Figurile de stil

Figurile de stil acționează asemenea unor agenți care modifică sensul propriu al unor
cuvinte, conferindu-le un suflu artistic și generând astfel EXPRESIVITATE POETICĂ.
De asemenea, figurile de stil înfrumusețează discursul, în special discursul poetic, fiind
specifice funcției estetice a limbajului.
Figurile de stil contribuie la o mai temeinică dezvoltare a imaginației cititorului.
Figurile de stil dau naștere SENSURILOR CONOTATIVE, care sunt sensurile figurate,
auxiliare ale unor cuvinte, aflându-se în antiteză cu SENSURILE DENOTATIVE, care sunt
sensurile proprii ale cuvintelor.
Figurile de stil se împart în:
A. FIGURI SEMANTICE = acționează la nivelul sensului cuvântului.
1. Epitetul este figura de stil care constă în amplasarea unui cuvânt (adjectiv sau adverb) lângă
un alt cuvânt (substantiv sau verb), căruia îi completează sensul. De asemenea, rolul epitetului
este acela de a plasticiza o anumită imagine artistică și de a-i dezvălui atribute unice.
Tipuri de epitet:
- în funcție de rolul gramatical pe care îl îndeplinesc: epitet atributiv (fluturi argintii) și epitet
adverbial (cântă sublim);
- în funcție de formă: epitet simplu (,,cumplită iarnă”), epitet dublu (,,palida față de
marmură”) și epitet triplu (,,Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe”);
- în funcție de raportul cu termenul regent: epitet cromatic (lac albastru), epitet ornant (lună
strălucitoare), epitet personificator (toamnă tristă), epitet metaforic (păr de aur) și epitet
hiperbolic (gigantică cupolă)

2. Metafora este figura de stil care contribuie la abandonarea sensului comun al unui cuvânt, prin
intermediul unei comparații subînțelese (lipsește termenul de legătură ,,ca”). Metafora generează
semnificații figurate, originale.
Metafora reușește să ambiguizeze în poezie ceea ce este ușor de perceput în realitatea concretă.
Exemplu: argintul bolții cerești = argintul deține calitatea de a străluci și, prin urmare, metafora
se referă la luminozitatea cerului
3. Personificarea este figura de stil care atribuie însușiri omenești unor ființe necuvântătoare,
unor obiecte sau fenomene ale naturii.
Exemplu: ,,Doar izvoarele suspină/ Pe când codrul negru tace/ Dorm și florile-n grădină”
(Mihai Eminescu, Somnoroase păsărele)

4. Comparația exprimă un raport de asemănare între două obiecte, persoane sau acțiuni, cu
scopul de a evidenția o anumită idee. Comparația are doi termeni între care apare un element de
legătura: precum, ca, la fel, asemenea, aidoma, asemănător etc.
Exemplu: ,,Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi” (Vasile Alecsandri, Iarna)
,,A fost odată ca-n povești,/ A fost ca niciodată” (Mihai Eminescu, Luceafărul)
B. FIGURI DE SUNET
1. Aliterația constă în repetarea unor consoane sau silabe, de obicei din rădăcina cuvântului,
pentru obținerea unui efect eufonic sau imitativ (joc de consoane).
Exemplu: ,,Vâjâind ca vijelia ori ca plesnetul de ploaie.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a)
,, Prin vulturi vântul viu vuia” (George Coșbuc, Nunta Zamfirei)

2. Asonanța constă în repetarea unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte (joc de
vocale).
Exemplu: ,,Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.” (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea.
La Cozia)
,,Apele plâng, clar izvorând în fântâne...” (Mihai Eminescu, Seara pe deal)
,,Argint e pe ape si aur în aer.” (Mihai Eminescu, Mortua est)

3. Onomatopeea constă în sugerarea sau imitarea în scris a unor sunete sau zgomote din natură.
Exemplu: ,,cucurigu!”, ,,zbrr”, ,,teleap-teleap”, ,,cioc-cioc”

C. FIGURI DE CONSTRUCȚIE
1. Repetiția este figura de stil care constă în reluarea de două sau de mai multe ori a aceluiași
cuvânt sau grup de cuvinte, cu scopul accentuării unei anumite idei.
Exemplu: ,,Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beție” (George Bacovia, Rar)
,,Flori de tei de-asupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri” (Mihai Eminescu,
Dorința)
 ,,Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,/ Care vine, vine, vine, calcă totul în
picioare…” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a)
,, O furnică mică, mică,/ Dar înfiptă, vasăzică” (Tudor Arghezi, O furnică)
,,Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!” (Vasile Alecsandri, Iarna)

2. Inversiunea constă în modificarea topicii cuvintelor cu scopul de a evidenția un anumit aspect/o

anumită idee. De asemenea, inversiunea ajută și la menținerea ritmului poetic.
Exemplu: ,,Din rude mari împărătești/ O prea frumoasă fată” (Mihai Eminescu, Luceafărul)
3. Enumerația este reprezentată printr-o înșiruire de termeni, prin intermediul cărora se evidențiază mult
mai convingător o anumită idee.
Exemplu: ,,Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a)
4. Antiteza este reprezentată prin alăturarea a doi termeni opuși ca sens pentru a li se evidenția mult mai
puternic trăsăturile specifice fiecăruia, precum și relația de opoziție stabilită între ei.
Exemplu: ,,Ea un înger ce visează, el un demon ce se roagă” (Mihai Eminescu, Înger și demon)

D. FIGURI DE ADRESARE
1. Exclamația retorică se regăsește sub forma unui enunț spontan, deținând rolul de a exprima o anumită
stare sufletească, o impresie și așa mai departe. Oferă o notă afectivă discursului.
Exemplu: ,,Floare-albastră! Floare-albastră!/ Totuși este trist în lume!” (Mihai Eminescu, Floare
albastră)

2. Interogația retorică presupune adresarea unei întrebări al cărei răspuns este deja cuprins în ea sau din
partea căreia nu se așteaptă un răspuns. Contribuie la dramatizarea discursului.
Exemplu: ,,De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?” (Tudor Arghezi, De-abia plecaseși)
,,Unde sunt zăpezile de altădată?” (Fr. Villon, Balada doamnelor din alte vremuri)
3. Invocația retorică este o formula de adresare către o persoană absentă sau imaginară, de la care nu se
așteaptă, de fapt, nicio intervenție.
Exemplu: ,,Muză! ce lui Omir odinioară
Cântași Vatrahomiomahia,
Cântă și mie, fii bunișoară,
Toate câte făcu țigănia!…” (Ion Budai-Deleanu, Țiganiada)
* a plasticiza = a exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în
mod sugestiv
* a ambiguiza = a face un lucru să devină greu de înțeles
* imagine artistică = un produs al fanteziei creatoare – al imaginației poetului. Imaginea artistică
nu înfățișează realitatea concretă, ci modul specific în care ea este percepută de către creator.
Imaginea artistică se clasifică în mai multe tipuri, în funcție de elementul senzorial reprezentat
artistic și nu numai: imagine vizuală (văzul), imagine auditivă (auzul), imagine olfactivă
(miros), imagine tactilă (pipăit), imagine dinamică/motrice (mișcare) și imagine sinestezică
(mai multe simțuri).