TEXTUL POETIC

I. Caracteristici ale genului liric:

 Prezenţa eului liric;
 Exprimarea directă a gândurilor, sentimentelor, ideilor;
 Folosirea unor moduri de expunere specifice (descrierea, monologul,
confesiunea lirică, dialogul imaginar etc);
 Limbajul expresiv, sugestiv;
 Existenţa unor imagini artistice : imagini vizuale, auditive, de mişcare,
olfactive;
 Existenţa unor figuri de stil şi rolul lor în transmiterea sentimentelor eului liric
(epitete, comparaţii, personificări, metafore, hiperbole, antiteze, enumeraţii,
repetiţii, inversiuni etc);
 Structurarea specifică a textului în versuri grupate pe strofe (ceea ce dă
acestuia muzicalitate şi expresivitate deosebită);
 Elementele de prozodie sau de versificaţie (măsura versului, rimă, ritm)
II. Elementele de prozodie(versificaţie)
Rima = potrivirea sunetelor la final de vers, începând cu ultima vocală accentuată.

Tipuri de rimă:

MONORIMA (aaaa):
„Măi bădiţă, buze moi,
Hai, tu, joi seara la noi
C-am un păr cu pere moi
Să le mâncăm amândoi.” (Lirica populară)

ÎMPERECHEATĂ (aabb):
„M-a făcut maica lunea,
Să-mi fie dragă lumea
Pe badea l-a făcut joi,
Să ne iubim amândoi.” (Lirica populară)

ÎNCRUCIŞATĂ (abab):
„Şi l-a pălit un gând în noaptea lungă:
E poate şi acolo un oier
Ce-şi mulge toate stele în strungă,
De curge Calea Laptelui pe cer.” (Ion Pillat)

ÎMBRĂŢIŞATĂ (abba):
„De mult mă lupt cătând în vers măsura Ce plină e ca
toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri,
Ce fără piedici trec sunând cezura.” (Mihai Eminescu)

*** În lirica modernă rima nu mai este o condiţie a poeziei, mulţi poeţi folosind versul
alb (fără rimă).
  Rimă feminină ~ accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ):
“Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele”.

 Rimă masculină ~ accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ):

“La paşa vine un arab
Cu ochii stinşi, cu glasul slab”.

Ritmul = succesiunea simetrică a silabelor accentuate şi neaccentuate într-un vers.

Tipuri de ritm:
 TROHAIC: ‫ ے‬ (prima silabă accentuată, a doua neaccentuată)
 IAMBIC:  ‫( ے‬prima silabă neaccentuată, a doua accentuată)
 AMFIBRAHIC: ‫ ے‬ ‫( ے‬accentuată, neaccentuată, accentuată)
 DACTILIC: ‫ ے‬  (accentuată, neaccentuată, neaccentuată)
 ANAPESTUL:   ‫( ے‬neaccentuată, neaccentuată, accentuată)

*** Fiecare ritm se potriveşte cu tonul şi natura sentimentelor exprimate. Ritmul

trohaic sugereaza entuziasm, optimism şi este potrivit pentru doine, ode, satire. Ritmul
iambic, prin nota lui gravă, exprimă sentimentele tulburătoare şi profunde din elegii şi
meditaţii, iar ritmul amfibrahic este adecvat poemelor nerative, legendelor. Ritmul
dactilic sugerează o mişcare vie, sacadată.

Măsura = numărul de silabe dintr-un vers.

III. IMAGINI ARTISTICE:

 vizuale
 auditive
 de mişcare
 olfactive
 tactile
 sinestezice (imagini complexe)

IV. FIGURILE DE STIL: procedeu stilistic care rezultă din organizarea cu

intenţie artistică a cuvintelor în vers sau în frază.
Folosirea figurilor de stil contribuie la accentuarea dimensiunii estetice a
limbajului şi sporeşte expresivitatea limbii, dând concreteţe, forţă şi plasticitate
imaginii poetice.

FIGURI DE SUNET
ALITERAŢIA : Repetarea în mod voit a unor consoane, cu efect muzical.
Ex: "Clopote de-alarma, clopote de arama!
Ce fantastice terori tulburarea lor proclama!
Şi-ntr-al nopţii aspru vânt
Cu ce spaimă ne-spăimânt". Edgar Allan Poe

ASONANŢA : Repetarea în mod voit a unor vocale.

Ex: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.
“Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.
FIGURI DE CONSTRUCŢIE
ENUMERAŢIA : Este figura de stil care constă în înşiruirea unor argumente, fapte,
însuşiri privitoare la aceeaşi împrejurare.
Ex: “Ce le pasă; lemne la trunchi sunt, slănină şi faină în pod, brânză în putină
asemenea, curechi în poloboc slavă domnului”.

REPETIŢIA : Este figura de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi
cuvânt sau a mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însuşiri.
Ex: „Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beţie.”- Bacovia

ANAFORA : Constă în repetarea unor termeni la începutul versurilor într-un mod

succesiv.
Ex: „Ah! În curând satul în cale-amuţeşte
Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbeşte.” (Eminescu)

EPIFORA : Repetarea unui cuvânt în finalul versurilor.

Ex: „Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci!/ Şi dac-atât a fost.../ S-aştept în umbre
reci/ Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci.” (Bacovia)

REFRENUL : Versul care se repetă pentru a sublinia o idee şi pentru a spori

expresivitatea unei opere.
Ex: „Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar;/ Decor de doliu, funerar.../
Copacii albi, copacii negri.” (Bacovia)

INVERSIUNEA : Este figura de stil care constă în abaterea de la topica propoziţiei cu

scopul de a scoate în evidenţă profunzimea ideilor şi a sentimentelor sau de a sublinia
anumite însuşiri ale personajelor.
Ex: “Priveam fără de ţintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare”.

CHIASMUL : Figură de stil care constă în reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte
sau expresii.
Ex: „Şi plouă şi ninge/ Şi ninge şi plouă.” (Bacovia)

TAUTOLOGIA : Repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu funcţii

gramaticale diferite.
Ex: „Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”

PARALELISM SINTACTIC : Repetarea unui cuvânt în aceeaşi poziţie în

versuri/strofe diferite.
Ex: „Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârtâiau coroanele de plumb.”

FIGURI SEMANTICE
EPITETUL : Figură de stil care arată însuşire estetice ale obiectelor sau acţiunilor,
„acele însuşiri care pun în lumină felul în care le vede sau le simte scriitorul şi care au
un răsunet în fantezia şi sensibilitatea cititorului.” (T. Vianu)
Ex: „A nopţii gigantică umbră ... Se-covoaie tainic” (Eminescu)
COMPARAŢIA : Figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare,
între două obiecte, dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt.
Ex: „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pre-un copil.” (Eminescu)

* Structural comparaţia se compune din 3 termeni: comparatul (termenul care se

compară), comparantul (termenul cu care se compară) şi însuşirea care apropie cei doi
termeni.
METAFORA : O comparaţie subînţeleasă şi prescurtată, din care lipseşte un termen.

Metaforă explicită (sunt prezenţi ambii termeni):

„Şi din neguri, dintre codri/ Tremurând s-arată luna/ Doamna mărilor ş-a nopţii /
Varsă linişte şi somn.”

Metaforă implicită (e prezent doar termenul figurativ):

„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă.
Prin care trece albă regina-nopţii moartă.”

PERSONIFICAREA : Procedeul stilistic prin care se atribuie unor obiecte

neînsufleţite acţiuni sau însuşiri omeneşti sau ale fiinţelor vii.
Ex: „Din caier încâlcit de nouri/ toarce vântul / fire lungi de ploaie.”

METONIMIA : Figura de stil care înlocuieşte un nume printr-un alt nume, cu care se
găseşte într-o relaţie logică.
Ex: „Prim pomi e ciripit şi cânt.” (cauza prin efect)
„Va bea până-n fund cupa, pân’va vrea s-o zdrobească” (recipientul în locul
conţinutului)
„Visam la ochi albaştri.” (semnul în locul obiectului/fiinţei semnificat(e))
Privea un Rubens. (autorul în locul operei)

OXIMORONUL : Figura de stil care combină doi termeni contradictorii.

Ex: „Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea". Lucian Blaga

FIGURI DE GÂNDIRE
HIPERBOLA : O varietate de metaforă care constă în exagerarea voită a realităţii în
scopul intensificării expresivităţii.
Ex: „Pisicuţa vorbea şi îşi umplea pieptul său puternic cu jumătate din atmosfera
pământeană.” (C.Hogaş)

LITOTA : Constă în atenuarea expresiei unei idei pentru a lăsa să se înţeleagă mai mult
decât se spune.
Ex: „Erai cât o fărâmă şi de nimic,/ O coajă de tărâţe, o ţandără, o pleavă.” (T.
Arghezi)

ALEGORIA : O categorie formală a metaforei care exprimă o stare abstractă prin

concret.
* Unele specii ale genului epic (fabula, parabola, ghicitoarea, basmul) recurg în
exclusivitate la forma de expresie alegorică.
ANTITEZA : Contrapune doi termeni pentru a stabili un contrast puternic sau pentru a
pune în lumină pe unul prin celălalt.
Ex: „Lumea plânge de necazuri/ Tu-ţi pui gândul pe atlazuri.” (T. Arghezi)

ANTIFRAZA : Întrebuinţarea unui, a unei locuţiuni, a unui enunţ într-un sens contrar
adevăratei sale semnificaţii.
Ex: unui slăbănog: „Leule!”; unei frumoase: „Urâto!”

EUFEMISMUL : Conceptul operaţional care implică folosirea unei expresii sau al

unui cuvânt elegant pentru a desemna o realitate negativă.
Ex: A mers pe lumea cealaltă. (în loc de : a murit)
Atestatul vremii (în loc de: riduri)

MĂRCILE EULUI LIRIC (MĂRCILE SUBIECTIVITĂŢII)

 pronume personale la pers. I sg/pl
 verbe la pers. I sg/pl
 adjective pronominale posesive la pers. I sg/pl
 adresarea directă cu substantive/pronume în cazul Vocativ
 verbe la imperativ
 interjecţii
 interogaţii
 exclamaţii
 adverbe deictice: aici, acum, azi, astăzi
 punctele de suspensie, linia de pauză (cezura) – marchează o pauză afectivă