Grigore Vieru

Realizat: Stingă Olesea

 Date biografice
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în
familia lui Pavel și Eudochia Vieru. În anul 1957 debutează editorial (fiind
student) cu o plachetă de versuri pentru copii.

În 1958 a absolvit Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău,

facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista „Scînteia
Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tânărul leninist", actualmente
"Florile Dalbe". Se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente
„Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–
1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul

Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”. În anul
1968 scrie versurile lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este
apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. Trei
poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar
alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Grigore Vieru a
fost membru PCUS din anul 1971.
 Opere din creația Viereană
1957 - Alarma (versuri pentru copii)
1958 - Muzicuțe (versuri pentru
copii)
1961 - Făt-Frumos curcubeul și
Bună ziua, fulgilor! la editura
„Cartea Moldovenească”
1963 - Mulțumim pentru pace
(versuri) și Făgurași' (versuri,
povestiri și cântece).
1964 - Revista „Nistru” publică
poemul Legământ, dedicat poetului
nepereche Mihai Eminescu.
1965 - Versuri pentru cititorii de
toate vârstele, prefațat de Ion
Druță pentru care i se acordă
Premiul Republican al
Comsomolului în domeniul
literaturii pentru copii și tineret
(1967).
1967 - Poezii de seama 1975 - Mama (editura „Lumina” —
voastră (editura „Lumina”) carte pentru cei mici, ilustrată de
1968 - Bărbații Moldovei, cu o Igor Vieru)
dedicație pentru 1976 - Un verde ne vede! (editura
„naționalistul” Nicolae „Lumina” — volum pentru care
Testimițeanu (revista poetului i se decernează Premiul de
„Nistru”). Stat al Republicii Moldova (1978).
1969 - Duminica cuvintelor la 1989 - Metafore albastre - Сини
editura „Lumina” cu ilustrații метафори - (editura „Narodna
de Igor Vieru. cultura”, Sofia — în colecția Globus
1970 - Abecedarul (editura poetic, traducere în limba bulgară
„Lumina”) — în colaborare cu de Ognean Stamboliev.
Spiridon Vangheli și pictorul 2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми
Igor Vieru) е за камъка - еd. Avangardprint,
1972 - Trei iezi Bulgaria - traducere în bulgară și
1974 - Aproape (versuri lirice, prefață de Ognean Stamboliev -
cu ilustrații color de Isai 100 poezii
Cârmu)
 Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa Vânt hulpav pom cuprinde

Cu lacrima de-o samă, Și frunză o destramă.
Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă. Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuța mea: grădină Tot cască leul iernii

Cu flori, cu nuci şi mere, Cu vifore în coamă.
A ochilor lumină, Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Văzduhul gurii mele! Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţo, tu: vecie, O stea mi-atinge faţa

Nemuritoare carte Ori poate-a ta năframă.
De dor și omenie Sunt alb, bătrân aproape,
Și cântec fără moarte! Mi-e dor de tine, mamă.
 Două mere

Iar e toamnă. Zile calde.

Frunza ruginie cade.
Frumușel cei mici se spală
Și se duc cuminți la școală.

Maică în ghiozdan le pune

Câte două mere bune
Și creioane, cărți, caiete
Și le dă în mâini buchete.

Eu sunt mic, rămân acasă,

Vreau să plâng, că nu mă lasă…
Și-mi aduce mama mie
Mere mari, o farfurie.

Însă ce să fac cu ele?

Fie chiar să-mi dea și-o poală.
Eu vreau două, două mere,
Dar să le mănânc la școală.
Poezia „Ars poetica ”este, în creația lui
Grigore Ars poetica
Vieru, raportul care se stabilește în interiorul Merg eu dimineața, în frunte,
triunghiului Poetul-Moartea-Creaţia. Poetul-om Cu spicele albe în brațe
poartă timpul curgător în sânge, dar încearcă Ale părului mamei.
să-și salveze opera prin iubire, aceasta este Mergi tu după mine, iubito,
modalitatea prin care poetul își scoate cântul Cu spicul fierbinte la piept
din brațele morții. Al lacrimii tale.

Vine moartea din urmă

Cu spicele roșii în brațe
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Și toți suntem luminați
De-o bucurie neînțeleasă.
 Teme și motive
Motivul drumului „merg eu”, „mergi tu "ar putea
sugera tocmai „marea trecere”, curgerea spre moarte, Temele sunt: rolul poetului în lume,
care începe în clipa în care ne-am născut. Un alt motiv precum și tematica morții pe care nu
la fel de important este motivul morții,, vine moartea din o poate evita nici omul, dar nici
urmă "care apare prin forme înfricoșătoare „Cu spicele opera întrucât „Vine moartea din
roșii în brațe, ale sângelui meu", ea are aspectul urmă.../ Ea care nimic niciodată/ Nu
destructibil al existenței,,...care nimic niciodată nu înapoiază.”
înapoiază....”adică viața.
Motivul dimineții trimite cu gândul la
Motivul morții trimite cu gândul la șirul firesc al un nou început, la prospețime
evenimentelor în viața unui om: copilăria, dragostea și spirituală.
moartea. „Spicele roșii” și „sângele” reprezintă apogeul
Motivul brațelor exprimă sentimente de
trăit de eul liric atât din punct de vedere sentimental,
gingășie, de dragoste și grijă pentru
cât și din cel al creației poetice.
simbolul sacru al mamei invocat în
versul următor, „Ale părului mamei”
Motivul sângelui prezent în imaginea „sângele meu”
simbolizează esențele pe care eul liric a ajuns să le
atingă de-a lungul existenței sale artistice.
 Simboluri și metafore

Metafora spicelor albe ale părului mamei ar
putea semnifica harpa poetului, astfel, înălbit de
trecerea vremii, părul mamei devenit strune la
harpă ar putea sugera curgerea generațiilor : a
îmbătrânit mama, va îmbătrâni și fiul și iubita și
toți cei care vin după ei . „Spicele albe” reprezintă
laitmotivul operei, mai conține o sugestie: a
suferinței care a înălbit părul mamei.
Metafora: „Merg eu dimineața, în frunte,/Cu
spicele albe în brațe/Ale părului mamei”
sugerează nașterea, un nou început pur și
curat.
Metafora „Mergi tu după mine, iubito,/Cu
spicul fierbinte la piept/Al lacrimii tale” redă
viața și durerea care ne sunt date tuturor, dar
care constituie o cale purificatoare.

În mod repetat apare în text simbolul spicelor.

Metafora „Vine moartea din urmă/Cu
Acesta fiind legat de seceriș semnifică sfârșitul
spicele roșii în brațe/Ale sângelui meu”
vieții, care va fi al mamei, al poetului și al iubitei.
redă moartea, ultima etapă a vieții.
Ideii de durere i se substituie și metafora din
versurile: „Mergi tu după mine, iubito, /Cu spicul
fierbinte la piept/Al lacrimii tale”. Sensul acestora
ar fi acela că durerea ne este dată tuturor, dar ea
constituie o cale de purificare.
 Referințe critice

«Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul și-

a făcut-o sieși», scrie poetul într-un loc. Rămas orfan
de tată (mort în război și îngropat în pământ străin) și-a
adorat mama și a făcut din ea în poezie un simbol
complex (țară, grai, istorie tragică, vatră a ființei etc.)
Omul care jelește in poeme muzicale tragediile
neamului sau este, în felul lui, un martir. L-am
cunoscut, cu mulți ani în urmă, în casa lui Nichita
Stănescu. Un tânăr cu fața tragică și plete romantice.
Ochii lui sugerau o lungă insomnie a istoriei. Nichita
Stănescu, cuprins de zel patriotic, dădea un spectacol
de iubire și poezie, iar Grigore Vieru părea totalmente
subjugat de ceea ce vedea și auzea. Mai târziu, Nichita
Stănescu avea sa spună despre confratele său
basarabean: «este un mare și adevărat poet; el
transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne
împrimăvărează cu o toamnă.»"

Eugen Simion
"Un poet care și-a asumat greul unui grai trecându-l prin inima sa și,
încărcat de răbdare, înțelepciune și noua frumusețe, îl întoarce semenilor
săi care-și deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru a-și duce mai A fost oare poezia de-a
demn, pe mai departe viața în spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și lungul veacurilor altceva
poate birui totul, al credincioșiei față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce decât această slujire?"
nu poate da greș, un asemenea poet rămâneva «suflet în sufletul neamului
sau». O astfel de întruchipare excepțională este acest poet, acest om cât o
lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Iar Grigore Vieru nu este singur,
stejarii cei mai viguroși tot în pădure cresc, el face parte dintr-o generație
cu cărți și opere ce s-au impus în conștiința cititorilor în ultimele decenii. Aș
numi doar pe câțiva dintre ei, mult mai mulți cuprinși în antologia apărută de
curând la noi: Liviu Damian, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovski, Ion
Vatamanu, Leonida Lari, Leo Botnaru, mai tânărul, dar foarte dăruitul
Valeriu Matei, Gheorghe Vodă, Nicolae Esinencu, Arcadie Suceveanu, Ion
Gheorghiță, Vasile Levițchi, Petru Zadnipru, Aureliu Busuioc, Pavel Botu,
Vasile Romanciuc și să mă ierte zecile și zecile de nume ilustre ce s-ar
cuveni citate aici, reprezentând împreună cu Grigore Vieru o școală poetică
de rang european, scriind o poezie care este viața de toate zilele în sufletul
omului, ca pâinea și apa este hrană în spiritul Logosului întrupat în istorie
pentru a intensifica miracolul vieții nepieritoare în inima omului. O poezie
slujitoare întru edificarea vieții în tot ce este ea minune și bunătate și
lumina.
Parafrazând gândul pe care-l exprimase în poema în
limba ta, Grigore Vieru plânge secolii de împovărare
nedreaptă ai neamului, și râde solar trăind bucuriile
vieții și nădejdilor de mâine. O face cu sinceritate și
emoție, cu dramatismul acestor trăiri totale ale celui
implicat în viață națională și a umanității. Unitatea
viziunilor sale adunate în cartea care l-a reprezentat cu
prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, Scrieri alese, se
înscrie că o tangență, în perspectiva timpului, la ceea
ce au însemnat, la vremea lor, Doine și lăcrămioare de
V. Alecsandri, Poezii, volumul de debut al lui Octavian
Goga, cartea de poeme a lui Al. Mateevici sau, mai
dinspre noi, Imnele Transilvaniei de Ioan Alexandru.
Aceeași simplitate clară a desăvârșirii gândului în vers,
aceeași expresie în cântărea istoriei, a folclorului și
spiritualității. Iar deasupra, ca steaua să, ca propria
«stea de vineri», mama-graiul, tridentul de apărare a
tradiției, dragostei și viitorului".

Victor Crăciun