieri. Conflictul secundar,intre domnitor si Motoc,particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului. Conflictul social,intre boier si popor, este limitat la revolta multimii din capitolul al III-lea.

Alexandru Lapusneanu este personajul principal din nuvela, personaj romantic ,exceptional,care actioneaza in situatii exceptionale( de exemplu:scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, a mortii domnitorului otravit).Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud,perfect integrat in mentalitatea epocii,care guverneaza absolutist intr-o societate dominata de anarhie feudala. El este construit din contraste si are o psihologie complexa,calitati si defecte puternice, fiind un damnat romantic. La inceputul capitolului ultim al nuvelei, aflam ca, timp de patru ani dupa uciderea colectiva a boierilor, Lapusneanul

nu mai taiase" pe nimeni, multumindu-se cu mutilarea unor supusi: Dar pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferind omenesti, nascoci feluri de schingiuiri. Scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care avea prepus". In aceste cuvinte ale autorului, Lapusneanul apare ca un tiran insetat de sange, ca si cand l-ar fi macinat o boala, potolita numai la vederea suferintei altora. Asa se explica lupta lui pentru scaunul voievodal, pentru ca numai astfel isi putea potoli dorul" (setea) de a-i face pe altii sa sufere. Asa se explica si decizia lui de a-si ucide propriul fiu, pe Bogdan: pentru ca acesta, atunci cand ar fi devenit domn, i-ar fi luat puterea (care ii permitea sa omoare sau sa mutileze). Vorbele voievodului il caracterizeaza ca pe un om hotarat (Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..."), lucid si prevazator care nu accepta sa renunte la oastea straina, gandindu-se ca boierii il vor trada din nou. Alteori, felul in care vorbeste Lapusneanul ii releva viclenia si prefacatoria. Asa se intampla in scena cuvantarii de la mitropolie, cand se preface ca regreta ceea ce a facut: m-am aratat cumplit, rau, varsand sangele multora. Unul Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de aceasta". In aceeasi zi, dupa uciderea boierilor, cand multimea cere capul lui Motoc, acesta spera ca Voda il va salva, punand tunurile sa traga in acea gloata de prosti". Raspunsul lui Lapusneanul (Prosti, dar multi") ii atesta inteligenta si calitatile de bun psiholog, intrucat astfel scapa de boierul intrigant si-si atrage poporul. Unele atitudini ale voievodului scot in evidenta alte trasaturi. Bunaoara, sfatuit sa faca drumul inapoi, caci tara nu-1 vrea, Lapusneanul abia isi stapaneste impulsivitatea, punand mana pe maciuca (pentru a-1 lovi pe sol), tot asa cum gestul de a apuca jungherul devine reflex. in aceasta scena, ochii care scanteiara ca un fulger", muschii fetei, care / se suceau" si rasul sinistru arata un om violent care-i ingheata pe cei din jur. Elocventa este scena macelului (din partea a IlI-a a nuvelei): in timp ce oamenii domnitorului ii ucideau pe boieri, Lapusneanul luasa pre Motoc de mana si se trasese langa o fereastra deschisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El radea ; iar Motoc, silindu-se a rade ca sa placa stapanului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind. " Cruzimea constituie dominanta trasaturilor acestui om

si aceasta este vizibila nu doar in scena mentionata, ci mereu. Bunaoara, atunci cand face el insusi piramida de capete, Lapusneanul nici nu tresare; pe urma, se spala pe maini (gest care ii arata cinismul) si o cheama pe sotia sa. Caracterizarea directa facuta de autor este realizata prin expresii ca aceasta desantata cuvantare, a-si dezvalui uratul caracter , dorul lui cel tiranic, vorbele tiranului, dar acestea sunt putine , caci stilul naratorului se caracterizeaza , in general , prin obiectivitate . Pe langa prezentarea portretului moral se contureaza si cel fizic prin redarea unor detalii vestimentare : purta coroana Paleologilor , si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca. Alteori caracterizarea directa este facuta de alte personaje; bunul meu domn, viteazut meu sot(doamna Ruxandra), crud si cumplit este omul acesta (Mitropolitul Teofan).. Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelicdemonic . Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna Ruxanda reflecta ipocrizia , disimularea lui . Se casatoreste cu ea ca sa atraga inimile norodului . Nu o respecta nici pentru originea ei nobila , nici pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai . Autocaracterizarea este prezanta in al treilea capitol: am aratat asprime, m-am aratat cumplit , rau, varsand sangele multora . Toate aceste scot in relief ipocretia si mania, capacitatea de disimulara si dorinta de a se rezbuna , insusiri prezentate nuantat si convingator. Caracterizarea indirecta se realizeaza prin gesturile si mimica prin care sunt puse in evidenta printr-o serie de expresii ca:ochii scanteiara ca un fulger,azvarli cu manie,raspunse cu sange rece. Alexandru Lapusneanul este un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.