Sunteți pe pagina 1din 2

Raport realitate-fictiune; nuvela de inspiratie istorica Alexandru Lapusneanu Costache Negruzzi

George Calinescu afirma in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ca daca ar fi fost scrisa intr-o limba de circulatie, opera Alexandru Lapusneanu a lui C. Negruzzi ar fi fost celebra ca Hamlet a lui W. Shakespeare. Intr-adevar, opera este foarte complexa, motiv pentru care si Mihail Kogalniceanu o publica in primul numar al revistei Dacia literara in 1840. De asemenea, Kogalniceanu o considera un model pentru tinerii scriitori de atunci, iar tematica fiind istorica, Kogalniceanu recomandand printre sursele de inspiratie pentru tinerii artisti si istoria nationala, alaturi de frumusetile patriei si folclorul. Nuvela este, asa cum am afirmat, mult mai complexa, prezentand elemente specifice romantismului pasoptist, cat si elemente clasice sau care anunta realismul. Romantic, este in primul rand, figura exceptionala a domnitorului Alexandru Lapusneanu. Este vorba despre un domnitor ce iese in evidenta prins sadism, prin despotism si in acelasi timp, printr-o inteligenta diabolica. Si in constructia personajului, autorul foloseste un procedeu romantic si anume antiteza, Lapusneanu constituind un cuplu romantic (angelic demonic) impreuna cu doamna Ruxandra. Totusi, eroul lui Negruzzi, desi poate fi incadrat intr-o tipologie (tipul tiranului), este alcatuit din mai multe fatede, asadar nu este unul schematic. Psihologia este surprinsa in contextul sociopolitic, ce contribuie, de asemenea, la caracterizarea personajului. Acestea pot fi considerate elemente realiste ale nuvelei. Clasica este structura operei, impartita in patru capitol, corespunzatoare celor patru acte ale unei drame clasice. De asemenea, cele patru capitol sunt in relatie cu constructia subiectului, primul continand expozitiunea si intriga, al doilea desfasurarea actiunii, al treilea punctual culminant, iar ultimul deznodamantul. De asemenea, fiecare capitol are un motto semnificativ: primul capitol Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, II Ai sa dai sama, doamna, III Capul lui Motoc vrem , IV De ma voi scula, pe multi am sa popesc eu). In ceea ce priveste raportul realitate fictiune, se observa ca nuvela preia din cronicile lui Grigore Ureche si ale lui Miron Costin cateva dintre evenimentele cheie: venirea lui la a doua domnie a sa, insotit de o oaste numeroasa de lefegii straini a lui Alexandru Lapusneanu si replica sa consemnata de Miron Costin: Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, Campania impotriva boierilor si a clericilor si arderea unor manastiri, macelul de la palat, boala de friguri a domnitorului si calugarirea sa la cerere, revenirea din boala si asasinarea tiranului la indemnul mitropolitului, scena pe care acesta o modifica, insa. La aceste elemente reale, autorul adauga o serie de scene fictive, antrenand personaje din penumbra istoriei, pentru a evidentia psihologia __. Un axemplu il constituie prezenta lui Motoc, in cea de-a doua domnie a lui Lapusneanu, ea fiind inspirata de sfarsitul tragic al altui boier, Batiste Veveli (in Letopitetul lui Miron Costin). Un alt element fictiv este prezenta la capataiul domnitorului a altor doi boieri, Spancioc si Stroici, dintre care, in realitate, unul dintre ei murise, iar altul era in exil. Autorul deformeaza istoria cu cateva scopuri clare, unul dintre ele fiind acela de a aduce in acelasi context personaje ce se caracterizeaza cel mai bine prin raportarea unuia la celalalt. Spre exemplu, Motoc, desi se afla in aceeasi tabara cu Spancioc, Stroici si Veverita, are cu totul alte motive, ultimii fiind patrioti, iar Motoc fiind, din contra, oportunist. Un alt motiv este acela ca, prin personajele aduse in epoca lui Lapusneanu, autorul creeaza tipologii prezente

Raport realitate-fictiune; nuvela de inspiratie istorica in politica si, in general, in structurile de la varf ale oricarui regim, dar mai ales ale domnitorilor de altadata: portretul opozantului nevoit sa plece in exil, oportunistul si duplicitarul etc. Alte episoade ale nuvelei sunt in totalitate inventate, exemple putand constitui discutia dintre Lapusneanu si doamna Ruxandra, discutia dintre Motoc si Lapusneanu, promisiunea facuta doamnei Ruxandra, comportamentul personajelor in momentele-cheie etc. Toate aceste detalii si scene fictive realizeaza complexitatea personajelor, nuanteaza caracterul, fiecare dezvaluindu-si partea de lumina sau de umbra. In ceea ce priveste eroul nuvelei, Alexandru Lapusneanu, portretul acestuia cuprinde o serie de adevaruri istorice, cum ar fi perceptia initiala de catre popor a acestuia ca pe un fel de izbavitor, ca pe un justitiar, casatoria din interes cu doamna Ruxandra, ura pentru boieri si pentru clerici, in urma tradarii anterioare, inteligenta diabolica, dezinteresul pentru fast. Mijloacele de caracterizare a personajului sunt atat directe, cat si indirecte. In mod direct este realizat portretul fizic, ce cuprinde in principal expresia si gesturile domnitorului, relevante pentru caracterul sau impulsiv: ai caruia ochi scanteiara ca un fulger, radea, muschii fetei se suceau in rasul acesta, iar ochii lui hojma clipeau, iar ochii lui hojma clipeau. Gestul reflex de a aduce mana la arma de cate ori se enerva denota acelasi temperament crud ,violent. Vestimentatia este si ea descriptiva, mai ales cu prilejul discursului de la mitropolie, cand, in ciuda obiceiului sau, Lapusneanu apare imbracat cu toata pompa domneasca, ca sugestie a faptului ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Din caracterizare indirecta, din fapte, afirmatii, se realizeaza cel mai sugestiv portretul tiranului. Faptele vorbesc singure despre felul tiranic si inuman de a fi al lui Lapusneanu. Isi impune vointa cu forta, ameninta, mutileaza, ucide, arde manastiri etc. Naratorul isi pastreaza in general obiectivitatea, lasand personajul sa evolueze prin fapte, gesture etc. Totusi, exista cateva situatii in opera, cand naratorul isi dezminte acest statut eticheta, faptele personajului era groaza a privi aceasta sangeroasa scena, aceasta desartata cuvantare, tiranul s.a. In conculzie,ca in orice nuvela, accentual cade nu atat pe actiune, cat pe psihologia personajului, fiecare detaliu contribuind la conturarea unui personaj complex, care, totusi, poate fi incadrat in tipologia tiranului.