FIGURI DE STIL

I. FIGURI DE SUNET
ALITERAŢIA repetarea unei consoane sau a unui grup de „Prin vulturi vântul viu vuia”
consoane pentru efectul sonor al expresiei
ASONANŢA repetarea unei vocale sau a unui grup de „Unduioasa apă sune”
vocale pentru efectul sonor al expresiei

II. FIGURI DE CONSTRUCŢIE

ENUMERAŢIA prezentarea detaliată a faptelor sau „taie un cap, taie două, taie nouzeci şi
aspectelor, constând într-o înşiruire de nouă”
termeni, uneori conferind un sens
hiperbolic
REPETIŢIA folosirea de mai multe ori a aceluiaşi „cald aici, cald afară, cald pretutindeni”
(RECURENŢA) cuvânt/ cuvinte într-un enunţ pentru a întări
o idee
ANAFORA repetarea unui cuvânt la începutul mai „Pe-un picior de plai
multor versuri sau propoziţii din frază Pe-o gură de rai”
EPIFORA repetarea unui cuvânt la sfârşitul mai „Se uita la lună
multor versuri sau propoziţii din frază Se-nchina la lună
Se ruga la lună...”
PARALELISMUL dispunere identică sau asemănătoare a unor Ex.: poezia Şi dacă de M. Eminescu
SINTACTIC construcţii sintactice identice
ELIPSA elidarea unui cuvânt subînţeles, enunţat „Când citea o carte, când alta.”
anterior
INVERSIUNEA schimbarea topicii normale a cuvintelor „Porni luceafărul.”
dintr-o propoziţie „limpezi depărtări”

III. FIGURI DE ADRESARE

EXCLAMAŢIA exprimarea spontană a unui puternic  ironică:
RETORICĂ sentiment prin expresii exclamative sau „O, te-admir progenitură de origine
interjecţii, printr-un enunţ a cărui funcţie romană!”
conativă este doar formală (persoana căreia  patetică:
îi este adresată nu este prezentă) „O, tempora! O, mores!”
INVOCAŢIA rugăminte adresată divinităţii, muzei, unui „Eu în genunchi spre tine caut: / Părinte,
RETORICĂ erou, pentru a căpăta ajutor la rezolvarea orânduie-mi cărarea.”
unei probleme
IMPRECAŢIA exprimarea spontană a dorinţei de „Ăsta e jocul
(BLESTEMUL) pedepsire a unei persoane, formă de Arde-l-ar focul!”
invocare a unor forţe supranaturale în
vederea unei acţiuni destructive cu caracter
punitiv (cu rol de pedeapsă)
INTEROGAŢIA enunţul interogativ care formulează o „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi
RETORICĂ întrebare ce implică răspunsul prin însăşi nişte fameni? / I-e ruşine omenirii să vă
formularea şi conţinutul ei, ca un adevăr zică vouă oameni!”
incontestabil
 IV. FIGURI SEMANTICE (TROPI)
Tipuri:
EPITETUL alăturarea unui adjectiv, adverb etc., pe - cromatic: „flori albastre”
lângă un substantiv pentru a-l înfrumuseţa - personificator: „mândrul întuneric”
sau sublinia o însuşire socotită ca esenţială - antitetic/ oximoronic: „bulgări fluizi”
- sincretic (corespunde fuziunii
percepţiilor senzoriale): „voce albă”
- apreciativ: „om bun”
- depreciativ: „om rău”
-ornant: „călăreţul singuratic”
COMPARAŢIA aăturarea a doi termeni cu scopul de a se „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri”
releva trăsăturile asemănătoare şi de a se
evidenţia unul dintre termeni
SIMBOLUL imagine sau un semn concret prin care sunt Ex.: simbolul geniului creator în
sugerate însuşirile caracteristice ale unor Luceafărul
fenomene sau noţiuni abstracte
OXIMORONUL alăturarea a doi termeni contradictorii din „sărăcie lucie”
care rezultă o necruţătoare ironie sau un dur „otravă dulce”
adevăr „suferinţă tu, dureros de dulce”
PERSONIFICARE procedeu tipic prin care se atribuie fiinţelor „Primăvara... suflă bruma din fereastră.”
necuvântătoare, lucrurilor, elementelor
naturii sau unor idei abstracte, însuşiri şi
manifestări ale omului
ALEGORIA discurs constituit cu dublu sens, unul literar Ex.: în Mioriţa, ideea morţii iniţiatice este
şi altul figurat care se lasă subînţeles exprimată alegoric prin viziunea unei nunţi
de dimensiuni cosmice
V. FIGURI DE GÂNDIRE ŞI DE COMPOZIŢIE
HIPERBOLA exagerată mărire sau micşorare a „crapă de necaz”
trăsăturilor unei fiinţe, lucru, fenomen, „Vodă-i un munte”
întâmplări
Tipuri:
ANTITEZA opoziţia între două cuvinte, idei, personaje,  structurală/rematică = vizează
fapte, termenii reliefându-se reciproc construcţia textului
Ex.: Epigonii de M. Eminescu este alcătuit
pe baza antitezei între trecut şi prezent
 punctiformă = cea redusă la un
vers, sintagmă
Ex.: „Toate-s vechi şi nouă toate”
METAFORA figură de stil prin care se trece de la Tipuri:
semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a  explicită (in praesentia) =
unei expresii la o altă semnificaţie pe care metafora în care sunt prezenţi
nu o poate avea decât în virtutea unei ambii termeni: „lună, tu, stăpân-a
comparaţii mării”, „Soarele, lacrima
Domnului”, „Primăvara, o
pictură parfumată”
 implicită (in absentia) = metafora
în care este prezent numai un
termen: „regina nopţii”
 FIGURILE DE STIL

Figură de stil: procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau
se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță
imaginii sau expunerii prezentate.

Clasificarea procedeelor artistice și a figurilor de stil se face după criterii lingvistice:

I. FIGURI SINTACTICE SAU DE CONSTRUCŢIE:

-figuri sintactice ale insistenței: Enumeraţia
Repetiţia (recurența)

-figuri compoziționale: Antiteza

Simetria

-figuri retorice: Interogaţia retorică

Exclamaţia retorică
Invocaţia retorică
Imprecația

-figuri de construcție: Anafora

Epifora
Paralelismul sintactic
Refrenul
Ingambamentul
Inversiunea
Simploca

II. FIGURI SEMANTICE (TROPI): Epitetul

Comparaţia
Metafora
Oximoronul
Sinestezia
Personificarea
Metonimia
Sinecdoca
Alegoria
Simbolul
Hiperbola

III. FIGURI DE SUNET: Aliteraţia

Asonanța.