TEXTUL LIRIC

Definiție : TEXTUL liric cuprinde totalitate operelor literare în care autorul își
exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, folosind un limbaj figurat.

1* VOCEA TEXTUALĂ (vocea ficțională) este vocea autorului în creațiile aparținând

genului liric . Acesta apare în diferite ipostaze ( îndrăgostitul, creatorul, contemplatorul,
nostalgicul, observatorul, revoltatul, gânditorul, filozoful, etc ) și își semnalează prezența
prin mărci specifice ( mărci lexico-gramaticale ale vocii textuale/mărci ale subiectivității
lirice), precum :

 formele pronominale de persoana I singular și plural (de ex. Eu, mine,

mă, -m, mie, îmi, -mi, noi, ne, nouă, -ne, -ni, meu, mea, mei, mele, nostru,
noastră, noștri, noastre)
 formele pronominale de persoana a II-a singular ( de ex. Tu, tine, te, -t,
ție, îți, ți, tău, ta, tăi, tale)
 formele verbale de persoana a I-a singular și plural și persoana a II-a
singular
 interjecțiile
 enunțurile exclamative și interogative
 construcții în cazul vocativ
 verbe la modul imperativ
 mărci ale afectivității ( diminutive)
 punctele de suspensie și liniile de pauză

MIJLOACELE DE EXPRESIVITATE ARTISTICĂ sunt reprezentate de figurile de stil

și imaginile artistice.
2* Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau
construcția gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri.
FIGURI DE STIL :

 Aliterația :constă în repetarea unor consoane pentru obținerea unui efect auditiv
eufonic ( efect auditiv plăcut);
“ Prin vulturi vântul viu vuia.” (George Coșbuc-Nunta Zamfirei)
“Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie”(Mihai Eminescu-
Scrisoarea III)

 Asonanța: constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte
plasate în succesiune, folosită pentru obținerea aceluiași efect auditiv eufonic;
 “Argint e pe ape și aur în aer.” (Mihai Eminescu-Mortua est)
“Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.(Gr.
Alexandrescu-Umbra lui Mircea. La Cozia)

 Repetiția : figura de stil care constă în repetarea unui cuvânt, a unui grup de cuvinte
sau a aceleiași relații gramaticale de două sau mai multe ori pentru a întări, a
evidenția o idee sau o impresie
”Tremur, tremur, tremur.../ Orice ironie/ Va rămâne vouă-/
Noaptea e târzie,/ Tremur, tremur, tremur.”(George Bacovia-
Rar)
“Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”(Mihai
Eminescu-Scrisoarea III)
“Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!(V.
Alecsandri-Iarna)

 Enumerația : constă în prezentarea succesivă a unor argumente, fapte, însușiri

privitoare la o tema sau la un subiect, utilizată atât în proză, cât și în poezia lirică. Este
considerată și una dintre figurile de stil ale insistentei (amplifică ideea exprimată).

“Prin foc, prin spăgi, prin glonț, prin fum,/ Prin mii de baionete.”(V Alecsandri-
Peneș Curcanul)
“De-atunci negura eternă se desface în fâșii/ De atunci răsare lumea, luna, soare
și stihii..” (M. Eminescu-Scrisoarea I)
“Iar in patru părți a lumii vede șiruri munții mari,/Atlasul, Caucazul, Taurul și
Balcanii seculari/Vede Eufratul, Tigris, Nilul, Dunărea bătrână-/ Umbra arborelui
falnic peste toate e stăpână.” (M. Eminescu-Scrisoarea III)

 Inversiunea : Figură de stil de nivel sintactic care constă în modificarea expresivă a

topicii obișnuite în propoziție sau în frază, pentru a pune în evidență un anumit
termen;
“Și în mândrul întuneric al pădurii de argint”(Mihai
Eminescu-Călin-file din poveste)

 Comparația : este o figură de stil care constă în alăturarea a doi termeni-concreți sau
abstracți- cu scopul de a se scoate în evidență trăsăturile asemănătoare. Acestea
trebuie să fie inedite si surprinzătoare pentru a exista o comparație cu valoare
stilistică. De aceea, expresivitatea și puterea de sugestie a unei comparații depind
foarte mult de caracterul cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei.
Comparația care cuprinde de obicei doi termeni este introdusă prin: ca, ca și (cum),
precum, după cum, asemenea, cât etc
“Soarele rotund și palid se prevede printre nori/ Ca un vis de tinerețe
printre anii trecători”(V. Alecsandri-Iarna)
 “Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,/ Orizontu-ntunecându-
l, vin săgeți de pretutindeni”(M. Eminescu-Scrisoarea I)

 Metafora : este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit, propriu al unui
cuvânt la alt sens ,figurat, prin intermediul unei comparații subînțelese.
“Rușinea -i o rugină pe-o armă de viteaz” (V. Alecsandri –Dan-
căpitan de plai)
”Leoaică tânără, iubirea /mi-a sărit in fata”(Nichita Stănescu-Leoaica
tânără, iubirea)

 Epitetul : este o figură de stil constând în determinarea unui substantiv sau a unui
verb printr-un adjectiv sau adverb, menit să evidențieze anumite însușiri considerate
esențiale ale unui obiect sau acțiuni și să sporească expresivitatea artistică.
Epitetul joacă un rol important în plasticizarea imaginii artistice, fiind cel mai
răspândit procedeu stilistic.
Există mai multe tipuri de epitete:
Epitet ornant (când exprimă o însușire caracteristică a obiectului): „prăpastia
măreață”
Epitet cromatic:” Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară „
Epitet metaforic:” pădure de argint”/ „pădure de aramă”

 Personificarea : este o figură de stil prin care se atribuie însușiri și manifestări

specifice omului ființelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii, precum și
unor idei abstracte.
Întârziată fără vreme/ Se plimba Toamna prin grădini/ Cu
faldurii hlamidei plini/ De crizanteme”(G. Topârceanu-
Octombrie)
“A fost atâta chiu si cânt/ Cum nu s-a pomenit cuvânt!/ Și
soarele mirat sta-n loc./Că l-a ajuns și-acest noroc,/ Să vadă el
atâta joc/ P-acest pământ!”(G. Coșbuc- Nunta Zamfirei)
“ - Ce te legeni, codrule,/ Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la
pământ?
- De ce nu m-aș legăna,/ Dacă trece vremea mea!/ Ziua
scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește.(M.
Eminescu- Ce te legeni…)
 Hiperbola : este figura de stil constând în exagerarea trăsăturilor firești ale unei ființe,
ale unui lucru, fenomen sau eveniment, prin mărirea sau micșorarea intenționată a
acestora, cu scopul de a spori expresivitatea exprimării.
“Sălbaticul vodă e-n zale si-n fier/ Și zalele-i zuruie crunte/ Gigantică poartă-o
cupolă pe frunte,/Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda din stânga-i
ajunge la cer./Si vodă-i un munte.”( G. Coșbuc- Pasa Hassan)
  Antiteza : este o figură de stil care constă în asocierea, în același enunț sau într-un
context mai larg, a unor idei, noțiuni, imagini cu înțeles contrar, în scopul de a se
reliefa (a se scoate în evidență) reciproc .

„Ea un înger ce se roagă- El un demon ce visează ”(M. Eminescu-

Înger și demon)
“Vreme trece, vreme vine./Toate-s vechi si nouă toate /Ce e rău și ce
e bine/Tu te-ntreabă si socoate” (M. Eminescu-Glossa)

3* Imaginile artistice sunt metode prin care i se induc cititorului senzații gustative,
olfactive , vizuale , auditive , dinamice , tactile

IMAGINI ARTISTICE

 auditive : ( se refera la simțul auzului)” Clopotul vechi împle cu glasul

lui sara ” ; ” Umplând cu larmă de talange drumul ”
 gustative (se referă la simțul gustului): ,,Galbenă gutuie, /Dulce-
amăruie...''.
 vizuale : (se referă la simțul văzului):” Lângă lacul cel albastru /
Încărcat cu flori de nufăr ” ; ” Sub lumina blândei lune ” .
 olfactive : (se referă la simțul mirosului):” Miresme dulci de flori mă-
mbată ” ; ” Un miros blând, cum nu-e altul, pătrunde-atât de cald și
dulce ” .
 dinamice : ” Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt ” ;
 tactile (care se referă la simțul pipăitului): ,,Simt mâinile tale, mamă,
căutându-mă,/ca-n copilărie, să mă alinte...''.

4* Într-o creație lirică, apar ca moduri de expunere următoarele :

 descrierea, cu rol în conturarea unui tablou de natura sau a unui chip

omenesc ; aceasta se realizează cu ajutorul substantivelor și al
adjectivelor și se remarcă grupul nominal
Cum demonstrăm? Dăm exemple de substantive și adjective.
 monologul liric de tip confesiv ( la persoana I ) / adresativ ( la persoana
a II-a )
Cum demonstrăm? Dăm exemple de mărci ale adresării
directe :exclamații și interogații retorice, construcții în cazul vocativ,
interjectii, etc.
 5* Textul liric are o structură specifică, fiind scris în versuri, organizate de obicei, în strofe,
ce pot fi formate din :

 un singur vers, iar atunci strofa se numește MONOVERS

 două versuri, iar atunci strofa se numește DISTIH
 trei versuri, iar atunci strofa se numește TERȚINĂ
 patru versuri, iar atunci strofa se numește CATREN
 cinci versuri, strofa numindu-se CVINTET
 șase versuri – SEXTINĂ

6* Muzicalitatea versurilor este rezultatul elementelor de prozodie / versificație : rimă,

ritm, măsură
Rima reprezintă potrivirea armonioasă ,din punct de vedere acustic, a silabelor de la
sfârșitul versurilor. Aceasta poate fi :

 rimă împerecheată ( versurile rimează două câte două : aabb )

 rimă îmbrățișată ( primul vers rimează cu al patrulea, iar al doilea cu al
treilea : abba )
 rimă încrucișată ( primul vers rimează cu al treilea, iar al doilea
rimează cu al patrulea : abab )
 monorimă ( toate versurile rimează : aaaa )
Ritmul reprezintă succesiunea regulată a unor silabe accentuate și neaccentuate . Acesta
poate fi :

 ritm trohaic – alcătuit din două silabe (picior metric), din care prima
este accentuată, iar a doua este neaccentuată
 ritm iambic – alcătuit din două silabe ( picior metric), din care prima
este neaccentuată, iar a doua este accentuată

Măsura reprezintă numărul silabelor dintr-un vers.

În funcție de sentimentele transmise și de discursul liric, există mai multe specii literare
lirice

 pastelul
 idila
 elegia
 imnul
 psalmul
 meditația